Din interpretarea normelor de drept rezultă că obligaţia de a transmite documentele solicitate de o echipă de control din cadrul c.c. revine entităţii verificate. Totodată, obligaţia se aduce la îndeplinire prin intermediul personalului angajat în cadrul

Hotărâre 3271 din 17.05.2019


INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 28.11.2018 sub nr. …/299/2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti petentul FBA în contradictoriu cu intimata C.C. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal nr. …/13.11.2018, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea plângerii, petentul a susţinut că auditorii publici externi au formulat o solicitare scrisă, înregistrată sub nr. 2390/09.11.2018, adresată conducerii INCDI – ICI Bucureşti, însă documentele solicitate se aflau în arhivă, astfel încât nu le putea pune la dispoziţie în termenul şi condiţiile impuse, fapt adus la cunoştinţa echipei de control.

În continuare, a arătat că auditorii publici externi trebuiau să solicite eliberarea unor copii de la arhivă sau permisiunea de a consulta, în cadrul arhivei, documentele necesare, cu aprobarea conducerii entităţii.

Petentul a motivat că a pus la dispoziţia echipei de control extrase din programul informatic, astfel încât şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu.

A indicat că sancţiunea trebuia aplicată entităţii auditate, în temeiul art. 5 alin. (2) şi art. 63 din Legea nr. 94/1992.

În drept, petentul a invocat dispoziţiile Legii nr. 94/1992, Legii nr. 94/1994 şi Legii nr. 16/1992.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Plângerea a fost legal timbrată (fila 13).

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

În susţinerea întâmpinării, intimata a precizat că, iniţial, echipa de control a solicitat verbal reprezentanţilor entităţii furnizarea informaţiilor şi documentelor necesare desfăşurării acţiunii de control, iar, ulterior, având în vedere faptul că o parte dintre documente fie nu au fost furnizate, fie au fost prezentate într-un mod neconform, echipa de audit a procedat la solicitarea în scris a acestora.

A indicat că, în perioada 06.11.2018-08.11.2018, echipa de control a formulat mai multe solicitări verbale petentului în vederea punerii la dispoziţie a unor documente necesare efectuării acţiunii de control, iar, conform fişei postului, petentul are atribuţia de a coordona activitatea curentă şi de perspectivă din domeniul resurselor umane, salarizare şi creşterea nivelului de pregătire profesională.

În continuare, a susţinut că, ţinând cont de faptul că petentul nu a dat curs solicitărilor echipei de control, în data de 09.11.2018 a fost înaintată conducerii ICI adresa nr. 2390 prin care s-a formulat o solicitare scrisă în vederea dispunerii de măsuri către persoanele cu atribuţii pentru punerea la dispoziţia echipei de control a statelor de plată a drepturilor salariale aferente perioadei 2015-2017.

Intimata a menţionat că nici de această dată petentul nu a dat curs solicitărilor echipei de control, motiv pentru care a fost încheiat procesul-verbal contestat.

A mai arătat că a formulat solicitări repetate pentru comunicarea documentelor necesare controlului, iar petentul nu a îndeplinit obligaţia de prezentare a înscrisurilor solicitate.

În drept, intimata a invocat prevederile art. 205 C. proc. civ., art. 5 alin. (2) şi art. 63 din Legea nr. 94/1992, lit. B7 pct. 149-158 din Regulamentul C.C.

În dovedirea întâmpinării, intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Petentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat că obligaţia prevăzută de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 94/1992 îi revine entităţii auditate, iar nu angajaţilor acesteia.

A mai indicat că nu a fost desemnat efectiv pentru transmiterea documentelor către echipa de control, iar toate cererile Curţii au fost adresate directorului general.

Petentul a precizat că procesul-verbal nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de pct. 153, pct. 156 şi pct. 158 din Regulamentul C.C., motiv pentru care este lovit de nulitate.

În drept, petentul a invocat dispoziţiile art. 201 C. proc. civ.

În temeiul art. 258 alin. (1) raportat la art. 255 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri, socotind-o admisibilă potrivit legii şi concludentă.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, reţine următoarele:

În fapt, la data de 13.11.2018 a fost încheiat procesul-verbal nr. 4 de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992 prin care petentului i s-au aplicat penalităţi în cuantum total de 50 de lei pentru o zi de întârziere (filele 4-6).

În cuprinsul actului sancţionator s-a reţinut că petentul nu a dat curs solicitării nr. 2390/09.11.2018, la termenul şi în forma solicitată de echipa de control, constatându-se împlinirea unei zile de întârziere de la termenul acordat prin adresa menţionată.

Prin adresa nr. 2390 din data de 09.11.2018 (fila 55), intimata a solicitat Directorului General al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică să dispună structurilor abilitate prezentarea în original a unor documente.

În drept, în temeiul art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, instanţa este datoare să cerceteze legalitatea şi temeinicia procesului-verbal şi să hotărască asupra sancţiunii.

În conformitate cu art. 5 alin. (1) – (3) din Legea nr. 94/1992, „(1) Curtea de Conturi are acces neîngrădit la acte, documente, informaţii, necesare exercitării atribuţiilor sale. (2) Entităţile auditate de Curtea de Conturi sunt obligate să-i transmită actele, documentele, informaţiile solicitate, la termenele şi în structura stabilite de Curtea de Conturi, şi să-i asigure accesul în sediile acestora. (subl. ns.) (3) La solicitarea auditorilor publici, persoanele fizice sau juridice deţinătoare de acte sau documente sunt obligate să le pună la dispoziţia acestora (subl. ns.)”. În continuare, potrivit art. 63 din acelaşi act normativ, „Încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) se penalizează cu 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere”.

Totodată, art. B7 pct. 152 din Regulamentul C.C. arată că „Auditorii publici externi vor menţiona în procesul-verbal de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992, republicată, sub sancţiunea nulităţii, următoarele: a) numele, prenumele şi funcţia persoanelor care încheie procesul-verbal de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992, republicată; b) numele, prenumele, funcţia, codul numeric personal şi datele privind domiciliul pentru persoana desemnată efectiv să îndeplinească obligaţiile dispuse de Curtea de Conturi şi din vina căreia s-a produs întârzierea (subl. ns.); c) fapta săvârşită (neasigurarea accesului auditorilor publici externi în sediul entităţii verificate; neprezentarea actelor, documentelor şi informaţiilor solicitate la termenele şi în structura stabilite de Curtea de Conturi) şi data comiterii acesteia; d) consemnarea distinctă a obiecţiunilor persoanei fizice sau persoanei juridice sancţionate; e) termenul de plată a amenzii civile, respectiv 15 zile calendaristice de la comunicarea procesului-verbal de constatare a abaterilor şi de aplicare a amenzii civile; f) semnăturile auditorilor publici externi”.

Din interpretarea acestor norme de drept rezultă că obligaţia de a transmite documentele solicitate de o echipă de control din cadrul Curţii de Conturi revine entităţii verificate. Totodată, obligaţia respectivă se aduce la îndeplinire prin intermediul personalului angajat în cadrul entităţii şi care are atribuţii în acest sens. Însă, pentru a se putea reţine faptul că un anumit salariat era responsabil cu punerea la dispoziţie a documentelor solicitate de către C.C., este necesar fie ca persoană respectivă să fi fost desemnată în mod efectiv de către conducerea unităţii cu o asemenea însărcinare, fie o astfel de atribuţie să fie prevăzută în mod expres în fişa postului.

În speţă, din răspunsul INCDI – ICI (fila 122) reiese că, la nivelul acestei entităţi, nu a fost desemnată o persoană pentru transmiterea documentelor solicitate de către C.C. . Prin urmare, petentul nu a fost împuternicit expres cu o asemenea atribuţie, motiv pentru care nu poate fi răspunzător pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 94/1992.

Soluţia se impune şi prin prisma faptului că adresa nr. 2390/09.11.2018 a fost comunicată Directorului General al INCDI – ICI, cu menţiunea de a dispune structurilor abilitate să prezinte documentele necesare controlului. Astfel, echipa de control a considerat că este necesară desemnarea unei persoane cu transmiterea documentelor, nefiind stabilit în mod cert că această atribuţie îi revine petentului. În caz contrar, dacă atribuţia respectivă îi aparţinea în mod clar petentului, atunci adresa nr. 2390 i-ar fi fost comunicată direct acestuia sau, în cazul în care ar fi fost adresată directorului general, ar fi cuprins solicitarea de a comunica petentului să procedeze la îndeplinirea obligaţiilor.

Susţinerea intimatei în sensul că din fişa postului rezultă că petentul avea obligaţia de a transmite documentele solicitate nu poate fi reţinută deoarece în actul respectiv (filele 118-119) nu este prevăzută o asemenea atribuţie. În această ordine de idei, în cadrul obligaţiilor petentului se numără şi cea privind ţinerea evidenţei documentelor necesare activităţii serviciului privind salarizarea, însă aceasta nu este suficientă pentru a se deduce faptul că petentul putea să pună la dispoziţia echipei de control documentele solicitate sau că ar fi fost singura persoană însărcinată cu predarea înscrisurilor.

În plus, intimata nu a probat faptul că petentul era persoana care deţinea înscrisurile solicitate de către echipa de control, astfel încât nu se poate reţine faptul că acesta ar fi refuzat punerea la dispoziţie a documentelor.

Din aceste considerente, procesul-verbal este lovit de nulitate, iar instanţa urmează să admită plângerea şi să dispună anularea procesului-verbal nr. 4 din data de 13.11.2018 de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992.

Referitor la cheltuielile de judecată, art. 453 alin. (1) C. proc. civ. dispune că „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

În prezenta cauză, petentul a făcut dovada achitării sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru (fila 13).

Având în vedere soluţia asupra cererii principale, instanţa va obliga intimata la plata către petent a sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE

Admite plângerea contravenţională formulată de petentul FBA, cu domiciliul în Bucureşti, BD. …, sector 1, în contradictoriu cu intimata C.C., cu sediul în Bucureşti,  …, sector 1.

Dispune anularea procesului-verbal nr. 4 din data de 13.11.2018 de constatare a încălcării obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi de aplicare a penalităţilor prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992.

Obligă intimata la plata către petent a sumei de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 17.05.2019.

PREŞEDINTE, GREFIER,