INSTANŢA
Prin cererea înregistrată sub nr. …/299/2019, reclamantul F.N. a chemat în pe pârâta B S.A., pe calea procedurii cererii de valoare redusă, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 310 lei reprezentând contravaloare servicii şi la plata cheltuielilor de judecată - taxa judiciară de timbru în cuantumul stabilit de instanţă.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a plătit biletul de avion de 310 lei iar cursa nu a mai avut loc.
În susţinerea cererii au fost depuse, în copie, înscrisuri.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Reclamantul F.N. a achiziționat un bilet de avion de la compania Blue Air, pe ruta Bucureşti Iaşi, plecarea fiind programată la data de 17.01.2017 cursa aeriană având o întârziere la decolare de 4 ore şi 40 de minute. Faţă de această întârziere, reclamantul nu a mai călătorit şi a solicitat pârâtei restituirea sumei plătite. Pârâta nu a făcut dovada restituirii preţului biletului de avion, deşi a fost notificată.
Faţă de această situaţie de fapt, prin raportare la prevederile Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (care este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în fiecare stat membru, conform art. 288 TFUE), instanţa reţine că acţiunea este întemeiată, motiv pentru care va obliga pârâta la plata sumei de 310 lei reprezentând contravaloare bilet de avion.
De asemenea, în temeiul art. 453 NCPC instanţa va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 100 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite acţiunea privind pe reclamantul F.N., cu domiciliul în sector 1, Bucureşti, … şi pe pârâta S.C. B S.R.L.,cu sediul în sector 1, Bucureşti, … .
Obligă pârâta la plata sumei de 310 lei reprezentând contravaloare bilet de avion.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 100 lei.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 17.04.2019.
Tribunalul Teleorman
Contestaţie raport de evaluare a incompatibilităţii emis de Agenţia Naţională de Integritate. Viceprimar. Necompetenţa materială a Tribunalului.
Judecătoria Sectorul 1 București
obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului de imagine produs de afirmaţii calomnioase, defăimătoare privind reputaţia reclamanţilor în sensul de a publica pe cheltuiala lor hotărârea ce se va pronunţa în cauză precum şi scuzele oficiale.
Curtea de Apel Craiova
Funcție publică. Spor de risc și suprasolicitare neuropsihică. Efectele anulării ordinelor președintelui anaf prin care a fost diminuat cuantumul sporului.
Judecătoria Sectorul 1 București
În prealabil formulării cererii privind ordonanţa de plată, creditorul are obligaţia notificării debitorului în legătură cu creanţa pretinsă, printr-o somaţie prin care îi solicită acestuia îndeplinirea obligaţiei şi îi acordă un termen de executare de 15
Judecătoria Sectorul 1 București
evacuare - reclamanta a făcut dovada calităţii de proprietar în temeiul contractului de donaţie cu rezerva abitaţiei viagere; pârâta nu a făcut dovada existenţei a unui titlu valabil pentru ocuparea imobilului