Admisibilitatea acţiunii în regres în cadrul procesului penal exercitată de partea responsabilă civilmente împotriva inculpatului.

- art. 79, 84 alin. 1 şi 86 Cod procedură penală

 În cadrul procesului penal nu este admisibilă acţiunea în regres exercitată de partea responsabilă civilmente împotriva inculpatului. Această parte are deschisă calea acţiunii în regres în faţa instanţei civile, unde se bucură de autoritatea de lucru judecat cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o (art. 28 alin. 1 Cod procedură penală), şi de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în condiţiile art. 29 alin. 1 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

Promovarea acţiunii în regres de către comitent faţă de prepusul său trebuie să se realizeze ulterior soluţionării cauzei penale, pentru că numai la momentul rămânerii definitive a hotărârii penale comitentul poate cunoaşte existenţa şi valoarea prejudiciului său (determinat prin obligarea sa în solidar cu prepusul la plata despăgubirilor către persoanele vătămate prin comiterea infracţiunii de către prepus).

Prin sentinţa penală nr. 49/S/24.03.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. xxxx/62/2016, s-au dispus următoarele:

1. Pentru săvârşirea infracţiunii de „producerea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin modificarea de date informatice, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul”.

 În  baza  art. 49 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (1968) - 82 acte materiale, cu aplicarea art.5 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală:

Condamnă pe  inculpata A. […] la  pedeapsa  de 2 ani închisoare.

2. Pentru săvârşirea infracţiunii de „introducerea, fără drept, de date informatice, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice”.

În  baza  art.48 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (1968) - 16 acte materiale, cu aplicarea art. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală:

Condamnă pe  aceeaşi inculpată la  pedeapsa  de 1 an şi 4 luni închisoare.

3. Pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”

În  baza  art. 290 Cod penal (1968), cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal (1968) - 80 acte materiale, cu aplicarea art. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală:

Condamnă pe  aceeaşi inculpată la pedeapsa  de 2 luni închisoare.

4. Pentru săvârşirea infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”

În  baza  art. 290 Cod penal (1968), cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal (1968) -16 acte materiale, cu aplicarea art. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin.10 Cod procedură penală:

Condamnă pe  aceeaşi inculpată la  pedeapsa de 2 luni închisoare.

În  baza  art.33 alin.1 lit. a, art. 34 alin. 1  lit. b Cod penal (1968):

Contopeşte  pedepsele de mai sus şi stabileşte ca în final inculpata să execute pedeapsa  cea  mai grea de 2 ani închisoare, la  care  adaugă un  spor de  pedeapsă de  1  an, pedeapsa finală rezultantă fiind  de  3  ani închisoare.

Cu aplicarea art.71, 64 lit. a teza  a  II-a, b, c Cod penal (1968).

În  baza  art. 86/1 Cod penal (1968), art.86/2  Cod penal (1968):

Suspendă sub  supraveghere executarea  pedepsei de  3  ani închisoare aplicată, pe  durata  unui  termen de  încercare  de 8  ani.

În  baza  art.86/3 Cod penal (1968):

Pe  durata termenului de încercare, inculpata va  respecta următoarele  măsuri de supraveghere:

- să se prezinte,  la datele fixate, la Serviciul  de  Probaţiune  B. –

- să anunţe, în  prealabil, orice  schimbare de  domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice  deplasare care depăşeşte 8  zile, precum şi întoarcerea

- să comunice  şi să justifice schimbarea  locului de  muncă

- să comunice informaţii de  natură a  putea  fi controlate mijloacele  sale  de  existenţă

Pune în  vedere inculpatei dispoziţiile art.86/4 şi art.86/5 Cod penal (1968), referitor  la revocarea/anularea suspendării executării pedepsei  sub  supraveghere.

În  baza art.71 al. 5 Cod penal (1968):

Suspendă executarea  pedepselor  accesorii pe durata executării pedepsei principale.

Constată că inculpata a fost reţinută şi arestată preventiv în  perioada 23.10.2013 – 21.03.2014 (prin Încheierea  nr.10/21.03.2014 a  Curţii de  Apel  Braşov  s-a înlocuit măsura  arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar).

Constată că  inculpata A. a  fost prepus al  comitentului Banca C. – Sucursala  judeţului B..

Constată că Banca C. are calitatea procesuală  de  parte  responsabilă civilmente, fiind aplicabile  dispoziţiile  art.1373 Cod  civil.

Constată că partea  responsabilă civilmente Banca C. a  achitat integral prejudiciile cauzate părţilor civile: D., E., F., G., H., I..

Constată că în sarcina părţii responsabile civilmente Banca C. S.A. nu s-a reţinut existenţa vreunei culpe în  producerea prejudiciului.

Menţine măsura sechestrului asigurător asupra nudei proprietăţi a imobilului  apartament proprietatea inculpatei A., situat în  B., str. J.  nr. xx,  bl. xxx, sc. x, ap. x, jud. B., înscris în  cartea  funciară nr.[…] a  municipiului B. cu nr. topografic […] (măsură instituită prin ordonanţa procurorului  din 21.11.2013 până la  concurenţa  sumei de 1.479.471,412 lei).

Respinge  pretenţiile  civile  formulate de partea  civilă E..

Dispune  anularea înscrisurilor falsificate de către inculpată (dispoziţii/declaraţii de  plată externe, ordine  de schimb  valutar), astfel  cum acestea sunt descrise în  actul de  sesizare  al instanţei, la capitolul A pct. I-XIII şi capitolul B pct. I-VI.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin  rechizitoriul nr. xxxx/P/2013 al  Parchetului de  pe lângă ÎCCJ_ DIICOT -  Serviciul Teritorial Braşov s-a  dispus trimiterea în judecată în  stare de libertate a inculpatei A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- „producerea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin modificarea de date informatice, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul” prevăzută de art. 49 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal (Legea nr.15 din 1968) (83 acte materiale), cu aplicarea art. 5 din Codul penal (Legea nr. 286/2009);

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată” prevăzută de art. 290 din Codul penal, (Legea nr. 15 din 1968) cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal (Legea nr.15 din 1968)  (81 acte materiale) cu aplicarea art.5 din Codul penal (Legea nr.286/2009);

- „introducerea, fără drept, de date informatice, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice”, prevăzut de art.48 din Legea nr. 161/2003 (16 acte materiale) cu aplicarea art. 5 din Codul penal (Legea nr.286/2009);

- „fals în înscrisuri sub semnătură privată” prevăzută de art. 290 din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 din Codul penal (Legea nr.15 din 1968) (16 acte materiale) cu aplicarea art. 5 din Codul penal (Legea nr.286/2009);

- toate cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal (Legea nr.15 din 1968) şi art.5 din Codul penal (Legea nr. 286/2009).

 S-a reţinut că inculpata A., angajată a Băncii C., în perioada 15.08.2008-12.04.2013 a cauzat prejudicii materiale mai multor persoane, modificând de 82 ori de date informatice privind situaţiile financiare ale unor clienţi ale căror conturi bancare le gestiona, prin introducerea în sistem informatic a unor înscrisuri sub semnătură privată falsificate în scopul obţinerii unor beneficii materiale pentru sine sau pentru alţii, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „producerea unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin modificarea de date informatice, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul”, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art.41 din Codul penal (Legea nr.15/1968) (82 acte materiale).

Inculpata A., în perioada 15.08.2008-12.04.2013 a falsificat 80 de înscrisuri sub semnătură privată, prin contrafacerea semnăturilor clienţilor din portofoliu pe ordine de plată/dispoziţii de plată externă urmate de folosirea înscrisurilor falsificate în scopul sustragerii unor sume de bani din conturile clienţilor, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 290 din Codul penal (Legea nr.15/1968) cu aplicarea art. 41 din Codul penal (Legea nr.15/1968) (80 acte materiale).

Aceeaşi inculpată, în perioada 02.02.2009-18.11.2011 a modificat de 16 ori date informatice în sistemul informatic SIBCOR al Băncii C. Sucursala B. prin încărcarea în sistemul informatic a unor înscrisuri falsificate în urma modificărilor efectuate rezultând date necorespunzătoare adevărului privind situaţia conturilor unor clienţi, în vederea producerii unor consecinţe juridice, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „introducerea, fără drept, de date informatice, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice”, prevăzută de art.48 din Legea nr.161/2003, cu aplicarea art.41 din Codul penal (Legea nr. 15/1968) (16 acte materiale).

Inculpata, în perioada 02.02.2009-18.11.2011 a modificat de 16 ori date informatice în sistemul informatic SIBCOR al Băncii C. Sucursala B. prin încărcarea în sistemul informatic a unor înscrisuri falsificate în urma modificărilor efectuate rezultând date necorespunzătoare adevărului privind situaţia conturilor unor clienţi, în vederea producerii unor consecinţe juridice, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prevăzută de art. 290 din Codul penal (Legea nr. 15/1968) cu aplicarea art. 41 din Codul penal (Legea nr. 15/1968) (16 acte materiale).

Din punct de vedere al laturii civile a cauzei, instanţa de fond a constatat următoarele:

Conform rechizitoriului, au figurat ca părţi civile, şase dintre persoanele care au fost vătămate prin acţiunile frauduloase ale inculpatei, a căror situaţie procesuală nu a fost stabilită în cursul urmăririi penale: G., H., I., E., D., F.. Restul persoanelor au fost despăgubite de Banca C. şi nu au mai avut pretenţii civile încă din timpul urmăririi penale.

În faţa instanţei, părţile civile G., H., I., prin avocat ales, au precizat că renunţă la pretenţiile civile formulate deoarece au fost despăgubiţi de către Banca C. ( fila 14 dosar).

Partea civilă D. a decedat pe parcursul cercetărilor, însă din actele dosarului a rezultat că a avut un mandatar, în persoana lui K.. Aceasta a fost legal citată la adresa pusă la dispoziţie de bancă, dar nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nici nu a comunicat vreo cerere pe latură civilă. De altfel, din actele dosarului rezultă că a fost despăgubit cu sumele de bani solicitate în faza de urmărire penală, conform actelor depuse de Banca C..

Partea civilă F. a declarat la urmărire penală că a fost despăgubit de Banca C., iar ulterior acestei declaraţii nu a formulat alte cereri vizând pretenţii civile suplimentare. A fost legal citat în faza de judecată.

Conform stării de fapt din rechizitoriu a rezultat că numita L. a fost titulara unor conturi fraudate de inculpată. Aceasta nu s-a constituit parte civilă şi nu au existat acte care să dovedească faptul că ar fi fost despăgubită de bancă. S-a constatat că aceasta a decedat pe parcursul cercetărilor, dar a avut un împuternicit în relaţia cu banca, pe numita M. şi că nu a formulat vreo cerere de pretenţii civile, nici către bancă, nici către organele judiciare. Nu a avut moştenitori.

Partea civilă E. s-a constituit parte civilă cu sumele de 91.213 Euro, 86.390 lei reprezentând daune materiale şi suma de 300.000 Euro daune morale, cu cheltuieli de judecată. (fila 45 şi următoarele dosar). Pentru dovedirea pretenţiilor civile s-au propus ca probe  o expertiză extrajudiciară, acte (acestea au fost depuse la dosar) şi audierea a trei martori pentru daunele morale solicitate (trauma psihică prin care a trecut partea, stările de temere şi insecuritate ce i-au fost create, boala incurabilă pe care a contractat-o). Ulterior nu s-a mai solicitat proba cu audierea martorilor.

S-a reţinut că această parte civilă a fost despăgubită de Banca C. cu toate sumele care au fost însuşite nelegal de către inculpată, ca urmare a tranzacţiilor neautorizate în conturi. Astfel, aşa cum rezultă din actele emise de bancă (fila 95-96 dosar), partea civilă E. nu numai că a primit toate sumele de bani (lei, euro, dolari) aferente operaţiunilor neautorizate, ci a primit în plus suma de 16.986 euro, conform notei de actualizare a prejudiciului nr. 3882/2014. Calculele au fost efectuate de Direcţia N. din cadrul Băncii C.. La calculul sumelor care au fost restituite părţii civile (13.009 lei, 22.522 euro şi 275 dolari) au fost avute în vedere atât dobânzile cât şi comisioanele pe care partea civilă le solicită separat în constituirea de parte civilă.

În raport cu aspectele analizate anterior, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă E..

Referitor la calitatea de parte civilă a Băncii C. în raport cu infracţiunile deduse judecăţii, prima instanţă a constatat următoarele:

 Prin rechizitoriu, Banca C. s-a constituit persoană civilă cu sumele de 221.771,16 euro, 72.444,70 GBP şi 29.234,17 USD. În  faza  de  judecată, până la primul termen, Banca C. a  formulat o precizare a constituirii de parte civilă în sensul că de la momentul constituirii de parte civilă în cursul urmăririi penale şi până la data de 18.10.2016 (data depunerii precizării), prejudiciul reclamat iniţial s-a majorat,  fiind  constituit din  următoarele  sume: 361.915,80 euro, 78.475,32 GBP şi 29.234,17 USD, 467.838,88 lei.

 La  primul termen de judecată procurorul a invocat excepţia privind calitatea  procesuală a Băncii C. în sensul că această unitate bancară are calitatea procesuală de  parte  responsabilă civilmente şi nu de parte civilă, aşa cum s-a reţinut în actul de  sesizare a instanţei.

Asupra acestei excepţii au pus concluzii părţile, iar instanţa a admis această excepţie,  conform încheierii de şedinţă din data de 22.02.2017.

S-a arătat că motivele  care au stat  la  baza  admiterii excepţiei invocate sunt următoarele:

Banca C. s-a constituit parte civilă şi a precizat această constituire în faţa instanţei pentru prejudiciul înregistrat ca urmare a despăgubirii clienţilor ale căror depozite au fost lichidate sau ale căror sume au fost transferat în mod neautorizat de către inculpată.

Inculpata este  trimisă în  judecată pentru  săvârşirea  unor  infracţiuni  cu prejudicii cauzate asupra  conturilor  persoanelor fizice  ce figurează în actul de sesizare.

Este  adevărat că Banca C. a  despăgubit persoanele vătămate pe ale căror conturi inculpata  a  folosit manopere frauduloase, însă banca nu se  poate constitui  parte  civilă în  acest dosar raportat la  infracţiunile cercetate.

La momentul săvârşirii presupuselor fapte  penale, inculpata  era  angajata  băncii,  fiind  vorba despre o răspundere penală, iar pe latură civilă despre o răspundere delictuală pentru infracţiunile reţinute. Banca – în calitatea  sa de  angajator -  trebuie să răspundă conform legii în  solidar cu persoana  fizică angajată care a săvârşit o anumită infracţiune. O eventuală acţiune  de regres a angajatorului faţă de inculpată, excede cadrului procesual penal de faţă. Pentru marea  majoritate a sumelor de bani achitate persoanelor vătămate nu s-ar mai pune problema acordării altor  despăgubiri.

În  plus, s-a constatat că inculpata A. a fost angajată în calitate de Consilier Retail la Banca C. - Sucursala Judeţeană B..

Potrivit art. 86. Cod procedură penală, persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal şi se numeşte parte responsabilă civilmente.

Codul de procedură penală prevede că partea civilă este de fapt, persoana vătămată care exercită o acţiune civila în procesul penal cu respectarea condiţiei ca să fi fost lezată nemijlocit prin infracţiuni.

Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale dar și în fața instanței de judecată până la  citirea actului de sesizare.

Partea responsabilă civilmente este cea care va fi chemată în procesul penal pentru a răspunde pentru prejudiciile provocate de inculpat.

Potrivit art. 19 alin. 1, 2 Cod procedură penală, acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.

 Acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente.

S-a reţinut aşadar că în cazul prejudiciilor produse prin infracţiunile comise de inculpata A., săvârşite în exercitarea atribuţiilor de angajată în calitate de consilier retail la Banca C. - Sucursala Judeţeană B., unitatea bancară are calitatea de parte responsabilă civilmente şi răspunde în condiţiile dispoziţiilor art. 1373 Cod  civil referitoare la răspunderea comitenţilor pentru prepuşi, deoarece:

 a) faptele comise de inculpată au legătură cu atribuţiile încredinţate de Sucursala Judeţeană a Băncii C., fiind consecinţa nerespectării acestor atribuţii;

b) Sucursala Judeţeană a Băncii C. - comitentul, în virtutea contractului de muncă încheiat cu inculpata, exercita controlul asupra modului în care inculpata şi-a îndeplinit funcţia, având posibilitatea de a înceta contractul de muncă al acesteia;

 c) nu este îndeplinită condiţia negativă prevăzută în art. 1373 alin. (3) Cod civil, în sensul că persoanele vătămate nu puteau să cunoască faptul ca prepuşii au acţionat fără legătură cu scopul funcţiilor încredinţate - contrar acestor funcţii.

A mai constatat prima instanţă că dispoziţiile art. 1373 Cod civil referitoare la răspunderea comitetului pentru faptele prepuşilor instituie un caz de răspundere pentru fapta altuia şi o solidaritate specifică între comitent şi prepus, stabilite exclusiv în beneficiul victimei. Plătind despăgubirile, comitentul avansează în locul prepusului despăgubirile pe care acesta le datorează victimelor, însă, în final, prevalează răspunderea pentru fapta proprie, astfel că făptuitorii trebuie să suporte singuri repararea prejudiciului pe care l-au cauzat prin fapta lor, comitentul având dreptul să regreseze împotriva acestora pentru recuperarea sumelor plătite. În cadrul acţiunii în regres a comitentului, prepuşii nu se pot apăra invocând prezumţia de răspundere, ci eventual pot invoca şi dovedi fapta proprie a comitentului, în condiţiile a art. 1357 Cod civil, faptă care ar fi determinat total sau parţial producerea prejudiciului.

Cum, în speţă, va exista o hotărâre penală de condamnare în care se reţine în mod expres lipsa oricărei culpe a comitentului în producerea prejudiciului, s-a considerat că acest aspect nu mai poate fi repus în discuţie în cadrul acţiunii în regres, în caz contrar încălcându-se principiul autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale definitive, prin care s-au stabilit faptele, persoanele care le-au săvârşit şi vinovăţia acestora. ( a se vedea și Decizia nr. 290 din 20 ianuarie 2012 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acţiune în regres a comitentului pentru recuperarea sumelor plătite cu titlu de despăgubiri, stabilite printr-o hotărâre penală definitivă).

Faţă de toate aceste considerente, instanţa de fond a admis excepţia invocată de către procuror şi a constatat că Banca C. are calitatea de parte responsabilă civilmente în condiţiile art.1373 Cod  civil, şi nu de parte  civilă,  astfel cum s-a  reţinut  în actul de  sesizare  al instanţei.

 Împotriva acestei hotărâri a formulat apel în termen legal şi partea responsabilă civilmente Banca C..

În motivarea căii de atac exercitate, partea responsabilă civilmente Banca C. a invocat, pe latură civilă, că în cursul urmăririi penale şi până la momentul invocării excepţiei de către procurorul de şedinţă în faţa primei instanţe, Banca C. a fost citată numai în calitate de parte civilă, iar în rechizitoriu figurează ca parte civilă. A argumentat apelanta că, pentru a putea deţine calitatea de parte civilă în procesul penal, o persoană trebuie să îndeplinească două condiţii: prejudiciul suferit de aceasta să se fi produs printr-o infracţiune şi să îşi manifeste dorinţa de a fi despăgubită în procesul penal – ambele îndeplinite în cauză. Antrenarea răspunderii penale a inculpatei A. se realizează în baza plângerii penale formulate de persoana vătămată Banca C., care, în plus, în faza de judecată a arătat în mod expres că înţelege să se constituie parte civilă. S-a învederat că întinderea prejudiciului pe care l-a suferit în urma activităţii infracţionale desfăşurate de către inculpată şi care se constituie din sumele cu care banca a despăgubit clienţii prejudiciaţi este dovedit prin probele administrate în cursul procesului penal. A mai susţinut apelanta că, prin operaţiunile neautorizate efectuate de către inculpată, a fost lipsită de importante sume de bani, suferind un prejudiciu material însemnat, dar în acelaşi timp a suferit şi un prejudiciu de imagine în raport de clienţii băncii. A mai argumentat apelanta că, în condiţiile în care a procedat la despăgubirea clienţilor, se bucură de dreptul de regres prevăzut de art. 1384 alin. 1 Cod civil pentru recuperarea sumelor de bani de care a fost lipsită ca urmare a infracţiunilor comise de inculpată. Ca atare, în prezenta cauză nu se poate pune problema răspunderii civile a Băncii C. pentru o faptă ilicită proprie, iar prejudiciul pe care îl invocă este cert, determinat, legitim, născut şi actual, între infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei şi prejudiciul pe care l-a suferit existând o strânsă legătură de cauzalitate. Aşadar în acest litigiu nu se pune în discuţie o răspundere contractuală, derivată din contractul de muncă ce a fost încheiat între inculpată şi apelantă, ci o răspundere penală, derivată din activitatea infracţională desfăşurată de inculpată, fără ştiinţa şi acceptul angajatorului său. S-a subliniat faptul că toţi clienţii prejudiciaţi au fost despăgubiţi de către bancă, aşa cum se şi reţine prin sentinţa apelată, astfel că, practic, la acest moment nu se mai poate vorbi despre existenţa unui prejudiciu al clienţilor, ci numai de prejudiciul său, aşa încât apelanta nu poate deţine calitatea de parte responsabilă civilmente.

Faţă de toate acestea, s-a solicitat să se dispună admiterea apelului, desfiinţarea în parte a hotărârilor primei instanţe ca fiind nelegale şi netemeinice, reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de apel şi în consecinţă: respingerea excepţiei lipsei calităţii de parte civilă a Băncii C. invocată de procuror în şedinţa publică din data de 14.12.2016 şi menţinerea Băncii C. în cadrul acestui proces penal în calitate de parte civilă; precum şi admiterea pretenţiilor formulate de Banca C. în această calitate. (filele 3 şi următoarele).

Analizând criticile invocate pe latură civilă de către Banca C., Curtea de Apel reţine, mai întâi, că, potrivit art. 84 alin. 1 Cod procedură penală, persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal este parte în procesul penal şi se numeşte parte civilă.

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 79 Cod procedură penală, persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală se numeşte persoană vătămată.

În sfârşit, potrivit art. 86 Cod procedură penală, persoana care, potrivit legii civile, are obligaţia legală sau convenţională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracţiune şi care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal şi se numeşte parte responsabilă civilmente.

În doctrină s-a arătat că noţiunea de persoană vătămată care are dreptul de a exercita acţiunea civilă în procesul penal nu trebuie raportată strict la subiectul procesual principal prevăzut de art. 79 precitat, putând include şi alte persoane care au suferit un prejudiciu în urma comiterii infracţiunii, cum ar fi moştenitorii sau succesorii persoanei vătămate, ori persoanele care se subrogă legal sau convenţional în drepturile acesteia.

Apelanta Banca C. s-a constituit parte civilă în cauză invocând subrogaţia legală, ca urmare a faptului că şi-a despăgubit clienţii prejudiciaţi prin activitatea infracţională pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată.

Aparent, având  în vedere şi orientarea doctrinară majoritară în materie la care am făcut referire mai sus, Banca C. ar avea vocaţia să obţină pe calea unei acţiuni civile alăturate procesului penal, obligarea inculpatei la repararea prejudiciului suferit prin despăgubirea tuturor clienţilor prejudiciaţi prin comiterea infracţiunilor deduse judecăţii.

Cu toate acestea, Curtea consideră că în prezenta cauză, în care unul dintre clienţii băncii prejudiciaţi prin activitatea infracţională desfăşurată de inculpată s-a constituit parte civilă, un atare demers este inadmisibil deoarece ar conduce la cumularea de către aceeaşi persoană a două calităţi procesuale cu interese contrare, în raport de aceeaşi activitate infracţională. Astfel, în raport de acţiunea civilă exercitată de partea civilă E. pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat prin comiterea infracţiunilor de către inculpata A., apelanta Banca C. ar avea calitatea de parte responsabilă civilmente, iar în raport de dreptul său de regres faţă de aceeaşi inculpată derivat din aceeaşi activitate infracţională, apelanta Banca C. ar deţine calitatea de parte civilă.

Deşi un astfel de cumul nu este interzis expres în Codul de procedură penală, Curtea apreciază că această interdicţie poate fi dedusă din modalitatea în care sunt reglementate drepturile fiecărui subiect al acţiunii civile alăturate procesului penal, cel puţin teoretic, partea responsabilă civilmente având posibilitatea de a formula apărări atât în favoarea inculpatului, dar şi în nume propriu în vederea demonstrării inexistenţei unei răspunderi civile pentru fapta altuia. Este aşadar imposibil de admis ca aceleiaşi persoane să i se recunoască, în cadrul aceluiaşi raport juridic derivat dintr-o singură activitate infracţională, posibilitatea de a invoca atât apărări în favoarea inculpatului ori în sensul inexistenţei unei răspunderi civile proprii, cât şi drepturile diametral opuse.

În realitate, acţiunea civilă formulată de Banca C. în cadrul prezentului proces penal are natura juridică a unei acţiuni în regres a comitentului faţă de prepusul său. Cu privire la acest aspect, în literatura de specialitate s-a arătat că partea responsabilă civilmente (comitent sau persoană care are atribuţii de supraveghere a minorului) nu se poate constitui parte civilă în cadrul procesului penal, prin formularea unei acţiuni în regres împotriva inculpatului (prepus, minor) pentru recuperarea sumei de bani la care partea responsabilă civilmente urmează a fi obligată la plată pentru fapta ilicită a inculpatului. Acţiunea în regres poate fi exercitată numai în faţa instanţei civile, ulterior rămânerii definitive a hotărârii instanţei penale în temeiul art. 1384 Cod civil.

Apelanta Banca C. a susţinut că nu poate avea calitatea de parte responsabilă civilmente deoarece pe de o parte, nu se pune în discuţie o răspundere contractuală, derivată din contractul de muncă ce a fost încheiat între aceasta şi inculpată, ci o răspundere penală, derivată din activitatea infracţională, fără ştiinţa şi acceptul său; iar pe de altă parte nu există un prejudiciu al terţelor persoane vătămate, prejudiciul terţilor fiind deja reparat de bancă.

Se observă că primul argument invocat de apelanta Banca C. este neîntemeiat deoarece, răspunderea civilă a părţii responsabile civilmente nu presupune o culpă proprie în producerea prejudiciului. Dacă ar fi fost aşa, atunci şi faţă de bancă exista posibilitatea antrenării răspunderii penale cu privire la comiterea unei infracţiuni. Calitatea procesuală a apelantei Banca C. este determină în speţă de calitatea sa de angajator al inculpatei A., în virtutea căreia exercita direcţia, supravegherea şi controlul inculpatei în baza contractului de muncă încheiat, contract de muncă ce i-a permis inculpatei să desfăşoare funcţia de consilier retail în cadrul apelantei, şi astfel să efectueze operaţiunile neautorizate în conturile clienţilor prejudiciaţi. Această situaţie de fapt se circumscrie raportului comitent – prepus, apelanta Banca C. având fără îndoială calitatea de comitent al inculpatei A..

Aşa cum s-a arătat în mod constant în doctrină şi în jurisprudenţă, temeiul răspunderii comitentului pentru faptele cauzatoare de prejudicii ale prepușilor îl constituie obligația de a garanta despăgubirea celor ce au suferit daune prin acțiunile comise de prepuși. Comitentul nu este vinovat, el este doar un garant, calitate care îi dă dreptul ca, după despăgubirea victimei, să ceară prepusului să achite suma pe care a plătit-o persoanei vătămate. Răspunderea comitentului este deci, un caz excepțional de răspundere fără culpă. Este riscul de activitate pe care comitentul trebuie să-l suporte, căci paguba a fost cauzată de această extindere, prin prepuși, a propriei activități.

În continuare, se observă că nici cel de-al doilea argument invocat de apelanta Banca C. în susţinerea apelului nu este întemeiat, câtă vreme persoana vătămată E. s-a constituit parte civilă în cauză pentru repararea prejudiciului material şi moral ce i-a fost cauzat prin comiterea infracţiunilor de către inculpată, solicitând totodată obligarea inculpatei în solidar cu partea responsabilă civilmente Banca C. la plata despăgubirilor (a se vedea constituirea de parte civilă de la fila 45 dosar fond).

Faptul că cererea acestei părţi civile este întemeiată sau nu nici nu prezintă importanţă în stadiul actual al procesului în ceea ce priveşte posibilitatea apelantei Banca C. de a se constitui parte civilă în cauză, simpla constituire de parte civilă a unuia dintre clienţii prejudiciaţi fiind suficientă pentru a împiedica exercitarea acţiunii în regres de către bancă în cadrul procesului penal, pentru că, aşa cum s-a arătat mai sus, ar determina cumulul de calităţi procesuale cu interese contrare de către aceeaşi persoană.

Aşa cum s-a arătat şi mai sus, apelanta parte responsabilă civilmente are deschisă calea acţiunii în regres în faţa instanţei civile, unde se bucură de autoritatea de lucru judecat cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o (art. 28 alin. 1 Cod procedură penală), şi de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în condiţiile art. 29 alin. 1 lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

De altfel, este logică promovarea acţiunii în regres de către comitent faţă de prepusul său ulterior soluţionării cauzei penale, pentru că numai la momentul rămânerii definitive a hotărârii penale comitentul poate cunoaşte existenţa şi valoarea prejudiciului său (determinat prin obligarea sa în solidar cu prepusul la plata despăgubirilor către persoanele vătămate prin comiterea infracţiunii de către prepus).

Raportat la considerentele expuse, Curtea va reţine că această critică formulată de apelanta parte responsabilă civilmente Banca C. este neîntemeiată, acţiunea civilă exercitată de aceasta în cadrul prezentului proces penal fiind inadmisibilă.

Domenii speta

Spete similare