Pretenții – răspundere civilă delictuală: deşi pârâtul a uzat de un drept legal, de a reclama şi a petiţiona, din ansamblul materialului probator, rezultă că modul de exercitare a acestui drept a depăşit cadrul legal; prejudiciul suferit de reclamant este

INSTANŢA

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 07.06.2019 sub nr …./299/2019, reclamantul A a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B, obligarea acestuia din urmă la plata sumei de câte 15000 euro (echivalentul sumei de 66750 lei) reprezentând daune morale provocate în urma plângerilor penale formulare împotriva reclamantului. Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a învederat că reclamantul este inspector Principal de Poliție, cu funcția de ofițer specialist 1, în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București-Secția ... Poliție, Biroul Investigații Criminale, încă din anul 2013. În cursul anului 2017, în evidențele Secției … Poliție a fost înregistrat dosarul penal nr. .../2017, nr. Unic .../P/2017, dosar ce a fost instrumentat de reclamant iar persoana vătămată a fost pârâtul B, dosar ce a fost soluționat prin clasarea acestuia la data de 27.02.2017. Începând cu luna februarie 2018, pârâtul a început să-l hărțuiască pe reclamant prin formularea mai multor plângeri penale împotriva acestuia. Acuzându-l de săvârșirea unor fapte de o gravitate deosebită, respectiv de favorizarea infractorului, sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri, infracțiuni de corupție , luare de mită, dare de mită. Aceste plângeri penale ale pârâtului nu au fost niciodată confirmate de organele de cercetare penală sau de o instanță de judecată. Susține reclamantul, că toate sesizările făcute de pârât împotriva reclamantului sunt făcute cu rea-credință și un abuz de drept, o răzbunare nejustificată. Exercitarea dreptului la petiționare este supus exigențelor prevăzute de Constituție și de art. 1353 Cod Civil în sensul că afirmațiile unor fapte penale sau de altă natură , menite să angajeze un anumit tip de răspundere în sarcina altei persoane trebuie bazată pe minime indicii care să poată fi confirmate ulterior pe bază de probe. Mai mult, calitatea vieții private și profesionale a reclamantului a fost grav afectată. Susține reclamantul că stresul inerent și îndelungat a unor astfel de proceduri ,necesitatea prezenței în fața organelor judiciare , imposibilitatea morală de a se prezenta la examenul de promovare în funcție în contextul sesizărilor abuzive ale pârâtului, asocierea anchetei cu numele reclamantului în cadrul raporturilor de muncă, au fost de natură a constitui elementele unui prejudiciu moral suferit de reclamant și o atingere adusă onoarei, demnității, reputației profesionale considerabile, câștigate în toți anii de activitate. Comportamentul vădit șicanator este cu atât mai însemnat din perspectiva faptului că toate acțiunile întreprinse de pârât au fost comunicate la locul de muncă al reclamantului. 

În drept, au fost invocate disp. art.72, art. 73, art. 252-253, art. 1349,art 1357 Cod civil și toate celelalte temeiuri de drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată.

În probaţiune, s-au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului şi audierea a doi martori. 

Cererea a fost legal timbrată cu câte 100 lei (f. 10).

La data de 13.08.2019, pârâtul B a depus întâmpinare, prin care a solicitat amendarea reclamantului pentru introducerea acestei acțiuni vădit șicanatorii, respingerea acțiunii civile ca nelegală și netemeinică (aberantă), să se constate că acțiunea are de fapt ca obiect mită, art. 289 Cod Penal, abuz în serviciu și neglijență în serviciu. Susține pârâtul că de fapt reclamantul este cel care îl șicanează  prin conceperea unei astfel de înscenări aberante-acțiunea, care este de fapt un lung șir de minciuni. Pârâtul arată că lipsește obiectul pretenției și lipsesc toate celelalte condiții pentru încadrarea în acțiunea de daune morale și lipsesc probe în dovedirea acțiunii reclamantului. Reclamantul trebuia să probeze că a fost nevoit să se ocupe în exclusivitate de o singură persoană, adică de pârât și care ar fi fost singurul care l-a imbolnăvit de nervi. Citațiile au fost emise la locul de muncă al reclamantului fără știrea și fără voia pârâtului. Nu cunoaște pârâtul ce anume solicită reclamantul să îi fie ”reparat”. Referatul și susținerile reclamantului au fost desființate în totalitate de încheierea de cameră preliminară din data de 22 iunie 2018. Reclamantul are calitatea de a produce doar minciuni. Toate sesizările făcute de pârât au fost întemeiate pe drepturi constituționale și procedural penale și CEDO. Aceste sesizări nu au fost îndreptate împotriva reclamantului ci împotriva ordonanțelor. Reclamantul cere daune morale pentru incompetența și infracțiunile sale.  În continuare, s-a expus pe larg nemulţumirile pârâtului referitoare la modul de gestionare a dosarului penal în care a fost parte şi temeinicia demersurilor legale ale pârâtului adresate autorităţilor competente. S-a concluzionat că pârâtul nu se consideră vinovat de cauzarea vreunui prejudiciu cauzat printr-o faptă ilicită săvârşită cu vinovăţie.

În probaţiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului şi proba testimonială. În drept, au fost invocate dispozițiile din cuprinsul întâmpinării.

La data de 18.09.2019, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare.

La data de 28.10.2019, pârâtul a depus ”răspuns la răspunsul la întâmpinare”.

Instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri și a respins proba testimonială solicitată de reclamant, pârâtul a şi-a precizat întâmpinarea în sensul că doreşte doar respingerea cererii reclamantului. Părțile au depus concluzii scrise.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamantul A, inspector de poliție, în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București-Secția ... Poliție, a efectuat cercetări în dosarul penal .../P/2017, în care pârâtul B a fost persoana vătămată . Deoarece nu a fost mulțumit de soluția de clasare, pârâtul B a uzat de toate căile legale împotriva ordonanței emise de procurorul de supraveghere, fiind respinse în mod definitiv susținerile sale.

La data de 16.04.2018, pârâtul a depus o plângere, în atenția prim procurorului, împotriva soluției de clasare a cauzei dispuse prin ordonanța din 27.02.2018 în dosarul nr. .../P/2017 prin care a solicitat și tragerea la răspunderea penală a inspectorului A pentru sustragerea probelor din dosar și înlocuirea lor și favorizarea făptuitorului.

La data de 04.05.2018, pârâtul a depus un înscris intitulat ”Plângere” în cadrul dosarului …./299/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București , prin care a solicitat, printre altele, tragerea la răspunderea penală a inspectorului A pentru sustragerea probelor din dosar și înlocuirea lor și favorizarea făptuitorului.

La data de 25.05.2018 în evidențele penale ale Poliției Sectorului 1 București a fost înregistrată sub nr. …., nr. Unic …./P/2018 plângerea pârâtului împotriva reclamantului  cu privire la activitatea de urmărire penală desfășurată în dosarul nr. .../P/2017 pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizarea făptuitorului  și sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri, plângere ce a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

La data de 11.06.2018, pârâtul a formulat, în completare , tragerea la răspundere penală a reclamantului pentru corupție, arătând că o declarație de martor aflată la dosarul penal este un ”fals grosolan și scandalos ticluit în întregime de inspectorul corupt A”, ”acest act semnat numai de inspector A este evident ticluit mult mai târziu (...)în scopul de a ascunde adevărul, după ce luase mită”.

Prin Încheierea din 01.02.2019 pronunțată în dosarul nr. …./299/2018, judecătorul de cameră preliminară a respins , în mod definitiv, plângerea formulată de pârât  împotriva a două ordonanțe de clasare, ce îl priveau pe reclamant, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului  și sustragere sau distrugere de probe sau înscrisuri.

În continuare, instanţa reţine că pârâtul, prin întâmpinarea depusă în prezentul dosar, la data de 13.08.2019, a solicitat să se constate că acțiunea are de fapt ca obiect mită, art. 289 Cod Penal, abuz în serviciu și neglijență în serviciu. Reține instanța, din întâmpinarea depusă de pârât: ”avansarea profesională a insp. A la un grad superior (...) că doar trăim în România- raiul infractorilor protejați de ei, care mai pretind cu tupeu și despăgubiri morale (...) polițistul nerusinat A mai pretinde și 15000 euro de la un cetatean supercorect pe care l-a nedreptățit probat!! Prin încălcarea și a legilor și a atribuțiilor de serviciu(...) este foarte posibil ca în satul în care domiciliază domnul polițist-aceasta este etica- cunoscând că Vrancea este încă o regiune foarte săracă-iar șpăgile din București sunt mari !” (fila 42). În continuare, tot în întâmpinare , pârâtul arată ”reclamantul A cere daune morale pentru incompetența și infracțiunile sale”.

Instanța subliniază faptul că toate susținerile din întâmpinarea depusă de către pârât au făcut obiectul cercetărilor în dosarul nr. …./P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, dosar în care s-a dispus clasarea, deoarece fapta nu există, drept urmare instanţa nu va cerceta aceste aspecte.

În cadrul concluziilor scrise depuse la dosar, pârâtul reia motivul pentru care a solicitat respingerea probei testimoniale cu cei doi martori propuși de reclamant arătând : ” cei doi martori sunt subalterni- de cel mai umil grad din poliție. Și de la mare distanță în organigramă – ai reclamantului-inspector principal specialist 1. C este un curier – duce citații, iar D simplu agent (fostul  ”milițian”) (...) martor care- ca și majoritatea secției …. Poliție nici nu știu măcar să scrie decît cu mari probleme-nicidecum să mai facă și aprecieri psihice”.

Instanța reține că se poate observa, cu ușurință, că acuzaţiile şi atitudinea pârâtului au creat o situaţie tensionată la locul de muncă al reclamantului. Pârâtul se adresează în mod nepoliticos și are un comportament șicanator , prin folosirea față de reclamant și nu numai, de cuvinte defăimătoare, injurii și persiflări.

În egală măsură, se reține de către instanța posibilitatea existenței unui imepdiment moral de a participa la examenul de promovare în funcție, în persoana reclamantului, având în vedere acuzațiile penale invocate de pârât.

Mai mult, instanţa reţine că pârâtul reia în întâmpinarea din prezentul dosar, toate acuzațiile și nemulțumirile referitoare la activitatea profesională a reclamantului,  asupra cărora s-a pronunțat deja, în mod definitiv, o instanță de judecată.

Potrivit art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, „orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”.

Potrivit art. 1349 alin. 1 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

De asemenea, art. 1.357 (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Art. 58 din Cod Civil garantează dreptul oricărei persoane la viaţă, sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private.

Astfel, instanţa trebuie să constate existenţa prejudiciului, vinovăţia pârâtului şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs.

Prejudiciul trebuie să fie cert atât sub aspectul existenţei sale, cât şi sub aspectul întinderii sale.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, instanţa reţine că deşi pârâtul a uzat de un drept legal, de a reclama şi a petiţiona, din ansamblul materialului probator, rezultă că modul de exercitare a acestui drept a depăşit cadrul legal. Astfel, drepturile trebuie exercitate cu bună-credinţă şi să nu conducă la cauzarea de consecinţe vătămătoare pentru alte persoane. Or, astfel cum s-a arătat anterior, pârâtul a formulat sesizări şi plângeri care au privit activitatea profesională a reclamantului, demersurile sale fiind finalizate cu soluţii care nu au confirmat aspectele sesizate de către acesta.

Prejudiciul suferit de reclamant este unul de natură morală, imaginea şi starea mentală a acestuia fiind afectate de acuzațiile nefondate ale pârâtului. Având în vedere starea tensionată existentă la locul de muncă, modul de adresare complet necorespunzător folosit de pârât şi de care uzează în continuare, instanţa apreciază că reclamantul este îndreptățit la repararea prejudiciului moral. În cazul de faţă este vorba de un prejudiciu moral constând în suferinţa psihică ce a fost cauzată reclamantului de fapta pârâtului, precum şi de consecinţele negative asupra reputaţiei profesionale a reclamantului şi a relaţiilor sociale ale acestuia.

Spre deosebire de prejudiciul material, a cărei întindere poate fi dovedită prin mijloace de probă concrete, prejudiciul material poate fi evaluat de reclamant, instanţa urmând a aprecia dacă evaluarea este proporţională cu prejudiciul efectiv suferit astfel încât să nu reprezinte un mijloc de îmbogăţire pentru reclamant, ci să constituie o modalitate de reparare a vătămării imaginii.

În legătură cu modul de exprimare al pârâtului, instanța reține că atât în dreptul intern, cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la libera exprimare nu este unul absolut, ci este o libertate care poate conţine anumite limitări, fiind cert că o societate democratică nu poate permite o libertate absolută a cuvântului. Majoritatea situaţiilor în care se pune în discuţie restrângerea libertăţii de exprimare priveşte ipoteza în care aceasta operează în scopul protejării drepturilor şi libertăţilor altuia. În măsura în care o persoană exprimă anumite judecăţi de valoare, prin exprimarea opiniei asupra calităţilor profesionale, morale şi personale ale altuia, acesteia nu i se impune să facă proba verităţii celor afirmate. Totuşi, de aici nu se poate deduce o libertate absolută de a formula judecăţi de valoare, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului permiţând sancţionarea unor astfel de judecăţi atunci când sunt pur injurioase ori atunci când nu au o bază factuală suficientă.

În speţă, instanţa reţine că pârâtul a formulat la adresa reclamantului anumite judecăţi de valoare pur injurioase, exprimarea folosită, prin adresarea unor termeni și expresii precum „parșiv”, „șpagă” „incompetență și infracțiunile sale”, ”raiul infractorilor protejați de ei”, ”polițistul nerușinat A mai pretinde (...)de la un cetățean(...) pe care l-a nedreptățit probat prin încălcarea și a legilor și a atribuțiilor de serviciu”, neputând fi considerată ca permisă sau justificată şi intrând în conflict cu dreptul reclamantului la imagine, având în vedere calitatea acestuia de inspector Principal de Poliție.

Raportat la întreaga situaţie prezentată, instanţa apreciază că suma de 2000 euro este de natură să acopere prejudiciul suferit dar în mod special să îi atragă atenţia pârâtului asupra consecinţelor faptelor sale. Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Astfel, instanţa apreciază că un nivel mai mare al daunelor morale ar descuraja complet iniţiativele civice ale pârâtului, care, dacă s-ar exercita în limitele şi scopul prevăzute de lege, ar reprezenta demersuri absolut fireşti.

Legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu există şi este evidentă, consecinţele afirmaţiilor jignitoare adresate de pârât rezultând din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză.

În ceea ce priveşte vinovăţia, instanţa constată că şi această condiţie este îndeplinită, pârâtul neputând să pretindă că acţiunile sale au reprezentat exclusiv demersuri legale, în condiţiile în care majoritatea plângerilor şi sesizărilor depuse de către acesta au primit un răspuns negativ din partea autorităţilor. Mai mult, faptele acestuia nu s-au limitat doar la formularea de plângeri şi de sesizări, ci si la o modalitate complet neacceptabilă de adresare şi comportare faţă de reclamant. Pârâtul trebuie să respecte drepturile şi libertăţilor fundamentale ale oricărei persoane, printre care şi dreptul reclamantului la imagine, respectarea demnităţii şi onoarei acestuia, iar cuvintele jignitoare au fost adresate în mod deliberat, deci cu intenţie. În plus, art. 1357 alin. 2 cod civil stabileşte că autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă. Prin urmare pentru a fi exonerat de răspundere, pârâtul trebuia să facă dovada intervenţiei unui caz fortuit sau a forţei majore, ceea ce nu este cazul în prezentul litigiu.

Pentru toate aceste motive, instanţa urmează să admită în parte cererea şi să dispună obligarea pârâtului către reclamant la plata sumei de 2000 euro (echivalentul în lei la cursul BNR de la data plății), cu titlu de daune morale.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa reţine culpa procesuală a pârâtului în declanşarea acestui proces, fapt pentru care va obliga pârâtul la plata sumei de 1600 lei, reprezentând 100 lei taxă judiciară de timbru și 1500 lei onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamantul A, ….. şi pe pârâtul B, …...

Obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 2000 euro (echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii), cu titlu de daune morale.

Obligă pârâtul către reclamant la plata sumei de 1600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în 100 lei taxă judiciară de timbru şi 1500 lei onorariu avocat.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.

Cererea se depune la Judecătoria Sector 1 Bucureşti.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 06.12.2019.

PREŞEDINTE

GREFIER

Domenii speta

Spete similare