Litigii de muncă -Drepturi salariale, dobânzi

Prin hotărârea judecătorească nr. 829/LM/2009  ce constituie titlu  executoriu, pârâţii au fost obligaţi la plata unor drepturi băneşti de natură salarială decurgând din executarea raporturilor de muncă în favoarea reclamanţilor membri de sindicat. Unitatea de învăţământ a efectuat plăţi pe seama reclamanţilor, data ultimei plăţi a fost la data de 10 noiembrie 2015.

Potrivit dispoziţiilor art.166 al.4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, iar art. 1084 Cod civil stipulează ca „daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit”, aceste dispoziţii fiind preluate de art. 1531 Cod civil. Conform art.1073 Cod civil,  „creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare".

Art. 1081 Cod civil prevede că „daunele nu sunt debite decât atunci când debitorul este în întârziere de a îndeplini obligaţia sa, afară numai de cazul când lucrul ce debitorul era obligat de a da sau a face nu putea fi dat nici făcut decât într-un timp oarecare ce a trecut, iar, conform art. 1082, „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate ca nu este rea credinţă din parte-i, afară numai dacă nu va justifica ca neexecutarea provine din o cauza străină, care nu-i poate fi imputată".

Potrivit art. 1088 Cod civil, „la obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate”. In cazul lor debitorii sunt de drept în întârziere, potrivit art. 1079 al. 2 pct. 1 Cod civil, nemaifiind necesară punerea acestora în întârziere în vreuna din modalităţile prevăzute de lege.

Respectarea principiului acoperirii integrale a prejudiciului produs salariatului prin întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia se realizează nu doar prin plata drepturilor salariale restante, ci şi prin obligarea angajatorului la plata de daune-interese constând, printre altele, în dobânda legală aferentă sumelor neplătite sau plătite cu întârziere.

Cu privire la plata dobânzii şi acordarea actualizării sumelor datorate în funcţie de indicele de inflaţie, instanţa a apreciat că pot fi acordate cumulat întrucât sunt două instituţii distincte. În timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte păstrarea valorii reale a obligaţiilor băneşti. Acordarea dobânzii nu exclude actualizarea debitului şi invers, deoarece acestea au temeiuri şi scopuri diferite. Dobânda îşi are temeiul în art. 1489 Cod civil, iar actualizarea îşi are raţiunea în respectarea principiului reparării integrale a pagubei. Prin acordarea dobânzii se urmăreşte sancţionarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligaţiei care îi incumbă, pe când prin actualizarea debitului se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuaţiile monetare în intervalul scurs de la data scadenţei şi cea a plăţii efective a sumei datorate, această opinie fiind exprimată atât în doctrină cât şi în practică.

Faptul că prin actele normative menţionate de pârât s-a eşalonat plata acestor drepturi salariale, stabilite prin titluri executorii, nu afectează dreptul de a pretinde plata dobânzii legale, plată pretinsă tocmai pentru acoperirea integrală a prejudiciului care se produce prin lipsa de folosinţă a sumelor de bani datorate.

Aşadar, titularii creanţelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG nr. 71/2009 sunt îndreptăţiţi să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune - interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

De altfel, prin decizia nr. 2/2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind că: „executarea sau executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligaţiei a cărei încălcare a fost sancţionată prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu este un contract.”

 Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

În ceea ce priveşte condiţiile de angajare a răspunderii civile delictuale, s-a  reţinut că „este evident faptul că prin executarea eşalonată a obligaţiei de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existenţă este confirmată chiar de OUG nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eşalonat se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Or, prin instituirea obligaţiei de actualizare a sumei cu indicele preţurilor de consum, legiuitorul recunoaşte implicit existenţa prejudiciului cauzat prin executarea eşalonată şi, în consecinţă, instituie o reparaţie parţială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).

 În aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile invocate ale art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit aceloraşi dispoziţii, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută deart. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preţurilor de consum.

Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.”

Debitorul poate fi exonerat de obligaţia de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanţei stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenţiei unui caz fortuit sau a unui caz de forţă majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauză străină, care nu-i poate fi imputată” în înţelesul art. 1082 din Codul civil din 1864.

Deşi nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin OUG nr. 71/2009, în scopul menţinerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanţa dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă (în temeiul art. 1 alin. 3 din OUG nr. 71/2009), iar nu şi beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Cât priveşte existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a plăţii sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în circumstanţele date, nu se poate reţine că OUG nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului în executarea obligaţiei, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esenţiale, şi anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului şi faptul că măsura de eşalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terţ.

Deşi date în interpretarea unor dispoziţii din vechiul Cod civil abrogate în prezent , Decizia nr. 21 din data de 22 iunie 2015 şi Decizia nr. 2/2014 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vizează o situaţie identică, reluată în reglementarea actuală prin dispoziţiile art.1.531 şi art. 1.535 din Codul civil din 2009, astfel că deciziile sus menţionate sunt aplicabile în prezenta cauză pentru identitate de raţiune, principiile care guvernau vechiul Cod civil şi cele din noul Cod civil fiind aceleaşi.

Domenii speta

Spete similare