Litigii cu profesionişti. Pretenţii decurgând din accident de muncă

Apel. Litigii cu profesionişti. Pretenţii decurgând din accident de muncă. Daune morale solicitate de rudele persoanei decedate. Autoritatea de lucru judecat a Încheierii penale de respingere a plângerii formulate împotriva ordonanţei de clasare, în faţa instanţei civile, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, în speţă cu privire la raportul de cauzalitate între faptă şi decesul victimei. Caracterul de hotărâre penală, în accepţiunea art. 28 Cod de procedură penală, al Încheierii de Cameră preliminară

Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal

Decizia nr. 317 din 27 noiembrie 2018

- art. 1365 Cod civil

Prin Sentinţa nr. (...) din 29.03.2017, Tribunalul (...) a respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi pasive invocate de pârâţii S.C. (...) S.R.L. cu sediul în (...) (...), CUI (...), J(...)/1992 şi (...) domiciliat în (...) (...).

A admis în parte cererea formulată de reclamanţii (R1), (R2) şi (R3), toţi cu domiciliul procesual ales în (...) (...), în contradictoriu cu pârâţii S.C. (P3) S.R.L. cu sediul în (...) (...), CUI (...), J(...)/2009, S.C. (...) S.R.L. cu sediul în (...) (...), CUI (...), J(...)/1992 şi (...) domiciliat în (...) (...).

A obligat pârâţii în solidar la plata sumei de 180.000 lei în favoarea reclamantei de rândul 1 şi la plata a câte 45.000 lei în favoarea reclamanţilor de rândul 2 şi 3.

A respins ca nefondate celelalte pretenţii.

A compensat în întregime cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 10 ianuarie 2014 utilajul (...) aparţinea pârâtei S.C. (P3) S.R.L. La solicitarea directorului executiv al acesteia - (...) - la sediul societăţii s-a deplasat numitul (...) ce avea încheiat un contract de prestări servicii nr. (...)/20.11.2013. Întrucât acesta nu a reuşit remedierea defecţiunii la solicitarea sa a fost contactat pârâtul (...), administrator al S.C. (...) S.R.L., ce avea la rândul său un contract de prestări servicii nr. (...)/10 din data de 21.10.2013 încheiat cu pârâta S.C. (P3) S.R.L. În timpul efectuării operaţiunilor de reparare a utilajului numitul (...) a fost surprins în spaţiul de lucru de montantul subansamblului, fapt ce a dus la zdrobirea bazinului şi a picioarelor cauzându-i în data de 11 ianuarie 2014 decesul.

Potrivit art. 1357 alin. 1 Cod civil antrenarea răspunderii civile delictuale a unei persoane pentru fapta proprie presupune întrunirea cumulativă a patru condiţii: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre cele două elemente şi vinovăţia.

Fapta ilicită, indiferent că îmbracă forma acţiunii sau inacţiunii, presupune o manifestare exterioară contrară normelor dreptului pozitiv prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitim protejate ale unei persoane. Stabilirea existenţei acesteia în sarcina pârâţilor presupune luarea în considerare a faptului că fiecare dintre ei a avut un rol distinct în activitatea care a urmărit repararea utilajului (...).

Astfel, în ceea ce o priveşte pe pârâta S.C. (P3) S.R.L., în calitatea sa de beneficiar al serviciilor prestate de defunct şi ceilalţi doi pârâţi, avea obligaţia de a lua măsurile de securitate şi sănătate în muncă necesare la activitatea de mentenanţă care se execută la utilajul amintit, de prevenire a riscurilor profesionale, de informare şi de instruire a lucrătorilor, de asigurare a mijloacelor necesare securităţii şi sănătăţii în muncă sub aspectul modului de amenajare a locului de muncă. Toate aceste deficienţe au fost constatate şi sancţionate de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă al Judeţului (...) prin procesul-verbal seria (...) nr. (...)/24.03.2014.

Legalitatea şi temeinicia acestuia au fost supuse controlului instanţei de judecată care a stabilit prin decizia nr. (...)/A/2015 pronunţată de Tribunalul (...) în dosar nr. (...)/2014 că a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, reflectând realitatea deficienţelor constatate. În cuprinsul acestei hotărâri s-a arătat că pârâta avea obligaţia de a verifica dacă defunctul şi pârâta S.C. (...) S.R.L. respectă o procedură privind mentenanţa respectivului tip de echipament de muncă sub aspectul modului de cooperare, coordonare şi desfăşurare a acestei activităţi.

Fiind vorba despre considerente care sprijină dispozitivul hotărârii, ele se bucură de autoritate de lucru judecat în condiţiile art. 430 alin. 2 Cod procedură civilă, tragerea unei concluzii contrare nefiind posibilă. De altfel, chiar martorul (...) (la data evenimentului director executiv al pârâtei S.C. (P3) S.R.L.) a arătat că nu s-a făcut nici uneia dintre persoanele implicate în acesta vreun instructaj de protecţia muncii prealabil. Experienţa pe care atât defunctul, cât şi pârâtul (...) o aveau în repararea maşinilor de acel tip nu exonera pârâta de obligaţia stabilită în mod expres în sarcina sa, aceasta fiind beneficiara activităţii desfăşurate de cei doi.

Mai mult, condiţiile concrete în care s-a intervenit la utilaj (nivel ridicat de zgomot) şi locul unde se afla amplasat centrul de comandă electronică impunea prezenţa unei a treia persoane care să transmită comenzile de la defunct la pârâtul (...). Potrivit răspunsului dat de acesta la interogatoriu (pct. 3 - fila 530 vol. II) în momentul în care a acţionat butonul „Start” nu cunoştea cu exactitate şi dincolo de orice dubiu locul unde se afla defunctul (...) întrucât nu se afla în câmpul său vizual.

Permiţând ca activitatea de intervenţie la utilaj să se facă în aceste condiţii deficitare pârâta S.C. (P3) S.R.L. se face vinovată de încălcarea prevederilor art. 7 alin. 1, 5 şi 13 lit. f) din Legea nr. 319/2006.

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi pârâţi instanţa a reţinut că pârâtul (...) a mai acţionat la respectivul utilaj împreună cu defunctul o singură dată (martorul (...). În faza de urmărire penală în vederea stabilirii concrete a împrejurărilor producerii accidentului a fost efectuat un experiment judiciar (fila 35 vol. I). Din cuprinsul procesului-verbal întocmit cu acel prilej rezultă că înţelegerea comenzilor transmise de pârât reclamantului (...) şi martorului (...), precum şi de aceştia pârâtului nu au fost înţelese cu acurateţe.

Posibila confuzie generată de zgomot este cu atât mai gravă cu cât la comanda „Stai” pârâtul a arătat că a înţeles „Start”, iar restul a fost receptat numai în mod neinteligibil. Acţionând în aceste condiţii, fără să se asigure în prealabil de acurateţea comenzii transmise de defunct şi locul în care acesta se afla, faţă de potenţialul risc pe care îl prezenta intervenţia la utilaj (risc ce de altfel s-a şi concretizat), pârâtul a încălcat normele prudenţiale.

În măsura în care acesta s-ar fi asigurat anterior sau ar fi refuzat intervenţia fără prezenţa unei a treia persoane care să asigure transmiterea şi primirea comenzilor, producerea accidentului ar fi fost exclusă. În acest sens, martorul (...) (fila 4 vol. III) a precizat că repararea unui utilaj similar impunea prezenţa unei a treia persoane care să asigure coordonarea comenzilor. Tocmai de aceea, consideră că prima condiţie este întrunită în persoana pârâţilor.

Referitor la prejudiciul nepatrimonial instanţa a reţinut că potrivit art. 1391 alin. 2 Cod civil instanţa de judecată poate acorda despăgubiri, inter alia, descendenţilor şi soţului pentru durerea încercată prin moartea victimei. Decesul unei asemenea persoane, indiferent de data la care intervine, produce o suferinţă enormă moştenitorilor săi, suferinţă ce este amplificată în măsura în care el este consecinţa unui eveniment intempestiv.

Probele administrate în cauză converg clar spre concluzia că decesul soţului său a produs reclamantei (R1) o ruptură iremediabilă în viaţa acesteia, dezechilibrând-o în mod fundamental. Afecţiunea reciprocă dintre cei doi soţi consolidată pe parcursul unei căsnicii îndelungate şi pierderea lui în urma unui eveniment neprevăzut inserat în cursul firesc al derulării activităţilor curente au determinat ca în prezent reclamanta de rândul 1 să dezvolte o formă de doliu patologic, fiind într-o stare depresivă care a necesitat prezenţa permanentă în etapa imediat următoare a unei persoane (martora (...) fila 17 vol. III).

Chiar dacă un asemenea efect nu a putut fi reţinut în privinţa celorlalţi doi reclamanţi, justificat oarecum prin faptul că aceştia au o viaţă de familie proprie ce le permite să îşi găsească un paleativ în sânul acesteia, instanţa a considerat că durerea provocată de moartea tatălui lor nu poate fi pusă la îndoială. Acordarea în aceste condiţii a unor sume de bani deşi nu poate compensa pierderea suferită, poate contribui la reconfigurarea parţială a vieţii reclamanţilor anterior decesului defunctului (...).

Cuantificarea daunelor morale impune însă raportarea şi la celelalte două condiţii: vinovăţia şi raportul de cauzalitate prin prisma dispoziţiilor legal relevante. În acest sens art. 1358 Cod civil stabileşte o serie de criterii particulare în aprecierea vinovăţiei constând în împrejurările în care s-a produs prejudiciul, străine de persoana autorului faptei, precum şi, dacă este cazul, de faptul că prejudiciul a fost cauzat de un profesionist în exploatarea unei întreprinderi. Ea reprezintă neîndoielnic, ca element subiectiv al răspunderii civile delictuale, atitudinea pe care autorul faptei a avut-o faţă de ea şi de urmăririle ei la momentul la care a comis-o.

Probele administrate în cauză au reliefat că defunctul a staţionat pe cei doi transportatori de şpan ai maşinii unealtă pentru a observa cursa pistonului şi apoi a intrat în zona unde montantul subansamblului mobil purtător al sculei aşchietoare se deplasa în acel spaţiu, pe axa X (fila 80 vol. I). Plasarea lui deasupra echipamentului de muncă fără a utiliza o platformă sau un alt echipament de muncă de unde să poată supraveghea şi observa mecanismele care puteau fi defecte reprezintă o încălcare a dispoziţiilor legale (art. 22 şi 23 lit. a) din Legea nr. 319/2006), expunându-l şi riscului de cădere de la înălţime.

Experienţa acumulată de defunct şi pârâtul (...) pe parcursul zecilor de ani de muncă ar fi impus luarea tuturor măsurilor de precauţie necesare pentru a se evita producerea unui accident, fiind exclusă poziţionarea primului într-un loc cu potenţial maxim de accidentare. Acceptând să lucreze în aceste condiţii, iar pârâta S.C. (P3) S.R.L. permiţând derularea intervenţiei în această modalitate, defunctul şi pârâţii au prevăzut posibilitatea producerii unui accident, rezultat pe care în mod neîndoielnic nu l-au dorit.

Toate aceste elemente converg spre concluzia că defunctul se face vinovat de încălcarea normelor legale amintite, alături de acesta fiind responsabili şi pârâţii, instanţa considerând că sunt incidente prevederile art. 1371 alin. 1 Cod civil. Tocmai de aceea, raportat la împrejurările concrete ale producerii accidentului se impune acordarea unor despăgubiri în cuantum de 180.000 lei pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial suferit reclamantei de rândul 1, respectiv câte 45.000 lei celor de rândul 2 şi 3.

Totodată, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a unei persoane este necesar să existe o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. Din examinarea ansamblului probelor administrate în cauză rezultă că la decesul defunctului (...) a contribuit un lanţ de fapte ilicite imputabile tuturor celor implicaţi în procesul de reparare al utilajului (...).

În acest sens, s-a reamintit că prezenţa acestuia şi a pârâtului (...) s-a făcut fără un instructaj prealabil de protecţia muncii, intervenţia fiind făcută în timp ce în hală era un nivel ridicat de zgomot fără ca o terţă persoană să fie prezentă pentru a asigura coordonarea comenzilor. Defunctul s-a amplasat într-o zonă a utilajului unde riscul de accidentare era maxim, toate aceste încălcări ale legii ducând în final la producerea tragicului eveniment. În aceste condiţii, s-a considerat că sunt incidente prevederile art. 1370 Cod civil, astfel încât s-au respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi pasive invocate de pârâţii S.C. (...) S.R.L. şi (...), s-a admis în parte cererea şi s-au obligat pârâţii în solidar la plata sumei de 180.000 lei în favoarea reclamantei de rândul 1 şi la plata a câte 45.000 lei în favoarea reclamanţilor de rândul 2 şi 3.

Referitor la cererea privind încuviinţarea execuţiei provizorii a hotărârii, instanţa a reţinut că ea reprezintă o facultate acordată acesteia de dispoziţiile art. 449 Cod procedură civilă în măsura în care ar stabili că este incidentă una dintre cele trei ipoteze expres şi limitativ enumerate. Condiţiile în care s-a produs accidentul şi stabilirea răspunderii în sarcina pârâţilor a presupus parcurgerea unui probatoriu amplu, contribuţia fiecărei persoane implicate în cauzarea lui implicând un examen dificil al probelor administrate. În aceste condiţii, instanţa a considerat că nu se poate reţine temeinicia vădită a dreptului sau existenţa unui prejudiciu evident pentru reclamanţi. Ca atare, nefiind dovedită nici cea de-a doua situaţie, a considerat că cererea este nefondată şi o a respins-o ca atare.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate, ele constau în onorariu avocaţial. Ţinând seama că cererea a fost admisă în parte, consideră că se află în culpă procesuală ambele părţi, astfel încât în baza art. 453 alin. 2 teza a II-a Cod procedură civilă a dispus compensarea lor în întregime.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel reclamanţii (R1), (R2) şi (R3), prin care au solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii şi acordării cheltuielilor de judecată solicitate.

În motivare, apelanţii au arătat că, în ceea ce priveşte majorarea daunelor acordate, instanţa de fond în mod corect a reţinut incidenţa răspunderii delictuale a pârâţilor şi necesitatea obligării în solidar a pârâţilor la plata prejudiciului, însă, raportat la starea de fapt şi la probatoriul administrat, au considerat că daunele acordate nu sunt în măsură să repare prejudiciul suferit.

Chiar dacă la producerea accidentului a concurat şi culpa defunctului, au considerat că, raportat la faptele imputate pârâţilor, culpa acestuia este una redusă, având în vedere că producerea acestui eveniment se datorează în principal neluării măsurilor de securitate şi sănătate în muncă de către pârâta S.C. (P3) S.R.L şi de către S.C. (...) S.R.L., precum şi acţionării butonului de comandă de către pârâtul (...).

Apelanta (R1) a arătat că acest eveniment tragic are repercusiuni şi în prezent, urmările sale neputând fi atenuate odată cu trecerea timpului. După cum a reţinut şi instanţa de fond, durerea provocată de decesul soţului său este cu atât mai mare cu cât decesul acestuia a fost atât de neaşteptat şi în condiţii atât de teribile.

Apelanţii (R2) şi (R3) au arătat că nimeni nu îl poate înlocui pe tatăl lor şi nici nu poate alina durerea cauzată de decesul intempestiv al acestuia, care a reprezentat un model în viaţă.

Nu în ultimul rând, au solicitat să se ia în considerare faptul că s-au raportat la culpa comună a defunctului şi în momentul în care au cuantificat despăgubirile solicitate, diminuarea lor din perspectiva criteriului culpei comune nefiind, prin urmare, justificată. În aceste condiţii, soluţia instanţei de fond de a diminua despăgubirile solicitate prin raportate la existenţa unei culpe comune apare că fiind nejustificată, atât timp cât la momentul aprecierii prejudiciului suferit a fost avut în vedere şi criteriul culpei comune, reţinute în raportul întocmit de către inspectorii ITM (...), culpă pe care apelanţii au recunoscut-o chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Apelanţii au apreciat că, raportat la modul în care s-a produs accidentul, culpa pârâţilor care au fugit de responsabilitate încă din primul moment, precum şi la repercusiunile unui astfel de eveniment tragic asupra familiei lor, se impune acordarea despăgubirilor în cuantumul solicitat, cuantum care reprezintă o încercare de a atenua consecinţele prejudiciului suferit şi nu reprezintă nicidecum o îmbogăţire fără justă cauză.

Referitor la soluţia instanţei de a compensa cheltuielile de judecată solicitate de către părţi, au apreciat că o astfel de soluţie este nelegală.

În speţă, în lipsa unor cereri reconvenţionale admise măcar în parte, nu se poate reţine incidenţa prevederilor art. 453 alin. 2 teza a II-a Cod procedură civilă.

Atât timp cât acţiunea apelanţilor a fost admisă în parte, fiind doar diminuat cuantumul daunelor solicitate, instanţa, în baza art. 453 alin. l Cod procedură civilă, trebuia să dispună obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată solicitate, aceştia fiind în culpă procesuală.

Au considerat că aprecierea instanţei că reclamanţii ar fi de asemenea în culpă procesuală este nefondată şi contrară legii, precizând că aceştia au formulat o acţiune în pretenţii, pârâţii au negat pe parcursul întregului litigiu existenţa răspunderii lor delictuale, însă soluţia instanţei de fond confirmă existenţa faptelor ilicite ale pârâţilor şi a prejudiciului suferit de către reclamanţi, singura problemă fiind cuantificarea acestui prejudiciu. În susţinerea acestui punct de vedere, apelanţii au făcut trimitere şi la doctrina de specialitate în această materie, precum şi la practică judiciară, respectiv Decizia civilă nr. 87/C din 16.04.2008 pronunţată de către Curtea de Apel Constanţa.

Au mai precizat că în prezenta cauză pârâţii nu au formulat pretenţii proprii, sunt singurii care se află în culpă procesuală, astfel încât nu poate opera compensarea cheltuielilor de judecată.

Conform doctrinei unitare, în situaţia în care acţiunea reclamantului este admisă doar în parte, instanţa ar putea eventual proceda la o reducere a cheltuielilor de judecată şi nicidecum la compensarea cheltuielilor. Raportat la posibilitatea reducerii onorariului de avocat, au apreciat că în prezent cauză nu se impune o astfel de soluţie, având în vedere munca depusă de către avocat, raportat la dificultatea şi complexitatea cauzei, precum şi luându-se în considerare eforturile depuse în vederea combaterii apărării înverşunate a pârâţilor, care au încercat pe orice cale să se sustragă răspunderii juridice şi să discrediteze atât defunctul, cât şi familia acestuia, încercând în mod constant să diminueze suferinţa apelanţilor. Conform practicii judiciare, admiterea în parte a pretenţiilor nu are drept consecinţă obligatorie reducerea lui [a onorariului de avocat], întrucât în afara valorii obiectului pricinii instanţa apreciază şi în funcţie de prestaţia, munca îndeplinită de avocat (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Decizia nr.2075/07.10.2015).

Mai mult, conform Deciziei nr. 6568/11.10.2007, pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantului, acest lucru nu poate avea influenţă asupra cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat apel pârâţii SC (...) SRL şi (...), prin care au solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată faţă de (...) S.R.L. şi (...).

În motivare, apelanţii au arătat că deşi prin dispozitiv Tribunalul (...) a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi pasive, soluţia nu este argumentată judicios, apreciind insuficientă şi neconcludentă motivarea acesteia.

De asemenea, au apreciat că nu este argumentată soluţia de obligare în solidar la plata despăgubirilor, astfel cum rezultă şi din considerentele sentinţei atacate. În plus, în continuarea considerentelor judecătorul fondului analizează fiecare faptă - acţiune/inacţiune/omisiune - în mod separat, astfel încât, cu atât mai mult nu se justifica soluţia reţinerii unei solidarităţi pasive.

 În acelaşi sens, au mai arătat că în ceea ce o priveşte pârâta (...) reclamanţii şi-au fundamentat cererea de chemare în judecată pe temeiuri de drept izvorând din răspunderea contractuală, iar privitor la apelanţi reclamanţii se prevalează de dispoziţiile legale în materie de răspundere delictuală.

Apelanţii au considerat că soluţia este greşită şi pe fondul cauzei, raportat la probatoriul administrat în cauză. Aşadar, Procesul verbal de cercetare nr. (...)/17.02.2014 demonstrează că în persoana apelanţilor nu sunt întrunite nici una dintre condiţiile răspunderii civile delictuale, pretinse de reclamanţi.

În sprijinul acestei susţineri, au învederat că obiectul contractului încheiat de (...) PFA consta în servicii de întreţinere şi reparaţii mecanice, în timp ce apelanţii-pârâţi asigurau asistenţa tehnică în domeniul electronic.

Prin urmare, au considerat că nu li s-ar putea imputa „vinovăţia” afirmată de reclamanţi, pentru neglijenţa şi imprudenţa defunctului care, în intervalul de timp până la care apelantul a ajuns la pupitrul de comenzi CNC, loc din care nu mai avea contact vizual cu acesta, a intrat în zona unde montantul subansamblului mobil purtător a sculei aşchietoare se deplasa în acel spaţiu pe axa X, modificându-şi poziţia în care l-a lăsat, respectiv staţionând pe cei doi transportatori de şpan.

Şi asta, cu atât mai mult cu cât (...), astfel cum se recunoaşte în acţiune „avea o vastă experienţă în domeniu”, fiind, incontestabil, şi familiarizat cu utilajul (...) la care mai executase intervenţii de reparaţie.

Au susţinut că este evident că defunctul a acţionat în mod uşuratic, neprevăzător, ignorând consecinţele fatale ale intruziunii sale într-o zona periculoasă a utilajului în cauză, efectuată după momentul la care apelantul-pârât a început deplasarea la tabloul de comandă, pentru a pune în funcţiune maşinăria.

Pe de altă parte, la momentul la care defunctul i-a cerut să pună în funcţiune comenzile de schimbare a sculei aşchietoare în regim automat, nu subzista nici o raţiune ca acesta să mai controleze, de unul singur, lăcaşul maşinii unde se deplasa montantul, având în vedere că timp de peste 3 ore s-a verificat tot ce era de verificat, s-au efectuat o multitudine de probe, s-a realizat întreaga investigaţie posibilă şi imposibilă.

Prin urmare, apelantul-pârât a arătat că, având în vedere că s-a deplasat şi a acţionat la solicitarea expresă a specialistului în mecanică, nu avea cum sa prevadă că doar în decurs de circa câteva secunde acesta îşi va schimba poziţia staţionară, corectă, în care l-a lăsat.

Ca atare, susţinerea din cererea de chemare în judecată, anume posibilitatea că apelantul-pârât să nu fi auzit corect răspunsul defunctului la întrebarea privind pornirea utilajului, reprezintă doar o speculaţie şi încercarea reclamanţilor de a-l absolvi pe defunct de orice vinovăţie, apreciind că o astfel de ipoteză este exclusă din capul locului, indiferent de experimentul judiciar consemnat în procesul verbal din 05.06.2014, cu atât mai mult cu cât pârâtul şi defunctul conveniseră că în cel mai scurt timp urmau sa pună în funcţiune comanda de schimbare sculă la maşina unealtă.

Prin urmare, pentru situaţia în care, în acest interval, (...) s-ar fi răzgândit, din varii motive, în mod evident i-ar fi comunicat verbal amânarea/temporizarea acţionării butonului de comandă, şi asta înainte ca el să pună întrebarea privind pornirea utilajului.

Or, în condiţiile în care demersurile pârâtului nu au fost oprite anterior punerii în funcţiune a maşinăriei, a apreciat că este fără nici un echivoc că răspunsul defunctului nu putea fi decât unul afirmativ, atâta vreme cât (...) nu avea de unde sa cunoască că, din dintr-o precauţie suplimentară, pârâtul îi va solicita, încă o dată, acceptul primit la momentul în care am pornit deplasarea spre tabloul de comandă.

A concluzionat că, în raport de pârâţii de rândul (2) - (3), defunctul (...) a fost singurul şi exclusivul vinovat pentru acţiunea de a intra, neautorizat, în zona de pericol a maşinii unealtă cu comandă numerică (...), ulterior momentului în care i-a dat comanda funcţionarii sale.

De asemenea, au precizat că, la soluţionarea cauzei, Tribunalul nu a avut în vedere, ceea ce se impunea, respectiv autoritatea de lucru judecat, rezultată din considerentele încheierii penale nr. (...)/2016, în ceea ce priveşte constatarea, fără nici un echivoc, a vinovăţiei victimei în producerea accidentului, inclusiv că apăsarea butonului Start a maşinii, a avut loc numai după ce s-a obţinut răspunsul pozitiv al victimei, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză tehnică judiciară în domeniul securitate şi sănătate în muncă, dispus în dosar (...)/P/2014.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 466 şi urm. noul Cod de procedură civilă; art. 1370, 1371 noul Cod civil.

Împotriva aceleiaşi hotărâri, a formulat apel şi pârâta S.C. (P3) S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii faţă de ea şi obligarea intimaţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată în ambele instanţe.

În motivare, apelanta a arătat că sentinţa apelată şi concluziile sale sunt fundamental greşite, ele denotând interpretarea eronată a situaţiei de fapt din cauză, a probelor administrate precum şi a dispoziţiilor legale incidente.

1. Critici cu caracter general:

Sub un prim aspect, a arătat că instanţa de fond a obligat-o la despăgubiri pentru uciderea defunctului (...), deşi nu există niciun element în sensul că vreo faptă a apelantei a dus la producerea decesului acestuia. De altfel, nici organele de urmărire penală, în cadrul dosarului penal nr. (...)/P/2014, şi nici instanţa penală, prin încheierea nr. (...)/2016 din dosar nr. (...)/2016 al Judecătoriei (...), nu au stabilit vreo faptă a apelantei care să fi dus la uciderea lui (...) sau vreun raport de cauzalitate între vreo faptă a sa şi deces.

Sub un al doilea aspect, a menţionat că prima instanţă a făcut o gravă confuzie între încălcarea unor dispoziţii contravenţionale din domeniul protecţiei muncii şi cauzalitatea decesului lui (...), nefăcând distincţie între cele două instituţii juridice atât de diferite, în realitate.

Apoi, analizând condiţia raportului de cauzalitate, instanţa de fond a reţinut răspunderea tuturor părţilor implicate, însă nu a explicat în ce fel faptele contravenţionale săvârşite de apelantă au dus la decesul lui (...), stabilirea raportului de cauzalitate fiind o cerinţă indispensabilă pentru a se putea reţine răspunderea sa juridică.

Sub un treilea aspect, a considerat că, în mod fundamental greşit, prima instanţă a pus semnul egalităţii între fapta apelantei şi faptele defunctului (...) şi pârâtului (...) (pag. 7 final), constatând aplicabilitatea art. 1370 din Codul civil, deşi între acestea există o deosebire esenţială: apelanta a săvârşit faptă contravenţională omisivă, în timp ce defunctul (...) şi pârâtul (...) au săvârşit o faptă comisivă care a determinat în mod direct accidentul fatal - primul s-a amplasat într-un loc nepermis, iar cel de al doilea a apăsat pe butonul start a utilajului, cu urmările cunoscute.

A apreciat că măsura judecătorului fondului de a asimila cele două situaţii reprezintă o gravă eroare de judecată.

În fine, a menţionat că prima instanţă nu a analizat niciun criteriu particular la stabilirea prejudiciului moral din cauză, evaluându-l, total arbitrar, la suma de 180.000 lei în favoarea reclamantei (R1) şi la plata a câte 45.000 lei în favoarea reclamanţilor (...) şi (R3).

Pentru a se supune exigenţelor legale (art. 1391 din Codul civil), instanţa trebuia, pe de o parte, să acorde despăgubiri doar reclamantei, fiind singura în cazul căreia prejudiciul a fost dovedit, într-o oarecare măsură, iar nu şi reclamanţilor. Aceeaşi concluzie se impune şi din dispoziţiile art. 1390 alin. 1 din Codul civil.

Pe de altă parte, a considerat că despăgubirile acordate reclamanţilor au un caracter nejustificat, nerezonabil şi exagerat, reprezentând o îmbogăţire a reclamanţilor, raportat la veniturile medii din România, şi o veritabilă sancţionare a societăţii apelante. Prin acordarea acestor despăgubiri, prima instanţă a desconsiderat practica judiciară în materia daunelor morale, cu consecinţa unui tratament inegal al reclamanţilor faţă de alte situaţii poate mai încărcate de dramatism şi în care victima nu a avut un aport esenţial în producerea decesului.

2. Critici cu privire la stabilirea greşită a condiţiilor răspunderii civile a apelantei în legătură cu decesul lui (...):

În ce priveşte legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi urmarea prejudiciantă, apelanta a considerat că aceasta trebuie analizată sub aspectul stabilirii existenţei sau inexistenţei unei legături între faptele proprii, încălcările legislaţiei protecţiei muncii, care i se impută, aceasta fiind acţiunea/inacţiunea societăţii, şi rezultatul - uciderea victimei, rezultat ce este identic cu cel analizat în cazul celuilalt pârât, (...).

Aşadar, responsabilitatea societăţii fiind afirmată în legătură cu o faptă proprie, distinctă atât materialmente cât şi juridic de cea a pârâtului (...), presupune a se îndeplini condiţia ca ambele acţiuni distincte ale celor doi pârâţi să aibă legătură de cauzalitate directă şi distinctă cu acelaşi rezultat. În acest sens, a învederat că hotărârea primei instanţe este întemeiată exclusiv pe dispoziţiile art. 1371 alin. 1 din Codul civil privind pluralitatea de cauze, nicidecum pe alte dispoziţii privind răspunderea solidară, cu sau fără culpă, în condiţiile în care acţiunea pârâtului (...) - acţionarea comenzii de start a maşinii în timp ce victima se afla în angrenaj - este dincolo de orice dubiu că fiind cea care a determinat direct rezultatul, fapt necontestat nici măcar de pârâtul (...).

În aceste condiţii, a pluralităţii de cauze raportate la toţi cei trei participanţi, se pune doar problema de a se stabili în ce măsură uciderea victimei prin acţionarea de către (...) a comenzii de start a maşinii, în timp ce victima se afla în angrenaj, este o consecinţă directă a vreunei culpe a societăţii apelante.

În primul rând, a precizat că fapta ilicită imputată societăţii se circumscrie exclusiv încălcării legislaţiei muncii reţinute de inspectorii ITM prin procesul verbal (...) (...)/24.03.2014, referitoare la deficienţa/lipsa instructajului de protecţia muncii referitor la victimă şi celălalt pârât precum şi cele reţinute în Decizia pronunţată în dosarul nr. (...)/2014, adică neîndeplinirea obligaţiei de a verifica dacă defunctul şi pârâtul (...) respectă o procedură privind mentenanţa echipamentului respectiv, prevederile legale încălcate fiind art.7 alin. l, 5 şi 13 lit. f) din Legea nr. 319/2006.

A precizat că şi victimei i s-a reţinut o culpă concurentă, aceea de a se plasa deasupra echipamentului, cu încălcarea art. 22 şi 23 din Legea nr. 319/2006, expunându-se astfel consecinţei faptului culpabil al pârâtului (...) de a acţiona comanda start în timp ce se afla încă în interiorul utilajului.

A mai arătat că legătura de cauzalitate între conduita general nepreventivă a societăţii şi conduitele celor doi care au dus direct la ucidere nu există în realitate, apreciind că nu a avut o contribuţie directă la acţiunea ilicită soldată cu uciderea victimei, punându-se doar problema dacă conduita imputată nepreventivă a avut ca rezultat direct conduita celor doi, care a determinat direct uciderea.

Şi în această privinţă a considerat că lipseşte legătura de cauzalitate directă: lipsa de diligenţă generală imputată, faptul că nu a prelucrat cu cei doi, sub semnătură, regulile generale de protecţia a muncii în unitate, faptul că nu a supravegheat activ manevrele celor doi, toate acestea nu au provocat manevrele celor doi care au dus la producerea accidentului

A apreciat că nu se poate susţine existenţa unei legături directe de tip cauză-efect între nesemnarea de către cei doi specialişti a unor fişe de prelucrare a normelor generale de protecţia muncii, norme pe care nu numai că le cunoşteau dar pentru care semnaseră de zeci sau sute de ori anterior, în cursul carierei lor de zeci de ani şi manevrele imprudente ale defunctului (...) şi ale pârâtului (...), care au provocat accidentul fatal. De asemenea, nu se poate susţine că dacă aceştia ar fi semnat fişele, ar fi acţionat altfel.

De asemenea, a arătat că nici lipsa imputată a supravegherii manevrelor celor doi nu poate fi pusă în legătura de cauzalitate cu însăşi manevrele la care se referă.

A mai arătat că nu lipsa măsurilor de supraveghere sau de securitate, în cazul societăţii, în muncă, sau, în cazul din exemplu, în supraveghere, este cauza faptului ilicit produs în acest context, indiferent dacă şi într-un caz şi în altul lipsa supravegherii este, la rândul ei, un fapt ilicit contravenţional, dar care nu are legătură de cauzalitate directă cu urmarea.

Din punct de vedere al răspunderii civile, cauzele favorizatoare nu se confundă cu cauzele concurente şi nu intră în conţinutul răspunderii, aşa cum a fost ea stabilită, în mod greşit, de prima instanţă.

Trebuie făcută o distincţie între posibilităţile de evitare ale accidentului şi cauzele care au determinat producerea accidentului, distincţie pe care prima instanţă nu a făcut-o. Prima priveşte doar o circumstanţă, iar a doua legătură de cauzalitate relevantă pentru stabilirea responsabilităţii. Posibilităţile de evitare a accidentului sunt, practic, nelimitate, însă cauzele care l-au determinat sunt întotdeauna finite şi trebuie clar stabilite şi reduse la cele care au produs direct (nu indirect) ori s-au suprapus peste cauza directă.

În speţă, opinia sa a fost în sensul în care cauza decesului este acţiunea conjugată şi culpabilă a celor două persoane care asigurau repararea utilajului - defunctul (...) şi pârâtul (...), nicidecum omisiunea societăţii de a le prelucra, sub semnătură, normele generale de protecţia muncii ori de a supraveghea manevrele acestora care au provocat, finalmente, accidentul fatal.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 466 şi urm. din Codul de procedură civilă.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri şi alte probe care vor reieşi din poziţia intimaţilor sau din dezbateri.

La data de 09.08.2017, faţă de apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi şi apelanţii-pârâţi, a formulat întâmpinare apelanta-pârâtă S.C. (P3) S.R.L., prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelanţii (...), ca nefondat, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, iar soluţionarea apelului formulat de apelanţii (...) S.R.L. şi (...) a fost lăsată la aprecierea instanţei de control judiciar.

1. Cu privire la apelul formulat de apelanţii (...), apelanta-pârâtă a arătat că acesta este nefondat, niciunul din motivele invocate neputând atrage, sub aspectele invocate, concluzia nelegalităţii sau netemeiniciei sentinţei apelate.

Sub un prim aspect, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor acordate, a considerat că, dimpotrivă, despăgubirile acordate de instanţa de fond au un caracter exagerat şi nejustificat, reprezentând o reală îmbogăţire a apelanţilor, raportat la veniturile medii din România, şi o veritabilă sancţionare a societăţii.

Contrar celor susţinute de apelanţi, nu se poate reţine nici caracterul de victimă nevinovată a defunctului, în condiţiile în care acesta a avut o culpă majoră, determinantă în producerea accidentului, nici pretinsele repercusiuni tragice în cazul apelanţilor, acestea nefiind dovedite în niciun fel, poate cu excepţia apelantei (R1), în cazul acesteia fiind probate anumite urmări negative, însă şi aici în mică măsură.

A considerat că faptul că adevăratul mobil al reclamanţilor constă în încercarea de a specula o situaţie tragică cu scopul de a câştiga nişte bani în dauna pârâţilor.

Referitor la chestiunea pretinsei cuantificări a despăgubirilor raportat la culpa comună a defunctului, a apreciat că această apărare este lipsită de orice fundament, în condiţiile în care o astfel de împrejurare nu poate fi verificată în niciun fel, cu excepţia susţinerilor apelanţilor.

Mai mult, în cadrul acţiunii introductive lipseşte orice fel de referire la acest aspect, reclamaţii făcând referire strict la culpa societăţii şi a pârâţilor (...) S.R.L. şi (...), fără vreo menţiune cu privire la culpa defunctului, ceea ce duce la concluzia că această apărare a fost inventată de apelanţi pe parcurs, cu scopul de a justifica cererea de apel.

Sub un al doilea aspect, în ceea ce priveşte problema compensării cheltuielilor de judecată, a apreciat că instanţa de fond a procedat corect, în condiţiile admiterii doar în parte a acţiunii, stabilind că ambele părţi sunt în culpă procesuală şi făcând aplicarea art. 453 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă.

Culpa reclamanţilor a constat în formularea unei acţiuni parţial inadmisibile, iar culpa pârâţilor a fost stabilită pe fondul cauzei, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 453 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă.

Contrar celor susţinute de apelanţi, textul legal indicat nu face nicio referire la necesitatea existenţei unei cereri reconvenţionale sau în interes propriu pentru compensarea cheltuielilor de judecată, ci strict la admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

2. Cu privire la apelul formulat de apelanţii (...) S.R.L şi (...), a arătat că înţelege să lase la aprecierea instanţei soluţionarea apelului, urmând că instanţa să decidă în funcţie de aprecierea existenţei sau inexistenţei răspunderii civile a apelanţilor.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 471 alin. 5 din Codul de procedură civilă.

La data de 10.08.2017, faţă de apelurile declarate de către apelanţii-pârâţi, au formulat întâmpinare apelanţii-reclamanţii (R1), (R2) şi (R3), prin care au solicitat respingerea apelului formulat de către apelanţii intimaţi (...) S.R.L., (...) şi S.C. (P3) S.R.L.

În motivare, apelanţii-reclamanţi au arătat că soluţia instanţei de fond este una corectă şi temeinic motivată în ceea ce priveşte critica acestora cu privire la respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi active.

Au mai arătat că s-a cauzat un prejudiciu moral reclamanţilor, cauzat de decesul unui tată şi soţ, prejudiciu produs de către apelanţi prin faptele lor ilicite, astfel încât au considerat că este justificată soluţia instanţei de a respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active.

În ceea ce priveşte existenţa unei fapte ilicite, au considerat că au probat, dincolo de orice urmă de dubiu, că decesul defunctului se datorează acţiunilor şi inacţiunilor apelanţilor. Neglijenţa apelanţilor a fost constatată de către inspectorii 1TM (...), care au stabilit contribuţia incontestabilă a acestora la producerea nefericitului accident. Acel raport nu reprezintă o simplă enumerare a contravenţiilor reţinute în sarcina apelanţilor, ci o enumerare a cauzelor decesului, a faptelor imputabile apelanţilor care au cauzat această tragedie.

În mod clar în prezenta cauză a fost probată culpa apelanţilor în producerea accidentului, având în vedere faptul că aceasta a fost stabilită de către inspectorii ITM prin raportul întocmit, dar mai mult, aceasta a fost confirmată de către instanţa de contencios administrativ, prin Decizia nr. (...)/A/2015 a Tribunalului (...) (pag. 8-9).

A menţionat că apelantele omit să facă aplicarea unui principiu fundamental al răspunderii civile, respectiv faptul că este suficient că fapta să fie comisă din neglijenţă sau chiar şi cea mai uşoară culpă pentru a da dreptul persoanei păgubite la repararea prejudiciului. Apelantele îşi fundamentează criticile aduse sentinţei pe existenţa culpei victimei, dar reclamanţii au arătat că nu au exclus această culpă comună în momentul formulării cererii de chemare în judecată, iar instanţa a şi avut-o în vedere la pronunţarea unei soluţii. Dincolo de culpa comună a victimei, nu poate fi ignorată culpa apelanţilor în producerea accidentului. Organizarea deficitară de către S.C. (P3) S.R.L. a mediului de lucru, ignorarea de către aceasta a tuturor obligaţiilor ce îi reveneau cu privire la necesitatea respectării normelor de protecţia muncii nu reprezintă doar cauze favorizatoare, ci sunt cauze concurente care au o legătură de cauzalitate directă în ceea ce priveşte producerea accidentului de muncă.

Decesul numitului (...) este urmarea acţionării butonului de comandă de către apelantul (...), prepus al apelantei S.C. (...) S.R.L., în condiţii deficitare de cooperare, coordonare şi organizare a mediului de muncă asigurate de către apelanta S.C. (P3) S.R.L. şi S.C.(...) S.R.L, raportul de cauzalitate fiind probat.

Prejudiciul suferit a fost în mod clar probat prin administrarea probei cu martori, toţi martorii confirmând în mod indubitabil trauma cauzată tuturor reclamanţilor. Apare că fiind cel puţin impertinentă afirmaţia apelantei S.C. (P3) S.R.L., care susţine că doar soţia supravieţuitoare ar fi suferit un prejudiciu, iar copiii rămaşi fără tată nu.

Apelanţii confundă principiile răspunderii penale cu cele ale răspunderii civile, considerând că inexistenţa, cel puţin până în acest moment, a unei răspunderi penale a acestora, exclude existenţa răspunderii lor civile. Răspunderea solidară a apelanţilor poate fi angajată indiferent de soluţia dată în dosarul penal. În cazul răspunderii penale vinovăţia se apreciază în condiţii mult mai stricte, spre deosebire de materia răspunderii civile delictuale. Chiar şi în cazul în care ar fi exclusă răspunderea penală, acest fapt nu împiedică angajarea răspunderii civile delictuale, având în vedere rigurozităţile impuse de legea penală, dar care nu se regăsesc în domeniul răspunderii civile.

Un alt aspect îl reprezintă cuantumul daunelor morale, cuantum pe care apelanţii-reclamanţi l-au apreciat că fiind chiar redus, raportat la suferinţa provocată, dar şi la practica judiciară existentă în speţe similare, pe care au şi depus-o la dosarul cauzei. Contrar celor susţinute de către apelanţi, aceste daune nu reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză a lor, ci reprezintă o reparaţie a prejudiciului cauzat. Apelanţii consideră că instanţa nu ar fi motivat cuantumul oferit, însă din punctul de vedere al apelanţilor-reclamanţi, instanţa nu putea să prezinte o formulă matematică prin care să ajungă la o valorificare a suferinţei, având în vedere că aspecte de acest gen trebuie apreciate în fiecare speţă în parte.

Examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel cât şi din oficiu, având în vedere actele şi lucrările dosarului curtea a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, ce face obiectul cauzei, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la de daune morale suferite în urma accidentului de muncă ce a avut urmare moartea soţului, respectiv a tatălui, (...) (...).

Aşa cum rezultă din motivarea acţiunii reclamanţii au imputat pârâtului (...), administrator al pârâtei SC (...) SRL că, în cursul unor reparaţii ale unui utilaj al pârâtei SC (P3) SRL, a apăsat butonul de pornire a utilajului, fără a se asigura că defunctul părăsise spaţiul interior al acestuia, ceea ce a determinat strivirea defunctului de către montantul subansamblului mobil al sculei aşchietoare.

De asemenea, reclamanţii au arătat că fapta ilicită săvârşită de către pârâta SC (P3) SRL constă în aceea că nu a luat măsurile necesare prevenirii accidentelor de muncă, nu a efectuat un instructaj corespunzător, nu a asigurat o coordonare a lucrărilor de reparaţii care să împiedice producerea eventualelor accidente şi nu a dotat maşina cu apărări de protecţie în spatele acesteia. În ceea ce o priveşte pe pârâta SC (...) SRL, reclamanţii au arătat că aceasta este vinovată de încălcarea art. 7 alin. 4 lit. a şi alin. 5, art. 12 alin. 1 lit. a) şi b), art. 13 lit. e) din Legea nr. 319/2006, precum şi art. 15 alin. 1 pct. 2 din HG nr. 1425/2006; toate aceste nereguli privind respectarea normelor referitoare la protecţia muncii au condus la producerea accidentului.

Instanţa de apel a constatat că doar faptele imputate pârâţilor SC (...) SRL şi (...) au făcut obiectul dosarului penal nr. (...)/P/2014 soluţionat prin ordonanţa din 20.12.2017 prin care, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de: nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 350 alin.1 şi 3 Cod penal, ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prevăzută de art. 349 Cod penal, s-a dispus clasarea, temeiul clasării fiind art. 16 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală.În şedinţa publică din data de 06.11.2018 apelanţii (...), SC (...) SRL şi SC (P3) SRL au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat a încheierii penale nr. (...)/2018, pronunţată în dosarul nr. (...)(...)/271/2018 al Judecătoriei (...), prin care în temeiul art. 341 alin. 6 lit. a) Cod procedură penală a fost respinsă plângerea formulată de petenţii (R1), (R2) şi (R3) împotriva ordonanţei de clasare din 20.12.2017 – dosar nr. (...)/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...) menţinută prin ordonanţa prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria (...) din 20.02.2018 dosar nr. (...)/II.2/2018.

Potrivit art. 1365 Cod civil „Instanţa civilă nu este legată de dispoziţiile legii penale şi nici de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite”, iar conform art. 28 alin. 1 Cod procedură penală „Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite”.

Susţinerea apelanţilor reclamanţi cu privire la efectele hotărârii prin care se respinge plângerea împotriva soluţiei de clasare, în sensul că aceasta nu este o hotărâre penală în accepţiunea art. 28 Cod procedură penală, este nefondată.

Astfel, în dreptul procesual penal prin autoritate de lucru judecat se înţelege puterea hotărârii judecătoreşti definitive de a fi executată şi de a împiedica o nouă urmărire pentru aceeaşi faptă.

Curtea Europeană a considerat că analiza ce trebuie efectuată în determinarea noţiunii de „idem” prin raportare la criteriul fapte identice sau fapte care sunt în mod substanţial aceleaşi, trebuie axată pe acele fapte care constituie un set de împrejurări factuale concrete privind pe acelaşi acuzat şi care sunt indisolubil legate în timp şi spaţiu (cauza Sergey Zolotukhin c. Rusiei).

De asemenea, în cauzele Gozutok şi Brugge, M şi Kossowski, CJUE a apreciat că principiul ne bis in idem se aplică şi în privinţa soluţiilor de netrimitere în judecată, prin care Ministerul Public, pronunţându-se asupra fondului cauzei, în urma unei proceduri aprofundate, pune capăt, fără intervenţia instanţei, procedurii penale angajate în acest stat.

Or, dacă soluţiilor de netrimitere în judecată li se recunoaşte caracterul de „hotărâre definitivă”, atunci, în opinia instanţei de apel, cu atât mai mult trebuie să li se recunoască acest caracter şi încheierilor judecătorului de cameră preliminară prin care este menţinută ca legală şi temeinică o soluţie de clasare, dacă este îndeplinit standardul dezvoltat de către CJUE, respectiv dacă a existat o anchetă aprofundată a faptei sesizate, dacă soluţia de netrimitere în judecată a antamat fondul acuzaţiei penale şi dacă acţiunea penală a fost stinsă în mod definitiv, caracterul definitiv nefiind afectat de posibilitatea redeschiderii urmăririi penale ca urmare a descoperirii unor fapte sau împrejurări noi.

Chiar dacă aspectele arătate au fost analizate de către CEDO şi CJUE în legătură cu aplicarea principiului ne bis in idem, curtea de apel a apreciat că dacă o încheiere a judecătorului de cameră preliminară se poate impune, în condiţiile arătate, în procesul penal ca o hotărâre definitivă, cu autoritate de lucru judecat, atunci ea beneficiază de autoritate de lucru judecat şi în faţa instanţei civile, în condiţiile art. 28 alin.1 Cod procedură penală şi art. 1365 Cod civil.

În consecinţă, instanţa de apel a apreciat că încheierea definitivă prin care judecătorul de cameră preliminară respinge ca nefondată o plângere împotriva unei soluţii de clasare are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa/inexistenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o, însă nu şi cu privire la existenţa prejudiciului sau a persoanei care a săvârşit-o.

Referitor la practica şi doctrina invocată de către apelanţii reclamanţi, instanţa a constatat că aceasta este anterioară deciziilor pronunţate de Curtea de Justiţie, mai sus arătate.

Prin urmare, instanţa de apel a analizat analizeze dacă în cauză se poate reţine autoritatea de lucru judecat a încheierii penale nr. (...)/2018 a Judecătoriei (...).

În legătură cu cauza penală, ceea ce trebuie precizat în primul rând este faptul că, în opinia instanţei de apel, a fost îndeplinit standardul stabilit de către CJUE la care s-a făcut referire mai sus, întrucât au fost administrate mai multe probe: au fost audiaţi martori, a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară, un experiment judiciar, au fost vizualizate înregistrările video din momentul producerii accidentului, antamându-se fondul acuzaţiei penale, iar încheierea penală este definitivă.

Prin încheierea nr. (...)/2018 a Judecătoriei (...) s-a respins plângerea apelanţilor reclamanţi fiind confirmată soluția de clasare dispusă de procuror.

Deşi în considerentele acestei încheieri s-a făcut referire şi la pârâta SC (...) SRL, curtea de apel a apreciat că nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat în privinţa acestei societăţi întrucât fapta imputată acesteia nu a făcut obiectul dosarului penal.

În ceea ce-i priveşte pe pârâţii apelanţi SC (...) SRL şi (...), aşa cum s-a arătat mai sus, clasarea cauzei s-a dispus în baza art. 16 lit. c) Cod procedură penală, teza normativă fiind că fapta nu se poate stabili în sarcina celui cercetat.

În ceea ce priveşte infracţiunile de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal şi neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă s-a reţinut că „încălcările normelor de securitate şi sănătate în muncă de către beneficiarul lucrărilor de reparaţii nu au fost de natură să creeze un pericol iminent de producere a unui accident de muncă şi nu sunt în raport de cauzalitate cu urmarea produsă, respectiv accidentarea mortală a numitului (...).

În ceea ce priveşte beneficiarul SC (...) SRL nu se poate reţine că neincluderea în contractul de prestări servicii a unor dispoziţii referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă au creat starea de pericol iminent de producere a accidentului de muncă, în condiţiile în care, dacă acesta ar fi respectat inclusiv obligaţia decuplării de la panoul electric al utilajului, prestatorii erau în imposibilitatea efectivă de reparare a utilajului, SC (...) având încheiate contracte de mentenanţă pentru reparatul utilajului, le-a dat posibilitatea victimei şi suspectului să procedeze cum consideră de cuviinţă pentru identificarea defecţiunilor şi repararea acestora, asigurându-le tot sprijinul necesar. Sigur că la această atitudine a contat foarte mult experienţa necontestată de nimeni a celor două persoane, care de ani de zile se ocupau cu reparatul unor astfel de utilaje, fiind specialiştii în domeniu.”

Aşa cum s-a arătat în doctrina penală „prezumţia de nevinovăţie” nu trebuie înţeleasă numai ca neîndeplinirea condiţiilor privind latura subiectivă, ci şi ca neîndeplinirea condiţiilor laturii obiective, ori ca absenţa vreuneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii.

Prin urmare, aplicarea principiului in dubio pro reo se aplică şi în ipoteza în care există un dubiu cu privire la faptul că persoana cercetată penal a săvârşit infracţiunea.

În ceea ce o priveşte pe pârâtă, din motivarea încheierii rezultă că prezumţia de nevinovăţie la care a făcut trimitere instanţa penală nu a avut în vedere latura subiectivă, culpa pârâtei, ci elemente ale laturii obiective, respectiv lipsa raportului de cauzalitate dintre faptele imputate acesteia şi prejudiciul produs.

Or, faţă de cele arătate mai sus instanţa a apreciat că în cauză se poate reţine autoritatea de lucru judecat a încheierii penale nr. (...)/2018 a Judecătoriei (...) în temeiul art. 28 alin.1 Cod procedură penală.

În ceea ce priveşte puterea lucrului judecat a deciziei nr. (...)/A/ 2015 a Tribunalului (...) instanţa de apel a apreciat că aceasta nu poate fi reţinută în cauză întrucât aceasta a avut ca obiect plângerea formulată de apelanta pârâtă SC (...) SRL împotriva procesului verbal de contravenţie prin care s-a constatat săvârşirea de către aceasta a unor contravenţii reglementate de Legea nr. 319/2006, instanţa fiind investită să analizeze doar dacă pârâta a săvârşit contravenţiile pentru care a fost sancţionată contravenţional.

Or, aşa cum s-a arătat, deşi instanţa penală a reţinut săvârşirea faptei de nerespectare a obligaţiilor stabilite de lege privind sănătatea şi securitatea în muncă s-a apreciat cu autoritate de lucru judecat că nu există un raport de cauzalitate între această faptă şi decesul victimei (...).

Prin urmare s-a impus respingerea acţiunii faţă de această pârâtă pentru autoritate de lucru judecat.

În ceea ce-l priveşte pe apelantul (...), prin încheierea penală nr. (...)/2018 a Judecătoriei (...) s-a arătat că „nu există suficiente probe care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie a suspecţilor (...) şi SC (...) SRL, în ceea ce priveşte infracţiunea de nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă prevăzută de art. 350 alin.1 şi 3 Cod penal, întrucât încălcările obligaţiilor stabilite de lege pe linia SSM nu au determinat producerea accidentului de muncă, victima fiind cea care a încălcat obligaţia principală prevăzută în Legea nr. 319/2006 expunându-se riscului accidentării”. „Nu se poate reţine ca şi cauză principală a producerii accidentului faptul că intimatul (...) a acţionat comanda maşinii fără a se asigura că victima se află în zona de acţiune, în condiţiile în care, lăsându-l în afara razei de acţiune a utilajului, nu putea prevedea că aceasta se va interpune între montant şi peretele magaziei de scule în condiţiile în care victima cunoştea modul de acţiune al utilajului”.

Or, din aceste considerente rezultă că instanţa penală a apreciat că faptelor de care a fost acuzat pârâtul apelant (...) le lipseşte tipicitatea subiectivă, astfel că nu se poate reţine în cauză comiterea faptei din culpă fără prevedere.

Lipsa culpei penale nu implică însă şi absenţa culpei civile a pârâtului (...), în condiţiile în care răspunderea civilă delictuală poate fi angajată şi pentru culpa cea mai uşoară, neputându-se reţine o similitudine între sfera culpei penale şi sfera culpei civile, aceasta din urmă fiind mai extinsă, putându-se reţine vinovăţia civilă chiar în absenţa culpei penale. Acesta este motivul pentru care art. 28 alin. 2 Cod procedură penală prevede că instanţa civilă nu este legată de hotărârea penală de achitare în ceea ce priveşte vinovăţia autorului faptei ilicite.

Prin urmare, în raport de cele expuse mai sus, instanţa de apel a apreciat că în cauză nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat a încheierii penale nr. (...)/2018 a Judecătoriei (...) şi că în mod corect instanţa de fond a reţinut existenţa unei fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu, constând în faptul că pârâtul a acţionat comanda maşinii în timp ce victima se afla între montant şi peretele magaziei de scule, ceea ce a condus la decesul victimei.

În ceea ce priveşte vinovăţia civilă a pârâtului - având în vedere circumstanţele concrete ale cauzei, respectiv concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în dosarul penal, că pârâtul în momentul în care a acţionat comanda maşinii nu mai avea contact vizual cu victima, că victima a fost cea care şi-a schimbat poziţia după ce i-a cerut pârâtului să se deplaseze la panoul de comandă pentru a porni utilajul, deşi avea o bogată experienţă şi cunoştea modul de funcţionare a utilajului, că instanţa penală a apreciat că nu se poate reţine ca şi cauză principală a accidentului „faptul că intimatul (...) a acţionat comanda maşinii fără a se asigura că victima se află în zona de acţiune”, -, instanţa a apreciat că aceasta este sub forma culpei celei mai simple, constând în neefectuarea tuturor diligenţelor posibile obiectiv pentru evitarea producerii faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu, pârâtul având obligaţia de a se asigura că în momentul în care a pornit utilajul nu exista nici un risc de accidentare a vreunei persoane, cu atât cu mai mult cu cât martorul (...) a arătat că repararea unui utilaj similar impunea prezenţa unei a treia persoane care să asigure coordonarea comenzilor, urmând a se reţine un grad de vinovăţie în producerea prejudiciului de 15%.

Referitor la criticile relative la modul de cuantificare a daunelor morale acordate, legislaţia din România nu prevede criterii pentru determinarea daunelor morale, iar jurisprudenţa reprezintă un punct de reper, fără a fi însă esenţială atâta timp cât nu este una constantă şi generalizată.

Prin urmare, pentru asigurarea unui cuantum proporţional al daunelor morale instanţa nu poate face abstracţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze.

În consecinţă instanţa de apel a reţinut că atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, cum ar fi: legătura foarte apropiată de rudenie, vârsta victimelor, relaţiile strânse ce existau între victimă şi reclamanţi, consecinţele negative suferite de reclamanţi pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmăreşte o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului moral suferit.

Astfel, Curtea a reţinut că suferinţele psihice pe care le încearcă rudele apropiate prin moartea unui membru de familie, rămânând lipsiţi de bucuriile şi mulţumirile fireşti procurate de defunct şi, nu în ultimul rând, de suportul moral şi afecţiunea reciprocă pe care şi-o datorau în virtutea relaţiilor de rudenie, dau dreptul la despăgubiri ca o compensare a suferinţelor produse.

Curtea a considerat că există o prezumţie relativă de fapt că decesul unui soţ sau unui părinte este un eveniment de natură a provoca o durere deosebită rudelor apropiate, în cauza de faţă neexistând elemente de natură a contrazice această prezumţie, iar legăturile puternice de afecţiune între părinţi şi copii, respectiv soţi, precum şi suferinţa constantă şi de lungă durată determinată de pierderea în mod violent şi intempestiv a unui soţ sau părinte sunt suficiente pentru a justifica un cuantum ridicat al daunelor morale.

Totodată, Curtea a avut în vedere că nici o sumă de bani nu poate compensa în totalitate suferinţele încercate de reclamanţi, precum şi că daunele morale nu trebuie să constituie o sancţiune excesivă pentru cel care este obligat şi nici o sursă de îmbogăţire nejustificată pentru cel căruia i se acordă.

În consecinţă, în raport de gradul de culpă reţinut în sarcina pârâtului (...), în acord cu prevederile art. 1371 Cod civil instanţa de apel a apreciat că se impune reducerea despăgubirilor la care a fost obligat pârâtul cu titlu de daune morale, de la suma de 180.000 lei la suma de 20.000 lei în ceea ce o priveşte pe reclamanta (R1) şi de la suma de câte 45.000 lei la suma de câte 10.000 lei în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii (R2) şi (R3) .

Referitor la pârâta SC (...) SRL, instanţa a constatat că, aşa cum s-a arătat mai sus, reclamanţii nu şi-au întemeiat pretenţiile împotriva acesteia pe prevederile art. 1373 Cod civil - răspunderea comitenţilor pentru fapta prepuşilor, ci fapta proprie a acesteia constând în încălcarea art. 7 alin. 4 lit. a) şi alin. 5, art. 12 alin. 1 lit. a) şi b), art. 13 lit. e) din Legea nr. 319/2006, precum şi art. 15 alin. 1 pct. 2 din HG nr. 1425/2006.

Or, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine existenţa unui raport de cauzalitate între fapta imputată pârâtei şi accidentul care a cauzat moartea victimei, acesta fiind determinat, în principal, de pătrunderea victimei între montant şi peretele magaziei de scule, precum şi de fapta pârâtului (...) care a acţionat comanda de pornire a utilajului fără a depune toate diligenţele pentru a se asigura că nu există riscul de accidentare al vreunei persoane. În acest sens, instanţa de apel a avut în vedere şi considerentele încheierii penale (...)/2018 a Judecătoriei (...) prin care s-a reţinut că nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă nu au determinat producerea accidentului de muncă.

În ceea ce priveşte critica apelanţilor reclamanţi cu privire la compensarea cheltuielilor de judecată, instanţa a apreciat-o ca fondată în condiţiile în care acţiunea, fiind admisă chiar în parte, reclamanţii erau îndreptăţiţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate, chiar dacă acestea ar fi fost acordate doar parţial.

Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că se impune înlăturarea dispoziţiei de compensare a cheltuielilor de judecată şi pe considerentul că în faţa instanţei de fond a făcut dovada unor cheltuieli de judecată doar pârâta SC (...) SRL, faţă de care în apel s-a reţinut autoritatea de lucru judecat, astfel că această pârâtă nefiind în culpă procesuală este îndreptăţită la plata cheltuielilor de judecată de către reclamanţi.

În consecinţă, faţă de considerentele mai sus arătate, în baza art. 480 Cod procedură civilă, apelurile au fost admise, sentinţa a fost schimbată în parte în sensul că a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat a încheierii nr. (...)/29.06.2018 a Judecătoriei (...) cu privire la pârâta S.C. (P3) S.R.L., iar acţiunea a fost respinsă faţă de această pârâtă pentru autoritate de lucru judecat; a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat a încheierii nr. (...)/29.06.2018 a Judecătoriei (...) cu privire la pârâţii (...) şi S.C. (...) S.R.L şi a fost respinsă ca nefondată acţiunea împotriva pârâtei S.C. (...) S.R.L.; au fost reduse despăgubirile la care a fost obligat pârâtul (...) de la suma de 180.000 lei la suma de 20.000 lei în ceea ce o priveşte pe reclamanta de rândul 1 şi de la suma de câte 45.000 lei la câte 10.000 lei, în ceea ce-i priveşte pe reclamanţii de rândul 2 şi 3, fiind înlăturată dispoziţia de compensare a cheltuielilor de judecată.

În baza art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă a obligat pe pârâtul (...) să plătească reclamanţilor suma de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă, reprezentând onorariul de avocat. Instanţa de apel a apreciat că se impune acordarea parţială a onorariului de avocat, întrucât, pe de o parte, cuantumul acestuia a inclus activitatea desfăşurată de avocat şi faţă de ceilalţi doi pârâţi, faţă de care s-a respins acţiunea, iar, pe de altă parte, pretenţiile reclamanţilor au fost admise doar în parte.

De asemenea, fiind în culpă procesuală în baza art. 453 Cod procedură civilă a obligat reclamanţii apelanţi să plătească pârâtei apelante S.C. (P3) S.R.L. suma de 13.637,96 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel, reprezentând onorariu avocat.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, solicitate de către apelanţii pârâţi (...) şi S.C. (...) S.R.L. instanţa a constatat că în faţa instanţei de fond nu s-a făcut dovada unor cheltuieli de judecată, iar în faţa instanţei de apel s-au depus două chitanţe datate 15.12.2014 şi 10.02.2015 pentru a se face dovada onorariului avocaţial. Instanţa de apel, însă, a constatat că acestea sunt anterioare pronunţării hotărârii apelate, fiind evident că sunt aferente cheltuielilor de judecată din primă instanţă, astfel că nu pot fi avute în vedere pentru acordarea cheltuielilor de judecată nici în apel şi nici în faţa primei instanţe, deoarece s-ar încălca prevederile art. 452 Cod procedură civilă care prevăd că dovada existenţei şi întinderii cheltuielilor de judecată se face până la data închiderilor dezbaterilor asupra fondului cauzei.

În consecinţă cererea acestora de acordare a cheltuielilor de judecată a fost respinsă.

Domenii speta

Spete similare