Pretenţii - prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană. Astfel, la aprecierea cuantumului despăgubirilor morale

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 12.02.2017, sub nr. x/299/2016, reclamantul Z.L.F.B a chemat în judecată pe pârâta A S.A. , solicitând instanţei ca prin hotărrea ce o va pronunţa în contradictoriu şi cu intervenientul forţat D.I. să dispună obligarea pârâtei a plata următoarelor sume:

108 lei reprezentând contravaloarea daunelor materiale suferite de reclamant;

180.000 lei reprezentând contravaloarea daunelor morale generate urmare a vătămărilor corporale suferite în urma accidentului  de circulaţie produs a data de 07.07.2015;

Penalităţile de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere aferente despăgubirii solicitate, începând cu data de 18.12.2015, până la data plăţii efective, solicitate în temeiul disp. art. 37 alin. 4 şi art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014;

Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că în data de 07.07.2015 s-a produs un accident rutier în care a fost implicat autovehiculul marca VW GOLF cu nr. de înmatriculare nr. X, condus de numitul D.I., asigurat RCA la A S.A., conform poliţei x, valabilă pentru perioada 17.07.2014 – 16.07.2015.

Reclamantul a menţionat că accidentul rutier s-a soldat cu avarierea autoturismului, vătămarea corporală a conducătorului auto şi a reclamantului, care ocupa locul din dreapta faţă, precum şi distrugerea unui stâlp aparţinând R.A.T.B.

Accidentul rutier i-a produs reclamantului vătămări corporale a căror vindecare a necesitat 65-70 de zile de îngrijiri medicale, rezultatele concrete ale accidentului fiind fracturi craniene, costale şi mai multe traumatisme severe în zona capului şi a torsului.

Reclamantul a subliniat că a încercat soluţionarea pe cale amiabilă a cauzei, în care a procedat la avizarea pârâtei, răspunsul acesteia fiind în sensul că asigurătorul RCA aşteaptă finalizarea cercetărilor efectuate de organele competente referitoare la alcoolemia conducătorului auto D.I..

În justificarea prejudiciului moral pe care l-a suferit, reclamantul a arătat că la data producerii accidentului avea 29 de ani, că este o persoană activă , energic, iar probleme de sănătate au reprezentat obstacole  în privinţa desfăşurării unei  veţi profesionale şi sociale  normale. A mai arătat că de la momentul accidentului a dobândit o stare permanentă de teamă legată de mersul cu maşina, ceea ce îi creează un plus de disconfort social, psihic şi moral.

A mai subliniat faptul că a data producerii accidentului, pentru autovehiculul VW GOLF VI cu nr de înmatriculare X, condus de persoana vinovată de producerea accidentului, era încheiată o asigurare obligatorie de răspundere civilă auto – poliţa RCA nr. x, la A S.A., valabilă în perioada 17.07.2014 – 16.07.2015.

În probaţiune, reclamantul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, precum şi încuviinţarea probe testimoniale.

În drept a invocat disp. art.  1381-1395 corob. cu art. 2223-2226 C. Civ., Legea nr. 136/1995, Norma ASF nr. 23/2014, modif prin Norma ASF nr. 2/2015.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La data de 10.05.2016, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate  existenţa unui grad de culpă şi în sarcina reclamantului, să admită în parte pretenţiile civile solicitate de reclamant cu titlu de daune morale şi materiale până la cuantumul de 23.000 lei, având în vedere oferta făcută de societatea de asigurare.

În motivare, pârâta a arătat că reclamantul trebuia şi putea să prevadă urmările care s-ar fi putut produce  în cazul conducerii unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, prin urmare, acceptarea deplasării într-un vehicul în cunoştinţă de starea de ebrietate a conducătorului auto conduce la o culpă exclusivă  pentru consecinţele produse.

Cu privire la daunele materiale, a arătat că pentru a putea fi acordate, acestea trebuie să fie dovedite integral.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, a arăta că reprezintă o exagerare a celor suferite de către reclamant, victima a accidentului de circulaţie,  scopul fiind  acela de a impresiona instanţa pentru  obţinerea unei sume vădit nejustificate.

În drept, a invocat disp. art. 205 şi urm. C proc civ..

În dovedire, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 31.05.2017, reclamantul a formulat întâmpinare, prin care a arăta pârâtei îi revine sarcina de a proba că persoana ce a condus autoturismul implicat în accident consumase băuturi alcoolice şi că reclamantul cunoştea acest aspect.

În temeiul art. 258 rap. la art 255 c proc civ., instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Pentru reclamant,instanţa a încuviinţat proba testimonială, fiind audiat martorul B.A.M., a cărui declaraţie a fost consemnată şi ataşată la dosarul cauzei.

Analizând actele cauzei civile de faţă, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 07.07.2015, în jurul orelor 01.40, intervenientul D.I. a condus autoturismul cu nr de înmatriculare X pe Bd. Braşov fiind sub influenţa alcoolului şi a fost implicat într-un accident soldat cu  vătămarea sa corporală  precum şi a reclamantului Z.L.F.B, care a necesitat pentru vindecare 65-70 de zile de îngrijiri medicale.

Conform ordonanţei de casare ataşate, a rezultat că vinovat de producerea accidentului este intervenientul forţat, care a consumat băuturi alcoolice.

Astfel, intervenientul forţat a încălcat prevederile art. 48 din OUG nr. 195/2002, aspect reţinut în  adresa Brigăzii Rutiere –Serviciul Accidente aflată la f. 4 din dosar.

Instanţa constată că la momentul producerii accidentului invocat de către reclamant, 07.07.2015, autoturismul cu nr. de înmatriculare X beneficia de o poliţă de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, încheiată cu pârâta A S.A. , poliţă valabilă în perioada 17.07.2014 – 16.07.2015.

Conform art. 54 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 136/1995, despăgubirile se stabilesc în conformitate cu art. 49 pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător ori, în cazul în care nu s-a realizat înţelegerea, prin hotărâre judecătorească, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi.

Pe cale de consecinţă, pentru recuperarea prejudiciului produs prin accident, persoana păgubită se poate îndrepta doar împotriva asigurătorului, în limitele obligaţiei acestuia, nu şi împotriva persoanei care a produs accidentul, cererea fiind formulată prin raportare şi la acesta, conform dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 136/1995, fără ca reclamantul să emită pretenţii împotriva intervenientului forţat.

Instanţa reţine că, pentru a fi în prezenţa răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie trebuie îndeplinite, în principiu, patru condiţii, care se extrag din cuprinsul art. 1357 alin. 1 C. civ.: 1. să existe o faptă ilicită; 2. să existe un prejudiciu; 3. să existe o legătură de cauzalitate între fapta şi prejudiciu şi 4. să existe vinovăţie.

În prezenta cauză, însă, reclamantul nu a chemat în judecată pe cel vinovat de săvârşirea accidentului rutier, ci pe asiguratorul acestuia, care răspunde pentru făptuitor în temeiul art. 49 din Legea nr. 136/1995. Din cuprinsul articolului acestuia decurge însă că asiguratorul răspunde numai pentru prejudiciile de care este răspunzător asiguratul. De aici rezulta ca instanţa trebuie să verifice dacă intervenientul forţat este răspunzător şi care este limita în care asiguratorul trebuie să despăgubească pe reclamant (nefiind vorba despre o răspundere obiectivă a asiguratorului, inclusiv condiţia vinovăţiei trebuie verificată).

Or, faptul că intervenientul a săvârşit o faptă ilicită s-a reţinut deja, acesta neîndeplinindu-şi obligaţia de a respecta regimul legal de viteză şi de a o adapta în funcţie de condiţiile de drum. Fapta a fost săvârşită cu vinovăţie, câtă vreme răspunderea delictuală se reţine chiar pentru cea mai uşoară culpă (art. 1357 alin. 2 C. civ.), iar intervenientul şi-a nesocotit obligaţia de a respecta regimul legal de viteză şi de a o adapta în funcţie de condiţiile de drum (art. 48 din OUG nr. 195/2002), deşi trebuia cel puţin să prevadă că daca acţionează astfel este posibil să se producă un accident (art. 16 alin. 3 teza I în partea sa finală defineşte astfel culpa fără prevedere).

Totodată, prin ordonanţa de clasare din data de 20.09.2017 s-a arătat că potrivit buletinului de alcoolemie nr. 1163 eliberat la data de 04.03.2016 de I.N.M.L., la ora 04.00 suspectul avea o alcoolemie de 0,8%0 alcool pur în sânge, iar la ora 05.00  prezenta o alcoolemie de 0,60 g%0.

Prin urmare, intervenientul forţat a încălcat dispoziţiile art 102 alin 3 lit a din OUG nr. 195/2002 care sancţionează drept contravenţie fapta persoanei de a conduce sub influenţa băuturilor alcoolice. Este adevărat că în speţă nu există probe în sensul că intervenientul forţat ar fi fost sancţionat contravenţional pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, însă, aşa cum a arătat deja instanţa răspunderea delictuală se reţine chiar pentru cea mai uşoară culpă.

Nu poate fi reţinută o culpă concurentă a reclamatului cât timp pârâta nu a probat faptul că acesta cunoştea starea în care se afla intervenientul, deşi, potrivit art. 249 C procciv., sarcina acestei probe îi revenea. În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului B.A.M. care a arătat că reclamantul şi intervenientul se cunoşteau de la fotbal, fără a fi prieteni, fiind greu de presus, prin urmare că reclamantul ar fi putut anticipa în vreun fel comportamentul intervenientului.

 Totodată, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs este evidentă, nefiind contestată de părţi, în speţă, culpa exclusivă pentru producerea accidentului aparţine intervenientului forţat, iar printre urmările accidentului se numără şi vătămarea corporală a reclamantului.

În fapt, aspectul principal asupra căruia poziţiile procesuale ale părţilor nu coincid poartă asupra prejudiciului suferit de reclamant şi, în concret, asupra cuantumului despăgubirilor ce se cuvin acestuia cu titlul de daune morale raportat la durata de îngrijiri medicale şi la prejudiciul moral suferit în concret de reclamant.

Sub acest aspect, instanţa reaminteşte înţelesul noţiunii de prejudiciu moral, iar acesta constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană.

Astfel, la aprecierea cuantumului despăgubirilor morale este necesar să fie avute în vedere anumite criterii cum printre care se numără: criteriul echităţii, care presupune existenţa unei corespondenţe între prejudiciul încercat şi dimensiunea despăgubirii; criterii referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv; criterii referitoare la importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate.

Toate aceste criterii trebuie sa conducă la stabilirea unei sume care să reprezinte o justă şi reală despăgubire a victimei, cu efect de satisfacţie şi să nu reprezinte o sancţiune excesivă pentru autorul faptei prejudiciabile ori venituri necuvenite victimei.

Instanţa reţine că, în materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului poate avea doar un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate pecuniar. În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-şi aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. Ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

Astfel, consecinţele negative suferite de către reclamant cauzate de accidentul de circulaţie din data de 07.07.2015 sunt de netăgăduit, fiind totodată notorie suferinţa provocată de un eveniment rutier.

În ceea ce priveşte prejudiciul corporal, acesta există fără îndoială. Cuantificarea sa este însă delicată, iar judecătorul trebuie să aprecieze în funcţie de toate datele care-i sunt cunoscute. Se observă din probele administrate că reclamantul prezenta la data de 05.08.2015, la aproximativ o lună după accident, dungă echimotică brun –verzuie de 22/3,5 cm oblic longitudinală spre inferior stâng în zona toraco- amdominală, dungă echimotică brun – verzuie  de 7/3 cm, neomogenă, dispusă transversal, în fosa iliacă stângă, mai multe zone rozate cu dimensiuni între 0,5/1 cm şi 3/0,6 cm pe coapsa stângă anterior (f. 5).

Astfel cum rezultă şi din declaraţia martorului audiat la termenul din data de 05.12.2017, reclamantul, imediat după accident, avea vizibilă pe corp urma centurii de siguranţă, ce arăta ca o siguranţă, aspect socant chiar şi pentru medici, de asemenea, reclamantul era plin de vânătăi şi tăieturi.

Mai mult decât atât, această stare de sănătate a reclamantului ( dublată de durerile aferente procesului de refacere a ca urmare a traumatismelor suferite ) a fost amplificată de pareza hemifaţă dreapta suferita de acesta. Astfel, din declaraţiile martorului rezultă că la aproximativ o saptamana de la internare, partea dreapta a fetei reclamantului a paralizat, aspect confirmat şi de actele medicale depuse la dosarul cauzei.

Nu în ultimul rând, instanţa reţine că, potrivit declaraţiei martorului audiat, deşi au trecut aproximativ 2 ani de la accident, recuperarea nu a fost totală, fiind anumite gesturi pe care reclamantul încă nu le poate face, respectiv a zâmbi şi a-şi închide ambii ochi, aspect deosebit de  important prin raportare în special la vârsta reclamantului, de aproximativ 30 de ani.

Totodată, date fiind zilele de îngrijiri medicale precum şi declaraţia martorului, din care rezultă că starea fizică a reclamantului a fost una inferioară celei anterioare accidentului, instanţa apreciază că, şi sub acest aspect, prejudiciul a fost dovedit şi trebuie reparat.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral, acesta este în principiu unul nepatrimonial (cf. art. 252 si urm. C. civ.). Cu toate acestea, posibilitatea cuantificării sale în bani este permisă implicit prin disp. art. 1391 alin. 3 C. civ. şi explicit prin disp. art. 253 alin. 4 din acelaşi cod.

Pentru a stabili întinderea prejudiciului instanţa trebuie să pornească de la situaţia descrisă de martorul audiat, prin raportare la împrejurarea că reclamantul a avut o stare psihică proastă, caracterizată de neputinţă fizică, urmare a suferinţelor cauzate prin accident.

Acestea sunt împrejurările care determină instanţa să aprecieze existenţa unui prejudiciu care poate fi evaluat la suma totală de 100.000 lei.

Din aceeaşi declaraţie a martorului B.A.M. reiese că în următoarele zile ale spitalizării reclamantul a avut atacuri de panică şi insomnii, deşi îi erau administrate medicamente pentru a se putea odihni, de multe apărând în conştiinţa reclamantului teama de moarte ca urmare a accidentului rutier suferit. Aceleaşi temeri au continuat şi după externarea reclamantului, fiind necesară o nouă internare a acestuia.

Instanţa va avea de asemenea în vedere că reclamantul era, anterior accidentului, o persoană activă, practicând fotbalul la nivel amator, sport pe care în prezent evită să î mai practice ca urmare a amintirilor neplacute pe care i le trezeşte, dat fiind că în seara producerii accidentului, reclamantul se întorcea acasă chiar de la un meci de fotbal.

Suma a fost stabilită de instanţă prin raportare la situaţia de fapt reţinută anterior, prin raportare la jurisprudenţa insanţelor în această materie, având în vedere valoarea medie a despăgubirilor pentru fiecare zi de îngrijiri medicale, dar mai ales prin raportare la situaţia concretă din prezenta cauză, vasta reclamantului şi traumele psihice suferite de acesta ca urmare a parezei hemifaţă generate de accident fiind un factor important în evaluarea prejudiciului moral produs reclamantului.

În ce priveşte capătul de cerere având ca obiect daune materiale, acesta este întemeat, urmând a fi adms, cu consecinţa obligării pârâtei la plata către reclamant a sumei de 108 lei reprezentând contravaloarea certificatului medico – legal eliberat de INML, conform chitanţelor depuse la dosarul cauzei (f. 14).

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de penalităţi de întârziere, instanţa reţine incidenţa prevederilor art. 37 alin 4 şi art 38 din Norma ASF nr.23/2014.

 În speţă, vinovăţia pentru producerea accidentului a fost stabilită înc de la data producerii accidentului, iar reclamantul a procedat la avizarea societăţii de asigurare pârâtă în prezenta cauză.

Pentru aceste motive, este întemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, calculate de la data de 18.12.2015, creanţa devenind scadentă la termenul prevăzut de art. 37 alin 4 alin. 1 din Norma ASF nr.23/2014.

În consecinţă, instanţa va obliga pârâta şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, calculate de la data de 18.12.2015 şi până la plata efectivă.

În aplicarea principiului disponibilităţii acţiunii civile, instanţa va lua act de faptul că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite în parte cererea formulată de reclamantul Z.L.F.B în contradictoriu cu intervenientul D.I. cu pârâta A SA cu domiciliul

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 108 lei reprezentând  daune materiale.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 100.000 lei reprezentând daune morale.

Obligă pârâta la plata către reclamant a penalităţilor de întârziere de 0,2% pe zi calculate începând cu data de 18.12.2015 şi până la plata efectivă. 

Ia act de faptul că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19.12.2017.

Domenii speta

Spete similare