Înregistrare în scopuri de tva

Sentinţă civilă 982 din 15.12.2016


Înregistrare în scopuri de TVA

Cuprins pe materii : Contencios-administrativ

Index alfabetic : TVA

La data de ....pe rolul Tribunalului Galaţi secţia CAF a fost înregistrată sub nr ....cererea formulată de reclamanta SC M SRL în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Galaţi prin care a solicitat anularea deciziei nr .....şi nr .....emise de pârâtă.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin decizia nr ....pârâta a respins cererea reclamantei de înregistrare în scopuri de TVA , motivat de faptul că aceasta nu a justificat intenţia şi capacitatea de a desfăşura activitate economică potrivit criteriilor şi în termenele stabilite prin Ordinul Preşedintelui ANAF , în condiţiile prevăzute de art 316 alin 11 lit h Cfiscal.

Împotriva acestui act administrativ , reclamanta a formulat contestaţie în termen , iar prin decizia nr .....AJFP Galaţi a dispus respingerea ca nemotivată legal şi documentar a contestaţiei , întemeindu-şi soluţia pe raportul nr ......prin care s-a propus anularea înregistrării în scopuri de TVA întrucât persoana impozabilă nu furnizează corect şi complet datele şi informaţiile solicitate şi nu clarifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera TVA potrivit prevedcerilor art 8 alin 7 din OPANAF nr 3840/2015.

Reclamanta a menţionat că deciziile nr .......şi nr ......emise de AJFP Galaţi sunt nelegale şi neteminice având în vedere următoarele considerentele : în fapt ,  SC M SRL este o societate comercială care desfăşoară activitate la sediul declarat la ORC de pe lângă Tribunalul Galaţi , înfiinţată la data de....., obiectul principal de activitate fiind, cf certificatului consrtatator nr......” activităţi de testări şi analize tehnice” , cod CAEN ...... Prin cererea înregistrată la AJFP Galaţi în luna noiembrie 2015 , societatea reclamantă a solicitat înregistrarea în scopuri TVA, iar raportat la faptul că cererea de înregistrare în scopuri TVA a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr 227/2015 , apreciem că acest aspect este de natură să atragă incidenţa în cauză a actelor normative în vigoare la momentul formulării cererii, nu a noului Cod fiscal , în acelaşi sens fiind dispoziţiile art 352 alin 2 din Legea nr 207/2015.

Procedura de înregistrare la cerere în scopuri TVA la momentul formulării cererii era reglementată de OPANAF nr 18/2015 secţiunea a 5 a alin 1,2,3 cf actului normativ asupra căruia pârâta nu a efectuat nicio menţiune .

De altfel, reclamanta a susţinut că , deşi decizia nr .....s-a dispus anularea din oficiu a înregistrării în scopuri TVA a reclamantei , organele fiscale nu au indicat care este actul administrativ prin care să fi fost înregistrată în scopuri TVA.

În cauză, reclamanta a menţionat că nu ne aflăm în ipoteza indicată de organele fiscale , aceea a anulării din oficiu a unui cod TVA , ci a soluţionării unei cereri a unui contribuabil de înregistrare în scopuri TVA.

Cf OPANAF nr 18/2015 secţiunea a 5 a alin 1,2,3

1. persoanele impozabile cărora le-a fost anulată înregistrarea în scopuri TVA  pentru neevidenţierea , în deconturile de taxă depuse , a niciunei operaţiuni realizate , în condiţiile prev de art 153  alin 9 lit e C fisc, depun cererea de înregistrare în scopuri TVA în condiţiile prev de art 1153 alin 9 indice 1 lit d Cfisc.

2.în cazul societăţilor înmatriculate în registrul comerţului , cererea se depune însoţită de declaraţia pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi capacităţii persoanei impozabile de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera TVA(formular 088) şi de certificatul constatator emis de oficiul registrului comerţului din care să rezulte datele de identificare ale administratorilor persoanei impozabile la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri TVA , precum şi datele de identificare ale asociaţilor şi ponderea deţinută în capitalul social la data depunerii cererii de înregistrare în scopuri TVA.

3.prin completarea casetei corespunzătoare din ce3rerea de înregistrare în scopuri tva  potrivit art 153 alin 9 indice 1 din legea nr 571/2003 (formular 099) , persoana impozabilă declară pe propria răspundere că va desfăşura activităţi economice.

S-a mai precizat că prin actele administrative contestate nu au fost indicate actele şi faptele persoanei juridice sau al persoanei fizice care au format convingerea organelor fiscale că societatea nu îndeplineşte condiţiile reglementate de legiuitor pentru înregistrarea în scopuri TVA.

Astfel, persoana juridică impozabilă a făcut dovada deţinerii resurselor economice care să justifice realizarea obiectului de activitate economică în scopuri TVA precum şi a desfăşurării activităţii economice , aspect dovedit cu documente contabile.

De asemenea, s-a mai menţionat că nu se află nici în ipoteza de neîndeplinire a obligaţiilor fiscale de către societatea sau de către asociatul unic şi administratorul acesteia, obligaţiile fiscale fiind declarate în mod corect şi achitate. Reclamanta a mai precizat că societatea nu a făcut obiectul Legii nr 85/2015, legea insolvenţei.

Reclamanta a mai precizat că a realizat o cifră de afaceri cu mult superioară celei reglementate de lege pentru atribuirea codului de TVA , aşa cum rezultă din evidenţa contabilă a societăţii.

Din toate aspectele de fapt şi de drept semnalate, reclamanta a arătat că rezultă faptul că îndeplineşte condiţiile pentru înregistrarea în scopuri de TVA.

Cu privire la legea aplicabilă, reclamanta a susţinut că în cazul în care instanţa apreciază că în cauză ar fi aplicabile actele normative ce au intrat în vigoare după data de 01.01.2016, respectiv Legea nr 227/2015 şi OPANAF 3840/2015 , a apreciat că în cauză nu se află în ipoteza reglementată de art 316 alin 11 lit h din Legea nr 227/2015 cf căruia organele fiscale pot anula înregistrarea în scopuri de TVA dacă persoana impozabilă nu justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activitate economică potrivit criteriilor şi în termenele stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF.

S-a susţinut că deşi în decizia de soluţionare a contestaţiei administrative a fost făcută trimitere la un raport al DRAF 2 Constanţa , reclamanta a precizat că a justificat şi justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera TVA , aspect dovedit tocmai cu activitatea desfăşurată , reclamanta arătând că a solicitat înregistrarea în scopuri TVA atunci când cifra de afaceri a atins pragul reglementat de lege.

De asemenea, a mai arătat că îndeplineşte criteriile reglementate de art 3 din OPANAF nr 3840/2015 , soluţia organelor fiscale fiind evident legală.

În termen legal, pârâta AJFP Galaţi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că a solicitat, contrar celor susţinute, în temeiul art 152 alin 1 din Codul fisc , înregistrarea în scopuri TVA prin completarea şi depunerea declaraţiei de menţiuni (formular 010) nr 7315/08.12.2015 însoţită de documentaţia prev de art 4 din OPANAF nr 17/2015.

Urmare a verificării documentaţiei anexate , compartimentul cu atribuţii de înregistrare fiscală din cadrul SRCDFBPJ a constatat că persoana impozabilă nu se regăseşte în niciuna din situaţiile prev de art 6 alin 2 din OPANAF nr 17/2015 şi a procedat la înregistrarea în scopuri de TVA a contribuabilului cf art 152 alin 6 din Codul fisc(„persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri prevăzute la alin 2 este mai mare sau egală cu plafonul de scutire prev la alin 1 trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA cf art 153 în termen de 10 zile de la data atingerii ori depăşirii plafonului ...) şi la înmânarea unui exemplar al declaraţiei 010.

Astfel, s-a menţionat că la data de 10.02.2016 a fost emis şi comunicat administratorului certificatul de înregistrare în scopuri de TVA seria B nr 1445636 , din care rezultă că la data la care a fost luat în evidenţă ca plătitor de TVA , dovada primirii acestuia regăsindu-se pe formularul declaraţiei 010 în care este menţionat faptul că a primit actul seria B nr 1445636.

Prin urmare, pârâta a susţinut că menţiunea reclamantei cf căreia nu se justifică emiterea deciziei de anulare din oficiu pentru că nu i s-a comunicat actul administrativ prin care să fi fost înregistrată în scopuri de TVA , nu poate fi primită de instanţă drept motiv de nelegalitate a deciziei nr 7315/08.03.2016.

După eliberarea certificatului privind înregistrarea în scopuri de TVA , documentaţia primită în acest scop a fost trimisă la Serviciul Informaţii Fiscale din cadrul AJFP Galaţi cu atribuţii în evaluarea intenţiei şi capacităţii de a desfăşura activitate economică.

Pentru clarificarea intenţiei şi capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera TVA , a fost analizată documentaţia din punct de vedere al criteriilor ce trebuiesc îndeplinite în astfel de cazuri potrivit Ordinului nr 3840/29.12.2015 .

Potrivit art 3 alin c din Ordinul nr 3840/2015 , unul din criteriile în funcţie de care se condiţionează înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile prev la art 1 eate cu privire la „evaluarea pe baza analizei efectuate de organele fiscale , a intenţiei şi a capacităţii persoanelor impozabile de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni taxabile şi/sau scutite de TVA cu drept de deducere , precum şi operaţiuni pentru care în cazul în care aceste operaţiuni ar avea loc în România”

În conformitate cu dispoziţiile art 4 alin 4 din Ordinul nr 3840/2015 „pentru evaluarea criteriului prev de art 3 lit c , persoana impozabilă trebuie să depună o declaraţie pe propria răspundere (formular 088) cf modelului aprobat prin ordin al preşedintelui ANAF.

În temeiul art 50 din Codul de proc fisc , administratorul persoanei impozabile a fost invitat să se prezinte la sediul AJFP Galaţi la data de 06.01.2016 ora 9 cu următoarele înscrisuri: dovada autorizaţiilor şi avizelor necesare desfăşurării activităţilor autorizate la Registrul Comerţului (activitate de testări şi analize tehnice cod CAEN 7120), documentele financiar-contabile aferente lunilor octombrie , noiembrie şi decembrie 2015 ca de ex balanţe de verificare, registrul stocurilor , registre de casă şi de bancă, lista obiectelor de inventar date în folosinţă , state de plată şi pontaje, balanţe furnizori şi clienţi (conturi 401 şi 411), contracte de prestări servicii încheiate cu parteneri de afaceri , contracte de vânzare-cumpărare, contracte de închiriere sau de leasing, contracte de împrumut, documente pentru justificarea resurselor umane implicate în activitatea ce se desfăşioară (toate contractele de muncă încheiate cu dovada înscrierii acestora în REVISAL) precum şi dovada calificării acestora(diplome de studiu , cursuri de specialitate absolvite , certificate de competenţă profesională, etc), documente relevante privind justificarea capacităţii de finanţare a activităţilor autorizate declarate la Registrul Comerţului (demonstrarea provenienţei suselor de finanţare), orice alte documente justificative relevante privind demonstrarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţile autorizate declarate la Registrul Comerţului .

În urma analizării tuturor documentelor , Serviciul Informaţii Fiscale , a întocmit raportul din data de 12.01.2016 prin care a menţionat că are suspiciuni legate de capacitatea de a desfăşura activităţi economice care implică TVA.

Având în vedere aceste suspiciuni , în vederea clarificării , potrivit Ordinului 2032/2015 , prin adresa nr ......Serviciul Informaţii Fiscale a transmis Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 2 Constanţa spre analiză toată documentaţia. Prin adresa nr......, Serviciul de Informaţii Fiscale a transmis pârâtei motivul de fapt care a stat la baza propunerii de anulare a înregistrării în scopurri TVA „întrucât persoana impozabilă nu furnizează corect şi complet datele şi informaţiile solicitate şi nu clarifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni în sfera TVA potrivit prev art 8 alin 7 din OPANAF nr 3840/2015.”

Urmare a acestui raport , Serviciul Informaţii Fiscale a întocmit referatul nr .......cu propunerea de respingere a înregistrării , motivat de faptul că societatea „nu justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activitate economică potrivit prev art 7 alin 2 lit b din OPANAF nr 17/2015.”

Astfel, s-a menţionat că la data de 08.03.2016 pe baza referatului nr .......compartimentul cu atribuţii de înregistrare fiscală din cadrul AJFP Galaţi a întocmit decizia nr .......privind anularea înregistrării în scopuri de TVA. În aceste condiţii , pârâta a susţinut că cererea este nefondată.

În prezenta cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că reclamanta a înregistrat la data de 12.11 2015  declaraţia 088 (fila 61 vol I dosar )privind declararea pe propria răspundere a evaluării intenţiei şi capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA. Fiind depusă la 12.11.2015 , înainte de intrarea în vigoare a Legii nr 207/2015 privind actualul cod de procedură fiscală, instanţa apreciază că în prezenta cauză se aplică cf art 352 alin 2 din Legea nr 207 /2015 prevederile vechiului cod de procedură fiscală . În adoptarea acestui punct de vedere instanţa are în vedere faptul că cererea depusă cu privire la înregistrarea reclamantei în scopuri de TVA reprezintă o procedură de administrare. Ulterior prin decizia nr ......emisă de AJFP Galaţi această înscriere în scopuri de TVA a fost anulată. Chiar dacă decizia de anulare a înscrierii reclamantei în scopuri de TVA  a fost emisă ulterior datei de 01.01.2016 ,data intrării în vigoare a actualului Cod de procedură fiscală, în cauză, cf art 352 alin 2 se aplică legea veche, cea de la data depunerii cererii de înscriere în scopuri de TVA. Instanţa constată că anularea înscrierii în scopuri TVA s-a realizat , aşa cum rezultă din decizia nr 7315/08.03.2016 fila 9 vol I dosar ca urmare a faptului că reclamanta nu justifică intenţia şi capacitatea de a desfăşura activitate economică care să implice operaţiuni în sfera TVA cf art 316 alin 9 din actualul  Cod fiscal reprezentat de Legea nr 227/2015. Mai precis se reţine art 316 alin 11 lit  b din actualul Cod fiscal , articol  abrogat în prezent şi care se referea la intrarea în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, potrivit legii, de la data înscrierii menţiunii privind inactivitatea temporară în registrul comerţului.

Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă acest aspect, ci se reţine prin punctul de vedere din data de 19.10.2016 aspecte privind existenţa sediului social şi al domiciliului fiscal care este reprezentat de un apartament cu două camere şi dependinţe, că în acelaşi sediu deşi au declarat domiciliul 3 persoane A, B, C , locuieşte în fapt numai A ,administratorul societăţii care nu deţine la sediu decât un birou şi un laptop. Instanţa reţine că obiectul de activitate al reclamantei este „testări şi analize tehnice”- efectuate inspecţie tehnice periodice. Din declaraţia de la fila 72 vol I rezultă că echipamentul pentru desfăşurarea activităţii constă în aparat de gaze , calculator de staţie ITP. Din aceeaşi declaraţie rezultă că spaţiul este închiriat de la SC M SRL, iar aparatura de la SC N SRL . Aceleaşi aspecte rezultă şi din contractul de închiriere utilaje 1/2015 de la fila 76 vol I, contractul de închiriere 8/20.01.2015 fila 110 vol I, contractele de prestări servicii de la filele 115121 acelaşi volum.

 Din contractele individuale de muncă de la filele 179-193 vol I dosar rezultă că sunt angajate următoarele persoane: LL, inginer mecanic, DD tehnician electromecanic, EE mecanic auto,  HH economist.

Astfel, tribunalul apreciază că cele reţinute nu se justifică prin nicio probă administrată .

Faţă de faptul că în cauză este incidentă veche lege, adică Legea nr 571/2003 , instanţa va analiza anularea înregistrării din punct de vedere al dispoziţiilor legale apreciate ca fiind aplicabile, adică ale art 153 alin 9 indice 1  din vechiul Cod fiscal şi OPANAF nr 18/2015 . Acestea se referă la anularea

înregistrării pentru nedepunerea niciunui decont de taxă, în condiţiile prevăzute de art. 153 alin. (9) lit. d) din Codul fiscal.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa apreciază întemeiată cererea urmând a o admite , a anula deciziile ....şi nr ......şi a obliga pârâta la înregistrarea reclamantei în scopuri TVA.

Tribunalul Galaţi sentinţa  nr 982/15.12.2016