Dreptul de obținere a gradului de handicap grav cu asistent personal este unul subiectiv, al cărui conținut nu poate fi exprimat prin bani, chiar dacă, urmare a obținerii lui, însoțitorul ar beneficia de o indemnizație remunerată. Însă, acesta este strâns

Decizie 151 din 22.01.2018


Prin sentinţa numărul 4087 din 15.09.2017, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 6575/63/2017, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul X, în calitate de moştenitor al reclamantei decedate Y, în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Judeţean Dolj - Comisia Superioară de Evaluare a  Persoanelor Adulte cu Handicap şi Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Dizabilitati - Comisia Superioară de Evaluarea Persoanelor Adulte cu Handicap.

Împotriva sentinţei numărul 4087 din 15.09.2017, pronunţată de Tribunalul Dolj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 6575/63/2017, a formulat recurs reclamantul X  în calitate de moştenitor legal al reclamantei Y

Recurentul a apreciat, în esenţă, că instanța de fond a efectuat o aplicare greșită a dispozițiilor Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. A făcut referire în acest sens la dispozițiile art. 35 din Legea nr. 448/2006 pe care instanța le-a apreciat în mod eronat ca fiind aplicabile speței. Dreptul solicitat are în vedere faptul că de la momentul stabilirii și încadrării în grad de handicap și până la momentul decesului, nevoia reclamantei a existat, era îndreptățită la obținerea unei astfel de indemnizații de însoțitor, dar aceasta nu a beneficiat de această indemnizație, întrucât pârâtele au apreciat că nu i se cuvine. Solicitarea sa viza tocmai acest drept, care în acest caz, se acordă de la data stabilirii gradului de handicap - 28.12.2016 și până la data decesului - 27.08.2017 și reprezintă o sumă fixă lunară al cărei cuantum este stabilit de către stat.

Așadar, dreptul reclamantei este exprimat în bani și vizează incapacitatea acesteia de a se îngriji singură din cauza bolii și necesitatea acoperirii unei astfel de nevoi. În acest caz, aprecierile instanței, referitoare la caracterul intuitu personae al dreptului reclamantei care nu poate fi moștenit, sunt eronate.  Reclamantul, în calitate de unic moștenitor legal al mamei sale, este moștenitorul acestei indemnizații calculate și cuvenite până la data decesului persoanei cu handicap.

În concluzie, a solicitat instanței, în baza art. 498 alin. 2 Cod de procedură civilă să îi admită recursul declarat, să se caseze sentința nr. 4087/15.09.2017 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr. 6575/63/2017 și să se trimită cauza spre rejudecare la instanța de fond.

În drept, recurs a fost întemeiat pe dispozițiile art. 483-502 Cod de procedură civilă, Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

La data de 21.11.2017 intimata pârâtă Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități - Comisia Superioara de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile atacate ca legală şi temeinică.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Curtea menţionează că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate aşa cum rezultă din art. 488 din Noul Cod de procedură civilă care prevede expres şi limitativ motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt.

Recursul urmăreşte verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Critici referitoare la greşita stabilire a situaţiei de fapt sau interpretarea probatoriilor administrate în cauză nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală întrucât vizează temeinicia soluţiei pronunţate în cauză şi nu nelegalitatea acesteia.

Prin cererea de recurs, recurentul X, moştenitor al reclamantei şi continuator al acţiunii acesteia, a criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul neacordării indemnizaţiei de însoţitor de la data stabilirii gradului de handicap 28.12.2016 și până la data decesului 27.08.2017, apreciind că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile Legii nr. 448/2006.

În cererea de recurs, recurentul susţine că instanţa de fond nu a menţionat un aspect pus în discuţia părţilor în şedinţa de la 15.09.2017, însă această susţinere nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 N.C.proc.civ. De altfel, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 445 N.C.proc.civ. „Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444”.

Aşa cum rezultă din practicaua hotărârii recurate, instanţa a acordat cuvântul părţilor asupra fondului cauzei, iar din considerentele hotărârii rezultă că instanţa a analizat dispoziţiile legale aplicabile pricinii.

În speţă, prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 81001/28.12.2016, Y  a fost încadrată în gradul de handicap grav, fără asistent personal, nerevizuibil. Prin decizia nr. 3166/05.04.2017 s-a respins contestaţia formulată împotriva acestui certificat.

Prin acţiunea formulată la data de 15.05.2017, reclamanta Y, decedată în timpul procesului, a solicitat anularea deciziei nr. 3166/05.04.2017 emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, anularea în parte a certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 81001/28.12.2016 şi obligarea la emiterea unei nou Certificat de încadrare în grad de handicap grav, cu indemnizaţie de însoţitor, nerevizuibil.

La data de 27.08.2017, înainte de stabilirea primului termen de judecată, reclamanta Y a decedat, conform certificatului de deces aflat la fila 93 din dosarul de fond, având ca moștenitor legal pe fiul acesteia, X, care a continuat acţiunea formulată.

În argumentele referitoare la interpretarea greşită a dispoziţiilor legale, recurentul X susţine că a solicitat instanţei obligarea pârâtului să emită certificatul de încadrare în grad de handicap grav, cu indemnizație de însoțitor, nerevizuibil, adică să îi acorde indemnizație de însoțitor, ci nu asistent personal, iar solicitarea sa vizează acordarea gradului de handicap grav, cu indemnizație de însoțitor, ce reprezintă un drept pecuniar, susţineri neîntemeiate în raport de dispoziţiile legale aplicabile.

Potrivit art. 6 lit. i din Legea nr. 448/2006, persoanele cu handicap beneficiază de drepturi la: „i) evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani.”

De asemenea, conform art. 85 alin. 1 din Legea nr. 448/20016 „(1) Persoanele cu handicap beneficiază de drepturile prevăzute la art. 6 pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap.”

Potrivit art. 35 alin. 1 din Legea nr. 448/2006 „(1) Persoana adultă cu handicap grav are dreptul la un asistent personal, în baza evaluării sociopsihomedicale.”, iar potrivit art. 42 alin. 4 „(...) adulţii cu handicap grav ori reprezentanţii legali ai acestora, cu excepţia celor cu handicap vizual grav, pot opta între asistent personal şi primirea unei indemnizaţii lunare”.

Art. 35 din Legea nr. 448/2006 instituie, ca o măsură de protecţie a persoanelor cu handicap grav, posibilitatea acestora de a beneficia de un asistent personal a cărui remuneraţie este suportată de către autorităţile locale, respectiv primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav.

Numai în situaţia în care a fost încadrată persoana în grad de handicap grav cu asistent personal, persoana care beneficiază de un asistent personal are două variante: să opteze şi să angajeze pe cineva din raza primăriei de domiciliu sau să beneficieze de banii aceştia pentru însoţitor.

Practic, instanţa analizează dacă persoana a fost încadrată abuziv în grad de handicap grav fără asistent personal, fiind lipsită astfel de dreptul de a opta prevăzut de art. 42 alin. 4 din Legea nr. 448/2006.

Pentru a beneficia de asistent personal, pe lângă conduita prealabilă a încadrării în gradul grav de handicap, se impune ca necesitatea asistentului personal să rezulte din evaluarea sociopsihomedicală, conform art. 35 Legea nr. 448/2006.

 Procedura încadrării unei persoane într-un grad de handicap are caracter special, tehnic, se desfăşoară în prezenţa unor comisii care cuprind medici şi personal de specialitate, care verifică diagnosticele solicitanţilor şi corespondenţa acestora cu criteriile medico-psihosociale stabilite prin acte normative speciale, astfel că incorectitudinea încadrării/neîncadrării unei persoane într-un grad de handicap nu poate fi stabilită decât pe baza unor dovezi medicale, confirmate tot de specialişti.

În speţă, prin certificatul de încadrare în grad de handicap nu s-a prevăzut posibilitatea mamei reclamantului de a beneficia de un asistent personal, astfel că nu exista dreptul de opţiune reglementat de art. 42 alin. 4 din Legea nr. 448/2006, respectiv primirea unei indemnizaţii lunare.

Potrivit art. 30 din H.G. nr. 268/2007 „(1) Dreptul de opţiune exprimat în temeiul prevederilor art. 42 alin. (4) din lege operează numai în condiţiile în care documentul care atestă încadrarea în grad de handicap cuprinde menţiunea: „cu asistent personal”. (2) Indemnizaţia prevăzută la art. 43 alin. (3) din lege se acordă începând cu luna următoare depunerii cererii şi încetează cu luna următoare celei în care persoana cu handicap nu mai îndeplineşte condiţiile care au dus la stabilirea dreptului.”

În cauză, mama reclamantului a fost examinată de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Judeţean Dolj, fiind obţinut certificatul nr. 81001/28.12.2016 prin care nu i s-a acordat dreptul prevăzut de art. 35 din Legea nr. 448/2006, referitor la asistentul personal, contestaţia formulată fiind respinsă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Bucureşti.

Reclamantul, care a continuat acţiunea mamei sale, contestă numai parţial actele de încadrare în grad de handicap cu privire la neacordarea indemnizaţiei de însoţitor pentru perioada încadrării în grad de handicap şi data decesului beneficiarei certificatului.

Într-adevăr, actele administrative atacate au produs efecte juridice până la decesul lui Y, însă, având în vedere că beneficiara certificatului de încadrare în grad de handicap grav fără asistent personal a decedat, instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile legale incidente speţei, criticile recurentului fiind neîntemeiate.

Solicitarea persoanei cu handicap grav în vederea acordării unui asistent personal este elementul esenţial care determină încheierea contractului individual de muncă, contractul dobândind un caracter intuitu personae.

În mod corespunzător, decesul persoanei cu handicap grav determină, încetarea contractului individual de muncă, întrucât acesta rămâne fără obiect.

Pentru același raționament, chiar dreptul persoanei de a beneficia de asistent personal este un drept intuitu personae, care nu poate fi moștenit.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, dreptul solicitat, acela de obținere a gradului de handicap grav cu asistent personal, este unul subiectiv, al cărui conținut nu poate fi exprimat prin bani, chiar dacă, urmare a obținerii lui, însoțitorul ar beneficia de o indemnizație remunerată. Însă, acesta este strâns legat de persoana omului și, în consecință, este un drept absolut, nesusceptibil de a fi cedat prin act juridic, transmis prin moștenire sau exercitat prin reprezentare.

Prin urmare, instanța nu mai putea acorda drepturi moştenitorului persoanei cu handicap, decedată după obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap.

La pronunţarea sentinţei, instanţa de fond a avut în vedere şi interpretarea dată de Curtea Constituţională caracterului contractului individual de muncă care se încheie între asistentul personal şi primărie şi al cărei beneficiar este persoana cu handicap grav.

Astfel, în Decizia nr. 1.360 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial Nr. 27 din 12 ianuarie 2012, examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a constatat că „art. 35 din Legea nr. 448/2006 instituie, ca o măsură de protecţie a persoanelor cu handicap grav, posibilitatea acestora de a beneficia de un asistent personal a cărui remuneraţie este suportată de către autorităţile locale, respectiv primăria localităţii de domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap grav. Pentru aceasta, art. 39 alin. (1) din legea amintită prevede încheierea unui contract individual de muncă între asistentul personal şi primărie, beneficiar al acestui contract fiind însă persoana cu handicap grav, care solicită acordarea acestui serviciu. Prin urmare, contractul dobândeşte un caracter intuitu personae, solicitarea persoanei cu handicap grav în vederea acordării unui asistent personal fiind elementul esenţial care determină încheierea contractului individual de muncă. În mod corespunzător, decesul persoanei cu handicap grav determină, în mod firesc, încetarea contractului individual de muncă, întrucât acesta rămâne fără obiect.”

Curtea menţionează că, în acest sens, s-a pronunţat şi Î.C.C.J., Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în speţe similare (ex. decizia nr. 965 de la 17 februarie 2011), care a reţinut că natura dreptului solicitat de reclamant este aceea a unui drept personal care nu poate fi continuată de moştenitori în cazul decesului reclamantului.

Având în vedere că pe parcursul judecății reclamanta a decedat, fapt rezultat din certificatul de deces depus la dosar, iar natura dreptului este aceea a unui drept personal, şi nu a unui drept real, pentru a putea fi continuată de moștenitori, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea.

Analizând argumentele instanţei de fond, Curtea reţine că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale, sentinţa recurată fiind legală, în cauză nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat va fi respins ca nefondat.