Cerere de acordare drepturi de natură salarială. Includerea premiului anual în salariul de bază începând cu luna ianuarie 2011. Plata diferenţelor salariale rezultate. Nelegalitatea cererii.

Dreptul de a incasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câştigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile ce au abrogat posibilitatea acordării lui au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, intitulat "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretare şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

Trebuie avută în vedere şi soluţia dată de Comisia Europeană în cauza C-310,  având ca obiect o cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE,  (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică şi a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.

Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii şi dispoziţiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalităţii de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică şi ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă trebuie interpretate in sensul că se opun unei decizii a Curţii Constituţionale prin care li se interzice instanţelor naţionale să înlăture aplicarea unor dispoziţii interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.

A menţionat că  in Dosarul nr. XXXXX, Curtea de Apel XXXXX, Secţia Contencios Administrativ si Fiscal , obliga paraţii sa acorde reclamanţilor diferenţa de salariu prin includerea in salariul lunar aceste drepturi.

În drept şi-a interpretat cererea de chemare în judecata pe dispozitiile  art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituţia României, art. 1 din primul protocol adiţional Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000178/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea in muncă şi ocuparea forţei de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pârâtii  Consiliul Local al comunei XXXXX, Primarul comunei XXXXX au formulat întâmpinare prin care au lasat la aprecierea instanţei soluţionarea  acţiunii.

In sustinerea întâmpinarii a aratat că art. 25 din Legea nr. 330/2009, prevede: ,,Art.25.(l) Pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.

(2)Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporţional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfăşurat activitate.

(3)Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfăşurat activităţi profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârşit abateri pentru care au fost sancţionate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcţie pentru fapte imputabile lor.

(4)Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul."

Ulterior ,aceste sume nu au fost acordate personalului bugetar întrucât a intrat în vigoare Legea nr. 285/2010 în care s-a prevăzut că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."Sume care efectiv nu au fost introduse.

Asupra acestor norme legale nu se pot  pronunţa şi numai instanţa poate interpreta corect şi poate spune dacă funcţionarii publici sunt îndreptăţiţi să primească sau nu aceste sume.

In funcţie de modul de soluţionare a cauzei,consiliul local,ca autoritate deliberativă îndrituită să aprobe bugetul local,va acţiona conform soluţiei date de instanţa de judecată.

În drept şi-au întemeiat întâmpinarea pe dispozitiile Legii nr.554/2004,

Legii nr.l88/1999, Legii nr.215/2001,art.1141 ,alin.(2),art.H5 - 118 din Codul de Procedură Civilă ;

Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr XXXXX, la data de 15.06.2017, reclamanta XXXXX in contradictoriu cu  pârâţii PRIMARUL COMUNEI XXXXX şi CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI XXXXX a solicitat instanţei ca prin hotarârea ce va pronunta să dispună:

-obligarea pârâţilor la acordarea diferenţei de salariu, reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.07.2016 si in continuare, până la includerea acestuia in salariu, reactualizat in funcţie de indicele de inflaţie la data plăţii efective;.

-obligarea pârâţilor la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.07.2017 , potrivit OG nr.13/2001 privind dobânda legală.

-obligarea pârâtului Consiliului Local al comunei XXXXX să asigure pârâtului Primarului omunei XXXXX sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

Acţiunea este nefondată.

Odată cu apariţia Legii -cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi  a Legii nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice  au aparut o serie de litigii cu privire la salarizarea personalului bugetar.

Prin Legea nr. 330/2009, Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, au fost abrogate toate celelalte prevederi privind salarizarea personalului bugetar.

Potrivit art. 25 alin. (1) din actul normativ sus indicat, „pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premiere plata făcându-se potrivit alin. 4 al aceluiaşi articol începând cu luna ianuarie a anului  următor.

Modul de calcul al drepturilor salariale pentru anul 2010 a fost stabilit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrări funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilire a salariilor acest precum şi alte măsuri în domeniul bugetar.

Ulterior, potrivit art. 39 alin. l lit. w din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice „La data intrării în vigoare a prezentei legi se  abrogă... Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fon publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009 modificările ulterioare".

Din aceste dispoziţii reiese că s-a abrogat Legea nr. 330/2009 în integralitatea sa inclusiv art. 25 care prevedea acordarea premiului anual.

Curtea a statuat cu valoare de principiu că „stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului" (Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006 ) şi că „stabilirea principiilor şi a condiţiilor de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Modificarea reglementărilor în această materie nu înseamnă restrângerea exerciţiului unor drepturi fundamentale (Decizia nr.706 din 11 septembrie 2007 ).

Prin Deciziile nr.289 din 7 iunie 2005  şi nr.339 din 28 iunie 2005 , Curtea a statuat că „atât încadrarea prin lege a diferiţilor funcţionarilor publici în anumite categorii, clase şi grade profesionale cât şi salarizarea conform acestei încadrări nu reprezintă drepturi fundamentale, care nu s-ar putea modifica pentru viitor, tot prin lege. Astfel, legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou.,,

Modul de stabilire a drepturilor salariale în anul 2011 a fost realizat prin Legea 285/2010.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 sumele corespunzătoare premiului anual pe anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Drepturile salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2011 au fost stabilite potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, iar în majorarea de 15% a acestora a fost inclusă suma corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010.

Problema de drept privind interpretarea dispoziţiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost tranşată în mod definitiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională .

Potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. 4 Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, dezlegarea problemelor de drept dată de Completul înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie de recursuri în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial.

Prin Decizia  nr. 21/18 noiembrie 2013 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie  a fost  admis  recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilindu-se că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Aşa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 21/18.11.2013, cu privire la art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile nr. 115/2012 şi 257/2012, stabilind că acesta  dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creşterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din  aceeaşi lege.

Referitor la natura premiilor în bani acordate angajaţilor s-a constatat că sporurile,  premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative nu  reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi  garantate de Constituţie, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care Ie poate  diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

Contractele de muncă, cât şi deciziile de numire al personalului plătit din fonduri publice sunt acte juridice subsecvente legii şi se supun acesteia. Legiuitorul este îndreptăţit să opereze modificări, pentru viitor, în ceea ce priveşte cuantumul salariului. în consecinţă, cuantumul salariului stabilit prin contractul individual de muncă, în conformitate cu legea în vigoare la momentul începerii raporturilor de muncă, nu se constituie într-un „drept câştigat", acesta putând fi modificat pentru viitor printr-o lege ulterioară.

 „Ordonatorii principali de credite trebuie să respecte legea şi să o aplice ca atare, chiar dacă acesta are ca efect, pentru viitor, modificarea unor clauze din contractele de muncă, individuale sau colectiv (...). Raţiunea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării şi încetării contractului este legea (...). Toate aceste considerente demonstrează că angajatorul public prin natura cheltuielilor angajate în legătură cu plata drepturilor salariale, respectiv cheltuieli bugetare, şi prin temeiul stabilirii sistemului de salarizare, respectiv legea, nu este în aceeaşi situaţie cu cel privat, astfel încât la o situaţie de fapt diferită îi corespunde şi un tratament juridic diferenţiat" (Decizia nr. 1658 din 28 decembrie 2010).

Aşadar, legiuitorul este competent să stabilească un cadru legal în care să invocă, în principal, următoarele texte din Constituţie:art. 15 alin.(2) privind neretroactivitatea legii;art. 16 alin.(l) privind egalitatea în drepturi;art.41 alin.(5) privind drepturile la negocieri colective; art.44 privind dreptul de proprietate privată

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a distins între dreptul angajatului de a  continua să primească, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum şi dreptul de a  primi efectiv salariul cuvenit pentru perioada în care munca a fost prestată.

Curtea Constituţională a reţinut că „dispoziţiile constituţionale nu instituie nici o obligaţie, pentru legiuitor şi nici un drept al cetăţeanului în sensul sporirilor periodice a cuantumului drepturilor băneşti, precum dreptul la salariu, la soldă ori indemnizaţie" (Decizia nr.576 din 5 mai 20II ).

Cât priveşte salariul care urmează a fi plătit în viitor, Curtea, prin Decizia nr.575 din 4 mai 2011 , a stabilit că „este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat".

 Curtea Constituţională a statuat că „beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este şi prima de concediu, nu constituie un drept fundamental" (Decizia nr.503 din 16 noiembrie 2004 ).

„Sporurile primite şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturile fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie" (Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006 ).

Totodată, „premiile ca şi sporurile sau adaosurile la salariul de bază, constituie drepturi cu caracter salarial suplimentar, iar nu drepturi fundamentale al căror exerciţiu ar putea fi restrâns numai în condiţiile prevăzute de art.53 din Constituţie". (Decizia nr.74 din 2 februarie 2006 ).

Prin deciziile pronunţate, Curtea a mai statuat că dispoziţiile de lege criticate se aplică  în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar şi că nu se poate vorbi de  drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu.

Totodată, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut un atare drept legal pentru  anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, premiul anual 2010 reprezentând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra  angajatorului public şi constituie un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţiile de lege criticate prevăd, în acelaşi timp, doar modalitatea prin care urmează să îşi execute întru totul această obligaţie financiară şi anume, eşalonat şi succesiv, respectiv prin creşterea, în mod corespunzător, a cuantumului  salariului/soldei/indemnizaţiei de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul întinderea acestei creanţe.

De asemenea, prin Decizia nr.1601 din 9 decembrie 2010 , Curtea a stabilit că atât.

La fel sunt invocate prevederile art. 1 al primului Protocol adiţional  la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind noţiunea de „bun" şi de „proprietate";-art.53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 3.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la retroactivitatea legilor din domeniul salarizării, Curtea Constituţională a statuat că „un act normativ nu este retroactiv atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite se desfăşoare negocierile colective, contractele colective neputând genera drepturi şi obligaţii contra Jegem. Ele sunt acte care sunt încheiate în aplicarea legilor şi nicidecum acte care să prevaleze forţei legii. Astfel, în sfera publică asemenea contracte se negociază şi se încheie în limitele şi în cadrul stabilite de lege(Decizia nr. 574/4 mai 2011). De altfel, prin Decizia nr.575 din 4 mai 2011 , Curtea Constituţională a statuat că „dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate de Constituţie, prin dispoziţiile art.41 alin.(5), însă încheierea convenţiilor colective nu se poate face decât cu respectarea legii".

În privinţa criticilor bazate pe invocarea art. 1 al primului Protocol adiţional la Convenţie, referitoare la noţiunea de „bun" şi de „proprietate", Curtea a reţinut: „Chiar dacă drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul la proprietate, ci drepturi de creanţă, în privinţa apărării lor, în jurisprudenţa Curţi: Europene a Drepturilor Omului aceste sunt asimilate cu bunuri, statuându-se cf noţiunile de «bun» şi «proprietate» au un sens care «nu este limitat k dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde şi alte drepturi şi interese patrimoniale»". Astfel, întrucât drepturile salariale datorate pentn perioada lucrată sunt drepturi de creanţă protejate de textul convenţional, obligarea personalului din instituţiile publice de a le încasa prin intermediul cârdului este neconstituţională (Decizia nr.859 din 16 iunie 2009 ).

Prin Deciziile nr.939 din 7 iulie 2011  şi nr.1155 din 13 septembrie 2011  Curtea a statuat că „salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să îl plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate al angajatului în privinţa salariului vizează numai sumele certe, lichide şi exigibile".

Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a  includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al  retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe 2011.

Faţă de cele expuse, instanţa  constată că  acţiunea  privind includerea premiului anual în salariul lunar începând cu 01.07.2016 şi în continuare formulată de reclamanta XXXXX, este neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare