Tâlhărie calificată săvârșită de minori. Circumstanțe atenuante și agravante. Răspunderea civilă

DREPT PENAL

Tâlhărie calificată săvârșită de minori. Circumstanțe atenuante și agravante. Răspunderea civilă

- art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal

- art. 1372,  art. 493 și art. 487 Cod civil

Curtea a considerat că în mod temeinic instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei sub acuzația căreia au fost trimiși în judecată inculpații din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod penal în cea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 Cod penal - art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, deși doar inculpatul (IM1) i-a aplicat persoanei vătămate lovituri cu bâta din lemn pe care o avea asupra sa.

Curtea a notat că la data comiterii faptei inculpații (IM1) și (IM2) împliniseră vârsta de 14 ani și că, așa cum rezultă din referatele de evaluare întocmite de Serviciul de probațiune, ambii inculpați au crescut într-un mediu nociv, într-o comunitate printre ale cărei preocupări se numără vagabondajul, consumul de droguri, practicarea cerșetoriei, vagabondajul și furtul.

Punând în balanță atât elementele ce atrag o gravitate ridicată a faptei comise, cât și cele personale ale celor doi inculpați, Curtea a apreciat că că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală sub aspectul reținerii stării de fapt, a vinovăției inculpaților, precum și a individualizării măsurilor educative ce le-au fost aplicate acestora.

Totodată, Curtea a constatat că cererea formulată de inculpatul (IM2), de a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) Cod penal este nefondată.

Din faptele sau împrejurările de fapte reținute din probele administrate în cauză Curtea a opinat că nu se poate discerne vreo împrejurare obiectivă legată de fapta comisă și simultană cu săvârșirea acesteia care să se impună a fi reținută în scopul atenuării tratamentului sancționator ce urmează a fi aplicat inculpaților.

Curtea a constatat că sentința primei instanțe este nelegală sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei și implicit sub aspectul acoperirii cheltuielile judiciare avansate de stat.

Astfel, la data comiterii faptei amândoi inculpații erau minori, având vârsta de 14 ani.

Potrivit art. 86 Cod procedură penală, părinții copiilor minori la data săvârșirii infracțiunii au calitatea de părți responsabile civilmente întrucât, potrivit art. 1372 Cod civil, sunt obligați în temeiul legii să-l supravegheze pe minor și răspund de prejudiciul cauzat de acesta altor persoane.

Potrivit dispozițiilor art. 1382 Cod civil, cei care răspund pentru același prejudiciu, indiferent de temeiul legal al răspunderii fiecăruia, sunt ținuți în solidar la reparație față de cel prejudiciat, condiții în care inculpatul (IM1) este ținut în solidar cu părinții săi, (PRCA IM1) și (PRCB IM1), iar inculpatul (IM2) este ținut în solidar cu mama sa, (PRC IM2), la plata prejudiciului cauzat părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență (...), inculpații minori în condițiile răspunderii pentru fapta proprie (art. 1357 - 1371 Cod civil), iar părinții acestora, părți responsabile civilmente, în condițiile prevăzute de art. 1372 Cod civil (răspundere pentru fapta altuia).

Față de cele mai sus arătate, Curtea a constatat că în mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea doar a celor doi inculpați minori, în solidar, la plata cheltuielilor de spitalizare în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență (...), considerent pentru care hotărârea instanței de fond a fost reformată în sensul că aceștia au fost obligați în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata acestor cheltuieli.

Totodată, având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură penală, potrivit căruia partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, hotărârea instanței de fond a fost reformată și sub acest aspect.

Curtea de Apel Oradea – Secția penală și pentru cauze cu minori

Decizia penală nr. 401 din 10 septembrie 2019

Prin Sentința penală nr. (...) din 21 iunie 2019, Judecătoria (...), în baza art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal cu aplicarea art. 113 alin. (2) Cod penal și art. 396 alin. (10) Cod procedură penală a luat față de inculpatul minor (IM1) măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an, conform art. 114 alin. (2) lit. b) Cod penal și art. 124 Cod penal.

În baza art. 399 alin. (1) Cod procedură penală s-a menținut măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă față de inculpat, măsură luată prin încheierea nr. (...)/28.03.2019 emisă în dosarul nr. (...)/(...)/2019/a2 al judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului (...).

În baza art. 127 și art. 72 Cod penal s-a scăzut din durata măsurii educative durata reținerii și a arestului preventiv, respectiv a arestului la domiciliu de la 13.12.2018 la zi.

În baza art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal cu aplicarea art. 113 alin. (2) Cod penal s-a luat față de inculpatul minor (IM2) măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an și două luni, conform art. 114 alin. (2) lit. b) și art. 124 Cod penal.

În baza art. 399 alin. (1) Cod procedură penală s-a menținut măsura preventivă a arestului preventiv dispusă față de inculpat, măsură luată prin încheierea din data de 23.04.2019 emisă în dosarul nr. (...)/(...)/2019/a5 al Judecătoriei (...).

În baza art. 127 și art. 72 Cod penal s-a scăzut din durata măsurii educative durata reținerii și a arestului preventiv, respectiv a arestului la domiciliu de la 13.12.2018 la zi.

S-a constatat că persoana vătămată (...) nu are pretenții civile în cauză.

În baza art. 19 și art. 397 Cod procedură penală, rap. la art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificat prin pct. 34 din OUG nr. 72/2006, au fost obligați inculpații în solidar să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență (...) suma de 3.416,13 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, sumă la care se vor mai adăuga dobânzile până la data plății efective.

În temeiul art. 272 Cod procedură penală s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați (...) a sumelor de câte 330 lei și 360 lei reprezentând onorariu pentru avocații din oficiu (...) și (...) conform delegațiilor nr. (...)/2019, nr. (...)/2019, nr. (...)/2019 și nr. (...)/2019.

În baza art. 276 alin. (1) Cod procedură penală au fost obligați inculpații să plătească câte 750 lei fiecare către partea civilă (...), reprezentând onorariul avocațial.

În baza art. 274 alin. (2) Cod procedură penală au fost obligați inculpații la plata sumei de câte 700 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În motivarea soluției pronunțate prima instanță a reținut, în esență, că în data de (...) decembrie 2018, în jurul orei 11:00, în timp ce se aflau împreună pe str. (...) din mun. (...), au încercat să smulgă poșeta persoanei vătămate (...). În acest sens, inculpatul (IM2) i-a solicitat inculpatului (IM1) să o lovească pe persoana vătămată (...) cu o bucată din lemn și a deposedat-o, astfel, prin violență, de o geantă de damă de culoare neagră, în care se afla un telefon mobil marca Nokia, un portofel conținând suma de 60 lei şi alte bunuri personale, cauzându-i leziuni fizice care au necesitat pentru vindecare un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale.

La individualizarea tratamentului sancționator instanța de fond a avut în vedere scopul pe care îl îndeplinesc măsurile educative, precum și gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea inculpaților.

În ceea ce privește gravitatea infracțiunii comise s-a apreciat că aceasta este ridicată, aspect ce rezultă, pe de o parte, din regimul sancționator prevăzut de legiuitor, iar pe de altă parte din modul de comitere a faptei prin constrângerea unei persoane vătămate în vârstă să remită bunurile care le avea asupra sa.

În ceea ce-l privește pe inculpatul (IM1) s-a reținut că periculozitatea acestuia este una ridicată, chiar dacă din fișa de cazier judiciar rezultă că acestuia nu i-au mai fost aplicate sancțiuni penale, dar a mai fost cercetat pentru fapte similare, apreciindu-se că, prin modul în care inculpatul a acționat, fapta fiind comisă împreună cu o altă persoană, persoana vătămată necesitând 30 de zile de îngrijiri medicale, se relevă o periculozitate sporită a acestuia.

Instanța de fond a constatat că, pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este închisoarea de la 3 la 10 ani, astfel că premisa prevăzută de lege pentru ca instanța să poată aplica inculpatului minor o măsură educativă privativă de libertate este îndeplinită.

Totodată, s-a apreciat că raportat la modalitatea de săvârșire a faptei comise de către inculpat, precum și având în vedere aspectele la nivel personal, familial și situația socială a inculpatului relevate în referatul de evaluare se impune aplicarea unei măsuri educative privative de libertate și anume aceea a internării într-un centru educativ, pe o durată orientată spre minimul special, unde să urmeze un program de pregătire școlară și formare profesională, potrivit aptitudinilor sale, precum și programe de reintegrare socială.

Eficiența și durata reeducării trebuie evaluată și având în vedere duratele de privare de libertate ale inculpatului care trebuie deduse din măsura educativă aplicată.

În ceea ce-l privește pe inculpatul (IM2), instanța de fond a opinat că periculozitatea acestuia este una ridicată, chiar dacă din fișa de cazier judiciar rezultă că acestuia nu i-au mai fost aplicate sancțiuni penale, dar a mai fost cercetat pentru fapte similare, apreciindu-se că prin modul în care acesta a acționat, fapta fiind comisă împreună cu o altă persoană, persoana vătămată necesitând 30 de zile de îngrijiri medicale, se relevă o periculozitate sporită a acestuia.

Instanța de fond a apreciat că raportat la modalitatea de săvârșire a faptei comise de către inculpat, precum și având în vedere aspectele la nivel personal, familial și situația socială a inculpatului relevate în referatul de evaluare se impune aplicarea unei măsuri educative privative de libertate și anume aceea a internării într-un centru educativ, pe o durată orientată spre minimul special, unde să urmeze un program de pregătire școlară și formare profesională, potrivit aptitudinilor sale, precum și programe de reintegrare socială. S-a avut în vedere și atitudinea inculpatului care deși a recunoscut comiterea faptei nu a putut beneficia de procedura privind recunoașterea învinuirii nefiind prezent reprezentantul legal, precum și faptul că, deși i s-a dat o șansă, înlocuindu-se măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, inculpatul nu a respectat-o, considerent pentru care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv.

Față de Decizia nr. 5/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493/01.07.2016) prima instanță a considerat că nu se poate dispune prelevarea probelor biologice de la cei doi inculpați minori.

S-a constatat că persoana vătămată (...) nu are pretenții civile în cauză.

În baza art. 19 și art. 397 Cod procedură penală, raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificat prin pct. 34 din OUG nr. 72/2006, au fost obligați inculpații în solidar să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență (...) suma de 3.416,13 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, sumă la care se vor mai adăuga dobânzile până la data plății efective, reținându-se răspunderea delictuală a celor doi inculpați.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate, în termenul legal, au declarat apel inculpații (IM1) și (IM2), criticând-o sub aspectul netemeiniciei.

Inculpatul (IM1) a solicitat desființarea hotărârii atacate, în principal, în sensul de a i se aplica măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, iar, în subsidiar, în sensul de a i se aplica măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o durată de 8 luni.

În motivarea apelului declarat s-a arătat că măsura educativă a internării într-un centru de detenție dispusă de instanța de fond este disproporționată, în raport de starea de fapt și de circumstanțele personale ale inculpatului. Astfel, s-a solicitat să se țină seama de concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, precum și de cele și ale referatului de evaluare întocmite în cauză. S-a arătat că inculpatul nu a conștientizat la momentul comiterii faptei gravitatea, consecințele și implicațiile acesteia. S-a menționat că inculpatul beneficiază de susținere la nivel familial și că acesta intenționează să facă demersurile necesare pentru a-și relua studiile, condiții în care o măsură educativă neprivativă de libertate, sau cel mult măsura internării într-un centru educativ ar fi de natură să asigure reintegrarea inculpatului.

Inculpatul (IM2) a solicitat să se desființeze hotărârea în sensul de a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) Cod penal și de a i se aplica măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice.

În motivarea apelului declarat inculpatul a arătat că a recunoscut comiterea faptei și că, deși infracțiunea comisă prezintă un grad de pericol social relativ ridicat, din referatul de evaluare întocmit în cauză rezultă că inculpatul a avut o situație grea, ulterior separării părinților săi fiind nevoit să locuiască fie la bunica sa, fie la tatăl său, care l-a obligat să fure. De asemenea, s-a susținut că inculpatul a conștientizat gravitatea faptei sale și că dorește să se reintegreze.

Analizând actele și lucrările dosarului prin raportare la motivele de apel, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit dispozițiilor art. 417 alin. (2) Cod procedură penală Curtea a reținut următoarele:

În urma evaluării holistice a probelor administrate în faza de urmărire penală [declarația persoanei vătămate (filele 27 - 29), raportul de expertiză medico-legală nr. (...)/11 i a/(...) din 14 decembrie 2018 (filele 33 - 34), procesul-verbal de cercetare la fața locului (filele 36 - 38), planșele fotografice cu aspectele principale de la investigarea tehnico-științifică a locului faptei (filele 40 - 43), procesul-verbal de predare obiecte (filele 49 - 50), declarațiile martorilor (M1) (filele 47-48, (M2) (filele 49-52), (M3) (filele 53-54), (M4) (filele 55-58), (M5) (filele 59-60), ancheta socială privindu-l pe inculpatul (IM1) (fila 80), ancheta socială privindu-l pe inculpatul (IM2) (fila 83), declarațiile inculpatului (IM2) (filele 102-104, 116), declarațiile inculpatului (IM1) (filele 112-114, 119), copia cazierelor judiciare ale inculpaților (filele 121-122), copia rechizitoriului emis în 23 februarie 2017 de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) în dosarul nr. (...)/P/2016 (filele 123-126), copia rechizitoriului emis în 10 octombrie 2016 de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) în dosarul nr. (...)/P/2015 (filele 127-137), copia ordonanței de clasare emisă de 16 octombrie 2017 de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) în dosarul nr. (...)/P/2018 (fila 138), copia ordonanței de clasare emisă în 05 decembrie 2018 de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) în dosarul nr. (...)/P/2018 (fila 139), copia ordonanței de clasare din 27 noiembrie 2018 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria (...) în dosarul nr. (...)/P/2018 (filele 140-141), raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. (...)/IV/422 din 14.12.2018 efectuat de Serviciul Județean de Medicină Legală (...) (filele 147-148), raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. (...)/IV/423 din 14.12.2018 efectuat de Serviciul de Medicină Legală (...) (filele 149-150)], în stadiul cercetării judecătorești în prima instanță [declarațiile inculpatului (IM1) (fila 68, 92), declarațiile inculpatului (IM2) (fila 69, 91), cererea de constituire de parte civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență (...) (fila 70), referatul de evaluare a inculpatului (IM2) (filele 10-12 din dosarul nr. (...)/(...)/2019/a1 al Judecătoriei (...), referatul de evaluare a inculpatului (IM1) (filele 14-14 din dosarul nr. (...)/(...)/2019/a1 al Judecătoriei (...)], precum și în stadiul cercetării judecătorești în apel [adresele nr. (...)/08.08.2019 și nr. (...)/08.08.2019 ale Poliției mun. (...) - Compartimentul supravegheri judiciare] rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă următoarea situație de fapt:

a.inculpații (IM2) și (IM1) locuiesc în (...), jud. (...), însă obișnuiesc să se deplaseze frecvent pe raza mun. (...), pentru a cerși;

b.în data de (...) decembrie 2018, cei doi inculpați, împreună cu martora (M3), sora inculpatul (IM1), s-au deplasat cu trenul din (...) în (...), iar după ce au ajuns în gară, s-au deplasat în zona (...), unde, în apropierea Bisericii (...), au căutat prin tomberoanele de gunoi din zonă. Inculpatul (IM2) și martora (M3) au intrat la un magazin ABC din zonă, de unde au cumpărat două banane și un corn, iar după ce au consumat produsele cumpărate, în jurul orei 11:00, inculpații au observat-o pe persoana vătămată, (...), femeie mai în vârstă, care avea pe umărul drept o poșetă de culoare neagră;

c.cei doi inculpați au luat de comun acord hotărârea de a-i fura persoanei vătămate poșeta, sens în care s-au apropiat de aceasta exact în momentul în care persoana vătămată (...) încerca să traverseze strada pe o trecere de pietoni. Inculpații s-au deplasat în spatele persoanei vătămate, iar inculpatul (IM2) a prins de poșeta aflată pe umărul persoanei vătămate, pe care a împins-o, persoana vătămată dezechilibrându-se și căzând pe trecerea de pietoni. În momentul în care persoana vătămată era căzută, inculpatul (IM1) a lovit-o cu bățul pe care-l avea asupra sa (o bucată de lemn din coada unei mături) peste mâini, pentru a o determina să lase poșeta;

d.ca urmare a loviturilor aplicate, persoana vătămată (...) a dat drumul poștei și după ce inculpatul (IM2) a luat-o, amândoi inculpații au fugit printre blocuri, spre Bulevardul (...);

e.în timp ce fugeau, inculpatul (IM2) a căutat în poșetă, scoțând din aceasta un telefon Nokia și un portofel de culoare neagră, pe care i l-a dat inculpatului (IM1) , în care se afla suma de aproximativ 25 de lei. Inculpatul (IM1) a luat suma de bani din portofel, după care a pus portofelul în poșetă, iar inculpatul (IM2) a luat telefonul, după care cei doi au abandonat poșeta între blocuri. Inculpații au ajuns într-o stație de tramvai, unde au împărțit bunurile sustrase, inculpatul (IM1) a luat telefonul, iar apoi și-au împărțit suma de 25 de lei, inculpatul (IM1) dându-i inculpatului (IM2) suma de 12,50 lei;

f.ulterior, inculpații s-au deplasat cu tramvaiul fiecare în altă direcție, întâlnindu-se seara în Gara Centrală din (...), unde au fost depistați de organele de poliție, asupra inculpatului (IM1) fiind găsit telefonul marca Nokia și suma de 12,50 lei.

Procedând la analiza atomizată a probelor administrate în cauză Curtea a constatat că în cadrul procedeului probatoriu al cercetării la fața locului, inculpații au condus organele de poliție la locul unde au aruncat poșeta și portofelul persoanei vătămate.

Din declarația martorei (M2), care locuiește aproape de locul incidentului și care a observat modalitatea de comitere a faptei, rezultă că aceasta s-a deplasat la trecerea de pietoni, alături de alte două persoane care au văzut cele întâmplate, pentru a-i acorda ajutor persoanei vătămate, apelând numărul de urgență 112, la fața locului sosind un echipaj de poliție, ulterior persoana vătămată (...) fiind transportată la spital.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. (...)/11 i a/(...) din 14 decembrie 2018 efectuat de Serviciul Județean de Medicină Legală (...), persoana vătămată (...) a prezentat leziuni postraumatice ce s-au putut produce prin cădere, în cadrul unei heteropropulsii, leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30 de zile de îngrijiri medicale.

În fața primei instanțe ambii inculpați au recunoscut comiterea faptei, manifestându-și intenția de a fi judecați potrivit procedurii abreviate în cazul recunoașterii învinuirii, însă numai cererea inculpatului (IM1) a fost admisă de instanța de fond, doar acesta având încuviințarea reprezentantului legal.

Curtea a considerat că fapta inculpaților (IM1) și (IM2) care, în ziua de 13 septembrie 2018, în jurul orei 11:00, au deposedat-o prin împingere și prin folosirea unei bâte din lemn cu care i-au aplicat lovituri peste mâini pe persoana vătămată (...), în vârstă de 72 de ani, în timp ce aceasta traversa o trecere de pietoni situată în zona (...) din (...), de o poșetă în care aceasta avea suma de aproximativ de 25 de lei, un telefon mobil și alte bunuri personale este tipică, întrunind atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 223 - art. 224 alin. (1) lit. a) Cod penal.

Elementul material al laturii obiective constă în luarea poșetei conținând suma de aproximativ de 25 de lei, un telefon mobil și alte bunuri personale din posesia persoanei vătămate (...) fără consimțământul acesteia (acțiunea principală), prin întrebuințarea de violențe, respectiv împingerea persoanei vătămate și lovirea acesteia cu o bâtă din lemn (acțiunea adiacentă), urmarea imediată constă în împosedarea inculpaților cu bunurile sustrase (rezultatul acțiunii principale) și în cauzarea unor leziuni persoanei vătămate, pentru a căror vindecare aceasta a avut nevoie de 30 de zile de îngrijiri medicale (rezultatul acțiunii adiacente).

Urmarea imediată constă, pe de o parte, în trecerea bunurilor din posesia persoanei vătămate în cea a inculpaților și împosedarea acestora din urmă, respectiv în afectarea libertății de mișcare a persoanei vătămate, între acțiunile principală (furtul) și cea adiacentă (constrângerea prin exercitarea de violențe, respectiv prin împingere și lovirea cu o bâtă din lemn) și urmarea imediată existând legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective inculpații au comis infracțiunea cu intenție în modalitatea reglementată de art. 16 alin. (3) lit. a) Cod penal, întrucât au prevăzut rezultatul faptei lor, urmărind ca prin constrângerea prin violență a persoanei vătămate să o deposedeze de bunuri (intenție directă calificată prin scop).

Curtea a reținut că, în mod temeinic, prin încheierea din 14 iunie 2019, instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei sub acuzația căreia au fost trimiși în judecată inculpații din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 233 Cod penal în cea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 Cod penal - art. 234 alin. (1) lit. a) Cod penal, deși doar inculpatul (IM1) i-a aplicat persoanei vătămate lovituri cu bâta din lemn pe care o avea asupra sa.

Pe de o parte, Curtea a reținut că, potrivit art. 179 alin. (2) Cod procedură penală, orice obiect de natură a putea fi folosit ca armă și care a fost întrebuințat pentru atac este asimilat armelor. Or, inculpatul (IM1) a folosit bâta din lemn pe care o avea asupra sa, întrebuințând-o pentru atac, exercitând lovituri cu aceasta peste mâinile persoanei vătămate, pentru ca aceasta să lase poșeta.

Pe de altă parte, Curtea a constatat că, așa cum a reținut fostul Tribunal Suprem prin Decizia nr. 1103/1955, actele de violență comise în săvârșirea tâlhăriei constituie circumstanțe reale, nu personale și, ca atare, este indiferent care dintre participanți a uzat de violență, actele de violență fiind comune tuturor celor care au participat la comiterea infracțiunii. În plus, organizând împreună modalitatea de comitere a faptei, inculpatul (IM2) avea reprezentarea folosirii armei asimilate de către coinculpatul (IM1) în scopul de a facilita sustragerea prin violență a bunului aparținând persoanei vătămate.

Curtea a notat că la data comiterii faptei inculpații (IM1) și (IM2) împliniseră vârsta de 14 ani și că, așa cum rezultă din referatele de evaluare întocmite de Serviciul de probațiune (...), ambii inculpați au crescut într-un mediu nociv, într-o comunitate printre ale cărei preocupări se numără vagabondajul, consumul de droguri, practicarea cerșetoriei, vagabondajul și furtul.

Astfel, inculpatul (IM2) a crescut și s-a dezvoltat într-un mediu cu potențial criminogen, ceea ce a favorizat însușirea și interiorizarea deprinderilor antisociale și infracționale, provenind dintr-o relație de concubinaj pe care mama inculpatului a avut-o cu numitul (...) (care se află în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul (...) pentru comiterea infracțiunii de furt).

Mama inculpatului (IM2) întreține în prezent o relație de concubinaj cu o altă persoană, cu care are patru copii. Nici mama inculpatului și nici concubinul acesteia nu au un loc de muncă stabil, acesta din urmă prestând munci ocazionale prin sat, fiind un consumator dependent de alcool. Mama inculpatului a manifestat un interes scăzut față de inculpat, acordând prioritate celor patru copii pe care îi are din relația actuală, inculpatul profitând de acest lucru și schimbându-și permanent locuința după bunul plac. Inculpatul a locuit perioade mai lungi cu mama și concubinul său, iar uneori la bunica maternă, iar alteori la tatăl natural care, potrivit susținerilor sale, îl obliga să fure, ulterior începând să fure și singur, pentru a-și asigura banii necesari satisfacerii propriilor nevoi.

De asemenea, ca urmare a îndemnului tinerilor din comunitatea de rromi, inculpatul (IM2) a început să practice și cerșetoria, condiții în care, mama sa, ca urmare a faptului că îi dezaproba comportamentul, nu l-a mai primit acasă, inculpatul fiind găsit de organele de poliție fie în timp ce practica cerșetoria, fie petrecându-și noaptea în incinta Gării Centrale din (...), fiind dus la Adăpostul de noapte pentru copii din cadrul DGASPC (...), unde a avut un comportament neadecvat față de angajații instituției și a distrus bunuri (a spart geamuri, a stricat încuietori), fugind din adăpost ori de câte ori era internat.

Inculpatul (IM2) și-a început comportamentul infracțional la o vârstă fragedă, manifestând un comportament agresiv, existând situații în care a intrat în locuința unor persoane în vârstă din sat și, profitând de neputința acestora, le-a sustras bunuri fără să-i pese de prezența acestora în locuință. Agentul de Poliție din (...) a relatat că inculpatul a comis peste 10 fapte penale (furturi și tâlhării) înaintea împlinirii vârstei de 14 ani. Relevante în acest sens sunt și rechizitoriile și ordonanțele de clasare depuse la dosarul de urmărire penală, din care rezultă că inculpatul (IM2) a comis mai multe infracțiuni de furt, singur sau în complicitate cu alți membri ai comunității din care face parte, începând cu vârsta de 12 ani.

Curtea a considerat drept relevante concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză, potrivit cărora inculpatul (IM2) prezintă tulburare de conduită (tip sociopat), un retard psihic ușor, dar și faptul că atunci când a povestit modul în care comis infracțiunea sub acuzația căreia a fost trimis în judecată în prezenta cauză s-a amuzat.

În ceea ce-l privește pe inculpatul (IM1), concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune (...) sunt în sensul că principalele cauze ale conduitei deviante a inculpatului se datorează faptului că mediul în care a crescut a avut valențe extrem de nocive asupra dezvoltării comportamentului și personalității acestuia.

Chiar dacă, spre deosebire de inculpatul (IM2), inculpatul (IM1) beneficiază de sprijinul familiei sale, ca urmare a faptului că amândoi părinții săi au fost plecați la muncă în străinătate perioade lungi de timp, acesta a rămas în grija bunicii materne, care nu a reușit să-l supravegheze în mod adecvat, condiții în care, sub presiunea factorilor de mediu, acesta și-a însușit și interiorizat deprinderi antisociale și infracționale, precum cerșetoria și furtul, practicate de majoritatea membrilor comunității din care face parte.

În momentul în care și-a dat seama ce se întâmplă, mama inculpatului (IM1) s-a întors din străinătate și, deși a încercat, nu a reușit să-l disciplineze, relevantă sub acest aspect fiind și poziția pe care a avut-o în fața acestei instanțe, în ședința publică din 10 septembrie 2019, când a arătat că inculpatul este obraznic și nu o ascultă. Deși familia reușește ca urmare și a banilor trimiși de tatăl inculpatului din străinătate, să le asigure copiilor un trai decent, neconfruntându-se cu dificultăți financiare, inculpatul (IM1) și-a însușit deprinderi infracționale ca urmare a influenței anturajului, fiind implicat în activități infracționale înainte de împlinirea vârstei de 14 ani (infracțiuni de furt și tâlhărie).

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză reiese că inculpatul (IM1) prezintă tulburare de conduită și un retard psihic ușor, nu distinge aspectele de gravitate ale faptei și a relatat nepăsător fapta comisă.

În ceea ce privește apelurile declarate de inculpați, Curtea a opinat că, ținând seama de regulile și principiile directoare adoptate de Congresele Națiunilor Unite (Regulile de la Beijing, Principiile directoare de la Riyadh, Regulile de la Tokio), Recomandările Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei (Recomandările nr. 7/87/20 și nr. 7/88), dar și de reglementările în materie ale altor state europene, legiuitorul actualului Cod penal a renunțat complet la pedepsele aplicabile minorilor care răspund penal, stabilind un regim sancționator bazat exclusiv pe măsuri educative neprivative de libertate, prevăzute de art. 115 alin. (1) pct. (1) Cod penal și privative de libertate, prevăzute de art. 115 alin. (1) pct. (2) Cod penal.

Potrivit art. 114 alin. (1) Cod penal, față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate, o măsură educativă privativă de libertate putându-se dispune, conform art. 114 alin. (2) Cod penal, doar în cazul în care acesta a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este judecat ori atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoare de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață.

Regula instituită de actualul Cod penal este aceea că față de minor se ia o măsură educativă neprivativă de libertate, existând posibilitatea luării unei măsuri educative privative de libertate doar în cazul în care minorul are antecedente penale, care dovedesc periculozitatea sa, sau în cazul în care minorul a comis o infracțiune gravă, gravitate obiectivată în cuantumul pedepsei prevăzute de lege (închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață).

Curtea a considerat că în acest din urmă caz, pentru alegerea măsurii educative este necesară o cunoaștere exactă a activității inculpatului minor, dar și a personalității acestuia, în cazul unei infracțiuni grave nefiind întotdeauna suficientă luarea unei măsuri educative neprivative de libertate, aceasta nefiind de natură a constitui o garanție a faptului că minorul va fi pus în imposibilitate de a continua activitatea infracțională.

Așa cum s-a arătat mai sus, mediul și comunitatea din care provin și-au pus amprenta asupra ambilor inculpați, aceștia începând să comită infracțiuni contra patrimoniului, inclusiv tâlhării, încă înainte de împlinirea vârstei de 14 ani.

De asemenea, din atitudinea avută de inculpați pe parcursul procesului penal, rezultă că aceștia nu au conștientizat gravitatea faptei comise, dovadă fiind atât modul în care au relatat-o medicilor care au efectuat raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, fără empatie, sau chiar distrându-se.

Totodată, este relevant și faptul că, deși față de cei doi inculpați, s-a dispus pe parcursul urmăririi penale măsura arestului la domiciliu, aceștia nu au respectat obligațiile ce le-au fost impuse în sarcina, în ceea ce-l privește pe inculpatul (IM2) dispunându-se înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive tocmai din acest motiv.

Nici inculpatul (IM1) nu a respectat obligațiile ce i-au fost instituite în sarcina, împrejurare care rezultă și din sesizările organelor de supraveghere, acesta părăsind în nenumărate rânduri domiciliul, sub diferite pretexte.

Ca atare, Curtea a opinat că în mod temeinic instanța de fond a apreciat că în cazul celor doi inculpați doar o măsură educativă privativă de libertate va fi de natură să ducă la reeducarea acestora, cererile inculpaților de a se dispune față de ei o măsură educativă neprivativă de libertate fiind nefondate.

Având în vedere atitudinea manifestată de inculpatul (IM1) pe parcursul duratei în care s-a aflat în stare de arest la domiciliu, Curtea a constatat că este nefondată și cererea acestuia de a se dispune față de el măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ, câtă vreme aceasta nu presupune un regim de pază și supraveghere.

Totodată, Curtea a considerat că, în procesul de individualizare a măsurilor educative trebuie avută în vedere atât prevenția specială stipulată de art. 3 din Legea nr. 254/2013, prin stabilirea și aplicarea măsurii educative privative de libertate urmărindu-se prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, intimidarea infractorului prin intermediul măsurii educative și reeducarea sa în scopul evitării recidivei, cât și prevenția generală prin descurajarea generală a potențialilor făptuitori în comiterea unor astfel de infracțiuni, precum și prin retribuție (expresie a indignării societății în ansamblu față de aceste infracțiuni și a poziției statului în sensul că aceste fapte nu vor rămâne nesancționate).

Față de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, Curtea a considerat că este important de analizat, pe de o parte, faptele comise [a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infrac¬țiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit], iar pe de altă parte persoana inculpatului [e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială].

În ceea ce privește fapta comisă Curtea a notat că inculpații (IM1) și (IM2) au comis o infracțiune contra patrimoniului, prin utilizarea de violențe, agresând o persoană în vârstă, în plină zi, fără frică și fără a le păsa în vreun fel de suferința pe care i-au cauzat-o acesteia.

Curtea a apreciat că sancțiunea care trebuie aplicată în prezenta cauză trebuie să fie proporțională cu gravitatea faptei comise de inculpații (IM1) și (IM2). Astfel, Curtea a avut în vedere gradul ridicat de vinovăție al inculpaților în activitatea infracțională, obiectivat prin comiterea faptei cu intenție directă asupra unei persoane în vârstă de 72 de ani, față de care se aflau într-o vădită superioritate fizică. Împrejurarea că inculpații i-au aplicat persoanei vătămate lovituri cu o bâtă din lemn peste mâini, pentru a o determina să lase din mână poșeta, în timp ce aceasta era căzută pe trecerea de pietoni datorită faptului că anterior au împins-o demonstrează gradul ridicat de violență al inculpaților.

În ceea ce privește persoana inculpaților Curtea a avut în vedere că amândoi au comis încă din timpul minorității infracțiuni contra patrimoniului, cu privire la care s-a dispus clasarea în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. d) Cod procedură penală cu referire la art. 27 Cod penal, au grave carențe educative, și conduite deviante ca urmare a mediului în care au crescut și a comunității din care fac parte, nebeneficiind de modele pozitive de comportament și nici de suport și control adecvat în familie, încercările făcute de membrii familiei inculpatului (IM1) de a-i corija comportamentul dovedindu-se inutile și neeficiente.

Curtea a considerat că regimul sancționator ce trebuie impus inculpaților (IM1) și (IM2) nu trebuie să urmărească numai gravitatea infracțiunii comise, ci și efectul pe care fapta lor o produce asupra publicului. Astfel, exemplaritatea măsurii educative produce efecte și asupra altor persoane care, constatând constrângerea la care sunt supuși inculpații, vor evalua dintr-o altă perspectivă costurile și beneficiile implicării într-o activitate infracțională îndreptată împotriva patrimoniului.

Punând în balanță atât elementele ce atrag o gravitate ridicată a faptei comise, cât și cele personale ale celor doi inculpați, toate defavorabile acestora, Curtea a apreciat că măsurile educative ale internării într-un centru de detenție pe o durată de 1 an în cazul inculpatului (IM1) și pe o durată de 1 an și două luni în cazul inculpatului (IM2) ce le-au fost aplicate inculpaților de prima instanță, au fost temeinic individualizate.

Curtea a considerat că pentru reducerea riscului de recidivă al celor doi inculpați este necesară aplicarea unor măsuri educative privative de libertate, pe parcursul executării cărora aceștia să beneficieze de un program intensiv de reintegrare socială, centrat pe servicii de reabilitare comportamentală și dezvoltare de abilități sociale.

În raport de cele mai sus arătate, Curtea a reținut că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală sub aspectul reținerii stării de fapt, a vinovăției inculpaților, precum și a individualizării măsurilor educative ce le-au fost aplicate acestora.

Totodată, Curtea a constatat că cererea formulată de inculpatul (IM2), de a se reține în favoarea sa circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) Cod penal este nefondată.

Circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) Cod penal (împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului) vizează, în principal, împrejurări obiective legate de fapta comisă și simultane cu săvârșirea acesteia (circumstanțe reale concomitente) care sunt evaluate de instanță ca fiind apte să conducă la diminuarea gravității infracțiunii sau a periculozității infractorului. Nu este exclusă, reținerea și a unor circumstanțe personale concomitente comiterii faptei în măsura în care acestea conduc în mod neechivoc la scăderea gravității acesteia sau la atenuarea periculozității infractorului (de pildă, eroare vincibilă asupra antijuridicității). Doar aparent reglementarea din art. 75 alin. (2) lit. b) Cod penal este extrem de largă, în realitate scopul urmărit de legiuitor prin impunerea cerinței concomitenței circumstanțelor reale și personale fiind acela de a restrânge sfera circumstanțelor atenuante judiciare prin excluderea împrejurărilor cu caracter atenuant anterioare comiterii primului act de executare, sau ulterioare consumării/epuizării infracțiunii, indiferent dacă acestea vizează persoana inculpatului (conduita bună a infractorului anterior săvârșirii infracțiunii, situația familială, educație, reputație, conduită procesuală etc.), ori fapta de care acesta este acuzat, sau modul de desfășurare a procesului penal. Astfel, circumstanțele anterioare sau ulterioare comiterii infracțiunii vor putea fi valorificate numai în cadrul criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal ori la individualizarea judiciară a executării pedepsei.

Din faptele sau împrejurările de fapte reținute din probele administrate în cauză Curtea a opinat că nu se poate discerne vreo împrejurare obiectivă legată de fapta comisă și simultană cu săvârșirea acesteia care să se impună a fi reținută în scopul atenuării tratamentului sancționator ce urmează a fi aplicat inculpaților.

Curtea a constatat că sentința primei instanțe este nelegală sub aspectul soluționării laturii civile a cauzei și implicit sub aspectul acoperirii cheltuielile judiciare avansate de stat.

Astfel, la data comiterii faptei amândoi inculpații erau minori, având vârsta de 14 ani.

Potrivit art. 86 Cod procedură penală, părinții copiilor minori la data săvârșirii infracțiunii au calitatea de părți responsabile civilmente întrucât, potrivit art. 1372 Cod civil, sunt obligați în temeiul legii să-l supravegheze pe minor și răspund de prejudiciul cauzat de acesta altor persoane.

Calitatea procesuală de parte responsabilă civilmente a fost instituită pentru a proteja persoana care a suferit un prejudiciu împotriva insolvabilității autorului prejudiciului, un asemenea mod de reglementare fiind în interesul unei mai bune administrări a justiției, deoarece în acest fel întreaga activitate judiciară se desfășoară o singură dată, conducând la opozabilitatea actelor de procedură efectuate față de toate persoanele chemate să suporte consecințele civile ale aceleiași infracțiuni.

Răspunderea civilă reglementată prin această calitate este o răspundere civilă indirectă, pentru fapta altuia, pentru prejudiciile cauzate prin infracțiune, spre deosebire de răspunderea penală, care nu poate fi decât strict personală.

Stabilirea unei asemenea răspunderi civile are la bază preexistența anumitor relații între persoana care a comis infracțiunea și persoana chemată să răspundă civil pentru paguba produsă prin infracțiune, fie în baza Codului civil, fie în baza unor legi speciale.

De principiu, în cazul răspunderii reglementate de Codul civil, culpa părții responsabile civilmente este prezumată, astfel că, atâta vreme cât la data comiterii infracțiunii inculpații (IM1) și (IM2) aveau vârsta de 14 ani, în mod temeinic au fost introduși în cauză, în calitate de părți responsabile civilmente (PRCA IM1) și (PRCB IM1), respectiv (PRC IM2).

Curtea a reținut că, potrivit art. 1366 alin. (2) Cod civil, minorul care a împlinit vârsta de 14 ani răspunde de prejudiciul cauzat, în afară de cazul în care dovedește că a fost lipsit de discernământ la data săvârșirii faptei.

În privința prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a minorilor, art. 1372 Cod civil consacră un principiu general de răspundere în sarcina părinților acestuia, obligația legală de supraveghere a minorilor revenind, înainte de toate, părinților acestora, potrivit art. 493 Cod civil și art. 487 Cod civil.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1382 Cod civil, cei care răspund pentru același prejudiciu, indiferent de temeiul legal al răspunderii fiecăruia, sunt ținuți în solidar la reparație față de cel prejudiciat, condiții în care inculpatul (IM1) este ținut în solidar cu părinții săi, (PRCA IM1) și (PRCB IM1), iar inculpatul (IM2) este ținut în solidar cu mama sa, (PRC IM2), la plata prejudiciului cauzat părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență (...), inculpații minori în condițiile răspunderii pentru fapta proprie (art. 1357 - 1371 Cod civil), iar părinții acestora, părți responsabile civilmente, în condițiile prevăzute de art. 1372 Cod civil (răspundere pentru fapta altuia).

Față de cele mai sus arătate, Curtea a constatat că în mod nelegal instanța de fond a dispus obligarea doar a celor doi inculpați minori, în solidar, la plata cheltuielilor de spitalizare în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență (...), considerent pentru care hotărârea instanței de fond a fost reformată în sensul că aceștia au fost obligați în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata acestor cheltuieli.

Totodată, având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură penală, potrivit căruia partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, hotărârea instanței de fond a fost reformată și sub acest aspect.

În raport de dispozițiile art. 278 Cod procedură penală, Curtea a respins cheltuielile judiciare solicitate de apărătorul ales al persoanei vătămate (...), reprezentând onorariul avocațial, având în vedere faptul că apelurile declarate de cei doi inculpați au fost admise, în sarcina acestora neputându-se reține vreo culpă procesuală în exercitarea căilor de atac.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 pct. (2) lit. a) Cod procedură penală, au fost admise apelurile declarate de inculpații (IM1) și (IM2) împotriva Sentinței penale nr. (...) din 21 iunie 2019 pronunțate de Judecătoria (...) în dosarul nr. (...)/(...)/2019, care a fost desființată în parte și rejudecând, s-a reformat dispoziția privind obligarea în solidar a inculpaților (IM1) și (IM2) la plata cheltuielilor de spitalizare în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență (...), în sensul că fiecare dintre inculpați a fost obligat la plata acestei sume și în solidar cu părțile responsabile civilmente, respectiv inculpatul (IM1) în solidar cu părțile responsabile civilmente (PRCA IM1) și (PRCB IM1), iar inculpatul (IM2) în solidar cu partea responsabilă civilmente (PRC IM2).

De asemenea, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură penală, a reformat dispoziția privind obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare, în sensul că a fost obligat inculpatul (IM1) în solidar cu părțile responsabile civilmente (PRCA IM1) și (PRCB IM1) și pe inculpatul (IM2) în solidar cu partea responsabilă civilmente (PRC IM2) la plata sumei de câte 700 lei fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului în primă instanță.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii.

S-a dedus din măsura educativă privativă de libertate aplicată inculpatului (IM1) durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu din 13.12.2018 la zi, respectiv 10 septembrie 2019.

S-a dedus din măsura educativă privativă de libertate aplicată inculpatului (IM2) durata reținerii, a arestului la domiciliu și a arestului preventiv din 13.12.2018 la zi, respectiv 10 septembrie 2019.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în apelurile inculpaților au rămas în sarcina statului.

S-a respins ca nefondată cererea formulată de partea civilă (...) prin care a solicitat obligarea inculpaților la plata de cheltuieli judiciare în apel.

În baza art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu pe seama celor doi inculpați au rămas în sarcina statului și se vor plăti din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului (...).

Domenii speta

Spete similare