Decizia nr. 1090
Dată speță 17.04.2019
Domeniu asociat contravenții, cerere de restituire amendă contravențională plătită, inadmisibilitatea cererii
Autor — Ștefuc Liliana
Prin sentința civilă nr.8712 din data de 23.11.2018, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, Judecătoria Ploiești a admis plângerea formulată de către petenta S.S. împotriva procesului-verbal de contravenție seria R 18 nr.0327943/03.07.2018 întocmit de intimata Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, prin care petenta S.S. a fost sancționată conform O.G. nr. 15/2002, reținându-se că la data de 08.04.2018, autovehiculul cu nr.PH 24 SRS, aparținând petentei, a circulat pe DN56 KM3+860M, pe raza loc. Podari, jud.Dolj, fără a deține rovinietă valabilă, a anulat procesul-verbal de contravenție și, pe cale de consecință, a înlăturat sancțiunile ce decurg din acesta, a respins ca inadmisibilă, cerea petentei de restituire a amenzii plătite.
Apelanta S.S. a apreciat că în mod corect instanța de fond prin sentința atacată a admis primele 2 capete de cerere în sensul că a admis plângerea formulată și a anulat procesul-verbal de constatare a contravenției, însă în mod netemeinic și nelegal a respins ca inadmisibil capătul 3 de cerere, în sensul că a respins restituirea amenzii deja achitate.
Tribunalul a reținut că în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de restituire a amenzii plătite, întrucât amenda achitată se restituie, la cerere, de la instituția care a încasat-o, în conformitate cu procedura administrativă reglementată de dispozițiile art. 168 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, operând, în măsura în care este cazul, compensarea cu eventuale obligații restante ale plătitorului.
In consecință, fiind instituită o procedură specială administrativă, privind restituirea sumei de bani achitată cu titlu de amendă contravențională, tribunalul constată că în mod corect instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea petentei de restituire a amenzii plătite.
Curtea de Apel Brașov
Acţiune în despăgubiri pentru durata cercetării penale finalizată cu soluţie de scoate de sub urmărire penală.
Judecătoria Sectorul 1 București
Anulare act anulare hotărâre din 21.07.2020. Excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Judecătoria Sectorul 1 București
obligaţie de a face – nu a fost probată rezilierea contract de furnizare a gazelor pentru neplata facturilor pentru a se putea permite ridicarea mijlocului de măsurare
Curtea de Apel Brașov
Aplicarea Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 870/2004.
Judecătoria Sectorul 1 București
ordonanță președințială - încetarea provizorie a încălcării dreptului reclamantului la demnitate, onoare şi reputaţie, prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale - nu s-a probat existenţa unei prejudiciu, produs sau iminent, greu de reparat determinat