Obligatia de a face

Sentinţă civilă 371 din 14.03.2018


Prin acţiunea civilă înregistrată la această instanţă la data de 17 iulie 2017 reclamanta SC P SRL a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată în cauză, să dispună încadrarea juridică a actelor şi a faptelor săvârşite de prepusul ED în răspundere civilă delictuală, obligarea pârâtei la plata prejudiciului produs reclamantei în sumă de 21991,20 Euro şi dobânzile aferente până la încasarea sumei, ca urmare a faptei ilicite săvârşită de prepusul pârâtei, viceprimarul ED.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a cumpărat activele şi a preluat întregul personal de la SC A SRL aflată în lichidare şi a depus cerere la sediul comitentului Primăriei  , sub nr. de înregistrare XX, pentru vânzarea terenului în suprafaţă de 7480 mp pe care sunt edificate aceste active, cu scopul de a-şi dezvolta activitatea.

A mai arătat reclamanta că din proprie iniţiativă a suportat elaborarea raportului de evaluare a terenului de 7480 mp, depus la comitent sub nr. 892/20.01.2006.

Reclamanta a mai precizat că într-un final a fost întocmit proiectul de hotărâre privind vânzarea terenului şi introdus pe ordinea de zi a şedinţei din data de 23 februarie 2006. Pentru a preveni o eventuală întârziere cu privire la soluţia consiliului local, prin adresa nr. 2410/2006 a solicitat comunicarea hotărârii luate.

Prin adresa de răspuns nr. 2500/28.02.2006, comitentul, sub semnătura viceprimarului ED în numele primarului, a înştiinţat reclamanta că cererea i-a fost respinsă. Astfel, pentru a afla adevărul, reclamanta s-a adresat serviciului verificarea legalităţii actelor din Prefectura CS în luna iulie 2015 prin care a solicitat procesul verbal al şedinţei de Consiliu Local din data de 23 februarie 2006.

Prefectura CS i-a comunicat că soluţia consiliului local nu a fost de respingere ci doar de amânare până la elucidarea situaţiei juridice a terenului, care era în fapt în domeniul privat al UAT  .

Reclamanta concluzionează că, urmare a faptei ilicite a pârâtei prin viceprimarul ED, a fost prejudiciată cu suma de 21.991,20 Euro, sumă la care, fiind îndeplinite cerinţele răspunderii civile delictuale, pârâta trebuie să fie obligată.

În drept a invocat dispoziţiile art. 2528 al. 1, art. 1359 şi art. 1373 Cod civil şi art. 148 al. 1, 192 al. 1 şi art. 22 al. 4 Cod procedură civilă.

În probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu suma de 3.111,43 lei taxă judiciară de timbru.

Pârâta, citată cu un exemplar al cererii de chemare în judecată şi înscrisurile aferente, a depus întâmpinare la dosar (filele 24-26), prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pe cale de excepţie a invocat prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia netimbrării acţiunii, excepţia lipsei de interes a reclamantei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Pe fondul cauzei pârâta a arătat că nu există nici o legătură de cauzalitate între aşa zisa faptă ilicită şi prejudiciu, numitul ED nu a împiedicat cumpărarea terenurilor de către reclamantă ci doar a comunicat acesteia soluţia adoptată de către Consiliul Local în şedinţa din data de 23.02.2006.

În probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În drept a invocat dispoziţiile art. 205 şi urm. Cod procedură civilă.

La data de 13 octombrie 2017 reclamanta SC P SRL a depus răspuns la întâmpinare (filele 43-46) prin care a reiterat poziţia exprimată în cererea de chemare în judecată.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune reclamanta a arătat faptul că temeiul juridic al cererii sale a fost reprezentat de prevederile art. 2528 alin. 1 Cod civil iar nu prevederile art. 2517 Cod civil precizate de pârâţi.

Pentru termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2018 reclamanta a depus la dosarul cauzei note de şedinţă (fila 65-66 dosar).

La termenul de judecată din data de 16.01.2018, instanţa a respins excepţiile ridicate de pârâta UAT  , mai puţin excepţia dreptului material la acţiune pe care a unit-o cu probatoriului cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în fapt şi în drept următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă: instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune instanţa reţine că potrivit art. 2528 alin. 1 Cod civil prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Fapta ilicită din prezenta cauză şi invocată de reclamantă este reprezentată de împrejurarea că prin adresa nr. 2500/28.02.2006, Primăria  , prin Primar, a comunicat reclamantei faptul că solicitarea sa având ca obiect achiziţia de teren a fost respinsă (fila 9 dosar), aspect care nu corespunde realităţii. Aceasta deoarece la data de 30 martie 2006 a fost adoptată Hotărârea de Consiliu Local al Oraşului având ca obiect aprobarea procesului verbal al şedinţei din data de 23 februarie 2006, proces verbal prin care solicitarea reclamantei de achiziţionare a terenurilor fusese în realitate amânată.

Textul de lege reglementat de art. 2528 alin. 1 Cod civil implică cunoaşterea de către titularul dreptului la acţiune a două împrejurări pentru curgerea dreptului, respectiv cunoaşterea (ori obligaţia de cunoaştere) a pagubei dar şi a celui vinovat de prejudiciu.

Susţinerea reclamantei vizând data începerii curgerii termenului de prescripţie ca fiind data comunicării răspunsului din partea Prefecturii CS, respectiv anul 2015, este neîntemeiată. A aprecia altfel ar însemna a valida starea de pasivitate în care s-a menţinut reclamanta, pe întregul interval de timp de la data comunicării adresei 2500/28.02.2006 şi până la comunicarea situaţiei reale de către Prefectura CS, 30.07.2015 (fila 12), crescând în consecinţă şi valoarea creanţei dorită a fi obţinută.

O persoană diligentă trebuia să manifeste o atitudine activă în vederea obţinerii Hotărârii de Consiliu Local şi implicit al cunoaşterii procesului verbal al adunării consilierilor, cel puţin din dorinţa vizualizării şi înţelegerii motivelor respingerii solicitării.

Potrivit art. 50 din Legea nr. 215/2001 în forma în vigoare la data hotărârii: hotărârile cu caracter normativ devin obligatorii şi produc efecte de la data aducerii lor la cunoştinţa publică, iar cele individuale, de la data comunicării. Aducerea la cunoştinţa publică a hotărârilor cu caracter normativ se face în termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect. 

Reclamanta avea astfel posibilitatea de a cunoaşte hotărârea de consiliu local prin modalităţile de comunicare prevăzute de lege, neputând astfel susţine faptul cunoaşterii începând cu anul 2015 ci, cel mai târziu, începând cu data de 30.03.2006, data adoptării hotărârii.

Faţă de cele de mai sus, termenul general de prescripţie de trei ani început a curge la data de 30 martie 2006 s-a împlinit anterior introducerii cererii de chemare în judecată, înregistrată în anul 2017, fapt pentru care cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca prescrisă.