Cu privire la excepția autorității de lucru judecat, instanța are în vedere dispozițiile art. 430 alin. 1 Cod procedură civilă, care stabilesc următoarele: Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. În continuare, art. 431 alin. 2 C. pr. civ. prevede că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.
Prin sentința civilă nr. X a Judecătoriei Vaslui din dosarul cu nr. Y, a fost respinsă acțiunea introdusă de reclamanta .... în contradictoriu cu pârâta .... În motivarea hotărârii, instanța a reținut că acțiunea a fost formulată în cadrul procedurii somației de plată, prevăzută de O.G. nr. 5/2001. Pentru a se pronunța în cadrul acestei proceduri speciale, era necesară verificarea condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, fiind imperativ ca creanța reclamantei să fie certă, lichidă și exigibilă. În continuare, instanța a arătat că pârâta a invocat prescrierea sumelor solicitate de către reclamantă, această analiză fiind incompatibilă cu procedura sumară a somației de plată.
În consecință, prin sentința nr. X a Judecătoriei Vaslui, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de admisibilitate pentru procedura somației de plată prevăzută de O.G. nr. 5/2001, acesta reprezentând un aspect de procedură al cauzei, și nu un aspect ce vizează fondul dreptului.
În aceste condiții, potrivit art. 430 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța reține că nu există nicio hotărâre judecătorească anterioară care să fi soluționat fondul dreptului, având în vedere că în dosarul cu nr. Y, Judecătoria Vaslui nu a procedat la analizarea fondului cauzei, respingând acțiunea pentru neîndeplinirea unor condiții de procedură.
În concluzie, în baza art. 430 alin. 1 și art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța va respinge excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Judecătoria Sectorul 1 București
Cerere de suspendare provizorie a executării silite. Excepţia netimbrării
Curtea de Apel Craiova
Achizitii publice. Oferta este considerată neconformă dacă nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini. Pregătirea periodică trebuie să se desfăşoare cu o frecvenţă suficientă.
Tribunalul Teleorman
Anulare proces verbal de constatare contravenţie Apel. Prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare a contraventiei. Prezumţie simplă. Răsturnare
Judecătoria Sectorul 1 București
pretenții – accident rutier: culpă comună în producerea evenimentului rutier; daune morale pentru leziunile traumatice suferite
Tribunalul Argeș
obligaţie de a face