Acţiune în constatare – înlocuirea cererii în constatare într-o cerere în realizare; contract de împrumut de consumație constatat printr-un înscris sub semnătură privată; din însuși conținutul contractului de împrumut rezultă faptul că pârâtul a primit ch

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 23.08.2018, sub numărul  …, reclamantul A a chemat în judecată pârâtul B, solicitând instanței constatarea dreptului de creanță în cuantum de 40.000 euro, reprezentând suma împrumutată de către reclamant pârâtului în baza contractului de împrumut sub semnătură privată, alături de dobânda legală remuneratorie și cea penalizatoare actualizate la data la care se va face plata.

În motivarea cererii, reclamantul a afirmat că în data de 21.03.2017 între reclamantul A și pârâtul B a fost încheiat contractul de împrumut având ca obiect remiterea sumei de 40.000 euro de către reclamant, urmând ca în data de 27.03.2017 pârâtul să restituie integral suma primită. Reclamantul a susținut că a încercat soluționarea pe cale amiabilă a litigiului, însă nu a reușit.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe art. 2158 și urm. C.civ., art. 35 C.civ.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori, interogatoriul pârâtului și a depus la dosarul cauzei copie certificată pentru conformitate cu originalul de pe contractul de împrumut (fila 4), notificarea către pârât (filele 5-6), chitanța de la Poșta Română (fila 7).

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxa judiciară în cuantum de 4.817 lei potrivit art. 3 alin. 1 lit. e) din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (fila 15).

Pârâtul B a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată, depusă la dosar la data de 25.10.2018, prin intermediul căreia a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pârâtul a învederat că întrucât reclamantul susține că ar exista un contract de împrumut valabil încheiat între părți, iar restituirea împrumutului ar fi trebuit să aibă loc în data de 27.03.2017, reclamantul are la dispoziție o acțiune în realizarea dreptului, iar nu în constatarea lui, nefiind îndeplinite condițiile admisibilității acțiunii în constatare.

Pe fondul cauzei, pârâtul a susținut că acțiunea reclamantului este neîntemeiată întrucât nu a primit de la reclamant suma de 40.000 euro, iar discuțiile anterioare și ulterioare semnării respectivului înscris au fost în sensul că ulterior semnării actului banii se vor remite în contul bancar al pârâtului, însă acest lucru  nu s-a întâmplat. Pârâtul a invocat dispoziții din Legea 70/2015 și a învederat că suma de 40.000 euro depășește cu mult limita de 50.000 lei/tranzacție impusă de această lege, iar reclamantul ar fi trebuit să transfere această sumă de bani prin cont bancar.

Totodată a susținut că acordarea sumei de bani reprezintă o condiție de încheiere a contractului de împrumut, iar câtă vreme reclamantul nu face dovada remiterii sumei de bani contractul nu este valabil încheiat, fiind lovit de nulitate, iar  referitor la notificarea din partea reclamantului a învederat că nu a primit acea notificare. În ceea ce privește proba cu martori a solicitat respingerea ca inadmisibilă.

În drept, pârâtul a invocat prevederile art. 205 C.pr.civ., Legea 70/2015.

În dovedirea celor afirmate, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.

Reclamantul A a formulat răspuns la întâmpinare în data de 12.12.2018 prin care a solicitat respingerea apărărilor ca neîntemeiate, motivând faptul că teza neprimirii sumei de bani este falsă având în vedere că pârâtul a recunoscut în multiple rânduri datoria atât față de reclamant, cât și față de alte persoane. De asemenea, a susținut faptul că invocarea prevederilor Legii 70/2015 sunt nefondate și străine de obiectul cauzei, iar proba cu martori este admisibilă potrivit art. 309 și art. 310 C.pr.civ.

În drept, reclamantul a invocat art. 148-151 C.pr.civ. și art. 201 alin. 2 C.pr.civ.

La termenul din 08.01.2019, reclamantul a depus cerere adițională prin care a înlocuit cererea în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului, în cuprinsul căreia a solicitat obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 40.000 euro, reprezentând suma împrumutată pârâtului în baza contractului de împrumut sub semnătură privată încheiat în data de 21.03.2017, precum și dobânda legală remuneratorie și cea penalizatoare actualizate la data la care se va face plata.

În drept, reclamantul a invocat art. 2158 și urm. C.civ.

În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, proba testimonială cu doi martori, interogatoriul pârâtului.

La termenul din 08.01.2019, instanța a respins excepția tardivității formulării cererii adiționale invocată de pârât, apreciind că cererea a fost modificată în termenul prevăzut de art. 204 alin. 2 C.pr.civ. De asemenea, instanța a luat act de renunțarea pârâtului la excepția inadmisibilității invocate prin întâmpinare.

 În temeiul art. 255 și art. 258 C. proc. civ., instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Instanța a luat act de renunțarea părților la solicitarea încuviințării probei cu interogatoriu și martori. 

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamantul A, în calitate de împrumutător și pârâtul B, în calitate de împrumutat, s-a încheiat, în data de 21.03.2017, în formă scrisă, prin înscris sub semnătură privată, un contract de împrumut de consumație, prin care reclamantul a acordat pârâtului suma de 40.000 euro cu titlu de împrumut, această sumă fiind remisă în aceeași zi pârâtului, după cum rezultă din cuprinsul contractului de împrumut. Pârâtul și-a asumat obligația de restituire a sumei împrumutate până la data de 27.03.2017, potrivit contractului de împrumut încheiat (fila 4).

În drept, potrivit art. 1166 C.civ. contractul reprezintă acordul de voințe dintre două sau mai multe persoane cu intenția de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic.

Art. 1270 C.civ. consacră principiul forţei obligatorii a contractului (pacta sunt servanda), stipulând următoarele: 1 Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante. 2. Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege.

 Conform art 1350 C.civ. 1. Orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat. 2. Atunci cand, fără justificare, nu își indeplineste această îndatorire, ea este răspunzatoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii. Așadar, răspunderea contractuală reprezintă obligația debitorului de a repara pecuniar prejudiciul cauzat creditorului prin neexecutarea obligațiilor născute dintr-un contract valabil încheiat, cerințele necesare pentru angajarea răspunderii contractuale fiind existența unui contract valabil încheiat, neexecutarea de către creditor a obligației contractuale, existența prejudiciului, existența unui raport de cauzalitate între neexecutare și prejudiciu. De menționat faptul că potrivit art. 1548 C.civ. culpa debitorului unei obligații contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

Potrivit art. 1516 alin. 1 C.civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei, iar art. 2 prevede că atunci când fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin, să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației.

Față de momentul încheierii contractului și obiectul acestuia – o sumă de bani, instanța reține aplicabilitatea art. 2158 alin. 1 C.civ., potrivit căruia împrumutul de consumaţie este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile şi consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie după o anumită perioadă de timp aceeaşi sumă de bani sau cantitate de bunuri de aceeaşi natură şi calitate.

De asemenea, contractul de împrumut de consumație fiind un contract real, pe lângă acordul de voințe al părților, este necesară, pentru încheierea valabilă a contractului și predarea materială, efectivă a sumei de bani.

În temeiul art. 249 C.pr.civ. cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege. Astfel, în sarcina reclamantului incumbă obligația de a proba existența contractului de împrumut pe care își întemeiază pretenția.

Din punct de vedere probatoriu, instanța reține că existența și conținutul contractului de împrumut sunt dovedite cu înscrisul depus la dosar, respectiv contractul de împrumut încheiat sub semnătură privată  (fila 4). Totodată, din însuși conținutul contractului de împrumut rezultă faptul că pârâtul a primit chiar în ziua semnării contractului, respectiv 21.03.2017, suma de 40.000 euro, cu titlu de sumă împrumutată, așadar contractul de împrumut din data de 21.03.2017 este valabil încheiat. Astfel, în considerarea celor expuse, instanța va respinge apărarea pârâtului referitoare la faptul că reclamantul nu a făcut dovada remiterii sumei de bani, iar contractul nu ar valabil încheiat, fiind lovit de nulitate.

Potrivit art. 2158 C.civ. coroborat cu art. 2164 alin. 2 C.civ., instanța are în vedere faptul că obligația de restituire a sumei de bani de către împrumutător este de esența contractului de împrumut.  După cum rezultă din contractul de împrumut din data de 21.03.2017, însuşit de pârât prin semnare, aceasta şi-a asumat obligaţia de a restitui suma împrumutată, în termenul de scadenţă înscris în contract, respectiv 27.03.2017.

 Din probele administrate în prezenta cauză, rezultă că, deși pârâtul a primit cu titlu de împrumut suma de 40.000 euro, acesta nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege de a restitui suma împrumutată la data scadenței. Pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de restituire rezultate din contract, potrivit art. 249 C.pr.civ și nici nu a probat existența unei cauze justificative de neexecutare a obligației contractuale prevăzute de art. 1555-1557 C.civ.

Instanța va respinge apărările pârâtului constând în invocarea prevederilor Legii 70/2015  având în vedere că acestea nu au legătură cu obiectul prezentei cauze.

Potrivit art. 1522 alin. 1 și 2 C.civ. debitorul poate fi pus în întârziere printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației (...), notificarea se comunică debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării.

Instanța reține faptul că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, pârâtul a fost pus în întârziere, conform art. 1522 alin. 1 și 2 C.civ., prin notificarea scrisă adresată de reclamant (filele 5-6) cu privire la restituirea sumei împrumutate de 40.000 euro.

Raportat la prevederile art. 1516 alin. 2 pct. 1 C.civ. și  art. 1527 C.civ., instanța reține că în prezenta cauză obligația neîndeplinită este de natură pecuniară astfel că aceasta poate fi executată în natură.

În aplicarea prevederilor legale la situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că în raportul dintre pârât şi reclamant a intervenit răspunderea civilă contractuală a pârâtului pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat reclamantului ca urmare a neexecutării obligaţiei asumate. Instanţa reţine că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale având în vedere că există un contract valabil încheiat, pârâtul nu şi-a respectat obligaţia contractuală asumată de a restitui integral suma de care a beneficiat cu titlu de împrumut până la termenul stabilit prin contract. Astfel, în patrimoniul reclamantului s-a cauzat un prejudiciu constând în contravaloarea împrumutului nerestituit, iar raportul de cauzalitate dintre neexecutare şi prejudiciu rezultă din faptul că prejudiciul suferit de reclamant reprezintă consecința directă și necesară a neexecutării obligației contractuale. Vinovăţia pârâtului este prezumată în materie contractuală, sarcina probei contrare revenindu-i acestuia, prin dovedirea unei cauze exoneratoare (în aplicarea prevederilor art. 1351-1356 C.civ), iar această probă contrară nu a fost făcută de pârât în cauză.

Pe cale de consecință, reţinând caracterul întemeiat al acestei cereri, în temeiul art. 2164 alin. 2 C.civ., instanța urmează să o admită și să dispună obligarea pârâtului la restituirea către reclamant a sumei de 40.000 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăți, reprezentând suma împrumutată nerestituită.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtului la plata dobânzii legale remuneratorii și penalizatoare actualizate la data la care se va face plata, instanța reține incidența art. 2159 alin. 2 C.civ. potrivit căruia până la proba contrară, împrumutul care are ca obiect o sumă de bani se prezumă a fi cu titlu oneros. De asemenea, conform art. 2169 C.civ. suma de bani împrumutată este purtătoare de dobândă din ziua în care a fost remisă împrumutatului.

Chiar dacă art. 2164 alin. 2 C.civ. statuează că în cazul în care împrumutul poartă asupra unei sume de bani, împrumutatul nu este ținut să înapoieze decât suma nominală primită, oricare ar fi variația acesteia, dacă părțile nu au convenit altfel, articolul este aplicabil doar în măsura în care împrumutatul își îndeplinește obligația de a restitui suma de bani la scandență, în caz contrar, creditorul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului.

Instanța constată faptul că părțile nu au depus probe prin care să răstoarne prezumția legală care se stabilește faptul că împrumutul având ca obiect o sumă de bani se prezumă a fi cu titlu oneros, astfel încât contractul de împrumut de consumație încheiat între părți este unul cu dobândă, iar, faţă de faptul că părţile nu au convenit o dobândă, devine incidentă dobânda legală penalizatoare aplicabilă între persoane fizice, potrivit art. 1535 alin. 1 C.civ. în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.

Potrivit art. 1 alin. 2 din OG nr. 13/2011 dobânda datorată de debitorul obligației de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, este denumită dobândă remuneratorie., iar conform art. 1 alin. 3 din OG nr. 13/2011 dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare.

Instanța reține că părțile nu au stabilit o dobândă remuneratorie sau penalizatoare, astfel că dobânda legală urmează să fie stabilită conform art. 2 şi art. 3 din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În cauză, se constată că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobânzilor şi anume: obligaţia debitorului constă în plata unei sume de bani, obligaţia este lichidă şi exigibilă, iar prin neplata la scadenţă a sumei de bani datorate se prezumă că lipsa de folosinţă a acesteia a produs creditorului un prejudiciu ce se impune a fi reparat prin acordarea dobânzii legale penalizatoare calculate potrivit OG nr. 13/2011.

În ceea ce privește dobânda legală remuneratorie, reclamantul este îndreptățit să primească de la pârât dobânda legală remuneratorie de la data remiterii sumei de 40.000 euro, respectiv data de 21.03.2017 până la data scadenței și anume 27.03.2017. Instanța va admite solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale remuneratorii de la data remiterii sumei de 40.000 euro, respectiv data de 21.03.2017 până la data scadenței, 27.03.2017

Dobânzile legale curg de la data scadenţei obligaţiei, reclamantul fiind îndreptăţit să primească de la pârât dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal de la scadenţă, respectiv din 27.03.2017, până la achitarea efectivă a acestuia. Așadar, instanța va admite solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale penalizatoare aplicabilă debitului principal de la data scadenței, anume 27.03.2017, până la data plăţii efective.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 451 alin. (1), art. 453 alin. (1) C.pr. civ., reținând culpa procesuală a pârâtului, instanțava obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.817 lei reprezentând taxa judiciară de timbru achitată de către reclamant conform chitanței de la fila 15.

Ia act că pârâtul a menționat solicitarea cheltuielilor pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A cu domiciliul în ….. în contradictoriu cu  pârâtul B cu domiciliul ales …..

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 40.000 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății, reprezentând împrumut nerestituit, precum şi la plata dobânzii legale remuneratorii şi dobânzii legale penalizatoare, calculate până la data plăţii efective.

 Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.817 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Ia act că pârâtul a menționat solicitarea cheltuielilor pe cale separată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.01.2019.

PREŞEDINTE GREFIER

Domenii speta

Spete similare