Decizie Curtea de conturi. Necontestarea încheierii emise de comisia pentru soluţionarea contestaţiilor. Inadmisibilitate

Obiectul judecăţii trebuie să cuprindă, potrivit art. 204 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţi de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014, încheierea emisă de comisia de soluţionare a contestaţiilor, în procedura de contestare în faţa acesteia a deciziei iniţiale. O atare procedură este una obligatorie, reprezentând o formă a recursului graţios ca şi etapă administrativă obligatorie anterior sesizării instanţei în această materie, iar nu o formă a unei jurisdicţii administrative şi speciale.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 24.08.2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi B. a contestat Decizia nr. 17/ 14.06.2017 a Camerei de Conturi B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea masurilor prevăzute la punctele:

- II. 3 referitor la plata nelegală a unui spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în perioada 2015-2016, pentru personalul prevăzut în statul de funcţii, plaţi nelegale în sumă totală de 77.850 lei, din care: 63.260 lei sume brute şi 14.590 lei contribuţie sociale ale angajatorului;

- II. 4 referitor la plata unui premiu lunar de 2% pentru personalul prevăzut in statul de funcţii, însumând o sumă totală de 11.979 lei, din care: 9.779 lei sume brute şi 2.200 lei contribuţii sociale ale angajatorului; măsuri pe care le consideră ca fiind abuzive.

Prin sentinţa nr. 234 din 14 martie 2018, Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă prin întâmpinare şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi B.,  ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A. prin primar.

În motivarea căii de atac promovate reclamanta-recurentă a precizat că soluţia instanţei de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. 4 din Constituţie, referitoare la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative. Prevederile art. 204 şi 227 din regulament impun parcurgerea unei etape jurisdicționale administrative, lipsa acestui traseu fiind sancţionată cu inadmisibilitatea contestaţiei, precum în speţa de faţă, în care s-a considerat că Încheierea nr. 7/2017 urma să fie contestată pe cale separată, în termenul legal. Caracterul facultativ al acestei proceduri a fost ignorat de către instanța de fond prevederile constituționale ale art. 21 devenind astfel absolute.

A invocat în apărare Decizia nr. 34/2016 a Curții Constituționale și a arătat că efectele acesteia nu se aplică recursului grațios prevăzut de art. 30 din OG nr. 121/1998. În speţă, reclamanta a decis atacarea fondului litigios, reprezentat de Decizia nr. 17/2017 şi supunerea spre analiză instanţei de judecată, conținutul Încheierii nr.7/2017 fiind o chestiune facultativă de atacat, nesancţionabilă cu inadmisibilitatea după cum eronat a procedat prima instanţă.

Prin întâmpinarea depusă la data de 26 iunie 2018, pârâta Curtea de Conturi a României, în nume propriu şi pentru Camera de Conturi B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.

Recurenta apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. 4 din Constituția României. În combaterea acestui motiv de recurs a arătat că prevederile art. 204-227 din RODAS  impun parcurgerea unui recurs grațios, a unei etape prealabile administrative obligatorii, însă fără caracter jurisdicțional. În speţa dedusă judecăţii, prin acţiunea introductivă de instanţă, recurenta a solicitat anularea Deciziei nr. 17 din 14.06.2017, în condiţiile în care şi-a exercitat dreptul de a contesta măsurile dispuse, prin procedura prealabilă, obligatorie, însă nu a solicitat anularea încheierii nr. 17 din 14.06.2017 care a fost emisă cu ocazia soluţionării recursului graţios.

La termenul din 10.01.2018 reclamanta şi-a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat anularea Încheierii nr. 7 din 04.08.2017 însă, întrucât acest capăt de cerere a fost formulat după primul termen de judecată – 22.11.2017, instanța de fond a constatat potrivit art. 204 alin. 1 Cod pr. civ. că Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A. este decăzută din dreptul de a modifica cererea de chemare în judecată.

Pe cale de consecință, motivele de recurs ale reclamantei sunt nefondate, întrucât prin cererea care a constituit obiectul judecății, recurenta a solicitat doar anularea Deciziei nr. 17 din 14.06.2017, nu și anularea Încheierii nr. 7/2017, sens în care consideră că soluția instanței de fond referitoare la admiterea excepției inadmisibilității este legală și corectă. De asemenea, invocarea de către recurentă a Deciziei Curții Constituționale nr. 34/2016 nu prezintă relevanță juridică în cauză  motivat de faptul că decizia invocată este referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 43 din OG nr. 121/1998.

Recurenta omite să arate că la punctul 19 din Decizia nr. 34/2016, Curtea Constituţională a stabilit că O.G. nr. 121/1998 reglementează mai multe proceduri, dintre care doar una poate fi calificată ca fiind procedură administrativ-jurisdicțională și anume cea din cadrul comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor ale cărei elemente sunt reglementate la art. 31-43 din ordonanţă. La Capitolul IV din OG nr. 121/1998 sunt reglementate două căi de atac. Prima cale este, de fapt, un recurs graţios (astfel cum tot un recurs graţios este şi cel prevăzut de pct. 204 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi (R.O.D.A.S.), aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014. Cea de-a doua cale de atac este exercitată înaintea comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor.

Cum prevederile pct. 227 din R.O.D.A.S. se referă la sesizarea instanţei de judecată cu o acţiune îndreptată împotriva încheierii emise de comisia de soluţionare a contestaţiilor, a considerat că motivarea recurentei în sensul că „apariţia şi conţinutul încheierii nr. 7 din 2017 este o chestiune facultativă de atacat, nesancţionabilă cu inadmisibilitatea" este nefondată. Pentru motivele arătate a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca fiind legală.

Examinând legalitatea sentinţei recurate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi motivelor de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:

Recurenta UAT A. a criticat sentința Tribunalului Botoşani, arătând că instanța de fond a soluționat în mod greșit cauza, făcând aplicarea greșită a normelor de drept procesual. Astfel, arată recurenta, instanţa a reţinut în mod greşit necesitatea de a fi fost contestată distinct şi Încheierea nr. 7 din 4.08.2017 prin care s-a soluţionat contestaţia formulată la emitent, cât timp această din urmă procedură are natura unei jurisdicţii administrative speciale care are, potrivit legii, un caracter facultativ şi gratuit.

Analizând criticile formulate, Curtea apreciază că acestea nu sunt întemeiate. Astfel, prima instanța a reţinut în mod corect că obiectul prezentei judecăţi trebuia să cuprindă, potrivit art. 204 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţi de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014, încheierea emisă de comisia de soluţionare a contestaţiilor, în procedura de contestare în faţa acesteia a deciziei iniţiale. Or, o atare procedură este una obligatorie, reprezentând o formă a recursului graţios ca şi etapă administrativă obligatorie anterior sesizării instanţei în această materie, iar nu o formă a unei jurisdicţii administrative şi speciale, aşa cum în mod greşit apreciază recurenta.

 Este de reţinut în acest sens că jurisdicţia administrativă specială diferă de procedura administrativă obligatorie în materie administrativă, cea din dintâi fiind definită potrivit art. 2 alin 1 lit. e drept activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are, conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţa activităţii administrativ – jurisdicţionale, procedură, aşadar, distinctă de cea administrativă reglementată prin dispoziţii generale (Legea nr. 554/2004) sau speciale, având ca finalitate revocarea/modificarea actului, procedură care nu prezintă caracteristicile de mai sus, dar care este obligatorie anterior sesizării instanţei. Ca urmare, recurenta avea obligaţia de a urma această procedură şi de a formula corespunzător obiectul acţiunii relativ la încheierea pronunţată în cursul ei, neputându-se astfel reţine vreun caracter facultativ aşa cum a argumentat recurenta.

Pentru aceste motive, curtea, reținând că hotărârea pronunțată de prima instanța este legală, că nu există motive de nelegalitate care să atragă casarea acesteia, și că astfel, cererea de recurs este neîntemeiată, urmează ca, în temeiul art. 496 Cod pr. civ. să respingă recursul ca atare.

Domenii speta

Spete similare