Acţiune civilă în procesul penal. Daune morale. Criterii de apreciere a cuantumului.

 În absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, instanţa este cea care va proceda la stabilirea acestora în raport cu consecinţele negative produse de accidentul auto, importanţa valorilor lezate părţii civile, intensitatea şi consecinţa traumei psihice suferite, în ce măsură a fost afectată situaţia materială şi socială a acesteia.

Despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs părţii vătămate şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei al celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să fie derizorii.

Evaluarea daunelor morale, neputând fi făcută în aceleaşi condiţii cu reparaţia prejudiciilor patrimoniale, presupune stabilirea unor criterii specifice:

-importanţa socială a valorii lezate prin săvârşirea faptei ilicite, în acest caz, valoarea putând avea atât un conţinut subiectiv (implicând o preţuire din partea persoanei lezate), cât şi un conţinut obiectiv, fiind expresia unei cerinţe obiective a realităţii; - gravitatea, intensitatea durerilor psihice provocate; - repercursiunile asupra situaţiei părţilor civile, inclusiv în plan familial şi social; - echitatea şi rezonabilitatea reparaţiei băneşti care să contribuie la acoperirea suferinţelor pricinuite şi nicidecum la o îmbogăţire fără just temei.

Aşadar, întrucât în stabilirea daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, cuantumul acestora va fi apreciat de instanţă la o sumă rezonabilă faţă de suferinţa părţilor civile, subliniindu-se în acelaşi context că şi soluţia de condamnare a inculpatei la pedeapsa închisorii, pronunţată în planul acţiunii penale, asigură acestor părţi civile satisfacţia echitabilă, directă şi imediată, de ordin moral pentru nedreptatea suferită, justiţia fiind înfăptuită prin întrepătrunderea celor două modalităţi.

Asupra apelurilor penale de faţă;

Reţine că, prin sentinţa penală nr. 687 din data de 16 noiembrie 2017 pronunţată în dosarul nr. 4527/317/2017 al Judecătoriei Târgu Cărbuneşti, s-au admis în parte acţiunile civile formulate de părţile civile D.N., D.E. şi D.A. şi s-a constatat că părţile civile D.N. şi D.E. şi-au constituit între ele raport de solidaritate convenţională activă; a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. la 14.564 lei către oricare din părţile D.N. şi D.E., cu titlu de despăgubiri civile; a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. la 50.000 lei către partea civilă D.N. şi la 45.000 către partea civilă D.E., cu titlu de daune morale; a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. la 20.000 lei, către partea civilă D.A., cu titlu de daune morale.

S-a respins acţiunea civilă formulată de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Gorj.

A fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. la câte 450 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fiecare din părţile civile D.N., D.E. D.A.; a fost obligată partea responsabilă civilmente Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A. la 200 lei, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin sentința penală nr. 594/25.10.2017 pronunţată de Judecătoria Tg. Cărbuneşti în dosarul  4527/317/2017, în baza art. 386 alin. 1 C.p.p. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpata P.M.D. din infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin 1 şi 2 C.pen., în infracţiunea de ucidere din culpă săvârşită în modalitatea  prev. de art. 192 alin 2 C.pen.

În urma admiterii  cererii formulată de inculpata P.M.D. privind  judecarea sa prin procedura prev. de art. 377 C.p.p., aceasta  a fost condamnată la  o pedeapsă de 2 ani şi 2 luni închisoare, dispunându-se, în baza art. 91 C.pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, fiind stabilit un termen de supraveghere de 2 ani şi 2 luni, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.; în baza art. 93 alin. (1) C.pen., a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta;  b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)  să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă

În baza art. 26 alin. 1 C.p.p., s-a dispus disjungerea acţiunea civilă şi a fost stabilit termen de judecată la data de 19.10.2017, pentru când părţile au primit termen în cunoştinţă.

S-a reţinut că, potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului din data de 28.08.2015, întocmit de către organele de poliție, a rezultat că, în data de 28.08.2015, organele de poliție au fost sesizate prin intermediul nr. de urgență 112 cu privire la faptul că, pe drumul DJ 661, în com. S., sat D., jud. G., a avut loc un accident de circulație din care a rezultat decesul unei persoane şi, constatând aceasta, au efectuat activități specifice (privind producerea accidentului rutier, urmele găsite la fața locului, avariile și distrugerile produse, măsurile luate, etc).

S-a mai arătat că, potrivit actelor de cercetare efectuate, a rezultat că, în ziua de 28.08.2015, în jurul orelor 16:23, autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare ..., condus de inc. P.M.D. se deplasa  pe DJ 661, în com. S., sat D., jud. Gorj, din direcţia Turburea către Tg. Cărbuneşti, iar la efectuarea virajului la stânga, pentru a intra în curtea imobilului proprietatea numitului Stana Dănuţ, nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu motocicleta marca Kawasaki cu nr. de înmatriculare ... , condusă din sens opus de numitul D.D. , din com. S., jud. G., iar în urma impactului, victima a decedat.

Din raportul de constatare medico-legală autopsie nr. 1391/ 15.12.2015 întocmit de  SML Gorj, a rezultat că moartea numitului D.D.  a fost violentă şi s-a datorat zdrobirii toracelui (fractura sternului, fracturi costale multiple, ruptură post traumatică pulmonară, cardiacă, hepatică, splenică, renală, fractură coloană vertebrală cervicală superioară şi inferioară şi dorsal inferioară), consecutiv unui politraumatism cranio-cerebral, toraco-abdominal şi vertebro-medular acut, iar leziunile traumatice s-au putut produce în condiţiile unui accident rutier şi cele de la nivelul toracelui, fiind în legătură directă de cauzalitate cu decesul iar  în sângele cadavrului nu a fost identificat alcool etilic.

Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 720/1403 din 31.08.2015 emis de S.M.L. Gorj, a rezultat că inculpata P.M.D., în momentul conducerii autoturismului și producerii accidentului, nu consumase băuturi alcoolice, iar din Nota de Constatare Tehnică nr. 685 din 31.08.2015 a S.I.T.P. GJ15, a rezultat că autoturismul cu nr. de înmatriculare ... corespunde din punct de vedere al sistemului de rulare, frânare, direcţie, punţi, suspensie, iluminare-semnalizare, avariile constatate fiind consemnate în aceasta, iar din raportul de verificare nr. 422154/02.09.2015 al Reprezentanţei R.A.R. Gorj a rezultat că motocicleta cu nr. de înmatriculare ... avea cadrul (şasiul) deformat, avariile constatate fiind consemnate în aceasta.

Prin acest raportul de expertiză întocmit de expert Maier Adrian din cadrul Biroului Local de Expertize Tehnice Gorj, au fost formulate următoarele concluzii:

- viteza de deplasare autoturismul marca VW Golf cu nr. de înmatriculare ..., condus de numita P.M.D., în momentul impactului , a fost estimată la 11…12 km/h ;

- viteza de deplasare a  motocicletei marca Kawasaki cu nr. de înmatriculare ... , condusă de victima D.D. , în momentul impactului, a fost estimată la circa 52-59 km/h, iar în momentul apariției stării de pericol, ce l-a determinat pe conducătorul motocicletei să execute manevre de evitare, a fost estimată la circa 60-69 km/h ;

- starea de pericol a fost creată de conducătoarea auto P.M.D., care a executat o manevră de virare spre stânga, pătrunzând transversal pe contrasens, cu scopul de a pătrunde pe un podeț aflat pe partea stângă a drumului în raport cu direcția inițială de deplasare, fără să se asigure că manevra executată se poate face fără pericol, având drept consecință intrarea în coliziune cu un vehicul care circula din sens opus, fiind încălcate prev. art.54 alin.1 din O.U.G 195/2002, între încălcarea prevederilor legale și producerea accidentului existând legătură de cauzalitate; P.M.D. , putea evita producerea accidentului dacă se asigura corespunzător înainte de pătrunderea pe contrasens; victima D.D.  a încălcat prevederile art.49 din O.U.G 195/2002.

Întrucât concluziile raportului de expertiză au fost neclare, având în vedere și punctul de vedere al expertului parte Corici Gheorghe cu privire la viteza de deplasare a motocicletei, prin ordonanţa din data de 14.10.2016 a fost dispusă  efectuarea unei noi expertize de către un expert din cadrul  Laboratorului Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti.

Prin raportul nr. 420/19.12.2016, s-au concluzionat următoarele:  - în funcție de mijloacele materiale de probă relevate la locul faptei nu se pot stabili vitezele autovehiculelor implicate în accident în momentele premergătoare acestuia; în condițiile simulărilor efectuate pe calculator, vitezele probabile a autovehiculelor în momentul impactului au fost de 12km/h în cazul autoturismului VW cu nr. ..., respectiv 68/km/k în cazul motocicletei Kawasaki cu nr. ...; în condiţiile analizate în momentul pătrunderii autoturismului VW, respectiv a  colțului stânga faţă a acestuia, pe sensul de mers al motocicletei, motocicleta se afla la o distanță  S= de circa 43,5m faţă de locul unde se afla autoturismul, pe un sector de drum aflat în aliniament, şi ca atare în acel moment conducătoarea auto avea posibilitatea de a sesiza motocicleta; accidentul putea fi prevenit dacă autoturismul VW cu nr. ... nu ar fi pătruns pe sensul de mers al motocicletei Kawasaki pe o traiectorie de intersectare cu cea a acesteia, în urma iniţierii unei manevre de schimbare a direcţiei de mers/virare la stânga, de către conducătoarea autoturismului ; conducătorul motocicletei nu putea opri până la locul coliziunii şi nu putea evita producerea accidentului. Numitul D.D.  putea însă preveni producerea accidentului rutier dacă ar fi circulat cu cel mult viteza maximă admisă de regulă în interiorul unei localităţi, 50 km/h, în situația în care la data producerii evenimentului rutier viteza permisă pe sectorul respectiv de drum era cea maxim admisă de regulă în interiorul unei localități și anume 50 km/h; viteza maximă a motocicletei care permitea evitarea accidentului era de circa 61 km/h.

Totodată, s-a concluzionat că producerea accidentului s-a datorat: manevrei de schimbare a direcţiei de mers (de virare la stânga) iniţiată de conducătoarea autoturismului VW în urma căreia autoturismul a pătruns pe sensul de mers al motocicletei Kawasaki pe o traiectorie de intersectare cu cea a acesteia și deplasării motocicletei Kawasaki cu o viteză superioară celei maxime admise de regulă în interiorul unei localităţi de 50 km/h;

S-a constatat că din analiza întregului probatoriu administrat în cursul urmăririi penale că accidentul s-a produs din culpa comună a persoanelor implicate.

Astfel, inculpata P.M.D. a executat o manevră de virare spre stânga, pătrunzând transversal pe contrasens, cu scopul de a pătrunde pe un podeț aflat pe partea stângă a drumului în raport cu direcția inițială de deplasare, fără să se asigure că manevra executată se poate face fără pericol, având drept consecință intrarea în coliziune cu un vehicul care circula din sens opus, fiind încălcate prev. art.54 alin.1 din O.U.G 195/2002, în care se prevede că  ”Conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp şi să se asigure că o poate face fără să perturbe circulaţia sau să pună în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic ”.

S-a reţinut că victima D.D.  a condus motocicleta  Kawasaki cu o viteză superioară celei maxime admise în interiorul unei localităţi de 50 km/h, fiind încălcate prevederile art.49 din O.U.G 195/2002, în care se prevede că,  ” Limita maximă de viteză în localităţi este de 50 km/h.”, acesta având posibilitatea de a preveni producerea accidentului dacă ar fi circulat cu viteza admisă, respectiv de 50 km/h.

Cu privire la temeiurile răspunderii civile, instanţa a constatat că infracţiunea de ucidere din culpă pentru care inculpata P.M.D. a fost găsit vinovată este aptă de a produce prejudicii de natură materială şi morală apte de a fi reparate pecuniar ori compensate în conformitate cu disp. art. 1357 şi art. 1390 C.civ., avându-se în vedere şi disp. art. 1371 alin. 1 C. civ., în sensul existenţei unei culpe comune apreciată ca fiind aproximativ egală a inculpatei şi a victimei.

 Instanţa de fond a reţinut că, prin comportamentul în trafic, inculpata a generat o culpă mai uşoară, aceasta neasigurându-se suficient, mai ales în condiţiile în care probabil vizibilitatea în faţă a fost obturată o perioadă de timp de maşina de teren venită din spate şi a depăşit-o avansând, însă oprind şi apoi făcând manevra în condiţiile defectuoase arătate  cu o viteză mică de maxim 12 km/h (viteza de deplasare normală  a unei persoane este de 5-6 km/h) în timp ce victima ce conducea o motocicletă ce prezintă  mai puţine elemente de siguranţă decât un autoturism şi evident are un echilibru mai puţin stabil avea o viteză anterioară impactului indicată de experţi de 52 – 59 km/h chiar de 68km/h (ultima expertiză), peste aceea legală şi care în mod rezonabil îl expunea unui pericol suplimentar atât pe el dar şi pe alţi participanţi la trafic(pietoni), cu atât mai mult cu cât sectorul de drum este unul comunal demarcat de linie discontinuă şi în genere neprevăzut ca unul aflat în zona urbană cu locul semnalizate pentru traversarea pietonilor.

S-a reţinut că, prin decesul victimei D.D.  au fost provocate prejudicii morale membrilor familie sale, însă, la aprecierea gravităţii s-a avut în vedere criteriul legăturii de rudenie şi implicit al afinităţii neuitându-se gradul de culpă comună stabilit. Pe lângă acest criteriu, s-au avut în vedere şi realele legături afective ale victimei cu cei ce pretind astfel de daune, legături afective care, chiar în prezenţa rudeniei de sânge, au un fond mai redus în raport de legături create ulterior, indicând aici că, în mod normal, între o persoană aflată în pragul întemeierii unei familii şi un ascendent direct, există o legătură rămasă subsidiară noilor legături create prin relaţia nou creată.

Şi vârsta persoanei aflate în grad de rudenie cu victima decedată este cu siguranţă un criteriu de apreciere al daunei morale, diferenţiindu-se aici vârste la care dezechilibrul emoţional se poate estompa mai repede ori în alte cazuri deloc ca particularitate arătându-se că testimoniul arătat afectarea majoră în raport de celelalte părţi civile a tatălui victimei

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel – în termenul prevăzut de lege - părţile civile D.A., D.N. şi D.E., solicitând desfiinţarea sentinţei penale pronunţate şi, rejudecând, majorarea sumelor acordate atât cu titlu de daune materiale, cât şi cu titlu de daune morale; s-a precizat că suma de 80.000 lei solicitată cu titlu de daune materiale reprezintă cheltuieli de înmormântare, cheltuieli cu pomenile şi parastase până în prezent, precum şi cele care se vor efectua în viitor, despăgubiri care au fost dovedite cu probele administrate, instanţa de fond în mod nelegal acordând o sumă mult mai mică, fără a avea în vedere documentele justificative depuse de părţile civile şi de declaraţiile martorilor; cu privire la suma acordată cu titlu de daune morale, s-a arătat că, fără nici o justificare, instanţa de fond a făcut o diferenţiere între sumele acordate părinţilor victimei şi fratelui acesteia, deşi, din probele administrate rezultă relaţiile strânse de afectivitate ale victimei cu părinţii şi fratele; s-a menţionat că se impune majorarea cuantumului daunelor morale la suma de 250.000 lei pentru fiecare parte civilă, în raport de suferinţele psihice provocate acestora

 Apelurile declarate de părţile civile D.E. şi D.A. sunt fondate, iar apelul declarat de partea civilă D.N. este nefondat.

 Analizând hotărârea apelată în raport de criticile invocate şi din oficiu, în limitele prev de art. 417 alin. 2 C.p.p., se constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 594 din 25 octombrie 2017 a Judecătoriei Tg. Cărbuneşti, inculpata P.M.D. a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prev de art. 192 alin. 2 C.p., constând în aceea că, la data de 28 august 2015, în jurul orei 16:23, în timp ce conducea autoturismul marca VOLSKWAGEN GOLF pe DJ 661, în comuna Săuleşti, jud. Gorj, în direcţia Tg. Cărbuneşti, la efectuarea virajului la stânga pentru a intra în curtea imobilului proprietatea numitului S.D., nu a acordat prioritate de trecere şi a intrat în coliziune cu motocicleta condusă din sens opus de victima D.D. , iar în urma impactului a rezultat decesul acestuia din urmă.

Din probele administrate în cauză, instanţa, la soluţionarea laturii penale a cauzei, a stabilit culpa comună a inculpatei şi victimei în producerea accidentului, respectiv inculpata a executat o manevră de virare spre stânga, pătrunzând pe contrasens fără a se asigura că manevra se poate executa fără pericol, încălcând prevederile art. 54 alin. 1 din OUG 195/2002, iar victima a încălcat prevederile art. 49 din acelaşi act normativ, circulând cu o viteză superioară celei maxime admisă în localitate.

Motivul de apel formulat de părţile civile privind greşita soluţionare a acţiunii civile, constând în stabilirea greşită în opinia acestora a cuantumului daunelor materiale acordate de instanţa de fond, este nefondat.

Astfel, pentru soluţionarea laturii civile a cauzei, menţionăm că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, instituită prin dispoziţiile Codului civil, care constituie temeiuri pentru stabilirea condiţiilor generale ale răspunderilor, prevede că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ mai multe condiţii referitoare la existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciu.

Întrucât, în cauza de faţă, se constată îndeplinite toate condiţiile mai sus, inclusiv condiţiile pentru a se putea obţine repararea prejudiciului (să fie cert şi să nu fi fost reparat încă), acţiunea civilă promovată de părţile civile urmează a fi soluţionată în raport de principiul general şi obligatoriu, respectiv cel al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită.

Spre deosebire de dreptul penal, unde gravitatea vinovăţiei prezintă o importanţă deosebită, constituind ea însăşi un factor determinant pentru incriminarea faptei şi pentru aplicarea pedepsei, nu aceeaşi este situaţia în dreptul civil, unde se reţin două reguli principale, respectiv răspunderea civilă delictuală operează, în principiu, pentru cea mai uşoară culpă şi că, indiferent de gravitatea vinovăţiei, obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat este integrală – cuantumul despăgubirilor depinde aşadar de întinderea prejudiciului şi nu de gravitatea vinovăţiei (aceasta nu înseamnă însă că gravitatea vinovăţiei nu prezintă nici un interes în materia răspunderii civile delictuale, în special culpei comune) -.

În raport de aceste considerente de ordin teoretic se apreciază că instanţa de fond, cu privire la prejudiciul material încercat de către părţile civile, a reţinut că s-a făcut în parte dovada existenţei acestuia prin înscrisuri şi declaraţii de martori, astfel încât aceasta a fost admisă în parte, în limita sumei de 14.564 lei, diminuată în raport de culpa reţinută în sarcina victimei în producerea accidentului (în acest sens sunt înscrisurile depuse de părţile civile şi declaraţiile martorilor A.Ş. C., V.I.).

Apelanţii – părţi civile D.N. şi D.E. au solicitat prin cererea de constituie ca părţi civile formulată în faza de cercetare judecătorească, în şedinţa publică de la data de 19 octombrie 2017, obligarea  asigurătorului la plata sumei de 80.000  lei reprezentând cheltuieli de înmormântare, cheltuieli pentru pomenile şi parastasele efectuate până în prezent, precum şi pentru cele care se vor efectua conform cultului ortodox până la 7 ani, dar şi la suma de 500.000 lei cu titlu de daune morale.

Potrivit art. 1357 alin. 1 şi 2 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru cea mai uşoară culpă. Din interpretarea dispoziţiilor legale de mai sus rezultă condiţiile angajării răspunderii civile delictuale, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, a prejudiciului, raportul de cauzalitate dintre acestea şi vinovăţie, elemente care au fost identificate cu ocazia analizării infracţiunii reţinută în sarcina inculpatei sub aspectul elementelor sale constitutive.

Pentru a da naştere dreptului la reparaţiune prejudiciul cauzat prin activitatea ilicită a  inculpatei trebuie să fie unul cert atât sub aspectul existenţei sale, cât şi sub aspectul întinderii acestuia, să fie actual, direct şi personal şi să nu fi fost reparat (art. 1385 Cod civil), drept la reparaţie care se naşte din ziua cauzării prejudiciului (art-1381 alin. 2 Cod civil).

În ceea ce priveşte despăgubirile pentru daune materiale, acestea sunt supuse unei riguroase probaţiuni, sarcina probei fiind în sarcina părţii civile.

În acest context, instanţa de fond a apreciat că, este dincolo de orice îndoială că părţile civile D.N. şi D.E. în mod real au efectuat cheltuieli de înmormântare şi pomeni până în prezent în limita sumei de 14.564 lei, conform chitanţelor, facturilor şi declaraţiilor martorilor menţionaţi mai sus.

Menţionăm că, potrivit jurisprudenţei CEDO, partea civilă poate obţine rambursarea prejudiciului materiale în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum şi caracterul rezonabil al cuantumului, instanţa de judecată fiind obligată a suplini administrarea probelor şi motivarea, din această perspectivă normele de drept european putând stabili în echitate o sumă corespunzătoare în favoarea părţii civile (cauza Comingersoll c. Portugaliei, 2000).

Ori, în cauza de faţă aşa cum am arătat şi mai sus, instanţa de fond a administrat  probele solicitate de către părţile civile în dovedirea daunelor materiale, cuantumul acordat de către aceasta respectiv 14.564 lei, redus corespunzător gradului de culpă al victimei în producerea accidentului, fiind cel care a rezultat în mod cert din aceste probe.

Motivul de apel formulat de părţile civile D.E. şi D.A. privind cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de fond, este fondat, iar motivul de apel formulat de partea civilă D.N. – având acelaşi obiect – este nefondat.

Cu privire însă la daunele morale, părţile nu au contestat existenţa acestora, singura problemă care se ridică fiind aceea a cuantificării acestora, neexistând criterii legale de determinare, iar jurisprudenţa în sistemul nostru juridic nu este izvor de drept, cu excepţia deciziilor instanţei supreme şi a hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. În absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, instanţa este cea care va proceda la stabilirea acestora în raport cu consecinţele negative produse de accidentul auto, importanţa valorilor lezate părţii civile, intensitatea şi consecinţa traumei psihice suferite, în ce măsură a fost afectată situaţia materială şi socială a acesteia.

Referitor la despăgubirile ce reprezintă daune morale, instanţa supremă a statuat că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanţa de judecată prin evaluare, aceeaşi instanţă, statuând - referitor la acordarea daunelor morale – principiul judecării în echitate. Aşadar, atât instanţele naţionale cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit.

Ori, legislaţia privind punerea în aplicare a normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, prevede că stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale sau al decesului unei persoane, victimă a unui accident rutier, trebuie să fie „în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România”.

Menţionăm, de asemenea, că despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs părţii vătămate şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei al celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să fie derizorii.

Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt reţinută în cauză, instanţa de fond a constatat îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte părţile civile, însă nu a stabilit corect sumele acordate cu titlu de daune morale părţilor civile D.A. şi D.E., instanţa de apel apreciind că se impune majorarea acestora la suma de 50.000 lei, fiecare, suferinţa morală provocată părţilor civile prin decesul fiului, respectiv fratelui, fiind de natură a justifica acordarea acestor unor daune într-un cuantum egal cu cel acordat părţii civile D.N., tatăl victimei.

 Apreciem că, deşi sumele reprezentând daune morale se acordă separat fiecărei părţi civile, raportat la natura acestui prejudiciu, în cauza de faţă, în raport de natura relaţiilor de rudenie dintre părţile civile şi victimă – respectiv părinţi şi frate – nu se impune a se efectua o diferenţiere în ceea ce priveşte cuantumul sumei acordată cu titlu de daune morale.

Evaluarea daunelor morale neputând fi făcut în aceleaşi condiţii ca ale celor patrimoniale, presupune stabilirea unor criterii specifice. Un asemenea criteriu ar fi putea fi importanţa socială a valorii lezate prin săvârşirea faptei ilicite. În acest caz, valoarea poate avea atât un conţinut subiectiv (implicând o preţuire din partea persoanei lezate), dar şi un aspect subiectiv, fiind expresia unei cerinţe obiective a realităţii. În raport cu valoarea lezată se mai poate avea în vedere drept criteriu şi gravitatea, precum şi intensitatea durerilor psihice provocate, precum şi repercusiunile asupra situaţiei părţilor civile, inclusiv în plan familial şi social. De asemenea, un alt criteriu ar putea fi acela al echităţii, şi anume ca daunele morale să exprime cerinţele de dreptate şi echitate. În acelaşi timp însă, aşa cum am arătat, cuantumul daunelor morale trebuie să fie caracterizat prin rezonabilitate, să contribuie la acoperirea suferinţelor pricinuite şi nicidecum la o îmbogăţire fără just temei.

Aşadar, întrucât în stabilirea daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, cuantumul acestora va fi apreciat de instanţa de apel la o sumă rezonabilă faţă de suferinţa părţilor civile, subliniindu-se în acelaşi context că şi soluţia de condamnare a inculpatei la pedeapsa închisorii, pronunţată în planul acţiunii penale, asigură acestor părţi civile satisfacţia echitabilă, directă şi imediată, de ordin moral pentru nedreptatea suferită, justiţia fiind înfăptuită prin întrepătrunderea celor două modalităţi.

Raportat la considerentele de mai sus, motivul de apel formulat de partea civilă D.N. privind majorarea cuantumului daunelor morale, este nefondat, instanţa de fond apreciind în mod corect că suma de 50.000 lei, ca urmare a reducerii în raport de gradul de culpă al victimei în producerea accidentului, este echitabilă şi rezonabilă în raport de criteriile menţionate în jurisprudenţa şi practica instanţelor de judecată.

În raport de aceste considerente, apelurile declarate de părţile civile D.E. şi D.A., sunt fondate, astfel încât, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p., vor fi admise, se va desfiinţa sentinţa apelată, în parte şi, rejudecând, se va majora cuantumul despăgubirilor acordate părţilor civile D.E. şi D.A. la 50.000 lei, fiecare, cu titlu de daune morale, sume la care va fi obligat asiguratorul Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A.

Constatând legalitatea şi temeinicia celorlalte rezolvări judiciare ale cauzei, se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În raport de aceleaşi considerente, apelul declarat de partea civilă D.N., este nefondat, astfel încât, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.p.p., va fi respins.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p., va fi obligat apelantul D.N. la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Domenii speta

Spete similare