Cerere de acordare drepturi de natură salarială întemeiată pe dispoziţiile og nr. 10/2017. Nelegalitatea cererii

Prin cererea înregistrată la data de16.06.2017, sub nr. XXXXX (dosar declinat de la Tribunalul XXXXX)  reclamanţii XXXXX -începând cu data de 01 07 2015, XXXXX –începând cu data de 06 12 2016, XXXXX,în contradictoriu cu pârâţii  Ministerul  Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel XXXXX, Parchetul de pe lângă Tribunalul XXXXX, Statul Român prin Ministerul Finanţelor  Publice  Bucureşti , Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert, au solicitat admiterea acţiunii şi obligarea pârâţilor, Ministerul Finanţelor Publice în sensul de a aloca sumele necesare, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv  Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, să plătească reclamanţilor, cu luarea în considerare a nivel maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare gradaţie, vechime în  funcţie, care să includă, cumulat:

-drepturile reprezentând creşteri salariale de 18%, începând cu luna decembrie 2013 până la data pronunţării hotărârii, actualizat raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în  continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din  indexărilor de 2%, 5% şi 11% acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza OG 10/2007 şi aflate în plată, de care se bucură, în prezent, doar o  parte a procurorilor din cadrul Ministerului Public, a judecătorilor magistraţilor asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

-drepturile reprezentând creşteri salariale de 7%, începând cu luna decembrie 2013, până la data pronunţării hotărârii, actualizate raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 1%, 1% şi 5%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive baza O.G. nr. 3/2006 şi aflate în plată, de care se bucură, în prezent, doar o  parte a procurorilor din cadrul Ministerului Public, a judecătorilor magistraţilor asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

-dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere acestor obligaţii de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni până la plata efectivă a sumei cuvenite, având în vedere şi Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunţată dosarul nr. 199/1/2015, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În motivarea acţiunii au arătat reclamanţii că, în  prezent,  în  interiorul  corpului  magistraţilor,  respectiv procurorilor din cadrul Ministerului Public, a judecătorilor şi magistraţilor asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a creat o inechitate flagrantă, cauzată de existenţa unor indemnizaţii de încadrare diferite pentru persoane ce îndeplinesc condiţii similare de vechime, grad, treaptă sau gradaţie, în sensul că o parte dintre magistraţi beneficiază de plata indexărilor de 2%, 5% şi 11% prevăzute de OG 10/2007 şi 1%, 1% şi 5% prevăzute de  OG nr.3/2006 - în total 25% (care este şi nivelul maxim în plată), o alta parte beneficiază de indexările salariale de 18% prevăzute de OUG nr. 10/2007, în timp ce a treia categorie nu beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care să se recunoască dreptul de a primi indexările menţionate şi, ca atare,  sunt indemnizaţii de încadrare care nu includ vreuna din aceste indexări.

Recunoscând explicit astfel de situaţii faptice (existenţa unor inechităţi pentru personalul bugetar salarizat în baza Legii cadru nr.284/2010) Guvernul României a adoptat OUG nr.20/2016, prin care a hotărât egalizarea tuturor indemnizaţiilor pentru exercitarea aceleiaşi funcţii, în aceleaşi condiţii, la nivelul maxim existent în plată,  începând cu data de 1 august 2016.

Prin dispoziţiile art.3 alin.l din OUG nr. 20/2016 s-a stabilit „începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Şi plenul CSM  a hotărât, în şedinţa din 23 august 2016, că dispoziţiile O.U.G. nr.20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 sunt aplicabile şi familiei ocupaţionale „Justiţie", astfel că a adoptat o hotărâre de principiu prin care a recomandat ordonatorilor de credite ca, în interpretarea acestor dispoziţii legale, să aibă în vedere principiul de drept menţionat în nota de fundamentare a O.U.G. nr. 20/2016 şi în cuprinsul art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost modificată prin O.U.G nr. 20/2016, în sensul eliminării diferenţelor salariale existente în sistemul judiciar, iar executivul a modificat prevederile acestui act normativ în sensul excluderii din domeniul ordonanţei a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, prin adoptarea OUG nr. 43/2016.

Prin aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 43/2016 s-a generat o situaţie discriminatorie pentru persoane aflate în situaţii egale, pârâţii îndeplinindu-şi obligaţia de a pune în executare atât hotărârile judecătoreşti definitive prin care au fost recunoscute indexările de prevăzute de O.G. nr. 10/2007 (2%, 5% şi 11%) şi de O.G. nr. nr.3/2006 (1%, 1% şi 5%) - în total 25%, cât şi hotărârile judecătoreşti prin care au fost recunoscute doar indexările prevăzute de O.G. nr. 10/2007 (2%, 5% şi 11%), în total 18%, concomitent cu inexistenţa unei astfel de obligaţii în privinţa celorlalţi magistraţi, judecători şi procurori, între care se află şi reclamanţii , deşi îndeplinesc funcţii similare cu persoanele din prima categorie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, fără a exista o justificare obiectivă si rezonabilă pentru acest tratament diferenţiat şi discriminatoriu.

Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Convenţie, discriminarea înseamnă aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii comparabile, fară ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă (cauza Driha c. României din 21 februarie 2008, cauza Marcks c. Belgiei - 1979, etc).

Pe de altă parte, la nivelul Uniunii Europene există reglementări care au caracter prioritar faţă de cele din dreptul intern, date fiind cele prevăzute de art. 20 din Constituţia României, şi anume: Directiva 2006/54/CE din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă (precedată de Directiva 76/207 a Consiliului din 9 februarie 1976), Directiva Consiliului nr. 2000/43/19 iulie 2000privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, tară deosebire de origine rasială sau etnică, precum şi Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE/2 decembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă; chiar dacă aceste acte normative nu vizează principiul „la muncă egală, remuneraţie egală", trebuie menţionat că prin aceste acte comunitare se urmăreşte înlăturarea pe întreg teritoriul Uniunii a discriminărilor bazate pe rasă sau origine etnică, precum şi pe criterii de sex, apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce priveşte accesul la încadrarea în muncă.

Invocă reclamanţii jurisprudenţă de la nivelul Uniunii Europene în sensul că instanţele , prin aplicarea dreptului naţional şi în special a dispoziţiilor unei legi naţionale special adoptate în vederea aplicării Directivei 76/207, instanţa naţională este obligată să interpreteze dreptul său naţional în lumina textului şi a finalităţii directivei, în vederea obţinerii rezultatului prevăzut la articolul 189 al treilea paragraf.

De aici, rezultă principiul potrivit căruia ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptăţite de o discriminare rezultată dintr-un act normativ să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul instanţelor naţionale.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. 137/2000 privind sancţionarea tuturor faptelor de discriminare, principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminărilor sunt garantate, în special, în exercitarea următoarelor drepturi: drepturile economice, sociale şi culturale, dreptul la muncă, dreptul la liberă alegere a ocupaţiei, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţie împotriva şomajului, la un salariu egal pentru o muncă egală, la o remuneraţie egală si satisfăcătoare".

Apreciază reclamanţii că sunt supuşi unui tratament  discriminatoriu  iar discriminarea  continuă şi după pronunţarea Deciziei nr. 23 din 29 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie care constituie izvor de drept, prin care s-a stabilit că „drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 ce se vor acon în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de Urgenţă Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază  pentru personalul contractual din sectorul bugetar,  se încadrează în sintagma: indemnizaţia avută -  şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu magistraţilor".

Date fiind efectele obligatorii ale deciziei susmenţionate („efecte  erga omnes"), prin adresa nr. 146/C2/13516/2015 din 16.02.2016, conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus parchetelor din subordine ordonatoare de credite ca în adeverinţele de venit pe baza cărora trebuie recalculate şi, după caz, calculate pensiile de serviciu ale  magistraţilor să fie incluse şi creşterile salaríale de 2%, 5% şi 11%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007.

Precizează că, anumite categorii de salariaţi, precum şi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie, Curţii Constituţionale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi adjuncţii săi au beneficiat şi beneficiază de aceste majorări salariale succesive.

De indexarea indemnizaţiei de încadrare au beneficiat prin hotărâri judecătoreşti unii dintre procurori şi judecători, înainte de 31.12.2009, nefiind în vigoare prevederile legii unitare de salarizare nr. 330/2009,  având ca principiu echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi  remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, Legea nr. 284/2010 referindu-se la acelaşi principiu.

Legile salarizării unitare se bazează pe principiul nediscriminării în materie de salarizare - remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală.

Principiul nediscriminării, conform căruia pentru aceeaşi muncă, în aceleaşi condiţii, retribuirea se face în mod egal, se regăseşte şi în Codul  muncii, dar şi în instrumente juridice adoptate la nivel european sau internaţional, pe care România este ţinută să le respecte.

Potrivit art. 23 pct. 2 din Declaraţia universală a drepturilor omului, „toţi oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariul egal pentru muncă egală".

Raportat la conţinutul concret al drepturilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, noile ordine de salarizare, care pun în executare aceste hotărâri, pornesc, fără dubiu, de la premisa că beneficiarii aveau dreptul la includerea acestor indexări în indemnizaţia de încadrare ab initio, de la punerea în aplicare a legilor salarizării unitare.

Pe cale de consecinţă, emiterea noilor ordine de salarizare în anul 2016 nu se situează exclusiv sub imperiul OUG nr. 57/2015, ci în egală măsură, se situează sub imperiul normelor de principiu anterior menţionate, dar şi a unor norme care conferă drepturi concrete reclamanţilor din cauza de faţă, respectiv art. 1 alin. (51) şi chiar art. 5 alin. (1) şi (l1) din OUG nr. 83/2014, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Împrejurarea că drepturile puse în executare prin ordinele referitoare la creşterile salariale au aptitudinea de a opera încă de la intrarea în vigoare a legilor de salarizare, atrage incidenţa prevederilor Legii nr. 71/2015.

 Instanţa de judecată poate constata existenţa discriminării care provine din conţinutul unor acte normative, fără să depăşească atribuţiile puterii judecătoreşti, în virtutea principiului constituţional al liberului acces la justiţie, dar şi a principiului consacrat prin jurisprudenţa CJUE, care a statuat (cauza Von D. Kamann c. M.S. de nord-est) că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptăţite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul instanţelor naţionale (afirmaţie principială, indiferent de contextul juridic concret). Deciziile CCR nr. 818, 819, 820 821, 997 şi 1325, emise în anul 2008, au o incidenţă doar de natură abstractă în speţă.

În drept,  şi-au întemeiat acţiunea pe prevederile O.G. nr.3/2006, O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 8/2007, O.G. nr. 11/2007, O.G. nr. 24/2000, O.G. nr. 137/2000, O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările aduse prin O.U.G. nr. nr.20/2016, art. 253 alin. (1) şi (2), art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275, toate din Codul Muncii, precum şi Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În susţinerea acţiunii au depus reclamanţii acte în xerocopie-filele 16-33.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare în cauză, prin care a  solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

În conformitate cu prevederile art. 245 CPC, invocă acest pârât excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile sesizării instanţei de judecată, cerute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 285/2010.

Faţă de dispoziţiile Deciziei  nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.31 alin (l1) - (l4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, Procurorul General a emis la data de 21.12.2016 Ordinul nr. 2536.

Potrivit ordinului sus-menţionat începând cu data de 01 august 2016, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor beneficiază de drepturile salariale majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare pentru funcţia de procuror, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a valorii de referinţă sectorială majorată cu 18%.

Faţă de  acest aspect, solicită respingerea acţiunii reclamanţilor pentru perioada ulterioară datei de 1 august 2016 ca lipsită de interes .

 De asemenea invocă pârâtul excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune  pentru pretenţiile anterioare datei de 23 12 2013.

 Pe fondul cauzei, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile OG nr 10/2007, se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor, decizia în interesul legii fiind obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial, în temeiul art. 330 alin.7 CPC, rezultă că la momentul judecării cererii, instanţa nu poate acorda retroactiv indexările prevăzute de OG nr 10/2007.

Precizează acest pârât că indexările salariale prevăzute de OG nr 10/2007 şi de OG nr 3/2006, nu au fost niciodată incluse în indemnizaţia de bază brută a procurorilor, însă o parte dintre ei au beneficiat de această indemnizaţie în baza unor hotărâri judecătoreşti.

Prin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost vizată interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, referitor la posibilitatea magistraţilor de a beneficia de creşterile salariale prevăzute în art. 1 din actul normativ iniţial menţionat.

Recursul în interesul legii astfel promovat a făcut obiectul dosarului nr. 11/2011 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a fost soluţionat conform Deciziei nr. 25/14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 916 din 22 decembrie 2011.

În drept şi-a întemeiat acest pârât întâmpinarea pe disp. Art. 205 şi urm. din CPC.

În conformitate cu disp. Art. 411 alin. 1 pct. 2 CPC, a solicitat şi judecata cauzei în lipsă.

Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa .

Susţine că, rolul Ministerului Finanţelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum şi a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanţelor publice nr. 500/2002, art. 19-35.

În conformitate cu art. 21.alin. 1 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice: "Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii."

 În  speţă, ordonator principal de credite al reclamanţilor  nu este Ministrul Finanţelor Publice, ci Procurorul General acesta răspunzând, conform destinaţiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.

Totodată, Ministrul finanţelor publice şi Procurorul General  sunt ordonatori principali de credite, primul neputând fi obligat la plată pentru salariaţii altor instituţii, şi în consecinţă solicită admiterea excepţiei şi scoaterea din cauză a Ministerului Finanţelor Publice.

Mai arată acest pârât că raportul juridic dedus judecăţii nu are nicio legătură cu atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice.

În drept îşi întemeiază pârâtul întâmpinarea pe disp. Art. 205-208 CPC şi legea nr. 500/2002.

În conformitate cu disp. Art. 411 pct. 1 alin. 2 CPC, solicită pârâtul şi judecata cauzei în lipsă.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în esenţă următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de16.06.2017,  sub nr. XXXXX (dosar declinat de la Tribunalul XXXXX)  reclamanţii XXXXX -începând cu data de 01 07 2015, XXXXX –începând cu data de 06 12 2016, XXXXX,în contradictoriu cu pârâţii  Ministerul  Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel XXXXX, Parchetul de pe lângă Tribunalul XXXXX, Statul Român prin Ministerul Finanţelor  Publice  Bucureşti , Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert, au solicitat admiterea acţiunii şi obligarea pârâţilor, Ministerul Finanţelor Publice în sensul de a aloca sumele necesare, iar Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv  Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism , să plătească reclamanţilor, cu luarea în considerare a nivel maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare gradaţie, vechime în  funcţie, care să includă, cumulat:

-drepturile reprezentând creşteri salariale de 18%, începând cu luna decembrie 2013 până la data pronunţării hotărârii, actualizat raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în  continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din si indexărilor de 2%, 5% şi 11% acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza OG 10/2007 şi aflate în plată, de care se bucură, în prezent, doar o  parte a procurorilor din cadrul Ministerului Public, a judecătorilor magistraţilor asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

-drepturile reprezentând creşteri salariale de 7%, începând cu luna decembrie 2013, până la data pronunţării hotărârii, actualizate raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 1%, 1% şi 5%, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive baza O.G. nr. 3/2006 şi aflate în plată, de care se bucură, în prezent, doar o  parte a procurorilor din cadrul Ministerului Public, a judecătorilor magistraţilor asistenţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

-dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere acestor obligaţii de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni până la plata efectivă a sumei cuvenite, având în vedere şi Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunţată dosarul nr. 199/1/2015, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În temeiul art. 248 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor invocate în cauză de pârâţi.

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa apreciază excepţia întemeiată şi urmează să o admită, având în vedere că între reclamanţi şi acest pârât nu există raporturi juridice de muncă, pentru a naşte obligaţia de plată în sarcina sa.

Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are  atribuţia de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat şi cu respectarea acesteia.

Procedura legală de executare de către  instituţiile publice a obligaţiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de OG nr 22/2002 cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul căreia  ordonatorii principali de credite au obligaţia de diligenţă de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor necesare efectuării plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanţelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor  ordonatorilor principali de credite, precum şi de a elabora proiectele de rectificare  a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuţiile prevăzute de Legea nr 500/2002.

În consecinţă, acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu acest pârât urmează a fi respinsă, fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în cauză.

În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în absenţa procedurii prealabile cerute de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 285/2010, se apreciază neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca nefondată, instanța considerând că neformularea contestației împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale potrivit art. 7 alin. I Anexa VI Cap. VIII  din Legea 284/2010 nu poate constitui un motiv de neprimire a prezentei acțiuni.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes se reţine că, instanţa o apreciază nefondată, reclamanţii având interes în promovarea acţiunii, considerând ca un drept de natură salariala nu a fost acordat, fiind astfel vătămaţi în dreptul lor la acordarea unui salariu, pentru munca prestată, în condiţiile disp. Art. 159,160 Codul Muncii.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect, se reţine că aceasta este nefondată, atâta timp cât reclamanţii solicită acordarea unor drepturi ce reprezintă plata unor creşteri salariale acordate personalului din sistemul bugetar, din cadrul căruia fac parte şi reclamanţii.

Privitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei decembrie 2013-16 06 2014, se reţine că este întemeiată faţă  de data formulării acţiunii—având în vedere disp. Art. 171 alin. 1 CM  potrivit cărora dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, astfel că pentru perioada  decembrie 2013-16 06 2014 urmează a se admite excepţia, consecinţa fiind respingerea pretenţiilor  pentru această perioadă ca fiind prescrise.

Pe fondul cauzei, instanța reține că în concordanță cu disp. art. 162 alin.3 din Codul muncii, prin Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut în mod explicit în art. 6 că gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator principal de credite și că ordonatorii principali de credite au obligația să stabilească salariile de bază, (...) indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură stabilite potrivit legii(…) astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu.

Prin ordinul  emis de Procurorul General, s-au stabilit  reclamanţilor  gradația și tranșa de salarizare, ca urmare a trecerii în noi tranșe de vechime în muncă și în funcție, stabilindu-se, de asemenea, cuantumul indemnizației de încadrare brută lunară, cuantumul sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase și cuantumul sporurilor pentru risc și suprasolicitare neuro-psihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității.

Potrivit dispozițiilor legale amintite reclamanţii  nu ar fi putut fi plătiţi în toată această perioadă fără ca indemnizația lor lunară de încadrare să fi fost calculată prin  ordine  ale, ordonatorul principal de credite.

Sumele datorate în baza hotărârilor judecătoreşti prin care s-a dispus acordarea indexărilor salariale prevăzute de Ordonanţa de Guvern nr. 10/2007 au fost executate eşalonat potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, astfel cum a fost modificată până în prezent.

Prin recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost vizată interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, referitor la posibilitatea magistraţilor de a beneficia de creşterile salariale prevăzute în art. 1 din actul normativ iniţial menţionat.

Recursul în interesul legii astfel promovat a făcut obiectul dosarului nr. 11/2011 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a fost soluţionat conform Deciziei nr. 25/14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 916 din 22 decembrie 2011.

Astfel, potrivit deciziei menţionate înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, se interpretează în sensul ca nu se aplică şi magistraţilor."

Indexările prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 3/2006 s-au acordat numai în anul 2006, aşa cum rezultă din art. 1 al actului normativ sus menţionat.

Situaţiei reclamanţilor nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 23/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pronunţată în Dosarul nr. 1367/1/2015, care se referă strict la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor:

Referitor la cererea reclamanţilor privind acordarea indexărilor prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 şi Ordonanţa Guvernului nr. 3/2006,  se reţine că, în situaţia admiterii acţiunii şi acordarea indexării,  instanţa de fond ar adăuga la dispoziţiile speciale de salarizare a judecătorilor şi procurorilor pentru perioada supusă controlului judecătoresc, cu consecinţa schimbării sistemului de salarizare al acestora cu cel al altor categorii de personal.

Discriminarea invocată de reclamanţi în raport de alte categorii de personal este utilizată printr-un raţionament juridic speculativ, neputând exista nici un fel de discriminare decât în condiţiile în care, în sfera aceloraşi dispoziţii imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeaşi situaţie şi în aceleaşi circumstanţe primesc un tratament juridic diferit, iar diferenţa nu poate fi susţinută de argumente obiective.

Or, în cazul de faţă lipseşte orice dispoziţie imperativă cuprinsă într-o normă privind acordarea majorărilor respective magistraţilor, în schimb există o diferenţiere radicală între veniturile lunare ale reclamanţi în raport de calitatea în care prestează munca şi veniturile nete lunare ale altor categorii de personal care au beneficiat de aceste majorări salariale (destinatarii legali ai normei).

Instanța competentă să soluționeze conflictele individuale de muncă nu poate decât să verifice dacă plata salariului s-a realizat conform modului de stabilire a drepturilor salariale de către ordonatorul principal de credite și, eventual, să îl oblige pe acesta la plata diferențelor constatate.

 Ori, de vreme ce diferența de salariu pretinsă de către reclamanţi nu rezultă dintr-o astfel de neconcordanță, ci se bazează pe o pretinsă nelegalitate în calculul drepturilor salariale, această acțiune nu poate fi admisă până ce însuși modul de stabilire a drepturilor salariale nu este schimbat, iar această modificare se poate realiza numai pe calea procedurii contencioase prev. de art. 7 Anexa VI Cap. VIII  din Legea 284/2010.

Astfel cum s-a  reținut, prin ordinul  emis de Procurorul General , în situația de față prin s-a stabilit deja în mod distinct încadrarea acestora în tranșa de vechime în funcție și în muncă și drepturile salariale cuvenite, însă calculul salariului s-a realizat potrivit dispozițiilor legii cadru și potrivit încadrării, fără raportare de o persoană mai bine plătită în situație similară.

Numai prin modificarea modului de calcul al salariului în cuprinsul acestui ordin pretențiile reclamanţilor ar putea fi justificate.

În concluzie, reclamanţii nu au făcut dovada că există în familia ocupaţională din care fac parte indemnizaţii de încadrare  diferite pentru persoane ce îndeplinesc condiţii similare de vechime, grad, treaptă sau gradaţie, în sensul că o parte dintre magistraţi beneficiază de plata indexărilor de 2%, 5% şi 11% prevăzute de OG 10/2007 şi 1%, 1% şi 5% prevăzute de  OG nr.3/2006 - în total 25% (care este şi nivelul maxim în plată), o alta parte beneficiază de indexările salariale de 18% prevăzute de OUG nr. 10/2007, în timp ce a treia categorie nu beneficiază de hotărâri judecătoreşti prin care să se recunoască dreptul de a primi indexările menţionate şi, ca atare, acţiunea este neîntemeiată.

Toate aceste argumente impun respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare