Drept procesual penal. Mărturie mincinoasă. Schimbarea temeiului achitării

Mărturie mincinoasă. Schimbarea temeiului achitării

- art. 273 alin. 1 Cod penal

- art. 16 lit. a) şi c) Cod de procedură penală

Prima instanţă a dispus achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. c) Cod de procedură penală. Aceasta înseamnă că fapta există, constituie infracţiune dar nu a fost comisă de inculpat ci de o altă persoană. Or, întreaga probaţiune avută în vedere de prima instanţă duce la concluzia că fapta nu există, adică nu există o declaraţie mincinoasă dată în faţa Judecătoriei (...) în data de 10.11.2014. Este de necontestat că inculpatul a fost audiat ca martor în data respectivă în dosarul nr. (...)/2013, dar nu orice declaraţie a sa poate constitui element material al infracţiunii de mărturie mincinoasă ci numai acele afirmaţii neadevărate sau omisiunile de a spune tot ce ştie sunt acţiuni/inacţiuni incriminate de art. 273 Cod penal. Când acestea nu există, nu avem faptă în materialitatea sa.

Curtea de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Decizia penală nr. 257 din 21 aprilie 2017

Prin Sentinţa penală nr.(...) din 6 decembrie 2016 pronunţată de Judecătoria (...), în temeiul art. 396 alin 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin 1 lit. c) Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului (...) (...), fiul lui (...) şi (…), născut la data de (...), în comuna (...), jud. (...), domiciliat în com. (...), sat (...), str. (...), nr. (…), jud. (...), CNP (...) sub aspectul comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin 1 Cod penal.

În temeiul art. 275 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

Prin rechizitoriul nr.(...)/P/2016 din data de 12 octombrie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...) înregistrat pe rolul instanţe la data de (...).2015, sub nr. (...)/2015, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului (...) (...) sub aspectul comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. 1 Cod penal.

În actul de sesizare al instanţei s-a reţinut în esenţă ca stare de fapt că la data de 10.11.2014, cu ocazia audierii în calitate de martor în dosarul nr. (...)/2013 aflat pe rolul Judecătoriei (...), inculpatul (...) (...), în mod intenţionat, a făcut afirmaţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştia asupra împrejurărilor esenţiale cu privire la care a fost întrebat  - precizând că în noaptea de (...).2011, fiind învoit de şeful de manevră (...) (...), a plecat de la locul de  muncă SC (...) SA înainte de efectuarea ultimei manevre de introducere în rampă a vagonului de  tren, manevră cu prilejul efectuării căreia s-a produs accidentul soldat cu vătămarea corporală a numitului (...) (...), nefiind de faţă la momentul producerii accidentului sus-menţionat, declaraţie care vine în contradicţie cu ansamblul probator şi cu declaraţia sa de martor din data de (...).2012 din dosarul penal nr. (...)/P/2011, conform căreia noaptea de (...).2011, (...) (...) se afla la serviciu, respectiv la SC (...) SA, în calitate de manevrant de tren, inclusiv la efectuarea ultimei manevre de introducere în rampă a vagonului de  tren, ocazie cu care a precizat împrejurările producerii accidentului de muncă soldat cu vătămarea corporală a numitului (...) (...) (respectiv modalitatea de manevrare a trenului, componenţa echipei de manevră, sarcinile fiecărui membru al echipei de manevră, poziţionarea persoanelor implicate, modul în care s-au efectuat semnalele luminoase de avertizare în caz de pericol, viteza aproximativă cu care circula locomotiva).

Pentru dovedirea situaţiei de fapt reţinută în rechizitoriu au fost menţionate următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: declaraţie martor (...) (...) (filele 37-43, 100-104), declaraţie (...) (...) (filele 44-49, 107-109), declaraţie (...) (...) (filele 50-56, 110-112), declaraţie (...) (...) (filele 57-61, 115-119), declaraţie martor (...) (...) (filele 62-65, 120-122), declaraţie martor (...) (...) (filele 66-68), declaraţie martor (...) (...) (filele 69-71), declaraţie martor (...) (...) (filele 197-201), raport de constatare criminalistică (filele 203-208), declaraţie inculpat (...) (...) (filele 211-214), declaraţie de suspect (...) (...) (filele 218-220), cazier judiciar(fila 225).

În cursul judecăţii au fost administrate următoarele mijloace de probă: declaraţie inculpat (...) (...) (filele 41-42 d.i.), declaraţie martor (...) (...) (filele 62-63 d.i.), declaraţie martor (...) (...) (...) (fila 64), raport de constatare (filele 65-67 d.i.), declaraţie martor (...) (...) (fila 74 d.i.), declaraţie martor (...) (...) (filele 105-106 d.i.), declaraţie martor (...) (...) (fila 120 d.i.), declaraţie martor (...) (...) (fila 131 d.i.).

Analizând probele administrate în cursul urmăriri penale şi în cursul judecăţii instanţa de fond a reţinut următoarele:

a. În fapt, la data de (...) 2011 în antestaţia SC (...) (...) urma să sosească un tren de marfă format din 25 de vagoane, încărcat cu 25 de containere, destinat SC (...) SRL. Responsabilul cu siguranţa circulaţiei LFI al SC (...) (...) SA, martorul (...) (...), a chemat telefonic, în jurul orei  19,00, echipa de manevră de serviciu, respectiv pe numitul (...) (...) în calitate de şef manevră, numitul (...) (...) în calitate de mecanic de locomotivă şi inculpatul (...) (...) în calitate de manevrant, pentru a efectua activitatea de manevră a trenului care urma să sosească, la rampele de descărcare.

Totodată, SC (...) SRL şi-a anunţat conducătorii auto să se deplaseze la SC (...) (...) SA, printre care şi pe numitul (...) (...) (...), acesta preluând autotractorul marca MAN cu nr. de înmatriculare (...).

În data de (...) 2011, în jurul orei 21,00, în antestaţie la SC (...) (...) SA a sosit trenul încărcat cu containere de marfă. Trenul a fost preluat şi recepţionat de reprezentantul SC (...) SRL, după care, în jurul orei 22,00, echipa de manevră a SC (...) (...) SA, formată din şeful de manevră (...) (...), manevrantul (...) (...) şi mecanicul de locomotivă (...) (...), după ce a stabilit planul de manevră, a început activitatea.

Trenul compus din 25 de vagoane a fost împărţit în trei grupuri, primele două grupuri, formate din câte 8 vagoane, fiind manevrate la rampa de descărcare. Aici, SC (...) SRL a efectuat operaţia de descărcare şi manipulare a containerelor de marfă de pe vagoanele trenului, încărcându-le pe semiremorcile autotrenurilor SC (...) SRL. Conducătorii acestora, numitul (...) (...) şi martorul (...), s-au deplasat cu mijloacele de transport în parcarea SC (...) (...) SA, unde semiremorca încărcată cu containerul de marfă era detaşată de autotractor şi parcată, după care preluau o altă semiremorcă goală în parcare şi continuau operaţia de manipulare şi încărcare a containerelor.

Operaţia de descărcare a primelor două grupuri de vagoane (16 vagoane) a început în jurul orei 22,00, fiind finalizată în jurul orei 02,00.

Înainte de a începe manevrarea celui de-al treilea şi ultimului grup de vagoane, mecanicul locomotivei, martorul (...) (...), i-a comunicat şefului de manevră (...) (...) faptul că s-a oprit motorul locomotivei spunându-i că merge acasă să aducă motorină pentru a continua manevra.

După un timp, aproximativ 30 de minute, mecanicul de locomotivă s-a întors şi a început să alimenteze locomotiva cu combustibil.

Întrucât martorul (...) (...) nu avea cu ce să îl ajute pe mecanic, i-a spus inculpatului (...) (...) să îl ajute pe acesta, şi pentru a nu pierde timpul, s-a deplasat spre spatele vagoanelor comunicându-le acestora să îi spună când poate porni.( declaraţie martor (...) (...) fila 74 d.i.).

După aproximativ 10 minute, mecanicul locomotivei i-a comunicat martorului (...) (...), care se afla în spatele vagoanelor, că a rezolvat problema şi că poate porni. În acel moment martorul (...) (...) a trecut pe partea dreaptă a vagoanelor şi a dat semna prin staţia de emisie-recepţie şi prin semnale luminoase că se poate începe manevra. (declaraţie martor (...) (...) fila 74 d.i., declaraţie martor (...) (...) filele 62-63 d.i. ).

Primind semnalele luminoase şi verbale, mecanicul locomotivei a început să pună în mişcare garnitura de tren, însă după aproximativ 200 de metri, la un moment dat acesta a simţit o vibraţie, astfel că l-a întrebat pe seful de manevră ce s-a întâmplat dar nu a primit nici un răspuns. Ulterior, după ce a ajuns într-o zonă de vizibilitate, mecanicul a văzut ultimul vagon şi un autotren lângă linie, şi mult praf şi crezând că vagonul a deraiat a început manevrele de oprire a trenului.

După ce trenul s-a oprit, martorul  (...) (...) a coborât din locomotivă şi s-a deplasat spre capătul vagoanelor unde l-a văzut pe numitul (...) (...) care era aşezat pe platforma de descărcare şi care sângera la nivelul piciorului. În acel moment, martorul (...) (...) i-a prins picioarele cu mâna pentru a opri sângerarea, iar ulterior i-a legat cu piciorul cu cureaua primită de la martorul (...), şoferul autoturismului, care a apărut la faţa locului după aproximativ 5 minute (declaraţie (...) (...) filele 50-56 d.u.p.).

b. În ceea ce priveşte participarea inculpatului (...) (...) la efectuarea ultimei manevre, instanţa a reţinut că acesta, iniţial, în faza de urmărire penală a dosarului penal nr. (...)/P/2011 a declarat că a fost prezent arătând că atunci când au pornit din antestaţie (...) (...), se afla pe platforma frontală a vagonului din fruntea garniturii, iar el se afla pe al doilea vagon, pe scara din partea dreaptă de la locomotivă.

În continuare, inculpatul a declarat că la un moment dat a auzit o bubuitură, fără să vadă ce s-a întâmplat, iar după oprirea trenului s-a deplasat în spate unde l-a văzut pe numitul (...) (...) căzut lângă vagon şi fiind accidentat în zona picioarelor (declaraţie martor (...) (...) dată în dosarul nr. (...)/P/2016 filele 186-188 d.u.p.). Inculpatul şi-a susţinut şi reiterat această declaraţie şi în faţa inspectorilor ITM.

Ulterior, fiind audiat ca martor în faţa instanţei de judecată, în dosarul cu nr.(...)/2013, în şedinţa de judecată din data de 11.11.2014, inculpatul şi-a schimbat declaraţia arătând că nu a participat la manevrarea celui de-al treilea grup de vagoane deoarece a plecat spre casă fiind învoit de şeful de manevră (...) (...).

De asemenea, inculpatul a declarat că, cu ocazia declaraţiei dată la poliţie nu a spus adevărul deoarece era speriat şi nu dorea să îşi piardă locul de muncă (declaraţie martor (...) (...) dată în dosarul penal nr. (...)/2013 filele 37-43 d.u.p.).

În acelaşi sens, în declaraţiile date de (...) (...), în dosarul penal nr. (...)/P/2015, în calitate de învinuit acesta nu a făcut menţiune cum că după ce s-a deplasat la capătul vagoanelor l-ar fi văzut pe inculpatul (...) (...) ( declaraţie inculpat (...) (...) dată în dosarul penal nr. (...)/P/2015 filele 110-112 d.u.p.).

Mai mult, fiind audiat în calitate de martor în prezentul dosar, numitul (...) (...), a arătat că după pornirea ultimei manevre nu mai ştie unde a stat inculpatul (...) (...) deoarece nu l-a mai văzut. De asemenea, martorul a arătat că după producerea accidentului a fugit la capătul vagoanelor unde l-a văzut pe (...) (...) căruia a încercat să îi acorde primul ajutor, însă (...) (...) nu era de faţă.

În continuare martorul a arătat că după aproximativ 5-10 minute a venit martorul (...) (...) care l-a ajutat dându-i cureaua sa cu care i-a legat piciorul numitului (...) (...). După aceea, martorul arată că s-a deplasat la locomotivă, unde era telefonul, şi l-a sunat pe (...) (...), căruia i-a spus să vină să îl ajute, acesta comunicându-i că era în drum spre casă (declaraţie martor (...) (...) filele 62-63 d.i., filele 50-56 d.u.p. ).

Fiind audiat în calitate de martor, numitul  (...) (...) (...) a declarat că în momentul în care a ajuns la locul accidentului, singura persoana pe care a văzut-o a fost şoferul autotrenului, martorul (...) (...).( fila 64 d.i.).

De asemenea, în declaraţia pe care numitul (...) (...) a dat-o în calitate de martor în dosarul penal nr. (...)/2013, acesta a arătat că nu a văzut momentul accidentului, însă i-a văzut pe numiţii (...) (...) şi (...) (...) care se deplasau spre locul accidentului fără a face referire la inculpatul (...) (...).(fila 70 d.u.p.).

Martorul (...) (...), având calitate de responsabil cu siguranţa circulaţiei, a arătat că în data de 06.06.2011, în jurul orelor 03.00 a fost sunat de mecanicul de locomotivă, care i-a spus de accidentul suferit de numitul (...) (...). Martorul a mai arătat că, ulterior l-a sunat pe (...) (...) însă acesta nu a răspuns, iar după aproximativ 15 minute l-a sunat din nou pe (...) (...) pentru a-l întreba de (...) (...), acesta spunându-i că a plecat şi imediat a închis telefonul.(fila 131 d.i.).

c. Prezenţa inculpatului la efectuarea ultimei manevre ar reieşi din declaraţia martorului (...) (...) (...) care a arătat că după producerea accidentului, în timp ce îi lega piciorul victimei (...) (...), au apărut numiţii (...) (...) şi (...) (...), ocazie cu care sus-numitul l-a întrebat pe primul dintre aceştia de ce a venit cu viteză aşa mare, răspunzându-i-se că nu a primit prin staţie semnal de oprire.

A mai arătat că pe (...) (...) l-a întrebat de ce nu s-a aflat în locul stabilit, respectiv la locul trecerii la nivel cu calea ferată, însă acesta nu i-a răspuns. (filele 57-61, 115-119 d.u.p., filele 105-106 d.i.).

De asemenea, prezenţa inculpatului este confirmată de raportul de constatare criminalistică (...)/2015 (filele 203-208 d.u.p.), prin care s-a stabilit că răspunsurile inculpatului la întrebările esenţiale ale cauzei (dacă a participat la ultima manevră, dacă a fost învoit de persoana vătămată de la efectuarea ultimei manevre, dacă a minţit în faţa instanţei la data de 10.11.2014) au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

În ceea ce priveşte martorul (...) (...) acesta a arătat că nu l-a învoit pe inculpatul (...) (...) să plece acasă declarând însă că după ce mecanicul locomotivei a adus  motorina de acasă, pentru a nu pierde timp, a plecat la capătul vagoanelor, spunându-i inculpatului (...) (...) să îl ajute pe mecanic. În continuare, martorul a arătat că după aproximativ 10 minute a primit comunicarea de la mecanicul locomotivei că manevra poate să înceapă. (declaraţie martor (...) (...) fila 74 d.i., filele 44-49, 107-109 d.u.p.).

d. În Codul de procedură penală român, prezumţia de nevinovăţie este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 4 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă” şi că „ după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerilor organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei, dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane, s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

- vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei;

- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului;

- la adoptarea unei hotărâri de condamnare până la rămânerea definitivă inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes”;

- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Toate aceste cerinţe sunt argumente pentru transformarea concepţiei asupra prezumţiei de nevinovăţie, dintr-o simplă regulă garanţie a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca inocentă, de toată lumea până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală definitivă.

e. În acelaşi sens, instanţa a reţinut că potrivit art. 396 alin 2 Cod procedură penală condamnarea se pronunţă dacă instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost comisă de inculpat.

În prezenta cauză, faptul că inculpatul (...) (...) a fost prezent la data de 06.06.2011 la efectuarea ultimei manevre cu prilejul căreia a avut loc şi accidentul şi prin urmare faptul că a declarat mincinos cu ocazia audierii în faţa instanţei de judecată la data de 10.11.2014 sunt confirmate doar de indicii care nu au forţa să susţină o soluţie de condamnare.

Astfel, în ceea ce priveşte rezultatele testului poligraf, potrivit deciziei (...)/2007 a ÎCCJ, nu constituie probă în sensul  art. 97 Cod procedură penală ci doar un indiciu care însă, trebuie coroborat cu alte probe certe chiar dacă nu obligatoriu directe de natură să întemeieze, dincolo de orice îndoială rezonabilă, o soluţie de condamnare.

Referitor la declaraţia martorului (...) (...), acesta a arătat că „… după ce mecanicul locomotivei a adus  motorina de acasă, pentru a nu pierde timp, a plecat la capătul vagoanelor, spunându-i inculpatului (...) (...) să îl ajute pe mecanic. În continuare, martorul a arătat că după aproximativ 10 minute a primit comunicarea de la mecanicul locomotivei că manevra poate să înceapă …” fapt ce demonstrează doar că la momentul plecării sale la capătul vagoanelor inculpatul (...) (...) era prezent, ceea ce nu exclude ipoteza ca după aceea inculpatul să fi plecat de la locul de muncă şi să nu fi fost prezent la efectuarea ultimei manevre.

Cu privire la declaraţia martorului (...) (...) instanţa nu a putut constitui temeiul condamnării atâta timp cât este infirmată de declaraţiile martorilor (...) (...), (...) (...) şi (...) (...) şi nu există nici un motiv ca declaraţiile acestora să fie înlăturate.

De asemenea, instanţa nu a identificat nici un motiv ca declaraţia martorului (...) (...) să fie înlăturată.

Astfel, din aceste situaţii, când între probele în acuzare şi cele în apărare există contradicţii, infirmându-se unele pe celelalte, fără ca instanţa să aibă motive temeinice, ci doar propria convingere, de a înlătura pe unele şi de a reţine pe celelalte, ia naştere dubiul.

Potrivit deciziei (...)/2007 a ÎCCJ regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care marele principiu al aflării adevărului (consacrat în art. 5 Cod procedură penală) se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului, în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur şi simplu nu mai există şi totuşi îndoiala persistă, în ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie” şi deci inculpatul trebuie achitat.

g. În prezenta cauză, astfel cum s-a arătat mai sus, nu există probe certe, concludente, care să demonstreze dincolo de orice îndoială că inculpatul (...) (...) a făcut declaraţii mincinoase cu ocazia audierii sale, de către instanţa de judecată, în şedinţa din data de 10.11.2014, ci doar indicii care nu pot susţine o soluţie de condamnare.

Pentru aceste considerente, instanţa în temeiul art. 396 alin 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin 1 lit. c) Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatului (...) (...), sub aspectul comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin 1 Cod penal.

În temeiul art. 275 alin 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria (...), critica acestuia vizând netemeinicia sentinţei penale nr. (...)/06.12.2016 a Judecătoriei (...).

În motivele de apel înaintate s-a solicitat desfiinţarea sentinţei penale nr. (...)/06.12.2016 a Judecătoriei (...) şi pronunţarea unei hotărâri noi prin care să se dispună condamnarea inculpatului (...) (...) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. 1 Cod penal.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, atât prin prisma motivelor de apel invocate de apelant, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. 2 Cod de procedură penală şi art. 420 alin. 10 Cod de procedură penală, Curtea a constatat următoarele:

Starea de fapt a fost corect reţinută de instanţa de fond pe baza probelor administrate în cauză.

Inculpatul (...) (...) a fost audiat în calitate de martor în dosarul nr. (...)/2013 al Judecătoriei (...).

Declaraţia dată de acesta în şedinţa publică din 11.11.2014, prin care revine asupra declaraţiei date în cursul urmăririi penale, arătând că nu a participat la efectuarea manevrei celui de-al treilea grup de vagoane (operaţiune în cadrul căreia a avut loc vătămarea corporală a lui (...) (...) deoarece plecase spre casă fiind învoit de şeful de manevră, este considerată de parchet ca fiind mincinoasă.

Condiţiile în care a avut loc accidentarea lui (...) (...): 

În data de (...).2011, în antestaţia SC (...) (...) urma să sosească un tren de marfă format din 25 de vagoane, încărcat cu 25 de containere, destinat SC (...) SRL. Martorul (...) (...), în calitate de responsabil cu siguranţa circulaţiei LFI al SC (...) (...) SA a chemat telefonic, în jurul orei  19,00, echipa de manevră de serviciu formată din (...) (...) - şef manevră, (...) (...) - mecanic de locomotivă şi inculpatul (...) (...) - manevrant, pentru manevra trenul la rampele de descărcare.

SC (...) SRL şi-a anunţat conducătorii auto să se deplaseze la SC (...) (...) SA, printre care şi pe (...) (...) (...), acesta preluând autotractorul marca MAN cu nr. de înmatriculare (...).

În antestaţie la SC (...) (...) SA a sosit trenul încărcat cu containere de marfă, în jurul orelor 21.00. Trenul a fost preluat şi recepţionat de reprezentantul SC (...) SRL, după care, în jurul orei 22,00, echipa de manevră a SC (...) (...) SA a stabilit planul şi a început operaţiunea.

Trenul compus din 25 de vagoane a fost împărţit în trei grupuri, primele două grupuri, formate din câte 8 vagoane, fiind manevrate la rampa de descărcare. Aici, SC (...) SRL a efectuat operaţia de descărcare şi manipulare a containerelor de marfă de pe vagoanele trenului, încărcându-le pe semiremorcile autotrenurilor SC (...) SRL. Conducătorii acestora, (...) (...) şi (...), s-au deplasat cu mijloacele de transport în parcarea SC (...) (...) SA, unde semiremorca încărcată cu containerul de marfă era detaşată de autotractor şi parcată, după care preluau o altă semiremorcă goală în parcare şi continuau operaţia de manipulare şi încărcare a containerelor.

Operaţia de descărcare a primelor două grupuri de vagoane (16 vagoane) a început în jurul orei 22,00, fiind finalizată în jurul orei 02,00.

Înainte de a începe manevrarea celui de-al treilea şi ultimului grup de vagoane, mecanicul locomotivei (...) (...) i-a comunicat şefului de manevră (...) (...) că are nevoie de motorină şi va continua manevra după alimentare. După aproximativ 30 de minute, mecanicul de locomotivă s-a întors şi a început să alimenteze locomotiva cu combustibil. Martorul (...) (...) l-a trimis pe inculpatul (...)  (...) să îl ajute pe mecanic şi el s-a deplasat spre spatele vagoanelor comunicându-le acestora să îi spună când poate porni.( declaraţie martor (...) (...) fila 74 dosar fond).

După aproximativ 10 minute, mecanicul locomotivei i-a comunicat martorului (...) (...), care se afla în spatele vagoanelor, că a rezolvat problema şi că poate porni. În acel moment martorul (...) (...) a trecut pe partea dreaptă a vagoanelor şi a da semnat prin staţia de emisie-recepţie şi prin semnale luminoase că se poate începe manevra. (declaraţie martor (...) (...) fila 74 dosar fond, declaraţie martor (...) (...) filele 62-63 dosar fond).

Primind semnalele luminoase şi verbale, mecanicul locomotivei a început să pună în mişcare garnitura de tren, însă după aproximativ 200 de metri, la un moment dat acesta a simţit o vibraţie, astfel că l-a întrebat pe seful de manevră ce s-a întâmplat dar nu a primit nici un răspuns. Ulterior, după ce a ajuns într-o zonă de vizibilitate, mecanicul a văzut ultimul vagon şi un autotren lângă linie, şi mult praf şi crezând că vagonul a deraiat a început manevrele de oprire a trenului.

După ce trenul s-a oprit, martorul  (...) (...) a coborât din locomotivă şi s-a deplasat spre capătul vagoanelor unde l-a văzut pe numitul (...) (...) care era aşezat pe platforma de descărcare şi care sângera la nivelul piciorului. În acel moment, martorul (...) (...) i-a prins picioarele cu mâna pentru a opri sângerarea, iar ulterior i-a legat cu piciorul cu cureaua primită de la martorul (...), şoferul autoturismului, care a apărut la faţa locului după aproximativ 5 minute.(declaraţie (...) (...) filele 50-56 dosar urmărire penală).

Participarea inculpatului (...) (...) la ultima manevră:

În dosarul penal nr. (...)/2013 al Judecătoriei (...), inculpatul (...) (...) a fost audiat ca martor atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată.

În faza de urmărire penală a susţinut că a fost prezent şi la efectuarea manevrei celui de-al treilea grup de vagoane. Arătând că se afla pe scara din dreapta al celui de-al doilea vagon de la locomotivă, urmând să preia şi să repete semnalele luminoase pe care le făcea şeful de manevră, iar (...) (...) se afla pe platforma frontală a vagonului din fruntea garniturii. După punerea în mişcare a garniturii, la un moment dat a auzit o bubuitură, zgomotul produs de aerul care ieşea puternic din conducta principală şi a crezut că (...) (...) frânase. Nu a văzut ce s-a întâmplat pentru că se afla în partea opusă locului accidentului, garnitura fiind în curbă. S-a deplasat imediat în faţa garniturii şi l-a văzut pe (...) (...) căzut lângă vagon şi rănit în zona picioarelor. Precizează că în momentul în care a ajuns acolo, ajunsese un echipaj de poliţie, iar la scurt timp a ajuns şi salvarea care l-a transportat pe acesta la spital.

În faza de cercetare judecătorească, în şedinţa publică din 10.11.2014, a declarat că a asistat la manevrarea primelor două grupuri de vagoane. Înainte de efectuarea manevrelor cu al treilea grup de vagoane a fost învoit de şeful său, (...) (...) şi a plecat acasă. În timp ce deplasa spre locuinţa sa, când se afla la ieşirea din (...), a fost sunat de mecanicul de locomotivă (...) (...), care i-a spus că a avut loc un accident, aşa că s-a întors la serviciu. Când a ajuns, salvarea se afla acolo.

Această din urmă declaraţie a sa este considerată de procuror ca fiind necorespunzătoare adevărului.

Audiat în prezenta cauză, inculpatul (...) (...) arată că de fapt declaraţia dată în faţa instanţei este cea care corespunde adevărului. La urmărire penală a susţinut că a fost prezent şi la efectuarea manevrei cu al treilea grup de vagoane deoarece instrucţiunile de lucru prevăd ca aceste operaţiuni să se efectueze de două persoane (şeful de manevră şi manevrantul). Nu a spus că a lipsit de la aceasta pentru că îi era teamă să nu-şi piardă locul de muncă sau să fie acuzat de neglijenţă în serviciu.

Curtea a procedat la analiza probaţiunii testimoniale administrată în cauză, având în vedere şi declaraţiile date în faza apelului.

Martorul (...) (...) (fila 74 dosar fond), şeful de manevră, arată că nu l-a învoit pe inculpat să plece după efectuarea manevrei cu al doilea grup de vagoane. Era împreună cu inculpatul şi mecanicul de locomotivă când acesta din urmă a spus că mai are nevoie de combustibil pentru a putea efectua ultima manevră. A rămas împreună cu inculpatul în biroul de mişcare aproximativ 30 minute până ce s-a întors mecanicul. Inculpatul şi mecanicul de locomotivă s-au dus să alimenteze locomotiva, iar el s-a îndreptat spatele vagoanelor, cerându-le să-i comunice când se poate porni. După aproximativ 10 minute, mecanicul de locomotivă i-a spus prin staţie că a rezolvat problema. A trecut de partea stângă a vagoanelor, după ce a văzut lumina albă, semn că se poate efectua manevra. Semnalul venea din zona locomotivei, dar nu ştie dacă a fost dat de mecanic sau de inculpat. Apoi, a comunicat prin staţie şi semnale luminoase cu mecanicul de locomotivă.

Analizând conţinutul acestei declaraţii reies următoarele aspecte: nu l-a învoit pe inculpat să plece, l-a văzut înainte de manevrarea ultimului grup de vagoane când acesta s-a dus cu mecanicul să alimenteze locomotiva, adică cu aproximativ 10 minute înainte de începerea operaţiunii, după acest moment nu a discutat cu inculpatul şi nu a văzut ca acesta să facă vreun semnal luminos, toate discuţiile prin staţie fiind cu mecanicul de locomotivă şi semnalele venind de la acesta, mai puţin primul despre care nu poate afirma cine l-a efectuat dar precizează că era din zona locomotivei.

În declaraţia dată în dosarul nr. (...)/2013 (fila 46 dosar urmărire penală) arată că probabil acel semnal luminos a fost efectuat de inculpatul (...) (...).

Martorul (...) (...) (fila 62-63 dosar fond, 34-35 dosar apel), mecanicul locomotivei, arată că înainte de efectuarea manevrei cu al treilea grup de vagoane a fost necesar să alimenteze locomotiva. După ce a adus combustibilul, fie inculpatul (...) (...), fie martorul (...) (...) l-a ajutat să alimenteze. După ce a început împingerea vagoanelor, nu l-a mai văzut pe inculpat. Nu ştie care din cei doi i-a dat semnalul luminos de pornire, dar, apoi a vorbit prin staţie doar cu martorul (...) (...). După ce garnitura s-a deplasat aproximativ 150 metri a simţit o smucitură, a încercat să comunice prin staţie cu martorul dar acesta nu i-a răspuns. S-a uitat spre spatele vagoanelor şi văzând praf a crezut că a avut loc o deraiere. A coborât şi s-a îndreptat spre acestea. Ajuns acolo l-a găsit pe martor rănit singur. S-a reîntors la locomotivă, şi-a luat telefonul mobil şi l-a sunat pe inculpat cerându-i socoteală de ce nu îl ajută. Acesta i-a răspuns că este în drum spre casă, iar după 10 minute a venit şi el la locul accidentului. Nu ştie dacă în noaptea respectivă inculpatul a fost sau nu învoit, dar inculpatul i-a comunicat acest lucru după ce s-a întors din drum. Cunoaşte că existau uneori astfel de înţelegeri.

Din declaraţia acestuia rezultă următoarele aspecte: nu l-a văzut pe inculpat şi nici nu a discutat cu acesta pe parcursul efectuării ultimei manevre, imediat după accident l-a contactat telefonic pe inculpat care i-a spus că este în drum spre casă, după aproximativ 10 minute de la momentul apelului telefonic, inculpatul a apărut la locul accidentului.

Martorul (...) (...) (fila 105-106 dosar fond, fila 32 dosar apel), şoferul autocamionului implicat în accident, arată că inculpatul a ajuns la locul accidentului după sosirea salvării împreună cu mecanicul locomotivei. L-a întrebat pe acesta unde a fost şi i-a răspuns că în cabină. Ulterior a aflat de la macaragistul de serviciu că inculpatul era în drum spre casă şi a fost sunat de mecanicul locomotivei să se întoarcă.

Martorul (...) (...) (...) (fila 64 dosar fond, fila 31 dosar apel) arată că se afla în containerul ce-l folosesc pe post de birou când a auzit un zgomot. A ieşit afară şi a văzut că a existat o coliziune între au autocamion şi garnitura de tren. S-a dus spre locul accidentului şi l-a văzut pe şoferul autocamionului, (...) (...). Colegul său (...) (...) a văzut că (...) (...) este rănit, având piciorul într-o poziţie neobişnuită şi l-a trimis să sune la salvare, după care s-a dus la poartă să-i ceară portarului să o deschidă şi a rămas acolo să poată îndruma echipajul. Nu l-a văzut pe inculpat.

Martorul (...) (...) arată că nu a văzut momentul în care s-a produs accidentul, nici nu s-a apropiat de locul acestuia. I-a văzut pe martorii (...) şi (...) mergând spre locul impactului. Pe inculpat nu l-a văzut. (fila 70 dosar urmărire penală).

Martorul (...) (...), responsabil cu siguranţa circulaţiei, a arătat că în data de 06.06.2011, în jurul orelor 03.00 a fost sunat de mecanicul de locomotivă, care i-a spus de accidentul suferit de numitul (...) (...). Martorul a mai arătat că, ulterior l-a sunat pe (...) (...) însă acesta nu a răspuns, iar după aproximativ 15 minute l-a sunat din nou pe (...) (...) pentru a-l întreba de (...) (...), acesta spunându-i că a plecat şi imediat a închis telefonul. Ulterior din discuţiile lucrătorilor SC (...) SA a dedus că inculpatul nu a fost prezent la momentul producerii accidentului (fila 131 dosar fond).

Probaţiunea testimonială administrată privind prezenţa inculpatului la efectuarea manevrei cu cel de-al treilea grup de vagoane este uşor contradictorie, dar cu privire la aspecte irelevante. Nici una din persoanele audiate în cauză nu afirmă că l-a văzut pe acesta în timpul efectuării manevrei celui de-al treilea grup de vagoane, ci doar înainte sau după producerea accidentului, aspecte irelevante deoarece momentul care interesează este cel al producerii accidentului. În lipsa unor probe, nu se poate deduce că inculpatul a fost prezent toată această perioadă – anterior, concomitent şi ulterior accidentului – deoarece inculpatul afirmă categoric că a asistat la primele două manevre, apoi a plecat şi s-a întors când a fost chemat telefonic. Ceea ce este şi rămâne fără răspuns este întrebarea dacă inculpatul a plecat sau nu cu acordul şefului de echipă. Cu privire la aceasta avem pe de o parte declaraţia martorului (...) (...) care afirmă că nu l-a învoit pe inculpat şi este oarecum firesc să facă această afirmaţie pentru că în caz contrar s-ar fi născut întrebarea de ce, în calitate de şef de manevră, a permis efectuarea operaţiunii fără ca întreaga echipă să fie prezentă, cu consecinţa punerii în discuţie a unei conduite culpabile din partea sa, ceea ce de altfel s-a şi întâmplat în cadrul dosarului (...)/2013. Pe de altă parte, avem declaraţia inculpatului care afirmă că a fost învoit. Şi afirmaţia sa este la fel de firească, părăsirea locului de muncă în timpul programului de lucru fără acordul superiorului poate avea cel puţin consecinţe în disciplinar. Dar acest aspect este nerelevant din punctul de vedere la speţei deduse judecăţii.

În schimb, cele două rapoarte de constatare criminalistică întocmite în cauză (fila 203-208 dosar urmărire penală) şi cel extrajudiciar depus în faza de cercetare judecătorească (fila 65-67 dosar fond) au concluzii vădit contradictorii. 

Astfel, în cadrul ambelor testări, inculpatului (...) (...) i s-au pus aceleaşi întrebări relevante cauzei: dacă a participat la ultima manevră, dacă a fost învoit de persoana vătămată de la efectuarea ultimei manevre, dacă a minţit în faţa instanţei la data de 10.11.2014, iar răspunsurile au fost aceleaşi (nu). Expertiza efectuată în cursul urmăririi penale a constatat prezenţa unor modificări specifice comportamentului simulat, pe când cea extrajudiciară concluzionează că nu s-au evidenţiat modificări semnificative ale traseelor fiziologice care să poată fi interpretate ca indici cerţi ai comportamentului simulat.

Rezultatul testului poligraf nu conferă o certitudine cu privire la existenţa sau inexistenţa comportamentului simulat, neputând prezenta o certitudine privind vinovăţia ori nevinovăţia inculpatului, iar pe de altă parte, de cele mai multe ori, este imperfect, dependent de o multitudine de factori cum ar fi emotivitatea uneori crescută, nervozitate, deficienţe psihice, etc. Concluziile testului poligraf nu pot fi considerate ca furnizând probe, în sensul procesual al noţiunii, întrucât poligraful nu este mijloc de probă. Acestea pot fi valorificate, în planul unei soluţii, doar în calitatea lor de indicii care coroborate cu alte elemente de fapt conduc către o anume concluzie.

Fără a supraaprecia rezultatul testării, pentru motivele expuse anterior, curtea a considerat că se impunea a fi înlăturată expertiza din faza de urmărire penală şi reţinută ca indiciu cea extrajudiciară deoarece aceasta este cea care se coroborează cu probaţiunea testimonială.

Toată argumentaţia primei instanţe referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi la principiul in dubio pro reo este corectă şi ne-o însuşim în totalitate.

Nu a fost însă de acord cu prima instanţă în privinţa temeiului achitării. Prima instanţă a dispus achitarea inculpatului în baza art. 16 lit. c) Cod de procedură penală. Aceasta înseamnă că fapta există, constituie infracţiune dar nu a fost comisă de inculpat ci de o altă persoană. Or, întreaga probaţiune analizată anterior şi avută în vedere de prima instanţă duce la concluzia că fapta nu există, adică nu există o declaraţie mincinoasă dată în faţa Judecătoriei (...) în data de 10.11.2014. Este de necontestat că inculpatul a fost audiat ca martor în data respectivă în dosarul nr. (...)/2013, dar nu orice declaraţie a sa poate constitui element material al infracţiunii de mărturie mincinoasă ci numai acele afirmaţii neadevărate sau omisiunile de a spune tot ce ştie sunt acţiuni/inacţiuni incriminate de art. 273 Cod penal. Când acestea nu există, nu avem faptă în materialitatea sa.

Ca atare, apelul parchetului a fost admis, dar pentru alte motive decât a fost declarat şi anume al schimbării temeiului achitării din art. 16 lit. c) Cod de procedură penală în art. 16 lit. a) Cod de procedură penală.

Faţă de cele de mai sus, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) împotriva Sentinţei penale nr. (...)/06.12.2016 a Judecătoriei (...), a  desfiinţat hotărârea atacată şi rejudecând cauza a schimbat temeiul achitării inculpatului (...) (...) pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. 1 Cod penal, din art. 16 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală în art. 16 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală.

A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului parchetului au rămas în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare