Obligația terțului poprit de a plăti penalități de întârziere. Momentul datorării acestora.

Obligația terțului poprit de a plăti penalități de întârziere. Momentul datorării acestora.

Potrivit art. 149 alin. 7 din vechiul Cod de procedură fiscală  poprirea înfiinţată, ca măsură asiguratorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, făcută terţului poprit, şi înştiinţarea despre aceasta a debitorului. Aceasta se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul poprit (alin. 8).

În acord cu aceste prevederi legale, în adresa de înfiinţare a popririi s-a consemnat că pârâtul, în calitate de terţ poprit, are obligaţia de a reţine sumele datorate reclamantei, iar în cazul începerii procedurii de executare silită, după transmiterea de către organul fiscal a titlului executoriu în copie certificată, are obligaţia de a vira sumele datorate în conturile indicate.

Este importat de menţionat că numai NCPF (art. 236 alin. 9) prevede obligaţia terţului poprit în ipoteza instituirii măsurii asigurătorii ca de îndată după data la care creanţa devine exigibilă să vireze suma în contul de garanţie indicat de organul fiscal, urmând ca suma să reprezinte o garanţie. Or, în speţă măsura a fost dispusă în temeiul VCPF care nu cuprindea astfel de prevederi.

Aşadar, de la data înfiinţării popririi, pârâtului, în calitate de terţ poprit îi revenea obligaţia de a indisponibiliza suma de bani datorată reclamantei, nemaiavând posibilitatea de a efectua plata direct acesteia.

 Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 2288/09  august  2017

Prin sentinţa nr…/2017 a Tribunalului S. – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC C.S.I.  SRL, societate în insolvenţă în contradictoriu cu pârâtul MUZEUL  NAŢIONAL B.

A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 50.448,26 lei reprezentând c/val facturii fiscale seria COSPZ nr…/… emisă în baza Contractului de prestări servicii nr…/…  încheiat cu reclamanta.

A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 43.889,99 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente, calculate conform art.11.2 din contractul mai sus menţionat, de la data scadenţei facturii până la data de 29.03.2017 şi în continuare, până la data achitării efective a debitului.

A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 8925 lei, reprezentând cheltuielile de judecată.

Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs pârâtul MUZEUL NAŢIONAL B.

Prin cererea de recurs acesta a solicitat casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza să se dispună respingerea acţiunii.

Recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 NCPC.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs a arătat următoarele:

Atât în cuprinsul notificării, cât şi în cererea de chemare în judecată reclamanta intimată a invocat suspendarea de drept a acţiunilor judiciare, extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită prevăzută de art.75 alin.1 din Legea nr.85/2014. Or, contrar celor reţinute de instanţa de fond între instituţia suspendării de drept a măsurii asigurătorii şi desfiinţarea acesteia nu poate fi pus semnul egalităţii, suspendarea însemnând rămânerea în nelucrare, măsura continuând însă să existe în fiinţa sa.

Aşadar, măsura asigurătorie nu a fost desfiinţată în condiţiile legii aşa cum a susţinut reclamanta intimată atât prin notificare, cât şi prin acţiunea formulată, ci doar suspendată şi prin urmare pârâtul nu putea efectua plata fără a încălca dispoziţiile din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003, republicată, în vigoare la data instituirii măsurii asigurătorii, respectiv art.129 din acest act normativ.

Instanţa a procedat greşit atunci când a înlăturat apărările pârâtului cu privire la neefectuarea plaţii, considerând că nu a virat suma datorată în unul din conturile menţionate în adresa de înfiinţare a popririi. Însă, aşa cum rezultă din dispoziţiile legale din ordonanţa menţionată supra, cât şi din textul somaţiei un asemenea virament nu se putea efectua decât după „transmiterea de către organul de executare a titlului executoriu în copie certificată” ceea ce în fapt nu s-a realizat, un asemenea înscris nefiind comunicat instituţiei, pentru motive neimputabile pârâtului.

Se mai arată că hotărârea de declarare a insolvenţei reclamantei intimate nu este opozabilă instituţiei pârâte care nu a fost nici autoarea instituirii măsurii asigurătorii şi nici actor în derularea acestei proceduri.

Este de asemenea de reţinut că, potrivit susţinerilor reclamantei intimate înseşi, în răspunsul la întâmpinare, la data notificării, hotărârea nu era redactată şi nici publicată.

Prin urmare, reclamanta intimată trebuia să rezolve situaţia litigioasă cu ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice B. şi să obţină desfiinţarea popririi pentru ca pârâtul, terţ poprit să poată efectua plata.

De asemenea, în soluţionarea cauzei instanţa de fond a ignorat principiul instituit de art. 8 alin. 3 din Legea nr.554/2004 modificată şi completată, privind contenciosul administrativ.

În opinia pârâtului colectarea taxelor şi impozitelor datorate de contribuabili bugetului de stat reprezintă fără dubii, o chestiune de interes public legitim.

Prin urmare, executând dispoziţiile din adresa de înfiinţare a popririi asigurătorii emise de ANAF, instituţia nu numai că s-a conformat dispoziţiilor legale invocate anterior, dar s-a şi conformat principiului priorităţii interesului public.

Pe de altă parte, obligarea unei instituţii publice de cultură (sub)finanţate de la bugetul de stat la plata unor penalităţi de întârziere împovărătoare şi a unor cheltuieli de judecată exagerate, în condiţiile în care aceasta nu a făcut altceva decât să se conformeze dispoziţiilor legale nu poate constitui o prioritate a interesului public.

În drept, se invocă dispoziţiile art. 129 din O.G. nr. 92/2003 (în vigoare la data instituirii măsurii asigurătorii) cu trimitere la dispoziţiile cuprinse în cartea a V-a din noul cod de procedură civilă, art.412 şi 488 pct. 8 NCPC.

Reclamanta SC C.S.I. SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În motivarea întâmpinării se arată că un prim aspect criticat de recurentă priveşte existenţa egalităţii între instituţia suspendării măsuri asiguratorie şi desfiinţarea acesteia

Sub acest aspect, în mod corect instanţa de fond a apreciat că motivul invocat de pârât pentru neachitarea facturii în termenul prevăzut în contract – înfiinţarea de către AJFP I.  a unei popriri asiguratorii asupra sumelor de bani datorate reclamantei - nu poate fi acceptat. Astfel, înfiinţarea măsurii asigurătorii nu este de natură să îl exonereze pe pârât de îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul încheiat cu reclamanta, atât timp cât nu a făcut dovada că urmare a acestei popriri, a virat efectiv în unul dintre conturile menţionate în adresa de înfiinţare a popririi, suma datorată.

Or, recurenta pârâtă nu a făcut dovada virării sumelor de bani în conturile indicate în Adresa nr…/…, respectiv Contul nr. R…XX şi Contul nr…XX, motiv pentru care această măsură nu se consideră a fi instituită şi pe cale de consecinţă recurenta pârâtă avea obligaţia de a achita sumele datorate la termenele şi în condiţiile stabilite în contract, aşa cum în mod corect a apreciat instanţa de fond.

Se mai arată că art.75 din Legea nr.85/2014 reglementează suspendarea acţiunilor judiciare, extrajudiciare şi a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitoarei începând cu data deschiderii procedurii. Efectul suspendării este specificat în acelaşi articol, respectiv: valorificarea drepturilor creditorilor se poate face doar în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea unei cereri de admitere a creanţei, astfel nemaifiind justificată menţinerea măsurii popririi asigurătorii. în completare, acelaşi text de lege prevede în mod expres faptul că acţiunile judiciare, extrajudiciare şi cele de executare silită suspendate încetează la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolventei.

Pe cale de consecinţă, apărările invocate de recurent nu au fundament legal. Argumentul invocat în cererea de recurs conform căruia ANAF nu a trimis titlul executoriu, iar virarea sumelor în conturile indicate se poate face doar după comunicarea acestui document, este în defavoarea recurentului. Acesta practic recunoaşte că nu s-a instituit în fapt măsura asiguratorie a popririi, astfel aceasta nu avea niciun motiv legal să refuze plata sumelor restante, datorate în baza serviciilor prestate de reclamantă conform Contractului de achiziţie publică.

Un al doilea aspect invocat de recurentă este inopozabilitatea hotărârii de deschiderea procedurii de insolvenţă

Cu privire la acest motiv, arătă faptul că a notificat pârâtul prin adresa nr. …/…  cu privire la Hotărârea din data de …, pronunţată de Tribunalul I. - Secţia Civilă prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a C.S.I.  SRL, fiind desemnat I.M.S. administrator judiciar, aspect recunoscut şi de acesta.

Consideră că informarea pârâtului cu privire la deschiderea procedurii insolvenţei, atât prin notificările emise de C.S.I.  SRL, cât şi prin intermediul administratorului judiciar, a fost pe deplin efectuată, pârâtul fiind astfel încunoştinţat asupra dispoziţiilor legale pe care ar fi trebuit să le respecte.

Mai mult, acest aspect apare ca fiind lipsit de relevanţă având în vedere că măsura popririi asiguratorie în fapt nu a fost instituită niciodată.

Instanţa de fond nu a ignorat principiul priorităţii interesului public. Promovarea prezentei acţiuni nu are în vedere protejarea interesului public, plata unor sume datorate în temeiul dispoziţiilor unui contract valabil încheiat nu încalcă şi nu prejudiciază în niciun fel interesul public.

În drept, se invocă dispoziţiile art.490 alin.2 NCPC, art.53 şi urm. din Legea nr.101/2016, art. 1.523, art. 1535 C. civ., art.75 alin.1 şi art.115 din Legea nr.85/2014.

În recurs nu au fost administrate probe noi.

Recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8  NCPC,  respectiv: hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Motivul de casare  este întemeiat având în vedere următoarele considerente:

Aşa cum a reţinut şi Tribunalul, între reclamantă în calitate de prestator şi pârât, în calitate de achizitor, s-a încheiat Contractul de prestări servicii nr. …/… având ca obiect prestarea de servicii specializate de pază şi monitorizare.

Potrivit art.10.2 din contract achizitorul avea obligaţia de a plăti preţul către prestator în termen de 30 de zile de la emiterea facturii, art.11.2 prevăzând că în cazul în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, acesta datorează penalităţi de 0,15% din plata neefectuată pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor.

În speţă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii facturii nr…/…, precum şi a penalităţilor de întârziere.

În ceea ce priveşte debitul principal soluţia Tribunalului este corectă, pârâtul având obligaţia potrivit art.10.2 din contract de a plăti preţul, fiind de necontestat faptul că  reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. De asemenea, mai trebuie menţionat că, aşa cum se va detalia în continuare, în prezent nu mai există niciun impediment pentru ca pârâtul să efectueze plata.

Or, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, respectiv: există o neexecutare a unei obligaţii contractuale (referitor, la această condiţie trebuie subliniat că orice abatere de la principiul forţei obligatorii a contractului constituie o condiţie primară suficientă pentru acordarea daunelor interese; conform contractului, pârâta trebuia să-şi îndeplinească obligaţia de a achita contravaloarea prestaţiilor; or, acesta nu a fost achitată), dovedirea culpei sau vinovăţiei debitorului (în cazul neexecutării unei obligaţii contractuale culpa debitorului este prezumată), existenţa prejudiciului, raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, Curtea reţine că soluţia de obligare la plata contravalorii facturii  nr…/… este corectă.

Curtea nu împărtăşeşte, însă punctul de vedere al instanţei de fond în ceea ce priveşte momentul de la care pârâtul datorează penalităţi de întârziere.

Astfel, instanţa de recurs reţine că prin adresa nr…/…, Administraţia Finanţelor Publice I.  a înştiinţat pârâtul că prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr…/…  emisă de Direcţia Generală  Regională Antifraudă Fiscală B.  s-a înfiinţat poprirea asigurătorie  asupra sumelor de bani datorate de către pârât cu orice titlu debitoarei reclamante SC C.S.  SRL.

Măsura a fost dispusă în temeiul art.129 alin.2 VCPF.

Trebuie menţionat că potrivit art.149 alin.7 din actul normativ mai sus citat poprirea înfiinţată, ca măsură asigurătorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, făcută terţului poprit, şi înştiinţarea despre aceasta a debitorului. Aceasta se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul poprit (alin. 8).

În acord cu aceste prevederi legale, în adresa de înfiinţare a popririi s-a consemnat că pârâtul, în calitate de terţ poprit, are obligaţia de a reţine sumele datorate reclamantei, iar în cazul începerii procedurii de executare silită, după transmiterea de către organul fiscal a titlului executoriu în copie certificată, are obligaţia de a vira sumele datorate în conturile indicate.

Este importat de menţionat că numai NCPF (art. 236 alin. 9) prevede obligaţia terţului poprit în ipoteza instituirii măsurii asigurătorii ca de îndată după data la care creanţa devine exigibilă să vireze suma în contul de garanţie indicat de organul fiscal, urmând ca suma să reprezinte o garanţie. Or, în speţă măsura a fost dispusă în temeiul VCPF care nu cuprindea astfel de prevederi.

Aşadar, de la data înfiinţării popririi, pârâtului, în calitate de terţ poprit îi revenea obligaţia de a indisponibiliza suma de bani datorată reclamantei, nemaiavând posibilitatea de a efectua plata direct acesteia.

Este adevărat că urmare a pronunţării sentinţei civile nr…/…  de către Tribunalul Ilfov prin care s-a dispus în temeiul art.72 alin.6 din Legea nr.85/2014 deschiderea procedurii generale împotriva reclamantei, a intervenit suspendarea executării silite, situaţie în care organului fiscal îi revenea obligaţia de a efectua demersuri pentru ridicarea popririi.

Or, în speţă, în lipsa acestor demersuri ale organului fiscal, terţul poprit trebuia să procedeze conform prevederilor legale care îi impuneau indisponibilizarea sumelor datorate debitorului, neavând drept de opţiune sub acest aspect.

De asemenea, nu poate fi imputat pârâtului faptul că organul fiscal nu i-a comunicat în copie certificată titlul executoriu, astfel că acesta nu putea efectua plata în conturile indicate în adresa de înfiinţare a popririi.

Având în vedere aspectele prezentate anterior care reprezintă împrejurări justificate care l-au împiedicat pe pârât să efectueze plata la termenul prevăzut în contract, precum şi dispoziţiile art.75 alin. 1 teza finală din Legea nr.85/2014 potrivit cărora la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei executările silite suspendate încetează, Curtea apreciază că doar de la această dată reclamanta datorează penalităţi de întârziere, calculate potrivit 11.2 din contract.

În ceea ce priveşte critica referitoare la cuantumul onorariului de avocat acordat de instanţa de fond aceasta nu este întemeiată, acesta fiind proporţional atât cu valoarea creanţei, cât şi cu munca îndeplinită de avocat.

În consecinţă, faţă de considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, Curtea în temeiul art.498 alin.2 NCPC a fost admis recursul declarat de pârât, casată în parte sentinţa atacată şi rejudecând s-a stabilit obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere aferente debitului în cuantum de 50.448,26 lei începând cu data rămânerii definitive a Sentinţei civile nr…/… pronunţate de Tribunalul I.  Secţia civilă în Dosar  nr…/…/...

În temeiul art. 453 NCPC. intimata  a fost obligată să plătească pârâtului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.

Domenii speta

Spete similare