Respingere cerere de sesizare a Curţii Constituţionale. Decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Cadrul procesual ca şi motiv de or

Prin sentinţa nr. 1410 din 29.10.2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 5978/95/2017*, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâtul Y, astfel cum a fost precizată.

S-a dispus suspendarea executării deciziei nr. 178/31.10.2017 emisă de pârât, până la soluţionarea definitivă a litigiului vizând fondul ce formează obiectul dosarului nr. 5940/95/2017, cu consecinţa ca pârâtul să-l reintegreze pe reclamant, până la soluţionarea definitivă a litigiului vizând fondul, în aceeaşi funcţie deţinută de către reclamant la momentul emiterii deciziei susmenţionate.

S-a respins în rest cererea reclamantului. S-a respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu Z, în interesul pârâtului. S-a admis în parte cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată şi în consecinţă a fost obligat pârâtul către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă totală de 2000 lei, parţial onorariu avocat.

Împotriva sentinţei nr. 1410 din 29.10.2018, pronunţată de Tribunalul Gorj, Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 5978/95/2017*, a formulat recurs pârâtul Y, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate iar, urmare a rejudecării cauzei, să se dispună respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, considerând sentința atacată netemeinică și nelegală, fiind susceptibilă de casare pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 cod procedură civilă.

Intimatul reclamant X a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat, menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, cu obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul pârât a formulat răspuns la întâmpinare şi note scrise.

La data de 14.01.2019 intimatul reclamant X a depus la dosar cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. 5 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici. De asemenea, a solicitat şi suspendarea procesului până la judecarea excepţiei de neconstituționalitate invocată, în baza art. 413 şi art. 414 Cod de Procedură Civilă.

În motivarea acestei cereri a arătat că:

I. Dispoziţia legală criticată este neconstituţională, întrucât prevede că procedura de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, precum şi componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, deci printr-o normă admnistrativă, cu putere juridică inferioară legii organice. Astfel, se transmite competenţa constituţională exclusivă a legiuitorului organic de a reglementa în domenii ce ţin de statutul funcţionarului public către puterea executivă.

Funcţionarul public este o persoană învestită cu exerciţiul autorităţii publice. Statutul juridic al funcţionarului public se întemeiază pe un regim juridic statutar, reglementat prin lege organică, şi care este distinct de regimul juridic contractual, al raporturilor de muncă al celorlalţi salariaţi, întemeiat pe contract individual de muncă şi reglementat prin legea nr. 53/2003- Codul muncii.

Prin urmare, funcţionarul public este subiect ai unui raport de serviciu, care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale, reglementate prin legea 188/1999, astfel pe cale de consecinţă elementele esenţiale referitoare la naşterea, executarea şi încetarea raporturilor de serviciu ale unui funcţionar public se referă la statutul acestuia.

Art. 79 alin. (2) şi (3) din legea 188/1999, se referă la comisiile de disciplină, persoanele care pot sau fac parte din aceasta, astfel rezultatul cercetării disciplinare i-a afectat executarea raportului de serviciu, ajungând la încetarea acestuia.

De aceea, constituirea, organizarea, funcţionarea, componenţa, modul de sesizare procedura de lucru a comisiilor de disciplină se referă în mod intrinsec la statutul funcţionarului public, care trebuie reglementat printr-o lege organică potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie.

A menţionat că normele legale referitoare la ocuparea funcţiilor publice trebuie să respecte cerinţe de stabilitate şi previzibilitate, să nu genereze o stare de incertitudine juridică, actele administrative având un grad sporit de schimbări succesive în timp.

II. Obiectul excepţiei invocate îndeplineşte cumulativ cerinţele prevăzute de lege:

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe imperative stabilite prin legea organică a Curţii Constituţionale (art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992): 1. - să fie o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă. Prin urmare, doar actele cu caracter legislativ fac obiectul controlului de constituţionalitate, nu şi actele administrative. Acestea din urmă pot fi supuse controlului de legalitate exercitat de instanţele judecătoreşti; 2.- legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să fie în vigoare. Prin Decizia nr. 766/2011, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "în vigoare" este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare; 3.- legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. 4.- legea sau ordonanţa ori dispoziţia criticată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. În concluzie toate cele 4 (patru) cerinţe expuse anterior sunt îndeplinite.

IV. A subliniat faptul că prin Decizia nr. 818 din 7 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiei art. 69 alin. (5) din legea 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, Curtea Constituţională a admis excepţia ridicată.

Şi în cazul art. 69 alin. (5) din legea 188/1999, procedura de evaluare a performanţelor profesionale urma să fie stabilită printr-o normă administrativă, respectiv o hotărâre de Guvern, cu o putere juridică inferioară legii organice, motiv pentru care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate.

III. În drept: Curtea Constituţională este competentă potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d din Constituţie şi de art. 1 alin. 2, art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de necompetenţă ridicate.

A considerat că au fost încălcate: 1. Art. 1 alin. 4 din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. 5 referitor la principiul securităţii juridice. 2. Art. 16 alin. 1 din Constituţie, privind egalitatea în drepturi. 3. Art. 73 alin. 3 lit. j din Constituţie potrivit căruia statutul funcţionarilor publici face parte dintre materiile rezervate legii organice. 4. Art. 73 alin. 3 lit. p din Constituţie, potrivit căruia, regimul general al raporturilor de muncă face obiectul unei reglementări distincte, de asemenea, prin lege organică.

Concluzionând, a solicitat să se admită cererea în sensul sesizării Curţii Constituţionale, cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 79 alin. 5 din legea nr. 188/1999, precum şi să se dispună suspendarea procesului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

La data de 31.01.2019 recurentul pârât Y a formulat punct de vedere cu privire la excepţia de neconstituționalitate ridicata de intimatul reclamant asupra art. 79 alin. 5 din Legea nr. 188/1999, privind statutul funcţionarilor publici.

La data de 13.02.2019 intimatul reclamant X a formulat motive dezvoltate în susţinerea cererii prin care a solicitat instanţei să sesizeze Curtea Constituţională a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 79 alin.(5) din Legea nr. 188/1999.

În şedinţa publică de la 18.02.2019, instanţa a acordat cuvântul părţii prezente asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi asupra recursului, cu luarea în considerare, ca şi motiv de ordine publică, a cadrului procesual stabilit la instanţa de fond.

Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de recurs reţine următoarele:

Intimatul reclamant X a invocat în faţa instanţei de recurs excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 79 alin. 5 din Legea nr. 188/1999 prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. 4 şi alin. 5, art. 16 alin. 1, art. 73 alin. 3 lit. j şi lit. p din Constituţie.

Potrivit art. 79 alin. 5 din Legea nr. 188/1999 „(5) Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, precum şi componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.”

Potrivit art. 1 alin. 4 şi 5 din Constituţie “(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale. (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”

Potrivit art. 16 alin. 1 din Constituţie „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

Potrivit art. 73 alin. 3 lit. j şi p din Constituţie „(3) Prin lege organică se reglementează: (...); j) statutul funcţionarilor publici; (...);  p) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;”

Curtea reţine că soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate asupra unei legi sau ordonanţe ori a unor texte dintr-o lege sau ordonanţă este atributul exclusiv al Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, aceasta „decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. 1, 2 şi 3 al Legii nr. 47/1992, rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ: - excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu, aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti, sau de arbitraj comercial; - excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; - norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Potrivit art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992, republicată, „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. (...)”.

Acest text de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.

Excepţia de neconstituţionalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului. Irelevanţa este situaţia în care o excepţie de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, aşadar nu este pertinentă pentru soluţionarea litigiului.

 Partea care pretinde încălcarea Constituţiei trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce ar fi pronunţată de instanţa de judecată.

Acesta este motivul pentru care Legea nr. 47/1992, în art. 29 alin. 4, impune motivarea cererii de sesizare de către partea care o formulează, precum şi însoţirea cererii de dovezile ce ar fi necesare.

Cu privire la condiţia ca norma vizată de excepţia de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi implicit cu privire la existenţa interesului direct şi actual al intimatului reclamant în ce priveşte soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză, Curtea verifică aspectele ce rezultă din cererile reclamantului.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată reclamantul X a solicitat suspendarea Deciziei de destituire nr. 178/31.10.2017 până la pronunţarea instanţei de fond, suspendarea raportului de cercetare disciplinară, precum şi a raportului comisiei de disciplină raport înregistrat sub nr. 244 din data de 31.10.2017, obligarea la reintegrarea în funcţia publică pe care o deţinea înainte de destituire, până la pronunţarea instanţei pe fond, conform art. 14 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 554/2004.

În recurs, intimatul reclamant a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 79 alin. 5 din Legea nr. 188/1999, fără o motivare concretă în ceea ce priveşte legătura cu cauza, respectiv modul în care declararea acestui text de lege ca fiind neconstituţional ar determina o soluţionare diferită a litigiului având ca obiect suspendarea actelor contestate.

Norma criticată se referă la modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, precum şi componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale acestora.

Excepţia invocată de intimatul reclamant priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 79 alin. 5 din Legea nr. 188/1999, prevedere legală care nu priveşte în niciun caz judecarea cererii reclamantului privind suspendarea actelor în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

„Legătura cu soluţionarea cauzei” priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.

Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a se da în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conţinutului hotărârii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că această condiţie, anume ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei, „nu trebuie analizată «in abstracto» şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul” (Î.C.C.J., Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, decizia nr. 3120 din 8 martie 2013).

În speţa de faţă, instanţa de recurs este chemată să analizeze recursul declarat de pârât  întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5 şi 8 N.C.proc.civ., în esenţă, critici privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 451 alin. 2 şi art. 453 alin. 2 N.C.proc.civ. şi a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Suspendarea executării actelor administrative constituie o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile anume reglementate.

Având caracterul unei măsuri procesuale facultative şi nu obligatorii pentru instanţă, suspendarea poate fi dispusă numai după verificarea condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi dovedirea faptului că este mai oportună neaplicarea temporară şi provizorie a actului administrativ, decât aplicarea acestuia.

Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care ar trebui să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Instanţa investită cu o cerere de suspendare a executării actului administrativ este chemată să realizeze o verificare sumară a motivelor de nelegalitate invocate de parte, legiuitorul neacordând instanţei posibilitatea să rezolve pe această cale fondul pretenţiei.

Motivele care vizează fondul cauzei nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, în cadrul căreia instanţa are posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

Intimatul reclamant solicită sesizarea Curţii Constituţionale, însă nu relevă legătura textului art. 79 alin. 5 din Legea nr. 188/1999 cu soluţionarea prezentului recurs şi cu cererea de suspendare care priveşte prezentul dosar.

Dispoziţiile art. 79 alin. 5 din Legea nr. 188/1999 nu au fost invocate în faţa primei instanţe şi nici nu au fost avute în vedere de instanţă în motivarea sentinţei recurate.

Textul atacat nu este esenţial pentru judecarea prezentului recurs declarat împotriva sentinţei prin care s-a admis în parte acţiunea formulată şi s-a dispus suspendarea executării deciziei nr. 178/31.10.2017 întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, excepţia nefiind admisibilă din punctul de vedere al obiectului sesizării.

Curtea, examinând relevanţa şi pertinenţa cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, constată că nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina care se judecă, excepţia de neconstituţionalitate nefiind utilă şi pertinentă pentru soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992.

Ca urmare, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cererea formulată de intimatul reclamant privind sesizarea Curţii Constituţionale va fi respinsă.

Recursul declarat de recurentul pârât Y este fondat, în temeiul unui motiv care a fost invocat de instanţă din oficiu ca şi motiv de ordine publică, pentru considerentele ce succed:

În speţă, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul X a solicitat suspendarea Deciziei de destituire nr. 178/31.10.2017, a raportului de cercetare disciplinară, precum şi a raportului comisiei de disciplină din data de 31.10.2017 şi obligarea pârâtului la reintegrarea în funcţia publică pe care o deţinea înainte de destituire, până la pronunţarea instanţei pe fond, conform art. 14 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 178 din 31.10.2017 emisă de Inspectorul Şef al Y, intimatul reclamant a fost sancţionat cu destituirea din funcţia publică, începând cu data de 31.10.2017, orele 16:20.

Curtea constată că instanţa de fond a soluţionat cererea fără introducerea în cauză a emitentului Deciziei nr. 178/31.10.2017, respectiv Inspectorul Şef al Y, ori în cauză trebuia stabilit cadrul procesual prin introducerea în cauză a emitentului actului, pentru respectarea principiului contradictorialităţii şi pentru ca hotărârea să-i poată fi opozabilă.

Instanţa de fond trebuia să pună în discuţia părţilor şi să stabilească cadrul procesual, având în vedere că în litigiile în contencios administrativ calitate procesuală pasivă are, în principal, emitentul actului contestat.

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este principiul contradictorialităţii, în virtutea căruia toate elementele procesului trebuie puse în discuţia contradictorie a acelor părţi care se situează pe poziţii diametral opuse, poziţii conferite de calitatea pe care o au de subiecţi ai raportului juridic dedus judecăţii. Respectarea sa presupune în mod obligatoriu ca aceşti subiecţi să aibă posibilitatea reală de a se exprima cu privire la chestiunile de fapt şi de drept supuse judecăţii.

Acest principiu îşi găseşte consacrarea şi în prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi în temeiul cărora instanţa, raportat şi la prevederile art. 22 şi art. 78 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, este îndrituită să pună în discuţia părţilor citarea în proces a conducătorului autorităţii publice pârâte, respectând astfel şi prevederile art. 24 alin. 1 din Constituţie, care consacră garantarea dreptului la apărare, şi nu în ultimul rând, prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ce vizează dreptul părţilor la un proces echitabil.

Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 „Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil şi cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte”.

Este adevărat că, potrivit principiului disponibilităţii, reclamantul este cel care stabileşte cadrul procesual dedus judecăţii atât sub aspectul obiectului, cât şi al părţilor, totuşi instanţa, în vederea asigurării unor drepturi procesuale fundamentale, în temeiul art. 22 alin. 2 şi 3 N.C.proc.civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, are obligaţia de a pune în discuţia reclamantului necesitatea lămuririi cadrului procesual, în vederea asigurării respectării drepturilor procesuale şi a opozabilităţii hotărârii pronunţate.

Faţă de obiectul cererii cu care reclamantul a investit instanţa de fond, dispoziţiile art. 22 N.C.proc.civ. care reglementează rolul activ al judecătorului, precum şi prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 78 alin. 2 N.C.proc.civ., impuneau instanţei de judecată obligaţia de a pune în discuţia părţilor cadrul procesual, prin introducerea în cauză a Inspectorului Şef al Y, emitentul actului a cărui suspendare se solicită de către reclamant.

Cu referire la acest motiv de ordine publică ce priveşte cadrul procesual, se constată că instanţa de fond trebuia ca, în raport de obiectul pricinii, să stabilească şi calitatea procesuală pasivă a părţilor şi să pună în discuţie completarea cadrului procesual şi citarea în cauză a emitentului deciziei de destituire din funcţia publică, respectiv a Inspectorului Şef.

Soluţia decurge atât din prevederile legale indicate, dar şi din necesitatea asigurării respectării principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare în vederea garantării unui proces echitabil.

De asemenea, trebuie avut în vedere că efectele hotărârii judecătoreşti se întind numai inter partes, iar în situaţia în care conducătorul autorităţii pârâte nu a avut calitatea de parte, hotărârea nu îi este opozabilă.

Neprocedând în modul arătat, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 489 alin. 3 N.C.proc.civ. coroborat cu art. 488 alin. 1 pct. 5 N.C.proc.civ..

În raport de acest motiv, care face de prisos analiza criticilor formulate de recurentul pârât, sentinţa este nelegală, astfel că recursul va fi admis, va fi casată sentinţa în raport de dispoziţiile art. 498 alin. 2 N.C.proc.civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi va fi reţinută cauza spre rejudecare, urmând a fi acordat termen la data de 04.03.2019.

Urmează a se stabili cadrul procesual sub aspectul părţilor, cu respectarea principiilor disponibilităţii, al contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, pentru ca ulterior instanţa să se pronunţe asupra obiectului cererii de chemare în judecată. 

Domenii speta

Spete similare