Litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992)

Titlu: litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992)

Domeniu asociat: cereri

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

Sentinţa nr. 253/2018

Şedinţa publică de la 12 februarie 2018

Completul compus din:

PREŞEDINTE ..

Grefier ....

Pe rol se află judecarea cauzei privind pe reclamanta X SA în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Gorj, având ca obiect litigii Curtea de Conturi (Legea Nr.94/1992).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă consilier juridic I.F.C. pentru reclamantă şi consilier juridic B.L. pentru pârâte.

Procedura de citare legal îndeplinite.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, nemaifiind cereri sau probe de administrat, tribunalul constată finalizată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul asupra cererii de suspendare a executării şi pe fondul cauzei.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea contestaţiei, anularea încheierii nr. 101/25.09.2017 emisă de Curtea de Conturi a României şi a anularea în parte a deciziei nr. 58/29.06.2017 emisă de Camera de Conturi Gorj, cu privire la pct. 1, lit. e pentru motivele arătate pe larg prin cererea de chemare în judecată.

Reprezentanta pârâtelor solicită, în primul rând, respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării actelor contestate și arată că reclamanta nu face dovada întrunirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce priveşte cererea de anulare, reprezentanta pârâtelor solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată şi menţinerea actelor administrative contestate, arătând că reclamanta nu a declarat, înregistrat şi achitat impozitul pe clădiri şi mijloace de transport aflate în patrimoniu şi nici taxa pe clădiri şi pe terenurile proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ teritoriale închiriate, primite în administrare sau în folosinţă gratuită.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă;

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 13.10.2017 sub nr. ...., reclamanta X SA a chemat în judecată Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Gorj, solicitând anularea încheierii nr. 101/25.09.2017 emisă de Curtea de Conturi a României şi, pe cale de consecinţă anularea în parte a deciziei nr. 58/29.06.2017 emisă de Camera de Conturi Gorj cu privire la punctul 1, litera e; suspendarea efectelor deciziei nr. 58/29.06.2017 până la soluţionarea definitivă a prezentei acţiuni.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 58/29.06.2017 Camera de Conturi Gorj a reținut unele pretinse deficienţe menţionate la punctul 1, litera e din decizie, în sensul că a stabilit obligația de „Luarea măsurilor pentru declararea, calcularea, înregistrarea şi plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe mijloacele de transport înmatriculate, pentru clădirile şi mijloacele de transport aflate în patrimoniul societăţii şi respectiv a taxei pe clădiri şi pe terenuri pentru clădirile şi terenurile proprietate publică sau privată a UAT Motru, date în administrare sau în folosinţă gratuită societăţii X SA."

A arătat că prin încheierea nr. 101/25.09.2017 Curtea de Conturi a României a respins contestaţia prealabilă formulată de reclamantă.

A invocat reclamanta că societatea X SA a aplicat în mod corespunzător dispoziţiile art. 249 alin.3 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal în care se precizează în mod imperativ că „pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori unităţilor administrativ teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare sau folosinţă, sau după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de interes public, se stabileşte taxa pe clădiri..." şi pe cele ale art. 455 alin. (2) din Legea 228/2016, în care sunt precizate aceleaşi facilităţi acordate persoanelor de interes public.

De asemenea, a invocat că societatea este o persoană juridică de interes public, al cărei acţionar majoritar este municipiul Motru, care deţine 99% din acţiuni, iar tarifele practicate sunt stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local.

A menţionat că aceste tarife nu includ impozite.

Faţă de acestea reclamanta a arătat că nu are posibilitatea legală de a impune locuitorilor să achite contravaloarea serviciilor de care beneficiază în mod direct, cum ar fi locurile de parcare cu plata de pe raza municipiului Motru. Dacă proprietarii sau utilizatorii de autoturisme nu doresc să achite contravaloarea locurilor de parcare, nu există o cale legală care să îi oblige la plata contravalorii acestor locuri de parcare.

În consecinţă, societatea nu a procedat la declararea, calcularea, înregistrarea şi plata impozitului pe clădiri, datorită faptului că beneficiază de prevederile Codului Fiscal privind scutirea de la plata impozitelor pe clădiri, având în vedere specificul entităţii - Societate de interes public.

De asemenea, obiectivele: Zona de Agrement, Piaţa Centrală, Cămin C7, Parcările cu plată şi Spaţiile birourilor din cămin C1, fac parte din contractul de delegare a gestiunii serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat din municipiul Motru, contract înregistrat sub nr. 4488/15.02.2011.

Obiectivele existente la data încheierii contractului (Piaţa Centrală, Cămin C7), au fost menţionate în „Procesul verbal de predare - preluare a bunurilor proprietate publică şi privată a municipiului Motru aferente serviciului administrarea domeniului public şi privat din municipiul Motru”.

Celelalte obiective fac parte din acelaşi contract, completând procesul verbal sus-mentionat, pe măsură ce ele au fost predate-preluate, conform hotărârilor adoptate de Consiliul Local Motru.

În ceea ce priveşte impozitul pe mijloacele de transport înmatriculate, pentru perioada 2012 -2017, s-a considerat de către Serviciul Impozite şi Taxe Locale că Societatea X SA nu datorează impozit, având în vedere că înmatricularea mijloacelor auto, se face doar dacă Serviciul Impozite şi Taxe Locale confirmă luarea în evidenţă în vederea impunerii sau nu a acestora.

Astfel, din moment ce mijloacele auto au primit formularul necesar înmatriculării, confirmarea luării în evidenţă, acest lucru demonstrează că Societatea a fost de bună credinţă.

Faptul că Serviciul Impozite şi Taxe Locale a emis documente cu impozit datorat „zero", că nu datora impozit pentru mijloacele auto, reiese din declaraţiile fiscale/deciziile de impunere ce au stat la baza înmatriculării acestora la Serviciul Politia Rutieră.

Având în vedere cele prezentate mai sus, din care rezultă fără echivoc faptul că abaterile constatate la aceste puncte sunt rezultatul interpretării eronate a prevederilor legale menţionate, reclamanta a solicitat admiterea contestaţiei şi să se dispună anularea literei „e" din decizia contestată.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind suspendarea a efectelor Deciziei nr. 58/29.06.2017, reclamanta a apreciat că sunt întrunite condiţiile art. 14 şi 15 prevăzute de Legea contenciosului administrativ în sensul că este o cauză bine justificată şi se solicită pentru prevenirea unei pagube iminente.

Actele administrative sunt executorii din oficiu şi prin ele însele, adică nu necesită intervenţia unui alt organ pentru a le investi cu formulă executorie. Datorită acestui specific, devine necesară suspendarea lor, atunci când sunt contestate din punct de vedere al legalităţii, şi când prin executarea lor ar putea provoca o pagubă persoanelor fizice sau juridice protejate prin instituţia contenciosului administrativ.

Efectele produse de suspendarea dispusă, potrivit dispoziţiilor art. 15, alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, se produc, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, deci sunt limitate în timp şi condiţionate, tocmai pentru raţiunea ca instanţa investită cu soluţionarea fondului cauzei să aibă posibilitatea de a cerceta cauza în amănunt.

Dat fiind faptul că procedura de verificare a legalităţii şi temeiniciei abaterilor menţionate în decizia nr. 58/2017, emisă de Camera de Conturi Gorj, nu a fost finalizată reclamanta a apreciat că este deplin justificat capătul de cerere - contestaţia formulată de societatea X SA privind suspendarea executării măsurilor dispuse prin această decizie.

Reclamanta a învederat faptul că, în procesul executării actelor administrative, trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.

Tocmai de aceea suspendarea executării actului administrativ trebuie considerată ca fiind, în realitate, un eficient instrument procedural aflat la îndemâna instanţei de judecată pentru a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind echitabil ca atâta timp cât se află în proces de evaluare, acesta să nu-şi producă efecte asupra celor vizaţi.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004, constituie cazuri bine justificate împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Având în vedere argumentele prezentate mai sus, reclamanta a considerat că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, existând îndoieli serioase cu privire la legalitatea măsurilor dispuse prin Decizia nr. 58/2017, decizia Camerei de Conturi Gorj fiind dată contrar legii, încălcând dispoziţiile Codului de Procedură Fiscală.

Referitor la cea de doua condiţie prevăzută de lege, respectiv prevenirea unei pagube iminente, a considerat reclamanta că şi acesta este îndeplinită, întrucât subzistă pericolul producerii unei pagube iminente, prin executarea silită imediată ca finalitate a executării actului administrativ atacat, mai exact a deciziei nr. 58/2017 a Curţii de Conturi a României.

Paguba iminentă este de netăgăduit, în condiţiile în care societatea ar fi obligată să restituie suma impusă, reprezentând contravaloarea impozitelor/taxelor, pentru clădirile şi mijloacele de transport aflate în patrimoniul societăţii şi respectiv a taxei pe clădiri şi pe terenuri pentru clădirile şi terenurile proprietate publică sau privată a UAT Motru, date în administrare sau în folosinţă gratuită societăţii X SA.

Având în vedere motivele prezentate mai sus, reclamanta a solicitat admiterea cererii aşa cum a fost formulată cu privire la fondul cauzei cât şi în ceea ce priveşte suspendarea.

În dovedirea acţiunii reclamanta a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, decizia nr. 58/29.06.2017 emisă de Camera de Conturi Gorj şi încheierea nr. 101/25.09.2017 emisă de Curtea de Conturi a României.

II. La data de 17 noiembrie 2017, pârâta Curtea de Conturi a României, atât în nume propriu, cât şi în numele şi pentru Camera de Conturi Gorj, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării deciziei nr. 58/29.06.2017 a Camerei de Conturi Gorj, precum și respingerea ca neîntemeiată a cererii de anulare a încheierii nr. 101 din 25.09.2017 şi de anularea parţială a deciziei nr. 58/29.06.2017 emisă de Camera de Conturi Gorj, invocând în motivare, în esență, că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ pentru admiterea cererii de suspendare a executării deciziei nr. 58/29.06.2017 a Camerei de Conturi Gorj.

A arătat că prin prisma celor două prevederi legale este necesară întrunirea cumulativă a

două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea pagubei iminente, iar actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, prezumţie care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate (actul emană de la cine se spune că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis organul emitent). De aici, rezultă principiul executării din oficiu (executio ex officio), întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi executoriu, iar suspendarea acestuia apare numai ca o excepţie de la executarea din oficiu.

Consideră că a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.

Analiza condiţiei cazului bine justificat, definit în legislaţie drept împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, presupune stabilirea părţii în favoarea căreia există aparenţa de drept.

Apreciază că în cauză nu există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ contestat, astfel că prezumţia de legalitate (una dintre condiţiile caracterului executoriu al actelor administrative) continuă să fie valabilă.

De asemenea, în această cauză, măsurile prevăzute în decizia nr. 58/2017 a Camerei de Conturi Gorj au suport legal, deci actul a cărui suspendare se solicită se bucură de o aparenţă de legalitate, care urmează a fi analizată şi menţinută sau anulată la momentul soluţionării fondului cauzei, respectiv a cererii de anulare parţială a actului administrativ, astfel că nu se poale reţine ca fiind îndeplinita condiţia existenţei unui caz bine justificat.

În doctrină se apreciază că instanţa care este chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie trebuie să aprecieze ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente. Asemenea măsuri pot fi acordate în special în situaţia în care executarea actului administrativ este de natură să producă pagube grave, dificil de reparat şi în cazul în care există argumente juridice aparent valabile referitoare la legalitatea actului administrativ.

Or, simpla formulare a cererii de suspendare a executării actului administrativ asupra căruia reclamanta prezintă numai critici de fond (aferente cererii de anulare parţială) nu conduc la concluzia că ar exista o îndoială serioasă asupra legalităţii şi temeiniciei deciziei nr. 58/2017, astfel că aceste aspecte nu reprezintă argumente care să demonstreze că ar exista un caz bine justificat şi, pe cale de consecinţă, aceste susţineri nu sunt de natură să conducă la concluzia că ar fi îndeplinită această condiţie, astfel cum a fost instituită prin Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În speţă, se poate observa cu uşurinţă că actul a cărui suspendare se solicită a fost emis în baza prevederilor exprese ale Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicata şi ale Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2014.

De asemenea, consideră evident că actul este motivat atât în fapt, cât şi în drept, împrejurare care conduce la concluzia că nu există o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al acestuia.

Cu referire la condiţia pagubei iminente, invocă faptul că este definită ca fiind prejudiciul material viitor previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Producerea pagubei trebuie să constea într-o consecinţă a executării, iar nu în însăşi executarea actului administrativ atacat întrucât s-ar ajunge la concluzia că cerinţa referitoare la iminenţa producerii unei pagube este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ. Acest lucru este inadmisibil, deoarece ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actului administrativ.

Pe de altă parte, noţiunea de prejudiciu în întreaga doctrină evocă ideea unei pagube care trebuie să fie certă, al cărei cuantum să fie cunoscut, lichidă, exigibilă, determinată sau determinabilă.

Prin măsurile cuprinse în decizia nr. 58/2017 se urmăreşte recuperarea unor prejudicii, fiind evident că aceste măsuri reprezintă, în fapt şi în drept, o concretizare a atribuţiei Curţii de Conturi de a dispune entităţilor controlate să ia măsuri pentru înlăturarea neregulilor şi/sau pentru recuperarea prejudiciului, atunci când se constată abateri de la legalitate şi regularitate.

În acest sens sunt atât prevederile art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, cât şi prevederile art. 33 alin. (3) din acelaşi act normativ, potrivit cărora, pe de o parte, în baza constatărilor sale, Curtea de Conturi stabileşte înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar -contabilă sau fiscală controlată, iar pe de altă parte, în cazul în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice auditate această stare de fapt, situaţie în care stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligaţie a conducerii entităţii auditate.

Pe de altă parte, fără o motivare concretă a cererii de suspendare, s-ar înţelege că susţinerile reclamantei din acţiunea introductivă ar viza şi această cerere, dar este evident că aspectele invocate ţin, în mod exclusiv, de fondul pricinii - cererea de anulare a măsurilor dispuse.

În atare situaţie, dacă se consideră ca fiind argumentată exclusiv pe considerente care vizează fondul litigios, iar „simpla pipăire a fondului”, neconfirmând indicii temeinice de nelegalitate care să impună suspendarea executării actului, este evident că solicitarea reclamantei este vădit neîntemeiată.

Mai mult, din documentele, informaţiile şi situaţiile prezentate echipei de auditori publici externi din cadrul Camerei de Conturi Gorj, a rezultat faptul că deficienţele consemnate în raportul de control s-au produs ca urmare a nerespectării mai multor acte normative, ale căror prevederi au fost menţionate în mod expres în actul de control sau în decizia atacată.

Aşadar, a solicitat să se constate că reclamanta nu demonstrează îndeplinirea, în mod cumulativ, a condiţiilor care să conducă la suspendarea deciziei nr. 58/2017, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâtele au solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, precizând următoarele:

Din verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor financiare către bugetele locale şi alte bugete publice, reprezentând impozit/taxa pe clădiri, taxa pe terenuri şi impozit pe mijloacele de transport, echipa de auditori publici externi au constatat abateri ce au condus la denaturarea rezultatelor financiare, în perioada 2012-2017.

Potrivit balanţei de verificare sintetice, încheiate la 31.12.2016, societatea X SA deţinea, în patrimoniu, clădiri în valoare de 79.471,42 lei şi mijloace de transport, în valoare de 385.507,55 lei.

De asemenea, s-a constatat şi faptul că entitatea a primit, în administrare ori în folosinţă, clădiri si terenuri proprietate publică sau privată a unităţii administrativ-teritoriale, prin hotărâri ale Consiliului Local Motru, de dare în administrare ori în folosinţă, dar acestea nu au fost reflectate în evidenţa extracontabilă a societăţii, potrivit contractelor încheiate.

Conform prevederilor art. 249 şi art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi art. 455 şi art. 463 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, societăţile cu capital majoritar de stat, ori a UAT-urilor care sunt constituite ca persoane juridice de drept privat, datorează taxa pe clădiri şi terenuri pentru clădirile şi terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a UAT-urilor primite în concesiune, închieriere, administrare sau în folosinţă.

Astfel, reiese faptul că societatea X SA nu a declarat, înregistrat şi achitat impozitul pe clădiri şi pe mijloacele de transport, aflate în patrimoniu şi nici taxa pe clădiri şi pe terenurile proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale închiriate, primite în administrare sau în folosinţă gratuită.

Pentru perioada 2012-31.03.2017, valoarea impozitelor nedeclarate, neînregistrate şi neachitate, pentru clădirile şi mijloacele de transport aflate in patrimoniul societăţii, a fost calculată astfel: impozitul pe clădiri - 2,427 lei, pentru care s-au stabilit majorări de întârziere calculate până la data de 31.03.2017, în sumă totală de 587 lei; impozitul pe mijloacele de transport – 32.300 lei şi majorări de întârziere, în suma totală de 13,457 lei.

Pentru perioada 2012-31.03.2017, valoarea taxelor nedeclarate, neînregistrate şi neachitate pentru clădirile şi terenurile proprietate publica sau privată a unităţii administrativ teritoriale, date în administrare sau în folosinţă societăţii, a fost calculată astfel: taxa pe clădiri - 138.041 lei, pentru care s-au stabilit majorări de întârziere calculate, până la data dc 31.03.2017, în suma totală de 56,407 lei; taxa pe teren - 90.191 lei, pentru care s-au stabilit majorări de întârziere calculate până la data de 31.03.2017, în sumă totală de 15.733 lei.

Prin decizia nr. 58/29.06.2017, emisă de Camera de Conturi Gorj, la pct. I alin. 1 lit. e), s-a dispus: „Luarea măsurilor pentru declararea, calcularea, înregistrarea şi plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe mijloacele de transport înmatriculate, pentru clădirile si mijloacele de transport aflate în patrimoniul societăţii şi respectiv a taxei pe clădiri şi a taxei pe terenuri, pentru clădirile şi terenurile proprietate publica sau privata a UAT Motru, date în administrare sau în folosinţă gratuită societăţii X SA.

În legătură cu nedeclararea, necalcularea, neînregistrarea şi neplata impozitului pe mijloacele de transport înmatriculate, pentru perioada 2012-2017, societatea apreciază că nu datorează acest impozit „având în vedere că înmatricularea mijloacelor auto, se face doar dacă Serviciul Impozite şi Taxe Locale confirmă luarea în evidenţă în vederea impunerii sau nu a acestora”.

De asemenea, entitatea argumentează că a fost de bună credinţă şi a depus declaraţii la Serviciul Impozite şi Taxe Locale, dar acest serviciu a emis documente cu impozit datorat „zero" şi nici nu au fost somaţi să achite acest impozit nefiind „înregistraţi ca debitori şi în niciun caz nu poate fi pusă în sarcina X SA plata de dobânzi/penalităţi de întârziere".

Contrar susţinerilor reclamantei, pârâtele au solicitat să se constate faptul că, în speţă, în mod corect, Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor a analizat punctul de vedere prezentat în contestaţie, de către reprezentantul legal al entităţii, aspectele prezentate în Raportul de control, precum şi prevederile legale aplicabile în acest domeniu, reţinând următoarele:

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, la art. 249 alin. (3), prevede obligativitatea stabilirii taxei pe clădiri, ca sarcină fiscală a concesionaţilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri, pentru clădirile proprietate publică sau privată a stalului ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public.

Totodată, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, la art. 256 alin. (3), prevede obligativitatea stabilirii taxei pe teren ca sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren, iar la art. 257 lit. g) se prevede că impozitul pe teren nu se datorează pentru „orice teren proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a altor instituţii publice, aferent unei clădiri al cărui titular este oricare din aceste categorii de proprietari, exceptând suprafeţele acestuia folosite pentru activităţi economice".

Mai mult, Legea 227/2015 privind Codul Fiscal la art. 456 alin. (1) lit. b), stabileşte că scutirile privind taxa pe clădiri se aplică acelor clădiri „aflate în proprietatea publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice sau agrement, altele decât cele desfăşurate în relaţie cu persoane juridice de drept public".

De asemenea, o prevedere similară este şi la art. 464 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, prin care se stabileşte că scutirea de plată a taxei pe teren se aplică pentru „terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice sau agrement".

Pentru impozitul pe mijloace de transport, nu există nici o scutire sau facilitate acordată de Legea nr. 571/2003 sau/şi Legea nr. 227/2015, de care X SA să poată uza, iar faptul că în perioada 2012-2017, urmare a înmatriculării mijloacelor auto, serviciul impozite şi taxe locale nu a procedat la impunerea acestora, nu conduce la concluzia că acest impozit nu s-ar datora.

Având în vedere că încadrarea în una din categoriile de persoane juridice, aşa cum sunt definite de Codul civil - persoana juridică de drept public sau privat, rezultă din însuşi actul de înfiinţare al persoanei juridice, care poate fi lege, act al autorităţii administraţiei publice centrale sau locale şi actul constitutiv ori statutul societăţii, se constată că X SA nu are definită apartenenţa la categoria de persoană juridică de drept public, nici prin actul constitutiv, nici prin statut

Potrivit actului constitutiv, societatea are ca scop principal efectuarea de acte de comerţ, domeniul de activitate fiind operarea serviciilor de utilităţi publice, iar obiectul principal este acela de colectare a deşeurilor şi a obiectelor secundare, acesta fiind în legătură cu activităţi de producţie, reparaţii şi prestări servicii diverse.

În baza prevederilor Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, activităţile serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat ale municipiului Motru, de salubrizare şi de iluminat public, au fost delegate către acest operator economic de drept privat, fiind încheiate contracte de delegare a gestiunii, iar serviciile au fost prestate în regim de acte comerciale şi nu cu titlu de servicii publice.

Societatea X SA a primit de la Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Motru, bunuri în administrare sau în folosinţă gratuită, în sumă totală de 15.096.201,46 lei şi bunuri pentru desfăşurarea activităţilor, în zona de utilităţi publice, în valoare de 3.898.064,19 lei.

Astfel, din cele prezentate, reiese faptul că X SA este o societate cu capital majoritar al UAT Motru, constituită ca persoană juridică, în temeiul Legii nr. 31/1990 a societăţilor, care a primit, în administrare sau în folosinţă, bunuri proprietate publică sau privată a unităţii administrativ teritoriale, pe care le-a utilizat în scopul realizării obiectului de activitate de pretări servicii.

În concluzie, societatea X SA, datorează taxe şi impozite, pe clădirile şi terenurile, proprietate publică sau privată a unităţii administrativ teritoriale, primite în administrare sau în folosinţă, fiind aplicabile dispoziţiile art. 249, art. 256 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, respectiv art. 455, art. 463 şi art. 464 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

Faţă de cele de mai sus, pârâtele au considerat că motivele invocate dc reclamantă sunt nefondate şi nelegale şi au solicitat respingerea acţiunii acesteia, în privinţa măsurii prevăzute la pct. I alin. 1 lit. e cu consecinţa menţinerii deciziei nr. 58/19.06.2017 şi a încheierii nr. 101 din 25.09.2017, ca legale şi temeinice.

În drept, pârâtele au invocat dispozițiile art. 205 C.pr.civ., art. 33 alin. (3) din Legea nr. 54/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, ale pct. 204-210, 227, 228 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014, ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi pe cele ale actelor normative invocate în susținerea întâmpinării.

În dovedire, pârâtele au înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care au depus la dosar, în fotocopii, raportul de control nr. 5522/31.05.2017, proces verbal de predare – primire a bunurilor proprietate publică şi privată a municipiului Motru nr. 6677/14.03.2011, inventarul bunurilor proprietate publică şi privată a municipiului Motru aferente serviciului de salubrizare din municipiul Motru, hotărârea Consiliului Local Motru nr. 84/30.04.2015, proces verbal de predare primire nr. 4947/07.05.2015, fişa postului anexa nr. 1 la actul adiţional nr. 808/22.07.2015, notă de relaţii nr. 5330/25.05.2017, notă de relaţii nr. 5432/29.05.2017, balanţa de verificare la data de 31.12.2016, situaţia construcţiilor existente în patrimoniul Direcţiei Publice Motru SA, situaţia privind mijloacele de transport aflate în patrimoniul Direcţiei Publice Motru SA la data de 03.08.2017.

III. Analizând acțiunea dedusă judecății în raport de actele şi lucrările dosarului, privite prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de părți, precum și prin prisma temeiurilor legale aplicabile, tribunalul constată că acțiunea este neîntemeiată pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

Ca stare de fapt instanța reține că reclamanta X SA este o societate comercială pe acțiuni înființată prin HCL Motru nr. 53/19.07.2010 având ca acționari UAT mun. Motru și Sindicatul Liber al Funcționarilor Publici din primăria Motru, ca principal domeniu de activitate colectarea deșeurilor nepericuloase, dar cu mai multe domenii de activitate secundare.

În vederea desfășurării de activități, societatea a deținut în patrimoniu construcții – o magazie metalică și o hală depozit (filele 126-128) -, precum și autovehicule – 2 tractoare, 1 basculantă, 1 autocrafter, 1 autovehicul VW Jetta, 1 autovehicul Dacia Logan, 1 autospeciala N2, 1 autocisternă și 1 autovehicul Renault (filele 29-153).

De asemenea, în vederea executării serviciilor publice de salubritate și iluminat încredințate prin contractul de delegare a gestiunii serviciului public nr. 4488/15.02.2011, UAT municipiul Motru a încredințat societății reclamante, pentru administrare și folosință gratuită, mai multe terenuri și clădiri, respectiv spații de birouri în căminul C1 pentru asigurarea funcționării sediului societății, clădirile și terenul aferent Pieței centrale, clădirile și terenurile ce făceau parte din obiectivul ”zona de agrement – ștrand mun. Motru” (filele 91-93), parcările cu plată din municipiu, Căminul nr. C7, locuințe sociale, ateliere, cimitirul municipiului și imobilele aferente adăpostului pentru câini.

În perioada 20.04.2017 – 31.05.2017 societatea reclamantă a fost suspusă unui audit public extern din partea Camerei de Conturi Gorj, finalizat prin întocmirea raportului de control din 31.05.2017 (filele 29-87) și prin emiterea deciziei nr. 58/29.06.2017 (filele 9-14), acte prin care s-a reținut, între altele, că în perioada 2012 – 31.03.2017 reclamanta nu a declarat și nu a plătit impozitul pe clădirile și mijloacele de transport deținute în proprietate, respectiv nu a declarat și nu a plătit taxa pe clădirile și terenurile proprietate publică sau privată a UAT mun. Motru pe care le-a primit în administrare și folosință gratuită (pct. 1 lit. e din decizie).

Contestația formulată de reclamantă împotriva actelor Camerei de Conturi Gorj a fost respinsă prin încheierea nr. 101/25.09.2017 a Curții de Conturi a României.

Solicitând anularea măsurilor dispuse la pct. 1 lit. e din decizia nr. 58/29.06.2017 a Camerei de Conturi Gorj, prin acțiunea dedusă judecății reclamanta susține că în privința ei sunt aplicabile dispozițiile art. 249 alin. 3 și art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal (pentru perioada 2012 – 31.12.2015), respectiv dispozițiile art. 455 alin. 2 și art. 463 alin. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (pentru perioada 01.01.2016 – 31.03.2017), în partea referitoare la scutirea de la plata acestor impozite și taxe pe clădiri și terenuri drept consecință a faptului că societatea reclamantă este o persoană juridică de interes public, desfășurând activități aferente serviciilor publice de salubritate, iluminat ș.a.m.d. și având ca acționar majoritar, cu un procent de 99%, o entitate publică, respectiv UAT mun. Motru.

Totodată, în privința neîndeplinirii obligației de a plăti impozitele aferente autovehiculelor deținute în proprietate, reclamanta invocă lipsa culpei, susținând că Serviciul taxe și impozite locale din cadrul Consiliului Local Motru nu a emis decizii de impunere pentru aceste autovehicule.

În ceea ce privește impozitul pentru clădirile deținute în proprietate de societatea reclamantă;

Instanța are în vedere că atât potrivit art. 249 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cât și art. 455 alin. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ca regulă generală orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, excepțiile fiind prevăzute în aceste coduri fiscale.

Așadar, pentru clădirile aflate în patrimoniul societății reclamante erau aplicabile cele două norme fiscale ce instituie regula generală a obligației de plată a impozitului pe clădirile deținute în proprietate.

Contrar susținerilor reclamantei, scutirea de la plata impozitului datorat pentru clădirile deținute în proprietate era reglementată la art. 250 alin. 1 lit. a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv la art. 456 alin. 1 lit. b din Legea nr. 227/2015 pentru clădirile proprietate a instituţiilor publice sau pentru clădirile date în folosință instituțiilor publice.

Societatea reclamantă, care este înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului Gorj și desfășoară activități economice prestând servicii în considerarea unor contracte pe care le-a încheiat cu Consiliul Local al mun. Motru, nu este o ”instituție publică”.

Astfel, potrivit art. 2 alin. 1 pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, instituţiile publice locale sunt ”comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora”.

Așadar, pentru categoria serviciilor publice Legea nr. 273/2006 a introdus o condiţie specială, şi anume, subordonarea faţă de unităţile administrativ-teritoriale comune, oraşe, municipii, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti.

Or, în privința reclamantei nu există o asemenea subordonare, deoarece ea este organizată ca o societate pe acțiuni din data de 19.07.2010, iar potrivit art. 137 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 ”Societatea pe acţiuni este administrată de unul sau mai mulţi administratori... Când sunt mai mulţi administratori, ei constituie un consiliu de administraţie.”, iar conform art. 142 din același act normativ ”(1) Consiliul de administraţie este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, cu excepţia celor rezervate de lege pentru adunarea generală a acţionarilor. (2) Consiliul de administraţie are următoarele competenţe de bază, care nu pot fi delegate directorilor: a) stabilirea direcţiilor principale de activitate şi de dezvoltare ale societăţii; b) stabilirea politicilor contabile şi a sistemului de control financiar, precum şi aprobarea planificării financiare; c) numirea şi revocarea directorilor şi stabilirea remuneraţiei lor; d) supravegherea activităţii directorilor;...”.

Totodată, potrivit art. 1441 alin. 1, 4 și 5 din Legea nr. 31/1990  ”(1) Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator. (4) Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu loialitate, în interesul societăţii. (5) Membrii consiliului de administraţie nu vor divulga informaţiile confidenţiale şi secretele comerciale ale societăţii, la care au acces în calitatea lor de administratori”, iar conform art. 1442 alin. 1 și 2 ”(1) Administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligaţiilor, potrivit prevederilor art. 72 şi 73. (2) Administratorii răspund faţă de societate pentru prejudiciile cauzate prin actele îndeplinite de directori sau de personalul încadrat, când dauna nu s-ar fi produs dacă ei ar fi exercitat supravegherea impusă de îndatoririle funcţiei lor.”

În concluzie, între societatea pe acțiuni și acționarii acesteia nu există raport de subordonare, administrarea societății fiind asigurată de consiliul de administrație, iar în plan executiv de director, aceștia din urmă având numai obligația de informare a acționarilor, fără ca aceștia să poată impune administratorilor sau directorului o anumită direcție de activitate sau de dezvoltare.

Mai mult, definind noțiunea de ”organisme prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean”, dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. g pct. 1 și 2 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale fac fără echivoc diferența între ”instituţii publice şi servicii publice înfiinţate şi organizate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative” și ”societăţi comerciale şi regii autonome înfiinţate sau reorganizate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative, denumite în continuare societăţi comerciale şi regii autonome de interes local sau judeţean”.

În consecință, și în sensul Legii nr. 215/2001 instituția publică de interes local nu se identifică cu societatea comercială, chiar dacă ar desfășura activități lucrative similare, deoarece nu tipul de activități desfășurate la un moment dat este cel care determină natura juridică a unei entități, ci modul de constituire, de conducere, tipul și natura actelor pe care le emite, forța acestora și, nu în cele din urmă, scopul urmărit de entitatea respectivă ca finalitate a activității sale, respectiv scop economic sau social.

Așa fiind, instanța nu poate reține argumentul reclamantei în sensul că este o instituție publică, împrejurare în care se constată că nu îi erau aplicabile dispozițiile art. 250 alin. 1 lit. a din Legea nr. 571/2003 care să îi permită scutirea de la plata impozitului pe clădirile deținute în proprietate, considerent în raport de care se constată că în mod corect prin actele Curții de Conturi s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a declara, calcula și plăti acest impozit.

În ceea ce privește taxa pe clădirile proprietate a UAT Motru primite în administrare și folosință gratuită de către societatea reclamantă;

Instanța are în vedere că potrivit art. 249 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv potrivit art. 455 alin. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, pentru clădirile proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale date în administrare ori în folosinţă, după caz, persoanelor juridice/oricăror entități, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri.

Din interpretarea per a contrario a celor două dispoziții normative rezultă că taxa pentru clădire nu este datorată atunci când persoana juridică/entitatea ce folosește gratuit clădirea este de drept public.

Societatea reclamanta susține că i se aplică această exonerare de la plată în considerarea faptului că acționarul majoritar este UAT Motru și că prestează servicii de interes public (salubritate, iluminat public, administrarea adăpostului pentru câinii comunitari, administrarea ștrandului public ș.a.m.d.).

Or, astfel cum rezultă din dispozițiile legale indicate anterior, Codul fiscal acordă această exonerare de la plată numai persoanelor/entităților ”de drept public”, iar nu celor ”de interes public”, diferența între cele două noțiuni fiind substanțială.

Astfel, reclamanta nu poate fi asimilată unei persoane juridice/entități de drept public, întrucât ea nu aplică regulile bugetare prevăzute în Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, ci funcţionează ca societate comercială, fiind supusă normelor generale de funcţionare privind persoanele juridice de drept privat. Împrejurarea că acţionariatul reclamantei este format din autorităţi publice nu este de natură a imprima acelaşi caracter şi societăţii comerciale constituite prin aportul lor, aceasta fiind o entitate distinctă, cu patrimoniu diferit de cel al acţionarilor şi cu reguli de funcţionare diferite. De asemenea, faptul că societatea prestează un serviciu public, chiar şi în gestiune delegată, nu prezintă niciun fel de relevanţă sub aspectul calificării acesteia ca fiind o persoană de drept public.

Așa fiind, societatea reclamantă nu se regăsește în ipoteza de excludere de la plata taxei pe clădiri, decizia Camerei de Conturi prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de declarare, calcul și plată a acestor taxe fiind legală.

În ceea ce privește taxa pe terenurile proprietate a UAT Motru primite în administrare și folosință gratuită de către societatea reclamantă;

Instanța are în vedere că potrivit art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ”Pentru terenurile proprietate publică sau privată a ... unităţilor administrativ-teritoriale, ... date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a ... titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren.”.

Așadar, potrivit normei indicată mai-sus societății reclamante în calitate de titular al dreptului de folosință a terenurilor aparținând UAT Motru îi revenea obligația de a plăti taxa pe terenuri către bugetul local.

Contrar susținerilor reclamantei, aceasta nu se regăsește în niciuna dintre ipotezele de scutire de la plata taxei justificat de prestarea serviciilor de interes public, deoarece potrivit art. 257 lit. f și g din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal ”Impozitul pe teren nu se datorează pentru: f) orice teren deţinut, administrat sau folosit de către o instituţie publică, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice; g) orice teren proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a altor instituţii publice, aferent unei clădiri al cărui titular este oricare din aceste categorii de proprietari, exceptând suprafeţele acestuia folosite pentru activităţi economice;”

Astfel cum s-a arătat în considerentele anterioare societatea reclamantă nu este o instituție publică, iar activitatea desfășurată de societatea reclamantă cu ajutorul terenurilor primite în folosință gratuită are natură economică.

În ceea ce privește perioada ulterioară datei de 01.01.2016, instanța are în vedere că potrivit art. 463 alin. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal ”Pentru terenurile proprietate publică sau privată a ... unităţilor administrativ-teritoriale, ... date în administrare ori în folosinţă, după caz, oricăror entități, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe teren, care se datorează de ... titulari ai dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.”

Așadar, similar taxei pe clădiri, începând cu anul 2016 taxa pentru terenuri nu este datorată atunci când persoana juridică/entitatea ce folosește gratuit terenul este de drept public.

Pentru aceleași considerente de fapt și de drept expuse în legătură cu taxa pe clădiri, susținerea reclamantei în sensul că i se aplică această exonerare de la plată nu poate fi reținută, deoarece reclamanta nu este o entitate de drept public.

Așa fiind, decizia Camerei de Conturi prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de declarare, calcul și plată a taxei pe teren este legală.

În ceea ce privește impozitul pe mijloacele de transport deținute în proprietate de societatea reclamantă;

Instanța are în vedere că potrivit 264 alin. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv art. 471 alin. 2 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal este instituită obligația pentru proprietarul mijlocului de transport de a depune o declarație de impunere la organul fiscal în a cărei rază de competență își are domiciliul/sediul/punctul de lucru în vederea stabilirii și calculării impozitelor.

Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanta recunoaște că nu a depus declarațiile la organul fiscal și nu a plătit impozitele aferente mijloacelor de transport, dar se prevalează de faptul că autoritățile publice competente au acceptat înmatricularea în circulație chiar și în aceste condiții.

Or, faptul înmatriculării în circulație pe drumurile publice și faptul plății impozitelor către bugetul local sunt consecințele a două raporturi juridice distincte, care nu se presupun reciproc, ci doar se condiționează, în sensul în care impozitul se datorează doar pentru perioada în care mijlocul de transport este înmatriculat în circulație.

Astfel, obligația de plată a impozitului anual pentru mijlocul de transport deținut este prevăzută prin dispozițiile art. 261 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și prin art. 468 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, condiționat de faptul înmatriculării în circulație pe drumurile publice.

Așadar, în opinia Codului fiscal, între faptul înmatriculării în circulație și obligația de plată a impozitului este o legătură de la cauză la efect și nu invers, astfel încât, consecință a acestei înmatriculări vehiculul de transport pierde statutul de ”marfă” și este supus impozitării conform Codului fiscal.

În consecință, susținerea reclamantei nu poate conduce la anularea actelor Curții de Conturi, indiferent dacă societatea a fost în eroare în legătură cu aceste aspecte, ori dacă a fost de bună sau de rea credință, deoarece potrivit Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014, auditorii publici externi sunt obligați să constate deficiențe existente în activitatea entităților controlate și să stabilească măsuri de remediere indiferent de caracterul imputabil/neimputabil al deficiențelor sau de forma de vinovăție cu care au acționat organele de conducere ale acestor entități.

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării pct. 1 lit. e din decizia nr. 58/29.06.2017 a Camerei de Conturi Gorj și a încheierii nr. 101/25.09.2017 a Curții de Conturi a României;

Solicitând suspendarea executării actelor administrative contestate, reclamanta susține, în esență, că există îndoieli serioase în privința legalității actelor contestate conform celor expuse prin cererea de chemare în judecată, precum și că prin aducerea la îndeplinire a măsurii dispuse se va produce o pagubă în patrimoniul reclamantei, constând în sumele de bani ce trebuie plătite cu titlu de taxe și impozite.

Constată și reține instanța că, în raport de definiția pe care art. 2 alin. 1 lit. t din Legea nr. 554/2004 o dă noțiunii de ”cazuri bine justificate” ce pot determina suspendarea executării actului administrativ, susținerile reclamantei nu sunt întemeiate.

Astfel, conform dispoziției legale indicată anterior, cazurile bine justificate se caracterizează prin existența unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative.

Prin cererea dedusă judecății reclamanta invocă împrejurări de drept în legătură cu legalitatea actelor, susținând interpretarea diferită a unor dispoziții din Codul fiscal, de natură a conduce la concluzii divergente privind impunerea/neimpunerea fiscală a reclamantei.

Or, existența unor opinii diferite cu privire la aplicarea unor dispoziții legale sau cu privire la modul de interpretare a unor norme de drept nu creează prin ele însele o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative, ci conduc la necesitatea ca fiecare parte să-și susțină argumentat și documentat opinia.

În condițiile în care, potrivit pct. 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014, executarea măsurilor stabilite prin decizie devine obligatorie de la data comunicării încheierii de respingere a contestaţiei, luarea măsurii de excepție a suspendării acestei executări nu poate fi doar consecința unor divergențe de opinie între reprezentanții entității auditate și auditorii externi în legătură cu modul de interpretare a prevederilor de drept material aplicabile, întrucât a considera astfel înseamnă a lipsi actul de caracterul executoriu ori de câte ori entitatea auditată formulează contestație, ceea ce este contrar prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/4004.

Așadar, cum actele contestate nu sunt afectate de îndoială serioasă în privința legalității, încadrându-se în parametrii de competență funcțională și de condiții de formă prevăzute de Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, respectiv de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 155/2014, iar aspectele privitoare la modul de interpretare a normelor urmează a face obiectul soluționării fondului cauzei de către instanțe, se constată că nu este îndeplinită cerința de la art. 14 din Legea nr. 554/4004 privind existența cazului bine justificat.

Totodată, constată instanța că nu este îndeplinită nici cerința pagubei iminente, deoarece plata impozitelor și taxelor stabilite prin decizia Camerei de Conturi Gorj către bugetul local al municipiului Motru nu poate fi asimilată unei ”pagube” dat fiind caracterul său revocabil în condițiile art. 168 C.pr.fiscală privitoare la restituirea plăților nedatorate, restituire care presupune inclusiv plata de majorări de întârziere în condițiile art. 183 alin. 4 C.pr.fiscală.

Așa fiind constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele art. 14 din legea nr. 554/2004, cererea de suspendare executării actelor administrative contestate va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge acţiunea formulată de reclamanta societatea X SA în contradictoriu cu pârâtele şi Camera de Conturi Gorj.

Respinge cererea de suspendare a executării actelor contestate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare în ce priveşte respingerea acţiunii şi cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare în ce priveşte respingerea cererii de suspendare a executării, ce se vor depune la Tribunalul Gorj.

Pronunţată în şedinţa publică din 12 februarie 2018, la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare