Contestaţii la tabelul preliminar de creanţe.- art. 111 din Legea nr. 85/2014

Cu privire la caracterul cert al creanţei invocate, executarea deciziei de impunere emisă de contestatoare a fost contestată pe cale administrativă, astfel încât, creanţa invocată de contestatoare la acest moment nu poate fi înscrisă decât ca şi creanţă provizorie cu drept de vot, până la soluţionarea plângerii formulate împotriva titlului executoriu emis de către contestatoare, nefiind vorba despre o creanţă afectată de vreo condiţie.

Neîncheierea procesului-verbal de recepţie finală nu atrage caracterul incert al creanţei dacă în încheierea acestui proces-verbal  debitoarea ar fi avut rol determinat, astfel că aceasta nu se poate apăra în prezentul litigiu invocând o situaţie determinată de propria culpă; prin contestaţia formulată debitoarea nu a invocat neregularităţi ale lucrărilor executate, ci doar aspecte de formă care nu afectează însă calitatea lucrărilor executate.

Compensarea nu poate opera decât între creanţe certe. S-a invocat în termen legal prin notificarea nr. 33/28.07.2016 anexată contestaţiei, dar până la momentul definitivării soluţionării contestaţiei, creanţa debitoarei împotriva E. S.R.L. nu este certă, depinzând de probatoriul ce se va administra, deci nu poate opera compensaţia legală între datoriile celor două societăţi.

Prin sentinţa civilă nr. 135/6 februarie 2018 Tribunalul Braşov a respins contestaţia formulată de debitoarea A. SRL, împotriva creanţei înscrisă în favoarea creditoarei B. S.R.L. în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei A. S.R.L. întocmit de administratorul judiciar provizoriu C. şi publicat în BPI nr. 21452/14.11.2017.

A respins  contestaţia formulată de debitoarea A. SRL, împotriva creanţei înscrisă în favoarea creditoarei D. S.R.L. în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei A. S.R.L. întocmit de administratorul judiciar provizoriu C. şi publicat în BPI nr. 21452/14.11.2017.

A respins contestaţia formulată de debitoarea A. S.R.L., împotriva creanţei înscrisă în favoarea creditoarei E. S.R.L. - în insolvenţă în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei A. S.R.L. întocmit de administratorul judiciar provizoriu C. şi publicat în BPI nr. 21452/14.11.2017.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, în data de 22.11.2017, sub nr. xxxx/62/2017/a1, debitoarea A. S.R.L., a solicitat instanţei să dispună înlăturarea din tabelul preliminar a creanţei în sumă de 360.875,86 lei înscrisă în favoarea creditoarei B. S.R.L. cu titlu de creanţă pură şi simplă şi înscrierea acesteia sub condiţie suspensivă, cu cheltuieli de judecată.

În tabelul preliminar de creanţe al debitoarei A. S.R.L. întocmit de administratorul judiciar provizoriu C. şi publicat în BPI nr. 21452/14.11.2017 a fost înscrisă în categoria creanţelor chirografare, creanţa solicitată de creditoarea B. S.R.L. în valoare de 360.875,86 lei.

Creanţa pretinsă rezultă din sentinţa civilă nr. 631/08.03.2016 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. xxx/1285/2015, prin care debitoarea a fost obligată să plătească creditoarei contravaloarea în lei la cursul BNR din ziua plăţii a sumei de 10.000 euro, suma de 306.279,94 lei, cu titlu de onorariu, stabilit conform contractului de prestări servicii nr.4 din 27 aprilie 2011 şi suma de 8.610,92 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, sentinţă rămasă definitivă prin decizia nr. 250/24.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.

Faptul că debitoarea a formulat căile extraordinare prevăzute de lege împotriva deciziei pronunţate în apel, nu afectează caracterul executoriu al titlului conferit de art. 633 pct. 1 Cod procedură civilă şi prin urmare creanţa pretinsă de creditoarea B. S.R.L. este certă, lichidă şi exigibilă până la momentul modificării acesteia şi conferă drept de vot deţinătorului său.

Prin urmare, susţinerile debitoarei privind caracterul incert al creanţei şi al afectării acesteia de o condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii, nu pot fi reţinute.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, în data de 22.11.2017, sub nr. xxxx/62/2017/a2, debitoarea A. S.R.L., a solicitat instanţei să dispună înlăturarea din tabelul preliminar a creanţei în sumă de 26.067,49 lei înscrisă în favoarea creditoarei D. S.R.L., constatarea cuantumului real al creanţei, cu cheltuieli de judecată.

În tabelul preliminar de creanţe al debitoarei A. S.R.L. întocmit de administratorul judiciar provizoriu C. şi publicat în BPI nr. 21452/14.11.2017 a fost înscrisă, în parte, în categoria creanţelor chirografare, creanţa solicitată de creditoarea D. S.R.L., respectiv din suma totală solicitată în valoare de 26.067,49 lei a fost acceptată suma de 6.766,69 lei. Administratorul judiciar a precizat că suma de 4,730,30 lei a fost respinsă ca fiind prescrisă, iar penalităţile aferente acestei sume au fost respinse ca nedatorate.

Conform cererii de înscriere la masa credală, creanţa pretinsă de către creditoare este formată din suma de 9.460,59 lei reprezentând garanţie de bună execuţie datorată conform contractului de uzinare confecţie metalică nr. 7/04.10.2011 şi procesului verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor nr. 07/1/23.11.2011 precum şi suma de 16.606,90 lei reprezentând penalităţi de întârziere.

Prin contestaţia formulată, debitoarea a arătat că contractul nr. 7/04.10.2011 anexat cererii de admitere a creanţei nu este semnat de reprezentantul său, însă nu a contestat existenţa acestuia, invocând dispoziţii contractuale ce nu au fost respectate de către creditoare. Prin urmare, se constată că lipsa semnăturii debitoarei de pe acest contract, nu afectează valabilitatea clauzelor acestuia.

Potrivit art. 3.1 din contract, creditoarea D. S.R.L. trebuia să execute în favoarea beneficiarului A. S.R.L. uzinarea, pregătirea suprafeţelor, grunduirea şi vopsirea halei de producţie, prelucrări metalice F., până la data de 25.11.2011. Lucrarea efectuată a fost garantată pentru o perioadă de 5 ani, conform art. 12.1 din contract. La sfârşitul perioadei de garanţie de 5 ani, trebuia să aibă loc între părţi recepţia finală care trebuia consemnată într-un proces verbal. Anterior semnării procesului-verbal de recepţie, A. în calitate de beneficiar trebuia să notifice creditoarei D. S.R.L. numele reprezentantului său împuternicit să îl semneze.

Potrivit art. 12.2, garanţia de bună execuţie a fost în cuantum de 5% din valoarea totală a lucrărilor facturate (43.498,98 euro +TVA) şi s-a constituit prin reţineri succesive din plata cuvenită pentru facturile emise. Restituirea garanţiei urma să fie făcută astfel: 50 % în termen de 30 de zile de la data semnării procesului verbal de finalizare a lucrărilor şi 50 % la expirarea perioadei de garanţie de  5 ani. 

Din prevederile contractuale asumate de părţi, rezultă că verificarea lucrărilor efectuate de societatea D. S.R.L. urma să se realizeze în 2 timpi: 1) după finalizarea lucrărilor, când se semna procesul-verbal de finalizare la terminarea lucrărilor; 2) după expirarea perioadei de garanţie de 5 ani, când părţile urmau să semneze procesul verbal de recepţie finală. După îndeplinirea acestor etape, executantul D. S.R.L. putea solicita restituirea garanţiei de primă execuţie conform celor stabilite prin contract.

Anexat cererii de admitere a creanţei, creditoarea D. S.R.L. a anexat doar procesul-verbal de recepţie la finalizarea livrărilor nr. 07/1/23.11.2011 care face dovada îndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate şi care îi dă dreptul de a solicita restituirea a 50% din garanţia de bună execuţie, respectiv suma de 4.730,295 lei.

Întrucât prin contract nu s-a stabilit că pentru procesul-verbal de finalizare al lucrărilor, beneficiarul lucrărilor, A. S.R.L., trebuia să comunice numele împuternicitului său, o astfel de prevedere existând doar pentru semnarea procesului-verbal pentru recepţia finală, semnarea procesului-verbal nr. 7/1/23.11.2011 de către şeful său de şantier îi este opozabilă debitoarei şi produce efecte.

Prin urmare, după expirarea termenului de 30 de zile de la data semnării acestui proces-verbal, obligaţia debitoarei A. S.R.L. de a restitui 50% din suma reţinută cu titlu de garanţie de bună execuţie, a devenit certă, lichidă şi exigibilă.

Raportat la această dată şi momentul formulării cererii de admitere a creanţei, în mod corect administratorul judiciar a respins ca prescris dreptul creditoarei D. S.R.L. de a solicita suma de 4.730,30 lei.

Pentru restul sumei de 50 %, s-a constatat că la dosarul cauzei nu a fost depus procesul verbal de recepţie finală prevăzut prin contract. Cu toate acestea, raportat la data finalizării lucrărilor (23.11.2011) şi termenul contractual de garanţie, reţinând că prin contestaţia formulată debitoarea nu a invocat neregularităţi ale lucrărilor executate ci doar aspecte de formă care nu afectează însă calitatea lucrărilor executate, judecătorul sindic a constatat că începând cu data de 23.11.2016, obligaţia A. S.R.L. de a restitui 50% din garanţia de bună execuţie a devenit certă lichidă şi exigibilă.

Prin urmare, înscrierea creditoarei D. S.R.L. în tabelul preliminar de creanţe al A. S.R.L. cu suma de 4.730,30 lei reprezentând 50% din garanţia de bună execuţie este corectă.

În privinţa penalităţilor de întârziere înscrise (2.036,39 lei), s-a constatat că acestea au fost calculate de administratorul judiciar provizoriu avându-se în vedere data expirării termenului de garanţie şi data intrării debitoarei în insolvenţă, procentul de 0,15 % pe zi de întârziere fiind aplicat sumei reprezentând garanţie de bună execuţie ce trebuia restituită.

Prin urmare, s-a constatat că administratorul judiciar provizoriu a procedat la o verificare atentă a creanţei pretinse de către creditoare, dispunând în mod corect admiterea parţială a acesteia.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, în data de 22.11.2017, sub nr. xxxx/62/2017/a3, debitoarea A. S.R.L., a solicitat instanţei să dispună înlăturarea din tabelul preliminar a creanţei în sumă de 74.158,69 lei înscrisă în favoarea creditoarei E. S.R.L. şi modificarea tabelului de creanţe, cu cheltuieli de judecată.

În tabelul preliminar de creanţe al debitoarei A. S.R.L. întocmit de administratorul judiciar provizoriu C. şi publicat în BPI nr. 21452/14.11.2017 a fost înscrisă în categoria creanţelor chirografare, creanţa solicitată de creditoarea E. S.R.L. - în insolvenţă în valoare de 74.158,69 lei.

 Creanţa pretinsă reprezintă contravaloarea facturilor fiscale  nr. 315305/11.11.2015, nr. 315332/04.12.2015 şi nr. 315353/30.12.2015 în valoare de 19.058,37 lei la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,5 % pe zi, în sumă de 55.100,32 lei. Facturile sunt semnate şi ştampilate de debitoarea A. S.R.L. fiind emise în baza contractului de  închiriere din data de 14.07.2015. Factura  nr. 315353/30.12.2015 a fost emisă în baza art. 4.2 din contract, conform căruia costul transportului de 1500 lei+TVA revine chiriaşului.

Prin urmare, faţă de înscrisurile justificative depuse la dosar de către creditoarea E. S.R.L., administratorul judiciar a constatat în mod corect caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei pretinse.

În privinţa compensaţiei legale invocată de debitoarea A., s-a reţinut că în dosarul nr. xx/62/2016/a2 având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe al societăţii E. S.R.L., prin sentinţa civilă nr. 89/SIND/30.01.2017 rămasă definitivă prin respingerea apelului, a fost admisă în parte contestaţia formulată de creditoarea A. S.R.L. şi s-a dispus înscrierea în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei S.C. E. S.R.L., cu titlu provizoriu, a creanţei chirografare în sumă de 55.236,67 lei reprezentând debit principal şi de 12.638,31 lei reprezentând dobânda penalizatoare aferentă debitului calculată pentru perioada 22.11.2013 - 14.01.2016, în favoarea creditoarei S.C. A. S.R.L., au fost respinse celelalte pretenţii ca neîntemeiate şi s-a acordat termen de judecată în vederea administrării de probe suplimentare pentru definitivarea contestaţiei. În prezent, dosarul se află în curs de judecată.

Faţă de autoritatea de lucru judecat al sentinţei menţionate, s-a constatat că susţinerile societăţii A. S.R.L. în sensul deţinerii împotriva societăţii E. S.R.L. a unei creanţe în sumă de 279.028,43 sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 1617 alin. 1 Cod civil „compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură”.

Or, întrucât creanţa deţinută de A. S.R.L. împotriva  E. S.R.L. a fost înscrisă provizoriu în tabelul definitiv de creanţe al acesteia, până la momentul definitivării contestaţiei şi stabilirii caracterului cert al creanţei pretinse de creditoare, nu poate opera compensaţia legală între datoriile celor două societăţi.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel debitoarea A. S.R.L. prin care a solicitat schimbarea acesteia în sensul rectificării tabelului de creanţe prin înlăturarea caracterului  pur şi simplu şi înscrierea creanţei creditoarei S.C. B. S.R.L. în tabel sub condiţie suspensivă, înlăturarea creanţei creditoarei D. S.R.L. de 26067, 49 lei din tabelul de creanţe, respingerii creanţei creditoarei E. S.R.L. de 74158,69 lei  sau în subsidiar înscrierea sub condiţie suspensivă a creanţei, cu cheltuieli de judecată, pentru următoarele motive:

Referitor la creditoarea S.C. B. S.R.L., întrucât la data înscrierii creanţei S.C. B. S.R.L. ca şi creanţă chirografară pură şi simplă, hotărârea nr. 250/23.04.2017 a Curţii de Apel  Cluj era deja atacată cu recurs la ICCJ. La data de 22.02.2018 ICCJ a dispus comunicarea raportului său cu privire la admisibilitatea în principiu a recursului debitoarei, astfel că în prezent problema caracterului nedefinitiv nu mai comportă discuţie. Creanţa este în litigiu, decizia Curţii de Apel fiind executorie provizoriu. Debitoarea a formulat şi contestaţie în anulare dosar nr. xx1/33/2017, suspendat prin încheierea din 2.10.2017 şi revizuire în dosarul xx2/33/2017 suspendat.

Creanţa pretinsă de S.C. B. S.R.L. a făcut obiectul cererii de deschidere a procedurii insolvenţei dosar nr. xxxx/62/2015 soluţionat conform deciziei 603/22.04.2015 de Curtea de Apel Braşov prin respingerea apelului creditoarei şi păstrarea sentinţei instanţei de fond în sensul respingerii cererii de deschiderea procedurii. 

În temeiul art. 635 Cod procedură civilă sunt  definitive  numai hotărârile  pronunţate în apel dar nerecurate, cele cu privire la care s-a declarat calea de atac a recursului neavând  caracterului cert al hotărârii definitive.

Hotărârea Curţii de Apel Cluj nu e definitivă şi există propunerea ICCJ privind admisibilitatea  în principiu a recursului.

S-au încălcat dispoziţiile art. 102 alin. 4 din Legea nr. 85/2004. Deşi administratorul judiciar nu poate face verificări pe fond ale creanţei în litigiu, se impunea să menţioneze caracterul contestat conform art. 110 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.

Instanţa  a făcut confuzie între caracterul executoriu provizoriu al hotărâri şi caracterul definitiv la hotărârii din apel, câtă vreme cât hotărârea nu are caracter definitiv în sensul art. 634 Cod procedură civilă, deci nici creanţa nu e pură şi simplă, ci sub condiţie suspensivă.

Referitor la creditoarea D. S.R.L., în motivarea apelului, debitoarea arată următoarele:

Contractul încheiat la 23.10.2011 este guvernat de noul cod civil intrat în vigoare la  1.10.2011, relevant şi H.G. nr. 273/1994 faţă de obiectul contractului antrepriză. Conform regulamentului de recepţie al lucrărilor de construcţie aprobat prin H.G. nr. 273/1994.

Procedura de recepţie care la rândul său condiţionează restituirea garanţiei de bună execuţie  guvernată de următoarele reguli:

Conform art. 1 din regulament recepţia este o componentă a sistemului calităţii în construcţii, prevederile legale în materia recepţiei fiind deci reguli de ordine publică de la care nu se poate deroga.

Art. 3 recepţia se produce în două etape, la finalizarea lucrărilor şi la expirarea termenului de garanţie. 

Art. 8 recepţia la terminarea lucrărilor nu poate avea loc numai între beneficiarul  şi executantul lucrărilor, ci e o procedură oficială care trebuie să se efectueze cu participarea reprezentanţilor  autorităţilor  publice  şi finalizarea  cu emiterea unui proces verbal de recepţie, iar cel la terminarea lucrărilor care trebuie  să respecte cerinţele de conţinut stabilite de anexa 1 la regulament  şi să fie  semnat de toţi membrii  comisiei  de recepţie.

Faţă de definiţia de la pct. 4 din anexa 5 la regulament însăşi începerea termenului de garanţie aferentă lucrărilor e condiţionată de emiterea de către comisia de recepţie a procesului verbal la terminarea lucrărilor  în forma din anexa i 1a regulament. 

Conform art. 33 şi următoarele din regulament, recepţia finală e o procedură oficială la care participă reprezentanţii autorităţilor  publice iar emiterea procesului-verbal de recepţie finală trebuie să respecte  cerinţele  de conţinut reglementarea  de anexa 2 la regulament  şi e o condiţie  pentru  finalizarea termenului de garanţie.

În speţă niciunul dintre procesele-verbale nu au fost întocmite cu respectarea  prevederilor relevante, procesul-verbal nr. 7/23.11.2011 nefiind un proces-verbal  în sensul şi având efectele regulamentului de reorganizare aprobat prin H.G. nr. 273/1994. Departe de a fi analizată la data deschiderii procedurii, până în prezent termenul de garanţie aferentă lucrărilor executate de creditori  nici nu a început.

Şi dacă am acorda procesului-verbal valoare juridică şi efectele  unui veritabil proces-verbal la terminarea lucrărilor totuşi cu privire la lucrările executate de D. nu s-a încheiat procesul-verbal de recepţie finală şi deci termenul de garanţie nu poate fi considerată ca fiind finalizată nici garanţia reţinută de debitoare nu poate fi reţinută ca fiind exigibilă.

Deci nu sunt îndeplinite condiţiile contractuale pentru restituirea garanţiei, deci nu se justifică creanţa de 9460,59 lei şi cum această creanţă nu e exigibilă, nici suma de 16606,90 lei solicitată ca penalităţi  aferente  sumei de 9460, 59 lei nu e o creanţă certă.

Mai mult cu privire la suma  de 16606, 90 lei pentru  care administratorul  judiciar  şi creditorii au invocat prevederile art. 13.2 contract, acest articol instituie o clauză penată aplicabilă exclusiv acelor sume datorate de debitoare ca contravaloare a lucrărilor executate nu şi sumelor datorate cu alt titlu.

Faţă de art. 1538 Cod civil, clauzele penale sunt de strictă interpretare.

Deci penalitatea de 0,15% la sută care e o clauză penală invocată care nu e aplicabilă sumei datorate de debitoare cu titlu de garanţie de bună execuţie, ci exclusiv sumelor deja achitate de debitoare cu titlu de preţ pentru vânzare cumpărare a lucrărilor. Mai mult  în ce priveşte lichiditatea sumei  de 16.606,90 lei aceasta nu a fost probată  de creditor  în condiţiile  în care nici prin aceea de înregistrare a creanţei creditoarea nu a explicat cum a calculat penalitatea  reglementată  de art. 13.2 din contract, nu a precizat de la ce moment a calculat şi la ce sumă s-a raportat când a calculat penalitatea. 

Deci nici creanţa de 9460,59 lei şi nici cea de 16.606,90 lei nu sunt certe şi trebuie  înlăturate  din tabel.

Sentinţa conţine neconcordanţe între considerente  şi dispozitiv în sensul că deşi instanţa apreciază că o sumă de 4730,30 lei din creanţă  e prescrisă, totuşi respinge total contestaţia reclamantei  şi nu dispune  nicio măsură de rectificare în considerarea prescripţiei. 

Instanţa  a interpretat  greşit  legislaţia relevantă şi probele.

Nu a ţinut  cont de prevederile H.G. nr. 273/1994 şi a aplicat  eronat  condiţiile de exigibilitate a creanţei  de 9460,59 lei, a dat procesului-verbal o valoare  juridică neposedată, respectiv de proces-verbal la terminarea lucrărilor, cât şi proces-verbal de recepţie finală  considerând că face dovada îndeplinirii condiţiilor suspensive pentru plata  sumei de 9460,59 lei.

Mai mult Tribunalul a considerat  eronat că suma  de 9460,59 le-ar fi datorată de debitoare doar pentru că aceasta nu a invocat deficienţe ale lucrărilor, când esenţa problemei este că suma este o sub o dublă condiţie formală respectiv încheierea celor două procese verbale, condiţie neîndeplinită.

Procesul-verbal nr. 7/2011 nu face dovada îndeplinirii condiţie recepţiei la terminarea lucrărilor şi cu atât mai puţin a recepţiei finale, iar în lipsa acestor formalităţi creanţe de 9460,59 lei  nu e exigibilă  şi în consecinţă nici aceea de 16.606,90 lei  accesorii. 

Administratorul judiciar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând între părţi s-a încheiat procesul-verbal la terminarea lucrărilor 7/23.11.2011 care nu s-a dovedit a fi nesemnat  de reprezentantul legal, deci la acel termen 50 % din garanţia de bună execuţie a devenit exigibilă.

Intimata creditoare D. S.R.L. a depus note şedinţă prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că are o creanţă certă lichidă şi exigibilă faţă de debitoare.

Cu privire la creanţa E. S.R.L., apelanta debitoare arată în motivarea apelului următoarele:

Deşi instanţa a reţinut autoritatea de lucru judecat a sentinţei 89 definitivă  din dosarul nr. xx/62/2016/a2 aceasta a constatat că susţinerile debitoarei în sensul deţinerii creanţei de 279028,43 sunt neîntemeiate, fără a reţine însă caracterul fondat al acestora cu privire  la creanţa  chirografară de 55236,67 lei debit principal şi de 12638,31 lei dobânzi penalităţi cu care debitoarea a fost înscrisă  în tabelul definitiv, total 67874,98 lei.

Izvorul creanţei  este contractul 11/8.05.2008 în care debitoarea  e antreprenor. Suma  de 55236,67 lei e o creanţă certă recunoscută de E., anterior  deschiderii proceduri insolvenţei  prin semnarea contractului 11/88.05.2008 şi a procesului-verbal de recepţie calitativă la finalizarea lucrărilor din 7.11.2008 şi, prin semnarea facturilor  antemenţionate din care emană această sumă şi prin plata valorii facturilor enumerate, cu excepţia procentului de 5 % reţinute ca garanţei de bună execuţie.

Conform contractului dintre părţi (art. 4.4 contract 11/8.05.2008) scadenţa creanţei  reprezentând garanţia de bună execuţie se împlinea în termen de 15 zile de la data expirării  termenului  garanţiei de 5 ani.  Având  în vedere că la data de 7.11.2008 s-a încheiat între părţi procesul-verbal la finalizarea lucrărilor anexat fără obiecţiuni sau obligaţii de remediere în sarcina debitoarei, rezultă că exigibilitatea creanţei debitoarei a intervenit la 22.11.2013. Nerestituirea garanţiei de bună execuţie a fost cauzată de situaţia financiară  precară a creditoarei  şi nicidecum în considerarea pretenţiei  debitoarei  în temeiul contractului 11/2008.

Contradictorialitatea sentinţei derivă din interpretarea diferită a termenului  de creanţă certă. S-a reţinut în ce priveşte creanţa pretinsă de E. (aferentă unor facturi emise în baza unui contract încheiat în formă simplă, deci în lipsa unui titlu executoriu) că aceasta ar fi certă, în timp ce creanţa debitoarei nu ar avea acest caracter până la momentul definitivării contestaţiei din dosarul nr. xx/62/2016/a2, fiind discriminatorie această soluţie.

Sentinţa e nemotivată în fapt şi drept, neconţinând motivele în baza cărora s-a ajuns la concluzia că pretenţiile E. au caracter  cert, iar creanţa debitoarei nu ar avea acest caracter.

Prin sentinţa  atacată judecătorul  a aplicat  greşit  normele de drept material referitor  la certitudinea creanţei  şi operarea compensării legale.

Înţelesul noţiunii de creanţă certă în sistemul legii insolvenţei e diferit de cel din procedura civilă. Dacă în sistemul reglementărilor privind executarea silită, creanţa certă e definită ca fiind o creanţă stabilită  printr-un titlu executoriu, în legea insolvenţei creanţa e certă dacă rezultă din însuşi actul de creanţă sau după caz din alte acte, dar emanate de la  debitoare  sau recunoscute  de acesta, nefiind  necesare  existenţa  unui act autentic sau a oricărui  titlu executoriu. Această concluzie se desprinde din prevederile art. 5 alin. 1 pct. 20 din legea insolvenţei de creanţă certă.

Norma juridică trebuie interpretată în senul aplicării, nu al neaplicării.

Rezultă din prevederile legii insolvenţei că mecanismul compensării se aplică cu prioritate dacă între  debitor  şi creditor  există creanţe reciproce  care se pot compensa legal sau judiciar, sens în care calitatea de creditor îndreptăţit să ceară deschiderea procedurii  va subzista doar dacă soldul pozitiv pentru  creditori  ar fi mai mare decât valoarea prag. Legea consacră posibilitatea operării compensării legale în lipsa unui titlu executoriu, iar o asemenea interpretare trebuie  efectuată  şi cu ocazia analizării  declaraţiei de creanţă fiind nelegală înscrierea E..

Sunt întrunite condiţiile compensării reciproce a obligaţiilor, creanţele să aibă  ca obiect  bunuri fungibile, să fie certe lichide şi exigibile, odată cu întrunirea acestor condiţii compensaţiei  producându-se de drept, deci independent de îndeplinirea altor condiţii de formă.

Pentru compensarea legală nu e necesară deţinerea unui titlu executoriu, legea stabilind ca cerinţă numai certitudinea şi lichiditatea creanţelor, oricare ar fi izvorul lor (e în ce priveşte creanţa  debitoarei  contractul  11 şi facturile), respectiv exigibilitatea art. 663 Cod procedură civilă, însemnând creanţe a cărei scadenţă s-a împlinit, expirând termenul la care debitoarea  trebuia  să facă plata către creditori (ex în ce priveşte creanţa  debitoarei exigibilitatea creanţei intervenind la 22.11.2013). Părţile nu au stabilit prin contractul 11/2008 nici un mecanism care să confere E. un beneficiu al termenului de plată privind restituirea garanţiei de bună execuţie, iar aceasta nu a depus în justificarea declaraţiei sale de creanţă nici un înscris din care să rezulte un temei legal/contractual care ar fi îndreptăţit-o să refuze restituirea garanţiei, cu toate că anterior debitoarea invocase deja compensaţia legală a creanţelor. 

Faţă de art. 1616 Cod civil conform cărora compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, rezultă că încă de la data emiterii celor  3 facturi creanţele pe care la constată acestea s-au stins prin compensarea lor legală cu creanţa certă lichidă şi exigibilă  deţinută de debitoare împotriva E. încă de la data de 22.11.2013. În procesul de verificare amănunţită a creanţelor şi în lumina prevederilor art. 90 alin. 1 din legea insolvenţei, fostul administrator  judiciar  ar fi trebuit  fără  formalităţi suplimentare, să constate intervenirea compensaţiei  legale a creanţelor, stingerea acestora până la concurenţa celei mai mic dintre ele ex creanţa  E., şi să respingă cererea de creanţă a creditoarei.

Susţinerile E. conform cărora debitoarea nu ar fi invocat compensarea legală în termenul de înscriere sunt netemeinice; apelanta a dovedit că în faţa instanţei de fond că prin notificarea 33/28.07.2016 anexată contestaţiei, debitoarea  a contestat creanţa pretinsă la acea dată E..

Faptul că pretenţiile E. nu sunt întemeiate, iar creanţa pretinsă nu e în totalitate certă rezultă şi din analiza contractului de închiriere  din 14.07.2015 în care debitoarea  e chiriaş, şi a modalităţi în care E. a calculat  cuantumul penalităţilor  stinse, începând cu datele de 16.12.2016 pentru factura 315305/11.11.2015, respectiv 8.01.2016 pentru factura 315332/4.12.2015.

Apelanta a dovedit că scadenţa creanţei în valoare de 585.236,67 lei reprezentând  contravaloarea garanţiei de bună execuţie datorată de E. a intervenit anterior scadenţei facturilor  antemenţionate, respectiv la data de 22.11.2013. Cum obligaţiile principale de plată s-au stins prin compensare la nivelul cel mai mic al creanţelor reciproce încă de la emiterea facturilor de către E., debitoarea  nu datorează şi nu s-a aflat în întârziere cu privire la obligaţia principală de plată pretinsă de E. prin cererea de admitere creanţe, fiind nelegală calcularea de penalităţi.

Prin contractul de închiriere din 14.07.2015 părţile nu au stabilit expres în niciuna dintre clauzele contractuale (ex art. 4.5 privind  penalităţile) că penalităţile ar putea depăşi valoarea debitului principal, astfel că nu se poate depăşi 19.058,37 lei cât e contravaloarea celor trei facturi, deci e evidentă nelegalitatea înscrierii în tabel a penalităţilor de 55100,32 lei.

Referitor la creanţa de 2200 lei solicitată în temeiul facturii 315353/30.12.2015, nu există nici un document justificativ cu privire la diferenţa de 360 lei facturată, reprezentând cuantum taxă acces zonă. Chiar dacă se prevede că taxele de acces în zonă cad în sarcina chiriaşului, din punct de vedere al obţinerii şi suportării costurilor, respectiva creanţă nu a fost justificată de E. prin depunerea de documente din care să rezulte modul de calcul sau de stabilire a taxelor de acces în zonă, astfel că nu reprezintă o creanţă certă lichidă şi deci nici exigibilă şi se impune neînscrierea în tabel.

Prin cercetarea amănunţită a declaraţiei de creanţă şi documente  justificative  ale creanţei E., se observă că pretenţiile sale sunt neîntemeiate şi chiar dacă s-ar înlătura susţinerile apelantei privind eliminarea întregii creanţe din tabel, s-ar impune constatarea cuantumul ilegal al acesteia  (ex. prin eliminarea penalităţilor ce depăşesc valoarea debitului principal, a sumei de 360 lei facturată în lipsa prezentării oricăror documente justificative şi înscrierea sub condiţie suspensivă) şi obligării E. la plata cheltuielilor de  judecată.

Intimata E. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că are o creanţă certă faţă de debitoare rezultând din contractul 11/2008, creanţa debitoarei faţă de intimată este incertă, nefiind încheiat procesul-verbal de recepţie finală, lucrările fiind necorespunzătoare, compensaţia trebuia invocată în termenul de contestare creanţe.

Curtea constată apelul parţial fondat.

Cu privire la creditoarea B. S.R.L. în valoare de  360.875,86 lei, această creditoare B. S.R.L. a fost înscrisă în tabelul de creanţe ca şi creanţă pură şi simplă în categoria creanţelor, creanţa nefiind sub condiţie, până la soluţionarea recursului la ICCJ, fără drept de vot, ci reprezintă o creanţă pură şi simplă, cu drept de vot, însă litigioasă, conform art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2014.

Potrivit art. 633 alin. 1 Cod procedură civilă sunt hotărâri executorii hotărârile date în apel, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar potrivit art. 634 alin. 2 hotărârile date în apel fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs sunt hotărâri definitive.

Faptul că decizia nr. 250/23.04.2017 a Curţii de Apel Cluj nu e definitivă, însă executorie nu are relevanţă, ea fiind creanţa  rămânând pură şi simplă, înscrierea în tabel fiind provizorie, în sensul că are drept de vot însă nu participă la distribuire, fiind o creanţă litigioasă.

Faptul că s-a admis în principiu recursul la ICCJ nu înlătură caracterul executoriu al sentinţei, până la desfiinţarea sentinţei.

Astfel, atât art. 1017 din Codul civil anterior, cât şi art. 1400 din Noul Cod civil reglementează faptul că dreptul afectat de o condiţie suspensivă se naşte doar de la momentul îndeplinirii evenimentului viitor şi incert prefigurat de către părţi. Astfel, o primă consecinţă a acestei teze este aceea că o condiţie suspensivă este eminamente o clauză contractuală sau, în mod excepţional, o prevedere a unui act juridic unilateral, fiind astfel o manifestare de voinţă intrinsecă izvorului de obligaţii din care derivă. A doua consecinţă priveşte însuşi efectul condiţiei suspensive, respectiv naşterea dreptului subiectiv civil, care în procedura insolvenţei este însăşi creanţa solicitată a fi înscrisă în tabelul de creanţe.

Dacă s-ar accepta că anumite fapte juridice extrinseci titlului din care izvorăşte creanţa pot avea natura unei condiţii suspensive, atunci s-ar ajunge la concluzia că o obligaţie născută pură şi simplă prin acordul părţilor poate deveni condiţională prin intervenirea unui eveniment neprefigurat de părţi cu această valoare de condiţie suspensivă. Mergând pe acest raţionament, se ajunge în situaţia absurdă ca o obligaţie născută pură şi simplă prin voinţa părţilor să devină o obligaţie condiţională, cu consecinţa calificării ei pendente conditione drept nenăscută.

În aliniatul 5 al art.102 se reglementează dreptul de vot şi dreptul la distribuţie al titularilor creanţelor sub condiţie suspensivă la data deschiderii procedurii, inclusiv al titularilor creanţelor a căror valorificare este condiţionată de executarea în prealabil a debitorului principal.

O dispoziţie derogatorie s-a prevăzut în penultimul aliniat în ce priveşte creanţa unei părţi vătămate din procesul penal care se înscrie tot ca o creanţă sub condiţie suspensivă, până la soluţionarea definitivă a acţiunii civile în procesul penal în favoarea părţii vătămate. În plus, în cazul în care acţiunea civilă în procesul penal nu se finalizează până la închiderea procedurii insolvenţei, eventualele creanţe rezultate din procesul penal vor fi acoperite din averea persoanei juridice reorganizate sau, dacă este cazul, din sumele obţinute din acţiunea în atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor ce au contribuit la aducerea persoanei juridice în stare de insolvenţă.

Art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2014 menţionat de instanţa de fond definind tabelul preliminar arată ce creanţe sunt cuprinse în tabelul preliminar de creanţe, respectiv creanţe scadente sau nescadente, sub condiţie sau în litigiu, născute anterior deschiderii procedurii şi chiar dacă nu cuprinde o definiţie a creanţelor sub condiţie sau provizorii, este relevant arătând două categorii distincte –creanţe sub condiţie sau în litigiu.

Potrivit art. 105 alin. 1 şi 2 toate creanţele vor fi supuse verificării cu excepţia celor  bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat. Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a decis, în şedinţa din 18 aprilie 2016, că admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia a II-a Civilă în dosarul nr. xxxx/107/2014/a2 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă,  a stabilit că  „În interpretarea dispoziţiilor art. 105 alin. 1 şi 2 şi art. 106 din Legea nr. 85/2014, administratorul/lichidatorul judiciar nu are atribuţia de a verifica pe fond creanţele bugetare constatate prin titluri executorii, contestate în termenul legal în faţa instanţei specializate”.

Cu privire la caracterul cert al creanţei invocate, executarea deciziei de impunere emisă de contestatoare a fost contestată pe cale administrativă, astfel încât, creanţa invocată de contestatoare la acest moment nu poate fi înscrisă decât ca şi creanţă provizorie cu drept de vot, până la soluţionarea plângerii formulate împotriva titlului executoriu emis de către contestatoare, nefiind vorba despre o creanţă afectată de vreo condiţie.

În ce priveşte creanţa creditoarei D. S.R.L., restituirea garanţiei urma să fie făcută astfel: 50 % în termen de 30 de zile de la data semnării procesului-verbal de finalizare a lucrărilor şi 50 % la expirarea perioadei de garanţie de 5 ani.

Cu privire la dispoziţiile H.G. nr. 273/1994, întrucât prin contract nu s-a stabilit că pentru procesul-verbal de finalizare al lucrărilor, beneficiarul lucrărilor, A. S.R.L., trebuia să comunice numele împuternicitului său, o astfel de prevedere existând doar pentru semnarea procesului-verbal pentru recepţia finală, semnarea procesului-verbal nr. 7/1/23.11.2011 de către şeful său de şantier îi este opozabilă debitoarei şi produce efecte. Conform procesului-verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor nr. 7/1/23.11.2011 semnat şi ştampilat de debitoare - lucrarea fiind recepţionată  fără obiecţiuni.

După expirarea termenului de 30 de zile de la data semnării acestui proces-verbal, obligaţia debitoarei A. S.R.L. de a restitui 50% din suma reţinută cu titlu de garanţie de bună execuţie, a devenit certă, lichidă şi exigibilă.

Susţinerea apelantei în sensul că sentinţa nu conţine neconcordanţe între considerente  şi dispozitiv în sensul că deşi instanţa apreciază că o sumă de 4730,30 lei din creanţă e prescrisă, totuşi respinge total contestaţia reclamantei şi nu dispune nicio măsură de rectificare în considerarea prescripţiei, este neîntemeiată. Procesul-verbal de recepţie la finalizarea livrărilor nr. 07/1/23.11.2011 face dovada îndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate şi care îi dă dreptul de a solicita restituirea a 50% din garanţia de bună execuţie, respectiv suma de 4.730,295 lei, însă aceasta fiind prescrisă, corect a fost respinsă de administratorul judiciar.

Pentru restul sumei de 50 %, chiar dacă nu s-a încheiat procesul-verbal de recepţie finală raportat la data finalizării lucrărilor (23.11.2011) şi termenul contractual de garanţie, reţinând că prin contestaţia formulată debitoarea nu a invocat neregularităţi ale lucrărilor executate, ci doar aspecte de formă care nu afectează însă calitatea lucrărilor executate începând cu data de 23.11.2016, obligaţia A. S.R.L. de a restitui 50% din garanţia de bună execuţie a devenit certă lichidă şi exigibilă.

Din economia contractului cât şi din art. 32 H.G. nr. 273/1994 potrivit căruia recepţia finală este convocată de investitor în cel mult 15 zile după expirarea perioadei de garanţie, obligaţiile privind luarea măsurilor necesare pentru întocmirea recepţiei finale aparţine debitoarei în calitate de beneficiar. 

Debitoarea nu a susţinut însă că lucrările nu ar fi fost conforme sau că în termen de 5 ani ar fi apărut deficienţe care ar fi necesitat  măsuri de remediere, ci pur şi simplu a arătat că suma  nu ar fi exigibilă pentru că nu există încheiat procesul-verbal. Având  în vedere că în încheierea acestui proces-verbal debitoarea ar fi avut rol determinat, aceasta nu se poate apăra în prezentul litigiu invocând o situaţie determinată de propria culpă.

Potrivit art. 1270 Cod civil contractul are putere de lege, debitul principal fiind datorat, la fel şi penalităţile de întârziere de 0,15 % respectiv 16606,90 lei până la data de 6.09.2017 data deschiderii procedurii cum rezultă din art. 12.2, art. 13.2 contract, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă în sensul art. 662 Cod procedură civilă.

În privinţa penalităţilor de întârziere înscrise (2.036,39 lei), se constată că acestea au fost calculate de administratorul judiciar provizoriu avându-se în vedere data expirării termenului de garanţie şi data intrării debitoarei în insolvenţă, procentul de 0,15 % pe zi de întârziere fiind aplicat sumei reprezentând garanţie de bună execuţie ce trebuia restituită. Penalităţile sunt datorate  conform art.  13.2 din contract  pentru neîndeplinirea obligaţiilor  contractuale , inclusiv aceea de restituire a garanţiei de bună execuţie.

Cu privire la creanţa creditoarei E., aceasta reprezintă contravaloarea facturilor fiscale  nr. 315305/11.11.2015, nr. 315332/04.12.2015 şi nr. 315353/30.12.2015 în valoare de 19.058,37 lei la care se adaugă penalităţi de întârziere de 0,5 % pe zi, în sumă de 55.100,32 lei. Facturile sunt semnate şi ştampilate de debitoarea A. S.R.L. fiind emise în baza contractului de  închiriere din data de 14.07.2015. Factura  nr. 315353/30.12.2015 a fost emisă în baza art. 4.2 din contract, conform căruia costul transportului de 1500 lei + TVA revine chiriaşului, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă.

În privinţa compensaţiei legale invocată de debitoarea A., se reţine că în dosarul nr. xx/62/2016/a2 având ca obiect contestaţie împotriva tabelului preliminar de creanţe al societăţii S.C. E. S.R.L., prin sentinţa civilă nr. 89/SIND/30.01.2017 rămasă definitivă prin respingerea apelului, a fost admisă în parte contestaţia formulată de creditoarea A. S.R.L. şi s-a dispus înscrierea în tabelul definitiv de creanţe al debitoarei S.C. E. S.R.L., cu titlu provizoriu, a creanţei chirografare în sumă de 55.236,67 lei reprezentând debit principal şi de 12.638,31 lei reprezentând dobânda penalizatoare aferentă debitului calculată pentru perioada 22.11.2013 - 14.01.2016, în favoarea creditoarei S.C. A. S.R.L., au fost respinse celelalte pretenţii ca neîntemeiate şi s-a acordat termen de judecată în vederea administrării de probe suplimentare pentru definitivarea contestaţiei. În prezent, dosarul se află în curs de judecată, fiind administrată proba cu expertiza tehnică.

Referitor la susţinerile apelantei privind caracterul cert al creanţei, din considerentele sentinţei 56/62/2016/a2 a Tribunalului Braşov rezultă că faţă de conţinutul procesului-verbal 07.11.2008 şi dispoziţiilor contractuale asumate de părţi, începând cu data de 07.11.2008 se prezumă că lucrările efectuate de creditoare în baza contractului nr. 11/08.05.2008 sunt corespunzătoare iar după împlinirea termenului de 5 ani prevăzut de art. 4.4, în lipsa dovedirii de către debitoare a intervenirii unor situaţii care să impună efectuarea de remedieri la lucrările executate de creditoare, se naşte obligaţia acesteia de restituire către S.C. A. S.R.L. a sumei reţinute cu titlu de garanţie de bună execuţie, respectiv suma de 55.236,67 lei. Se reţine în continuare că debitoarea E. a comunicat creditoarei la data de 27.09.2013, în cadrul termenului de garanţie de 5 ani, adresa oficială primită de la G. prin care erau semnalate deficienţe la lucrările efectuate (fila 114 volum I).

În concluzie întrucât au fost formulate obiecţiuni în cadrul termenului de garanţie de 5 ani, creanţa constând în garanţia de bună execuţie nu este certă.

Potrivit art. 1617 alin. 1 Cod civil „compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură”.

Compensarea s-a invocat în termen legal prin notificarea 33/28.07.2016 anexată contestaţiei, dar până la momentul definitivării soluţionării contestaţiei, creanţele debitoarei  împotriva E. S.R.L. nu este certă, depinzând de probatoriul ce se va administra, deci nu poate opera compensaţia legală între datoriile celor două societăţi.

Susţinerea apelantei în sensul constatării cuantumului ilegal al acesteia prin eliminarea penalităţilor ce depăşesc valoarea debitului principal nu poate fi analizată în apel întrucât nu a făcut obiectul contestaţiei formulate de debitoare, fiind susţinută pentru prima oară în apel.

Faţă de considerentele mai sus arătate, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite în parte apelul declarat de debitoarea A. S.R.L. şi va schimba sentinţa instanţei de fond în sensul înscrierii provizorii a creanţei creditoarei D. şi va păstra restul dispoziţiilor.

În baza 453 alin. 2 Cod procedură civilă intimata creditoare  B. S.R.L. va fi obligată să plătească  suma  de 2800 lei cheltuieli de judecată parţiale la fond şi în apel apelantei debitoare, din care 1500 onorariu avocat la fond, 1000 onorariu avocat în apel, 300 lei taxă de timbru la fond şi în apel. 

Domenii speta

Spete similare