Înscriere drept de proprietate prin uzucapiune

Sentinţă civilă 88 din 18.02.2019


ROMÂNIA Operator 2826

JUDECĂTORIA INEU, JUDEŢUL ARAD

DOSAR NR.

SENTINŢA CIVILĂ NR. 88/2019

Şedinţa publică din data de 18 februarie 2019

Preşedinte :

Grefier :

S-a luat în pronunțare,  cererea formulată de reclamantul  M.I. în contradictoriu cu pârâta P.F., pentru înscriere drept de proprietate prin uzucapiune. 

Dezbaterea cauzei a avut loc în şedinţa publică din data de …, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre iar instanța a amânat pronunțarea pentru data de 18 februarie 2019.

I N S T A N Ţ A,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată :

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria Ineu la data de …, sub nr. ..., reclamantul M.I., domiciliat în localitatea ..., jud. Arad, CNP ..., cu domiciliul procesual ales la sediul secundar la cabinet de Avocat M.A. situat în ... , jud. Arad, a chemat în judecată  pârâta P.F., domiciliată în ..., jud. Arad, şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

a) înscrierea dreptului de proprietate pe titlu de uzucapiune asupra imobilelor identificate în:

- C.F. nr. ...(C.F. veche nr. ...), compus din teren în intravilan în suprafață totală de 900 mp., situat la numărul administrativ ... din localitatea ..., având proprietar tabular pe defunctul S.P., minor, în cota de 1/1;

- C.F. nr.... (C.F. veche nr. ...), compus din teren în intravilan în suprafață totală de 900 mp., situat la numărul administrativ ..., cu nr. ..., având proprietar tabular pe defunctul S.P. în cotă de 34 şi soţia S.T., născută K., în cotă de 1/2 ;

- C.F. nr.... (C.F. veche nr. ...), compus din teren în intravilan în suprafață totală de 1079 mp., situat la numărul administrativ ..., cu nr. ..., având proprietar tabular pe defunctul S.A. în cotă de 1/1;

b) cu autorizarea intabulării dreptului de proprietate în cartea funciară în baza sentinţei rămase definitive.

În fapt a arătat că defunctul S.P. - una şi aceeași persoană cu S.P.2 (minor în mențiunea înscrierii de carte funciară) este decedat la data de ... în Arad iar ceilalți doi defuncți sunt S.P. - tatăl acestuia şi S.A. - fratele tatălui, despre a căror deces operează prezumția simplă, a duratei biologice a vieții , însă date de deces nu deține decât informații de notorietate din localitatea ..., aceștia fiind mutați din localitate anterior anului 1950, când proprietatea lor a fost preluată şi stăpânită de către părinții pârâtei P.F. şi mai apoi de către aceasta, folosind-o continuu, neîntrerupt, public, pașnic, sub nume de proprietar până la data de ... când a preluat-o  pe titlu de cumpărare, în baza înscrisului sub semnătură privată intitulat "contract vânzare-cumpărare".

Reclamantul mai arată că toate cele trei imobile sunt arondate din punct de vedere al serviciului urbanistic la numărul administrativ ... din localitatea ..., astfel cum reiese din adresele eliberate de către Primăria ... sub nr. ..., reprezentând un singur lot de teren fără semne despărțitoare de hotar, cele trei topografice compunând o singură grădină împrejmuită față de ceilalți vecini.

Reclamantul arată  că posesia sa este continuată până în prezent de la momentul încheierii acordului de vânzare, şi prezintă toate elementele şi condițiile expres prevăzute de art. 1847 Cod civil (vechi).

Mai precizează că posesia sa unită cu posesia pârâtei se întinde pe o perioadă de peste 65 de ani, fiind îndeplinite condițiile posesiei reglementate de art. 28 din Decretul Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor referitoare la cărțile funciare, cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat. În acest sens, se apreciază că posesia exercitată de către reclamant îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru dobândirea proprietății asupra acestui imobil.

În privința calității posesiei, în condițiile în care Decretul Lege nr. 115/1938 nu prevede nimic în legătură cu cerințele posesiei, sunt aplicabile dispozițiile Codului civil în materie, respectiv dispozițiile art. 1847 Cod civil vechi, fiind aplicabile dispozițiile din Codul civil în materia condițiilor posesiei, art. 6 alin 1 din Legea nr. 241 / 1947, pentru punerea în aplicare în Transilvania a Legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare  din 27 aprilie 1938, care prevede : "posesiunea cerută în vederea uzucapiunii , în cazurile prevăzute de articolele 27 şi 28 din Legea pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare trebuie să îndeplinească condițiile cerute de Codul Civil.”

Conform art. 1847 cod.civil vechi, “ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă , neîntreruptă , netulburată , publică şi sub nume de proprietar,(...).”

Având în vedere aceste aspecte , solicită să se constate dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor în cauză prin uzucapiune şi joncțiunea posesiilor cu pârâta P.F..

În drept a invocat Decretul-Lege nr. 115/1938, art. 1847 C.civil (Cuza), art. 1049-1052 C.proc.civ.

În drept a invocat disp. art. 28 al.1 şi 130 din Legea 115/1938 , art.35 Legea 7/1996.

În probaţiune, s-a administrat proba cu înscrisuri: împuternicire avocațială f.5, copie C.id. reclamant f.6, certificat de naştere S.P. f.7, adeverință nr.... emisă de primăria comunei ... f.8, adeverinţă nr.... f.9, contract de vânzare-cumpărare f.10, CF ... ... f.11-12, CF nr.... f.13-14, CF nr....f.15-16,  foaia colii de CF ... f.17-18, copia  colii de CF ...  ... f.19-20, copia colii de CF ... f.21-23, chitanță taxă de timbru f.31, certificat de atestare fiscală nr.... f.32, cerere de judecare a cauzei în lipsă pârâtă f.42” adresa nr. ...  f.51, procesul verbal de afișare şi dezafişare a somaţiei nr. ... emis de Primăria comunei ... f.55, dovada publicării somaţiei în ziarul ,, Jurnalul Cotidian Naţional,, f 58-59, extras din registrul de naştere pentru uz oficial S.P.2 f.68, adresa nr.... emisă de primăria municipiului Arad f.70, extras din registrul de deces pentru uz oficial S.P.2 f.71, adresa nr. ... emisă de primăria municipiului Arad f.72, adresa  OCPI ... nr.... - f.74,76, cerere de judecare a cauzei în lipsă pârâtă f.91,98 şi au fost audiați martorii D.F. f.104, A.F. f.105.

2. Aprecierea instanţei:

Analizând actele şi lucrările dosarului în conformitate cu procedura specială reglementată de Decretul-Lege nr. 115/1938, aplicabilă conform Decizia în interesul legii nr. 19/2015 din 5 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 11 din 7 ianuarie 2016, instanţa reţine următoarele:

Cu privire la starea de fapt, instanţa reţine următoarele:

- Imobilul înscris în C.F. nr....(C.F. veche nr. ... – filele 15-16 dosar) este compus din teren în intravilan în suprafață totală de 900 mp., situat la numărul administrativ ... din localitatea ..., având proprietar tabular pe S.P., minor, în cota de 1/1, conform unei înscrieri din data de ...;

Din extrasul din registrul de deces nr. ... eliberat de Primăria Municipiului Arad (fila 71 dosar) rezultă că numitul S.P.2, fiul lui S.P., născut la ..., a decedat la data de ....

- Imobilul înscris în C.F. nr. ... (C.F. veche nr. ... – filele 13-14 dosar), este compus din teren în intravilan în suprafață totală de 900 mp., situat la numărul administrativ ..., cu nr. ..., având proprietar tabular pe S.P. în cotă de 3/4 şi „soţia lui S.P., născută K. T.”, în cotă de 1/2, conform unei înscrieri din data de 1912;

- Imobilul înscris în C.F. nr.... (C.F. veche nr. ... – filele 11-12 dosar), compus din teren în intravilan în suprafață totală de 1079 mp., situat la numărul administrativ ..., cu nr. ..., având proprietar tabular pe S.A. în cotă de 1/1, conform unor înscrieri succesive din datele de ..., 1912, 1921 şi ...;

Conform adeverinţelor emise de Primăria comunei ..., judeţ Arad (filele 8 şi 9 dosar) rezultă că pentru imobilul situat la numărul administrativ ... au fost achitate de P.F. din 1989 până în 2011 şi din anul 2012 de reclamantul M.I..

Conform înscrisului intitulat ”Contract de vânzare-cumpărare” ataşată la fila 10 dosar, rezultă că numita P.F., în calitate de proprietară a grădinii cu nr. ... în suprafaţă de 28 ari, vinde acest imobil reclamantului M.I..

Martora D.F., domiciliată în loc. ..., judeţ Arad, în vârstă de 80 de ani (declaraţie la fila 104 dosar) a confirmat că cele trei grădini au fost în posesia mamei numitei P.F. – P.M. – şi ulterior, în posesia pârâtei P.M., care le-a vândut reclamantului M.I.. Martora a declarat că mama pârâtei, P.M. a posedat terenul respectiv încă de când martora avea 18 ani, ceea ce corespunde anului …, raportat la faptul că martora avea 80 de ani la momentul declaraţiei, iar depoziţia a fost dată în 2019.

Martorul A.F., domiciliat în loc. ..., judeţ Arad, în vârstă de 81 de ani (declaraţie la fila 105 dosar) a confirmat că reclamantul M.I. deţine cele trei grădini, pe care martorul le-a cultivat cu ovăz, că acel teren a fost posedat anterior de P.F. şi de mama sa – P.M. – cam de când martorul avea 10 ani, ceea ce corespunde anului 1948, raportat la faptul că martorul avea 81 de ani la momentul declaraţiei, iar depoziţia a fost dată în 2019.

Probaţiunea testimonială administrată în cauză, constând în depoziţiile martorilor D.F. şi A.F. probează folosinţa faptică exercitată în mod public şi netulburat de către autorul reclamantului – P.F. şi mama acesteia, P.M. – precum şi de reclamant asupra imobilelor menţionate anterior încă din anul 194, atât autorul reclamantului, cât şi însuşi reclamantul folosind în mod paşnic imobilul şi fiind cunoscuţi ca şi proprietari în localitate.

 În ceea ce priveşte data decesului proprietarilor tabulari, instanţa reţine că s-a dovedit că proprietarul tabular S.P.2 a decedat în anul 1992, dar nu există date privind decesul celorlalţi proprietari tabulari (S.A. şi „soţia lui S.P., născută K. T.”). Având în vedere faptul că nu se mai cunoaşte nicio informaţie despre aceste persoane – care nu mai sunt cunoscute în comuna ... de cei doi martori în vârstă de 80 şi 81 de ani, localnici care cunosc faptul că numitele P.M. şi fiica acesteia – P.F. – au posedat sub nume de proprietare imobilul respectiv de prin anul 1948, trecând, astfel, 68-70 de ani de la data începerii posesiei autoarelor reclamantului şi de la data ultimei înscrieri din cartea funciară (din ...), instanţa reţine prezumţia decesului şi a celorlalţi proprietari tabulari (S.A. şi „soţia lui S.P., născută K. T.”) menţionaţi în C.F. nr. ... (C.F. veche nr. ... – filele 13-14 dosar) şi în C.F. nr.... (C.F. veche nr. ... – filele 11-12 dosar), având în vedere că soţia lui S.P., născută K. T. era soţia tatălui minorului S.P.2, fiul lui S.P., născut la ..., a decedat la data de ..., întrucât înscrierea dreptului de proprietate în C.F. ... s-a făcut la ..., când nu era născut „minorul” S.P.2.

Prin urmare, este de presupus o diferenţă de cel puţin 10 ani între vârsta „minorului” S.P.2, fiul lui S.P., născut la ... şi decedat la data de ... şi vârsta soţiei tatălui acestui minor – născută K. T.. De asemenea, întrucât căsătoria era permisă numai după împlinirea a vârstei de cel puţin 16 ani, instanţa presupune că la data înscrierii în cartea funciară (la ...), ceea ce implică faptul că era născută cel mai târziu în anul 1896.

De asemenea, din C.F. ... rezultă că ultima înscriere a lui S.A. datează din 1951 (fila 11 dosar) şi că prima menţiune este din ..., când S.A. era major (întrucât nu se prevede în cartea funciară că era minor). Rezultă astfel, că la data de ... S.A. avea împliniţi 18 ani, ceea ce implică faptul că acesta era născut cel mai târziu în anul 1888.

Având în vedere aceste prezumţii simple, instanţa reţine că în anul 2019, S.A. ar fi trebuit să fie în vârstă de cel puţin 131 de ani, iar soţia lui S.P., născută K. T. ar fi trebuit să fie în vârstă de cel puţin 123 de ani.

Ţinând seama de aceste prezumţii simple, instanţa reţine ca o presupunere rezonabilă, decesul numiţilor S.A. şi al soţiei lui S.P., născută K. T. anterior anului 1999, respectiv cu 20 de ani anterior pronunţării prezentei hotărâri judecătoreşti, având în vedere că în anul 1999 S.A. ar fi trebuit să fie în vârstă de cel puţin 111 de ani, iar soţia lui S.P., născută K. T. ar fi trebuit să fie în vârstă de cel puţin 103 de ani.

În cauză a fost emisă somaţia prev. de art. 130 din D.L. nr. ..., iar după afişarea publicaţiilor aferente, nicio persoană nu a formulat opoziţie faţă de cererea petentului.

Referitor la dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa reţine că, potrivit art. 82 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:

„(1) Dispoziţiile art. 930 - 934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. Cu privire la imobilele pentru care, la data începerii posesiei, înainte de intrarea în vigoare a Codului civil, nu erau deschise cărţi funciare, rămân aplicabile dispoziţiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.

 (2) În cazul posesiilor începute după intrarea în vigoare a Codului civil, dacă erau deschise cărţi funciare, până la îndeplinirea condiţiilor prevăzute în art. 56 alin. (1), uzucapiunea extratabulară prevăzută în art. 930 din Codul civil îşi produce efectele de la data introducerii cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat constatarea îndeplinirii cerinţelor legale ale acestui mod de dobândire, dacă acţiunea a fost admisă, respectiv de la data invocării excepţiei uzucapiunii, dacă această excepţie a fost admisă.”

Întrucât în speţă este vorba despre o posesie începută anterior anului 195, instanţa reţine că sunt aplicabile dispoziţiile legale în vigoare la momentul începerii posesiei, respectiv Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare

În acest sens, prin Decizia în interesul legii nr. 19/2015 din 5 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 11 din 7 ianuarie 2016, Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat următoarele:

„În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1.050 - 1.053 din Codul de procedură civilă şi art. 56, art. 76 şi art. 82 din Legea nr. 71/2011 stabileşte că procedura specială reglementată de prevederile art. 1.050 - 1.053 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă în privinţa posesiilor începute anterior intrării în vigoare a Codului civil”.

Conform art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare:

„Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 de ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.

De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său, cel ce a posedat un bun nemişcător, în condiţiunile legii, timp de 20 de ani, socotiţi de la înscrierea în cartea funciară a declaraţiunii de renunţare la proprietate.”

Conform art. 6 alin. 1 din Legea nr. 241/1947 pentru punerea in aplicare in Transilvania a Legii pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare din 27 aprilie 1938, publicată în Monitorul Oficial, nr. 157 din 12 iulie 1947, „Posesiunea cerută în vederea uzucapiunii, în cazurile prevăzute de articolele 27 si 28 din legea pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare trebuie să îndeplinească condiţiile cerute de Codul civil”, cu referire la vechiul Cod civil din 1864, care era în vigoare la momentul edictării Legii nr. 241/1947

În acest sens, în condiţiile în care Decretul-lege nr. 115/1938 nu prevede nimic în legătură cu cerinţele posesiei, sunt aplicabile dispoziţiile Codului civil în materie, respectiv dispoziţiile art. 1847 din vechiul Cod civil, conform cărora „Ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole”.

Sub aspect procedural, înscrierea drepturilor dobândite prin uzucapiune este reglementată de art. 130 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Decretul-lege nr. 115/1938 prevede în art. 130, în capitolul V ("Dispoziţii de procedură") secţiunea a II-a ("Procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite prin uzucapiune") următoarele:"cererea de înscriere se va îndrepta la tribunalul (...) în circumscripţia căruia este aşezat imobilul", care "prin încheiere va emite o somaţie care se va afişa (...) şi se va publica într-unul din ziarele mai răspândite din capitală (...). Dacă nu s-a făcut opoziţie, tribunalul (...) se va pronunţa printr-o încheiere; în cazul contrar, opoziţia se va judeca de către instanţa competentă, după dreptul comun (...). Notariatul de stat nu va putea, în temeiul uzucapiunii, dispune înscrierea dreptului, dacă acesta a fost intabulat sau înscris provizoriu, în folosul unei alte persoane, chiar după împlinirea termenului de uzucapiune; în cazul când s-ar fi făcut numai o notare, notariatul de stat va dispune înscrierea dreptului, fără ca înscrierea să fie opozabilă celui care a cerut notarea".

Având în vedere dispoziţiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, orice persoană care a posedat în mod util, conform art. 1847 din vechiul Cod civil şi urm. (Codul Civil 1864), un imobil înscris în Cartea Funciară, mai mult de 20 de ani de la data decesului proprietarului tabular, poate invoca în favoarea sa uzucapiunea extratabulară, cu consecinţa dobândirii dreptului de proprietate, drept care se consideră dobândit de la data începerii exercitării posesiei.

Potrivit art. 1860 din vechiul Cod civil, „Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripţia, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său”.

Raportat la starea de fapt şi la dispoziţiile legale menţionate mai sus, instanţa apreciază că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1847 şi 1860 din vechiul Cod civil şi de art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, deoarece au trecut mai mult de 20 de ani de la data decesului proprietarilor tabulari şi în toată această perioadă ulterioară reclamantul, şi, anterior lui – autorul său – P.F. şi mama acesteia, P.M., au folosit în mod continuu, public, netulburat şi neechivoc cele două imobile, fiind cunoscuţi ca şi proprietari în localitate.

În consecinţă, constatând că reclamantul a exercitat asupra imobilului o posesie utilă în condițiile art. 1847 din vechiul Cod civil, adică o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, de peste 20 de ani de la decesul proprietarilor tabulari şi văzând că nicio persoană interesată nu a făcut opoziție, în temeiul art. 28 şi 130 din Decretul-lege nr. 115/1938 (aplicabil în speţă faţă de data începerii posesiei şi de dispoziţiile art. 82 din Legea 71/2011), instanţa:

- va admite acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta P.F.

- va constata că reclamantul a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului identificate  în:

a) C.F. nr....(C.F. veche nr. ...), compus din teren în intravilan în suprafață totală de 900 mp., situat la numărul administrativ ... din localitatea ..., având proprietar tabular pe S.P., minor, în cota de 1/1;

b) C.F. nr.... (C.F. veche nr. ...), compus din teren în intravilan în suprafață totală de 900 mp., situat la numărul administrativ ..., cu nr. ..., având proprietar tabular pe S.P. în cotă de 34 şi soţia S.T., născută K., în cotă de 1/2 ;

c) C.F. nr.... (C.F. veche nr. ...), compus din teren în intravilan în suprafață totală de 1079 mp., situat la numărul administrativ ..., cu nr. ..., având proprietar tabular pe S.A. în cotă de 1/1;

- va dispune ca Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ineu să intabuleze în cartea funciară dreptul de proprietate în favoarea reclamantului, conform prezentei hotărâri, cu titlul de uzucapiune, după rămânerea definitivă a hotărârii.

Acordarea cheltuielilor de judecată:

Instanţa reţine că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

Cu privire la calea de atac ce se poate formula împotriva prezentei hotărâri, având în vedere dispoziţiile art. 466 alin. 1 Cod de procedură civilă (aprobat prin Legea nr. 134/2010), conform căruia „hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede în mod expres altfel”, raportat la dispoziţiile art. 468 alin. 1 Cod de procedură civilă, conform căruia „Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.”, instanţa reţine că împotriva prezentei hotărâri se poate exercita calea de atac a apelului în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii către părţi, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Ineu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite acţiunea civilă având ca obiect uzucapiune extratabulară formulată de reclamantul M.I., având CNP ..., domiciliat în ..., jud. Arad, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat M.A., cu sediul în …, jud. Arad, formulat în contradictoriu cu intimata P.F., având CNP …, domiciliată în …, jud. Arad şi pe cale de consecinţă :

Constată că reclamantul a dobândit, prin uzucapiune extratabulară  dreptul de proprietate asupra imobilelor evidenţiate în :

-C.F nr....(Cf vechi nr. ...) compus din teren în intravilan în suprafaţă totală de 900 mp. situat la numărul administrativ ... din localitatea ..., cu nr. cadastral … având proprietar tabular pe defunctul S.P. minor în cota de 1/1;

-CF nr.... (Cf vechi nr. ...) compus din teren în intravilan în suprafaţă totală de 900 mp. situat la numărul administrativ ..., cu nr. cadastral  ... având proprietar tabular pe defunctul S.P. în cotă de 1/2 şi soţia S.T. născută K., în cotă de 1/2 ;

-CF nr.... (Cf vechi nr. ...) compus din teren în intravilan în suprafaţă totală de 1079 mp. situat la numărul administrativ ..., cu nr. cadastral ... având proprietar tabular pe defunctul S.A. în cotă de 1/1

Dispune BCPI … să procedeze, ulterior rămânerii definitive a prezentei, la întabularea dreptului dobândit de către reclamant.

 Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

În caz de exercitare, cererea de apel se depune la Judecătoria Ineu.

Pronunţată azi … conform disp. art. 402 C.pr.civ. prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Preşedinte,Grefier,