Contestaţie act administrativ fiscal

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. 3276/110/2016, reclamanta SC C. SRL Bacău a formulat, în contradictoriu cu pârâta D.G.A.C., contestaţia împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-FCT 26261/15.09.2016 emisă de pârâtă, solicitând anularea deciziei contestate şi, pe cale de consecinţă, ridicarea măsurilor asigurătorii instituite.

În motivarea contestaţiei, se arată că măsura dispusă prin decizia contestată este nelegală şi netemeinică, întrucât inspectorii antifraudă au introdus SC C. SRL, în mod abuziv, într-un presupus circuit evazionist,  cu încălcarea legislaţiei europene si  fără a prezenta probe în acest sens,  din care să rezulte că ştia sau ar fi trebuit să ştie că livrarea menţionată era implicată într-o fraudă fiscală.

Deşi a pus la dispoziţie inspectorilor antifraudă toate documentele şi informaţiile privind relaţia comercială derulată între SC C. SRL şi SC C. SRL, aceştia au concluzionat că tranzacţiile înscrise în aceste documente nu ar fi avut loc, deoarece furnizorul C. SRL nu ar fi deţinut logistica şi resursele umane specializate, nu ar fi funcţionat la sediul declarat şi nu şi-a îndeplinit toate obligaţiile declarative, precum şi alte elemente, care nu au nicio legătură cu SC C. SRL.

Inspectorii ANAF nu au precizat care sunt elementele obiective din care au dedus  ca SC C. SRL ştia sau ar fi trebuit să ştie (fără a derula verificări pe care nu avea cum să le facă şi care nu sunt în sarcina sa) că participă la o fraudă, aşa cum a stabilit CJUE prin deciziile pronunţate în cauzele C-285/11 – Bonik EOOD împotriva Direktor na Direktsia şi C-277/14 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea Supremă Administrativă din Polonia în procedura PPUH Stehcemp sp. j. Florian Stefanek, Janina Stefanek, Jarosław Stefanek împotriva Dyrektor Izby Skarbowej w Łodzi.

Decizia este nelegală, netemeinică şi abuzivă şi pentru că nu există prejudiciu la bugetul de stat în sumă de 343.319 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, deoarece dreptul de deducere a acestor cheltuieli s-a realizat corect, conform codului fiscal, iar realitatea operaţiunii a fost demonstrată cu documente.

De asemenea, organele de control nu au extins cercetările şi cu privire la realitatea operaţiunilor şi la beneficiarii măsurilor ce au făcut obiectul controlului, deşi aceştia au fost identificaţi în actul de control.

Totodată, niciodată nu au existat elemente care să indice faptul că există pericolul de a se sustrage de la urmărire, sau să-şi ascundă ori să-şi risipească patrimoniul, periclitând colectarea sumelor la bugetul de stat, în condiţiile în care are un capital social de 24.646.490 lei, o cifră de afaceri de 369.730.071 lei în 2015 şi nu are datorii la bugetul de stat.

Datoriile reţinute de către organele de control nu sunt scadente, iar societatea are de încasat de la clienţi creanţe în sumă de 315.670.220 lei, cu mult peste suma datoriilor furnizorilor.

Potrivit art. 213 alin. 2 din Legea nr. 207/2015, instituirea măsurilor asigurătorii, sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurătoriu, se dispune în cazuri excepţionale, întrucât pot aduce prejudicii de imagine, cu consecinţe economice greu de cuantificat şi chiar diminuarea sau anularea unor linii de credit oferite de către furnizori sau de către bănci.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri şi a depus următoarele acte: decizia contestată, procesul-verbal de control din 05.09.2016, documentele de livrare, contracte de vânzare-cumpărare cereale, facturi, note de cântărire, buletine de cântărire, extrase de cont privind plăţile efectuate, fişa de plătitor, balanţe de verificare.

Pârâta ANAF pentru D.G.A.C. a formulat întâmpinare (peste termenul legal), prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale, solicitând admiterea excepţiei şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Bacău, în raport de dispoziţiile art. 213 alin. 13 din Legea nr. 207/2015.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

În apărare, se arată că din coroborarea informaţiilor rezultate din controalele efectuate la mai multe societăţi comerciale pe relaţia achiziţie / comercializare cereale, a rezultat că achiziţiile de cereale nu au fost efectuate, iar facturile fiscale generate nu există între partenerii A.G. – C. SRL – C. SRL, precum şi între A.G.C., scopul emiterii acestor facturi fiind crearea posibilităţii beneficiarilor ulteriori ai SC A.G. şi C. SRL de a diminua masa impozabilă corespunzătoare impozitului pe profit.

Ca atare, s-a constatat că facturile emise de către aceste societăţi nu au calitatea de documente justificative pentru înregistrarea lor în contabilitate, în sensul art. 6 din Legea nr. 82/1991, actualizată, şi art. 155 alin. 19 şi 24 din Legea nr. 571/2003, republicată.

În acest sens, pe baza constatărilor efectuate, s-a estimat un prejudiciu adus bugetului de stat de 343.319 lei, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, ca urmare a înregistrării în evidenţa contabilă a SC C. SRL a unor documente fără conţinut economic.

În temeiul art. 213 alin. 2 din Legea nr. 207/2015, cu modificările ulterioare, şi a pct. 2.1 lit. a) şi c) din Ordinul nr. 2605/21.10.2010, organele de control consideră că există motive întemeiate pentru instituirea de măsuri asigurătorii pentru suma de 515.300 lei, reprezentând un procent de 150% din suma stabilită, măsuri ce reprezintă posibilitatea ca statul să-şi asigure recuperarea creanţelor, acestea nefiind executorii, la momentul încheierii.

Măsurile asigurătorii instituite la C. SRL s-au impus ca urmare a faptului că această societate a avut relaţii comerciale cu firme care au un comportament fiscal inadecvat, înregistrând în evidenţa financiar-contabilă documente care nu au la bază operaţiuni reale, precum şi datorită cuantumului ridicat al prejudiciului evaluat.

Pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă sau să-şi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea poate constitui motiv pentru luarea acestor măsuri asigurătorii.

Prin faptul că reclamanta nu a evidenţiat corect realitatea contabilă, în mod corect ,organele de control au estimat că această societate se sustrage de la procedura de colectare, motivând şi argumentând în cuprinsul deciziei contestate aceste aspecte şi dispunând, în consecinţă, măsuri asigurătorii.

Măsurile luate sunt întemeiate pe prezumţii legale, care nu au fost răsturnate de către reclamantă cu dovezi contrare, astfel că măsurile luate sunt legale şi temeinice.

În apărare, pârâta a solicitat proba cu înscrisuri şi a depus următoarele acte: decizia contestată, procesul-verbal din 05.09.2016 şi dovada de comunicare către reclamanta, referatul justificativ al măsurii.

La primul termen de judecată, în temeiul art. 132 NCPC, instanţa a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei materiale a instanţei, excepţie absolută de procedură, ce poate fi invocată şi din oficiu, de către instanţă.

Prin încheierea din 12.01.2017, instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, având în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, şi că decizia contestată a fost emisă de un organ fiscal teritorial, respectiv D.G.A.C. precum şi valoarea debitului stabilit prin această decizie.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În perioada 18.05.2016 – 05.09.2016, inspectorii antifraudă din cadrul D.G.A.C. au efectuat un control la reclamanta SC C. SRL Bacău, având ca obiectiv verificarea legalităţii şi veridicităţii tranzacţiilor comerciale desfăşurate de societate, în perioada 2011 – 2015, precum şi alte aspecte financiar-contabile şi fiscale, control finalizat prin procesul-verbal de control nr. 7215/06.09.2016.

Prin acest proces-verbal s-a reţinut că, în conformitate cu principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, documentele contabile care au stat la baza înregistrării în contabilitatea reclamantei a operaţiunilor economico-financiare în relaţia cu furnizorii SC C. SRL şi SC C. SRL, deşi conţin toate elementele obligatorii prevăzute de legislaţie la momentul emiterii, nu corespund realităţii, deoarece furnizorii nu au declarat livrările, nu au depus decont de TVA şi nu au colectat TVA la bugetul general consolidat, pentru a putea fi dedusă.

Ca atare, aşa cum a reţinut şi ÎCCJ prin decizia nr. 5679/2013, pronunţată în dosarul nr. 839/42/2011, documentele emise de către SC C. SRL  şi SC C. SRL nu pot dobândi calitatea de document justificativ, nici ca formă şi nici ca fond.

Având în vedere dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 207/2015, potrivit cărora organul fiscal are un drept de apreciere cu privire la relevanţa stărilor de fapt, precum şi ale deciziei CJUE pronunţată în Cauza C-18/13 (Maks Penn contra Bulgariei) potrivit cărora justiţiabilii, nu se pot prevala, în mod fraudulos sau abuziv, de normele dreptului Uniunii, organul de control a procedat la calcularea prin evaluare, în sarcina reclamantei, a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, referitoare la impozitul pe profit stabilit suplimentar, ca urmare a evidenţierii în documentele legale proprii (registrul jurnal, declaraţii fiscale, etc.) a facturilor de achiziţie reprezentând cereale, fără posibilitatea determinării provenienţei pe circuitul economic.

Ca urmare, organul de control a stabilit un prejudiciu total, constând în obligaţii fiscale reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, necalculat şi nevărsat de către reclamantă, în sumă de 343.319 lei.

Procesul-verbal de control i-a fost comunicat reclamantei la data de 22.09.2015, conform dovezii depuse la fila 15 vol. I.

La data de 15.09.2016, pârâta emite Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. A-FCT 26261/15.09.2016, în baza referatului justificativ nr. A-FCT 26260/15.09.2016, prin care dispune sechestru asigurător asupra următoarelor bunuri mobile, aparţinând reclamantei: uscător Galaţi nr. mf 2131224, selector cereale Galaţi nr. mf 2131229, rezervor carburanţi Galaţi – nr. mf 2131004, balanţă electronică de precizie – nr. mf 2132011, bunuri evaluate la suma de 515.300 lei, reprezentând un procent de 150% din suma stabilită ca prejudiciu de 343.319 lei.

Instituirea măsurilor asigurătorii a fost motivată pe existenţa pericolului ca reclamanta să se sustragă de la urmărire sau să ascundă sau să-şi risipească patrimoniul periclitând sau îngreunând, în mod considerabil, colectarea.

Elementele avute în vedere la estimarea acestui pericol au fost:

- cuantumul prejudiciului, estimat la 343.319 lei;

- cuantumul mare al datoriilor pe care societatea le are faţă de furnizori- de 302.868.198 lei şi alţi creditori –  de 124.846.450 lei;

- cuantumul mare al pierderilor înregistrate în activitatea comercială de către reclamantă, aşa cum rezultă din bilanţ, respectiv suma de 77.050.337 lei ,în 2015 şi 45.829.191 lei, în 2014.

Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii a fost comunicată reclamantei la data de 21.09.2016, aceasta contestând-o în instanţă, la data de 07.10.2016 (data poştei).

Faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa constată întemeiată contestaţia, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 213 din C.pr .fiscala., şi art. 2.1 lit. a) din Ordinul ANAF nr. 2605/2010 privind aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, cu modificările ulterioare,( temei de drept invocat în întâmpinarea pârâtei), organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în cazuri excepţionale, ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să-şi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în urma constatării unor acte sau fapte care pot constitui infracţiuni de evaziune fiscală sau fraudă fiscală sau vamală, în cazul în care prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrativ-fiscale de impunere, potrivit OUG nr. 74/2013.

Ca atare, asemenea măsuri asigurătorii sub forma sechestrului asigurător sau a popririi asigurătorii, pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare.

Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie motivată, semnată de conducătorul organului fiscal competent.

Luarea unei măsuri asigurătorii – poprire sau sechestru, se impune doar în situaţii excepţionale, cu atât mai mult cu cât reprezintă o limitare a dreptului de proprietate asupra bunurilor apartinand contribuabilului, prin excluderea dreptului de dispoziţie asupra acestor bunuri.

Totodată, ea trebuie să fie justificată de existenţa unui pericol de sustragere de la urmărirea silită, de ascundere sau de risipire a patrimoniului.

Potrivit art. 5.6 lit. f) din Ordinul nr. 2605/2010, referatul justificativ al măsurilor asigurătorii trebuie să cuprindă motivarea necesităţii dispunerii măsurilor asigurătorii, în sensul stabilirii indiciilor sau a pericolului, în raport de existenţa unor criterii obiective şi ţinând cont şi de comportamentul fiscal al contribuabilului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor / acţionarilor majoritari (mod de declarare, şi de plată, situaţii de atragere a răspunderii solidare, situaţii de insolvenţă sau de insolvabilitate, etc.).

Din motivarea  in  fapt a  Referatului justificativ nr. A-FCT 26260/15.09.2016, ce a stat la baza luării măsurii sechestrului asigurător împotriva reclamantei, rezultă că măsura s-a dispus  doar ca urmare a existenţei unui pretins prejudiciu, estimat de către inspectorii antifraudă la suma de 343.319 lei.

Având în vedere că inspectorii antifraudă nu au ca atribuţii stabilirea unor creanţe fiscale, creanţe ce pot fi stabilite numai prin titluri de creanţă, rezultă că prejudiciul estimat de către pârâtă nu este cert.

Totodată, se motivează existenţa pericolului de sustragere de la plată, de ascundere sau de risipire a patrimoniului, pe existenţa unor datorii mari ale reclamantei faţă de bugetul de stat, faţă de furnizori sau alţi creditori, fără a se analiza daca aceste datorii sunt restante sau dacă reclamanta este în termenul de plată, sau existenţa unui comportament anterior inadecvat al reclamantei în achitarea obligaţiilor către bugetul de stat sau către creditori.

Reclamanta a dovedit, cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (şi la care au avut acces şi inspectorii antifraudă în timpul controlului), că nu a avut şi nu are restanţe la achitarea debitelor, conform Fişei sintetice totale pe plătitor pentru perioada 2005 – 2016.

Cuantumul mare al obligaţiilor fiscale şi dimensiunea operaţiunilor comerciale este generată de calitatea reclamantei de mare contribuabil.

Aceasta a achitat către bugetul de stat, în perioada 2005 – 2016, suma de 136.638.604 RON cu titlu de impozite, taxe şi alte contribuţii.

De asemenea, reclamanta a făcut dovada cu balanţele trimestriale şi balanţele analitice depuse, că deţine în patrimoniu active imobilizate (clădiri, terenuri, echipamente tehnologice, maşini, utilaje, instalaţii de lucru, mijloace de transport) în valoare de 34.654.916 RON, active circulate (stocuri de marfă) în valoare de 26.610.257 RON, creanţe de încasat de la clienţi în valoare de 287.479.123 RON, precum şi  disponibilităţi băneşti în conturi curente de 8.629.000 RON.

Rezultă din aceste probe că organul de control nu a analizat, în concret, situaţia economică-financiară a reclamantei, conform obligaţiei prevăzute de art. 5.1.1 din ordinul nr. 2605/2010, ci doar  a reluat în referatul justificativ şi, ulterior, în decizia contestată, prevederea legală, fără a motiva luarea măsurii asigurătorii.

Cerinţa motivării actului administrativ în fapt şi în drept, cu indicarea motivelor pentru care a fost adoptat, se regăseşte în Recomandarea (2007)  a Comitetului de Miniştri (art. 17 pct. 2), respectiv în Rezoluţia (77) 31 a Comitetului de Miniştri (principiul IV), fiind preluată şi menţionată în mod expres în Codul European al Bunei Conduite Administrative, care prevede că „fiecare decizie adoptată de instituţie, care poate afecta în mod negativ drepturile sau interesele unei persoane particulare, va menţiona temeiurile pe care se bazează, indicând în mod clar faptele relevante şi baza legală a deciziei”.

Instanţa nu poate reţine apărările pârâtei din întâmpinare, privind existenta unui circuit fraudulos al reclamantei cu alte societati , privind livrarile de cereale,deoarece acestea privesc legalitatea şi temeinicia unei eventuale decizii de impunere şi stabilirea unei creanţe în sarcina reclamantei, aspecte care, pe lângă faptul că nu intră în competenţa inspectorilor antifraudă (conform dispoziţiilor OUG nr. 74/2013), nici nu fac obiectul prezentei cauze.

Nici susţinerea  acestuia ,că măsurile sunt întemeiate pe „prezumţii legale” şi că reclamanta trebuie să dovedească existenţa unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de organele de control nu poate fi reţinută, întrucât este in contradictie cu prevederile legale (art. 73 alin. 2 C.pr.fisc.), şi reprezintă o răsturnare a sarcinii probei.

În realitate, reclamanta se bucură de prezumţia de nevinovăţie, iar organul de control trebuie să dovedească, dincolo de orice dubiu, în mod obiectiv, îndeplinirea cerinţelor legale pentru luarea unei asemenea măsuri, care aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei, drept ocrotit de Constituţia României.

Conform art. 12 alin. 2 şi 3 C.pr.fisc., organul fiscal trebuie să respecte drepturile contribuabilului / plătitorului în fiecare procedură de administrare a creanţelor fiscale aflate în derulare şi buna-credinţă a contribuabilului este prezumată, până când organul fiscal dovedeşte contrariul.

Totodată, conform art. 6 alin. 2 C.pr.fisc., organul fiscal îşi exercită dreptul de apreciere în limitele rezonabilităţii şi ale echităţii, asigurând o proporţie justă între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.

Conform celor reţinute mai sus, instanţa constată că pârâta a transformat măsura sechestrului asigurătoriu dintr-o măsură excepţională, într-una de drept comun, deoarece, ori de câte ori inspectorii antifraudă apreciază că ar exista un eventual prejudiciu, se impune luarea unei măsuri asigurătorii.

Ori, dispoziţiile art. 213 alin. 3 C.pr.fisc., prevăd că măsurile asigurătorii „pot” fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, rezultând din textul legal că nu se impune luarea unei asemenea măsuri decât în cazuri excepţionale, când există cu adevărat pericolul sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului, ceea ce nu este cazul reclamantei, care deţine doar în conturi sume ce ar putea acoperi de câteva zeci de ori prejudiciul estimat, fara a mai vorbi de valoarea bunurilor din patrimoniu sau de creantele pe care le are de incasat de la debitori.

O asemenea măsură trebuie luată cu prudenţă, deoarece poate avea consecinţe deosebite cu privire la activitatea şi prestigiul unei societăţi, cu atât mai mult cu cât reclamanta este o  societate de top în domeniul său de activitate.

Reţinând că măsura luată împotriva reclamantei, prin decizia contestată, este nelegală şi netemeinică, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor Legii nr. 207/2015, a dispoziţiilor Ordinului nr. 2605/2010, instanţa va admite acţiunea şi va anula decizia de instituire a măsurilor asigurătorii contestată.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru şi onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare