Termenul maxim in care tertul poate formula contestatie

Decizie 792 din 04.10.2018


Asupra cauzei civile de faţă, reţine următoarele :

Prin sentinţa  nr. X/11.04.2018 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. X/311/2018 s-a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei.

S-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul O D, (CNP-) cu domiciliul procesual ales la av. R V - S, Judeţ O în contradictoriu cu intimata Administraţia Judeţeană Finanţelor Publice O -, Judeţ O, ca tardiv formulată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut  că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr.X/311/2018 contestatorul O D în contradictoriu cu intimata Administratia Judeţeană a Finantelor Publice O a formulat contestaţie la executare solicitând anularea procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile încheiat de intimată la data de 19.12.2016 în dosarul de executare nr. X 19.12.2016, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că prin procesul verbal de sechestru a cărui anulare o solicită, intimata instituie ca măsură asigurătorie: sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile ale debitorului SC D M SRL, cu sediul in S jud. Olt, bunuri printre care se regăseşte şi autoturismul marea RENAULT K cu nr. de identificare , ignorând vădit nejustificat faptul că respectivul autoturism nu mai era de cca. 1 an şi jumătate proprietatea SC D M SRL.

S-a arătat astfel că la data de 23.06.2015, autoturismul RENAULT K a fost înstrăinat de către SC D M SRL cu factura nr. X/23.06.2015 către contestatorul O D pentru stingerea unei părţi dintr-o datorie de 89.000 lei, pe care SC D M SRL o avea către el potrivit contractului de împrumut din 09.09.2014.

S-a mai precizat că SC D M SRL, la rândul său a formulat o contestație la executare, însă prin sentința civilă nr. X din 29.05.2017 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. X/311/2017 contestația la executare a fost respinsă pe excepţia lipsei de interes, in esenţă apreciindu-se că singura persoană care justifică interesul promovării unei contestaţii împotriva procesului verbal de sechestru pentru bunuri mobile încheiat la data de 19.12.2016 de către intimata  AJFP O este titularul dreptului de proprietate al acestui bun.

Soluția instanței de fond a fost menținută de Tribunalul Olt prin respingerea apelului declarat de SC D M SRL, potrivit deciziei nr.13 din 18.01.2018 pronunțată în dosarul nr. X/311/2017.

In aceste condiţii, sechestrul asigurator instituit asupra unui bun ce nu este proprietatea debitoarei, ci a unui terţ, este lovit de nulitate, astfel că solicită admiterea contestației.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 260, 261 alin.2  din Legea nr. 207/2015, 453 C.p.civ.

În susţinerea cererii la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri ( f. 3-7)

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepţie respingerea contestaţiei la executare ca fiind tardiv formulata, iar pe fond ca neîntemeiata.

Cu privire la tardivitatea formulării contestaţiei la executare s-au invocat dispoz art. 260 - 261 din Legea 207/2015, privind codul de procedura fiscala.

S-a arătat că procesul verbal de sechestru nr. OTG-DEC X/19.12.2016 a fost comunicat societăţii administrata de contestator, respectiv SC D M SRL, potrivit dovezilor de comunicare anexate, in data de 23.12.2016 iar contestaţia la executare a fost introdusa in data de 25.01.2018, peste termenul de 15 zile prevăzut de lege.

De asemenea, cel care a semnat de primirea procesului verbal de sechestru contestat este chiar reclamantul contestator, administratorul societăţii, având cunoştinţa de existenta acestuia încă din data de 23.12.2016.

Prin urmare, fata de cele arătate, intimata a solicitat respingerea contestaţiei la executare formulata de contestator împotriva procesului verbal de sechestru nr. OTG-DEC X/19.12.2016, întocmit de AJFP O ca fiind tardiv formulată.

Pe fond, considera contestaţia la executare formulata de O D ca fiind neîntemeiata deoarece Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O a emis procesul verbal de sechestru in baza datelor obţinute de la Serviciul Public Comunitar Regim de Permise de Conducere si înmatriculare a Vehiculelor, aplicaţia Dispecer 3, debitoarea SC D M SRL, societate administrata de reclamant, fiind proprietar înregistrat al bunului sechestrat, respectiv autoturism M1, Renault K.

S-a mai susţinut de asemenea că administrator al SC D Ml SRL este insusi O D, pe numele căruia a fost transferul prin factura nr.0X/23.06.2015 invocata, factura pe care o intimata o consideră nula, nefiind adusa la cunoştinţa terţilor şi fiind emisa cu rea credinţa, atâta vreme cat administratorul societăţii reclamante cunoştea faptul ca figura cu obligaţii restante fata de bugetul general consolidat al statului si era supusa executării silite.

Din aceste motive s-a afirmat că factura nr.0X/23.06.2015 pe care contestatorul o invoca nu are nicio relevanta in cauza dedusa judecaţii, întrucât nu este opozabila intimatei, nefiind făcuta cunoscuta terţilor, ci fiind întocmita pro cauza.

Contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei de tardivitate invocată de intimată, date fiind dispoziţiile art. 261 alin. 2 din Legea nr. 207/2015, iar pe fond a solicitat admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată.

În cursul procedurii, pentru soluţionarea cererii a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Motivarea soluţiei pronunţate

Deliberând cu prioritate asupra excepţiei de tardivitate, Judecătoria a găsit-o întemeiată pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor normative care reglementează regimul contestaţiei la executare în materie fiscală (art. 261 din Legea nr. 207/2015, privind codul de procedura fiscală):

Art. 261 - Termen de contestare

(1) Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când:

a) contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;

b) contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare silită de a îndeplini un act de executare;

c) cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.

(2) Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.

(3) Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.

Judecătoria a constatat că, aşa cum susţine contestatorul, în ceea ce-l priveşte pe terţul care pretinde că are un drept de proprietate sau alt drept real asupra bunului urmărit, legiuitorul a stabilit prin alineatul (2) un termen maxim în care acesta poate introduce contestaţia la executare, respectiv cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.

Cu toate acestea, s-a putut constata că prin alineatul (1) al art. 261 C. proc. fisc.,  s-a instituit un termen de prescripţie general aplicabil „contestatorului”, fără ca legea să facă vreo distincţie cu privire la calitatea acestuia de parte în raportul juridic de drept execuţional care face obiectul contestaţiei.

Termenul de 15 zile calculat de la data la care „contestatorul” a luat cunoştinţă de executare se aplică atât părţilor raportului juridic obligaţional (creditor şi debitor), cât şi altor părţi care justifică un interes pentru promovarea contestaţiei la executare, inclusiv terţului care pretinde că are un drept real asupra bunului.

Beneficiul acordat de lege acestuia din urmă prin alineatul (2), de a putea introduce contestaţia şi după efectuarea vânzării este instituit pentru acele situaţii în care terţul, nefiind parte în raportul juridic obligaţional, nu a luat la cunoştinţă de actele de executare silită decât odată cu efectuarea executării, adică vânzarea silită a bunului asupra căruia pretinde că are un drept real.

Interpretarea contrară, potrivit căreia chiar dacă terţul a luat cunoştinţă de executarea silită mai devreme de efectuarea acesteia, poate aştepta până la finalizarea procedurii de executare silită, iar ulterior poate introduce contestaţie la executare motivând că are un drept real asupra bunului vândut silit este incompatibilă cu scopul acestei proceduri.

Din întreaga reglementare a procedurii execuţionale (atât cea specială prevăzută de Codul de procedură fiscală, cât şi cea generală prevăzută de Codul de procedură civilă care se aplică în completare) rezultă că orice impediment care poate zădărnici efectuarea executării silite trebuie cunoscut cât mai repede cu putinţă, pentru a nu se ajunge la efectuarea executării în mod nelegal sau cu privire la bunuri care nu aparţin debitorului.

În acest sens, Judecătoria a reţinut dispoziţiile art. 626 NCPC, care prevăd că statul este obligat să asigure executarea, prin agenţii săi, în mod prompt şi efectiv sau dispoziţiile art. 627 NCPC, conform cărora executorul judecătoresc este obligat să respecte nu doar drepturile părţilor ci şi ale altor persoane interesate.

Prin prisma acestor principii, nu s-a putut susţine că finalitatea legii este aceea de lăsa executorul să finalizeze executarea silită, chiar dacă terţul titular al dreptului real cu privire la bunul executat silit ştie acest lucru, însă prin simpla lui voinţă nu aduce imediat la cunoștința executoriului (inclusiv pe calea contestaţiei la executare) acest aspect, ci îl poate lăsa până la finalizarea procedurii, pe care o poate însă anula ulterior, printr-o contestaţie la executare.

Tocmai de aceea interpretarea care trebuie dată art. 261 C. proc. fisc. citate anterior este aceea că şi terţul titular al dreptului real cu privire la bunul executat silit este supus aceloraşi reguli privind termenul de introducere a contestaţiei la executare stabilite la alin. (1), respectiv termenul de 15 zile calculat de la data la care a luat cunoştinţă de executare, şi numai în situaţia în care nu ia la cunoştinţă de executare până la finalizarea acesteia beneficiază de posibilitatea de a depune contestaţie în maxim 15 zile după efectuarea executării, conform alin. (2), iar dacă pierde şi acest termen, poate să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun, conform alin. (3).

Aşa fiind, cum în cauza de faţă contestatorul a luat cunoştinţă de procesul verbal de sechestru contestat, încă de la comunicarea acestuia, în anul 2016, în calitate de administrator al debitoarei D M SRL, dată la care contractul de vânzare-cumpărare de la debitoare la contestator a autoturismului ce face obiectul sechestrului era deja încheiat (la 23.06.2015), contestatorul ştiind astfel că este proprietarul bunului sechestrat, termenul de 15 zile prevăzut de art. 261 alin. (1) C. proc. fisc. a fost depăşit.

Pentru aceste motive Judecătoria a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei şi a respins contestaţia la executare ca tardiv formulată.

Calea de atac exercitată:

Împotriva sentinţei  a declarat apel  contestatorul  O D solicitând admiterea apelului, să se dispună anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru a se pronunţa pe fond.

Prin sentinţa apelată, Judecătoria Slatina a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei invocată de intimată prin întâmpinare şi a respins contestaţia la executare ca tardiv formulată.

Consideră că această soluţie este greşită.

Apreciază că, în primul rând, există  cel puţin două erori materiale, respectiv faptul că numărul dosarului este trecut iniţial prin tehnoredactare ca fiind X/311/2018, care într-adevăr este tot un dosar ce are ca obiect o contestaţie la executare purtat între contestatoarea A I şi intimaţii R V şi R I.

Respectiva eroare a fost îndreptată cu totul neprocedural înscriindu-se cu pixul numărul corect al dosarului, acela de X/311/2018 deasupra numărului tehnoredactat, acela de ….

Pe o linie similară, se înscrie menţiunea cu totul eronată din preambulul sentinţei apelate potrivit cu care : apărătorul contestatoarei solicită respingerea contestaţiei la executare având în vedere dispoziţiile art. 261 alin. 2 din Codul de procedură fiscală..." .

În realitate, apărătorul reclamantului solicitase respingerea excepţiei tardivităţii invocată de intimată prin întâmpinare şi pusă în discuţia părţilor de către instanţă şi nicidecum „respingerea contestaţiei" care ar fi fost pur şi simplu ori absurd ori ,,nu” nonsens.

Revenind la problematica excepţiei tardivităţii, apreciază că instanţa de fond, după ce face o trecere în revistă a dispoziţiilor procedural - fiscale în materie, respectiv art. 261 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură fiscală, dă o interpretare cu totul eronată acestor dispoziţii, în esenţă apreciind că terţei persoane prevăzută de disp. art. 261 alin. 2 din Codul de procedură fiscală i-ar fi aplicabile disp. art. 261 alin. 1 din Codul de procedură fiscală în situaţia în care terţa persoană este şi parte în raportul juridic obligaţional.

Raţionamentul este greşit deoarece terţa persoană, în speţă contestatorul, nu este parte în raportul juridic obligaţional pentru simplul motiv că în respectivul raport juridic obligaţional părţi sunt ANAF-ul şi, respectiv, debitoarea SC D M SRL, evident persoană juridică.

Mai mult decât atât, trebuie observat că legiuitorul nu a distins în momentul legiferării de maniera în care a interpretat instanţa de fond.

Or, într-o atare situaţie „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus = Unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem".

Faţă de aceste considerente si având în vedere că instanţa de fond a soluţionat cauza pe o excepţie, respectiv aceea a tardivităţii, solicită admiterea apelului, să se dispună anularea hotărârii atacate şi să se trimită cauza spre rejudecare primei instanţe pentru a se pronunţa pe fond.

În drept îşi întemeiază prezenta pe disp. art. 466, 480 alin. 3 N.C.p.civ.

Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice O a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului declarat de apelantul-contestator O D, ca fiind nefondat, si menţinerea sentinţei nr. X/11.04.2018, pronunţata de Judecătoria Slatina, in dosarul nr. X/311/2018, ca fiind legala si temeinica.

Dupa cum s-a arătat si reţinut de către instanţa de fond, potrivit art. 260 - 261 din Legea 207/2015, privind codul de procedura fiscala: "(1)Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.(...), (l)Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când:

a)contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;"

Astfel, vazand dispoziţiile legale mai sus arătate, in mod corect instanţa de fond a reţinut faptul ca, prin alin. 1 al art. 261 cod proced. fiscala, s-a instituit un termen de prescripţie general aplicabil contestatorului, fara ca legea sa faca vreo distincţie cu privire la calitatea acestuia de parte in raportul juridic de drept executional care face obiectul contestaţiei.

Prin urmare, termenul de 15 zile calculat de la data la care contestatorul a luat cunoştinţa de executare se aplica atat părtilor raportului juridic obligaţional, cat si altor parti care justifica un interes legitim pentru promovarea contestaţiei la executare, inclusiv terţului care pretinde ca are un drept real asupra bunului.

Or, beneficiul acordat de lege acestuia din urma prin alin. 2 al aceluiaşi articol, de a putea introduce contestaţia si dupa efectuarea vânzării este instituit pentru acele situaţii in care terţul, nefiind parte in raportul juridic obligaţional, nu a luat la cunoştinţa de actele de executare silita decât o data cu efectuarea executării, adică vânzarea silita a bunului asupra căruia pretinde ca are un drept real.

Astfel, s-a reţinut in mod corect de către instanţa de fond faptul ca procesul verbal de sechestru nr. OTG-DEC X/19.12.2016 intocmit de AJFP O a fost comunicat societăţii administrata de contestator, respectiv SC D M SRL, potrivit dovezilor de comunicare anexate, in data de 23.12.2016, iar, contestaţia la executare a fost introdusa in data de 25.01.2018, peste termenul de 15 zile prevăzut de lege.

Mai mult, cel care a semnat de primirea procesului verbal de sechestru contestat a fost chiar reclamantul contestator, administratorul societăţii, având cunoştinţa de existenta acestuia inca din data de 23.12.2016.

Astfel, instanţa de fond in mod corect a admis excepţia invocata si a respins contestaţia la executare ca fiind tardiv formulata.

In ceea ce priveşte aspectele legate de anumite erori materiale din conţinutul sentinţei apelate, apreciază ca prin conţinutul lor sunt greşeli formale si nu greşeli de judecata, nefiind de natura a modifica soluţia pronunţata.

In concluzie, fata de toate motivele arătate, solicită respingerea apelului declarat de apelantul-contestator O D, ca fiind nefondat, si menţinerea sentinţei nr. X/11.04.2018, pronunţata de Judecătoria Slatina, in dosarul nr. X/311/2018, ca fiind legala si temeinica.

In drept, îşi întemeiază prezenta întâmpinare pe dispoziţiile art. 205 Cod procedura civila.

In conformitate cu art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedura civila, solicită judecarea cauzei si in lipsa, pe baza actelor de la dosar.

Apelantul contestator O D a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea criticilor intimatei ca fiind eronate şi admiterea apelului aşa cum a fost formulat.

Considerente de fapt:

Prin întâmpinarea formulată, intimata solicită respingerea apelului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

In considerentele întâmpinării, nu se face altceva decât a se trece în revistă aserţiunile din motivarea hotărârii instanţei de fond, apreciindu-se că acestea sunt corecte şi că susţinerile sale din motivarea apelului ar fi greşite.

Realmente nu se răspunde stricto sensu la critica formulată în motivarea apelului.

De asemenea, erorile impardonabile din sentinţa instanţei de fond, invocate de reclamant, sunt considerate simple greşeli formale care n-ar fi de natură a modifica soluţia pronunţată.

Arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat în motivarea apelului, apreciind ca fiind eronate considerentele din întâmpinarea formulată de intimată.

În drept îşi întemeiază prezenta pe disp art. 201 alin. 2 N.C.p.civ.

In apel nu s-au administrat probe noi.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză, tribunalul reţine următoarele:

Relativ la motivul de apel prin care se invocă erori materiale in cuprinsul sentintei instanţei de fond, acestea nu pot face analiza instanţei de apel, deoarece dispozitiile art.445 C pr civ, instituie obligativitatea de a se urma procedura indreptării erorii materiale prev. de art.442 c pr civ,  îndreptarea neputând fi cerută pe calea apelului.

Referitor la excepţia tardivităţii  contestatiei la executare admisa de instanţa de fond, Tribunalul constata că potrivit dispoz art. 261 din Legea nr. 207/2015, privind codul de procedura fiscală:

,,(1) Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când:

a) contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;

b) contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare silită de a îndeplini un act de executare;

c) cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contestă.

(2) Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.

(3) Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.”(subl.n.).

Interpretarea data de instanţa de fond dispozitiilor legale precitate este corectă, in conditiile in care alin.2 al articolului 261 C pr fisc  stabileste data limita, termenul maxim in care tertul  ce pretinde un drept real asupra bunului executat poate formula contestatie.

In mod corect judecătoria a facut aplicarea  dispoz art.261 al.1 C pr fisc in cauza, aceste dispozitii  referindu-se la contestator si nu la debitor; Părtile din raportul juridic executional sunt cele ce iau cunostinţă de actele de executare, prin comunicare; in schimb terţul este cel care ia cunostinţă de actele de executare  ,,in alt mod”– ipoteza prevăzuta de  alin 1 lit.a) al art.261 C pr fisc.

Interpretarea pe care apelantul o propune  prin motivarea apelului dispozitiilor art.261 C pr fisc nu corespunde finalităţii textului de lege invocat.

In consecinţă, in mod corect a retinut instanţa de fond ca apelantul contestator a luat cunoştinţă de procesul verbal de sechestru contestat, încă de la comunicarea acestuia, la 23 decembrie  2016, în calitate de administrator al debitoarei D M SRL, dată de la care a curs termenul de 15 zile prevăzut de art. 261 alin. (1) C. proc. fisc. Cum contestatia la executare s-a formulat la data de 25.01.2018, este întemeiata atât exceptia de tardivitate invocata in faţa instantei de fond, cât şi solutia de admitere a acesteia.

Astfel, in temeiul dispoz art.480 al.1 C pr civ, apelul declarat urmeaza a fi respins, ca nefondat.

Data publicarii pe portal:05.12.2018