Conflict de interese. Aplicarea retroactivă a dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 128/2017 de modificare a Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de a

Rezumat:

Potrivit art. 87 alin. 1 lit. d din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei: funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:…d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice.

Este de observat că, potrivit textului legal mai sus menţionat, existenţa situaţiei de incompatibilitate este întrunită prin simpla realizare cumulativă a celor două condiţii - calitatea de viceprimar şi calitatea, simultană, de membru în consiliul de administraţie într-o instituţie publică, condiţii pe care este cert că partea le-a întrunit, simultan, în perioada relevantă în cauză, 8.08.2016 – 21.11.2016.

Este adevărat şi că ulterior legea incidentă, în articolul care interesează, a suferit modificări în sensul instituirii unei excepţii pentru situaţia în care calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice vizează o unitate de învăţământ din reţeaua autorităţilor unităţilor de administraţie publică locală. Astfel, potrivit Legii nr. 128/2017 de modificare a Legii nr. 161/2003, există incompatibilitate pentru cumulul de calităţi...cu excepţia...membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale. O atare modificare legislativă, însă nu reprezintă legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ supus analizei în prezenta cauză, şi aplicarea acestei dispoziţii legale nu poate fi atrasă asupra litigiului din prezenta cauză, aşa cum îşi doreşte reclamanta prin acţiunea formulată.

Astfel, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acelaşi sens, potrivit art. 6 din Codul civil – cu care legea de drept administrativ (material şi procesual) se completează potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta nu are putere retroactivă. Nu se poate reţine astfel, aplicarea Legii de modificare nr. 128/2017, publicată în MO din 7.06.2017, anterior datei edictării ei, pentru a se reţine astfel a fi incidentă şi situaţiei reclamantei, premergătoare apariţiei acestei legi (8.08.2016 – 21.11.2016), nefiind vorba, prin excelenţă, despre o lege penală sau contravenţională pentru care Constituţia admite, prin excepţie, retroactivitatea.

Hotărârea:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. ../39/2019 la data de 07.06.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată prin care a solicitat să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. 13876/G/II/17.05.2019 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, în fapt, prin Raportul de evaluare nr. 13876/G/II/17.05.2019 Agenţia Naţională de Integritate a constatat că în perioada 8.08.2016-21.11.2016 s-a aflat în stare de incompatibilitate încălcând dispoziţiile art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 161/2003 întrucât a deţinut simultan atât funcţia de viceprimar al Comunei B. cât şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale B.

Precizează că potrivit dispoziţiilor art. 87 alin. 1 lit. d din Legea nr. 161/2003 funcţia de viceprimar este incompatibilă cu funcţia de membru al consiliului de administraţie la instituţiile publice „cu excepţia ... membrilor în comisiile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat ... din reţeaua autorităţilor unităţilor de administraţie publice locale…”.

Menționează că este adevărat că excepţia a fost reglementată prin Legea nr. 128/2017 dar potrivit principiului aplicării imediate a legii noi aceasta se aplică şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute dar nedefinitivate la data intrării în vigoare a legii noi (facta pendentia). Potrivit acestui principiu legea nouă se aplică tuturor situaţiilor juridice în curs de constituire, care deşi sunt anterior născute nu au fost definitivate până la intrarea în vigoare a noii legi (a se vedea şi Curtea Constituţională, decizia nr. 755/16 decembrie 2014, pct. 19-21). Învederează că în cauză la data intrării în vigoare a Legii nr. 128/2017 situaţia juridică a incompatibilităţii nu era constituită şi definitivată printr-un raport de evaluare, printr-un act administrativ.

Prin urmare, apreciază că la momentul definitivării situaţiei juridice prin întocmirea raportului de evaluare, respectiv la data de 17 mai 2019, este aplicabilă legea în vigoare de la acea dată, respectiv dispoziţiile art. 87 alin. 1 lit. d din Legea nr. 161/2003 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 128/2017. Consideră că nu există incompatibilitate atunci când se exercită o altă funcţie/calitate în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege şi nici atunci când interesele personale nu contravin intereselor generale.

Astfel, invocă dispoziţiile art. 96 alin. 2 lit. a din Legea nr. 1/2011 care prevăd că, în unităţile de învăţământ de stat, în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial „consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: ... primarul sau un reprezentant al primarului…”. Prin urmare, arată că Legea învăţământului prevede obligativitatea participării primarului sau a unui reprezentant al acestuia (deci şi a viceprimarului) în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ din subordinea unităţii administrativ-teritoriale.

Invocă dispoziţiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 1/2011: „dispoziţiile prezentei legi prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. în caz de conflict între acestea se aplică dispoziţiile prezentei legi". Rezultă că participarea primarului/viceprimarului în consiliul de administraţie al şcolii locale nu constituie un element de incompatibilitate. De asemenea, invocă dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 393/2004 potrivit cărora „aleşii locali sunt obligaţi să menţioneze expres situaţiile în care interesele personale contravin intereselor generale”.

Susţine că în cauză nu există niciun conflict între interesele personale ale reprezentanţilor autorităţii administrative locale care conform Legii nr. 1/2011 au calitatea de membri ai consiliului de administraţie (primar/viceprimar) şi interesul general al unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat. Apreciază că dacă ar fi existat interese contrare/incompatibilităţi, legiuitorul nu ar mai fi prevăzut în art. 96 din Legea nr. 1 /2011 că primarul sau reprezentantul acestuia face parte din componenţa consiliului de administraţie. Consideră că tocmai prevalenta interesului public, general, al învăţământului exclude orice interes personal de natură a afirma existenţa vreunui element de incompatibilitate, componenţa consiliului de administraţie fiind stabilită de lege.

În drept, îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 176/2010; art. 1, 8, 10 şi 18 din Legea nr. 554/2004; art. 87 alin. 1 lit. d din Legea nr. 161/2003 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 128/2017; art. 47 din Legea nr. 393/2004 şi art. 96 din Legea nr. 1/2011.

Prin întâmpinarea înaintată la dosar, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea contestaţiei formulată de reclamanta A., contestaţie prin care solicită să se dispună anularea Raportului de Evaluare nr. 13876/G/II/17.05.2019, întocmit de Inspecţia de Integritate, din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate.

Cu privire la susţinerile reclamantei, care susţine faptul că modificările legislative intervenite prin Legea nr. 128/2017 au înlăturat incompatibilitatea dintre funcţia de viceprimar şi cea de membru în consiliul de administraţie al unei unităţi şcolare, arată că referitor la modificările aduse Legii nr. 161/2003 prin Legea nr. 128/31.05.2017, contrar susţinerilor din cadrul cererii de chemare în judecată, situaţia de incompatibilitate a reclamantei A. nu poate fi determinată în baza unui act normativ intrat în vigoare la o dată ulterioară (10.06.2017).

Invocă prevederile art. 15 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 96 alin. 1 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, aflat în vigoare în perioada supusă evaluării, până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 49 din 26 iunie 2014, respectiv, data de 30.06.2014.

Precizează că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 49/26.06.2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, modifică art. 96 alin. 2 din Legea nr. 1/2011 înlocuind sintagma „un reprezentant al primarului" cu „primarul sau un reprezentant al primarului". Astfel, din Consiliul de Administraţie al unităţilor de învăţământ pot face parte, ca reprezentanţi ai administraţiei publice locale, primarul sau un reprezentant al acestuia, precum şi unul sau mai mulţi reprezentanţi ai Consiliului local. Astfel, menţionează faptul că, potrivit textului art. 96 din Legea. 1/2011 (în forma în vigoare anterioară), unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administraţie, de directori şi de directori adjuncţi, după caz.

Menţionează că Legea nr. 1/2011, atât în forma veche cât şi în cea actuală, nu prevede în mod expres posibilitatea viceprimarului de a fi desemnat în calitate de membru în consiliile de administraţie a unităţilor de învăţământ, aşa cum în mod nefondat susţine reclamanta. Apreciază că această calitate poate fi deţinută doar de primar (conform modificărilor aduse prin Ordonanţa nr. 49 din 26 iunie 2014) sau un reprezentant al primarului şi un reprezentant al consiliului local, cu respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor.

Susţine că, după cum rezultă din dispoziţiile art. 87 alin. 1 lit. d din Legea nr. 161/2003, deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de membru în consiliul de administraţie al unei şcoli generează o situaţie de incompatibilitate. Ca urmare, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale prezentate, rezultă faptul că, reprezentarea autorităţii administrativ teritoriale în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ se poate realiza de către persoane stabilite prin hotărâre a consiliului local, dar a căror desemnare nu încalcă regimul incompatibilităţilor.

Arată că exercitarea simultană a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de reprezentant în Consiliul de Administraţie al unităţilor de învăţământ, generează o situaţie de incompatibilitate, conform prevederilor legislative incidente, aflate în vigoare în perioada evaluată, respectiv, 08.08.2016-21.11.2016. Astfel, susţine că prin raportare la prevederile legale aplicabile în materie, rezultă că: reclamanta A. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 08.08.2016-21.11:2016, încălcând dispoziţiile art. 87 alin. 1 lit. d din Legea nr. 161/2003, întrucât a deţinut simultan funcţia viceprimar al Comunei B., cât şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Scolii Gimnaziale B., aşa cum rezultă din procesele - verbale încheiate cu ocazia desfăşurării şedinţelor Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale B.

Precizează că aceasta este optica ICCJ care, prin Decizii constante, respectiv Deciziile nr. 2645/2019, nr. 724/2019, nr. 2002/2018, nr. 113/2018, instanţa a reţinut că există incompatibilitate între funcţia de viceprimar şi cea de membru în consiliul de administraţie al unei scoli. Invocă dispoziţiile art. 91 alin. 3 din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare „Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie".

Apreciază că legiuitorul a stabilit foarte clar care sunt incompatibilităţii funcţiei de viceprimar, una dintre acestea fiind şi calitatea de membru al consiliului de administraţie la instituţiile publice, reclamanta având posibilitatea de a semnala în şedinţa de consiliu situaţia de incompatibilitate în care s-ar afla prin adoptarea unei hotărâri de consiliu prin care persoana sa ar fi desemnată să reprezinte autoritatea administrativ teritorială în Consiliul de Administraţie al instituţiei de învăţământ.

Arată că regimul incompatibilităţilor este expres prevăzut de legislaţia în vigoare, legea interzicând cumulul de calităţi. Reclamanta, în calitate de viceprimar avea obligaţia de a respecta prevederile legale privind incompatibilităţile, respectiv, de a nu încălca, legislaţia aplicabilă. Or, reclamanta, ignorând prevederile legale menţionate nu a efectuat demersurile necesare pentru a ieşi din starea de incompatibilitate în termenul prevăzut de lege, încălcând astfel regimul juridic al incompatibilităţilor aplicabil aleşilor locali.

Susţine că raportul de evaluare nr. 13876/G/II/17.05.2019 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a reţinut incompatibilitatea în care s-a aflat reclamanta A., a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale şi solicită să se dispună respingerea în totalitate a acţiunii ca fiind neîntemeiată.

În drept, îşi întemeiază prezenta întâmpinare pe dispoziţiile Codului de procedură civilă, Legea nr. 176/2010, Legea nr. 161/2003, Legea nr. 215/2001 şi Legea nr. 1/2011.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Reclamanta A. a făcut obiectul unei verificări din partea Agenţiei Naţionale de Integritate privind respectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, în privinţa sa fiind emis Raportul de evaluare nr. 13876/G/II din 17.05.2019. S-a reţinut în cuprinsul raportului de evaluare că aceasta a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor întrucât, în perioada 8.08.2016 – 21.11.2016 a deţinut simultan atât funcţia de Viceprimar al com. B., cât şi calitatea de membru în consiliul de administraţie al Şcolii Gimnaziale B., fiind incidente dispoziţiile art. 87 alin. 1 lit. d din Legea nr. 161/2003.

Împotriva acestui raport, reclamanta a formulat prezenta acţiune în contencios administrativ, solicitând anularea raportului de evaluare ca fiind nelegal emis. A argumentat reclamanta că dispoziţiile legale care reglementau cazul de incompatibilitate au fost modificate prin Legea nr. 128/2017 şi că actualmente, numirea viceprimarului în comisiile de administraţie la instituţiile publice este exceptată de la regimul incompatibilităţilor, că o atare formă (modificată) a legii este de natură a se aplica şi în ce o priveşte, chiar dacă modificarea legală a intervenit doar din 2017 iar situaţia de incompatibilitate este din 2016, întrucât, cât timp raportul ANI nu este emis în 2016 ci 2019, ar rezulta că situaţia nu a fost definitivată şi deci raportul juridic este de natură a intra sub incidenţa în timp a legii noi. Mai arată reclamanta că nu poate exista incompatibilitate, atât timp cât legea însăşi reglementează participarea în consiliile de administraţie a unui reprezentant al primarului, dispoziţiile Legii nr. 1/2011 a învăţământului fiind speciale şi fiind de natură a se aplica în detrimentul altor dispoziţii generale. De asemeni, nu a existat la nivel personal nici un interes al reclamantei de natură a vicia participarea sa în consiliul de administraţie, şi astfel de a constitui fundamentul unei stări de incompatibilitate.

Analizând cererea formulată, instanța apreciază că acesta nu este întemeiată.

Potrivit art. 87 alin. 1 lit. d din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri privind asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu:…d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice.

Este de observat că, potrivit textului legal mai sus menţionat, existenţa situaţiei de incompatibilitate este întrunită prin simpla realizare cumulativă a celor două condiţii - calitatea de viceprimar şi calitatea, simultană, de membru în consiliul de administraţie într-o instituţie publică, condiţii pe care este cert că reclamanta le-a întrunit, simultan, în perioada relevantă în cauză, 8.08.2016 – 21.11.2016.

Este adevărat şi că ulterior legea incidentă, în articolul care interesează, a suferit modificări în sensul instituirii unei excepţii pentru situaţia în care calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice vizează o unitate de învăţământ din reţeaua autorităţilor unităţilor de administraţie publică locală. Astfel, potrivit Legii nr. 128/2017 de modificare a Legii nr. 161/2003, există incompatibilitate pentru cumulul de calităţi...cu excepţia...membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale. O atare modificare legislativă, însă nu reprezintă legea aplicabilă raportului juridic de drept administrativ supus analizei în prezenta cauză, şi aplicarea acestei dispoziţii legale nu poate fi atrasă asupra litigiului din prezenta cauză, aşa cum îşi doreşte reclamanta prin acţiunea formulată.

Astfel, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituţie, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile. În acelaşi sens, potrivit art. 6 din Codul civil – cu care legea de drept administrativ (material şi procesual) se completează potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, aceasta nu are putere retroactivă. Nu se poate reţine astfel, aplicarea Legii de modificare nr. 128/2017, publicată în MO din 7.06.2017, înapoi în timp, anterior datei edictării ei, pentru a se reţine astfel a fi incidentă şi situaţiei reclamantei, premergătoare apariţiei acestei legi (8.08.2016 – 21.11.2016), nefiind vorba, prin excelenţă, despre o lege penală sau contravenţională pentru care Constituţia admite, prin excepţie, retroactivitatea.

Nu se poate reţine nici silogismul construit de reclamantă în acţiunea introductivă, respectiv că deşi raportul juridic suspus analizei în prezenta cauză vizează perioada 8.08.2016 – 21.11.2016, anterioară modificării legii şi introducerii acestei excepţii, totuşi efectele acestuia ar fi guvernate de legea aplicabilă la data emiterii raportului de evaluare – 2019, până atunci raportul fiind nedefinitivat. O atare construcţie - raport nedefinitivat poate fi acceptată unei exprimări şi construcţii colocviale, însă nu este admisibilă juridic, pentru că nu respectă noţiunile şi mijloacele juridice puse la dispoziţie de legiuitor pentru interpretarea aplicării legii.

Astfel, potrivit art. 6 alin. 2 din Codul civil, actele şi faptele încheiate ori după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii sau producerii lor. Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi, sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi. Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau după caz produse sau săvârşite după intrarea ei în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea ei în vigoare. De asemeni, în literatura de specialitate s-a arătat că pe temeiul art. 6, legea în vigoare la data actului/faptului juridic va reglementa atât efectele trecute, adică efectele care s-au produs sub imperiul ei (principiul neretroactivităţii), cât şi efectele viitoare (efectele care se vor produce după intrarea în vigoare a legii noi (ultraactivitatea legii vechi) (G. Boroi, Instituţii de drept civil, Ed. Hamangiu 2012).

Or, este de conchis, în lumina dispoziţiilor anterior citate că, faptul simultaneităţii celor 2 calităţi deţinute de reclamantă, care formează chestiunea premisă în prezenta cauză, este produs în 2016, este astfel a fi analizat, asupra efectelor sale juridice, sub imperiul legii de drept material în vigoare de la data producerii lui – din 2016, iar nulitatea/ineficacitatea, potrivit regulilor de mai sus, este de analizat sub imperiul aceleiaşi legi - din 2016.

Nu este relevant, astfel, sub aspectul analizei existenţei stării de incompatibilitate, împrejurarea că emiterea Raportului de evaluare a avut loc în 2019. Emiterea acestui raport este consecinţa de drept procedural a stării de incompatibilitate, iar aplicarea legii de drept material în cauză ţine de starea de incompatibilitate însăşi, iar nu de emiterea raportului de evaluare; emiterea raportului de evaluare poate fi privită cel mult ca un element procedural – de natură a viza procedura efectivă (paşii de urmat) după producerea stării de incompatibilitate, dar pentru reţinerea stării de incompatibilitate, substanţa o asigură legea de drept material - care defineşte starea de incompatibilitate, care se aplică aşa cum s-a arătat, conform principiilor de mai sus, ca lege de la data producerii faptului juridic.

Altfel spus, nu se pot combina, aşa cum face reclamanta avansând această structură în apărare, dreptul material – care este dat de legea de la data producerii faptului juridic, cum s-a arătat anterior, cu dreptul procesual – emiterea raportului de evaluare, pentru a atrage aprecierea dreptului material după cel procesual, şi a obţine, astfel, schimbarea însăşi a regulilor de aplicare a dreptului material. Cel mult, legat de data emiterii raportului de evaluare ca fiind 2019, reclamanta ar fi putut cu succes să invoce eventual, dacă identifica, modificări ale procedurii de evaluare care să fi intervenit şi pe care eventual instituţia emitentă să nu le fi respectat (relativ la citare, drept la apărare, comunicare, căi de atac, etc.). Însă legea care defineşte situaţia de incompatibilitate nu este o lege de procedură, nu poate fi legată de momentul raportului, ci este o lege de drept material care se aplică potrivit regulilor de mai sus astfel cum s-a arătat.

De altfel, chiar dacă s-ar accepta, prin absurd, teza reclamantei, că ar fi relevant, sub aspectul identificării legii de drept material aplicabile, raportul de evaluare, este de observat că procedura de evaluare este declanşată la 11.05.2017, anterior astfel intervenirii Legii nr. 128/2017, din nou excluzând astfel aplicarea formei noi a textului legal.

În cele din urmă, un simplu exerciţiu de logică este el însuşi suficient pentru a observa, o dată în plus, că nu poate fi primită teza reclamantei: legea care defineşte stările de incompatibilitate este menită a impune destinatarilor ei, obligaţia unei anumite conduite – în cazul concret, a nu cumula funcţia de viceprimar cu funcţia de membru în consiliu de administraţie; or pentru a-şi dirija conduita în sensul respectării legii, destinatarii legii nu pot avea în vedere decât legea de la data actului/faptului lor, iar nu îşi pot conduce conduita după o reglementare care nu există şi care nu se ştie, la data conduitei, că va fi altfel; a admite astfel că, de fapt, corectitudinea unei conduite are a se raporta nu la momentul procedurii ei, ci la un moment viitor şi în funcţie de o lege viitoare sau alta, înfrânge astfel însăşi ideea de lege şi respect al ei, şi stabilitatea şi securitatea raporturilor juridice, ceea ce nu poate fi primit. 

Nu serveşte în prezenta cauză, pentru înlăturarea concluziilor de mai sus, nici argumentul care ar putea fi dat legat de interpretarea dispoziţiilor cu observarea modificărilor succesive în timp. Soluţia legislativă instituită de art. 87 alin. 1 lit. d în forma aplicabilă în 2016, este clar în sensul unei incompatibilităţi pentru situaţia de cumul de calităţi precum cel în cauză, astfel că nu invită la speculaţii şi interpretări, în care forma viitoare a legii (care introduce excepţia), să poată constitui un argument de clarificare, interpretare. Aceasta lege este o chestiune de optică legislativă ce aparţine exclusiv legiuitorului, care şi-a asumat o astfel de formă în 2016, tot astfel cum, ulterior, în 2017 legiuitorul a înţeles să-şi asume o altă optică şi să instituie o excepţie în sensul arătat anterior.

În acest sens, de altfel, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în decizia nr. 45 din 22.01.2019, arătând că din această perspectivă, a succesiunii legilor în timp, Curtea a observat că autorul critică, în realitate, modul de interpretare și aplicare a legii de către Agenția Națională de Integritate, aspect ce excedează controlului de constituționalitate. În acest sens, Curtea a reținut că, în jurisprudența sa în materie, a constatat că susținerile privind înțelegerea conținutului normelor juridice criticate, prin corelare cu alte dispoziții legale, vizează interpretarea și aplicarea legilor în cauza dedusă judecății. Cu privire la succesiunea în timp a soluțiilor legislative criticate, Curtea a reținut că acestea reprezintă opțiunea legiuitorului, încadrându-se în marja sa de apreciere cu privire la stabilirea regimului incompatibilităților, iar instanța judecătorească analizează aplicarea legii la cazul dedus judecății, potrivit principiului tempus regit actum.

Nu constituie argumente relevante nici chestiunile legate de prevederile Legii învăţământului nr. 1/2011. Împrejurarea că legea învăţământului instituie obligativitatea desemnării de către primar a unui reprezentant în consiliul administraţiilor, nu înseamnă că Legea nr. 161/2003 ar putea fi ignorată, şi că un atare reprezentant în consilii ar putea fi însuşi viceprimarul, în ciuda dispoziţiei speciale care interzice aceasta în Legea nr. 161/2003. Aceasta din urmă lege este cea specială – definind un aspect particular – relativ la identificarea persoanei ce poate fi desemnată în consiliul de administraţie, faţă de lege învăţământului – care rămâne una generală în aceasta materie, cele două legi de altfel nu intră în conflict, ci se completează: văzând necesitatea desemnării unui reprezentant în consiliul de administraţie, la identificarea acestei persoane trebuie avută în vedere legea specială privind incompatibilităţile.

Nu este relevantă nici dezbaterea avansată, de astă dată, de pârâtă prin întâmpinare, respectiv că noua reglementare a legii învăţământului din 2014 permite în prezent doar primarului, nu şi viceprimarului, să facă parte din consiliul de administraţie. Chiar aşa fiind, chestiunea dedusă judecăţii ţine de instituirea excepţiei în legea privind incompatibilităţile nr. 161/2003, astfel cum s-a analizat anterior. Nu este relevantă nici împrejurarea avansată de către reclamantă că în concret, nu au existat interese personale ascunse ale reclamantei în exercitarea simultană a celor două calităţi, textul legal reglementând situaţia de incompatibilitate, indiferent de atari interese/consecinţe, şi vizând salvgardarea nu doar a imparţialităţii, ci şi a aparenţei de imparţialitate însăşi.

Pentru aceste motive, instanţa reţinând că a existat stare de incompatibilitate şi că astfel raportul de evaluare a fost legal emis, urmează să respingă acţiunea reclamantei ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare