Acţiunea în pretenții. Restituire taxa pe poluare plătita nelegal. Temeinicia cererii

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. XXXXX din XXXXX, reclamantul XXXXX, în contradictoriu cu A.F.P. XXXXX, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei să îi achite suma de 2924 lei taxă de poluare şi dobânda fiscală de la data plăţii până la restituirea efectivă, actualizată cu rata inflaţiei la data plăţii.

În motivare, a arătat, în esenţă, că a fost obligat să plătească suma de 2924 lei timbru de poluare pentru a înmatricula în România  autoturismul înmatriculat pentru prima data în alt stat al  Uniunii Europene.

Reclamantul a mai susţinut că timbrul de mediu a fost perceput nelegal, faţă de hotărârile CJE în cauzele Michel Humblot, Tatu şi Weigel.

În susţinerea cererii, a depus, în copie, înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepţia prescripţiei, susţinând că  suma solicitată a fost achitată la 26.07.2010 şi, faţă de art. 135 din OG nr. 92/2003, dreptul la acţiune este prescris, fiind depăşit termenul de 5 ani.

Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca nefondată, arătând că taxa de mediu a  fost datorată potrivit OUG nr. 50/2008 şi că nu sunt incidente dispoziţiile art. 110 din TFUE, întrucât taxa de poluare este percepută pentru asigurarea protecţiei mediului.

A invocat, de asemenea, şi dispoziţiile art. 12 din OUG nr. 9/2013.

Analizând  materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Cu privire la excepţia invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanţa constată că, într-adevăr, este aplicabil art.135 c.pr.fiscala, potrivit căruia dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire.

Însă, dreptul la restituire al reclamantului nu s-a născut la momentul achitării sumei, ci ulterior.

Astfel, potrivit art.117 alin.1 lit. d c.pr.fiscala, se restituie debitorului, la cerere, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, textul de lege nefăcând distincţie intre prevederile legale aplicate eronat de catre organele fiscale, aşa încât trebuie avute în vedere legile interne, edictate de autoritatile nationale, cat si cele derivate din tratatele internationale care, odata ratificate, fac parte din dreptul intern, precum reglementarile comunitare.

Dreptul de a cerere restituirea nu s-a nascut la momentul platii sumei, deoarece la acel moment, desi dreptul de a cere restituirea taxei, percepute cu incalcarea dreptului comunitar, era recunoscut formal de legea interna, acesta nu putea fi exercitat efectiv, deoarece, in lipsa unei practici administrativ-jurisdictionale cristalizate, formularea unei actiuni in justitie pe acest temei urma a fi respinsa, posibilitatea reala a unei șanse de câștig apărând ulterior, în anului 2011, când, ca urmare a hotararii pronuntate de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza T. (C-402/09), instantele interne au inceput sa admita cererile de restituire.

Abia la acest moment se poate considera că s-a născut dreptul reclamantului de a cere restituirea sumei achitate, aşa încât termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 135 c.pr.fiscală curge de la 1.01.2012, reclamantul formulând cererea în termenul legal, motiv pentru care  instanţa constată că reclamantului nu i se poate opune introducerea cu intarziere a cererii de restituire, exceptia prescriptiei urmând a fi respinsă.

Pe fond, Tribunalul reţine că reclamantul a achiziţionat un autoturism înmatriculat în alt stat membru al uniunii europene, pentru  care a achitat, cu chitanţa seria XXXXX nr. XXXXX, taxa de poluare în valoare de  2924 lei.

Ulterior, prin cererea din 8.12.2016, reclamantul a solicitat restituirea taxei achitate, fără ca taxa să îi fie însă restituită, deşi pârâta a recunoscut că o datorează, aşa cum reiese  şi din adresa nr. 289 din 25.01.2017 (fila 38).

Taxa de poluare  a fost introdusă  prin OUG nr. 50/2008  şi se percepe, potrivit  dispoziţiilor acesteia,  doar pentru  autoturismele  produse în ţară sau în alt stat  membru U.E., dacă  sunt înmatriculate  pentru prima dată  în România.

Actul  normativ menţionat  exceptează de la plata taxei de poluare, autoturismele  produse în România  sau în alte state  membre UE, dacă  au fost anterior  înmatriculate  tot în România .

Reglementată în acest mod, OUG  nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul de  Instituire a Comunităţii Europene, întrucât  este destinată  să diminueze introducerea  în România a unor autoturisme  second - hand, deja înmatriculate într-un alt  stat membru UE, cum este şi autoturismul  reclamantei pentru care s-a achitat taxa  de poluare, favorizând astfel  vânzarea  autoturismelor  second – hand deja  înmatriculate în România  şi după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea  autoturismelor  noi produse  în România.

Art. 110 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunităţii  Europene, interzice  statelor membre de a aplica  direct  sau indirect, produselor altor  state membre impozite  interne de orice natură mai mari  decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor  naţionale similare.

Prin urmare, după  aderarea  României  la UE, când produsele importate sunt  din alte  ţări membre ale UE,  nu este  admisibil  ca norma fiscală naţională să diminueze  sau să fie  susceptibilă să diminueze  consumul produselor  importate  şi să  influenţeze, din punct de vedere fiscal, achiziţionarea  autovehiculelor  deja înmatriculate.

Cum această taxă nu este percepută persoanelor  care au solicitat înmatricularea  autoturismelor  anterior datei de 1 iulie 2008, data intrării  în vigoare  a OUG nr. 50/2008 în condiţiile în care şi autoturismele acestei categorii de persoane poluează, iar din  preambulul OUG 50/2008 rezultă că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit  realizarea  unor  programe  şi proiecte pentru  îmbunătăţirea  calităţii aerului, incompatibilitatea acestor prevederi  cu art. 90 din Tratatul CE este evidentă.

În această situaţie, faţă de scopul urmărit  prin adoptarea  OUG 50/2008,  potrivit  principiului „poluatorul plăteşte”, o astfel de taxă de poluare trebuia instituită pentru toate autoturismele aflate în  trafic şi nu doar pentru cele înmatriculate după data de 1 iulie 2008.

Însă, faţă de  împrejurarea că taxa  a fost  achitată  de reclamant la data de 26.07.2010, compatibilitatea  OUG  50/2008  cu prevederile comunitare  incidente,  trebuie examinată prin raportare  la modificările aduse  prin OUG  nr. 218/2008.

Astfel, prin OUG  nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa de poluare pentru autoturismele noi, Euro  4,  capacitate  cilindrică mai mică de 2000 cm 3 care se înmatriculează  pentru prima dată în România, în perioada 15.12.2008 – 07.09.2009,  aşa încât consumatorii sunt  direcţionaţi  fie spre  un autoturism nou, fie spre un autoturism deja înmatriculat în România.

Mai mult, prin aceste prevederi, se protejează producţia internă, împrejurare ce rezultă şi din preambulului OUG 218/2008 în care se relevă scopul urmărit de Guvernul României  la adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă, respectiv luarea măsurilor  care să asigure păstrarea  locurilor  de muncă în economia  românească.

Prin urmare, apreciază instanţa că prin aceste modificări aduse OUG nr. 50/2008 , taxa  de preluare  încalcă  prevederile art. 110 din Tratatul CE, întrucât instituie atât o discriminare între autoturismele  second – hand înmatriculate  deja într-un stat membru al uniunii europene  şi care se înmatriculează  în România şi autoturismele second – hand deja înmatriculate  în România  şi, mai  mult, există şi o discriminare între o anumită  categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România şi restul autoturismelor noi.

În consecinţă, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispoziţiile art. 110 din Tratat CE precum şi faptul că  începând cu data de 1.01.2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile  în ordinea juridică internă, având  prioritate faţă de dispoziţiile interne,  astfel cum rezultă din dispoziţiile  art. 11 alin. 1 şi 2, art. 148 alin. 2 şi 4 din Constituţie  şi din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României  şi Bulgariei  la Uniunea Europeană, instanţa apreciază acţiunea întemeiată, normele interne  dispunând cu privire  la o taxă discriminatorie  şi care încalcă  principiul liberei circulaţii a mărfurilor.

Potrivit art. 25 din Tratatul CE „Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import şi la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicţie se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal”; art. 28 din acelaşi Tratat prevede că „Între statele membre sunt interzise restricţiile cantitative la import, precum şi orice măsuri cu efect echivalent.”, art. 90 din Tratatul CE (în prezent art. 110 TFUE) stabilind că „Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producţie.”

Prin urmare, scopul general al art. 90 (devenit art. 110) din Tratat este acela de a asigura libera circulaţie a mărfurilor, paragraful 1 al acestui articol interzicând discriminarea fiscală între produsele importate şi cele provenind de pe piaţa internă, de natură similară.În jurisprudenţa referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiţie Europeana a explicat care sunt condiţiile în care se poate reţine aplicarea acestui text;- trebuie sa existe o discriminare între produsele naţionale şi produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenţă între produsele importate vizate de taxă şi produsele interne favorizate, prelevarea fiscală naţională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar şi potenţial, consumul produselor importate, influenţând astfel alegerea consumatorilor.

În consecinţă, atunci când produsele interne şi produsele importate se află într-un raport de concurenţă, iar prin efectul unei norme fiscale naţionale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajaţi să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naţionale şi a locurilor de muncă, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală naţională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.  De asemenea, în conformitate cu art. 1-33 din Tratatul de aderare ratificat prin legea nr. 157/2005,” legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce priveşte rezultatul care trebuie obţinut, lăsând în acelaşi timp autorităţile naţionale competenţa în ceea ce priveşte alegerea unei forme şi a mijloacelor. Rezultă astfel că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privinţa rezultatului, autorităţile naţionale având competenţa de a alege forma şi mijloacele prin care se asigură obţinerea rezultatului.

Având în vedere considerentele teoretice expuse anterior, la soluţionarea prezentei cauze  Tribunalul  va  eficienţă juridică hotărârii CJUE pronunţată 9 iunie 2016, în cauza C-586/14 Budișan prin care s-a  statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că: nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe autovehicule care se aplică autovehiculelor rulate importate cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru și autovehiculelor deja înmatriculate în statul membru respectiv cu ocazia primei transcrieri în același stat a dreptului de proprietate asupra acestora din urmă;  se opune ca statul membru respectiv să scutească de această taxă autovehiculele deja înmatriculate pentru care a fost plătită, dar nu a fost restituită o taxă în vigoare anterior declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii.

Totodată, Tribunalul constată  că hotărârea  CJUE pronunţată 9 iunie 2016, în cauza C-586/14 Budișan desființează cu efect ex tunc prevederile interne, efectul direct al hotărârii constituind obligația statului român de a restitui și taxele colectate nelegal cu începere de la data de 15 martie 2013, cererea Guvernului României de limitare în timp a efectelor hotărârii fiind corelativ respins prin aceiași hotărâre.

Pentru considerentele expuse anterior Tribunalul  dând eficienţă juridică în  hotărârii CJUE pronunţată la data de  9 iunie 2016, în cauza C-586/14 Budișan, constată că taxa achitată de reclamant a fost încasată cu încălcarea dispoziţiilor art. 110 (fost 90 ) din Tratat, aşa încât va admite acţiunea şi va dispune  obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 2924 lei taxă de poluare, precum și dobânda fiscală de la data plății și până la achitare, actualizată cu rata inflației la data plății.

Domenii speta

Spete similare