Răspunderea Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (fostul fpvs) în cazul producerii unui accident de circulație în afara drumurilor publice de către un autovehicul ce nu era asigurat rca.

Prin sentinţa nr. 224 din 5.10.2018, Tribunalul Suceava – Secţia II civilă:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta B.SRL, ca neîntemeiată;

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) care a preluat calitatea procesuală a FPVS, ca neîntemeiată;

- a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. SRL şi BAAR (care a preluat calitatea procesuală a FPVS), ca neîntemeiată;

- a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta C., şi a obligat pe pârâta C. la plata către reclamanta A. a daunelor morale în cuantum de 75.000 lei şi la plata daunelor materiale în cuantum de 7.968,25 lei;

- a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 2.000 lei, cu titlu de onorariu avocaţial.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut cu privire la excepţiile invocate în cauză, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată atât de pârâta B. SRL, cât şi de pârâtul BAAR (care a preluat calitatea procesuală a FPVS), că, potrivit art. 36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Identitatea presupusă de calitatea procesuală pasivă este identitatea dintre pârâte şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, respectiv dintre pârâte şi subiectul de drept care ar putea opune reclamantei un drept ori interes contrar.

Analizând obiectul cererii de chemare în judecată şi motivele de fapt şi de drept invocate de către reclamantă, respectiv apărările pârâtelor cu privire la calitatea procesuală, prima instanţă a apreciat că ambele pârâte au calitate procesuală pasivă, aspectele invocate fiind în legătură cu fondul pretenţiilor deduse judecăţii şi nu cu legitimarea procesuală a pârâtelor.

În acest sens, prima instanţă a reţinut că, potrivit tezei finale a art. 36 Cod procedură civilă, existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond, iar, în cauză, faţă de apărările formulate, pârâtele reclamă de fapt nu o lipsă a calităţii procesuale, ci o inexistenţă a obligaţiilor pe care reclamanta pretinde că acestea le-ar avea.

Motivele invocate de pârâtul FPVS (însuşit de continuatorul acestuia în proces BAAR) în sensul că accidentul nu a avut loc pe un drum public, nefiind incidentă obligaţia de garanţie a fondului, se circumscriu unor apărări în strânsă legătură cu fondul cauzei, tinzând la invocarea inexistenţei obligaţiei de acordare a despăgubirii, chestiune de fond.

Motivele invocate de către pârâta B. SRL în sensul că între pârâta C. şi aceasta nu există un raport de prepuşenie, pentru a-i putea fi atrasă răspunderea, respectiv în sensul că nedeţinerea unei poliţe de asigurare RCA pentru ATV-ul închiriat de aceeaşi pârâtă nu generează în sarcina sa o obligaţie de reparare a prejudiciului, se circumscriu, de asemenea, unor apărări în strânsă legătură cu fondul cauzei, tinzând la invocarea inexistenţei obligaţiei de acordare a despăgubirii, chestiune de fond.

Pentru aceste considerente, instanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâta B. SRL şi de pârâtul BAAR (care a preluat calitatea procesuală a FPVS), ca neîntemeiate.

Cu privire la situaţia de fapt, astfel cum aceasta se deduce din susţinerile părţilor şi din probele administrate în cauză, tribunalul a reţinut următoarele:

În data de 14.04.2015, reclamanta A. împreună cu pârâta C. şi alte două persoane au închiriat două ATV-uri de la pârâta B. SRL, ATV-uri parcate în vecinătatea Mănăstirii D., cu intenţia de a se plimba în zonă. Reclamanta a însoţit-o pe pârâtă pe ATV-ul condus de aceasta din urmă. Acestea au urcat pe un drum forestier şi, în vecinătatea cantonului silvic E., au părăsit drumul forestier. În afara drumului forestier, pârâta C. a încercat să urce o pantă iar în momentul urcuşului ATV-ul s-a răsturnat şi a prins-o pe reclamantă sub caroseria sa.

Niciunul dintre cei patru martori nu a asistat la accident, martora F. arătând că nu a fost de faţă la eveniment martora G. arătând că atunci când a avut loc accidentul era în .. cu familia, martorul H. arătând că atunci când a ajuns la faţa locului ATV-ul se răsturnase deja, iar martora I. arătând că s-a plimbat şi ea cu ATV-ul în acea zi, dar nu şi atunci când a avut loc evenimentul.

În legătură cu evenimentul din data de 14.04.2015 s-a format dosarul penal nr. .../P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria .. (ataşat la dosarul cauzei), finalizat cu Ordonanţa de clasare din 19.08.2015. Potrivit referatului cu propunerea de clasare a cauzei (în ceea ce o priveşte pe pârâta C., cauza fiind clasată în considerarea lipsei plângerii prealabile), pârâta este cea care a luat în primire ATV-ul iar, după ce reclamanta şi pârâta au plecat din parcare, după aproximativ 2-3 km, cea din urmă „pe o păşune situată în vecinătatea cantonului silvic E. din cartierul D., datorită lipsei de experienţă şi a terenului denivelat, a pierdut controlul ATV-ului, răsturnându-se pe o parte, pasagera care era în spate (A.) fiind prinsă sub caroseria motociclului.”

Potrivit aceluiaşi referat, „din cercetările efectuate, a rezultat că vinovată de producerea evenimentului şi de vătămarea corporală a numitei A. se face numita C.”, acelaşi referat făcând referire şi la faptul că numita A. a fost examinată de specialiştii SML, eliberându-se certificat medico-legal nr. .../A1 din 10.07.2015, acordându-i-se un nr. de 100-120 zile de îngrijiri medicale.

Astfel, potrivit raportului de constatare medico-legală nr. ../A1 din 10.07.2015 eliberat de SML. „din examinarea numitei A. şi a documentelor medicale întocmite pe numele său rezultă că prezintă politraumatism cu fractură cominutivă aripă sacrată dreaptă şi ram ilio-pubian stâng cu detaşare de fragment osos cu disjuncţie pubiană şi entorsă mediotarsiană dreaptă, ce au putut fi produse prin comprimare sub corp greu, posibil în cadrul unui accident rutier, în condiţiile stabilite prin anchetă, putând data din 14.04.2015. Leziunile pot necesita 100-120 zile de îngrijiri medicale.”

În ceea ce priveşte apărările pârâtei C. cu privire la aspectele constatate în dosarul penal nr. ../P/2015 - referitoare la faptul că, deşi înscrisurile emană de la autoritate publică, ele nu conţin adevăruri absolute, care să nu poată fi înlăturate în cadrul unor dezbateri contradictorii – instanţa a reţinut caracterul întemeiat al acestora. În acest sens, prima instanţa a reţinut că în dosarul penal nr. ../P/2015 nu s-a stabilit cu putere de lucru judecat vinovăţia pârâtei în producerea evenimentului din 14.04.2015, în condiţiile faptice acolo reţinute, pârâta, ca de altfel, toate părţile în cauză, având posibilitatea de a proba, în condiţiile legii, elemente faptice obiective sau subiective diferite de acelea statuate în dosarul penal.

Însă, totodată, tribunalul a reţinut că aspectele statuate în dosarul penal cu privire la evenimentul din data de 14.04.2015, inclusiv cu privire la vinovăţia pârâtei C., urmează a fi reţinute în cauză ca probe ale vinovăţiei pârâtei în săvârşirea unei fapte ilicite în data de 14.04.2015, faptă ilicită ce a dus la vătămarea corporală a reclamantei; tribunalul a reţinut valoarea probantă a aspectelor statuate în dosarul penal în considerarea faptului că acestea se coroborează cu probele administrate, în condiţii de contradictorialitate, în prezenta cauză.

Astfel, lipsa de experienţă a pârâtei, constatată de organele de cercetare penală, a fost invocată de către reclamantă şi chiar recunoscută de către pârâtă. Prin întâmpinare, pârâta C. a invocat faptul că evenimentul nu s-a produs din culpa sa, ci din culpa reclamantei care a insistat să o însoţească în ciuda avertismentului în legătură cu lipsa de experienţă şi care, în ciuda atenţionărilor repetate ale pârâtei, prin mişcările sale ar fi balansat ATV-ul al cărui control pârâta l-a pierdut. Aceste afirmaţii ale pârâtei au valoarea unei mărturisiri spontane calificate, aceasta recunoscând faptul alegat de reclamantă – reţinut şi de organele de cercetare – şi adăugând unele elemente în strânsă legătură cu acesta în vederea negării, în fapt, a celor imputate. Însă, din probele administrate nu rezultă că pârâta, într-adevăr, ar fi avertizat-o pe reclamantă în legătură cu lipsa sa de experienţă şi că reclamanta şi-ar fi asumat astfel riscul lipsei de experienţă; de asemenea, nu rezultă din probele administrate că reclamanta, prin conduita sa – pârâta făcând referire la agitaţia reclamantei ori la mişcări bruşte ale reclamantei – ar fi avut vreo influenţă cauzală în producerea evenimentului. Aşadar, afirmaţiile pârâtei în sensul culpabilităţii reclamantei nu sunt susţinute de probele administrate. Totodată, astfel cum pârâta pretinde că reclamanta şi-ar fi asumat un risc câtă vreme a acceptat să urce pe ATV cunoscând lipsa de experienţă a pârâtei (element subiectiv neprobat în cauză), din chiar susţinerile pârâtei rezultă că aceasta, cunoscând că îi lipsea experienţa (aspect probat în cauză), avea posibilitatea de a preîntâmpina producerea evenimentului, fie prin oprirea deplasării, fie prin evitarea deplasării pe un teren în pantă.

 În legătură cu locul în care a avut loc răsturnarea motociclului, reclamanta a făcut referire la un tăpşan, pârâta identificându-l ca o pantă uşoară. Referatul cu propunerea de clasare a cauzei întocmit în dosarul penal nr. ../P/2015 îl identifică drept un teren denivelat iar martora I., care s-a deplasat, ulterior producerii evenimentului, la locul producerii acestuia, a declarat că ATV-ul s-a răsturnat în pădure pe o pantă foarte, foarte abruptă, locul răsturnării nefiind un drum din pădure, ci un loc în care erau copaci, paralel cu drumul forestier.

Faţă de toate aceste aspecte, tribunalul a apreciat că probele administrate relevă faptul că în data de 14.04.2015, pârâta C., deşi lipsită de experienţă, având-o ca pasager în spatele său pe reclamanta A., pe ATV-ul închiriat de la pârâta B.SRL, a înţeles să se depărteze de un drum amenajat (drum forestier) şi, la urcarea unei pante, a pierdut controlul ATV-ului, care s-a răsturnat, prinzând-o pe reclamantă sub caroseria sa.

În legătură cu vătămarea corporală suferită de reclamantă s-a reţinut printr-un raport de constatare medico-legală din 10.07.2015, ale cărui concluzii nu au fost contestate în cauză, că reclamanta prezintă politraumatism cu fractură cominutivă aripă sacrată dreaptă şi ram ilio-pubian stâng cu detaşare de fragment osos cu disjuncţie pubiană şi entorsă mediotarsiană dreaptă, ce au putut fi produse prin comprimare sub corp greu, leziunile putând necesita 100-120 zile de îngrijiri medicale.

În drept, având în vedere temeiurile juridice invocate de către reclamantă şi faptul că la data producerii evenimentului pentru vehiculul în cauză nu era încheiată o poliţă de asigurare RCA, precum şi daunele a căror reparare a fost solicitată – prima instanţa a reţinut disp art. 1349 din Codul civil, art.1369 alin. 1 din Codul civil, art. 1381 alin. 1 şi 2 din Codul civil, art. 1387 din Codul civil, art. 1388 din Codul civil.

Dispoziţiile art. 1392 din Codul civil, invocate de către reclamantă, nu îşi găsesc aplicarea în cauză, acestea vizând ipoteze ce nu sunt incidente în cauză.

Totodată, tribunalul a reţinut dispoziţiilor art. 251 alin. 10 litera b) din Legea nr. 32/2000, în forma în vigoare la data producerii evenimentului, art. 3 alin. 1 şi 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Fondul de protecţie a victimelor străzii, art. 11 din acelaşi ordin.

Întrucât, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 132/2017 (relevante fiind în principal dispoziţiile art. 36), Fondul de protecţie a victimelor străzii s-a dizolvat, atribuţiile sale, inclusiv calitatea de organism de plată a despăgubirilor, fiind preluate de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (operaţiune finalizată la 31.03.2017), tribunalul  a analizat cererea reclamantei prin raportare la BAAR.

Întrucât, reclamanta impută pârâtei B. SRL nerespectarea obligaţiei de a se asigura pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule şi, întrucât inexistenţa unei asigurări pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule constituie temeiul solicitării reclamantei de obligare a BAAR la repararea prejudiciului, tribunalul a reţinut relevanţa în cauză a dispoziţiilor art. 75 din OUG nr. 195/2002.

Analizând probele administrate în cauză prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, tribunalul a reţinut că, prin acţiunea sa, pârâta C. a produs reclamantei un prejudiciu, fiind ţinută a-l repara în condiţiile prevăzute de lege privitoare la răspunderea civilă delictuală. Pârâta se face vinovată de săvârşirea unei fapte juridice delictuale, fiind singura, în circumstanţele concrete ale cauzei, ce poate fi ţinută a repara prejudiciul cauzat reclamantei.

În ceea ce o priveşte pe pârâta B. SRL, faptul că aceasta a nesocotit obligaţia de a se asigura pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule este un fapt ilicit, dar nu este faptul ilicit care să fi cauzat prejudiciul a cărui reparare o pretinde reclamanta. Între omisiunea încheierii poliţei de asigurare RCA şi prejudiciul suferit de reclamantă (atât sub aspect material, cât şi sub aspect moral) nu există raport de cauzalitate. Totodată, prima instanţa a reţinut că nu este incidentă în cauză nici o formă de răspundere pentru fapta altuia (la care face referire art. 1349 alin. 3 din Codul civil), câtă vreme între pârâta C. şi pârâta B. SRL nu există un raport de prepuşenie de natură a contura responsabilitatea pârâtei care a închiriat ATV-ul. Pârâta B. SRL, care a închiriat ATV-ul în cauză, în temeiul acestei convenţii nu a exercitat în vreun fel direcţia, supravegherea şi controlul asupra pârâtei C. cu prilejul deplasării acesteia cu ATV-ul închiriat.

În ceea ce îl priveşte pe pârâtul BAAR, tribunalul a reţinut că acesta îndeplineşte rolul său de organism de acordare a despăgubirilor atunci când vehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule. Obligaţia BAAR de acordare a despăgubirilor este condiţionată, în primul rând, de producerea unui „accident de vehicule.” În lipsa unui sens tehnic, autonom, pentru noţiunea de „accident de vehicule” în actele normative referitoare la atribuţiile pârâtului BAAR, singura raportare care se impune în cauză în vederea determinării sensului acestei sintagme este raportarea la dispoziţiile art. 75 din OUG nr. 195/2002 – dispoziţii, de altfel, invocate de către reclamantă.

În cauză, în evenimentul din 14.04.2015 a fost implicat un vehicul în mişcare, evenimentul s-a soldat cu rănirea cel puţin a unei persoane, însă nici nu s-a produs pe un drum public şi nici nu şi-a avut originea într-un drum public (potrivit art. 6 pct. 14 din OUG nr. 195/2002, drum public fiind orice cale de comunicaţie terestră, cu excepţia căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulaţiei publice.)

Faptul că evenimentul nu a avut loc pe un drum public este evident, acesta având loc la o oarecare distanţă de un drum forestier. În ceea ce priveşte ipoteza originii evenimentului într-un drum public, nici aceasta nu a fost primită, câtă vreme simpla deplasare anterioară pe un drum public nu are semnificaţia originii evenimentului într-un drum public. Dispoziţiile legale impun ca accidentul să îşi aibă originea în drumul public nu ca deplasarea vehiculului să îşi aibă originea în drumul public. Or, în cauză nu rezultă originarea vreunui element cauzal al evenimentului într-un drum public. Acest aspect face ca accidentul să nu poată fi calificat accident de circulaţie în sensul art. 75 din OUG nr. 195/2002, excluzând astfel obligativitatea BAAR de a acorda despăgubiri – interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 75 din OUG nr. 195/2002 şi art. art. 251 alin. 10 litera b) din Legea nr. 32/2000, respectiv art. 3 alin. 1 şi 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008 impunând ca o condiţie a acordării despăgubirilor de către BAAR producerea unui accident pe un drum public sau care să îşi fi avut originea pe un drum public.

Faţă de aceste aspecte, tribunalul a respins acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtele B. SRL şi BAAR, ca neîntemeiată, acestea neputând fi ţinute la repararea prejudiciului reclamat în cauză. În acest sens, instanţa a reţinut că în sarcina pârâtelor nu poate fi reţinută nici vreuna dintre calităţile la care fac referire dispoziţiile art. 1369 din Codul civil referitoare la alte persoane care pot răspunde solidar cu autorul.

În ceea ce o priveşte pe pârâta C., probele administrate relevă vinovăţia sa în săvârşirea unei fapte juridice delictuale şi existenţa raportului de cauzalitate între fapta acesteia şi prejudiciul suferit de reclamantă, impunându-se aplicarea regulilor răspunderii civile delictuale, în vederea obligării acesteia la repararea prejudiciului, potrivit dispoziţiilor art. 1357 Cod civil.

Pârâta C. a formulat o serie de apărări cu relevanţă asupra întinderii prejudiciului, invocând faptul că a suportat cheltuieli de spitalizare şi faptul că printre documentele justificative depuse de reclamantă în probarea daunelor materiale se regăsesc şi documente referitoare la obiecte fără legătură cu evenimentul din 14.04.2015. În ceea ce priveşte daunele morale, pârâta a făcut referire la relaţia de prietenie dintre cele două, la faptul că este firesc ca reclamanta să aibă amintiri neplăcute după eveniment dar este nefiresc să solicite atragerea la răspundere în legătură cu un eveniment căruia şi pârâta i-a fost victimă.

Tribunalul a reţinut, faţă de dispoziţiile legale redate anterior, şi următoarele cu privire la întinderea prejudiciului:

Art. 1385 Cod civil consacră principiul reparării integrale a prejudiciului.

Art. 1391 alin. 1 Cod civil prevede posibilitatea ca, în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, să fie acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.

Este evident din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată că reclamanta a solicitat repararea atât a unui prejudiciu material, cât şi a unui prejudiciu nepatrimonial.

Prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial suferit este vizată alinarea suferinţei pricinuite prin vătămarea integrităţii corporale, a sănătăţii ori de restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială. Ele nu vizează conferirea unui grad de satisfacţie persoanei prejudiciate prin sancţionarea pe latură civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului. Totodată, despăgubirile pentru prejudiciul nepatrimonial suferit nu sunt menite a constitui un mijloc de îmbogăţire pentru acela îndreptăţit la obţinerea lor. În lipsa unor criterii legale care să ghideze instanţa în stabilirea cuantumului despăgubirilor menite a acoperi prejudicii morale, instanţa are obligaţia de a analiza în cauza dedusă judecăţii totalitatea implicaţiilor nepatrimoniale ale evenimentului rutier în care a fost implicată reclamanta şi a stabili o compensaţie materială care să fie echitabilă şi relativ proporţională.

În ceea ce priveşte prejudiciul patrimonial reclamat (majorat de la 25.000 lei, în mod succesiv, până la 43.131,8 lei), tribunalul a reţinut că, analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum şi restul probelor administrate, se impune excluderea din calculul prejudiciului material ce poate fi pus în sarcina pârâtei a următoarelor sume:

 -18.000 lei reprezentând venit nerealizat în perioada îngrijirilor medicale şi a concediilor medicale ce i-au fost acordate (în intervalul 14.04.2015 – 01.07.2015), în considerarea imposibilităţii desfăşurării activităţii de modeling pe care o presta în mod obişnuit anterior şi din care ar fi realizat venituri de 500-1000 euro/lună, respectiv a imposibilităţii finalizării unui proiect muzical, în care era implicată la data producerii evenimentului, din care ar fi putut realiza un venit de 1500-2000 euro/concert. Cu privire la veniturile de care ar fi fost lipsită, reclamanta indică declaraţia martorei G. Tribunalul a reţinut că într-adevăr declaraţia acestui martor face referire la beneficiul nerealizat de către reclamantă în urma evenimentului din 14.04.2015 în sensul arătat de reclamantă, după cum şi martora F. a făcut referire la faptul că reclamanta, din modeling, în funcţie de contractele pe care le avea, câştiga lunar uneori 500 euro, alteori 1000 euro. Suma pretinsă de către reclamantă (pentru intervalul 14.04.2015 – 01.07.2015) reprezintă echivalentul câştigului din muncă de care ar fi fost lipsită sau pe care a fost împiedicată să îl dobândească. Observând dispoziţiile art. 1388 din Codul civil referitoare la stabilirea pierderii şi a nerealizării câştigului din muncă, prima instanţa a reţinut că reclamanta nu a probat condiţiile stabilirii acestui prejudiciu, probele administrate nerelevând vreun aspect cu privire la venitul mediu lunar net din muncă din ultimul an înainte de eveniment ori la venitul lunar net pe care l-ar fi putut realiza ţinându-se seama de calificarea sa profesională. Declaraţiile celor două martore nu vizează nici un aspect privitor la frecvenţa, stabilitatea sau certitudinea sumelor respective prin raportare la intervalul de timp invocat de către reclamantă. Or, câtă vreme martora F. a făcut referire la faptul că, din câte ştie, reclamanta avea contracte în derulare în perioada evenimentului rutier, dar reclamanta nu a făcut referiri concrete şi nu a depus înscrisuri în acest sens şi câtă vreme martora G. a făcut referire la un proiect muzical în lucru, neterminat, iar reclamanta nu a făcut nici un fel de precizări concrete în legătură cu acest proiect muzical, tribunalul a reţinut că probele relevă o probabilitate scăzută de obţinere în intervalul 14.04.2015 – 01.07.2015 a sumelor solicitate de către reclamantă.

- suma de 5.325 lei reprezentând avans achitat în luna martie 2015 pentru realizarea proiectului muzical; martora G. face referire la avansul plătit de reclamantă numitului J., însă în lipsa unor probe suplimentare referitoare la plata acestui avans (din data de 20.03.2015 potrivit OP ataşat la dosar), la obligaţiile celor implicaţi în proiectul muzical - inclusiv în legătură cu acest avans - la care face reclamanta referire, nu se poate reţine că suma pretinsă constituie o daună materială imputabilă pârâtei.

- suma de 9.080,55 lei (echivalentul a 2214,77 USD) achitată unui spital din Texas în vederea efectuării operaţiei de cezariană la naşterea copilului său, operaţie a cărei necesitate ar fi fost generată de fractura pelviană suferită în urma accidentului. Dacă reclamanta a făcut de această dată proba plăţii acestei sume, aceasta nu a probat certitudinea existenţei unei legături de cauzalitate între evenimentul rutier din 14.04.2015 şi necesitatea achitării acestei sume, câtă vreme din certificatul emis de Spitalul pentru femei din Texas rezultă că operaţia de cezariană a fost alegerea pacientei, care nu era la prima sarcină

- în ceea ce priveşte suma de 5.516 lei (echivalentul a 1.400 USD) reprezentând contravaloarea şedinţelor de psihoterapie pe care reclamanta le-a efectuat în perioada decembrie 2016 – septembrie 2017 la un cabinet de psihiatrie din Houston pentru tratarea sindromului posttraumatic şi a stărilor de anxietate generate de accident, cu privire la care reclamanta a depus înscrisuri justificative, tribunalul a reţinut că, în ciuda celor menţionate în certificatul emis de medicul psihiatru cu privire la efectele stresului posttraumatic de care suferă reclamanta, respectiv la efectele de lungă durată rezultate din accidentul suferit, nu se poate reţine cu certitudine că evenimentul rutier din 14.04.2015 este cauza unică şi determinantă a afecţiunilor reclamantei. Însă, faţă de numărul mare de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecarea leziunilor, faţă de efectele pe termen relativ lung ale evenimentului, faţă de perioada din viaţa reclamantei în care a intervenit evenimentul (reclamanta avea aproximativ 29 de ani la data producerii evenimentului, era activă socio-profesional în acea perioadă, s-a căsătorit la aproximativ un an după eveniment, devenind şi mamă), în mod cert, evenimentul din data de 14.04.2015 şi-a pus amprenta asupra stării psihice a reclamantei. Prima instanţa a apreciat, faţă de aceste aspecte, că punerea în sarcina pârâtei a jumătate din suma pretinsă de reclamantă cu titlu de contravaloare a şedinţelor de psihoterapie este soluţia echitabilă în cauză.

Restul sumelor indicate de reclamantă cu titlu de daune materiale - cheltuieli de spitalizare, contravaloarea unor medicamente ori accesorii utile recuperării (saltea ortopedică), a deplasărilor în perioada recuperatorie, a unor alimente suplimentare, respectiv a serviciilor de kinetoterapie şi masaj în vederea recuperării - reprezintă cheltuieli generate de evenimentul a cărui victimă a fost reclamanta, impunându-se obligarea pârâtei la plata lor.

În ceea ce priveşte prejudiciul nepatrimonial, tribunalul, faţă de suferinţa cauzată de evenimentul rutier, faţă de numărul mare de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecarea leziunilor, faţă de efectele pe termen relativ lung ale evenimentului rutier, a stabilit un cuantum al daunelor morale de 75.000 lei.

Astfel, potrivit raportului de constatare medico-legală nr. .../A1/10.07.2015 eliberat de SML, leziunile suferite de reclamată pot necesita 100 - 120 zile de îngrijiri medicale.

Reclamanta A., în vârstă de 29 ani la data evenimentului, activă socio-profesional, ulterior evenimentului a fost transportată la Spitalul Judeţean şi de aici la Spitalul Universitar de Urgenţă, unde a fost internată în perioada 17.04.2015 – 22.04.2015, având nevoie de mai multe luni de recuperare, respectiv de scădere a gradului de imobilizare. Martora F. a arătat că, din câte îşi aminteşte, reclamanta a fost imobilizată la pat timp de trei luni, fiind îngrijită de mama şi bunica ei şi vizitată de prietene. Martora G. a estimat perioada de imobilizare la o lună, arătând că după externare a stat o perioadă de aproximativ două săptămâni la reclamantă, perioadă în care aceasta avea dureri incredibile.

Având în vedere consecinţele profund vătămătoare ale evenimentului din 14.04.2015, Tribunalul a reţinut caracterul indubitabil al faptului că reclamanta A. a suferit o restrângere a posibilităţilor de viaţă familială şi socială precum şi durere, disconfort fizic şi psihic, acestea persistând inclusiv la mai multe luni de la producerea evenimentului. Daunele morale în cuantum de 75.000 lei la plata cărora va fi obligată pârâta reprezintă o compensare a consecinţelor negative complexe ale evenimentului asupra reclamantei.

Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis în parte acţiunea şi a obliga pe pârâta C. la plata către reclamantă a daunelor morale în cuantum de 75.000 lei şi la plata daunelor materiale în cuantum de 7.968,25 lei (sumă obţinută prin scăderea din suma solicitată de reclamantă, 43.131,8 lei a sumelor indicate în paragrafele anterioare ca fiind excluse din calculul prejudiciului material ce poate fi pus în sarcina pârâtei).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanta A. cât şi pârâta C.

Prin apelul declarat, reclamanta A. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei şi, pe fond, obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei totale de 185.163,55 lei, ce reprezintă diferenţa contravalorii daunelor materiale şi morale, respectiv a sumei de 35.163,55 lei daune materiale şi a sumei de 150.000 lei daune morale.

În primul rând, apreciază că soluţia respingerii acţiunii formulate împotriva pârâtului BAAR (care a preluat atribuţiile FPVS) este total greşită, iar motivarea instanţei de fond nu face altceva decât a adăuga la lege, prin interpretarea noţiunii de "accident de vehicule" raportată la dispoziţiile referitoare la "accidentul de circulaţie" din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. De fapt, acordarea despăgubirilor se face în condiţiile reglementărilor în vigoare, respectiv a art. 6 alin. 1 din Norma din 04.03.2008 privind Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii. Aceste norme sunt stabilite prin disp. art. 53 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România.

Ori, la data producerii accidentului, 14.04.2015, în vigoare era Norma nr. 23 din 06.11.2014, cu versiunea consolidată la 19.01.2015, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care la art. 26 prevede: „se acordă despăgubiri în formă bănească pentru: ... alin. 2 indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumurile publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat."

Prin urmare, cele două organisme abilitate prin Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România (art. 61- prin care se constituie FPVS) de a rezolva situaţiile atunci când se produc accidente de vehicule ce nu au fost asigurate RCA, asigurare obligatorie, nu se pot prevala de necunoaşterea legii, atâta timp cât legea lor de organizare prevede modalitatea de acordare a despăgubirilor.

Pe cale de consecinţă, solicită obligarea pârâtului BAAR la plata, în solidar cu ceilalţi pârâţi, a despăgubirilor stabilite prin admiterea apelului.

În ceea ce priveşte secund pârâta SC B. SRL, pentru care s-a apreciat că "nu există un raport de prepușenie de natură a contura responsabilitatea pârâtei care a închiriat ATV-ul", solicită a se avea în vedere că instanţa de fond a constatat calitatea procesuală pasivă a pârâtei în cauză. Chiar în condiţiile în care între secund pârâtă şi prim pârâta C., a existat doar un raport de locaţiune, generat de tichetul de închiriere a ATV-ului, culpa delictuală se referă la nerespectarea de către societatea ce a vândut un serviciu a obligaţiei de asigurare RCA, în condiţiile legale prezentate prin acţiune. Acel tichet de închiriere, pentru care s-a achitat un preţ, era garanţia că activitatea pârâtei SC B. SRL a fost autorizată să funcţioneze în mod legal, cu obligaţia de a avea autovehiculele asigurate pentru accidente produse din culpa oricărui conducător auto care le-ar fi utilizat.

In acest caz, nu are nicio importanţă dacă pârâta nu a avut posibilitatea de a exercita supravegherea sau controlul asupra prim pârâtei, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită care a cauzat prejudiciul şi cel generat de neasigurarea societăţii prestatoare de servicii este una evidentă, în condiţiile în care prim pârâta, ca de altfel şi reclamanta (victima), nu a avut posibilitatea verificării existenței unei asigurări RCA.

De asemenea, nu are importanţă că prim pârâta nu a respectat un anumit traseu sau că nu a avut abilitatea de a conduce un ATV, deoarece contractul depus de SC B. SRL nu a fost prezentat prim pârâtei, fiind depus ca probă cu titlu exemplificativ, el nefiind semnat de conducătoarea auto care a produs accidentul. Pentru aceste situaţii, nu acţionau regulile empirice ale societăţii, ci asigurarea RCA, pe care nu au încheiat-o cu nici un asigurător, de unde rezultă culpa proprie a firmei care câştiga bani pe închirieri.  În situaţia în care SC B. SRL respecta legea, victima s-ar fi adresat în mod direct asigurătorului, fiind posibilă o înţelegere în condiţiile amiabile. Prin urmare apreciază că firma prestatoare de servicii B. SRL este ţinută să răspundă pentru fapta proprie, în solidar cu ceilalţi pârâţi, pentru toate sumele solicitate cu titlu de daune.

Referitor la stabilirea de către instanţă a cuantumului despăgubirilor materiale și morale, solicită reevaluarea sumelor acordate de către instanţa de fond, în sensul formulat prin acţiune, şi a cheltuielilor suplimentare cerute prin precizările de majorare a câtimii despăgubirilor. Astfel, a arătat că greşit s-a interpretat că trebuie exclusă suma de 9080,55 lei (echivalentul a 2214,77 USD) pe care a achitat-o la Spitalul de femei din Texas în vederea efectuării operaţiei de cezariană, motivat de faptul, că aşa cum rezultă din toate actele medicale, în urma acestui accident a suferit un politraumatism cu fractură, identificat ca un factor de risc pentru o naştere normală, iar rubrica "Alegerea pacientei" şi "Obţinerea acordului pentru operaţie primară cezariană" din actul medical atestă consimţământul dat pentru intervenţia chirurgicală, aşa cum este el solicitat de medici, ca şi în orice altă situaţie atunci când este necesară o operaţie. Dacă era vorba numai despre alegerea sa, atunci nu mai scriau de existenţa fracturii.

De altfel, este ştiut faptul că în SUA, dar şi în alte ţări dezvoltate, primează şi sunt încurajate naşterile pe cale naturală.

A mai arătat că în mod greşit tribunalul a reţinut numai jumătate din suma de 5.516 lei (1400 USD), adică 2758 lei, reprezentând contravaloarea şedinţelor de psihoterapie pe care le-a efectuat în perioada decembrie 2016 - septembrie 2017 la un cabinet de psihiatrie din Houston, prin interpretarea eronată a noţiunii de stres posttraumatic şi a efectelor sale.

Tulburarea de stres posttraumatic (cunoscută şi ca PTSD) este o tulburare psihică caracterizată prin gânduri şi amintiri, coşmaruri vii, repetitive, flashback-uri, comportamente de evitare, hiperreactivitate a sistemului vegetativ şi modificări ale dispoziţiei, simptome care apar după o experienţă psihotraumatizantă intensă ce implică risc vital, ca de exemplu: războiul sau dezastrele naturale, atac violent, abuz sexual, răpire, terorism, tortură, accidente severe individuale sau colective, moartea neaşteptată sau în condiţii violente a unei persoane dragi. Ori, accidentul care i-a pus viaţa în pericol a avut o influenţă directă asupra stării sale psihice şi, din punct de vedere emoţional, prezintă efecte de lungă durată cu simptomele mai sus arătate. Din cauza naturii epuizante a acestor simptome a participat la şedinţe de terapie şi a luat tratament medicamentos, însă datorită caracterului-cronic şi a intensităţii afecţiunii, va fi nevoită să facă tratament continuu în anii care vor urma, afecţiune care nu este tratabilă, aşa cum menţionează în scrisoarea medicală dr. psihiatru ..., profesor la Colegiul de Medicină .. şi Clinica .. din Houston, Texas.

În afară de actul medical enunţat mai sus care a fost completat şi eliberat de un profesionist, în susţinerea celor arătate se prevalează şi de declaraţia martorei G. care a declarat că a avut dureri incredibile şi că suferă de sindrom posttraumatic.

A mai arătat că solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 18.000 lei, reprezentând venitul nerealizat în perioada îngrijirilor medicale, motivat de faptul că acest venit este cert şi justificat, fiind dovedit prin declaraţiile martorelor audiate în cauză. S-a demonstrat că în perioada respectivă nu şi-a putut desfăşura activitatea de modelling pe care o presta de mai mult timp, câştigul său lunar fiind între 500-1000 euro pe lună.

Totodată, nu a putut finaliza nici proiectul muzical în care era implicată la data accidentului, din care, potrivit declaraţiei martorei G. ar fi putut realiza un venit de 1500-2000 euro pe concert, adică 4000 euro în perioada incapacităţii de muncă.

De asemenea solicită obligarea pârâţilor şi la plata sumei de 5325 lei, reprezentând avansul achitat în luna martie 2015 numitului J. pentru realizarea proiectului muzical.

Prin declaraţia dată, G. arată punctual faptul că era PR-ul său, că împreună se ocupau de acest proiect muzical complex, că la momentul accidentului era înregistrată 80% din partea muzicală pentru care i-a achitat producătorului suma de 1200 euro. Din cauza accidentului proiectul a rămas neterminat.

În ce priveşte prejudiciul de natură morală, arată că acordarea daunelor morale numai în cuantum de 75.000 lei nu reflectă nicidecum o reparaţie realistă a prejudiciului cauzat prin evenimentul rutier, cu toate consecinţele sale pe plan fizic şi psihic, instanţa fiind ţinută a se raporta la criteriul echităţii, precum şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirile acordate consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă că a fost victima accidentului la o vârstă tânără, că leziunile suferite în urma accidentului a căror durată stabilită prin certificatul medico-legal a fost de 120 de zile au impus internarea în două spitale, urmate de o perioadă îndelungată de imobilizare la pat şi de recuperare medicală, cu suferinţe fizice şi psihice intense.

Toate acestea i-au afectat activitatea profesională pe care o desfăşura la acea vreme în domeniul modellingului şi în domeniul muzical, imposibilitatea prelungită de deplasare şi mişcare, punând-o în situaţia de a renunţa la proiectul muzical pe care-1 iniţiase în luna martie 2015 împreună cu martora G., dar şi la modelling.

Sub aspectul majorării daunelor morale, aşa cum rezultă din probatoriul testimonial, nu pot fi ignorate consecinţele ireversibile pentru viitor.

Având în vedere toate aceste aspecte, dar şi faptul că aprecierea prejudiciului nepatrimonial nu se rezumă la determinarea unui preţ al suferinţei fizice şi psihice, acestea fiind inestimabile, solicită majorarea daunelor morale la suma de 225.000 lei. Această sumă este de natură să asigure o reparaţie justă a prejudiciului moral şi fizic suferit în sensul garantării unei despăgubiri adecvate şi echitabile, să respecte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, să garanteze un tratament comparabil al victimelor accidentelor rutiere, a protecţiei sociale a acestora în concordanţă cu jurisprudenţa europeană şi cea similară din România.

Prin apelul declarat, pârâta C. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi, în subsidiar, schimbarea sentinţei apelate în sensul obligării BAAR şi a B. SRL la plata prejudiciului suferit de intimata-reclamantă.

Apreciază sentinţa civilă pronunţată netemeinică şi nelegală, fiind reţinută în mod greşit situaţia de fapt în cauză, urmare a probatoriului administrat deficitar, compus din declaraţii subiective de martori şi înscrisuri întocmite pro causa, ce a creat o falsă prezentare a realităţii evenimentului din 14.04.2015 şi a urmărilor sale.

În fapt, a arătat că în cursul zilei de 14.04.2015, aflându-se în parcul de recreere D., a închiriat împreună cu fratele său de la societatea  B. SRL două ATV-uri cu intenţia de a se plimba în împrejurimi. Neavând experienţă în manevrarea motociclului a refuzat expres să fie însoţită de reclamantă în calitate de pasager, însă datorită atitudinii insistente a acesteia a acceptat în cele din urmă, reclamanta afirmând că îşi asumă întreaga răspundere şi riscul aferent.

Pe parcursul deplasării, reclamanta a efectuat mai multe manevre de natură să pună în pericol deplasarea în bune condiţii, efectuând mişcări bruşte pe motociclul aflat în mişcare. Deşi a avertizat intimata că prin mişcările sale destabilizează motociclul, la urcarea unei pante uşoare ridicându-se brusc în picioare a dezechilibrat mijlocul de transport, iar în urma balansului creat ATV-ul s-a răsturnat.

În urma incidentului, intimata a fost internată la Spitalul Judeţean în perioada 14.04.2015- 17.04.2015. Starea intimatei la externare fiind ameliorat, iar schema de tratament nu a presupus eliberarea unei prescripţii medicale, concediu medical la externare sau prescripţie medicală pentru dispozitive medicale în ambulatoriu. Ulterior, la solicitarea expresă a intimatei de a obţine o a doua opinie medicală, aceasta a fost internată la Spitalul Universitar de Urgenţă, în perioada 17.04.2015-22.04.2015 cu următoarele recomandări la externare: repaus la pat pentru 14 zile şi fără efort fizic pentru 3 luni de la incident.

Prin cererea de chemare în judecată şi prin martorii administraţi s-a creat falsa prezentare a unei imobilizări prelungite a reclamantei: internarea prelungită în unităţi spitaliceşti, 3 luni de zile de imobilizare la pat şi recăpătarea treptată, îndelungată a posibilităţii de deplasare fără dispozitive medicale.

Însă, în realitate, astfel cum rezultă din documentele medicale existente la dosar, reclamanta a stat internată o perioadă scurtă de timp şi posibilitatea sa de deplasare nu a fost în niciun moment afectată. Viaţa sa familială şi socială nu a fost afectată în mod grav cum se afirmă şi nici viaţa profesională, în condiţiile în care conform informaţiilor publice existente pe reţelele de socializare încă din data de 07.07.2015 aceasta s-a aflat în vacanţe, inclusiv în alte ţări, proiectele sale muzicale s-au desfăşurat fără a fi afectate (la sfârşitul lunii septembrie filmând videoclipul pentru piesa dorită), rămânând însărcinată în luna noiembrie 2015 şi căsătorindu-se ulterior în luna iunie 2016.

Cu privire la sentinţa civilă apelată, consideră soluţia instanţei de fond netemeinică şi nelegală, pentru următoarele considerente:

I. Instanţa de fond în mod greşit a considerat că nu este incidentă cauza de exonerare de răspundere prevăzute de art. 1352 din Codul Civil.

În doctrină, fapta victimei a fost definită a fi: actul de conduită ilicit şi culpabil al persoanei prejudiciate, care, din punct de vedere cauzal, determină sau favorizează producerea prejudiciului în dauna sa.

Cauza răsturnării motociclului a fost dezechilibrul creat de pasager prin mişcările bruşte şi ridicarea acestuia în picioare, în condiţiile în care mijlocul de transport se afla în urcare iar centrul de greutate era necesar a fi înclinat spre vârful acestuia.

Altfel spus, răsturnarea motociclului a fost cauzată de victimă prin schimbarea centrului de greutate în urcare, deşi fusese avertizată că stabilitatea mijlocului de transport este pusă în pericol de acţiunile sale.

Mai mult, dovada schimbării centrului de greutate din culpa pasagerului rezultă chiar din afirmaţiile intimatei din cuprinsul cererii de chemare în judecată: „eram în spatele motociclului care a venit în stânga şi pe spate." Astfel că, în mod evident, rezultă din poziţia motociclului la cădere că dezechilibrul s-a creat în zona din spate a mijlocului de transport, respectiv unde se afla pasagerul.

Ori, raportat la modul de desfăşurare al incidentului şi ignorarea de către victimă a solicitărilor adresate, în mod repetat, în cauză sunt incidente prevederile art. 1352 din Codul civil, nefiind în culpă de incident ci acesta rezultând din fapta victimei însăşi.

II. Instanţa de fond greşit nu a luat în considerare prevederile art. 1356 alin. 2 din Codul Civil.

Chiar dacă s-ar aprecia că lipsa sa de experienţă în manevrarea motociclului a contribuit la producerea incidentul din 14.04.2015, aceasta nu putea fi decât în ipoteza unei vinovăţii comune a sa cu victima, astfel încât prejudiciul presupus suferit, prin raportare la împrejurările concrete în care s-a derulat incidentul, urma a fi stabilit în sarcina sa proporţional culpei avute.

Prin soluţia pronunţată, instanţa de fond nu a luat în considerare că a avertizat-o pe victimă şi a refuzat iniţial urcarea sa pe motociclu şi nici faptul că reclamanta a recunoscut prin cererea de chemare în judecată că îi era cunoscută lipsa de experienţă în conducerea mijloacelor de transport, deţinând permis de conducere la acel momentul de o perioadă scurtă de timp.

Ori, nici din acest considerent soluţia instanţei de fond nu este legală, întrucât a fost înlăturat din raţionamentul logico-juridic expus cunoaşterea de către victimă a lipsei sale de experienţă, faptul că fusese avertizată în acest sens şi culpa sa prin acţiunea de destabilizare a motociclului.

III Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Din cuprinsul art. 1357 rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se impune a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: a) existenţa unui prejudiciu; b) săvârşirea unei fapte ilicite; c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; d) săvârşirea cu vinovăţie a faptei ilicite prin care s-a cauzat prejudiciul.

Cu privire la existenţa prejudiciului, arată că prin sentinţa pronunţată s-a dispus obligarea la plata sumei de 7.968,25 lei reprezentând daune materiale prin înlăturarea din cuprinsul borderoului de cheltuieli doar parţială a cheltuielilor nejustificate invocate de reclamantă.

Astfel suma de 7.968,25 lei la care a fost obligată de instanţa de fond este compusă din: 2.758 lei reprezentând 1/2 din suma achitată cu titlu de şedinţe de psihoterapie şi 5.210,25 lei (cheltuieli de spitalizare, medicamente, saltea ortopedică, deplasări în perioada recuperatorie, alimente suplimentare, servicii de kinetoterapie şi masaj).

Astfel cum rezultă din documentele emise de Spitalul Judeţean, incidentul produs nu a fost o ameninţare vitală, victima prezentându-se cu o fractură şi o entorsă, fără vreo afectare sau un semn că i-a fost pusă viaţa în pericol iminent, neavând spitalizare prelungită şi nici necesitate de suport vital; că nu contestă sindromul posttraumatic, însă acesta nu se datorează incidentului din 14.04.2015.

Privitor la cheltuielile de spitalizare, medicamente, saltea ortopedică, deplasări în perioada recuperatorie, alimente suplimentare, servicii de kinetoterapie şi masaj, nici acestea în mare parte nu se justifică: victima îşi avea părinţii cu domiciliul în .., astfel încât nu pot fi puse în sarcina sa cheltuielile făcute de aceasta pentru vizitarea părinţilor, iar din recomandările medicilor nu rezultă a fi necesară o alimentaţie diferită de cea avută anterior sau trimiteri la kinetoterapie şi masaj.

Mai mult, reclamanta avea recomandat timp de trei luni de la incident să nu facă efort fizic, iar la 5 luni aceasta postează pe reţeaua de socializare facebook.com că a început un program cu antrenor personal la o sala de fitness pentru modelarea corpului, ceea ce denotă recuperarea completă a intimatei.

De asemenea, nici cuantumul prejudiciului moral presupus încercat de intimată de 75.000 lei nu se justifică, iar acordarea acestuia este contrar scopului economico-social în care a fost recunoscut de lege, de regulile de convieţuire socială şi contrar bunei-credinţe.

Prejudiciul moral încercat de intimată era necesar a fi cuantificat prin raportare la consecinţele negative produse în cauză în plan psihic, importanţa şi măsura valorii lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, efectul produs asupra situaţiei sociale, familiale şi profesionale a intimatei. Iar toate aceste criterii trebuiau subordonate unei aprecieri rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv.

Din postările intimatei pe reţelele de socializare, după incidentul din 14.04.2015 nu rezultă: că aceasta a fost imobilizată o perioadă îndelungată, că nu şi-ar fi putut continua carierea muzicală, că posibilităţile ei sociale ar fi fost suprimate în perioada imediat următoare incidentului şi nici să i-ar fi fost afectată posibilitatea de a-şi întemeia o familie.

De asemenea, din însăşi probatoriul administrat în faţa instanţei de fond rezultă, fără urmă de dubiu, că intimatei nu i-a fost limitată posibilitatea de a-şi întemeia o familie, rămânând însărcinată la circa 6 luni de la incident, fără indicaţii de la medicul ginecolog de a lua măsuri suplimentare pe perioada sarcinii, bazinul acesteia deşi consolidat viciat nepunând în pericol dezvoltarea intrauterină a fătului.

Concluzionând, nu se poate afirma că incidentul din 14.04.2015 a creat o stare de pericol de natură să ducă la un sindrom post traumatic astfel încât intimata să fie afectată psihic de incident şi, în mod cert, efectul produs asupra situaţiei sociale, familiale şi profesionale nu este unul de natură să justifice acordarea unor despăgubiri morale în cuantum de 75.000 lei, în condiţiile în care viaţa intimatei a urmat un curs firesc ulterior evenimentului.

Referitor la săvârşirea unei fapte ilicite, arată că nu a săvârşit nicio faptă ilicită - conducerea motociclului a fost făcută conform legislaţiei în materie şi respectând instructajul făcut de deţinătorul mijlocului de transport. Faptul că, din culpa victimei, prin mişcările bruşte şi ridicarea acestuia în picioare, centrul de greutate al motociclului s-a modificat ducând la balansarea mijlocului de transport urmată de răsturnarea acestuia nu îmi poate fi imputată.

Referitor la existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu arată că acesta lipseşte atunci când prejudiciul este cauzat în exclusivitate de forţa majoră, uneori de cazul fortuit, de fapta unei terţe persoane sau fapta victimei.

Presupusul drept la reparaţie al intimatei este dat de un prejudiciu îndoielnic consecinţă a unei faptei ilicite inexistente.

Potrivit art. 16 din Codul civil: Fapta este săvârşită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deşi trebuia să îl prevadă.

Ori, nici cea mai prudentă persoană nu poate să prevadă că reclamanta, cunoscând lipsa de experienţă a şoferului, nu va respecta indicaţiile acestuia, îi va îngreuna deplasarea punându-şi în pericol propria integritate fizică şi va crea condiţiile propice de răsturnare a motociclului.

Raportat la cele menţionate rezultă că nu este întrunită cerinţa legală a vinovăţiei în cazul acelui autor care, săvârşind fapta, nu a prevăzut şi nici nu trebuia să prevadă urmările ei păgubitoare.

IV. Cu privire la răspunderea civilă a BAAR şi a  B. SRL, arată că, în conformitate cu prevederile art. 251 alin. 10 lit. a din Legea nr. 32/2000:„ (10) Fondul se constituie în scopul: b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de autovehicule, dacă: - autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare;"

Pentru motociclul tip ATV implicat in incidentul din 14.04.2015 exista obligaţia înmatriculării şi asigurării în conformitate cu dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data producerii accidentului, aşadar în situaţia în care proprietarul autovehiculului nu şi-a îndeplinit obligaţia de a încheia un contract de asigurare de tip RCA devin incidente dispoziţiile legale sus menţionate, BAAR având obligaţia de reparare a prejudiciilor suferite.

Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu există o legătură de cauzalitate între fapta ilicită săvârşită de B. SRL şi prejudiciul creat şi implicit nu putea fi obligată BAAR la plata prejudiciului încercat de victimă, întrucât vehiculul închiriat de la B. SRL circula pe drumuri publice, iar baza de plecare a acestui vehicul era situată într-o parcare publică.

Totodată, poliţa de asigurare pentru pagube prin accidente de autovehicule nu limitează răspunderea asigurătorului de despăgubire la accidentele astfel cum sunt ele definite de art. 75 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Altfel spus, în cazul în care ar fi fost încheiată o poliţă de tip RCA reclamanta îşi putea recupera prejudiciul creat de la societatea de asigurare, indiferent de locul producerii accidentului.

Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că BAAR nu poate fi obligată la plata prejudiciului încercat de victimă, raportându-se la prevederile art. 75 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice deşi prevederile art. 251 alin. 10 lit. a din Legea nr. 32/2000 nu conţineau o astfel de limitare.

Solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi, în subsidiar, schimbarea sentinţei apelate în sensul obligării Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi a SC B. SRL la plata prejudiciului suferit de intimata-reclamantă.

 Prin întâmpinarea depusă la dosar, S.C. B.S.R.L. prin administrator K. a solicitat, în principal, respingerea ambelor apeluri ca nefondate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică şi, în subsidiar, admiterea în parte a apelului formulat de pârâta C., doar în ceea ce priveşte motivul nr. I şi II din cererea de apel, care vizează existenţa culpei reclamantei în producerea accidentului şi, implicit, suportarea presupusului prejudiciu de către aceasta, dar şi în ceea ce priveşte motivul nr. III de apel cu privire la existenţa şi întinderea presupusului prejudiciu invocat de reclamantă.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că angajarea răspunderii civile delictuale operează asupra conducătorului auto, pârâta C., vinovată de săvârşirea faptei ilicite şi de producerea prejudiciului, însă, aşa cum susţine şi pârâta este relevantă şi conduita ilicită şi culpa reclamantei la producerea accidentului, respectiv faptul că răsturnarea ATV-ului a fost cauzată şi de conduita reclamantei, care prin mişcări bruşte şi ridicarea acesteia în picioare în timp ce ATV-ul se afla în urcare a pus în pericol stabilitatea motociclului. Această împrejurare rezultă din probele administrate în cauză, declaraţii de martori şi înscrisuri, coroborate cu menţiunile din Referatul cu propunere de clasare întocmit de IPJ, Poliţia or... la 11.08.2015 şi din Ordonanţa de clasare din 19.08.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria ..

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, între omisiunea încheierii poliţei de asigurare RCA şi prejudiciul suferit de reclamantă nu există un raport de cauzalitate care să atragă răspunderea civilă a SC B. pentru prejudiciul suferit de reclamantă, iar între SC B. şi pârâta C. nu există un raport de prepuşenie pentru a fi angajată răspunderea sa pentru fapta prepusului, a existat doar un contract de închiriere, raportul juridic fiind unul de locaţiune, respectiv un raport juridic între locator şi locatar.

Pârâta C. nu a respectat traseul indicat, a părăsit drumul public, a pierdut controlul ATV-ului şi datorită comportamentului reclamantei s-a răsturnat pe o parte producând accidentarea reclamantei.

Chiar dacă se susţine că nu deţinea o asigurare RCA pentru ATV-ul închiriat acesteia, această împrejurare nu creează în sarcina sa o obligaţie de plată a prejudiciului produs de către pârâta C., vinovată împreună cu reclamanta de producerea accidentului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a solicitat respingerea ambelor apeluri ca nefondate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond.

BAAR nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză pentru că evenimentul din data de 09.05.2015 nu poate fi încadrat în categoria accidentelor de circulaţie. Evenimentul a avut loc, potrivit referatului cu propunere de clasare al IPJ ”pe o păşune situată în vecinătatea cantonului silvic E.", iar organele de poliţie nu au înregistrat acest eveniment ca accident circulaţie şi nu au efectuat cercetări sub acest aspect întrucât acesta nu a avut loc pe un drum public. Accidentul nu a avut loc pe drumurile publice, astfel că în mod normal nu ar fi trebuit încadrat în categoria accidentelor rutiere, neimpunându-se constatarea garanţiei BAAR (FPVS) pentru despăgubirea reclamantei.

Solicită a fi avute în vedere în acest sens disp. art.75 din OUG 195/2002 şi art. 6 pct. 14 din OUG nr. 195/2002.

Pe cale de consecinţă, se impune respingerea pretenţiilor formulate în contradictoriu cu BAAR ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Atât reclamanta A., cât şi pârâta C. apreciază în mod eronat că BAAR ar avea calitate procesuală pasivă, invocând art.26 alin.2 din Norma 23/2014.

Ori, în cazul de faţă nu ne găsim în prezenţa unui accident de vehicul, deoarece evenimentul nu s-a produs pe drumurile publice, ci pe o păşune. Mai mult, vehiculul, un ATV, nu este destinat, prin concepţie, deplasării pe drumurile publice; echiparea sa şi motorizarea sunt special concepute pentru deplasarea pe terenuri accidentate.

Pârâta C. încearcă să atragă o ipotetică răspundere civilă a BAAR, dar aceasta nu există, din moment ce intervenţia BAAR este una legală (în cazul autovehiculelor neasigurate), fiind vorba despre garanţia acestuia în raport cu persoana prejudiciată, cu un drept de regres împotriva persoanei responsabile de crearea prejudiciului.

Pe fondul cauzei, cu privire la cuantumul daunelor morale, solicită ca la aprecierea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale să se acorde importanță doar caracterului compensatoriu al despăgubirilor pentru daune morale, şi nu celui punitiv.

Astfel, în dreptul continental, despăgubirile acordate pentru daune morale vizează alinarea suferinţei şi nu producerea satisfacţiei prin sancţionarea pe latură civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului.

Principiul restitutio in integrum nu poate fi aplicat şi nici nu trebuie avută o astfel de abordare. Indiferent de suma acordată, oricât de mare, persoanele decedate sau suferinţele îndurate ca urmare a vătămărilor corporale nu pot fi recuperate. Despăgubirile trebuie să producă doar alinarea suferinţei şi nu o repunere în situaţia anterioară (lucru imposibil) şi să fie ancorate în realitatea socio-economică naţională.

În absenţa unor criterii obiective prevăzute în legislaţia naţională, care să contureze un sistem de referinţă la care să se raporteze atât justiţiabilii cât şi instanţele, practica judiciară în materia compensaţiilor pentru daune morale a evoluat relativ neunitar.

Cu acordul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, FPVS a demarat studiul privind daunele morale rezultate în urma vătămării corporale ori decesului persoanelor, pentru studiu fiind preluate şi centralizare un număr de 2339 decizii ale Curţilor de Apel din România.

Solicită ca instanţa să ia act de practica naţională în materie şi să stabilească despăgubirile pentru daune morale în limita mediile expuse în acest ghid.

În ceea ce priveşte pretenţiile pentru daune morale, având în vedere complexitatea stabilirii despăgubirilor pentru prejudicii morale, apreciază că instanţa va trebui să motiveze efectul compensatoriu al acestora, fără a încerca să preţuiască viaţa persoanei, reţinând totodată că aceste compensaţii nu trebuie să fie nici amenzi excesive pentru persoana responsabilă de crearea prejudiciului şi nici o îmbogăţire fără just temei a părţii prejudiciate.

În acest sens, instanţa trebuie să individualizeze daunele morale acordate în persoana celui responsabil de prejudiciu si nu a disponibilităţilor financiare ale BAAR.

Mai mult, s-a reţinut constant în doctrină că fidejusorul nu poate fi obligat la mai mult decât poate fi obligat însuşi debitorul obligaţiei pentru care se garantează.

Totodată, instanţa, în acordarea acestor daune morale, trebuie să aibă în vedere faptul că Fondul, după achitarea către persoana prejudiciată a despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească, este obligat să recupereze integral, inclusiv pe calea executării silite, aceste sume de la persoana responsabilă de crearea prejudiciului.

În ceea ce priveşte dovada acestor prejudicii, se reţine că durerea încercată de vătămările corporale suferite este reală, iar instanţa trebuie să aibă în vedere, la stabilirea despăgubirilor pentru daune morale, alinarea suferinţei pricinuite.

Întrucât jurisprudenţa României este unicul criteriu oferit de lege, analiza acestuia este deosebit de importantă, iar în acest sens trebuie să se aibă în vedere nu doar susţinerile părţilor, ci şi ”Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale".

Apreciază că suma pe care BAAR o poate acorda, în condiţiile practicii instanţelor de judecată din România reclamantei A., care a avut un nr. de 120 zile de îngrijiri medicale este de 51.000 lei.

Cu privire la cuantumul daunelor materiale, arată că prejudiciul suferit de partea prejudiciată, pe care Fondul poate fi obligat să îl garanteze şi să îl plătească în măsura în care vinovatul nu va face el însuşi acest lucru, va fi doar cel care este calculat în conformitate cu prevederile art. 50, pct. 1 din Norma Preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 23/2014

Solicită a se reţine faptul că printre documentele justificative depuse se regăsesc cheltuieli care nu pot fi acordate, având în vedere că privesc produse alimentare obişnuite, care nu au legătură cu o alimentaţie specială, recomandată de medicul specialist.

Astfel de cheltuieli nu pot fi acoperite şi nu pot fi acceptate de instanţa ca prejudiciu direct sau indirect al vătămării corporale suferită de reclamantă.

De asemenea, nu pot fi primite cheltuielile efectuate în Statele Unite pentru naştere, deoarece, chiar dacă reclamanta este rezidentă în urma căsătoriei în Houston, Texas, serviciile medicale prilejuite de acest eveniment se putea efectua fără probleme şi în România, având astfel un caracter voluptoriu.

Potrivit art.1522 alin.5 NCC, cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligaţia într-un termen rezonabil, calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligaţia este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.

Astfel, preferind acţiunea în justiţie în locul soluţionării litigiului pe cale amiabilă, reclamantul s-a angajat la cheltuieli voluptorii, aceasta în condiţiile în care nu a încercat în prealabil limitarea prejudiciului reprezentat de aceste cheltuieli prin soluţionarea pe cale amiabilă în colaborare cu BAAR (FPVS).

Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta A. a solicitat respingerea apelului declarat de pârâta C. ca nefondat.

În primul rând, a arătat că solicitarea de respingere a cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtei apelante C., ca neîntemeiata, excede cadrului procesual al acţiunii promovate de către ea.

Această acţiune este interpretată de către apărătoarea din apel ca fiind formulată, în principal, pentru răspunderea BAAR (care a asimilat FPVS) şi apoi împotriva pârâtei apelante, respectiv a SC B. SRL.

Se invocă, la modul general în cauză, administrarea unui probatoriu deficitar, compus din declaraţii de martori subiective şi înscrisuri întocmite pro causa, ce au creat o falsă prezentare a realităţii evenimentului şi a urmărilor sale, fără să se arate în ce au constat declaraţiile subiective ale martorilor şi ce înscrisuri s-au constatat ca fiind "ticluite".

Apoi, se solicită incidenţa cauzei de exonerare a răspunderii civile delictuale, respectiv cea prevăzută de art. 1352 Cod civil: fapta victimei însăşi şi fapta terţului, raportat la cazul fortuit, ca fiind exonerator de răspundere.

S-a făcut referire la victima care se află în subordinea pârâtului, dar a depăşit instrucţiunile primite şi a avut iniţiative intempestive, toate acestea fiind legate de o anumită interpretare a art. 1352 Cod civil, dar apărătoarea pârâtei apelante nu a explicat în ce a constat cazul fortuit şi nici relaţia de subordonare dintre părţi, care erau instrucţiunile primite şi de la cine etc.

Solicită a se constata că pârât apelantă a relatat în mod trunchiat declaraţia sa, în care a afirmat că: "eram în spatele motociclului care a venit în stânga şi pe spate".

Practic, cauza răsturnării s-a datorat manevrei nereuşite a pârâtei apelante de a urca o pantă (care nu era uşoară), iar în momentul în care a simţit că abordarea perpendiculară cu o viteză neadecvată va duce la răsturnarea ATV-ului, a încercat virarea spre stânga, fapt ce a dus la căderea sa şi prăbuşirea motociclului peste ea, lateral stânga.

Pe de altă parte, indiferent dacă s-ar fi balansat sau ridicat pe parcursul traseului, ca pasageră, nu avea cum să influenţeze centrul de greutate al ATV-ului, vehicul ce are patru roţi motrice, deci o stabilitate constantă în regim de exploatare raţională, mai ales că nu depăşea greutatea de 60 kg.

Legat de punctul III al motivării apelului pârâtei apelante C., referitor la inexistenţa răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, a constatat o motivare contradictorie raportată la condiţiile ce trebuie întrunite cumulativ în accepţiunea disp. art. 1357 Cod civil.

Prima condiţie se referă la existenţa prejudiciului, care în varianta materială nu este combătută în totalitate, adică faptul că nu se spune că prejudiciul nu există, ci acesta este contestat doar ca întindere, prin supoziţii, interpretări, cvasi raportări la constatările emanate de specialişti etc.

O motivare asemănătoare se referă şi la cuantumul prejudiciului moral, raportat la scopul economico-social în care a fost recunoscut de către lege.

Daunele morale nu au legătură cu scopul economico-social ce a fost invocat de către apărătoarea pârât apelantei, în contextul în care nu a încercat să combată principiile invocate prin acţiune.

Însă, cel mai grav aspect al motivării apelului îl constituie enumerarea şi alăturarea cu rea-credinţă a unor aşa-zise probe, care constau în postările de pe reţelele sale de socializare.

În ciuda acestor încercări de a i se crea o falsă stare de sănătate şi fericire, încă de la două săptămâni de la accident, solicită a se avea în vedere că susţinerile din acţiune, întemeiate pe înscrisuri şi martori, nu pot fi răsturnate deoarece sunt bazate pe realitate.

Faptul că a fost consultată şi diagnosticată de către unul dintre cei mai buni chirurgi ortopezi din ţară, a dus la evitarea unor operaţii riscante pentru corectarea celor două fracturi de bazin şi la o vindecare prin imobilizare la pat, dar care nu a fost mai puţin dureroasă.

Aşa cum a reieşit din actele medicale depuse la dosarul de fond, în perioadele cât a fost internată în două spitale, a fost imobilizată la pat, imobilizare care a continuat şi în ambulatoriu. Ulterior, a urmat o perioadă de recuperare, constând în mersul cu cadrul şi cârjele, programul de kinetoterapie efectuat în clinici specializate şi apoi săli de gimnastică, toate acestea fiind absolut necesare pentru însănătoşirea sa.

După această perioadă, în care a început să se deplaseze şi să se recupereze, la recomandarea medicului ortoped, activităţile sale nu au depăşit limita unei recuperări normale după un astfel de accident, aşa cum s-a încercat să se exagereze prin prezentarea unor probe incerte ca dată şi desfăşurare.

Aceasta nu înseamnă că diagnosticul din certificatul medico-legal emis la trei luni după internare, a radiografiei de bazin cu explicaţiile medicale, nu certifică existenţa unor urmări grave: ”fractură veche, ram ilio-pubian bilateral asimetrică, vicios consolidată. Bazin asimetric, modificări degenerative incipiente ale articulaţiei", ceea ce denotă existenţa unui handicap medical permanent.

La fel, nu se poate nega şi consecinţa naşterii prin cezariană, care a necesitat cheltuieli suplimentare, dar şi un risc pentru naşterea unui al doilea copil, precum şi remanența psihică a accidentului, mai ales că ar fi putut avea consecinţe mai grave.

Punctul IV al apelului, legat de obligarea copârâtelor la plata despăgubirilor, nu mai confirmă inexistenţa răspunderii culpei civile delictuale a numitei C., care a fost negată pe tot parcursul procesului civil.

Chiar în lipsa răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a conducătoarei ATV-ului, apelanta constată în mod surprinzător ca este întrunită răspunderea civilă a BAAR şi a SC B. SRL, raportată la dispoziţiile, prezentate în mod aleator, din legislaţia privind asigurările RCA din România, dar mai ales din Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, pârâta apelantă neagă cea mai mică culpă în conducerea unui autovehicul, indiferent de locul accidentului, dar îi convine că altcineva este obligat să plătească prejudiciul, cu toate că la instanţa de fond apărătoarea pârâtei C. a lăsat la aprecierea instanţei constatarea obligaţiei BAAR (FPVS) şi a societăţii care funcţiona fără ca ATV-urile să fie asigurate RCA, respectiv SC B.SRL.

Această inconstanţă în apărarea pârâtei apelante, dublată de necunoaşterea legislaţiei privitoare la asigurarea răspunderii civile prin accidente produse de autovehicule, a cauzat un fals conflict juridic între ea şi pârâtă, în condiţiile în care a ales să nu apeleze la rezolvarea laturii civile printr-un dosar penal, dar a considerat că, perfect legal, Fondul de Protecţie al Victimelor Străzii (acum BAAR) trebuie să plătească prejudiciul material şi moral suferit de către ea, iar societatea care le-a închiriat ATV-ul este răspunzătoare de eventualul regres privind culpa neasigurării autovehiculelor pentru care încasau şi încasează şi în prezent sume importante de bani.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta C. a solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă ca nefondat.

În ce priveşte excluderea sumei de 9.080,55 lei (echivalentul sumei de 2.214,77 USD) reprezentând costul efectuării operaţiei de cezariană, arată că instanţa de fond, în mod corect, a reţinut netemeinicia solicitării acestei sume, întrucât s-a reţinut că naşterea prin cezariană a fost alegerea apelantei iar, acest fapt, rezultă incontestabil din documentele medicale depuse la dosarul cauzei.

Aspectele invocate de intimată privind faptul că leziunile produse în urma accidentului i-ar fi făcut imposibilă naşterea pe cale naturală nu sunt dovedite, iar posibilitatea ca acestea să reprezinte un risc pentru naşterea naturală nu duce incontestabil la concluzia contrară.

În cauză, apelanta nu a dovedit că naşterea prin operaţia de cezariana nu a fost opţiunea sa cunoscând şi riscurile aferente naşterii pe cale naturală şi nici nu a dovedit că, în cazul în care ar fi optat pentru naşterea pe cale naturală, cuantumul cheltuielilor ar fi fost altul sau ar fi lipsit cu desăvârşire.

Cu privire la excluderea sumei de 2.758 lei, respectiv jumătate din suma solicitată de 5.516 lei (echivalentul a 1.400 USD) reprezentând contravaloarea şedinţelor de psihoterapie din perioada decembrie 2016 - septembrie 2017, apreciază că instanţa de fond în mod greşit a înlăturat doar jumătate din această sumă şi nu a înlăturat-o integral, întrucât în opinia sa incidentul din 2015 nu avea cum să dea naştere unui sindrom posttraumatic (PTSD). După cum rezultă din însăşi motivările apelantei, apariţia unui astfel de sindrom este dată de o experienţă traumatizantă ce implică risc vital: războaie sau dezastre naturale, atac violent, abuz sexual, răpire, terorism, tortură, accidente severe, moartea neaşteptată sau în condiţii violente a unei persoane apropiate.

Astfel cum rezultă din documentele emise de Spitalul Judeţean, incidentul produs nu a fost o ameninţare vitală, victima prezentându-se cu o fractură și o entorsă, fără vreo afectare sau un semn că i-a fost pusă viaţa în pericol iminent, neavând spitalizare prelungită și nici necesitate de suport vital.

Cu privire la excluderea sumei de 18.000 lei solicitată cu titlu de beneficiu nerealizat din activitatea de modelling şi artistică, apreciază că instanţa de fond, în mod corect, a reţinut caracterul incert şi nedovedit a sumei solicitate cu titlu de beneficiu nerealizat constând în venituri din muncă.

Veniturile din astfel de activităţi au caracter aleatoriu şi incert şi, totodată, nici nu ar fi putut proba un fapt negativ, respectiv că, în decursul celor 14 zile de repaos la pat, apelanta nu ar fi fost aleasă de vreo societate de profil în vederea prestării activităţii de modelling. Însă apelanta, în cazul în care s-ar fi întâmplat acest lucru, avea cu certitudine înscrisuri (corespondenţă electronică) care să ateste câştigarea castingului şi veniturile aferente de care ar fi fost lipsită.

Privitor la veniturile din proiectul muzical invocat, arătă că în perioada 16.09.2015 - 29.10.2015 apelanta a postat fotografii multiple de promovare a piesei muzicale la care lucrase în colaborare cu un alt artist: anunţă organizarea filmărilor videoclipului, prezenţa sa la diverse emisiuni Tv în scopul promovării piesei.

Nici cuantumul prejudiciului moral presupus încercat de apelantă de 75.000 lei nu se justifică, iar acordarea acestuia este contrar scopului economico-social în care a fost recunoscut de lege, de regulile de convieţuire socială şi contrar bunei-credinţe.

Este adevărat că accidentul în cauză a avut drept consecinţă lezarea integrităţii fizice a victimei, însă în cauză apelanta abuzează de drepturile sale procesuale şi doreşte transformarea acestui eveniment nefericit într-un câştig patrimonial, contrar prevederilor legale, respectiv acoperirea unei pagube.

Din documentele medicale existente la dosar, rezultă că A. a stat internată o perioadă scurtă de timp şi posibilitatea sa de deplasare nu a fost în niciun moment afectată. Viaţa sa familială şi socială nu a fost afectată în mod grav, cum se afirmă, şi nici viaţa profesională, în condiţiile în care conform informaţiilor publice existente pe reţelele de socializare încă din data de 07.07.2015 aceasta s-a aflat în vacanţe, inclusiv în alte ţări, proiectele sale muzicale  s-au desfăşurat fără a fi afectate (la sfârşitul lunii septembrie filmând videoclipul pentru piesa dorită), rămânând însărcinată în luna noiembrie 2015 şi căsătorindu-se în luna iunie 2016.

Concluzionând, efectul produs asupra situaţiei sociale, familiale şi profesionale nu este unul de natură să justifice acordarea unor despăgubiri morale în cuantum de 75.000 lei şi cu atât mai puţin în cuantum de 225.000 lei, în condiţiile în care viaţa intimatei a urmat un curs firesc ulterior evenimentului.

Examinând apelul formulat de apelanta-reclamantă, Curtea reţine următoarele:

Primul motiv de apel vizează soluţia de respingere a acţiunii împotriva pârâtei BAAR (fosta FPVS).

Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin.1, 3 din normele privind FPVS (devenit ulterior BAAR), aprobate prin ordinul CSA nr. 1/2008, în vigoare la data producerii accidentului:

”(1) Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării.

 (3) Dacă pentru vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vătămări corporale sau decese”.

Este adevărat că nu există o definiţie legală a noţiunii de ”accident de vehicule”, însă în această situaţie trebuie avut în vedere înţelesul pe care acest termen îl are în vorbirea obişnuită, adică de eveniment imprevizibil în care este implicat cel puţin un autovehicul şi în urma căruia au rezultat vătămarea corporală sau decesul uneia sau mai multor persoane, ori pagube materiale.

Instanţa de fond a procedat în mod nelegal raportându-se la noţiunea de ”accident de circulaţie”, aşa cum este definită de OUIG nr. 195/2002, întrucât această reglementare vizează doar circulaţia pe drumurile publice.

Or, din moment ce textul legal nu limitează răspunderea FPVS la accidentele produse pe drumurile publice, ci se referă în general la accidente de vehicule, interpretul acestui text nu poate adăuga alte condiţii neprevăzute de legiuitor.

Această concluzie este confirmată de dispoziţiile art. 26 alin. 2 din Norma ASF nr. 23/2014, în vigoare la data accidentului, potrivit cărora: ”Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA” .

Prin urmare, întrucât FPVS (ulterior BAAR) răspunde în cazul în care autovehiculul care a produs accidentul nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, deşi legea prevede obligativitatea asigurării, aceasta va răspunde ca întindere în aceleaşi condiţii ca şi asiguratorul RCA.

Pentru aceste motive, Curtea apreciază că acest motiv de apel este dat, iar BAAR va fi obligat în solidar cu pârâta C. la plata daunelor morale, materiale şi a cheltuielilor de judecată.

Al doilea motiv de apel vizează obligarea şi a SC B.SRL, în solidar cu ceilalţi pârâţi, la plata daunelor morale şi materiale.

Curtea reţine, în acest sens, că nu există nici o legătură de cauzalitate între fapta acestei pârâte, care nu a încheiat o poliţă de asigurare RCA pentru ATV-ul în cauză, deşi era obligatorie, şi accidentul de vehicule soldat cu vătămarea corporală a reclamantei. Cum nu există nici un raport de prepuşenie între această societate şi conducătorul ATV-ului nu există nici un temei juridic pentru atragerea răspunderii sale civile delictuale.

Ultimul motiv de apel, legat de întinderea despăgubirilor materiale şi morale, va fi analizat împreună cu motivele de apel vizând aceleaşi aspecte, formulate de pârâta C.

 În prealabil, Curtea apreciază că, din probele administrate în cauză, nu rezultă o culpă concurentă sau exclusivă a reclamantei la producerea accidentului.

Astfel, deşi pârâta C. susţine că reclamanta a contribuit sau chiar a provocat accidentul prin ridicarea în picioare şi balansarea ATV-ului, aceste aspecte nu rezultă din probele administrate în cauză.

Cât priveşte lipsa de experienţă a pârâtei în conducerea unui ATV sau a autovehiculelor în general, aceasta nu constituie o cauză de înlăturare sau de limitare a răspunderii, dispoziţiile art. 1357 al. 2 Cod civil instituind răspunderea autorului faptei ilicite pentru ce mai uşoară culpă. Este adevărat că o călătorie cu ATV-ul în scop recreativ pe drumuri neamenajate sau pe teren accidentat presupune un risc mult mai mare de accidentare decât o călătorie obişnuită pe un drum asfaltat. Această împrejurare poate avea relevanţă la stabilirea întinderii daunelor morale, însă nu trebuie confundată cu o culpă concurentă, în cazul de faţă culpa pentru producerea accidentului aparţinând în întregime conducătorului auto.

Pornind de la examinarea motivelor legate de întinderea daunelor materiale, Curtea constată că prima instanţă a procedat în mod legal şi temeinic la acordarea cheltuielilor pricinuite de spitalizare, medicamentaţie, saltea ortopedică şi celelalte cheltuieli în legătură cu recuperarea, în cuantum total de 5.210,25 lei, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosarul primei instanţe.

De asemenea, Curtea constată ca fiind rezonabilă obligarea pârâţilor la 1/2 din cheltuielile făcute cu şedinţele de psihoterapie, respectiv 2.758 lei, având în vedere că aceste şedinţe au fost efectuate în perioada decembrie 2016- septembrie 2017, pe cale de consecinţă, nefiind cert că accidentul în cauză a fost cauza unică şi determinantă a afecţiunii.

Totodată nu se poate reţine nici solicitarea pârâtei C. de înlăturare în întregime a acestor cheltuieli, având în vedere certificatul emis de Cabinetul de psihiatria familiei din Houston din care rezultă că în urma accidentului în cauză reclamanta prezintă efecte de stres posttraumatic, în legătură cu care au avut loc şedinţele de psihoterapie.

Cu privire la suma de 9.080,55 lei reprezentând contravaloarea operaţiei de cezariană suferită în Texas de reclamantă, Curtea apreciază că nu s-a făcut dovada cu certitudine a legăturii de cauzalitate între accident şi necesitatea acestei operaţii. Este adevărat că reclamanta a depus o adresă din partea dr. .. din cadrul Woman s Health Group, prin care acesta certifică faptul că reclamanta a suferit o operaţie cezariană din cauza unui antecedent de fractură pelvină ca urmare a unui accident cu un ATV. Pentru a lămuri însă în mod cert legătura de cauzalitate între vătămarea corporală suferită în urma accidentului şi necesitatea efectuării acestei operaţii, respectiv a eventualei existenţe şi a altor factori ce au impus această operaţie, străini de accident, era necesară administrarea în condiţii de contradictorialitate a unei probe cu o expertiză medico-legală, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă. Deşi instanţa a pus în discuţia părţilor administrarea acestei probe la termenul de judecată din 20.06.2019, părţile nu au dorit administrarea acestei probe, sarcina probei aparţinând reclamantei potrivit dispoziţiilor art. 249 Cod de procedură civilă.

Cât priveşte prejudiciul material reprezentând venituri nerealizate din activitatea de modeling, din activitatea muzicală, şi avansul de 5.325 lei achitat pentru realizarea unui proiect muzical, Curtea apreciază că reclamanta nu a făcut dovada existenţei acestuia.

Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză nu vizează nici un aspect cu privire la frecvenţa, stabilitatea sau certitudinea veniturilor realizate din activitatea de modeling. Contractul de impresariat din care s-a depus la dosar doar prima pagină nu face dovada vreunei sume de bani ce urma să fie achitată reclamantei pentru activităţi în perioada în care a fost indisponibilă în urma accidentului.

Cât priveşte eventualele concerte pe care le-ar fi putut susţine în această perioadă, acesta este în mod evident un prejudiciu incert, a cărui existenţă nu a fost dovedită.

Avansul achitat în luna martie 2015 pentru realizarea unui proiect muzical nu poate constitui un prejudiciu cert, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada conţinutului obligaţiilor părţilor participante la acest raport juridic, iar un proiect muzical s-a realizat, chiar dacă reclamanta susţine că a fost întârziat de accident.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, Curtea reţine că nu există criterii legale certe pentru individualizarea acestora, revenind acest rol instanţei de judecată. Această activitate de individualizare nu poate fi însă una subiectivă, ci trebuie să fie obiectivă, raportată la împrejurările concrete ale cauzei.

În speţă, din raportul de constatare medico-legală nr. ../A1 din 10.07.2015 rezultă că reclamanta a suferit în urma accidentului un politraumatism cu fractură cominutivă aripă sacrată dreaptă şi ram ilio-pubian stâng cu detaşare de fragment osos cu disjuncţie pubiană şi entorsă mediotarsiană dreaptă, ce au necesitat pentru vindecare un număr de 100 – 120 de zile îngrijiri medicale.

Instanţa mai reţine că la data accidentului reclamanta era activă social, implicată în diverse proiecte de modeling şi muzicale, suferind în perioada de refacere o restrângere destul de severă a posibilităţilor de viaţă socială şi familială, pe lângă suferinţele de ordin fizic inerente.

Curtea mai reţine însă, ca o circumstanţă concretă, că deplasarea cu un ATV pe un drum neamenajat, şi ulterior pe teren accidentat, cumulată cu lipsa de experienţă a conducătorului auto, prezintă în sine un grad de periculozitate mult mai mare decât deplasarea normală cu un autovehicul pe un drum public.

Curtea nu va avea în vedere postările făcute de reclamantă pe reţele sociale, prezentate de pârâta C., întrucât, aşa cum a arătat şi reclamanta, aceste postări nu reprezintă cu certitudine o realitate, putând fi făcute şi în scop social sau publicitar, iar fotografiile prezentate nu au dată certă, unele fiind în mod cert făcute în cu totul altă perioadă decât cea a postării. Relevante în stabilirea stării de sănătate a reclamantei sunt înscrisurile medicale şi medico-legale emise de organele competente în materie.

Raportat la toate aceste considerente, Curtea apreciază că nivelul daunelor morale stabilit de prima instanţă de 75.000 lei, este unul rezonabil.

Analizând apelul formulat de apelanta – pârâtă C., Curtea constată următoarele :

Cu privire la criticile legate de vinovăţia în producerea accidentului, culpa reclamantei, întinderea daunelor materiale şi morale, s-a răspuns în mod direct sau indirect cu ocazia examinării împreună cu motivele de apel formulate de reclamantă.

Referitor la obligarea BAAR la plata daunelor morale, materiale, şi a cheltuielilor de judecată, aşa cum s-a arătat, urmează să se dispună în solidar cu pârâta C., şi nu în locul acesteia, cum se solicită. Chiar dacă, din punct de vedere al întinderii răspunderii, BAAR răspunde asemenea asigurătorului RCA, rolul acestei răspunderi este de a garanta victimei recuperarea prejudiciului, nu de asigurare a autorului vinovat de producerea accidentului. Prin urmare, răspunderea BARR nu va fi atrasă în locul autorului, ca în cazul asigurătorului RCA, ci în solidar cu acesta.

Cât priveşte răspunderea S.C. B.SRL, după cum s-a arătat, nu există temei juridic pentru obligarea acesteia la plata de daune morale sau materiale către reclamantă.

Singura legătură posibilă de cauzalitate între fapta pârâtei S.C. B. SRL de a nu încheia asigurare de răspundere civilă obligatorie pentru ATV-ul în cauză poate fi în legătură cu obligarea pârâtei C. la plata daunelor morale şi materiale, care nu ar fi avut loc în prezenţa unei asigurări RCA. Pârâta C. nu a înţeles însă să formuleze o cerere de chemare în garanţie în acest sens.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 480 alin. 1, 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul formulat de apelanta reclamantă A., va schimba în parte sentinţa atacată, în sensul că va obliga şi pârâta Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, în solidar cu pârâta C., la plata daunelor materiale, morale şi a cheltuielilor de judecată.

Totodată, va respinge apelul formulat de apelanta-pârâta C., fiind păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu contravin dispozițiilor prezentei decizii.

Domenii speta

Spete similare