Contestaţie decizie concediere. Litigiiu de muncă

DOSAR NR.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A VIII-A

CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA NR.

 ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

PREŞEDINTE:

ASISTENT JUDICIAR:

ASISTENT JUDICIAR:

GREFIER:

Pe rol soluţionarea cererii formulată de reclamantul **, în contradictoriu cu pârâta **, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc în şedinţa publică din data de ** fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, instanţa a amânat pronunţarea până astăzi, **.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de ** reclamantul a chemat în judecată pe pârâta **, solicitând a se dispune anularea deciziei nr. ** din data de **, de încetare a contractului individual de muncă, ce i-a fost comunicată la data de **, repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, prin reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior concedierii, aceea de reprezentant comercial, obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu plata salariilor indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pentru perioada cuprinsă între momentul desfacerii contractului de muncă şi perioada reintegrării sale efective, obligarea intimatei la plata unor daune morale în cuantum de 18 salarii, plata diferenţelor salariale, întrucât timpul efectiv de muncă a fost de minim 8 ore, plata comisioanelor stabilite la angajare.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a desfăşurat activitate în calitate de salariat, având, scriptic, funcţia de reprezentant comercial, în temeiul contractului individual de muncă încheiat cu societatea pârâtă, nr. **, pentru o durată nedeterminată de timp.

În realitate, pe parcursul perioadei **, şi-a adus la îndeplinire sarcinile stabilite, conform discuţiilor purtate cu ocazia interviului, respectiv a ocupat funcţia de director executiv, contribuind la dezvoltarea, extinderea activităţii comerciale şi punând bazele unui sistem de vânzări funcţional pentru o societate aflată în creştere, deşi funcţia menţionată în CIM nu corespunde cu activitatea efectiv prestată, de asemenea nici perioada de lucru menţionată în CIM nu este cea reală, lucrând în toată această perioadă minim 8 ore zilnic.

A acceptat menţionarea în mod nereal şi în dezavantajul său a acestor aspecte, întrucât i s-a promis, de către Directorul General de la acel moment, **, faptul că, după un an de activitate, dacă rezultatele vor fi pe măsura pregătirii şi experienţei sale, urmează a fi menţionate în mod corect în cuprinsul CIM şi a acestor aspecte.

Aşadar, nu a dat importanţa cuvenită acestor menţiuni, dând dovadă de încredere în reprezentanţii acestei societăţi.

A primit ulterior un act adiţional, care conţinea o majorare salarială. Mai mult decât atât, pentru a dezvolta proiectul în care fusese implicat încă de la angajare, a fost de acord să utilizeze şi autoturismul personal în interes de serviciu (situaţie realizată pe parcursul a 7 luni din cele 9, în care a fost angajatul societăţii).

În acelaşi scop, de a dezvolta activitatea de marketing şi vânzări de care era responsabil, a pus la punct un sistem de marketing, care a dus la o vânzare a produselor societăţii în cuantum de 40.000 euro (cuantum în raport de care trebuia să primească şi un comision între 3 şi 6 procente).

Fără să ţină cont de toate aceste aspecte, precum şi de alte avantaje procurate societăţii de către reclamant (display produse realizat din bugetul personal - folosit şi în prezent, participare la târguri de profil - plătite tot din banii săi etc.) societatea utilizează şi în prezent toate aceste "instrumente, îmbunătăţiri", dovadă că se consideră utile activităţii - însă reprezentanţii săi nu au recunoscut aportul de valoare adus prin activitatea sa.

Dimpotrivă, s-a minimizat toată această contribuţie şi s-a ajuns la evidenţierea în mod nereal a unor probleme financiare la data de ** ajungându-se la o notificare privind desfiinţarea postului său.

Ulterior acestei notificări, societatea a procedat în mod nelegal la emiterea deciziei de încetare a CIM, în temeiul art. 65 alin. 1, la data de **, fără a respecta termenul legal de preaviz de 20 de zile lucrătoare de la data notificării, respectiv data comunicării acesteia.

Pe lângă nerespectarea vădită a textului de lege, această decizie este nelegală, întrucât reorganizarea activităţii nu are o cauză reală, fiind doar o măsură subiectivă, de îndepărtare din societate a directorului general şi a echipei de vânzări create de acesta.

Motivul indicat în preaviz - adoptarea unor măsuri urgente Ia nivelul societăţii, care să asigure reducerea cheltuielilor şi încadrarea acestora în veniturile estimate a fi încasate în următoarele 12 luni - soluţia fiind desfiinţarea postului său de reprezentant comercial - nu este unul real - în contextul în care scopul său a fost dezvoltarea, extinderea activităţii comerciale a societăţii şi nu i-a fost impus prin niciun act agreat de reclamant un buget în care să se încadreze, sau la care să se raporteze. Indicarea unui asemenea criteriu, în luna octombrie 2018, nu poate constitui un motiv real - angajarea sa fiind realizată în februarie 2018 şi nu a fost condiţionată de obţinerea unui buget de profit/încasări, aşadar aceşti indicatori sunt subiectivi, fiind stabiliţi unilateral de către reprezentanţii societăţii.

În susţinerea celor invocate stă şi Decizia luată de reprezentantul legal **, la data de **, data emiterii Notificării, de a preda (evident, intempestiv) autoturismul şi telefonul încredinţate de societate pentru desfăşurarea activităţii - aceste măsuri afectând grav relaţia cu colaboratorii/partenerii societăţii.

Odată cu schimbarea directorului general, s-au luat măsuri în acelaşi sens (de îndepărtare din firmă) a echipei create de acesta. În realitate, cauza care a dus la concedierea sa nu are un caracter obiectiv, motivele invocate nu sunt veritabile temeiuri ale concedierii.

În considerarea celor de mai sus, a solicitat anularea deciziei nr.** din data de **, de încetare a contractului individual de muncă al său.

Decizia este nulă absolut pentru că nu respectă dispoziţiile art. 76 alin 1 din Codul Muncii. De asemenea, potrivit art. 62 alin. 3 Codul muncii "decizia.... sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie sa fie motivata in fapt si in drept..."

Decizia nu cuprinde motivele care au determinat concedierea şi nici durata preavizului în mod corect, legal.

Totodată, motivele de concediere din notificare/hotărârea adunării generale a asociaţilor societăţii angajatoare nu au o bază reala, întrucât nu se raportează la criterii transparente/verificabile/asumate de reclamant.

În CIM reclamantul nu a stabilit target de vânzări sau de profit, acesta fiind singurul act asumat de salariat, cu prilejul angajării.

Durata preavizului nu a fost respectată, întrucât Notificarea a fost comunicată în data de **, astfel că perioada de preaviz se împlinea în data de **. Emiterea deciziei anterior datei în care îşi produce efectele (în cazul său a fost emisă în **, comunicată în ** şi îşi produce efectele din **) este o altă măsură nelegală, contrară dispoziţiilor art. 77 Codul muncii.

In temeiul art. 80, întrucât apreciază ca nelegală decizia de concediere, a solicitat anularea acesteia şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Prin desfiinţarea abuzivă a postului său, i s-a produs un prejudiciu material constând în contravaloarea drepturilor salariale neacordate, astfel că, în baza art. 269 Codul muncii, i se cuvine o despăgubire, iar în baza art. 1489 alin. 2 Cod civ.. şi art. 1531-1535 Cod civ., a solicitat şi acordarea dobânzii legale, care reprezintă câştigul, folosul, beneficiul realizabil de creditor, prin reinvestirea sumelor ce i se cuvin, fără a fi nevoit să facă dovada prejudiciului, existenţa acestuia fiind prezumată, procentul fiind stabilit prin OG 9/2000 si, ulterior, prin OG 13/2011.

Prin desfiinţarea locului de muncă şi concedierea nelegală a salariatului, s-a produs şi un prejudiciu moral, urmând a se face dovada acestui prejudiciu, aşadar solicită şi obligarea angajatorului la plata de daune morale în cuantum de 18 salarii.

Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la sănătatea şi integritatea corporală, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare.

Plata diferenţelor salariale i se cuvine întrucât timpul efectiv de muncă a fost de minim 8

ore.

Cu prilejul discuţiilor prealabile angajării sale, a stabilit şi faptul că va beneficia de anumite comisioane, raportate la volumul de vânzări pe care îl va realiza.

Temeiurile emiterii deciziei de concediere de către societatea **. îl constituie motive ce nu ţin de persoana salariatului, fiind vorba de o concediere individuală din iniţiativa angajatorului. Intimata invocă drept motive ale concedierii eficientizarea activităţii, prin încetarea desfăşurării unor activităţi (neprecizate) şi preluarea unor activităţi (tot neprecizate) în cadrul altor posturi ale societăţii, impune şi o reorganizare a structurii organizatorice în cadrul societăţii, prin desfiinţarea postului de Reprezentant Comercial.

Angajatorul nu a întreprins măsuri de reorganizare a activităţii, întrucât exista riscul de a ajunge la imposibilitatea realizării obiectului principal de activitate - comerţ, iar desfiinţarea locului de muncă al său nu corespunde unei nevoi a angajatorului, concedierea nefiind determinată de necesitatea eficientizării activităţii societăţii, în contextul în care scopul angajării sale şi scopul întregii echipe de vânzări a fost creşterea vânzărilor produselor societăţii - creştere realizată, implicit, şi prin efectuarea de cheltuieli.

La data de 2.01.2019 pârâta a depus la dosar cerere de recunoaştere a pretenţiilor reclamantului, prin care a solicitat ca, în baza art. 436 CPC, să se pronunţe o hotărâre de recunoaştere a pretenţiilor contestatorului, respectiv anularea deciziei de concediere nr. 02/20.11.2018, repunerea părţilor în situaţia anterioară concedierii, respectiv să se dispună reintegrarea contestatorului în funcţia deţinută anterior concedierii, cea de Reprezentant comercial, obligarea societăţii la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate la data plăţii efective şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, în cazul în care ar fi fost angajat, ce urmează a fi plătite de la data concedierii şi până la data reintegrării efective.

Totodată, a solicitat respingerea ca nefondate a pretenţiilor exprimate de contestator prin petitele nr. 4, 5 şi 6 din cererea introductivă.

În fapt, în urma analizării modalităţii în care societatea a acordat contestatorului termenul de preaviz, s-a constatat că acesta a fost calculat în mod greşit, Decizia de concediere fiind emisă anterior împlinirii termenului legal de preaviz, de 20 zile lucrătoare, calculate de la data comunicării Notificării de preaviz nr. 83/23.10.2018.

Astfel, termenul de preaviz a început să curgă la data de 01.11.2018 şi s-a împlinit la data de 03.12.2018, după cum urmează: data comunicării, respectiv 01.11.2018, nu intră în calculul termenului, deoarece termenul de preaviz se socoteşte pe zile libere.

Zilele lucrătoare care intră în calculul termenului sunt: 02.11.18, 05.11.18, 06.11.18, 07.11.18, 08.11.18, 09.11.18, 12.11.18, 13.11.18, 14.11.18, 15.11.18, 16.11.18, 19.11.18, 20.11.18, 21.11.18, 22.11.18, 23.11.18, 26.11.18, 27.11.18, 28.11.18, 29.11.18, 03.12.18. Calculul termenului a început la 02.11.18 şi a 20-a zi lucrătoare a fost ziua de Joi, 29.11.18. Aplicând regula zilelor libere, nici a 20-a zi nu se socoteşte, următoarea zi lucrătoare fiind 03.12.2018, aceasta fiind şi ultima zi, pentru care se vor calcula şi datora drepturile salariale.

Or, societatea a înţeles să emită Decizia de concediere, începând cu data de **, observându-se astfel nerespectarea termenului legal impus de lege.

Cum contestatorul a invocat acest motiv de nelegalitate a Deciziei de concediere, societatea, cu sprijinul unui consultant juridic, a reevaluat legalitatea şi temeinicia actului juridic contestat în prezenta cauză, concluzia fiind că Decizia de concediere atacată este una nelegală pentru considerentele expuse anterior şi, implicit, pretenţiile afirmate de contestator sunt în integralitate întemeiate, conform dispoziţiilor art. 80 din Codul Muncii.

În aceste condiţii, organul suprem de conducere, respectiv adunarea generală a asociaţilor, a constatat nulitatea Deciziei de concediere, precum şi necesitatea limitării efectelor negative ale acesteia asupra patrimoniului societăţii, prin adoptarea Hotărârii AGA nr. **, prin care s-au decis următoarele: reînfiinţarea postului ocupat de contestator şi reintegrarea pe acest post a domnului ***, plata despăgubirilor cuvenite domnului ***, conform art. 80 din Codul Muncii, reintegrarea cu celeritate a domnului **.

În aceste condiţii, înţelege să recunoască pretenţiile contestatorului întemeiate pe dispoziţiile art. 80 din Codul Muncii, solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în acest sens, în baza art. 436 CPC, pentru capetele de cerere 1, 2 şi 3, conform celor expuse.

În ceea ce priveşte daunele morale, acestea sunt solicitate fără a se proba existenţa celor trei elemente, apte să conducă la atragerea răspunderii patrimoniale a societăţii.

Totodată, împrejurarea că pârâta a procedat la concedierea acestuia, deşi aptă să genereze o anumită nemulţumire din partea fostului salariat, această stare nu poate fi asimilată cu o afectare a drepturilor personale nepatrimoniale.

Mai exact, daunele morale reprezintă compensaţii ce pot fi acordate salariatului doar atunci când se face dovada că, urmare a comiterii unei fapte de către angajator, s-au cauzat reale suferinţe psihice părţii vătămate, care nu sunt echivalente cu stresul sau consumul nervos, acestea din urmă nefiind în măsură să justifice acordarea daunelor morale.

Or, anularea deciziei de concediere, alături de reintegrarea în muncă a salariatului şi plata salariilor corelative reprezintă o reparaţie suficientă şi echitabilă.

De asemenea, existenţa unei tensiuni şi producerea unui stres emoţional sau psihic reprezintă elemente inerente unei situaţii conflictuale în astfel de cazuri, ceea ce face ca acordarea daunelor morale să nu se impună, dacă nu se probează că neplăcerile au depăşit în vreun fel limitele fireşti ale procesului de concediere.

Mai mult decât atât, în speţa dedusă judecăţii, pârâta a limitat orice stres al contestatorului ce şi-ar fi putut avea cauza în derularea litigiului în faţa instanţei de judecată, prin recunoaşterea pretenţiilor constând în anularea deciziei de reintegrare cu efectele sale specifice.

Contrar celor afirmate de contestator, acesta a lucrat şi a fost plătit în limitele stabilite prin contractul individual de muncă încheiat cu pârâta, contestatorul neaducând probe prin care să dovedească o situaţie contrară.

Deşi contestatorul face referire la anumite discuţii şi promisiuni primite pentru anumite comisioane, acestea nu sunt menţionate în contractul de muncă încheiat cu pârâta, reprezentanţii legali ai societăţii neasumându-şi în mod legal plata acestora. Aşadar, dacă în alt cadru şi în alte limite decât cele prevăzute de lege contestatorului i-au fost promise sume de bani, acesta are la dispoziţie o acţiune în atragerea răspunderii respectivei persoane, iar nu a pârâtei.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de ** reclamantul a modificat capătul de cerere referitor la reintegrarea în postul deţinut anterior concedierii, solicitând ca, în cazul admiterii contestaţiei, pârâta să fie obligată să-l reintegreze pe postul de director de vânzări.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator, instanţa reţine că între părţi există raporturi de muncă începând cu data de **, în baza contractului individual de muncă înregistrat cu nr.** (filele 11 - 12).

La data de ** reclamantului i s-a comunicat, sub semnătură, adresa nr.** emisă de pârâtă (fila 14), prin care a fost notificat în legătură cu hotărârea desfiinţării postului său şi cu dreptul la preaviz de 20 de zile lucrătoare, acordat începând cu data de 23.10.2018.

Prin decizia nr.** (fila 15) pârâta a constatat încetate raporturile de muncă cu reclamantul, începând cu data de **, în baza art.65 alin.1 din codul muncii.

Condiţia prevăzută de art. 74 alin.1 lit.a din codul muncii, conform căreia decizia de concediere trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, se referă la forma actului prin care s-a dispus concedierea şi trebuie îndeplinită în mod obligatoriu, în caz de conflict de muncă angajatorul neputând invoca în faţa instanţei alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere, potrivit art.79 din codul muncii.

Decizia cuprinde menţiunea că desfiinţarea locului de muncă al reclamantului a avut la bază hotărârea adunării generale a asociaţilor din data de **. Aceste menţiuni nu conţin motivele adoptării măsurii concedierii, iar potrivit dispoziţiei legale precizate, argumentarea desfiinţării postului trebuie să se regăsească în cuprinsul deciziei de concediere, chiar dacă acestea ar fi putut fi inserate în actele comunicate anterior salariatului. 

Pentru aceste considerente, se reţine că decizia de concediere este viciată din punct de vedere formal, măsura dispusă fiind nemotivată.

În ceea ce priveşte menţiunea duratei preavizului, de 20 de zile lucrătoare, aceasta se regăseşte în cuprinsul deciziei de concediere, însă intimata nu a dovedit faptul că a acordat reclamantului integral beneficiul prevăzut de art.75 din codul muncii.

Prin decizia nr.**, admiţând recursurile în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din acelaşi cod, neacordarea preavizului cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, respectiv cu durata cuprinsă în contractele colective sau individuale de muncă, dacă aceasta este mai favorabilă angajatului, atrage nulitatea absolută a măsurii de concediere şi a deciziei de concediere.

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, raportat la dispoziţiile art. 78 din acelaşi cod, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a menţiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sancţionată cu nulitatea deciziei şi a măsurii concedierii atunci când angajatorul face dovada că i-a acordat salariatului preavizul cu durata minimă prevăzută de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sau cu durata prevăzută în contractele colective sau individuale de muncă, în ipoteza în care aceasta este mai favorabilă angajatului”.

Cum măsura desfiinţării postului a fost comunicată reclamantului la data de **, sub semnătură, iar decizia de concediere constată încetate raporturile de muncă la data de **, rezultă că intimata nu a acordat preavizul pe durata prevăzută de lege şi de contractul individual de muncă încheiat între părţi, având în vedere şi prevederile art.517 alin.4 din codul de procedură civilă, conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, actul fiind emis de angajator cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la obligaţia acordării preavizului şi, în consecinţă, lovit de nulitate.

Astfel, potrivit art.2553 din codul civil, când termenul se stabileşte pe zile, nu se ia în calcul prima şi ultima zi a termenului. Data comunicării deciziei este **, rezultând că termenul de preaviz începe să curgă din ziua următoare. Decizia de concediere consacră data de ** ca fiind data încetării raporturilor de muncă dintre părţi.

Faţă de această situaţie, instanţa constată că măsura concedierii a fost emisă cu încălcarea procedurii prevăzute de lege, motiv pentru care, în baza art.78 şi 80 din codul muncii, contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere va fi admisă, cu consecinţa obligării intimatei să îl reintegreze pe contestator în postul deţinut anterior concedierii şi să-i plătească acestuia despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii, până la data reintegrării efective.

În privinţa obligaţiei de reintegrare, aceasta vizează repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere nul, însă din actele dosarului, respectiv din contractul individual de muncă rezultă că negocierea părţilor a purtat asupra prestării muncii specifice postului de reprezentant comercial, iar nu celui de director de vânzări. Din aceste considerente, solicitarea ce viza o altă funcţie, pe care reclamantul nu a ocupat-o, câtă vreme nu există o convenţie scrisă în sensul modificării acestui element al contractului de muncă, nu este întemeiată.

Prin emiterea deciziei în mod nelegal, salariatul a fost lipsit de drepturile salariale, psihicul acestuia fiind afectat de starea de insolvabilitate în care s-a aflat, cauzată de lipsa veniturilor care să-i asigure mijloacele necesare traiului, prejudiciul moral prezumat în situaţia dată impunându-se a fi acoperit, în conformitate cu dispoziţiile art.253 din codul muncii, prin plata sumei de 13.000 lei.

A mai pretins reclamantul diferenţe de drepturi salariale pentru perioada derulării raporturilor de muncă, aferente programului normal de lucru, de 8 ore pe zi, însă prin contractul individual de muncă părţile au convenit asupra unei jumătăţi de normă, de 4 ore, în condiţiile în care, la angajare, reclamantul a declarat în scris (fila 99) că deţine funcţia de bază la o altă societate, iar clauza nu a fost modificată prin înscris semnat de ambele părţi.

Statele de salarii întocmite de pârâtă în perioada februarie – noiembrie 2018 atestă pontarea reclamantului cu număr diferit de ore lucrate în fiecare lună, cuprins între 32 ore în luna februarie şi 88 ore în luna martie, rezultând o medie de 4 ore lucrate zilnic.

Condica de prezenţă (filele 117, volum 1 – 112, volum 2) nu a fost completată în ceea ce-l priveşte pe reclamant, în dreptul acestuia nefiind consemnate orele de sosire şi de plecare, cu excepţia perioadei începând cu data de **, astfel că nu s-a făcut dovada negocierii în alt mod faţă de cel menţionat în contractul individual de muncă semnat de părţile raportului de muncă a clauzei referitoare la norma de muncă.

De asemenea, în lipsa unei convenţii încheiate în scris, prin care angajatorul să se fi obligat la plata unor sume cu titlu de comisioane raportate la volumul de vânzări realizat de salariat, clauză care să prevadă condiţiile de acordare şi modalitatea de calcul al unor asemenea beneficii materiale, instanţa constată că nu există temei pentru recunoaşterea unui astfel de drept în favoarea reclamantului, cererea cu acest obiect fiind neîntemeiată.

Cum intimata s-a dovedit a fi parţial în culpă procesuală, în temeiul art. 451 şi următoarele cod procedură civilă, aceasta va fi obligată la plata unei părţi din cheltuielile de judecată suportate de către contestator cu prilejul soluţionării cererii de chemare în judecată, reprezentând onorariu avocat, cuantumul total, de ** lei, fiind dovedit prin chitanţa şi prin extrasul de cont bancar depuse la dosar (filele 72 - 73).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul **, CNP , domiciliat în **, ,  nr., bl., sc. ap., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat **", cu sediul în comuna , sat , str.  nr. , judeţ  (persoana desemnată pentru primirea corespondenţei **), în contradictoriu cu pârâta **., cu sediul social în **, str. , nr., bl., sc., ap., cu sediul procesual ales la **, **", cu sediul profesional în ** str. , nr.  sector .

Constată nulitatea deciziei de concediere nr.** emisă de pârâtă.

Obligă pârâta să-l reintegreze pe reclamant în postul deţinut anterior concedierii, de reprezentant comercial, şi să-i plătească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate de care acesta ar fi beneficiat de la data concedierii până la data reintegrării efective, dobânda legală aferentă despăgubirilor, calculată de la data de ** până la data plăţii efective, precum şi suma de ** lei, reprezentând daune morale.

Respinge cererile în pretenţii cu titlu de diferenţe de drepturi salariale rezultate din derularea raporturilor de muncă cu normă întreagă, de 8 ore pe zi, şi cu titlu de comisioane vânzări, ca neîntemeiate.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de ** lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu apel în 10 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică azi,.

Preşedinte

Asistent judiciar Asistent judiciar

Grefier

Red. 4 ex, com.2 ex. ____/____/2019

Domenii speta

Spete similare