Anulare contract de vânzare-cumpărare şi rezoluţiune contract de vânzare-cumpărare; motive de nulitate relativă: lipsa discernământului vânzătorului, lipsa împuternicirii pentru cumpărare pentru o persoană juridică

În examinarea legalităţii şi temeiniciei sentinţei apelate, în raport de probatoriul administrat în cauză şi dispoziţiile legale aplicabile, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că apelul dedus judecăţii este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de apel dedusă judecăţii se critică hotărârea de primă instanţă pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, reproşându se judecătorului fondului motivarea soluţiei pronunţate cu argumente „ ce nu au legătură cu cauza” precum şi interpretarea eronată şi analiza defectuoasă a probelor administrate în cauză.

Tribunalul reţine că prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta GE (decedată în cursul judecăţii) a solicitat desfiinţarea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. ... din 26.06.2009 de BNP VT, prin care defunctul soţ GI a înstrăinat M.B.O.D.S.V.R imobilul compus din terenul fâneţe în suprafaţă de 3.061 mp, situat în extravilanul comunei PT, judeţul N, pct. „Z”, împreună cu o construcţie edificată pe acest teren, respectiv grajd de 32 de mp compus din două încăperi. Referitor la cealaltă construcţie în suprafaţă de 13 mp (anexă gospodărească) existentă pe terenul înstrăinat, în contract s a făcut menţiunea că rămâne în proprietatea vânzătorului pe toată durata existenţei construcţiei împreună cu dreptul de folosinţă gratuită asupra terenului aferent pe aceeaşi durată. Preţul vânzării a fost de 7.500 lei şi a fost achitat vânzătorului anterior încheierii contractului, conform declaraţiei asumate de acesta, de maniera consemnată în conţinutul contractului.

Prin cererea introductivă, s au invocat motive de nulitate relativă, respectiv lipsa discernământului vânzătorului, lipsa împuternicirii pentru cumpărare acordate mandatarului AD din partea cumpărătoarei M.B.O.D.S.V.R şi vânzarea bunului comun fără consimţământul reclamantei, în calitate de proprietară codevălmaşă şi un motiv de rezoluţiune - neplata preţului.

Prin precizarea ulterioară a acţiunii, formulată după decesul reclamantei GE, moştenitorii legali ai acesteia, au invocat două noi motive de nulitate, respectiv un motiv de nulitate absolută - lipsa capacităţii de folosinţă a pârâtei cumpărătoare M.B.O.D.S.V.R şi un motiv de nulitate relativă - lipsa formei autentice a mandatului dat de cumpărătoare mandatarului AD pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare contestat.

Prin cererea de apel dedusă judecăţii în prezenta cauză, reclamanţii critică hotărârea primei instanţe cu privire la modalitatea de soluţionare a tuturor motivelor de nulitate (absolută şi relativă) invocate prin cererea iniţială şi cea precizată, cu excepţia motivului de rezoluţiune privind neplata preţului prevăzut în contract, motiv care nu va mai fi analizat în etapa controlului judiciar, faţă de limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s a apelat (art. 477 alin. 1 Cod procedură civilă).

De asemenea, nu va fi supus analizei instanţei de control judiciar nici motivul de apel ce se referă la faptul că „mandatul a fost dat de o persoană care nu are drept de reprezentare a asociaţiei”, motiv de nulitate relativă (şi nu de nulitate absolută cum greşit s a arătat în cererea de apel) care nu a fost supus analizei primei instanţe întrucât prevederile art. 478 alin. 3 Cod procedură civilă interzic formularea de pretenţii noi direct în apel.

În analiza criticilor aduse hotărârii de primă instanţă de către reclamanţi, tribunalul trebuie să pornească de la temeiul de drept indicat de aceştia în cererea introductivă, respectiv art. 948 Codul civil 1864 şi art. 35 alin. 2 din Codul Familiei (în prezent abrogat dar în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare solicitat a fi desfiinţat).

Astfel, art. 948 Codul Civil 1864 stabileşte care sunt condiţiile esenţiale pentru validitatea oricărei convenţii, respectiv capacitatea de a contracta, consimţământul valabil al părţii ce se obligă, un obiect determinat şi o cauză licită iar potrivit art. 35 alin. 2 teza a - 2-a din Codul Familiei:”. ..niciunul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţământul celuilalt soţ.”

Plecând de la definiţia nulităţii care reprezintă acea sancţiune de drept civil care lipseşte actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, şi cum prin cererea introductivă s au indicat cauze de nulitate absolută şi relativă, tribunalul apreciază că se impune analizarea probelor administrate la judecata în fond şi în apel cu privire la existenţa cauzelor de nulitate invocate la momentul autentificării contractului de vânzare cumpărare supus controlului de legalitate.

Sintetizând criticile invocate în cererea de apel, tribunalul reţine că unicul motiv de nulitate absolută invocat de reclamanţi în prezenta cauză vizează lipsa capacităţii de folosinţă a cumpărătoarei M.B.O.D.S.V.R, celelalte motive ce se referă la lipsa discernământului vânzătorului, vânzarea bunului comun fără acordul expres al proprietarului codevălmaş şi neregularităţile contractului de mandat fiind cauze de nulitate relativă.

În analiza motivului de nulitate absolută ce vizează lipsa capacităţii de folosinţă a cumpărătoarei M.B.O.D.S.V.R, se constată că prin încheierea din 19.02.1990 pronunţată de Judecătoria S în dosarul nr. .../1990 s a acordat personalitate juridică O.C.B.O.S.V.R., fiind înregistrată în Registrul Naţional al Persoanelor Juridice fără scop patrimonial la nr. 628/A/1990.

Ulterior, prin încheierea din 05.03.2003 pronunţată de Judecătoria F în dosarul nr. .../2003 s a luat act de modificările intervenite în actul constitutiv şi statutul O.C.B.O.S.V.R., inclusiv în privinţa noii denumirii a acestei persoane juridice, respectiv „B.O.S.V.R.”. Modificarea denumirii persoanei juridice a fost înscrisă în Registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa Judecătoriei S, la poziţia nr. 44.

Ca efect al adoptării Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin încheierea nr. 8/A din 11.12.2007 pronunţată de Judecătoria F în dosarul nr. ..., s a dispus radierea Asociaţiei „B.O.S.V.R.” înscrisă în Registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor al Judecătoriei S la nr. 44/19.02.1990 şi acordarea personalităţii juridice şi înregistrarea în Registrul special pentru asociaţii religioase al Judecătoriei F a Asociaţiei Religioase „B.O.S.V.R.”, cu sediul la MS, jud. S.

Prin aceeaşi încheiere s a constatat că de la data înscrierii şi dobândirii personalităţii juridice ca asociaţie, respectiv 19.02.1990 şi până la data transformării în asociaţie religioasă, fosta asociaţie a avut ca obiect principal de activitate exercitarea unei credinţe religioase în conformitate cu statutul şi mărturisirea de credinţă.

De la data rămânerii definitive (prin nerecurare la data de 27.12.2007) a încheierii nr. 8/A din 11.12.2007, intervenienta Asociaţia Religioasă „B.O.S.V.R.”, cu sediul la MS, jud. S nu a mai suferit nicio modificare a actului constitutiv şi/sau statutului, după cum rezultă din actele dosarului nr. ... al Judecătoriei F - ataşat spre consultare la prezenta cauză.

Din analiza înscrisurilor ce au stat la baza autentificării contractului de vânzare cumpărare nr. .../26.06.2009, comunicate în copii certificate de BNP TV, se reţine că împuternicirea nr. 102 din 27.05.2009 prin care numitul AD a fost mandatat să reprezinte pe cumpărător a fost emisă (potrivit antetului împuternicirii şi conţinutului ştampilei rotunde aplicate), de către „ B.O.S.V.R. - MS”, chiar dacă în conţinutul împuternicirii s a menţionat în calitate de mandantă „ M.B.O.D.S.V.R”.

Împrejurarea că această titulatură a mandantei reprezintă doar o greşeală lipsită de relevanţă juridică sub aspectul identificării persoanei juridice reprezentate de numitul AD o constituie menţionarea în cuprinsul împuternicirii a datelor de identificare a persoanei juridice „ B.O.S.V.R.”, devenită în decembrie 2007, Asociaţia Religioasă „B.O.S.V.R.”.

Astfel, din conţinutul împuternicirii rezultă că mandantei i a fost atribuit Codul de înregistrare fiscală (CIF) nr. 7322402 care este acelaşi cu al intervenientei Asociaţia Religioasă „B.O.S.V.R.”, conform certificatului de înregistrare fiscală seria A nr. 0287826 din 14.01.2008.

În condiţiile în care acest Cod de înregistrare fiscală nr. 7322402 a fost atribuit la data de 19.05.1995, deci după acordarea personalităţii juridice „O.C.B.O.S.V.R.” şi înainte de schimbarea denumirii acesteia în „B.O.S.V.R.” (în martie 2003), cea din urmă devenită ulterior Asociaţia Religioasă „B.O.S.V.R.” (în decembrie 2007) iar indiferent de modificările intervenite în timp cu privire la actul constitutiv, statutul şi/sau denumirea persoanei juridice, aceasta şi a păstrat acelaşi Cod de înregistrare fiscală ce reprezintă un atribut de identificare a persoanei juridice, tribunalul constată că motivul de apel privind lipsa capacităţii de folosinţă a cumpărătoarei M.B.O.D.S.V.R este neîntemeiat, în fapt neexistând vreun motiv care să pună la îndoială identitatea juridică a persoanei menţionate în calitate de cumpărător în contractul de vânzare cumpărare nr. .../26.06.2009.

Cu privire la criticile ce vizează cauza de nulitate relativă constând în lipsa de discernământ a vânzătorului GI, tribunalul le apreciază neîntemeiate, sens în care le va înlătura, cu următoare argumentare:

Faţă de conţinutul art. 948 pct. 2 Cod civil 1864, se reţine că una dintre cerinţele pentru existenţa consimţământului valabil al părţii care se obligă este ca acesta să provină de la o persoană cu discernământ.

Lipsa discernământului reprezintă, aşadar, un viciu de consimţământ, care atrage nulitatea relativă a actului de vânzare cumpărare, interesul protejat nefiind unul general, ci particular, chiar dacă lipsa de discernământ determină, pe cale de consecinţă, şi lipsa cauzei, ca element al voinţei juridice.

Spre deosebire de capacitatea de a încheia actul juridic civil care se înfăţişează, exclusiv, ca o stare de drept, discernământul, dimpotrivă, se prezintă, în primul rând şi înainte de toate, ca o stare de fapt, fiind premisa (naturală, psihomentală) a capacităţii de exerciţiu.

Reglementând capacitatea de drept civil, legea prezumă existenţa discernământului juridic necesar încheierii actelor juridice civile pentru persoana fizică cu capacitate de exerciţiu deplină. Prin urmare, până la punerea sub interdicţie, se prezumă că persoana fizică are discernământul necesar pentru a încheia acte juridice.

Din cele ce preced, rezultă că prezenţa sau absenţa discernământului sunt chestiuni de fapt, pe care instanţele de fond (primă instanţă şi apel) le pot reţine, prin orice mijloc de probă.

Or, atâta vreme cât vânzătorul GI (autorul reclamanţilor) nu a fost declarat incapabil în timpul vieţii, nefiind pus sub interdicţie, reclamanţii aveau obligaţia să probeze, prin orice mijloc de probă, lipsa de discernământ a acestuia la data vânzării, respectiv iunie 2009, dovadă care însă nu a fost făcută în cauza pendinte.

Astfel, reclamanţii nu au fost în măsură să producă vreun act medical apt să conducă măcar la suspiciunea unei afecţiuni de natură psihică/mentală a tatălui lor iar niciunul dintre martorii audiaţi la judecata în fond nu au confirmat împrejurarea că vânzătorul GI prezenta semne certe de lipsă de luciditate, coerenţă sau neînţelegere a realităţii înconjurătoare. Ceea ce au confirmat martorii a fost existenţa unor afecţiuni motorii la membrele inferioare şi nici întru un caz a unor afecţiuni de natură tumorală (cancer) sau/şi de natură psihică/mentală, cum nereal au susţinut reclamanţii.

În privinţa motivului de apel privind neregularităţile contractului de mandat, respectiv lipsa formei autentice a mandatului acordat numitului AD pentru reprezentarea cumpărătoarei în vedere îndeplinirii formalităţilor de autentificare a contractului de vânzare cumpărare nr. ... din 26.06.2009 şi lipsa împuternicirii pentru reprezentare la cumpărarea imobilelor teren şi construcţii obiect material al contractului, ce sunt situate în extravilanul comunei PT, jud. N, de vreme ce în conţinutul împuternicirii nr. 102 din 27.05.2009 a fost menţionată efectuarea „demersurilor de trecere pe numele MS a unei suprafeţe de teren intravilan aflată pe raza comunei PT.”, tribunalul îl apreciază neîntemeiat întrucât aspectele invocate ca şi motive de nulitate relativă vizează efectele contractului de mandat între părţile contractante (respectiv mandanta Asociaţia Religioasă „B.O.S.V.R.” şi mandatarul AD) şi nu efectele acestuia faţă de terţi.

În condiţiile în care vânzătorul GI, respectiv reclamanţii - moştenitori legali ai acestuia, sunt terţi faţă de contractul de mandat încheiat între cumpărătoare Asociaţia Religioasă „B.O.S.V.R.” şi mandatarul acesteia - numitul AD, tribunalul apreciază că reclamanţii nu justifică vreun interes legitim în invocarea unor presupuse neregularităţi în executarea mandatului de către oricare dintre părţile contractului. Atâta timp cât contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat în formă autentică iar în conţinutul acestuia s a precizat în mod neechivoc calitatea numitului AD de mandatar al cumpărătoarei şi faptul că a acţionat în numele şi pentru mandanta cumpărătoare, se constată că drepturile vânzătorului nu au fost afectate în niciun fel de absenţa procurii autentice pentru cumpărare atâta timp cât mandatarul a făcut dovada dreptului de reprezentare acordat prin înscrisul intitulat „împuternicire” nr. 102 din 27.05.2009 - anexă la actul autentic nr. .../26.06.2009 (potrivit ştampilei cu dată certă aplicată de Notarul Public care a autentificat contractul de vânzare cumpărare).

Nici cel din urmă motiv de nulitate relativă invocat de reclamanţi, respectiv vânarea bunului comun fără consimţământul expres al proprietarei codevălmaşe nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Din conţinutul art. 35 alin. 2 Codul Familiei (aplicabil cauzei ratione temporis), niciunul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie - bunuri comune - dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ. Această dispoziţie se justifică prin importanţa actelor de dispoziţie amintite şi prin efectul prejudiciabil ce l pot produce asupra bunurilor comune.

În privinţa sancţiunii ce intervine în cazul actelor de înstrăinare sau grevare a bunurilor imobile comune doar de către unul dintre soţi, în practica judiciară s a decis, în mod constant, că intervine nulitatea relativă întrucât soţul al cărui consimţământ expres a lipsit de la înstrăinare sau grevare poate să confirme actul încheiat.

Ceea ce prezintă importanţă este faptul că actul neconfirmat este lovit în întregime de nulitate, iar nu numai parţial, corespunzător părţii din bunul comun ce ar reveni soţului al cărui consimţământ expres a lipsit la înstrăinare sau grevare precum şi faptul că efectele nulităţii relative le suportă şi terţul dobânditor, întrucât acesta avea datoria să se intereseze dacă bunul este comun sau propriu.

În cauza pendinte, reclamanţii au susţinut că imobilul (teren în suprafaţă de 3.061 m. p. şi construcţia grajd) nu au fost în întregime bunuri proprii ale vânzătorului GI, respectiv doar o suprafaţă de 15 ari (1.500 m. p.) a reprezentat înzestrarea acestuia, anterior încheierii căsătoriei cu reclamanta decedată GE, restul terenului înstrăinat şi grajdul fiind bunuri comune ale soţilor G.

În condiţiile în care reclamanţii nu au fost în măsură să depună acte autentice de cumpărare de către soţii GI şi GE a bunurilor imobile - obiect al contractului de vânzare cumpărare nr. ... din 26.06.2009, stabilirea regimului juridic al acestor bunuri imobile s a realizat în etapa controlului judiciar prin verificarea şi coroborarea menţiunilor din registrele agricole înfiinţate la nivelul comunei PT, jud. N, începând cu data cea mai veche, respectiv anul 1956.

Astfel, în rolul agricol din perioada 1956–1958 titularul GI a declarat în punctul „ PZ” suprafaţa de 0,15 ha teren neproductiv; în rolul agricol din perioada 1959–1963 a declarat în punctul „ ZP” suprafaţa de 0,09 ha teren neproductiv, pentru ca în rolul agricol din perioada 1992–1996, să declare în punctul „PZ” suprafaţa de 14 ari (1.400 m. p.) teren fâneţe şi 13 ari (1.300 m. p.) teren categoria „alte terenuri”.

Aceste din urmă menţiuni se coroborează cu cele din registrul agricol din perioada 1964–1970 (în care nu sunt menţionate denumirile toponimice ale amplasamentelor ci sunt indicate suprafeţele de teren ca întindere şi categorii de folosinţă) în care se regăseşte menţiunea”. .înregistrat cu 0,12 ha de la fila 35 vol. IV”. Provenienţa suprafeţei de 0,12 ha teren este confirmată de menţiunile din rolul agricol avându l ca titular pe numitul G V. Ştefan, persoană cu privire la care reclamanţii au susţinut că le a vândut părinţilor, în timpul căsătoriei acestora, terenul în suprafaţă de 0,12 ha, respectiv sintagma”. .scăzut 0,12 ha şi trecut la fila 92 - GI”, cu operaţiunea concomitentă a diminuării suprafeţelor de teren „ fâneţe naturale” de la 0,54 ha (în anul 1966) la 0,42 ha (în anul 1967). De asemenea, în registrul agricol din perioada 1959–1963 al aceluiaşi titular G, este înscrisă suprafaţa de 0,63 ha teren fâneţe în punctul „PZ”, locaţie în care se află terenul în suprafaţă de 0,12 ha vândut (fără acte autentice) lui GI.

Din coroborarea menţiunilor înscrise în registrele agricole, astfel cum au fost anterior detaliate, tribunalul apreciază ca pe deplin dovedită susţinerea reclamanţilor în sensul că parte din terenul înstrăinat de tatăl lor GI, prin contractul de vânzare cumpărare nr. ... din 26.06.2009, respectiv suprafaţa de 1.200 m. p. teren a fost dobândit în timpul căsătoriei cu reclamanta decedată GE, fiind deci un bun comun al părinţilor reclamanţilor.

În privinţa susţinerii reclamanţilor potrivit căreia şi grajdul în suprafaţă de 32 m. p. este tot bun comun al soţilor G, fiind edificat în anul 1950, deci după căsătoria acestora, tribunalul o apreciază ca neîntemeiată întrucât aceleaşi menţiuni ale rolurilor agricole avându l ca titular pe GI confirmă faptul că imobilul grajd din lemn a fost edificat în anul 1918, deci anterior căsătoriei intervenite în anul 1948 şi doar bucătăria de vară în suprafaţă de 12 m. p. (în contractul de vânzare cumpărare nr. ... din 26.06.2009–13 m. p.) a fost edificată în anul 1950, deci în timpul căsătoriei, însă această din urmă construcţie nu a făcut obiectul înstrăinării prin contract, rămânând în proprietatea vânzătorului GI împreună cu dreptul de folosinţă asupra terenului aferent acestei construcţii.

Chiar dacă probele administrate în cauză au confirmat caracterul de bun comun al soţilor G a unei părţi din terenul înstrăinat, respectiv 1.200 m. p., tribunalul apreciază că nu poate interveni sancţiunea nulităţii contractului de vânzare cumpărare întrucât în cauză nu a fost răsturnată prezumţia de bună credinţă a cumpărătoarei, statuată de art. 1899 alin. 2 Cod civil 1864.

În concret, s a reproşat cumpărătoarei că la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare contestat a cunoscut că terenul în suprafaţă de 3.061 m. p. nu este în întregime proprietatea exclusivă a vânzătorului GI şi că acesta din urmă a declarat nereal notarului public provenienţa terenului înstrăinat, în frauda intereselor patrimoniale ale soţiei sale GE.

În privinţa condiţiei de fond, esenţială şi generală a actului juridic ce vizează cauza juridică a actului de înstrăinare vizat, se reţine că potrivit art. 968 Cod civil 1864 cauza este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice şi este imorală când este contrară bunelor moravuri. Or, probele administrate în cauză, nu pot acredita ideea că obiectivul urmărit de părţile contractante la încheierea contractului de vânzare cumpărare a fost unul prohibit de lege sau contrar ordinii publice şi bunelor moravuri.

Este incidentă sancţiunea nulităţii doar dacă părţile contractante au acţionat în deplină cunoştinţă de cauză, cu intenţia de a produce o pagubă proprietarului codevălmaş. În acest caz, contractul încheiat ascunzând intenţia de a aduce altuia o pagubă, este un act juridic intenţional, fondat pe o cauză ilicită sau pe fraudă, ambele având ca numitor comun reaua credinţă a părţilor.

Nu mai puţin, sub incidenţa art. 1080 Cod civil 1864, are importanţă juridică minima negligentia cumpărătorului, care, încălcând obligaţia de a se convinge că a contractat cu un verus dominus, răspunde pentru culpa lata.

Or, probele administrate în cauză confirmă faptul că intervenienta cumpărătoare nu avea de unde să cunoască natura juridică a terenului în suprafaţă de 1.200 m. p., parte din cel achiziţionat prin contractul de vânzare cumpărare nr. ... din 26.06.2009, atâta timp cât potrivit certificatului pentru atestarea posesiei sub nume de proprietar nr. ... din 19.05.2009 eliberat de Primăria Comunei PT (anexă la actul autentic nr. .../26.06.2009): „ Imobilul este deţinut sub nume de proprietar, începând cu anul 1947 şi până în prezent de către G I. I., terenul fiind cumpărat de la un unchi al său iar construcţiile fiind ulterior construite.”

Astfel, la data autentificării contractului de vânzare cumpărare, cumpărătoarea a cunoscut că proprietar exclusiv al bunurilor vândute era vânzătorul GI, dreptul de proprietate al acestuia asupra imobilelor teren şi construcţie înstrăinate prin contract fiind dobândit prin uzucapiunea de lungă durată, potrivit menţiunilor din certificatul de atestare a posesiei sub nume de proprietar anterior menţionat.

De asemenea, prin certificatul emis de OCPI N - Biroul de Carte Funciară B în dosarul nr. 1844 din 23.06.2009 (anexă la actul autentic nr. .../26.06.2009) s a constatat, în urma cercetării opiselor alfabetice de transcripţiuni şi inscripţiuni, cu privire la „ imobilul - teren curţi construcţii şi fâneţe de 3061 m. p., anexă gospodărească C1 în suprafaţă construită de 13 m. p., grajd C2 în suprafaţă construită de 32 m. p. - situat în extravilan PT, punct „Z”, teritoriul administrativ PT, judeţ N, proprietatea lui G I. I.” că din anul 1990 şi până la data de 26.06.2009 „ nu s au găsit înscrise sarcini”.

Faţă de cele anterior reţinute, tribunalul apreciază că probele administrate în cauză nu sunt în măsură să confirme pretinsa conivenţă frauduloasă dintre vânzătorul GI şi cumpărătoarea M.B.O.D.S.V.R (Asociaţia Religioasă „B.O.S.V.R.”), determinată de ilicitatea scopului lor comun şi anume afectarea dreptului de coproprietate aparţinând lui GE - soţia vânzătorului, asupra terenului în suprafaţă de 1.200 m. p. - bun comun al soţilor G.

Cum motivele de apel invocate de reclamanţii BI, SM, RA şi G N au fost analizate, fiecare în parte şi înlăturate pentru considerentele anterior expuse şi nu au fost evidenţiate alte motive de ordine publică vizând nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii de primă instanţă, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul promovat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 943 din 21.12.2016 pronunţată de Judecătoria B.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va lua act că intimata - intervenientă Asociaţia Religioasă „B.O.S.V.R.” nu a solicitat, în calitate de parte care a câştigat procesul, cheltuieli de judecată în apel.

Domenii speta

Spete similare