Acţiune civilă în constatare - pretenţii

Cod ECLI ECLI:RO:

Dosar nr. XXXX/222/2015

R  O  M    N  I  A

JUDECĂTORIA DOROHOI JUDEŢUL BOTOŞANI

SENTINŢA CIVILĂ NR. XXX

Şedinţa publică din data de xx.xx.xxxx

Completul de judecată constituit din:

Preşedinte: 

Grefier: 

La ordine judecarea acţiunii civile în constatare-pretenţii, formulată de reclamanţii xx, ambii cu domiciliul în xx şi domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat xx, în contradictoriu cu pârâta S.C. xx cu sediul în xx, preluată prin absorbţie de xx., cu sediul în xx şi cu sediul procesual ales în xx.

Dezbaterile în şedinţă publică au avut loc la termenul din xx.xx.xxxx, când instanţa, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la termenul de astăzi. Încheierea de şedinţă în care s-au consemnat aceste dezbateri face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA,

Deliberând asupra cererii de faţă, instanţa constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Dorohoi sub nr.XXXX/222/2015 din data de xx.xx.xxxx, reclamanţii xx au solicitat, în contradictoriu cu pârâta xx S.A., să se dispună:

-constatarea nulităţii absolute, în urma caracterului abuziv al prevederilor art.5 lit.c, privind comisionul de gestiune, din „Condiţiile speciale”, precum şi al prevederilor art.3.9 din „Condiţiile genereale” ale convenţiei de credit încheiate între părţi sub nr.XXXXX/xx.xx.xxxx;

-obligarea băncii la restituirea sumei de 375 lei, precum şi a dobânzii legale aferente, calculate potrivit art.3 alin.1 din O.G. nr.9/2000, respectiv potrivit art.2 din O.G. nr.13/2011, începând cu data achitării acesteia şi până la executarea efectivă a hotărârii;

-stabilirea caracterului fix al ratei dobânzii curente la 4,5% (dobânda iniţială) pentru toată perioada de creditare aferentă convenţiei de credit încheiate între părţi;

-stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb valutar CHF-LEU la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată peioada derulării contractului;

-denominarea în moneda naţională a plăţilor, în virtutea principiului din regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională;

-obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

 În motivare, reclamanţii au arătat, în esenţă, că au încheiat alături de pârâtă convenţia de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx, creditul fiind garantat cu imobilul proprietatea lor; că la data de xx.xx.xxxx părţile au semnat un act adiţional la convenţie, prin care s-a confirmat dobânda fixă de 4,25% pe an şi s-a eliminat clauza ce prevedea posibilitatea modificării dobânzii fixe; că în prezent dobânda încasată de bancă este, totuşi, variabilă; că în realitate comisionul de gestiune prevăzut de art.5 lit.c din convenţie (condiţii generale) reprezintă o dobândă mascată; că art.3.9 din condiţiile generale permite Băncii să impună reclamanţilor şi alte comisioane decât cele negociate direct; că iniţial s-a contractat o dobândă fixă, astfel că nu se justifică varierea acesteia; că reclamanţii au avut în vedere la încheierea contractului cursul de schimb valutar CHF-leu de la data respectivă, fără să poată anticipa evoluţia în timp a acestuia; că în această manieră obligaţia reclamanţilor de plată a ratelor a devenit excesiv de oneroasă; că măsura îngheţării cursului valutar ar corespunde cerinţelor echităţii şi bunei-credinţe; denominarea reprezintă, de fapt, o simplă aplicare a prevederilor legale, precum şi al aceluiaşi principiu al echităţii.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art.5, 966, 968, 973, 992 din Codul civil de la 1864, ale art.4, 6, 14 din Legea nr.193/2000, ale art.9 din O.G. nr.21/1992, ale art.77-81 din Legea nr.296/2004, ale O.U.G. nr.174/2008, ale Legii nr.190/1999, ale Regulamentului nr.4/2005 privind regimul valutar, ale Normei BNR nr.17/2003, precum şi pe cele ale Directivei 93/13/CEE.

În dovedire, reclamanţii au depus în copie convenţia de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx, precum şi un act adiţional la aceasta fără număr şi dată.

Pârâta a depus întâmpinare (f.30-40 dosar) prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâta xx s-a apărat invocând excepţia netimbrării capetelor 3 şi 4 de cerere din acţiune, excepţia prescripţiei dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acţiunii, precizând că răspunderea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr.193/2000 este una delictuală. Totodată, a mai arătat, pe fond, că a dat dovadă de bună-credinţă în relaţia cu clienţii săi; că niciuna dintre condiţiile impuse de Legea nr.193/2000 nu este îndeplinită pentru a se constata caracterul abuziv al vreunei clauze contractuale; că prevederea contractuală potrivit căreia reclamanţii datorează comision de gestiune este o clauză clară şi explicită, ce îndeplineşte toate condiţiile de transparenţă; că principiul nominalismului monetar se opune îngheţării cursului valutar, solicitată de reclamanţi; că între părţi s-a încheiat un act adiţional prin acord tacit, stabilindu-se, astfel, o nouă dobândă contractuală; că fiind vorba despre prestaţii succesive, acestea potrivit legii nu se restituie; că plata de dobânzi contravine principiului efectului întreruptiv al cererii de chemare în judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare depus, reclamanţii au arătat că excepţiile invocate de pârâtă nu sunt date, iar pe fond au precizat că îşi susţin acţiunea aşa cum au formulat-o iniţial.

Prin cererea depusă la data de xx.xx.xxxx (fila 49 dosar), reclamanţii şi-au completat capătul 3 de cerere din acţiune, în sensul că au solicitat să se constate nulitatea absolută şi să se înlăture clauza abuzivă din convenţia de credit încheiată între părţi sub nr.XXXXX/xx.xx.xxxx menţionată la pct.3 lit.d, precum şi să se stabilească rata dobânzii curente la 4,25% fixă (dobânda iniţială) pe toată perioada de creditare.

La termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, reclamanţii au precizat că doresc şi restituirea sumelor achitate cu titlu de dobânzi peste dobânda contractată. Cererea a fost formulată şi în scris (fila 58 dosar), cu precizarea că reclamanţii solicită şi dobânda legală corespunzătoare, calculată potrivit prevederilor art.3 ali.1 din OG. Nr.9/2000.

La termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, instanţa a respins excepţia netimbrării capetelor 3 şi 4 de cerere, motivând că acţiunea de faţă este o acţiune formulată de doi consumatori faţă de un profesionist, în apărarea de către consumatori a drepturilor lor, situaţie prevăzută expres de art.29 alin.1 lit.f din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru printre cele în care reclamantul nu datorează o astfel de taxă. La acelaşi termen, excepţia prescripţiei a fost unită cu fondul cauzei.

La termenul de judecată din data de xx.xx.xxxx, în urma absorbţiei pârâtei xx. de către xx., aceasta din urmă a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă.

În vederea soluţionării cauzei, instanţa a administrat proba cu înscrisurile depuse de părţi, cu interogatoriul reclamanţilor, precum şi proba cu expertiză contabilă în materia instituţiilor de credit.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Între reclamanţi xx şi  s-a încheiat convenţia de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx, prin care banca oferea cu împrumut reclamanţilor suma totală de 64.500 CHF, pentru o dobândă fixă de 4,25 % p.a. şi pentru o perioadă de 300 de luni de la data tragerii creditului.

Faţă de dispoziţiile art.248 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanţa urmează a analiza cu prioritate excepţia invocată în cauză şi neanalizată în cursul procesului, şi anume excepţia excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată cu privire la restituirea sumelor achitate în urmă cu mai mult de 3 ani faţă de data introducerii acţiunii, excepţie invocată de pârâtă prin întâmpinare.

1. Excepţia prescripţiei.

 Prin „excepţia prescripţiei parţiale a dreptului de a cere restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani de la data introducerii acţiunii”, instanţa înţelege, de fapt, că ceea ce invocă pârâta este excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor cu privire la restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani în urmă faţă de momentul introducerii acţiunii.

Instanţa reţine că restituirile de sume solicitate prin acţiunea reclamanţilor, aşa cum a fost aceasta precizată, decurg din afirmarea caracterului abuziv al unor clauze contractuale, caracter ce urmează a fi analizat atunci când instanţa va atinge fondul cauzei. Ca atare, excepţia prescripţiei invocată în cauză trebuie privită pornind de la natura drepturilor invocate de reclamanţi – natură care trebuie, la rândul său, privită în lumina dispoziţiilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Instanţa remarcă, aşa cum a făcut-o în jurisprudenţa sa şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (decizia nr.686/21.02.2013, Secţia a II-a Civilă), că deşi Legea nr.193/2000 nu prevede, ca sancţiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci ineficacitatea acestora în raport cu consumatorul, „regimul juridic al acestei sancţiuni este, practic, identic cu cel al nulităţii absolute”, aspect ce decurge şi din practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Astfel, în ce priveşte natura interesului protejat, norma respectivă ocroteşte un interes general, nu unul individual. Legea ocroteşte o categorie generică, aceea a consumatorilor, şi nu o persoană particulară, strict determinată.

 De altfel, Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislaţia românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, dispoziţiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).

Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost" s.r.o. Vs Iveta Corckovska, în considerentul nr. 50, s-a precizat că „dată fiind natura şi importanţa interesului public pe care se întemeiază protecţia pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naţionale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică”. În acelaşi sens, în cauza Salvat Editores SA v Jose M. Sânchez Alcon Prades C-241/98, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat că recunoaşte judecătorului puterea de a declara din oficiu ca nule clauzele abuzive ale unui contract, arătând, totodată, că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecţiei speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivităţii, care, făcând parte din ordinea publică economică, depăşeşte interesele specifice ale unor părţi. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-şi producă efectele".

Faţă de toate aceste aspecte, reţinând că cererea reclamanţilor vizează, drept capăt principal de cerere, constatarea unor clauze contractuale ca fiind abuzive, ceea ce echivalează, în privinţa efectelor, cu constatarea unei nulităţi absolute, instanţa observă că restituirea sumelor de bani corespunzătoare nu constituie altceva decât repunerea părţilor în situaţia anterioară – drept care nu este efectiv realizabil în justiţie decât după constatarea caracterului abuziv, dacă este cazul. Cum părţile nu au mai avut, până în prezent, vreun proces care să vizeze un astfel de caracter, pentru niciuna dintre sumele solicitate a fi restituite pe calea acţiunii de faţă prescripţia nu a intervenit.

Drept urmare, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor cu privire la restituirea sumelor achitate cu mai mult de 3 ani în urmă faţă de momentul introducerii acţiunii urmează a fi respinsă.

2. Clauze abuzive

Reclamanţii au atacat clauza contractuală privind comisionul de gestiune (art.5 lit.c din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx), potrivit căreia acesta este în cuantum de 375 lei şi se achită cel târziu la data intrării în vigoare a convenţiei.

S-au arătat, totodată, nemulţumiţi de clauza contractuală privind ajustarea dobânzii, susţinând că şi aceasta este abuzivă. Clauza contractuală corespunzătoare este cuprinsă la pct.3 lit.d) din „Condiţiile speciale” ale convenţiei, şi prevede că „banca îşi rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.

Totodată, a mai solicitat ca instanţa să constate caracterul abuziv al art.3.9 din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx.

2.1. Negocierea directă.

 Potrivit dispoziţiilor art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”.

Dispoziţiile art.4 alin.(2) din aceeaşi lege stabilesc că o clauză urmează a fi considerată ca nefiind negociată direct dacă aceasta a fost stabilită “fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de profesionisti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv”. Totodată, în alineatul următor se precizează că negocierea directă a anumitor aspecte nu exclude aplicarea legii pentru restul contractului, dacă „o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral” de către profesionist.

În speţă, se observă că întreg contractul (atât partea de condiţii generale, cât şi cea de condiţii speciale) este întocmit de bancă pe formular pre-redactat, iar banca nu neagă în întâmpinare că a omis negocierea cu reclamanţii a clauzelor contestate de aceasta şi nici nu face proba contrarie prezumţiei instituite de dispoziţiile art.4 alin.(3) teza finală din lege, dispoziţii conform cărora contractele pre-redactate se prezumă a nu fi fost negociate cu clienţii şi astfel sarcina probei este răsturnată.

Pe de altă parte, cunoaşterea de către împrumutaţi a clauzelor contestate la momentul încheierii contractului nu ar fi fost suficientă pentru a înlătura lipsa negocierii, în condiţiile în care aceştia, neavând posibilitatea de a influenţa conţinutul respectivelor clauze, puteau doar să refuze încheierea contractului. Or, tocmai această situaţie de abuz de putere dominantă şi de necesitate pentru consumatori de a accepta condiţiile impuse de profesionist a determinat adoptarea legislaţiei în materia protecţiei consumatorului.

Astfel, instanţa constată că în speţă clauzele enumerate mai sus nu au fost negociate direct cu reclamanţii.

2.2. Caracterul uşor inteligibil.

Clauzele contestate de reclamanţi privesc dobânda contractuală şi comisioanele, care constituie, practic, împreună preţul contractului, adică aspecte legate de o modalitate de încetare a contractului, costurile suplimentare, care de asemenea fac parte din preţ. Ca atare, toate aceste clauze fac parte din obiectul principal al contractului.

În conformitate cu dispoziţiile art.4 alin.(6) din Legea nr.193/2007, se poate discuta caracterul abuziv al unei clauze ce face parte din obiectul principal al contractului numai dacă respectiva clauză nu este exprimată „într-un limbaj uşor inteligibil”.

Instanţa constată că parte din clauzele analizate nu sunt clare şi inteligibile:

-despre comisionul de gestiune nu se oferă, nici la pct.5 lit.c din contract, nici în vreo altă prevedere contractuală, nicio explicaţie cu privire la rolul acestuia, contraprestaţia oferită de bancă; în plus, acest comision a fost perceput chiar înainte de semnarea contractului, când în mod evident reclamanţii nu aveau nicio idee despre conţinutul acestui comision şi despre scopul său;

-dobânda poate varia în condiţiile unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, nu se cunoaşte în ce privinţă; ba mai mult, ceea ce poate varia este chiar structura dobânzii – adică elementele care o compun şi o determină, ceea ce înseamnă că banca nu oferă nicio garanţie împrumutaţilor cu privire la cuantumul dobânzii contractuale – aspect inadmisibil, mai ales în condiţiile proclamării la art.3 lit.a din condiţiile speciale ale convenţiei a caracterului fix al dobânzii.

Sintagma „exprimate într-un limbaj uşor inteligibil" folosită de legiuitorul naţional şi cea utilizată de norma comunitară („exprimate în mod clar şi inteligibil”) nu pot fi reduse la o exprimare clară şi uşor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi de prisos să se fi făcut aceste menţiuni în cuprinsul unui act normativ, ele vizând definirea clauzei astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a raţiunilor şi fundamentelor care privesc conţinutul şi efectele sale asupra contractului în ansamblu.

Pârâta, în întâmpinarea sa, menţionează cu privire la dobândă că textul contractual arată clar care sunt situaţiile în care pot interveni modificări, însă nu precizează şi un paragraf în care să fie clarificat acest aspect. Încheierea ulterioară a unui act adiţional nu determină corectitudinea clauzei iniţial inserate.

Ca atare, raportat la conţinutul concret al clauzelor analizate, instanţa reţine că acestea nu au un caracter uşor inteligibil.

Situaţia diferă pentru clauza prevăzută la art.3.9. din condiţiile generale, articol care prevede că „banca poate percepe alte comisioane; valoarea/modul de calcul al acestora precum şi scadenţa/scadenţele se vor menţiona expres în Condiţiile speciale”.

Altfel spus, deşi iniţial, prin menţiunea despre „alte comisioane”, clauza ar părea abuzivă, atâta timp cât existenţa unor astfel de comisioane este condiţionată de inserarea lor în condiţiile speciale, condiţii însuşite obligatoriu şi de reclamanţi, fraza rămâne doar una cu caracter general, fără aplicare concretă în lipsa acordului împrumutaţilor.

2.3. Dezechilibrul semnificativ.

Instanţa reţine că prin impunerea clauzelor de la art.5 lit.c din condiţiile speciale şi de la pct.3 lit.d) din condiţiile speciale ale convenţiei, clauze care nu corespund exigenţelor de previzibilitate, s-a creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, deoarece clauzele în dispută permit băncii să modifice elemente contractuale esenţiale apreciind după criterii doar de ea ştiute, precum şi să perceapă clienţilor săi un comision nejustificat.

O astfel de schimbare este cu atât mai nedreaptă cu cât consumatorul nu are posibilitatea să acţioneze în sens contrar atunci când apar schimbări pe piaţa monetară defavorabile lui, cum ar fi şi cazul concret şi real al devalorizării bruşte a leului în comparaţie cu moneda în care s-a contractat creditul, sau când are el impresia că banca nu îi mai oferă suficientă siguranţă.

Prin inserarea acestor clauze, practic pârâta a urmărit să obţină un avantaj disproporţionat în detrimentul reclamanţilor, sau cel puţin nu s-a opus unui astfel de avantaj, astfel încât echilibrul contractual s-a rupt.

Nu aceeaşi este situaţia în raport de clauza prevăzută la pct.3.9 din cadrul condiţiilor generale ale convenţiei de credit încheiate între părţi, referitoare la alte comisioane, pentru motivele arătate deja la pct. precedent.

2.4. Buna-credinţă şi afectarea consumatorului.

Exigenţele bunei-credinţe sunt analizate din perspectiva vătămării intereselor legitime ale reclamanţilor, prin aplicarea clauzelor vizate.

În mod evident, o modificare în sensul creşterii dobânzii sau a costurilor creditului, cu consecinţe negative doar pentru consumator, pe criterii numai de bancă ştiute, ar afecta grav pe reclamanţi şi le-ar leza interesele.

Buna-credinţă este apreciată mult mai sever pentru un profesionist, care are la îndemână mai multe pârghii de informare şi de acţiune, decât pentru consumator sau pentru particularii de rând.

Pârâta susţine că nu a apelat la practici comerciale înşelătoare, însă buna-credinţă impune din partea băncii mult mai mult decât evitarea unor astfel de practici: implică o comunicare deschisă cu clientul, prezentarea tuturor aspectelor care pot influenţa decizia consumatorului-neprofesionist în a accepta o clauză contractuală sau alta.

Aceste lucruri pârâta nu a dovedit că s-ar fi întâmplat în speţă, astfel că instanţa reţine că pârâta nu a acţionat cu bună-credinţă, iar dezechilibrul semnificativ s-a creat în detrimentul evident al consumatorului.

Faţă de întrunirea tuturor elementelor analizate mai sus, instanţa va admite capătul de cerere ce vizează constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art.5 lit.c din condiţiile speciale şi de la pct.3 lit.d) din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx încheiate între reclamanţi şi xx şi, în consecinţă, va constata nulitatea absolută a acestor prevederi contractuale.

Faţă de faptul neîndeplinirii condiţiei caracterului neinteligibil, şi nici a celei a existenţei unui dezechilibru contractual semnificativ, instanţa urmează să respingă ca neîntemeiată solicitarea de constatare a caracterului abuziv al art.3.9 din cadrul condiţiilor generale ale convenţiei de credit amintite.

3. Restituiri de sume.

Tot ca o consecinţă a admiterii capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor amintite, mai concret, ca urmare a declarării caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de gestiune şi al celei privind caracterul variabil al dobânzii, instanţa trebuie să ia în discuţie cererea reclamanţilor de restituire a sumelor achitate cu acest titlu.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză de expert xx (fila 133 dosar) rezultă că reclamanţii au achitat la data de xx.xx.xxxx un comision de gestiune în cuantum de 375 lei.

Totodată, expertul a stabilit că în perioada septembrie – decembrie 2008, banca a perceput un procent al dobânzii cuprins între 8,5% şi 9%, adică în mod evident superior celui stabilit prin contract. Valoarea totală  dobânzii achitate astfel suplimentar de către reclamanţi se ridică, potrivit calculului efectuat de expert, la 853,10 CHF.

Fiind percepute fără vreo justificare, pentru sumele indicate mai sus pârâta va fi obligată la restituire, iar în cauză fiind vorba despre răspundere civilă delictuală (aspect recunoscut şi de pârâtă în întâmpinarea sa), dobânda legală este datorată de la data achitării fiecărei sume, şi nu de la data acţionării în judecată de către reclamanţi.

4. Dobândă fixă

Cu privire la solicitarea de constatare a caracterului fix al ratei dobânzii corespunzătoare convenţiei de credit încheiate între părţi sub nr.XXXXX/xx.xx.xxxx, pe care reclamanţii o consideră consecinţa declarării caracterului abuziv al clauzei privind rata variabilă a dobânzii, instanţa se va conforma poziţiei exprimate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia a II-a civilă în decizia de speţă nr. 3234 din 23 octombrie 2014, în care a arătat expres că instanţa trebuie să se limiteze la a interveni în contractul dintre părţi doar prin anularea clauzei abuzive, nu şi prin înlocuirea acesteia cu o altă clauză.

Aceeaşi intepretare a instituit-o prin practica sa şi CJUE, care, în cauza C-618/10, a statuat că instanţa naţională nu poate să modifice conţinutul unei clauze abuzive care figurează într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor şi un consumator.

Drept urmare, instanţa nu va adăuga contractului nicio clauză nenegociată, astfel că acest capăt de cerere va fi respins.

5. Îngheţarea cursului valutar şi denominarea plăţilor.

 În speţă se discută despre un împrumut în franci elveţieni, împrumutaţii primind o sumă în această valută şi fiind obligaţi să o restituie în aceeaşi valută. Contractul de credit valutar conţine, aşadar, un element de risc valutar, însă aceasta nu îl transformă automat într-un contract cu totul abuziv. Dimpotrivă, semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art. 1578) cât şi noul Cod civil (art. 2164) consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variaţia acesteia.

 Prin urmare, principiul nominalismului este tradiţional în contractele de împrumut.

 În realitate, în cazul creditelor acordate în valută, nu suntem în prezenţa niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuşi Legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiţionale de funcţionare ale unor instituţii juridice. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege.

 De altfel, si Curtea Europeana de Justitie s-a pronuntat în sensul că nu intră sub incidenţa evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu şi dispoziţiile legale. Astfel, prin Hotărârea Curţii Europene de Justiţie din 30 aprilie 2014, pronunţată în procedura C280/l, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reţinut că “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi principiile dreptului Uniunii referitoare la protecţia consumatorilor şi la echilibrul contractual trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege şi norme administative ale unui stat membru, precum cele în discuţie în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conţinutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”

Pe de altă parte, o soluţie de admitere a solicitării reclamanţilor ar fi şi inechitabilă în raport cu ceilalţi consumatori, care au contractat credite fie în alte monede decât francii emveţieni, fie în lei.

Practic, ceea ce solicită reclamanţii este să achite un credit contractat în franci elveţieni, beneficiind de dobânda preferenţială acordată acestei monede, dar fără să-şi asume riscul variaţiei monedei, adică exact ca şi cum creditul ar fi fost acordat în lei.

Ar putea urma, pe acelaşi principiu, cereri similare din partea celor care au contractat, de pildă, în euro, ajungându-se astfel ca băncile să ofere, practic, credite în lei cu dobânda practicată pentru o monedă cu risc, pentru cei care au avut inspiraţia să solicite credite în monede străine, şi credite în lei cu dobândă clasică pentru contractele în lei, de regulă mult mai mare, pentru cei care nu au avut o asemenea inspiraţie.

Faţă de cele expuse, instanţa va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind plata în CHF, la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României de la data semnării convenţiei, a ratelor aferente aceleiaşi convenţii.

Justificarea de mai sus este valabilă şi în privinţa solicitării de denominare a plăţilor în moneda naţională.

Textul legal european invocat de reclamanţi nu se referă la credite, ci la vânzare de mărfuri sau servicii, astfel că nu este aplicabil în cauză, iar principiul nominalismului monetar impune şi menţinerea monedei iniţial stabilite în contract.

Cu privire la cheltuielile de judecată, instanţa reţine că reclamanţii nu au efectuat cheltuieli de judecată, la dosar nefiind achitată taxă judiciară de timbru, nici onorariu expert, acesta făcând obiectul ajutorului public judiciar acordat în cauză.

Nu s-a depus la dosar nici dovada achitării vreunui onorariu avocat, astfel că instanţa va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la achitarea către reclamanţi a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Cât despre ajutorul public judiciar, potrivit prevederilor art.18 din O.U.G. nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, acesta trebuie pus în sarcina pârâtului doar atunci când acesta cade în pretenţii în tot, ceea ce în speţă nu se întâmplă, acţiunea fiind admisă doar în parte.

Drept urmare, cheltuielile judiciare avansate de stat constând în onorariul expertului xx, în cuantum de 4000 lei, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de pârâtă cu privire la solicitarea reclamanţilor de restituire a sumelor de bani achitate de aceştia în urmă cu mai mult de 3 ani faţă de data introducerii acţiunii.

Admite în parte acţiunea în constatare formulată de reclamanţii xx, CNP- xx şi xx, CNP- xx ambii cu domiciliul în xx şi domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet avocat xx, în contradictoriu cu pârâta xx cu sediul în x înregistrată la Registrul Comerţului sub nr.  xx şi cu sediul procesual ales în xx, în calitate de succesoare în drepturi a xx. cu sediul în xx, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. xx.

Constată caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art.5 lit.c, privind comisionul de gestiune, din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx încheiate între reclamanţi şi xx. şi, în consecinţă, constată nulitatea absolută a acestei prevederi contractuale.

Obligă pe pârâtă să achite reclamanţilor suma de 375 lei cu titlu de comision de gestiune, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data de xx.xx.xxxx potrivit dispoziţiilor art.3 alin.2 din O.G. nr.9/2000, iar de la data de xx.xx.xxxx, potrivit dispoziţiilor art.3 alin.1 din O.G. nr.13/2011, calculul dobânzii legale urmând a fi efectuat până la data plăţii efective a sumei asupra căreia poartă această dobândă.

Constată caracterul abuziv al clauzei cuprinse la pct.3 lit.d, privind ajustarea dobânzii, din condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx încheiate între reclamanţi şi xx. şi, în consecinţă, constată nulitatea absolută a acestei prevederi contractuale.

Obligă pe pârâtă să achite reclamanţilor suma de 853,10 CHF cu titlu de dobândă, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, calculată potrivit dispoziţiilor art.3 alin.2 din O.G. nr.9/2000, iar de la data de xx.xx.xxxx, potrivit dispoziţiilor art.3 alin.1 din O.G. nr.13/2011, calculul dobânzii legale urmând a fi efectuat pentru fiecare parte din dobânda achitată începând cu data plăţii acesteia de către reclamanţi şi până la data restituirii efective către aceştia.

Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere privind:

-constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art.3.9 din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr.XXXXX/xx.xx.xxxx încheiate între reclamanţi şi xx.;

-constatarea caracterului fix al dobânzii pe toată perioada contractuală;

-stabilizarea cursului de schimb CHF-leu aplicabil între părţi;

-denominarea plăţilor în moneda naţională.

 Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la achitarea către reclamanţi a cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

 Cheltuielile judiciare avansate de stat constând în onorariul expertului xx în cuantum de 4000 lei, rămân în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel putând fi depusă la Judecătoria Dorohoi.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, xx.xx.xxxx.

  PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare