Societăţi comerciale - sechestrul asigurator. Condiţii pentru instituire. Cerinţa constatării creanţei prin înscris.

Decizie 236 din 13.02.2019


Societăţi comerciale - sechestrul asigurator. Condiţii pentru instituire. Cerinţa constatării creanţei prin înscris.

-Codul de procedură civilă, art. 953 alin. (1), art. 970, art. 953

Pentru instituirea sechestrului şi popririi asiguratorii, art. 953 alin. (1), invocat de apelantul-reclamant ca temei al cererii sale, şi, respectiv, 970 raportat la 953 C.pr.civ., impun, cu caracter cumulativ, existenţa următoarelor condiţii: o creanţă exigibilă, constatată prin înscris, precum şi existenţa unui proces în curs având ca obiect realizarea dreptului de creanţă. Neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiţii atrage respingerea cererii de instituire a măsurii asiguratorii.

Cerinţa constatării creanţei prin înscris impune ca  din textul actului (instrumentum) prezentat de parte să rezulte, fără intervenţia unor împrejurări străine, elementele raportului juridic încheiat între părţi, în special existenţa datoriei şi obligaţia debitorului de a plăti o anumită sumă de bani.

În speţă, apelantul-reclamant a invocat o creanţă constând în penalităţi pentru pretinsa neexecutare culpabilă a obligaţiilor contractuale de către pârâtă. În această situaţie, contrar susţinerilor apelantului, existenţa creanţei în patrimoniul apelantului nu rezultă din examinarea formală a înscrisului prezentat. Dimpotrivă, dovedirea existenţei creanţei presupune proba tuturor condiţiilor răspunderii civile contractuale a pârâtei, condiţii a căror îndeplinire este contestată de aceasta,  astfel încât ar fi necesară examinarea unor chestiuni de fapt ce exced analizei sumare ce poate fi realizată de instanţă în cadrul prezentei proceduri.

(Secţia a VI-a Civilă, decizia civilă nr. 236/A din data de 13 februarie 2019)

Prin încheierea din 13.11.2018, Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea de înfiinţare a sechestrului asigurator şi a popririi asiguratorii formulată de creditorul M.B.A. în contradictoriu cu debitoarea S C R SRL.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul şi-a întemeiat cererea de instituire a unui sechestru asigurator pe acţiunea principală înregistrată la aceasta instanţă sub nr. 35311/3/2018, precum şi pe contractul de asociere în participațiune autentificat sub nr. (..) procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. (..), contractul de partaj nr. (..), din care ar rezulta neîndeplinirea obligației prevăzute în contractul de asociere, respectiv nefinalizarea imobilului din strada C…, si dreptul reclamantului la plata penalităţilor prevăzute în art. 8.3 lit. d) din contractul de asociere. În conformitate cu dispoziţiile art. 953 C.pr.civ., măsura asiguratorie poate fi dispusă, chiar fără plata unei cauţiuni, în cazul în care creditorul care nu are titlu executoriu, are o creanţă exigibilă şi constatată prin act scris şi dovedeşte că a intentat acţiune.

Conform art. 970 C.pr.civ., poprirea asiguratorie se poate înfiinţa asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condiţiile stabilite la art. 953.

Instanța a reţinut că reclamanta a făcut dovada înregistrării cererii sub nr. 35311/3/2018, dosar aflat în curs de soluționare pe rolul acestei instanțe, în care se invocă o creanța în cuantum de 1.505.075,25 lei, ce se compune din penalităţi de întârziere în cuantum de 500 Euro pe zi de întârziere, calculate de la data de 16 ianuarie 2017 şi până la data de 23.10.2018. Însă, prin niciunul dintre înscrisurile depuse în susținerea cererii de faţă nu se constată dreptul de creanţă al reclamantului în cuantum 1.505.075,25 lei, respectiv nu se constata existenţa în patrimoniul reclamantului a acestui drept de creanță, exigibilitatea şi valoarea acestuia. Contractul de asociere nr. (..) nu stabilește în favoarea reclamantului decât o clauză penală pentru neîndeplinirea la termen a obligațiilor de către pârât, iar nu un drept de creanţă cert, lichid şi exigibil, precum nici celelalte înscrisuri nu cuprind o astfel de constatare.

Întrucât nu s-a depus la dosarul cauzei nici un înscris însușit de pârât sau opozabil acestuia prin care sa se constate ca reclamantul este îndreptățit la plata daunelor-interese pentru întârzierea în executarea contractului de asociere, instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 951 C.pr.civ. Legea prevede drept condiție pentru înființarea măsurilor asiguratorii existenţa unui înscris prin care sa se constate existenţa, exigibilitatea si valoarea dreptului de creanță pretins, iar nu posibilitatea de a dovedi doar cu înscrisuri existenţa acelui drept de creanță, şi aceasta, întrucât, în cadrul procedurii masurilor asiguratorii, nu se analizează fondul cauzei, ci se analizează dacă în mod formal sunt îndeplinite condițiile pentru luarea acestei masuri.

În speţa de fata, doar in cadrul dosarului de fond se va putea analiza daca sunt întrunite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicita, vinovăţia, prejudiciul si legătura de cauzalitate, iar nu si in cadrul procedurii sumare reglementate de art. 953 şi urm C.pr.civ. De altfel, în același sens s-a pronunțat instanța de judecată şi în dosarul nr.59/3/2018, având aceleași părţi, aceeași cauză juridică şi același obiect.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel reclamatul, solicitând schimbarea ei în tot şi admiterea cererii sale de înfiinţare a sechestrului asigurator şi a popririi asiguratorii.

În motivare, a arătat apelantul că are o creanţă constatată în scris şi, contrar celor reţinute de prima instanţă, această condiţie nu echivalează cu necesitatea ca certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea acelei creanţe să rezulte din înscrisul respectiv. Certitudinea și lichiditatea creanţei nu reprezintă condiţii ale instituirii măsurii asiguratorii, iar exigibilitatea este prevăzută de legiuitor ca o condiţie distinctă de constatarea creanţei în scris, fiind necesar a fi verificată separat. În sensul art. 953 alin. (1) C.pr.civ., condiţia constatării în scris a creanţei constă în deţinerea de către creditor a unui înscris (instrumentul) în cadrul căruia să se facă menţiune despre creanţă, în acest sens fiind art. 8.3 lit. d) din contractul încheiat între părţi.

A mai arătat apelantul că deţine, contrar celor reţinute de prima instanţă, o creanţă exigibilă, acest aspect rezultând din înscrisurile de la dosar. Astfel, instanţa este competentă să analizeze sumar fondul pretenţiilor, urmând a aprecia prima facie asupra creanţei invocate de creditor. În mod greşit, în opinia apelantului, prima instanţă a reţinut că verificarea condiţiei exigibilităţii nu ar putea fi realizată în procedura sumară a sechestrului/popririi, Clauza penală devine incidentă, iar creanţa cu acest titlu exigibilă, prin simpla încălcare a terenului prevăzut de părţi cu privire la executarea obligaţiei, sens în care incidenţa acesteia poate fi verificată de instanţă în prezenta procedură.

În acest sens, a susţinut apelantul că este evidentă întârzierea pârâtei în executarea obligaţiei, aspect ce rezultă din neîncheierea procesului-verbal de recepţie a lucrărilor în termenul de 12 + 3 luni de la data încheierii contractului. În prezent, clădirea nu este branşată la utilităţi, iar numeroase lucrări nu sunt executate. De asemenea, din celelalte înscrisuri depuse la dosar, a căror analiză sumară este obligatorie în prezenta procedură, rezultă întârzierea în executare.

În acelaşi sens, a susţinut apelantul că este prezumată vinovăţia pârâtei în întârzierea finalizării lucrărilor, în acord cu prevederile art. 1548 C.civ.

A mai arătat apelantul că sunt neîntemeiate considerentele primei instanţe referitoare la caracterul cert şi lichid al creanţei, întrucât acestea nu constituie condiţii pentru instituirea măsurilor asiguratorii şi, prin urmare, nu se impunea a fi analizate, conţinutul și cuantificarea creanţei urmând a face obiectul analizei instanţei învestite cu soluţionarea fondului cauzei.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului.

În motivare, a arătat intimata că în mod cererea reclamantului a fost respinsă. Prezenta procedură implică doar examinarea sumară a dreptului de creanţă invocat de reclamant, însă acesta a înregistrat o cerere de chemare în judecată în care cere administrarea unui probatoriu complex pentru a dovedi culpa contractuală a intimatei-pârâte. O analiză exclusiv formală a pretenţiilor formulate de reclamant nu permite a se considera dovedite îndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii contractuale a intimatei. De asemenea, nu este probat caracterul cert al creanţei.

În continuare, intimata expune aspecte legate de desfășurarea raporturilor juridice dintre părţi, arătând că apelantul-reclamant este în culpă pentru nefinalizarea lucrărilor, întrucât nu a dat curs notificărilor intimatei-pârâte prin care aceasta îi solicita să se prezinte pentru alegerea finisajelor.

A mai arătat intimata că şi-a îndeplinit obligaţia de finalizare a imobilului la stadiul de recepţie, conform procesului-verbal din 03.11.2016, iar începând cu luna decembrie 2016, i-a solicitat în mod repetat apelantului acordul pentru realizarea finisajelor, însă acesta a refuzat în mod nejustificat exprimarea unui asemenea acord.

În opinia intimatei, pentru realizarea finisajelor curgea un termen distinct care, din cauza culpei apelantului, nu a început să curgă.

În fine, a mai arătat intimata că au existat litigii în legătură cu validitatea autorizaţiei de construire pe care apelantul a adus-o ca aport în asocierea părţilor, intimata fiind aceea care a întreprins demersuri în legătură cu aceste litigii, angajând apărători specializaţi şi încheind contracte de tranzacţie.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este nefondat.

Pentru instituirea sechestrului şi popririi asiguratorii, art. 953 alin. (1), invocat de apelantul-reclamant ca temei al cererii sale, şi, respectiv, 970 rap. la 953 C.pr.civ., impun, cu caracter cumulativ, existenţa următoarelor condiţii: o creanţă exigibilă, constatată prin înscris, precum şi existenţa unui proces în curs având ca obiect realizarea dreptului de creanţă. Neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiţii atrage respingerea cererii de instituire a măsurii asiguratorii.

În acord cu prima instanţă, Curtea reţine că, în speţă, creanţa invocată de apelantul-reclamant nu reprezintă o creanţă constatată prin înscris şi nici o creanţă exigibilă. Instanța de apel constată că motivarea primei instanţe este în sensul de mai sus, al neconstatării prin înscris a creanţei şi lipsei caracterului exigibil al acesteia, iar nu în sensul că Tribunalul ar fi pretins reclamantului, în mod distinct, dovedirea caracterului cert şi lichid al creanţei.

Astfel cum s-a reţinut în doctrină, cerinţa constatării creanţei prin înscris impune ca  din textul actului (instrumentum) prezentat de parte să rezulte, fără intervenţia unor împrejurări străine, elementele raportului juridic încheiat între părţi, în special existenţa datoriei şi obligaţia debitorului de a plăti o anumită sumă de bani.

Deşi această cerinţă nu se suprapune perfect, astfel cum s-a reţinut în doctrină, cu noţiunea de creanţă certă, aşa cum aceasta este definită de art. 663 alin. (2) C.pr.civ., actul, prin el însuşi, trebuie să conţină o suficientă garanţie a temeiniciei pretenţiilor invocate de reclamant.

În speţă, apelantul-reclamant a invocat o creanţă constând în penalităţi pentru pretinsa neexecutare culpabilă a obligaţiilor contractuale de către pârâtă. În această situaţie, contrar susţinerilor apelantului, existenţa creanţei în patrimoniul apelantului nu rezultă din examinarea formală a înscrisului prezentat. Dimpotrivă, dovedirea existenţei creanţei presupune proba tuturor condiţiilor răspunderii civile contractuale a pârâtei, condiţii a căror îndeplinire este contestată de aceasta, astfel încât ar fi necesară examinarea unor chestiuni de fapt ce exced analizei sumare ce poate fi realizată de instanţă în cadrul prezentei proceduri.

Prin urmare, în temeiul art. 480 alin. (1) C.pr.civ., s-a respins apelul ca nefondat.