Dosar nr. ....
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DOLJ
SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
SENTINŢA Nr. 904/2017
Şedinţa publică de la 23 Februarie 2017
Completul compus din:
PREŞEDINTE ....
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ şi fiscal privind pe reclamanta .... în contradictoriu cu pârâtele DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE DOLJ, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamanta prin reprezentant convențional, avocat ... şi pârâtele prin consilier juridic ....
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul reclamantului depune notă de probatorii la dosar şi înmânează un exemplar părţii adverse.
Instanţa lasă cauza la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, apărătorul reclamantei susţine oral nota de probatorii, depusă la dosar, solicitând instanţei încuviinţarea probei cu expertiza fiscală, cu cele 4 obiective indicate în cerere, obiective pe care le dezvoltă în faţa instanţei.
Reprezentantul pârâtelor se opune încuviințării probei cu expertiza fiscală, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei.
Instanța apreciază că expertiza fiscală, solicitată în cauză vizează doar aplicarea dispozițiilor legale, aspect ce tine de aprecierea instanței, sens în care respinge expertiza cu aceste obiective.
Părţile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantei, având cuvântul, solicită instanței admiterea acțiunii şi anularea Deciziei nr. ... şi a Deciziei de impunere nr. ... Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtelor, având cuvântul, solicită instanței respingerea acţiunii, precizând că în cauză nu au fost prezentate documente privind deteriorarea mărfurilor.
Instanţa reţine cauza spre soluţionare.
INSTANŢA
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta ... a chemat în judecată pârâtele DGRFP Craiova şi AJFP Dolj, solicitând instanţei să dispună:
> anularea Deciziei nr. ... emisa de DGRFP Craiova
> Anularea parțiala a Deciziei de impunere nr. ... emisa in baza raportului de inspecție fiscala nr FDJ ...emisa de AJFP -DOLJ Activitatea de inspecţie fiscala pentru suma de 9208 lei (4659 lei TVA stabilita suplimentar, 971 accesorii lei aferente TVA , 3107 lei impozit pe profit, 471 lei accesorii aferente impozitului pe profit).
Se arată că în Decizia de impunere nr. .. emisa in baza raportului de inspecţie fiscala nr FDJ .... emisa de -AJFP -DOLJ Activitatea de inspecţie fiscala, inspecţia fiscala a făcut următoarele constatări:
In anul 2012, societatea a înregistrat in evidenta contabila in luna septembrie 2012, in contul 65883 <cheltuieli nedeductibile-marfa expirata > suma de 6427 lei, reprezentând marfa deteriorata, cum ar fi pate Sibiu, Bucegi, Sadu, in cantitate de 1616 buc, conserve carne, pungi supe crème, produse ce au fost autofacturate, conform autofacturii nr. ....
Reclamanta arată că inspecţia fiscala a considerat ca nu au fost prezentate documente din care sa rezulte, in ce consta deteriorarea acestor produse, din ce motive au fost deteriorate, când au fost deteriorate, ce s-a intamplat cu aceste produse alimentare dupa ce s-a constatat ca au fost deteriorate.
Inspecţia fiscala a considerat ca aceasta marfa deteriorata nu a fost imputabila si a calculat adaosul comercial practicat de societate in anul 2012, rezultând un adaos comercial in cota de 14,65%.
Invocând art. 11 alin. 1 din Codul Fiscal si art. 19 alin. 1 din Codul Fiscal, inspecţia fiscala a estimat un profit brut impozabil in suma de 942 lei, cu un impozit pe profit in suma de 151 lei (6427 lei x 14,65% xl6%).
In anul 2013, societatea a înregistrat in evidenta contabila in luna februarie, in contul 65883 <cheltuieli nedeductibile-marfa expirata> suma de 8870 lei, iar in luna iulie 2013, suma de 484 lei, reprezentând marfa deteriorata, cum ar fi: biscuiţi Petit beurre 666 buc, sticks pretzel 448 buc, kubeti pizza 3000 buc, conserve, ketchup etc, produse ce au fost autofacturate, conform autofacturilor nr. 2002/20.02.2013 si nr. 1107/11.07.2013.
Inspecţia fiscala a considerat ca nu au fost prezentate documente din care sa rezulte in ce consta deteriorarea acestor produse, din ce motive au fost deteriorate, când au fost deteriorate, ce s-a întâmplat cu aceste produse alimentare după ce s-a constatat ca au fost deteriorate.
Inspecţia fiscala a calculat adaosul comercial practicat de societate in anul 2013, rezultând un adaos comercial in cota de 14,27%.
Invocând art. 11 alin. 1 din Codul Fiscal si art. 19 alin 1 din Codul Fiscal, inspecţia fiscala a estimat un profit brut impozabil in suma de 1335 lei, cu un impozit pe profit in suina de 214 lei (1335 lei x 14,27% xl6%).
In anul 2014, societatea a înregistrat in evidenta contabila in luna februarie, in contul 65883 <cheltuieli nedeductibile-marfa expirata> suma de 125.784 lei (in luna mai 2014 in suma de 41834, in luna octombrie 2014 suma de 25731 si in luna noiembrie 2014 suma de 58219 lei) reprezentând marfa lipsa.
Inspecţia fiscala apreciaza ca nu s-au prezentat documente care sa constate lipsa in gestiune, ca nu s-au făcut demersuri in vederea recuperării mărfii trimise in plus la client, in vederea identificării persoanelor responsabile de furturi, nu s-au emis decizii de imputatie, nu au fost efectuate plângeri, etc.
Inspecţia fiscala a calculat adaosul comercial practicat de societate in anul 2014, rezultând un adaos comercial in cota de 13,62%. 
Invocând art. 11 alin. 1 din Codul Fiscal si art. 19 alin. 1 din Codul Fiscal, inspecţia fiscala a estimat un profit brut impozabil in suma de 17132 lei, cu un impozit pe profit in suma de 2741 lei (125784x13,62x16% lei).
In ceea ce priveşte TVA, avand in vedere aceleaşi constatări, inspecţia fiscala a colectat TVA, invocând art. 137 alin. 1 lit. a din Codul Fiscal, după cum urmeaza: pentru anul 2012 - 226 lei, pentru anul 2013 - 321 lei, pentru anul 2014 - 4112 lei.
Menţioneauă ca pentru bunurile lipsa in gestiune, societatea a aplicat tratamentul fiscal corespunzător, după cum urmează:
- Cheltuiala cu descărcarea de gestiune a fost considerata cheltuiala nedeductibila la calculul impozitului pe profit conform art. 21 alin 4 lit. c din Codul Fiscal;
- Pentru anul 2012, bunurile lipsa in gestiune au fost considerate livrare către sine conform art. 128 alin 4 lit. d din Codul Fiscal , pentru care societatea a colectat TVA la costul de achiziție . Art. 128 (4) Sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată următoarele operațiuni: d) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepția celor la care se face referire la alin. (8) lit. a) - c).
Pentru anii 2013 si 2014, având in vedere modificarea Codului Fiscal, societatea a colectat TVA in baza art. 148 din Codul Fiscal si H.G. nr. 44/2004 pct. 53 alin. 6 pct. 53 (6) în baza art. 148 alin. (1) lit. a) şi c) din Codul fiscal, persoana impozabilă trebuie să ajusteze, la data modificării intervenite, taxa deductibilă aferentă bunurilor de natura stocurilor, serviciilor neutilizate, activelor corporale fixe în curs de execuție, activelor corporale fixe, altele decât cele care sunt considerate bunuri de capital conform art. 149 din Codul fiscal, în situația în care persoana impozabilă pierde dreptul de deducere a taxei. Ajustarea reprezintă în această situație anularea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată deduse inițial şi se evidențiază în decontul de taxă aferent perioadei fiscale în care a. intervenit evenimentul care a generat ajustarea. Persoana impozabilă realizează aceste ajustări ca urmare a unor situații cum ar fii:
d) bunuri lipsă în gestiune din alte cauze decât cele prevăzute la art. 148 alin. (2) din Codul fiscal. In cazul bunurilor lipsă din gestiune care sunt imputate, sumele imputate nu sunt considerate contravaloarea unor operațiuni în sfera de aplicare a TVA, indiferent dacă pentru acestea este sau nu obligatorie ajustarea taxei.
Societatea a formulat contestaţie împotriva actelor administrative anterior menţionate, înregistrata la AJFP DOLJ sub nr. .... in baza prevederilor Codului de procedura fiscala.
Prin decizia nr. .... , DGRFP CRAIOVA a soluţionat contestaţia, in sensul respingerii acesteia ca neîntemeiata.
Organul de soluţionare a retinut faptul ca inspecţia fiscala a procedat in mod legal, iar in motivare a reluat argumentele de drept si de fapt enunţate de inspecţia fiscala.
Actele administrative menţionate in petitul acţiunii sunt nelegale si netemeinice, pentru interpretarea şi aplicarea eronată a legislației româneşti în materie de stabilire a impozitului pe profit, a TVA, precum si privind procedura fiscala.
1.Susţinerea organului de soluţionare a contestaţiei potrivit careia impunerea realizata de inspecţia fiscala este legala, este rezultatul interpretării si aplicării eronate a prevederilor art. 11 alin 1 din Codul Fiscal (Legea 571/2003).
Organul de soluționare a contestațiilor apreciază ca inspecția fiscala a procedat corect, atunci când a stabilit prin estimare venituri si TVA suplimentare pentru marfa lipsa, in temeiul art. 11.
Reclamanta apreciază că ambele organele fiscale săvârșesc o grava eroare de interpretare si aplicare a legii atunci când apreciază ca art. 11 alin .1 din Codul Fiscal constituie temei de drept pentru stabilirea de impozite si TVA suplimentare in modul in care a procedat inspecția fiscala.
Organele fiscale ignora faptul ca procedura de estimare reglementata de art. 67 din O.G. nr. 92/2003 (Codul de procedura fiscala), si procedura de retratare a unei tranzacții instituita prin prevederile art. ll alin. 1 din Codul Fiscal sunt doua proceduri distincte, care se aplica in condiții diferite si care produc efecte fiscale diferite si ca, evident, aceste proceduri nu pot fi aplicate cumulativ sau prin combinare.
Art. 11 alin. 1 Cod Fiscal instituie principiul reîncadrării, retratării, unei tranzacții din perspectiva naturii acesteia, având drept consecința ajustarea efectelor fiscale. Din textul citat mai jos rezulta, in mod evident, ca aplicarea acestui principiu nu conduce la modificarea prețului tranzacției.
Potrivit art. 11 alin. 1 din Codul fiscal < La stabilirea sumei unui impozit, a ' unei taxe sau unei contribuții sociale obligatorii, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacții/activități pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției/activității.
"Organul, fiscal este obligat să motiveze în fapt decizia de impunere emisă ca urmare a neluării în considerare a unei tranzacții sau, după caz, ca urmare a reîncadrării formei unei tranzacţii, prin indicarea elementelor relevante în legătură cu scopul şi conținutul tranzacţiei ce face obiectul neluării în considerare a reîncadrării, precum şi a tuturor mijloacelor de probă avute în vedere pentru aceasta.
Precizează că art. 11 alin. 1 din Codul Fiscal instituie în materie fiscală un principiu general antiabuz, în sensul că, pentru stabilirea impozitelor este relevant conţinutul economic al unei tranzacţii şi, mai mult, acest articol dă dreptul autorităţii fiscale ca, în situaţiile în care constată că forma în care este prezentată o tranzacţie nu reflectă conţinutul economic al acesteia, autoritatea o poate reîncadra din punct de vedere al impozitării tocmai pentru a reprezenta conţinutul economic real al acesteia.
Acest principiu are la bază faptul că, în general, substanţa economică a unei tranzacţii este cea care generează baza de impozitare vizată de legea fiscală, iar prezentarea într-o altă formă a tranzacţiei diferită de cea corespunzătoare conţinutului său economic real urmăreşte, de regulă, obținerea unor avantaje fiscale.
Practic se retrateaza natura activitatii/contractului, sau se retrateaza contractul din perspectiva pârtilor acestuia (in cazul interpunerii artificiale), pentru a elimina condițiile artificiale care au generat un avantaj fiscal, si astfel se stabileşte un tratament fiscal corespunzător realitatii economice.
Arată că este de notorietate faptul ca ANAF a procedat la reîncadrarea tranzacțiilor/ activitatilor in materia veniturilor obţinute in baza convenţiilor civile, precum si a contractelor de drepturi de autor, acestea fiind recalificate ca venituri din activitati . dependente, precum si in cazul diurnelor plătite pentru salariaţii trimişi in străinătate in condițiile in care nu erau îndeplinite condițiile privind delegarea acestora, in toate situațiile, inspecția fiscala a stabilit impozite si contribuţii sociale, reîncadrând natura venitului ca <venit din activitate dependenta> căreia ii corespunde plata de contribuţii sociale obligatorii, fara insa sa modifice cuantumul venitului.
Așadar, susținerea organului de soluționare a contestațiilor potrivit căruia aplicarea art. 11 alin. 1 din Codul Fiscal permite modificarea prețului tranzacției/activității nu poate fi reținuta.
Organul de soluționare a contestațiilor invoca faptul ca “ in aplicarea art. 11 organele fiscale au avut in vedere prevederile OPANAF nr. 3389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere”
Solicită instanţei să reţină ca, in primul rând acest ordin nu a fost invocat in actele administrative încheiate de inspecția fiscala, iar in al doilea lea rând, organul de soluționare a contestației săvârșește o grava eroare de interpretare si aplicare a acestui ordin, apreciind ca este dat in aplicarea art. 11 din Legea nr. 571/2003.
Din preambulul OPANAF nr. 3389/2011, rezulta ca acesta este dat in aplicarea art. 67 din O.G. nr. 92/2003 , care stabileşte cadrul legal aplicabil procedurii de estimare.
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (2) pct. 46 din HG 109/2009, precum şi ale art. 67 alin. (2) Ut. b din OG 92/2003, în temeiul art. 12 alin. (3) din HG 109/2009,. Subliniază faptul ca inspecția fiscala nu a cuprins in motivare ca temei de drept art. 67 din O.G. nr. 92/2003 sau OPANAF nr. 3389/2011.
Astfel, in condițiile in care inspecția fiscala nu a realizat verificarea condițiilor prevăzute de art. 67 din C.pr.fisc. pentru a putea aplica procedura de estimare, prin raportare la starea de fapt rezultata din documentele prezentate de societate, impunerea este vădit nelegala.
Organul de soluționare a contestațiilor, in mod eronat, considera ca organele fiscale au invocat si aplicat corect prevederile art. 11 alin. 1 din Codul Fiscal, deoarece au reîncadrat corect activitatea pentru a reflecta conținutul economic al activității.
Solicită instanţei să observe ca niciunul dintre organele fiscale nu identifica < activitatea > care a făcut obiectul reîncadrării, si nici nu menționează in ce mod a fost <reîncadrata> activitatea.
In concluzie, apreciază că pentru stabilirea pentru societate a unor venituri suplimentare, si a unei baze de impozitare suplimentare pentru TVA, prin algoritmul utilizat de inspecția fiscala, este lipsita de temei legal.
2.Organul de soluționare a contestațiilor a considerat, in mod nelegal, ca inspecția fiscala a realizat corect impunerea in baza art. 19 alin 1 C. Fiscal si in baza art. 137 alin, 1 lit. a C. Fiscal.
Potrivit art. 19. alin. 1 : « (f) Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare. ” ; Alt. 137 alin 1 lit. a din Codul Fiscal , prevede : « :..Baza de impozitare este constituită din a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) ’ şi c), din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvențiile direct legate de prețul acestor ) operațiuni ”.
Din textele anterior citate, rezulta ca acestea nu au aplicare in cauza, deoarece bunurile lipsa nu au făcut obiectul vreunei livrări de bunuri.
3.Soluția organului de soluționare a contestațiilor este neîntemeiata, deoarece a considerat ca fiind legala stabilirea bazelor de impozitare suplimentare, in condițiile in care nu s-au administrat probe din care rezulte o alta stare de fapt fiscala decât cea prezentata de societate.
Se arată că inspecția fiscala nu a stabilit o alta stare de fapt fiscala decât cea pe care reclamanta a expus-o, respectiv aceea ca bunurile scăzute din gestiunea sunt bunuri degradate/bunuri lipsa la inventor.
Arată că a prezentat in dosarul contestației, documentația privind fiecare operațiune de inventariere: decizia de inventariere, listele de inventariere, procesul verbal de inventariere, acte care au fost însă ignorate de către organele fiscale.
Organele fiscale ne imputa inexistenta unor demersuri efectuate de reclamantă pentru recuperarea prejudiciilor (plângere la politie, sancționarea personalului, neemiterea deciziilor de imputație).
Se arată că şi în contestație s-a precizat şi este știut faptul ca Legea 53/2003 privind Codul Muncii, nu mai permite emiterea deciziilor de imputație, singura modalitatea de a recupera pagubele produse de un angajat, fiind acţiunea in instanţa. Arătă ca nu a luat niciuna dintre masurile enumerate de inspecţia fiscala, pentru ca a apreciat ca nu a dezvoltat suficient procedurile interne pentru a putea stabili cu certitudine ca sunt întrunite elementele pentru angajarea Răspunderii unui anumit salariat, si astfel, un asemenea demers judiciar sa aibă sorti de izbânda; de altfel, stabilirea caracterului imputabil a lipsurilor nu ar fi modificat sub nicio forma tratamentul fiscal stabilit de reclamantă.
Având in vedere cele menționate consideră ca societatea nu datorează debitul stabilit suplimentar pe care il contestam, si pe cale de consecința, nici creanțele accesorii fiscale, potrivit principiului «accesorium sequitur principale»
În drept, îşi întemeiază acţiunea pe dispozițiile art. 8 din Lg. nr . 544/2004, Codul Fiscal.
Pârâta DGRFP Craiova, în nume propriu, precum si in numele AJFP Dolj a formulat întâmpinare
Motivele de fapt şi de drept ale prezentei întâmpinări sunt următoarele :
Se arată că, în fapt, .... a făcut obiectul unei inspecții fiscale parțiale cu privire la impozitul pe profit si respectiv taxa pe valoarea adaugata, iar constatările organelor organele de inspecție fiscala au fost individualizate în Raportul de inspecţie fiscala nr. ... şi valorificate prin Decizia de impunere nr. ... .
Prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare ... organele de inspecție fiscala ale Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj - Activitatea de Inspecţie Fiscala - au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plata in cuantum de 18839 lei, reprezentând impozit pe profit, tva si accesorii .
Prin acțiunea formulata reclamanta contesta parțial sumele stabilite prin decizia de impunere în discuție, doar in ceea ce privește suma de 9208 lei reprezentând, diferența impozit pe profit - 3107 lei, diferența taxa pe valoarea adăugată - 4659 lei si accesorii aferente.
În ceea ce privește constatările organelor de inspecţie fiscala, privind stabilirea obligaţiei de plata a sumei contestate de 9208 lei, arata ca referitor la diferența suplimentara de impozit pe profit, in suma de 3108 lei, perioada de verificare a cuprins intervalul 01.01.2012-31.12.2014 si se datorează următoarelor aspecte:
In fapt, in anul 2012, .... a înregistrat in evidenta contabila in luna septembrie 2012, in contul 65883 - “cheltuieli nedeductibile - marfa expirata", suma de 6.427 lei reprezentând marfa deteriorata constând in produse alimentare care au fost autofacturate conform autofacturii nr. ....
In anul 2013, .... a înregistrat in evidenta contabila in luna februarie 2013, in contul 65883 - “cheltuieli nedeductibile - marfa expirata", suma de 8.870 lei, iar in luna iulie 2013, suma de 484 lei, reprezentând marfa deteriorata constând in produse alimentare care au fost autofacturate conform autofacturilor nr. ... si nr. ... in care a fost înscrisa marfa la preț de achiziție.
In anul 2014, ... a înregistrat in evidenta contabila in luna februarie 2013, in contul 65883 - “cheltuieli nedeductibile - marfa expirata", suma totala de 125.784 lei, respectiv: in luna mai 2014, suma de 41.834 lei, in luna octombrie 2014 suma de 25.731 lei si in luna noiembrie 2014 suma de 58.219 lei reprezentând mărfuri lipsă.
Arata ca reclamanta, la momentul controlului organelor de inspecție fiscală, nu a prezentat documente din care sa rezulte în ce constă deteriorarea acestor produse, din ce motive au fost deteriorate, când au fost deteriorate etc.
De asemenea, arată că nu s-au prezentat documente din care sa rezulte ce s-a întâmplat cu aceste produse alimentare după ce s-a constatat ca au fost deteriorate, unde au fost depozitate, daca au fost distruse, documente de distrugere etc., daca au fost predate unui agent economic specializat sa achiziționeze asemenea mărfuri pentru neutralizare sau reciclare, nu au fost prezentate contracte de asigurare pentru marfa deteriorata.
Organele de inspecţie fiscală au constatat că, în ceea ce priveşte la marfa lipsa din anul 2014, nu au fost efectuate diligente de către reclamantă in vederea recuperării mărfurilor livrate in plus la clienţi, in vederea identificării persoanelor responsabile de furturile respective, nu s-au emis decizii de imputatie, nu au fost efectuate plângeri la politie cu privire la aceste furturi si nu au fost încheiate contracte de asigurare pentru marfa înregistrata ca fiind lipsa.
În raport de cele mai sus indicate, organele de inspecţie fiscală au retinut ca aceste mărfuri deteriorate sau lipsa nu au fost imputabile, asa cum rezulta de altfel si din nota explicativa data la momentul inspecţiei fiscale de către administratorul societăţii.
Potrivit art. 11, alin.(1) din Legea nr. 571/2003, la stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau unei contribuţii sociale obligatorii, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii.
De asemenea, art. 19 alin.(1) din același act normative mai sus indicat, statuează că, profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
De asemenea, organul de soluționare retine ca la aplicarea art. 11, organele de inspecție fiscală au avut in vedere prevederile Ordinul Președintelui ANAF 3.389/2011 privind stabilirea prin estimare a bazei de impunere, întocmindu-se nota de fundamentare in care a fost indicat calculul bazei impozabile.
Se arată că, în virtutea textelor de lege menționate mai sus, organele de inspecție fiscală au calculat in mod legal prin decizia de impunere nr. ....., un impozit pe profit suplimentar in suma de 3.106 lei, astfel: 151 lei pentru anul 2012, 214 lei pentru anul 2013 si 2.741 lei pentru anul 2014.
Referitor la diferența suplimentara de taxa pe valoarea adăugată contestată de reclamantă, in suma de 4.659 lei, perioada de verificare a cuprins intervalul 01.01.2012- 31.08.2015 si arata ca pentru marfa deteriorata si lipsa constatata de organele fiscale pentru perioada 2012 - 2014, acestea au aplicat in mod legal prevederile art. 137, alin.(1), lit. a) din Codul fiscal care, care statuează că :
"(1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din: a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la Ut. b) şi c), din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni.
Referitor la majorările si penalitățile de întârziere, învederează instanței de judecată că, au fost stabilite în sarcina reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 119, 120 şi 1201 din OG nr. 92/2003, reprezintă măsură accesorie în raport cu debitul şi consideră că acestea sunt în mod legal datorate, conform principiului de drept „accesorium sequitur principale”.
În raport de cele mai sus indicate, solicită instanţei de judecată să observe că, prin Decizia de impunere .... emisă în baza ...., AJFP Dolj, în mod corect şi legal a stabilit în sarcina reclamantei ....obligaţiile fiscale suplimentare.
În ceea ce privește motivele de nelegalitate a deciziei de impunere invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată, în sensul că, s-a interpretat si aplicat eronat prevederile art. 11, alin.(1) din Codul fiscal, respectiv ca aplicarea prevederilor acestui articol nu ar conduce la modificarea preţului tranzacţiei, iar inspecţia fiscala nu a identificat vreo tranzacție si nu a efectuat o reîncadrare a vreunei tranzacţii, considerăm că se impune îndepărtarea acestora, întrucât, organele de inspecţie fiscală au reîncadrat corect activitatea pentru a reflecta conţinutul economic al activitatii si nu au reîncadrat forma unei tranzacţii, asa cum susţine eronat reclamanta.
Concluzionând, organele de inspecţie fiscală au aplicat legal prevederile art. 11, alin.(1) din Legea nr. 571/2003.
De asemenea, referitor la susţinerea reclamantei in sensul că aplicarea prevederilor acestui art. 11, alin.(1) din codul fiscal nu conduce la modificarea preţului tranzacţiei,, consideră ca se impune îndepărtarea acestora, deoarece textul de lege indicat face referire la ajustarea efectelor fiscale iar aceasta este consecinţa modificării unei baze impozabile care, implicit, poate modifica prețul tranzacției/activității.
Analizând actele si lucrarile dosarului instanta constata ca prin Decizia de impunere .... s-au stabilit in sarcina petentei obligatii fiscale suplimentare de plata, pentru perioada 01.01.2012-31.12.2014, in cuantum de 18.839 lei, din care 7151 TVA si 1724 lei accesorii, 8356 lei impozit pe profit si 1608 lei accesorii. Societatea petenta a contestat suma de 9208 lei, din care 4659 lei TVA si 971 lei accesorii, 3107 lei impozit pe profir si 471 lei accesorii.
Contestatia formulata pe cale administrativa a fost respinsa prin Decizia ....
Organul fiscal a retinut ca societatea petenta a inregistrat in anul 2012, in luna septembrie, in contul 65883 <cheltuieli nedeductibile-marfa expirata > suma de 6427 lei, reprezentând marfa deteriorata, constand in produse alimentare, ce au fost autofacturate, conform autofacturii nr. ..... In anul 2013, societatea a înregistrat in evidenta contabila in luna februarie, in acelasi cont suma de 8870 lei, iar in luna iulie 2013, suma de 484 lei, reprezentând marfa deteriorata, constand in produse aplimentare ce au fost autofacturate, conform autofacturilor nr. ... si nr. 1107/11.07.2013, in care a fost inscrisa marfa la pret de achizitie.
In anul 2014, societatea a înregistrat in evidenta contabila in luna februarie, in acelasi cont suma de 125.784 lei (in luna mai 2014 in suma de 41834, in luna octombrie 2014 suma de 25731 si in luna noiembrie 2014 suma de 58219 lei) reprezentând marfa lipsa.
S-a retinut ca petenta nu a prezentat documente din care sa rezulte in ce consta deteriorarea acestor produse, din ce motiv au fost deteriorate, cand au fost deteriorate, si nici documente din care sa rezulte ce s-a intamplat cu aceste produse dupa ce au fost deteriorate, unde au fost depozitate, daca au fost distrusedaca au fost prezentate contracte de asigurare pentru acestea.
Pentru marfa lipsa din anul 2014, s-a constatat ca nu au fost efectuate demersuri pentru recuperarea marfii trimisa in plus la clienti, in vederea identificarii persoanelor responsabile de furt, nu s-au emis decizii de imputare, nu au fost efectuate plangeri la politie si nu au fost incheiate contracte de asigurare pentru marfa lipsa.
Au fost avute in vedere dispozitiile art. 11, art. 19 si art. 137 al. 1 lit a C.fiscal, organul fiscal calculand impozit pe profit si TVA suplimentar, reincadrand activitatea petentei pentru a reflecta continutul economic al activitatii, stabilind prin estimare baza de impunere conform notei de fundamentare.
In aparare petenta sustine ca pentru bunurile lipsa din gestiune a aplicat tratamentul fiscal corespunzator, respectiv cheltuiala cu descarcara de gestiune a fost considerata cheltuiala nedeductibila la calculul impozitului pe profit conform art. 21 al. 4 lit. c C.fiscal, pentru anul 2012 bunurile lipsa din gestiune au fost considerate livrate catre sine conform art. 128 al. 4 lit. d C.fiscal, pentru care societatea a colectat TVA la costul de achizitie, iar pentru anii 2013 si 2014 societatea a colectat TVA in baza art. 148 C.fiscal si HG 44/2004 pct. 53 al. 6.
Petenta arata ca organul fiscal a aplicat in mod gresit dispozitiile art. 11 al. 1 C.fiscal, intrucat procedura de estimare este prevazuta de art. 67 C.pr.fisc.
In acest sens, se constata ca potrivit disp. art. 11 al. 1 C.fisc. „La stabilirea sumei unui impozit, a unei taxe sau unei contribuţii sociale obligatorii, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic, ajustând efectele fiscale ale acesteia, sau pot reîncadra forma unei tranzacţii/activităţi pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei/activităţii. Organul fiscal este obligat să motiveze în fapt decizia de impunere emisă ca urmare a neluării în considerare a unei tranzacţii sau, după caz, ca urmare a reîncadrării formei unei tranzacţii, prin indicarea elementelor relevante în legătură cu scopul şi conţinutul tranzacţiei ce face obiectul neluării în considerare/reîncadrării, precum şi a tuturor mijloacelor de probă avute în vedere pentru aceasta“.
Instanta constata ca aceste dispozitii legale au fost corect aplicate de organul fiscal, intrucat marfa degradata sau lipsa din gestiune a fost astfel evidentiata de catre societate in contabilitate si facturata catre sine, fara ca aceste operatiuni sa aibe la baza documente justificative.
Nici in fata instantei petenta nu a depus documente din care sa rezulte cand a fost constatata marfa deteriorata, in ce a constat aceasta (expirarea produselor sau deteriorarea la transport ori la depozitare/manevrare), ce masuri au fost luate in legatura cu aceste produse, in ce mod au fost distruse sau unde au fost transportate, in conditiile in care s-a constatat, de catre organul fiscal, fiind mentionat in cuprinsul Notei de fundamentare (fila 72), ca petenta avea contracte cu societati specializate care sa preia astfel de produse (.....), aspect necontestat in cauza.
In cuprinsul Notei explicative data de administratorul societatii (fila 116) acesta mentioneaza ca nu isi aduce aminte ce s-a facut cu produsele deteriorate.
Prin urmare, instanta constata ca apararile petentei in acest sens sunt simple sustineri, nedovedite in cauza, astfel ca nu vor fi avute in vedere.
De asemenea, trebuie retinuta si cantitatea foarte mare a produselor lipsa in gestiune, de zeci de mii de astfel de produse constatate lipsa la inventarul efectuat in 29-30.10.2014, asa cum reiese din cuprinsul facturilor depuse la dosar, pentru ca dupa doar 10 zile, la inventarul efectuat in data de 09.11.2014, sa se constate o noua lipsa in gestiune in valoare de 72.192.06 lei, paguba inregistrata de societate pentru care nu sunt luate masuri.
Pentru aceste motive instanta apreciaza ca, in mod corect, organul fiscal a facut aplicarea art. 11 al. 1 C.fiscal, reincadrand aceste operatiuni, ce au determinat facturarea catre sine a produselor degradate si lipsa in gestiune, in operatiuni ce reflecta conţinutul economic al activităţii societatii, adica valorificarea produselor pentru care nu a fost facuta dovada deteriorarii sau sustragerii, prin aplicarea adaosului comercial practicat de societate, stabilit pe baza datelor din balanta de verificare aferenta anului 2012, 2013, respectiv 2014, asa cum reiese din cuprinsul Notei de fundamentare (adaos comenrcial ce nu este contestat in cauza).
Se constata ca nu a avut loc o modificare a pretului tranzactiei, asa cum sustine petenta, ci a fost inlaturata din evidenta contabila facturarea catre sine a unor produse pentru care nu s-a facut dovada deteriorarii ori sustragerii, deci a documentelor justificative ce trebuie sa stea la baza oricaror inregistrari contabile. In acest fel marfurile respective sunt considerate ca existand in stocul societatii petente, valorificate potrivit obiectului de activitate, fiind aplicabile astfel dispozitiile Ordinului 3389/2011 privind estimarea bazei de impunere, dispozitii ce nu sunt inlaturate de prevederile art. 11 al. 1 C.fiscal, asa cum sustine petenta.
Organul fiscal a indicat in cuprinsul Notei de fundamentare, la care se face trimitere prin decizia de impunere, modalitatea de estimare a bazei de impunere si temeiul legal, respectiv Ordinului 3389/2011, astfel ca nici aceste aparari nu sunt intemeiate.
Petenta mai invoca si impunerea nelegala, fata de cerintele impuse de art. 67 C.pr.fisc.
Potrivit art. 67 C.pr.fisc. „(1)Organul fiscal stabileşte baza de impunere şi obligaţia fiscală de plată aferentă, prin estimarea rezonabilă a bazei de impunere, folosind orice probă şi mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta nu poate determina situaţia fiscală corectă. (2)Stabilirea prin estimare a bazei de impunere se efectuează în situaţii cum ar fi: a)în situaţia prevăzută la art. 83 alin. (4); b)în situaţiile în care organele de inspecţie fiscală constată că evidenţele contabile sau fiscale ori declaraţiile fiscale sau documentele şi informaţiile prezentate în cursul inspecţiei fiscale sunt incorecte, incomplete, precum şi în situaţia în care acestea nu există sau nu sunt puse la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală. (3)În situaţiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptăţite să stabilească prin estimare bazele de impunere, acestea identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale“.
Instanta constata incidenta in cauza a acestor dispozitii legale avand in vedere ca evidenta contabila in ceea ce priveste marfurile degradate sau sustrase nu este corecta, neavand la baza documente justificative, organele fiscale fiind indreptatite sa stabileasca baza de impunere prin estimare.
In functie de baza de impunere astfel determinata organul fiscal a stabilit in sarcina societatii petente atat impozitul pe profit, cat si TVA suplimentar de plata, modalitatea de calcul nefiind contestata in cauza.
Petenta sustine ca au fost aplicate in mod gresit dispozitiile art. 19 al. 1 si art. 137 al. 1 lit a C.fiscal, intrucat bunurile lipsa nu au facut obiectul vreunei livrari de bunuri, aparari neintemeiate avand in vedere ca marfurile nu se regaseau in patrimoniul societatii la momentul inspectiei fiscale, fiind considerate valorificate potrivit obiectului de activitate al societatii.
Starea de fapt a fost stabilita de organul fiscal in baza documentelor puse la dispozitie de societate, aceasta din urma fiind cea care trebuie sa faca dovada documentelor justificative ce stau la baza evidentelor contabile.
Pentru aceste considerente si avand in vedere dispoyitiile art. 218 C.pr.fiscala instanta va respinge contestatia ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta ....în contradictoriu cu pârâtele DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CRAIOVA, ...şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE DOLJ, ...
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj.
Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2017.
Tribunalul Vaslui
Contencios administrativ şi fiscal
Curtea de Apel București
Fiscalitate; Încadrare IMM sau întreprindere mare; condiții și diferențieri.
Tribunalul Argeș
infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)
Tribunalul Satu Mare
Scheme de plăţi în agricultură. Nerespectare criterii.
Curtea de Apel Oradea
Anulare decizie de soluţionare a contestaţiei administrativ fiscale. Suspendarea soluţionării contestaţiei în temeiul art. 277 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală