Soluţionare notificare Legea nr. 10/2001. Contestaţie Legea nr. 165/2013.

Sentinţă civilă **** din 18.01.2019


Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:2017:***.000***

DOSAR NR.  ***

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A-V-A CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de 04.01.2017

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE:  ***

GREFIER: ***

Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanţii  *** ,  *** , în contradictoriu cu pârâta  *** , având ca obiect anulare act Legea nr.165/2013.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care prezintă obiectul cauzei, stadiul procesual şi modalitate de îndeplinire a procedurii de citare,  învederând instanţei faptul că, prin serviciu registratură intimata a depus la dosar întâmpinare,  după care:

Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, Tribunalul constată că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 95 pct. 1 C.pr.civ, coroborat cu art. 35 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.

În baza disp. art. 238 N.c.pr.civ, estimează durata cercetării procesului la o lună.

Tribunalul, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, încuviinţează pentru reclamanţi proba cu înscrisurile ataşate la dosar, faţă de dispoziţiile art. 255, 258 C.pr.civ., şi, faţă de dispoziţiile art. 223 alin. 3 C.pr.civ., reţine cauza spre soluţionare.

După reţinerea cauzei în pronunţare se prezintă reprezentantul reclamantului  *** , avocat  *** , care depune la dosar împuternicire avocaţială seria GL nr. 0019062/03.01.2017 şi arată că nu solicită repunerea cauzei pe rol, reclamanţii ataşând la dosarul cauzei, înaintea termenului de judecată, note scrise, prin care au răspuns la întâmpinare.

TRIBUNALUL

Având nevoie de timp pentru a delibera, şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, în temeiul disp art. 396 NCPC va amâna pronunţarea, la data de 11.01.2017, motiv pentru care,

DISPUNE :

Amână pronunţarea la data de 11.01.2017

Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.01.2017

Preşedinte  Grefier

*** *** 

DOSAR NR.  ***

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI -  SECŢIA A-V-A CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de 11.01.2017

TRIBUNALUL

În aceeaşi compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunţarea la data de 18.01.2017.

DISPUNE

Amână pronunţarea la data de 18.01.2017.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.01.2017

Preşedinte  Grefier

*** *** 

Cod ECLI ECLI:RO:TBBUC:2017:***.000***

Dosar nr.  ***

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BUCUREŞTI SECŢIA A-V-A CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ NR. ***

Şedinţa publică din data de 18.01.2017

Tribunalul constituit din:

PREŞEDINTE:  ***

GREFIER: ***

Pe rolul Tribunalului se află soluţionarea cauzei civile privind pe reclamanţii  ***  şi  *** , în contradictoriu cu pârâta  *** , având ca obiect anulare act - Legea nr.165/2013.

Dezbaterile asupra cererii au avut loc în şedinţa publică din data de 04.01.2017, fiind consemnate  în încheierea de dezbateri de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea  la data de 11.01.2017 şi 18.01.2017, când a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la date de 28.07.2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a V-a Civilă, sub nr. dosar  *** , reclamanţii  ***  şi  ***  au chemat în judecată pe pârâta  ***  ( *** ), solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză, să se dispună anularea Deciziei de invalidare nr.  **17.05.2016 şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, în favoarea reclamanţilor, de validare a Dispoziţiei cu nr. ***/27.06.2011prin care a fost modificată Dispoziţia cu nr. ***/14.11.2005, ambele emise de Primarul Oraşului Făurei.

În motivare, reclamanţii au arătat că autoarea lor,  *** , este moştenitoarea fostei proprietare  *** (fostă  *** )  *** , deposedată abuziv de imobilul teren în suprafaţă de 1242 m.p., împreună cu casa de locuit şi anexele gospodăreşti, situate în oraşul Făurei, Str. *** nr. *** , Judeţul Brăila; s-a arătat că decizia de invalidare emisă de pârâtă este nelegală şi netemeinică, întrucât Decizia nr. 1235/31.07.1957 reprezenta un act translativ de proprietate prin intermediul căruia statul a transmis autoarei  ***  *** , în schimbul imobilului (casă şi teren) preluat,  dreptul de proprietate asupra imobilului notificat ce a fost, ulterior, expropriat; autoarea (care este soacra, respectiv bunica maternă a reclamanţilor) a fost expropriată de două ori, prima dată când a fost forţată să accepte schimbul de imobile, predând statului terenul său (pe care a fost construit sediul fostului partid comunist)şi primindu-l pe cel situat la adresa din Str. *** nr. *** , judeţul Brăila, iar a doua oară când i-a fost expropriat şi acest imobil, primit  în schimb (teren, casă de locuit şi anexe gospodăreşti, ce au fost demolate în vederea construirii unui bloc de locuinţe).

Sub un alt aspect, s-a arătat că, aşa cum se cunoaşte, fiecare gospodărie include, pe lângă locuinţă, şi anexe gospodăreşti (coteţe pentru animale şi păsări, grajd, bucătărie), iar la solicitarea ANRP s-au făcut precizări, de către reclamanţi, în sensul că s-a dorit a se formula notificarea pentru toate construcţiile preluate şi doar din neştiinţă nu s-a menţionat expres în notificare că se solicită despăgubiri şi pentru anexele gospodăreşti.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, iar pentru dovadă, s-a solicitat proba cu înscrisuri.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

S-a arătat că, prin notificarea cu nr. 24/2001, a fost solicitat doar imobilul compus din teren în suprafaţă de 1242 m.p. şi construcţia casă de locuit de la adresa din Str. *** nr. *** , iar nu şi anexele gospodăreşti, pentru care Primăria Oraşului Făurei a propus în mod eronat acordarea de despăgubiri; drept urmare, Secretariatul Comisiei a solicitat reclamanţilor şi Primăriei completarea dosarului cu dovada formulării în termenul legal a notificării şi pentru anexele gospodăreşti, dovadă ce nu a fost prezentată;  de altfel, reclamanţii au recunoscut ei înşişi că nu au trecut în cuprinsul notificării şi  anexele gospodăreşti, aşa încât ei nu-şi pot invoca propria culpă.

De asemenea, arată pârâta, în cuprinsul dosarului administrativ  nu se regăsesc acte translative ale dreptului de proprietate cu privire la imobilul notificat, iar Decizia nr. 1235/31.07.1957, prin care i-a fost atribuit notificatoarei imobilul în discuţie, cu titlu de despăgubire pentru un alt imobil expropriat nu îndeplineşte cerinţele legii speciale cu privire la dovada dreptului de proprietate, nefiind probat, în termenul stabilit de art. 32 din Legea nr. 165/2013, că decretul de expropriere în baza căruia a fost emisă această decizie a fost publicat în monitorul oficial. Prin urmare, evocând Decizia nr. 709/27.02.2014 pronunţată de ÎCCJ într-o decizie de speţă, pârâta a conchis că nu s-ar putea considera probat faptul deţinerii imobilului în proprietatea autoarei notificatoarei la data deposedării abuzive, în înţelesul art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi a pct. 23.1 din Normele metodologice, care nu derogă de la dreptul comun în privinţa sensului noţiunii de „act doveditor” , ca fiind orice înscris constatator al actului juridic translativ de proprietate; singura derogare, cuprinsă în art. 24 din Lege, privind prezumţia relativă de proprietate în favoarea persoanei ce figurează în actul de preluare, nu este aplicabilă în speţă, întrucât nu au fost obţinute negaţii referitoare la actele doveditoare de la Arhivele Naţionale. În plus, la data de 8.04.2015, Secretariatul Comisiei a solicitat completarea dosarului şi cu istoricul de rol fiscal pentru imobilul notificat, document ce nu a fost înaintat.

Dat fiind că termenul instituit de art. 32 din Legea nr. 165/2013 este un termen de decădere şi s-a împlinit fără ca dosarul administrativ să fie completat cu documentele solicitate, Secretariatul Comisiei a propus măsura invalidării dispoziţiei date de Primar, o astfel de abordare fiind considerată corectă în practica judiciară (citându-se, în acest sens, o decizie a Curţii de Apel Bucureşti din 26.05.2016).

Cu privire la situaţia despăgubirilor încasate în anul 1986, s-a arătat că, potrivit documentelor din dosar, cuantumul acestora a fost de 28.208 lei pentru imobilul teren în suprafaţă de 1242 m.p. şi construcţie de 121,26 m.p., astfel că, şi în ipoteza în care s-ar fi validat propunerea de despăgubire, din valoarea acesteia ar fi trebuit scăzută valoarea actualizată a despăgubirii încasate, existând posibilitatea ca aceasta să depăşească însăşi valoarea imobilului.

Cu privire la situaţia juridică a imobilului notificat, s-a arătat că, potrivit aceloraşi acte, acesta este ocupat de blocuri de locuinţe, însă nu se poate stabili,pe baza lor, dacă limita impusă de art. 15 din Legea nr. 165/2013 a fost respectată şi nici în ce măsură ar fi incidente dispoziţiile art. 151 din aceeaşi lege privind prezumţia unor suprafeţe de teren în funcţie de situarea lor în intravilan/extravilan şi de categoria de folosinţă a terenurilor cu construcţii, la data preluării abuzive.

În fine, s-a arătat, de către pârâtă, că dispoziţia de primar împreună cu avizul de legalitate dat de prefect, nu consacră un drept câştigat, care să oblige Comisia la validarea măsurii şi la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dat fiind că, potrivit celor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 269/2013, decizia sau dispoziţia entităţii învestite cu soluţionarea notificării, confirmată prin avizul de legalitate emis de prefect, nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanelor îndreptăţite, care au o simplă expectanţă la obţinerea de măsuri reparatorii, iar nu un drept concretizat.

Reclamanţii au răspuns la întâmpinare prin notele scrise depuse la data de 10.01.2017 , solicitând, punctual, respingerea apărărilor expuse de pârâtă şi reiterând, în esenţă, argumentele cererii de chemare în judecată.

 

Analizând cauza, susţinerile şi apărările părţilor, din perspectiva probelor administrate şi a dispoziţiilor legale incidente, tribunalul reţine, mai întâi, că notificarea înregistrată sub nr. ***/2001 (filele 27, 28) se referă la suprafaţa de teren de 1242 m.p. şi la „diferenţa de calcul al casei de locuit”, despre care s-a făcut precizarea că sunt imobile expropriate, cu despăgubire derizorie, de la mama notificatoarei  *** (fostă  *** )  *** .

Din întreaga descriere a situaţiei de fapt, redată amplu în notificare (unde se explică atât prima expropriere a imobilului iniţial – teren în suprafaţă de 1176 m.p. şi construcţiile aferente – cât şi cea de-a doua expropriere, a terenului primit în schimb, împreună cu clădirile – casă şi dependinţe), dar şi din referirile la actele doveditoare, este evidentă intenţia notificatoarei de a solicita şi obţine măsuri reparatorii  (înţelese ca fiind diferenţa între valoarea despăgubirii primite la expropriere şi valoarea reală a bunurilor) pentru întreg imobilul de la adresa din Str. *** nr. ***  din actualul oraş Făurei. Actele doveditoare depuse odată cu notificarea sau procurate ulterior se referă la exproprierea şi la evaluarea întregului imobil de la această adresă; astfel, decretul de expropriere din 28.03.1986 şi anexa acestuia – poziţia nr. 1 - se referă la teren în suprafaţă de 1242 m.p. şi construcţii în suprafaţă totală de 121,26 m.p., din  care suprafaţa utilă de 97,43 m.p. (filele 32-34, 62-63), fişa imobilului obiect al exproprierii redă explicit suprafeţele tuturor construcţiilor de pe terenul de 1242 m.p., respectiv locuinţa în suprafaţă utilă de 48,40 m.p. şi anexe în suprafaţă utilă de 49,03 m.p. (fila 61), iar tabelul privind plata despăgubirilor se referă la aceleaşi componente ale imobilului (fila 55).

Şi în precizările depuse la dosarul de despăgubire la data de 3.02.2005, împreună cu actele în completare (filele 58, 59), reclamantul  ***  a menţionat că este vorba despre „casa compusă din 4 camere plus dependinţe”, făcând trimitere la actele doveditoare (expropriere, identificare şi evaluare) care se refereau, indiscutabil, la întregul corp de proprietate expropriat de la autoarea  ***  *** , mama notificatoarei, ai cărei moştenitori sunt, prin retransmitere, reclamanţii, potrivit certificatelor de moştenitor nr. 58/30.06.2003 (filele 35, 36) şi nr. 246/11.11.2005 (filele 37-40).

Este, de asemenea, evident că sensul termenului de „dependinţe” din cuprinsul notificării şi al precizărilor făcute de reclamant în anul 2005 era acela de „anexe gospodăreşti”, chiar dacă, în limbajul tehnic şi juridic consacrat, cele două noţiuni au înţeles diferit, căci relevantă este, sub aspectul analizat, numai determinarea intenţiei reale în formularea notificării, iar nu înţelesul literal al termenilor;  prin urmare, nu s-ar putea considera că notificarea s-ar fi referit  doar la teren şi locuinţă, fără anexele gospodăreşti, cum greşit susţine pârâta, iar dispoziţia din 27.06.2011 emisă de Primarul oraşului Făurei, prin care se modifică dispoziţia anterioară, din 14.11.2005, a avut în mod corect în vedere întregul imobil (teren şi construcţii) preluat de stat prin expropriere.

Cât priveşte actul de care se prevalează reclamanţii pentru dovada dreptului de proprietate (Decretul de expropriere nr. 312/20.06.1957 emis de Prezidiul Marii Adunări Naţionale şi Decizia nr. 1235/31.07.1957 prin care acesta a fost pus  în aplicare  - filele 29, 30), tribunalul reţine că, prin cele două acte menţionate, autoarei  *** ( *** )  ***  i-a fost preluată proprietatea asupra terenului său în suprafaţă de 1176 m., „cu construcţiile aferente, situat în comuna Filimon Sârbu” şi i-a fost atribuit „drept despăgubire, în proprietate (…) terenul în suprafaţă de 1242 m.p. cu construcţiile aferente situate în comuna Fil. Sârbu aflat în proprietatea statului şi administrarea Comitetului Executiv al Sfatului Popular Filimon Sîrbu”. În pofida opiniei pârâtei, aceste două acte administrative, emanate de la autorităţi, se circumscriu noţiunii de „act doveditor”, în accepţiunea art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi a pct. 23.1 din Normele metodologice, legea făcând trimitere, între altele,  la „orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă, direct sau indirect, faptul că bunul respectiv aparţinea persoanei respective”; or, dacă legiuitorul nu a făcut distincţie între actele administrative publicate şi cele nepublicate, nepublicarea în monitorul oficial a decretului de expropriere cu acordarea despăgubirii în natură, pus în aplicare prin decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular, nu este de natură să conducă la înlăturarea dovezii calităţii de proprietar a autoarei notificatoarei, aşa cum greşit s-a procedat în adoptarea soluţiei de invalidare dispusă de pârâtă.

Faptul că aceeaşi persoană (autoarea notificatoarei) figurează şi în actul de expropriere din anul 1986, prin care imobilul primit în schimbul celui preluat în anul 1957 a fost, la rândul său, trecut în proprietatea statului, cu despăgubire, consolidează dovada dreptului de proprietate, iar înţelesul prezumţiei relative instituite de art. 24 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi niciodată interpretat în contra persoanei ce se pretinde îndreptăţită, care prezintă şi un act doveditor alături de dovada că imobilul s-a preluat de către stat din stăpânirea sa; în realitate, textul art. 24 are în vedere că, în lipsa actelor doveditoare anterioare preluării de către stat, se prezumă în mod relativ (adică până la proba contrară – care este, de data aceasta, în sarcina statului ori a altor persoane care ar contesta existenţa dreptului) că acel imobil aparţinea în proprietate persoanei de la care s-a preluat; examinarea cererii de restituire sau de despăgubire trebuie să asigure „coroborarea informaţiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu celelalte informaţii aflate la dosarul de restituire”, cum prevede art. 24.2 din Normele metodologice în fraza finală; sintagma „în absenţa unor probe contrare” din cuprinsul art. 24 din Legea nr. 10/2001 nu impune notificatorului să obţină o „negaţie” de la Arhivele Naţionale ori de la primărie, aşa cum greşit s-a susţinut de către pârâtă, căci, cu un astfel de înţeles, norma cuprinsă în art. 24 s-ar transforma dintr-o dispoziţie de favoare (cum a fost concepută) într-o dispoziţie de o rigoare excesivă şi disproporţionată, ce ar impune persoanei o sarcină exorbitantă, incompatibilă cu regulile esenţiale ale probaţiunii (pretinzându-se proba faptului negativ) şi cu exigenţele Convenţiei Europene în privinţa condiţiei ca un act normativ să fie accesibil şi previzibil pentru cetăţeanul căruia i se adresează; această condiţie nu ar fi satisfăcută întrucât nu s-ar putea determina, în concret, ce anume ar trebui să vizeze ori să ateste  acea „negaţie” (faptul că nu ar figura înregistrate, în arhive, documente de proprietate care să-l privească pe notificator sau pe autorii săi, sau faptul că nu ar exista alte documente care să ateste existenţa dreptului de proprietate în favoarea altor persoane, ori o altă întindere a dreptului, etc.), iar pe de altă parte şi dacă s-ar obţine o astfel de „negaţie”, ea nu ar putea fi interpretată ca o dovadă în sine a „inexistenţei dreptului” de proprietate, de vreme ce există reglementarea art. 23, ce stabileşte condiţiile de probaţiune asupra existenţei şi întinderii dreptului, coroborată în mod corespunzător (după caz) cu art. 24 din lege.

Art. 24.2 din Normele metodologice reprezintă, sub aspectul analizat, o normă ce nu asigură îndeplinirea condiţiilor de accesibilitate şi previzibilitate din perspectiva exigenţelor Convenţiei, constant afirmate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin urmare, în aplicarea art. 20 alin. 2 din Constituţia României, ce consacră preeminenţa dreptului internaţional în raport de dreptul intern, judecătorul naţional este obligat să înlăture de la aplicare acele norme interne ce intră în conflict cu normele tratatelor sau ale convenţiilor internaţionale ratificate de România, cu privire la drepturile ce le consacră. Dacă s-ar considera, potrivit primei teze a textului analizat, că aplicarea art. 24 din lege “implică (…)condiţia obţinerii de către solicitant a negaţiilor referitoare la actele de proprietate, obţinute ca urmare a cererilor adresate Arhivelor Naţionale şi primăriei în a cărei rază este situat imobilul revendicat, dublate de depunerea unei declaraţii olografe, prin care solicitantul declară pe propria răspundere că nu mai deţine alte înscrisuri”, s-ar ajunge, pe lângă situaţia unei sarcini excesive impuse notificatorului, şi la un nonsens juridic, de vreme ce aceeaşi normă prevede, în continuare (în mod corect, de altfel) că este necesară „coroborarea informaţiilor furnizate de actele normative sau de autoritate, prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în aplicare măsura preluării abuzive, cu celelalte informaţii aflate la dosarul de restituire.”

Nici lipsa istoricului de rol fiscal nu echivalează cu lipsa dovezii calităţii de proprietar, întrucât din întreaga reglementare a art. 23 şi 24 din Legea nr. 10/2001 rezultă că actele doveditoare sunt necesare  nu  în mod cumulativ, ci alternativ, în ordinea forţei lor probante, astfel că prezentarea unei dovezi constând în istoricul de rol fiscal se impune cu necesitate (ca şi registrele agricole din mediul rural), doar dacă nu există acte translative ale dreptului de proprietate, inclusiv acte administrative, ori dacă actele deja  prezentate nu sunt convingătoare asupra existenţei şi întinderii dreptului.

În plus, întrucât litigiul se poartă între solicitantul care se consideră îndreptăţit la o formă de reparaţie şi autorităţile statului, orice recunoaştere din partea unei autorităţi a existenţei dreptului profită reclamantului, iar în speţă, anterior exproprierii din anul 1986, Consiliul Popular al oraşului Făurei a întocmit referatul privitor la regimul juridic al imobilului propus spre expropriere (fila 62), prin care a recunoscut în favoarea autoarei  ***  ***  calitatea de proprietar al respectivului imobil - dobândit în baza Decretului nr. 312/20.06.1957, care reprezintă actul prezentat de reclamanţi şi contestat de pârâtă.

Practica judiciară evocată de pârâtă în cuprinsul întâmpinării fie nu se referă la situaţii precum cea în speţă, fie fragmentele selectate nu sunt edificatoare întrucât se tratează o chestiune de principiu ce nu suscită o problemă în cauza de faţă.

În concluzie, pe baza documentelor prezentate în dosarul administrativ, tribunalul va reţine că s-a făcut dovada proprietăţii în persoana autoarei notificatoarei, la data preluării abuzive, în condiţiile de probaţiune impuse de art. 23, 24 din Legea nr. 10/2001.

Cât priveşte situaţia juridică a imobilului, tribunalul are în vedere că pârâta nu contestă imposibilitatea restituirii în natură a imobilului, construcţiile fiind demolate, iar terenul ocupat de blocuri de locuinţe. De asemenea, condiţiile impuse de art. 15 din Legea nr. 165/2013, având în vedere că terenul expropriat în anul 1986 nu a făcut obiectul legilor fondului funciar, potrivit adresei nr. 84/I/14.04.1992 emisă de Prefectura Judeţului Brăila (fila 66), iar alte documente sub acest aspect nu au fost cerute de către Secretariatul Comisiei, spre completarea dosarului; referitor la destinaţia întregii suprafeţe de teren la data preluării abuzive, pentru care s-au solicitat acte în completare prin adresa ANRP din 8.04.2015, din actele de expropriere rezultă că terenul era, la data exproprierii, intravilan (mediu urban) cu destinaţia  curţi-construcţii, fişa imobilului evidenţiind că întreaga suprafaţă avea aceeaşi categorie de folosinţă / destinaţie, dat fiind că pe el se aflau casa şi anexele, era împrejmuit şi nu era menţionată o altă categorie de folosinţă care să fi dus, de altfel,  la o diminuare a despăgubirii atunci acordate (fila 61).

În consecinţă, reţinând argumentele expuse, tribunalul constată că măsura invalidării dispusă de Comisia pârâtă este neconcordantă cu legea, reclamanţii dovedind calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii sub forma compensării prin puncte, raportat la dispoziţiile  art. 1 alin. 2, art. 4 alin. 1, 2 şi art. 11 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, precum şi raportat la dispoziţiile art. 1 alin. 2 şi art. 16 din Legea nr. 165/2013, având în vedere şi lipsa bunurilor sau a serviciilor disponibile pentru a fi oferite în compensare, potrivit anunţului cu nr. 4032/22.06.2011 întocmit de Primăria oraşului Făurei  (fila 73).

În acest context, acţiunea formulată este întemeiată, urmând a fi admisă, faţă de prevederile art. 35 alin. 1 din Legea nr. 165/2013, tribunalul dispunând anularea deciziei de invalidare, cu obligarea pârâtei de a emite, în favoarea reclamanţilor, o nouă decizie, de validare şi de compensare prin puncte, cu aplicarea, în mod corespunzător, a dispoziţiilor art. 21 alin. 7 din Legea nr. 165/2013 privitoare la scăderea, din valoarea stabilită potrivit art. 21 alin. 6, a valorii actualizate a despăgubirii primite la exproprierea imobilului, despăgubire a cărei valoare efectivă a fost de 27.882 lei, aşa cum rezultă din referatul comisiei de lege 10 aflat la fila 22 şi din tabelul cu calculul despăgubirii aflat la fila 55, iar nu de 28.802 lei, cum s-a reţinut în întâmpinare (diferenţa până la valoarea de 28.802 lei reprezentând impozite şi asigurări, potrivit calculului de la fila 55).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Admite acţiunea formulată de reclamanţii  ***  şi  *** , ambii domiciliaţi în mun. Galaţi, ****, Judeţul Galaţi, în contradictoriu cu pârâta  *** , cu sediul în mun. Bucureşti, ***.

Anulează Decizia de invalidare nr.  **17.05.2016 emisă de pârâtă.

 Obligă pe pârâtă să emită o nouă decizie de validare a Dispoziţiei nr. ***/27.06.2011 privind modificarea art. 1 al Dispoziţiei nr. ***/14.11.2005, ambele emise de Primarul Oraşului Făurei.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Bucureşti.

Pronunţată în şedinţa publică de la 18 ianuarie 2017.

PREŞEDINTE,  GREFIER,

***   ***

Red., tehnored.  *** / 14.11.2017 / 5 ex.