Exercitarea autoritatii parintesti exclusiv de catre mama

Exerictarea autoritatii parintesti exclusiv de catre un singur parinte, se poate dispune de catre instanta in situația în care celălalt părinte manifestă dezinteres față de minor, nu se cunoaște domiciliul/reședința acestuia, iar comunicarea dintre părinți în interesul minorului este imposibilă/greoaie.

Deliberând asupra prezentei cauze civile, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 2485/333/2015, la data de 07.04.2015, reclamanta O.D. a chemat în judecată pe pârâtul K.M.B.M. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului K.D.A., născut la data de 20.03.2012, să se facă exclusiv de către reclamantă, să fie stabilit domiciliul minorului la reclamantă, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere prin raportate la venitul minim pe economie.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a început relaţia cu pârâtul în anul 2004, însă relaţia lor a fost marcată de violenţe fizice şi verbale din partea pârâtului, reclamanta fiind bătută, alungată din casă şi tratată ca o servitoare. Iniţial părţile au locuit în România şi, pentru că nu aveau venituri, au plecat împreună în Italia în speranţa că pârâtul îşi va căuta de lucru. În anul 2014, la insistenţele pârâtului, părţile au plecat în Franţa, unde pârâtul şi-a găsit serviciu, dar o minţea pe reclamantă că nu i se plăteşte salariul. Din relaţia părţilor a rezultat minorul K.D.A., născut la data de (…). Părţile s-au separat în fapt şi minorul a rămas în grija reclamantei. Arată reclamanta că este în interesul minorului ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către ea deoarece în prezent nu cunoaşte unde se află pârâtul, nu are posibilitatea de a lua legătura cu acesta şi nici nu ştie dacă în viitor va putea lua legătura cu el.

De asemenea, reclamanta a solicitat stabilirea domiciliului minorului K.D.A. la domiciliul mamei reclamantei din (…) motivat de faptul că minorului îi sunt asigurate la acest domiciliu toate cele necesare traiului.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 396 şi urm. Cod civil.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 100 lei conform  art. 15 lit. e din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Reclamanta a solicitat administrarea probei cu martori şi cu înscrisuri, probe pe care instanţa le-a încuviinţat ca fiind utile, pertinente şi concludente.

La data de 19.10.2015 pârâtul, prin avocat B.V.I., a formulat o cerere de comunicare a cererii de chemare în judecată. Prin această cerere, pârâtul a arătat că, în urma unei relaţii de concubinaj, a rezultat minorul K.D.A., născut la data de 20.03.2012 în Italia. Mai arată că până în luna martie 2015, părţile au locuit împreună la locuinţa acestuia din Italia, după care reclamanta, sub pretextul că vine în vizită la mama ei în România, a plecat cu minorul în România. Din acel moment, reclamanta nu a mai răspuns la telefon şi nici nu a mai revenit la domiciliul conjugal. Din câte cunoaşte minorul se află în România şi locuieşte la bunica maternă. A precizat, de asemenea, că va formula ulterior întâmpinare. Până la momentul soluţionării prezentei cauze, pârâtul nu a mai depus întâmpinare la dosar.

La data de 13.01.2016 reclamanta şi-a modificat cererea de chemare în judecată în sensul că doreşte stabilirea locuinţei minorului la reşedinţa sa din (…), având în vedere că doreşte ca minorul să locuiască împreună cu ea în Italia.

Cererea precizatoare a fost comunicată pârâtului care nu a răspuns în niciun fel.

La dosarul cauzei a fost depuse referatul de anchetă socială întocmit de către Autoritatea Tutelară Vaslui, jud. Vaslui la domiciliul bunicii materne, G.M. (f. 39-41), precum şi referatul de anchetă socială întocmit la reşedinţa reclamantei din Italia (f. 134-148).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Din convieţuirea părţilor a rezultat minorul K.D.A., născut la data de 20.03.2012. Din susţinerile reclamantei, confirmate şi de declaraţia martorei audiate şi de concluziile referatului de anchetă socială rezultă că părţile au avut o relaţie liber consimţită, că în prezent s-au separat, iar minorul a rămas în grija reclamantei şi a familiei sale care se ocupă de creşterea şi educarea minorului.

Din declaraţia martorei O.E. rezultă că de-a lungul convieţuirii părţilor între acestea au existat momente tensionate, că părţile s-au separat în anul 2014, că minorul locuieşte în România din luna ianuarie 2015 şi că de atunci pârâtul i-a trimis un singur pachet. De asemenea, martora arată că minorul a venit în România cu acordul pârâtului, întrucât în Italia părţile şi minorul nu aveau unde să locuiască, fiind găzduiţi de aceasta.

Conform art. 505 al. 2 din noul Cod civil dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ, care prevăd în art. 398 că dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul din părinţi.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că părţile nu convieţuiesc, având domicilii separate, iar minorul locuieşte în România la bunica maternă.

Devin astfel aplicabile dispoziţiile art. 396, 397 şi 398 C.civ., care consacră regula exercitării autorităţii părinteşti în comun de către ambii părinţi, excepţia constituind-o exercitarea de către un singur părinte, când există  motive temeinice pentru a se dispune în acest sens.

De asemenea, potrivit art. 507 C. civ. dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească. Prin urmare, situaţiile enumerate de acest articol în care autoritatea părintească poate fi exercitată exclusiv de către un părinte nu sunt limitativ prevăzute, textul de lege vorbind despre orice alt motiv care face cu neputinţă exprimarea voinţei părţilor. Instanţa apreciază că această neputinţă nu trebuie să fie una absolută, ci doar de natură a împiedica luarea unei decizii prompte cu privire la situaţia minorului.

Instanţa trebuie, în toate cazurile, să aibă în vedere interesul superior al copilului, acest principiu prevalând în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, astfel cum impune şi textul art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, alături de art. 263, alin. 1 Cod civil.

Principiul interesului superior al copilului presupune analiza corelată a mai multor criterii, precum comportarea părinţilor, gradul de ataşament şi de preocupare pe care l-au manifestat faţă de copil, legăturile afective care s-au stabilit între părinţi şi minor, vârsta copilului, precum şi orice alt criteriu care să garanteze respectarea principiului menţionat.

În concret, după momentul separării părţilor, minorul a locuit împreună cu reclamanta şi părinţii acesteia, unde are condiţii optime pentru o dezvoltare normală.

Se reţine din declaraţia martorei că pârâtul manifestă dezinteres faţă de minor, nu contribuie la creşterea şi educarea acestuia, nu a luat legătura în niciun fel cu minorul, deşi cunoaşte unde locuieşte acesta.  De asemenea, dezinteresul pârâtului faţă de minor reiese în mod clar şi din atitudinea procesuală manifestată în prezenta cauză. Astfel, deşi are cunoştinţă despre existenţa dosarului încă de la data 19.10.2015, pârâtul nu a înţeles până la momentul soluţionării cauzei să formuleze întâmpinare prin care să-şi propună probatorii, să se prezinte în instanţă sau să-şi angajeze un apărător care să-i reprezinte interesele în faţa instanţei.

De asemenea, instanţa reţine că în prezent reclamanta nu cunoaşte unde se găseşte domiciliul pârâtului pentru a putea lua legătura cu acesta în vederea exercitării autorităţii părinţeşti în comun, mai ales în situaţii de urgenţă, dar şi în situaţii de viaţă normale în interesul minorului.

Deşi în cauză s-a dispus prin încheierea de şedinţă din data de 26.01.2016 efectuarea anchetei sociale la domiciliul pârâtului din Italia, instanţa, în temeiul art. 259 Cod procedură civilă, a înţeles să revină asupra acestei probe, pe care o apreciază că nemaifiind necesară, având în vedere obiectul cauzei şi atitudinea procesuală a pârâtului care a înţeles să nu-şi formuleze nicio apărare. De asemenea, instanţa a înţeles să revină asupra acestei probe şi motivat de faptul că ancheta socială la domiciliul pârâtului a fost dispusă la data de 26.01.2016 şi până la data dezbaterii fondului cauzei, respectiv 03.04.2017, raportul de anchetă socială nu a ajuns la dosar, precum şi având în vedere vechimea cauzei, fiind înregistrată la data de 07.04.2015, şi natura acesteia, fiind o cauză cu minori care trebuie soluţionată cu urgenţă. Pe de altă parte, în materia supusă judecăţii, nu operează autoritatea de lucru judecat, în măsura în care situaţia de fapt dintre părţi se schimbă, pârâtul are oricând posibilitatea de a formula o cerere pentru exercitarea în comun a autorităţii părinţeşti.

Raportând situaţia de fapt la prevederile legale, instanţa constată că în interesul superior al minorului K.D.A. este ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către reclamantă, motiv pentru care va admite acest capăt de cerere şi va dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti privind pe minorul K.D.A. , născut la data de (…), să revină, în mod exclusiv, mamei O.D..

Cu privire la capătul de cerere privind locuinţa minorului, situaţia trebuie analizată în baza principiului ocrotirii interesului superior al copilului şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Conform art. 496 al. 2 din noul Cod civil dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului, iar conform al. 3 al aceluiaşi articol în caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială. În cauza de faţă, având în vedere argumentele arătate anterior precum şi faptul că reclamanta poate oferi condiţii bune din punct de vedere moral şi material pentru creşterea şi educarea minorului, aşa cum rezultă din concluziile referatului de anchetă socială întocmit la locuinţa reclamantei, instanţa va stabili domiciliul minorului la mamă considerând că este în interesul acestuia să trăiască sub supravegherea şi îngrijirea mamei.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la pensia de întreţinere, conform art. 499 Cod civil părinţii sunt obligaţi în solidar să dea întreţinere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum şi educaţia, învăţătura şi pregătire sa profesională, iar în caz de neînţelegere, întinderea obligaţiei de întreţinere, felul şi modalităţile executării, precum şi contribuţia fiecăruia dintre părinţi se stabilesc de instanţa de tutelă. Având în vedere faptul că minorul K.D.A. , născut la data de 20 martie 2012, se află în imposibilitate de a munci, situaţie ce determină starea de nevoie a acestuia, conform art. 524 din Codul civil, şi că pârâtul, în calitate de părinte, are obligaţia legală de întreţinere, în temeiul art. 529 al. 1 şi 2 din Codul civil, se va stabili în sarcina acestuia o pensie de întreţinere în favoarea minorului în cuantum de 1/4 din venitul minim net pe economie, calculat în funcţie de venitul minim brut stabilit prin hotărâri de guvern, de la data introducerii cererii si până la majorat.

Va lua act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea formulată de reclamanta O.D., în contradictoriu pârâtul K.M.B.M. .

Dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti privind pe minorul K.D.A. , născut la data de 20 martie 2012, să revină, în mod exclusiv, mamei O.D..

Stabileşte locuinţa minorului K.D.A. , la mamă, respectiv la reşedinţa acesteia din (…).

Obligă pârâtul K.M.B.M.  la plata lunară a pensiei de întreţinere, în favoarea minorului K.D.A.  în cuantum de 1/4 din venitul minim net pe economie începând cu data introducerii acţiunii, respectiv 07.04.2015 şi până la majoratul minorului K.D.A.  sau a noii dispoziţii a instanţei.

 Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Vaslui sub sancţiunea nulităţii.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.04.2017.

Preşedinte,

I.E. L.

Grefier,

E.C.

Domenii speta

Spete similare