Rectificare carte funciară - excepția necompetenței materiale în raport de faptul că reclamanta a înțeles să sesizeze instanța cu un capăt de cerere principal – acțiune în constatarea faptului că a fost transferată proprietatea unor bunuri imobile, a căr

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 26.02.2019, sub nr. …/312/2019, reclamanta S.C. A prin lichidator judiciar B a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. C S.A. prin lichidator judiciar SPRL D şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate faptul că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 7976/2006 şi facturii nr. 6169664/20.12.2006, a fost transferată proprietatea asupra bunurilor imobile denumite clădire atelier NI 100044 în suprafaţă de 2.785,3 mp cu număr cadastral 297/3-C10 şi clădire fabrică de oxigen NI 100047 cu număr cadastral 297/4-C9, situate în Feteşti, ..., jud. Ialomiţa, respectiv să se dispună rectificarea cărţilor funciare nr. 21414 şi nr. 21413, în sensul radierii proprietarului C S.A. şi înscrierii proprietarului real, S.C. A, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că, între părţi, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 7976/2006, având ca obiect, printre altele, transferul dreptului de proprietatea asupra bunurilor imobile denumite clădire atelier NI 100044 în suprafaţă de 2.785,3 mp cu număr cadastral 297/3-C10 şi clădire fabrică de oxigen NI 100047 cu număr cadastral 297/4-C9, situate în Feteşti, ..., jud. Ialomiţa. Ulterior, terenul aflat sub construcţii a trecut în proprietatea pârâtei, însă, OCPI Ialomiţa, în mod eronat, a procedat la rectificarea CF cu privire la clădiri, neexistând nici un act de transfer al proprietăţii către pârâtă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 907 C.civ., art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 7/1996.

În susţinerea cererii, reclamanta a depus, în copie, un set de înscrisuri (filele 10-33).

Cererea a fost timbrată cu suma de 100 lei, conform chitanţei depuse la dosar (fila 38).

Prin încheierea din 14.05.2019 dată în dosarul nr. 1028/312/2019/a1, instanţa a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. …./19.09.2019 pronunţată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr. …./312/2019, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, unde cauza a fost înregistrată la data de 17.10.2019, sub acelaşi număr.

La data de 04.11.2019, prin serviciul registratură, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa a depus toate înscrisurile care au stat la baza înscrierilor efectuate în Cartea funciară nr. 21413 şi nr. 21414 (filele 11-184).

Pârâtele nu au depus întâmpinare şi nu au solicitat probe în apărare.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia necompetenţei materiale a instanţei, faţă de fondul cererii de chemare în judecată, o constată întemeiată pentru următoarele motive:

Astfel cum rezultă din precizările depuse la data de 25.11.2019, precum şi din precizările formulate oral la termenul de judecată din data de astăzi, reclamanta a solicitat să se constate faptul că a operat transmiterea dreptului de proprietate cu privire la imobilele denumite clădire atelier NI 100044 în suprafaţă de 2.785,3 mp cu număr cadastral 297/3-C10 şi clădire fabrică de oxigen NI 100047 cu număr cadastral 297/4-C9, situate în Feteşti, ..., jud. Ialomiţa, respectiv să se dispună rectificarea cărţilor funciare nr. 21414 şi nr. 21413, în sensul radierii proprietarului C S.A. şi înscrierii proprietarului real, S.C. A

Conform art. 30 C.pr.civ., „(1) Oricine are o pretenţie împotriva unei alte persoane ori urmăreşte soluţionarea în justiţie a unei situaţii juridice are dreptul să facă o cerere înaintea instanţei competente. (2) Cererile în justiţie sunt principale, accesorii, adiţionale şi incidentale. (3) Cererea principală este cererea introductivă de instanţă. Ea poate cuprinde atât capete de cerere principale, cât şi capete de cerere accesorii. (4) Cererile accesorii sunt acele cereri a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal. (5) Constituie cerere adiţională acea cerere prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare. (6) Cererile incidentale sunt cele formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare.”

Astfel, în virtutea principiului disponibilităţii, instanţa constată că a fost învestită cu o cerere principală având ca obiect constatarea în patrimoniul reclamantei a dreptului de proprietate cu privire la imobilele anterior menţionate şi cu o cerere accesorie având ca obiect rectificarea cărţilor funciare, ca urmare a admiterii capătului I de cerere.

Potrivit art. 123 C.pr.civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecată de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti.

Conform art. 125 C.pr.civ., în cererile pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, competenţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având ca obiect realizarea dreptului.

Cu titlu prealabil, instanţa apreciază că primul capăt de cerere este evaluabil în bani, întrucât, fiind vorba de constatarea unui drept patrimonial - dreptul de proprietate, aceasta poate fi evaluat în bani, fiind eminamente pecuniar. Astfel, instanţa urmează să aibă în vedere valoarea bunurilor imobile despre care se susţine că aparţin reclamantei, şi anume clădirea atelier NI 100044 în suprafaţă de 2.785,3 mp şi clădire fabrică de oxigen NI 100047.

Conform art. 94 pct. 1 lit. k C.pr.civ., judecătoria judecă cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.

Aşa cum rezultă din art. 104 C.pr.civ., în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcţie de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislaţiei fiscale.

Cu toate acestea, având în vedere că reclamanta a indicat faptul că nu există date privind înscrierea pe rolul fiscal al pârâtei a imobilelor ce fac obiectul cauzei, în speţă devin aplicabile dispoziţiile art. 104 alin. 2 C.pr.civ., care prevăd că, în situaţia în care valoarea impozabilă nu este stabilită, valoarea obiectului cererii se stabileşte potrivit art. 98 C.pr.civ., respectiv prin raportare la valoarea arătată în capătul principal de cerere.

Or, aşa cum rezultă din precizările depuse la fila 190 dosar, valoarea imobilelor ce fac obiectul cauzei a fost evaluată de către reclamantă, prin raportare la un element obiectiv (grilele notariale), la suma totală de 1.361.876,7 lei (1.060.362,3 lei + 301.514,40 lei).

Pe cale de consecinţă, reţinând că reclamantul a solicitat constatarea dreptului de proprietate cu privire la imobilele clădirea atelier NI 100044 în suprafaţă de 2.785,3 mp şi clădire fabrică de oxigen NI 100047 (cererea principală), respectiv că cererea este evaluabilă în bani şi că valoarea acesteia depăşeşte pragul de 200.000 lei prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k C.pr.civ., competenţa materială de soluţionare a întregii cauze revine tribunalului, acesta având plenitudine de jurisdicţie pentru soluţionarea proceselor în primă instanţă, potrivit art. 95 pct. 1 C.pr.civ.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar aprecia că cererea nu este evaluabilă în bani, instanţa reţine că, oricum, competenţa de soluţionare ar reveni tot tribunalului, în condiţiile în care cererea având ca obiect constatarea existenţei unui transfer de proprietate nu se încadrează în prevederile art. 94 pct.1 lit. a-k C.pr.civ. şi, prin urmare, nu este de competenţa judecătoriei.

De asemenea, având în vedere că normele legale menţionate reglementează un caz de competenţă materială de la care nu sunt permise derogări, instanţa apreciază întemeiată excepţia materială invocată de reclamantă, urmând să o admită.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, instanţa reţine că regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C.pr.civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie teritorială domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Cu toate acestea, fiind vorba de o pricină referitoare la bunuri, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

În acest sens, art. 130 alin. 3 C.pr.civ. prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. Astfel, chiar şi în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente potrivit legii, instanţa neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă.

Pe cale de consecinţă, aşa cum rezultă din prevederile legale anterior enunţate, Judecătoria Slobozia, chiar dacă nu era competentă conform art. 107 C.pr.civ. (în ceea ce priveşte cererea principală), nu putea să-şi invoce din oficiu necompetenţa teritorială. Astfel, având în vedere că pârâta nu a depus întâmpinare, instanţa reţine că Judecătoria Slobozia a devenit competentă din punct de vedere teritorial prin neinvocarea excepţiei necompetenţei teritoriale de către pârâtă, având doar posibilitatea să invoce excepţia necompetenţei materiale în raport de valoarea cererii principale.

Instanţa reţine că în prezenta cauză a fost sesizată prin sentinţa de declinare a Judecătoriei Slobozia, şi nu prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, motiv pentru care apreciază că în situaţia dată poate să invoce inclusiv din oficiu necompetenţa teritorială. O interpretare contrară ar conduce la eludarea normelor procedurale care reglementează competenţa teritorială de ordine privată, în sensul că, ori de câte ori pârâtul nu invocă această excepţie, instanţa sesizată ar avea posibilitatea să decline din oficiu competenţa de soluţionare a cererii, transformând, aşadar, competenţa alternativă de ordine privată într-o competenţă de ordine publică.

În concluzie, având în vedere că Judecătoria Slobozia nu avea posibilitatea de a declina competenţa teritorială de soluţionare a cererii, aceasta fiind stabilită în mod definitiv în favoarea sa prin neinvocarea excepţiei conform art. 130 alin. 3 C.pr.civ., instanţa urmează să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa, ca instanţa competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamantă.

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta S.C. A, cu sediul în Feteşti, ..., prin lichidator judiciar B, cu sediul în ….., în contradictoriu cu pârâţii S.C. C S.A. prin lichidator judiciar SPRL D, cu sediul în ….., şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa,

Fără cale de atac.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 25.11.2019.

PREŞEDINTE,   GREFIER,

Domenii speta

Spete similare