Legea nr. 165/ 2013. Notiunea de dosar aprobat in contextul art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.

DOMENIU – Acţiune în anulare.

Legea nr. 165/ 2013. Notiunea de dosar aprobat in contextul art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.

In conditiile art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/ 2013 ”dosar aprobat” constituie acel dosar in care raportul de evaluare fusese aprobat de catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, iar decizia de emitere a titlului de despagubire fusese deja adoptata, conform Legii nr. 247/ 2005,  la data aparitiei noii legi.

( decizia civilă nr. 149/ 21 Februarie 2017, pronuntata de CAB, Sectia a 4-a civila )

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă sub nr. 18488/3/2016, reclamantul GI a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor anularea deciziei de compensare nr.  /17.03.2016 emisă de pârâtă; obligarea pârâtei COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR la emiterea titlului de despăgubire în dosarul nr.  , constituit în baza legilor fondului funciar, pentru suma de 82.460 RON, în conformitate cu prevederile art. 41 din Legea nr. 165/2013, sumă care să fie actualizată în raport de rata inflaţiei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1184 din 06.10.2016, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul GI în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:

Prin Contractul de cesiune autentificat sub nr.  , de către BNP TG (filele 8, 9), contestatorul GI, în calitate de cesionar, a cumpărat toate drepturile de despăgubiri băneşti cuvenite conform legilor fondului funciar de la persoanele  îndreptăţite, respectiv de la cedenţii: OI, NA, OM, OS, BC, OC şi PA pentru suprafaţa de 10 ha teren arabil extravilan, situat pe raza comunei Nicolae Bălcescu, jud. Constanţa, imobil ce nu a putut fi restituit în natură şi pentru care s-a stabilit dreptul la despăgubiri băneşti solicitanţilor, fiind constituit şi înregistrat în acest sens la fosta Comisie Centrală de Stabilire a Despăgubirilor  dosarul intern de despăgubire nr.  .

Tribunalul observă că solicitarea reclamantului privind anularea deciziei de compensare nr.  /17.03.2016 emisă de pârâtă, precum şi obligarea COMISIEI NAŢIONALE PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR la emiterea titlului de despăgubire în dosarul nr.  , constituit în baza legilor fondului funciar, pentru suma de 82.460 RON, în conformitate cu prevederile art. 41 din Legea nr. 165/2013 are la bază un raportul sintetic de evaluare întocmit de S.C. GB C SRL, prin care s-a stabilit că la data de 01.06.2010, despăgubirea cuvenită persoanelor îndreptăţite pentru terenul extravilan în suprafaţă de 10 ha nerestituit în natură, în cuantumul solicitat în acţiunea introductivă,  de 82.460 lei, corespunzător valorii de piaţă a imobilului la acel moment, însă deşi raportul de evaluare a sus menţionat a fost comunicat şi necontestat de beneficiari ori infirmat de fosta CCSD, el nu a mai fost supus aprobării Comisiei Centrale, prin vot, în şedinţă de lucru, procedură premergătoare emiterii titlului de despăgubire.

În acest sens, instanţa reţine că  disp. art. 16 alin. 7 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 si ale art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/ 2013 si arata că, în lipsa mijloacelor de probă relevante care să ateste faptul aprobării de către fosta CCSD a raportului de evaluare întocmit de S.C. GB C SRL la nivelul anului 2010,  tribunalul constată  că dosarului nr. nu i se pot aplica dispoziţiile art.41 alin.1 din Legea nr.165/2013, sus citate, ci acelea din cuprinsul art. 41 alin. 5 coroborate cu cele ale art. 21 şi art. 1 alin. (2) din Legea nr.165/2013 potrivit cărora "în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte”.

Mai mult decât atât, tribunalul reţine că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei emise de intimata CNCI în procedura administrativă şi contestate în prezenta cauză trebuie să respecte prevederile art. 21 alin. 6 Legea nr. 165/2013 republicată, respectiv cu aplicarea grilei notariale valabile la data de 20.05.2013, această operaţiune fiind realizată de Secretariatul CNCI, evaluarea exprimându-se în puncte, cu precizarea că un punct are valoare de 1 leu.

Secretariatul CNCI a supus dosarul de despăgubire atenţiei CNCI în vederea finalizării procedurii de soluţionare a dosarului de despăgubire prin validarea sau invalidarea, în tot sau în parte, de către CNCI a deciziei entităţii învestite de lege.

Pe cale de consecinţă, CNCI a emis decizia de compensare nr. /17.03.2016 (fila 6) prin care a avut în vedere valoarea imobilului în suprafaţă de 10 ha situat în loc. Nicolae Bălcescu, jud. Constanţa, înscris la poziţia nr.  , anexa 23, conform Hotărârii Comisiei judeţene de fond funciar Constanţa nr. 311/27.09.2002, modificata prin Hotărârea nr. 488/05.12.2007, rezultată prin aplicarea art.21 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare,  în funcţie de care a  stabilit valoarea finală a aceluiaşi imobil ce revine contestatorului GI prevederilor art. 24 alin.2 din acelaşi act normativ mai sus menţionat, după următorul calcul: 35.812 lei (valoare potrivit grilei) - 30.000 lei (preţul contractului de cesiune) = 5.812 lei;

5.812 lei x 15% = 871,8 lei

871,8 lei + 30.000 lei = 30.871,8 lei, iar prin rotunjirea sumei, rezultă  un total de 30.872 puncte, stabilit în mod corect de intimata CNCI faţă de dispoziţiile legale mai sus amintite.

În ceea ce priveşte aplicarea grilei notariale 2013 în evaluarea imobilului în suprafaţă de 10 ha potrivit cu Ghidul privind valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare din judeţul Constanţa, tribunalul apreciază că intimata CNCI a realizat o aplicare şi o interpretare corectă a legii, întrucât în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicata in  Monitorul Oficial nr.278/17.05.2013.

Sunt avute in vedere disp. art. 4, 17 si 21 din Legea nr. 165/ 2013 si, prin prisma acestor texte legale  şi raportat la situaţia de fapt rezultată din înscrisurile prezentate în procedura administrativă de Comisia locală de fond funciar,  tribunalul reţine că prin Referatul nr.6072/02.09.2015, Comisia locală de fond funciar Nicolae Bălcescu a precizat că suprafaţa de 10 ha, înscrisă în anexa de despăgubire este teren arabil şi se află situată în extravilanul comunei Nicolae Bălcescu, fără a avea deschidere la drumul naţional sau judeţean, fiind eliberate pe aceasta titluri de proprietate altor persoane, înaintând în acest sens intimatei CNCI, la solicitarea acesteia din urmă  următoarele înscrisuri, în copie: cereri depuse de solicitanţi în temeiul Legii nr. 18/1991, în urma cărora au primit suprafaţa de 10 ha teren potrivit Titlului de Proprietate nr. , fila de Registru agricol din perioada 1951-1955 a autoarei OZ, Hotărârea nr.29/1998 şi anexa prin care a fost validată suprafaţa de 10,00 ha, Titlul de proprietate nr. , declaraţiile moştenitorilor solicitanţi potrivit art.10 din Legea nr. 18/1991, act de identitate contestator GI.

Pentru aceste considerente, reţinând în mod corect aplicabilitatea disp. art. 21 alin. 6 combinat cu art. 24 alin. 2 Legea nr. 165/2013 în ceea ce priveşte dreptul contestatorului la măsuri reparatorii faţă de întinderea dreptului său de proprietate, instanţa nu poate da eficienţă unui raport de evaluare a pretenţiilor sale întocmit în anul 2010, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi nesupus aprobării structurii abilitate în acest scop.

Pe cale de consecinţă, tribunalul a respins acţiunea dedusă judecăţii ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei tribunalului a declarat, in termen legal, apel reclamantul GI, care a susţinut următoarele critici:

Soluţia pronunţată de instanţa fondului este una vădit nelegală şi netemeinică, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

 1. În mod eronat a apreciat instanţa de fond că dosarul nu este un dosar aprobat În sensul prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, pe considerentul că raportul de evaluare, deşi a fost comunicat legal şi necontestat de beneficiari ori infirmat de fosta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu a mai fost supus aprobării Comisiei Centrale, prin vot, în şedinţa de lucru procedură premergătoare emiterii titlului de despăgubire.

Este vorba despre o interpretare şi aplicare greşită a textului de lege, în concret despre atribuirea unei semnificaţii eronate expresiei "dosar aprobat".

Analizând prevederile art. 41 alin. 1 dar şi ale alin. 3 din Legea nr. 165/2013, rezultă fără echivoc că sintagma "dosar aprobat" înseamnă nu doar dosarele în care a fost deja emis titlul de despăgubire, dar şi cele în care Comisia Naţionala urmează a emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Iar în ceea ce priveşte semnificaţia expresiei "prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor", instanţa de control urmează să constate că:

Până la intrarea În vigoare a Legii nr. 165/2013, modalitatea de acordare a despăgubirilor băneşti persoanelor îndreptăţite, în situaţia În care nu se putea realiza o restituire În natură era reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Astfel, În conformitate cu prevederile art. 16 din acest act normativ, dispoziţiile sau deciziile emise de entităţile notificate (prin care s-au respins cererile de restituire În natură şi prin care s-a propus acordarea de despăgubiri) erau remise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Analizând dosarul de despăgubire prin prisma legalităţii respingerii cererii de restituire În natură, Comisia proceda la numirea unui evaluator autorizat În vederea evaluării imobilului a cărui restituire s-a cerut.

Ulterior întocmirii raportului de evaluare în care era consemnată valoarea imobilului, Comisia putea proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire reţinându-se valoarea stabilită de evaluator, fie la retrimiterea dosarului de despăgubire spre reevaluare, procedura finalizându-se cu emiterea de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a titlului de plată.

În situaţia în care Comisia constata că bunul a cărui restituire s-a solicitat putea fi restituit în natură, respingerea cererii de restituire în natură fiind nelegală, aceasta proceda la restituirea imobilului respectiv.

Reiterând prevederile Legii 10/2001, dar şi ale altor acte normative în materie, dispoziţiile Legii 165/2013 consfinţesc ca regulă restituirea bunurilor în natură, cu excepţia situaţiei în care acest lucru nu mai este posibil, caz în care singura măsură compensatorie va fi reprezentată de stabilirea şi acordarea de puncte.

În cadrul procedurii de acordare a măsurilor compensatorii, reglementată de noul act normativ În capitolul III, principalele atribuţii ale Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (entitate ce a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor) sunt reprezentate de emiterea de decizii în sensul validării sau invalidării dispoziţiilor emise de entităţile notificate prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii şi respectiv, în sensul compensării valorii imobilelor prin puncte.

Art. 41 din Legea 165/2013 stabileşte o procedură specială de acordare a despăgubirilor către persoanele îndreptăţite ale căror dosare le-au fost aprobate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, derogatorii de la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii reglementată În capitolul III.

Astfel, plata sumelor de bani către aceste persoane se va face începând cu data de 1 ianuarie 2014, în termen de 5 ani, În tranşe anuale egale, valoarea unei tranşe nefiind mai mică de 5000 lei. În acest scop, Comisia Naţională va emite titlul de despăgubire prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite titlul de plată.

Incidenţa dispoziţiilor legale anterior menţionate este condiţionată, aşadar, de existenţa unui dosar aprobat sub imperiul Legii nr. 10/2001, cerinţă care este pe deplin Îndeplinită În speţa dedusă judecăţii. Aceasta deoarece, aşa cum am arătat deja:

Dosarul de despăgubire a parcurs toate etapele prevăzute de dispoziţiile legale, premergătoare emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Astfel, dispoziţia entităţii notificate prin care s-a constatat calitatea de persoane îndreptăţit la restituire, s-a respins cererea de restituire în natură şi s-a propus acordarea de despăgubiri solicitanţilor, a fost transmisă Secretariatului fostei Comisii Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD) şi înregistrată la aceasta sub nr.  /FFCC/2010. Aici, dosarul a fost analizat prin prisma legalităţii respingerii cererii de restituire În natură, Comisia procedând inclusiv la numirea unui evaluator autorizat În vederea evaluării terenului a cărei restituire s-a cerut.

Mai mult, prin raportul sintetic de evaluare întocmit de GB C  SRL, s-a stabilit că la data de 01.06.2010, despăgubirea cuvenită persoanelor îndreptăţite pentru terenul extravilan În suprafaţă de 10 ha nerestituit în natură, era în cuantum de 82.460 RON, corespunzător valorii de piaţă a imobilului la acel moment.

Aşa cum reţine şi instanţa de fond, raportul de evaluare a fost comunicat legal şi nu a fost contestat de beneficiari ori infirmat de fosta CCSD, care nu a dispus refacerea acestuia, ceea este echivalent cu acceptarea sa.

Prin urmare, cum În dosar a fost stabilit atât dreptul la despăgubiri cât şi valoarea acestora, suntem in prezenţa unui dosar aprobat, iar pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor are obligaţia de a emite titlul de despăgubire pentru suma de 82.460 RON, stabilită prin raportul de evaluare, În conformitate cu dispoziţiile art. 41 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 165/2013.

Nu mai există niciun temei pentru a fi parcursă procedura instituită de noul act normativ câtă vreme s-a statuat asupra dreptului la despăgubiri, asupra imposibilităţii restituirii În natură, ba mai mult, a fost finalizată şi etapa evaluării despăgubirilor în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005.

Susţinerile instanţei de fond cum că raportul de evaluare nu a fost aprobat prin vot în şedinţa CCSD şi că din acest motiv nu suntem în situaţia de dosar aprobat nu pot fi reţinute ca pertinente. Aceasta deoarece, pe de o parte, ar însemna eliminarea, excluderea din dosar a raportului, fără niciun temei legal şi efectuarea unei noi evaluări conform noilor reglementări, iar pe de altă parte, este absurdă susţinerea că raportul de evaluare ar fi trebuit să fie votat în şedinţa CCSD pentru a fi În situaţia unui dosar aprobat, căci respectiva procedură avea drept scop tocmai emiterea titlului de despăgubire. Or, în aceste condiţii, ar fi fost lăsate fără conţinut prevederile art. 41 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, pe care se întemeiază cererea. Ce sens ar mai fi avut reglementarea de la alin. 3, dacă dosar aprobat înseamnă dosarul în care a fost parcursă inclusiv procedura de care vorbeşte instanţa de fond, de emitere a titlului de despăgubire, în cadrul căreia se supune la vot şi raportul? Art. 41 alin. 3 din Legea nr. 165/2013 se referă la emiterea titlurilor de despăgubire, urmându-se procedura fostei CCSD. Despre ce procedură am mai vorbi dacă admitem soluţia instanţei de fond?

Este limpede că după etapa evaluării şi în special în situaţia acceptării raportului de evaluare prin necontestarea sa de către părţile interesate, singura etapă rămasă de parcurs este aceea de emitere a titlului de despăgubire, la care se referă În mod expres depoziţiile art. 41 alin. 3, coroborat cu alin. 1 din Legea nr. 165/2013.

În concluzie, sunt interpretate şi aplicate eronat dispoziţiile legale arătate, ceea ce face ca sentinţa apelată să fie una nelegală şi netemeinică.

Totuşi, în cazul în care şi instanţa de apel va aprecia că nu suntem în situaţia reglementată de art. 41 alin. 1 şi alin. 3 din Legea nr. 165/2013, solicita în baza prevederilor art. 519-521 Cod procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru lămurirea chestiunii de drept reglementată de art. 41 din Legea nr. 165/2013, în sensul de a se stabili care este momentul de la care un dosar poate fi considerat dosar aprobat în sensul prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013, având în vedere, în principal, dispoziţiile art. 41 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, conform cu care "Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor", precum şi dispoziţiile din Legea nr. 247/2005 şi normele de aplicare, care reglementau anterior respectiva procedură de emitere a titlurilor de despăgubire.

Instanţa supremă va stabili astfel, în condiţii de jurisprudenţă neunitară şi reglementare neclară, dacă dosarul  este un dosar aprobat, în care urmează a emis un titlu de despăgubire, conform prevederilor art. 41 din Legea nr. 165/2013.

În opinia apelantului, dosar aprobat este orice dosar care urmează a parcurge totalitate procedura specifică fostei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de emitere a titlurilor de despăgubire, procedură careî incepe chiar anterior evaluării, deoarece evaluarea este inclusă În această procedură, conform vechii reglementări. Iar prevederile art. 41 alin. 3 din Legea nr. 165/2013 sunt destul de clare vorbesc despre emiterea titlurilor urmându-se integral vechea procedură.

Solicitarea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va rămâne fără obiect ori lipsită de interes în cazul în care opinia instanţei de apel va fi că suntem în situaţia de dosar aprobat şi că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 41 alin.1 şi alin. 3 din Legea nr. 165/2013.

2. În ceea ce priveşte evaluarea despăgubirilor:

În condiţiile În care în speţă sunt aplicabile prevederile art. 41 alin 1 şi alin. 3 din Legea n 165/2013, nu se mai pune problema evaluării imobilului potrivit grilei notariale, conform art. 2 alin.6. Nu sunt incidente nici prevederile art. 41 alin. 5 din lege, care se referă la situaţia unei anumite hotărâri judecătoreşti, ceea ce nu este cazul în speţă.

Iar în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului final al despăgubirii, în speţă nu pot fi avut în vedere dispoziţiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, deoarece aceste prevederi se aplica exclusiv deciziilor de compensare prin puncte, emise potrivit cap. III din Lege, fiind excluse de la aplicare în condiţiile prevăzute de art. 41, când vorbim de titlu de despăgubire. Nu există nicio prevedere privind reducerea despăgubirii în cazul titlurilor de despăgubire, iar aplicarea in extenso a dispoziţiilor art. 24 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, ar însemna adăugare la lege, ceea ce nu poate fi permis.

Pentru toate motivele arătate, solicită admiterea apelului, cu cheltuieli de judecată.

În drept, invocă dispoziţiile art. 466-482 Cod procedură civilă; Legea nr. 165/2013; Legea nr. 247/2005; Legea nr. 554/2004.

 Soluţionând apelul formulat, în raport de criticile dezvoltate, Curtea îl constată nefondat  şi, în baza art. 480 Cod procedură  civilă, îl va respinge ca atare.

Curtea va respinge, înainte de toate,  cererea apelantului de sesizare  a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura  prevăzută de art. 519 şi următoarele Cod procedură  civilă,  pentru următoarele argumente:

În primul rând, Curtea constată că sesizarea ÎCCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este atributul exclusiv al instanţei de judecată, atunci când aceasta apreciază  că o anumită chestiune de drept, nouă, este nelămurită sau susceptibilă de interpretări diferite.

Curtea consideră, însă, că aspectul pus în discuţie de apelant şi de cauza prezentă, anume de a se stabili semnificaţia noţiunii de ”dosar aprobat” la care se referă dispoziţiile art. 41 alin. 1  din Legea nr. 165/2013  nu este o chestiune de drept discutabilă sau nelămurită şi textul în discuţie nu ridică probleme de interpretare care să facă necesară intervenţia instanţei supreme, în realitate noţiunea de dosar aprobat putând fi delimitată cu uşurinţă în raport de dispoziţiile incidente.

Curtea constata ca nici nu exista practica neunitara in interpretarea dispozitiilor legale in discutie, asa cum sustine apelantul, dimpotriva, practica este unitara in sensul care va fi avut in vedere si de catre Curte in solutionarea pe fond a cauzei.

In consecinta, constatand ca dispozitiile legale in discutie nu ridica probleme de interpretare si nu sunt neclare, ca nu exista practica neunitara sub acest aspect, iar, pe de alta parte, că din punct de vedere procedural cererea apelantului nu obliga instanta de judecata sa apeleze la procedura prevazuta de art. 519 şi următoarele Cod procedură  civilă, in masura in care insasi instanta de judecata nu apreciaza ca este necesara declansarea acestei proceduri, Curtea va respinge cererea de sesizare a ICCJ.

Solutionand pe fond apelul, Curtea constata că potrivit art. 41 alin. (1) şi (3) din Legea nr.165/2013, " (1) Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri in dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. [...] (3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.”

Mai departe, trebuie avute in vedere dispozitiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care reglementau procedura de solutionare a dosarelor inaintate catre aceasta Comisie.

În acest sens, Curtea reţine că  potrivit art. 16 alin. 4 si 5 din Titlul VII, pe baza actelor din dosar, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor verifica legalitatea respingerii cererii de restituire in natura, iar in cazul in care constata ca aceasta solutie a fost legala, in sensul ca imobilul nu poate fi restituit in natura, dosarul era inaintat evaluatorului ( comisiei de evaluare ) pentru evaluarea imobilului, in vederea stabilirii cuantumului masurilor reparatorii prin echivalent.

Iar conform  dispozitiilor art. 16 alin. 7 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”.

 In contextul acestor dispozitii legale, Curtea apreciaza ca ”dosar aprobat” nu constituia decat acel dosar in care raportul de evaluare intocmit era in mod efectiv si direct aprobat de catre Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, iar decizia de emitere a titlului de despagubire sa fi fost de asemenea efectiv adoptata, asa cum corect retine tribunalul,  deci in urma unei deliberari care sa aiba ca obiect acel raport de evaluare, si in finalul căreia sa se fi decis in mod expres aprobarea acestuia, cu consecinta adoptarii deciziei de emitere a titlului de despagubire. 

 Din analiza textului art. 16 alin. 7 din Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 rezulta cu evidenta că ulterior întocmirii raportului de evaluare, acesta trebuia să fie supus spre aprobare Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor, Comisia trebuia să îl ia efectiv spre analiză, analiză în urma căreia  putea fi adoptată soluţia de aprobare a raportului de evaluare, caz în care se proceda mai departe la emiterea  titlului de despăgubire,  fie  soluţia de retrimitere a dosarului spre o nouă evaluare.

Aceasta fiind procedura legală,  simpla întocmire a raportului de evaluare neurmată de luarea efectivă a acestuia în analiză şi decizia efectivă a CCSD de aprobare a raportului, nu are semnificaţia juridică a unui dosar aprobat în sensul art. 41 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.

Nu se poate vorbi în contextul dispoziţiilor legale menţionate de o aprobare tacită a raportului de evaluare, dedusă din necontestarea sau neinfirmarea (într-un anumit termen nedeterminat, de altfel) de către  CCSD, ci singura situaţie în care acest raport de evaluare poate fi considerat aprobat este cea în care în mod real şi efectiv a fost analizat de către CCSD  şi s-a decis în mod direct aprobarea lui, deci aprobarea nu poate fi decât una expresă.

Cum în cauză a lipsit  această aprobare expresă a raportului de evaluare, urmata de decizia de emitere a titlului de despagubire, nu suntem în prezenţa unui dosar aprobat care să cadă sub incidenţa art. 41 alin. 1 şi 3  din Legea nr. 165/2013, ci sunt incidente  dispoziţiile art. 41 alin. 5  din Legea nr. 165/2013, aşa cum legal şi temeinic a reţinut tribunalul.

 Sunt neintemeiate sustinerile apelantului in sensul ca ”nu mai există niciun temei pentru a fi parcursă procedura instituită de noul act normativ, câtă vreme s-a statuat asupra dreptului la despăgubiri, asupra imposibilităţii restituirii în natură, ba mai mult, a fost finalizată şi etapa evaluării despăgubirilor în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 247/2005”.  Astfel, statuarea asupra imposibilitatii restituirii in natura constituia numai o etapa in  finalizarea dosarului in fata Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, iar aceasta procedura nu poate fi considerata, cum sustine apelantul, ”finalizata” cat timp raportul de evaluare nu a fost efectiv aprobat de institutia cu atributie legala sa decida asupra acestuia si nu s-a adoptat decizia de emitere a titlului de despagubire.

In ce priveste sustinerea apelantului ca punctul de vedere al tribunalului ”ar însemna eliminarea, excluderea din dosar a raportului, fără niciun temei legal şi efectuarea unei noi evaluări conform noilor reglementări, iar pe de altă parte, este absurdă susţinerea că raportul de evaluare ar fi trebuit să fie votat în şedinţa CCSD pentru a fi în situaţia unui dosar aprobat, căci respectiva procedură avea drept scop tocmai emiterea titlului de despăgubire”, Curtea constata urmatoarele:

Raportul de expertiza nu constituia nici in procedura instituita de Titlul VII al Legii nr. 247/ 2005 nimic altceva decat un mijloc de proba, neimpunandu-se automat, de la sine, institutiei abilitata sa decida asupra emiterii tiltului de despagubire, anume Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor. Aceasta din urma este singura institutie competenta legal sa decida asupra raportului de evaluare, fapt confirmat in mod expres de dispozitiile art. 16 alin. 7, care arata ca, primind raportul, Comisia poate in egala masura sa trimita dosarul spre reevaluare.

Asadar, acest raport putea fi in mod legal ”exclus”, la aprecierea CCSD, in masura in care aceasta comisie aprecia ca nu este temeinic sau legal intocmit.

In al doilea rand,  faptul ca scopul final al evaluarii era emiterea titlului de despagubire nu semnifica faptul ca raportul de evaluare nu putea fi respins, neaprobat de catre Comisie, de vreme ce disp.art. 16 alin. 7 din Titlul VII al Legii nr. 2437/ 2005, asa cum am mentionat, prevedeau expres posibilitatea retrimiterii dosarului pentru o noua evaluare, deci inlaturarea primului raport de evaluare. 

În concluzie, este  nefondată susţinerea apelantului în sensul că  dosarul său ar fi fost deja aprobat la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 si criticile contestatorului împotriva deciziei de compensare nr. /2016, care au rezidat exclusiv în contestarea aplicării dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013,  sunt nefondate, în mod legal intimata  procedând la emiterea deciziei de compensare  potrivit  procedurii indicată de art. 41 alin. 5 din lege.

Pentru  aceste motive, în baza art. 480 Cod procedură  civilă,  va fi respins apelul, ca nefondat .

Domenii speta

Spete similare