Exproprieri. Art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013

Prin sentinţa civilă nr.10/04.03.2019, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. 1999/101/2018 s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta Marcu Ana, împotriva pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta-Turnu Severin, cu sediul în Drobeta-Turnu Severin, str. Mareşal Averescu nr. 2, jud. Mehedinţi, CUI 4426581, având ca obiect Legea nr. 10/2001.

S-a dispus anularea Dispoziţiei nr. 1799/14.08.2018.

S-a constatat că reclamanta este persoană îndreptăţită a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile legii 165/2013 pentru imobilul situat în Turnu-Severin, str. Tudor Vladimirescu nr. 106 compus din teren în suprafaţă de 165 mp şi construcţii (casă, anexe şi împrejmuire) ce a făcut obiectul exproprierii în baza Decretului nr. 416/1986.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut:

În cuprinsul capitolului IV al Legii  nr. 165/2013 au fost reglementate măsuri pentru urgentarea soluţionării cererilor de retrocedare ce au fost depuse de persoanele care se consideră îndreptăţite a beneficia de măsuri în temeiul legilor reparatorii, în acest sens fiind instituite atât un termen de decădere de 120 de zile în care aceste persoane pot realiza completarea cu înscrisuri a dosarelor înregistrate la entităţile investite de lege, termen ce curge de la data la care persoanei i se comunică în scris care sunt documentele necesare soluţionării cererii sale (art.32 alin.1), precum şi un termen de soluționare de 36 de luni stabilit în privinţa entităţilor care mai au în lucru un număr de peste 5.000 de cereri, termen ce a început a curge de la data de 01.01.2014 ( art.33 alin.1).

Dispoziţiile art.35 alin.(1)  din acelaşi act normativ prevăd că „deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării, iar cele cuprinse în alin.2 al aceluiaşi articol statuează că, „în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor”, în ambele ipoteze instanţa de judecată judecătorească  fiind chemată să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate , respectiv a restituirii în natură sau, după caz, a acordării de măsuri reparatorii în condiţiile acestei legi( alin.3).

În speţă s-a reţinut că, în temeiul Legii  nr. 10/2001 reclamanta, prevalându-se de calitatea sa de persoană îndreptățită a beneficia de măsuri reparatorii pentru imobilul din Drobeta Turnu Severin str.Tudor Vladimirescu nrr.106 (teren şi construcţii) a depus notificarea înregistrată sub nr.257/N/2001, solicitând acordarea de despăgubiri, sub acest aspect invocând faptul că imobilul a fost expropriat în temeiul decretului 416/1986 şi suma acordată la acea dată nu reprezintă o justă despăgubire, precizând că datele de identificare ale imobilului se regăsesc în adresa nr.2370/22.06.2001 ce a fost emisă de SC Secom SA, respectiv în contractul de vânzare cumpărare autentificat sub  nr.1606/300/10.12.1959, înscrisuri pe care le-a şi anexat notificării.

S-a constatat că, în raport de împrejurarea că, până la data apariţiei Legii nr. 165/2013, notificarea reclamantei nu a primit o soluţie, în considerarea dispoziţiilor acestui act normativ, pârâta i-a solicitat reclamantei să-şi completeze dosarul înregistrat cu anumite înscrisuri, respectiv acte de identitate, acte de stare civilă, acte translative de proprietate, certificate de deces, certificate de moştenitor, acte doveditoare privitoare la preluarea imobilului, istoric de rol fiscal, cazierul tehnic al imobilului, declaraţie notarială cu suma încasată pentru imobilul expropriat, precum şi orice alte înscrisuri (fila 21), adresa în acest sens fiind comunicată prin poştă recomandată cu confirmare de primire la domiciliul reclamantei, înmânarea acestei corespondenţe realizându-se către numita Andreianu Daniela, persoană în raport cu care agentul procedural a reţinut calitatea de împuternicit.

Prin decizia ce a fost supusă prezentului control judiciar, pârâta a procedat la respingerea notificării nr.257/N/2001 cu argumentul că, reclamanta nu a dat curs solicitării sale ce viza completarea dosarului de lege 10/2001 cu înscrisurile cerute, iar termenul de 120 de zile stabilit de lege în acest sens s-a împlinit.

În speţă, contrar susţinerilor reclamantei Tribunalul a reţinut că, procedura de comunicare a adresei ce viza completarea dosarului în procedura administrativ jurisdicţională a fost legal îndeplinită chiar în condiţiile în care înmânarea respectivului act de procedură s-a realizat către o altă persoană care a fost găsită în acel moment în locuinţa reclamantei şi care, în mod obişnuit îi primea corespondenţa, în acest sens fiind dispoziţiile art.163 alin.(6)  C. proc. civ care reprezintă dreptul comun în materie de comunicare a actelor de procedură în ipoteza în care, precum în speţă, destinatarul nu este găsit la domiciliu.

Faptul că persoana căreia i-a fost transmis actul de procedură este cea care primea, în lipsa reclamantei, corespondența acesteia, reiese cu evidenţă şi din împrejurarea că, deşi decizia ce a fost emisă ulterior de către pârâtă şi care face obiectul contestaţiei pendinte, a fost comunicată de către agent în aceeași modalitate, aceasta a parvenit reclamantei care a contestat-o în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Chiar în condiţiile în care reclamanta nu s-a conformat solicitării pârâtei de a depune documente suplimentare în procedura administrativ jurisdicţională, Tribunalul a reţinut că, soluţia de respingere a notificării ce a adoptată de către entitatea investită de lege se găseşte a fi una nelegală câtă vreme se fundamentează exclusiv pe sancţiunea decăderii reclamantei din dreptul de a-şi completa dosarul în această procedură, iar nu pe documentaţia deja existentă la dosar la acel moment şi care relevă nu doar faptul că aceasta dovedea că este coproprietara imobilului la momentul exproprierii, (celălalt coproprietar fiind defunctul său soţ Marcu Ion), ci şi situaţia juridică a imobilului expropriat, respectiv care este actul normativ ce a dispus măsura exproprierii (decretul 416/1986), fişa tehnică a imobilului şi cuantumul sumei primite la acea dată pentru construcţiile aflate pe teren  (56653 lei).

Analizând pe fond pretenţia reclamantei de a cere despăgubiri pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării 257/N/2001 cu referire inclusiv la înscrisurile administrate în faţa instanţei, posibilitate ce este prevăzută expres de dispoziţiile art.35 alin.(3) din Legea  nr. 165/2013, Tribunalul a constatat că, în condițiile în care s-a făcut dovada că reclamanta este proprietara întregului imobil notificat ce este afectat de blocuri de locuinţe urmare a exproprierii intervenite în anul 1986, compus din teren în suprafaţă de 165 mp şi construcţii-casă, anexe şi împrejmuire (cota de ½ fiind dobândită în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub  nr.1606/300/10.12.1959, iar cealaltă cotă de ½ ce a aparţinut soţului său potrivit aceluiaşi contract, a cules-o prin  moştenire), în raport de dispoziţiile art.1 şi 3 din Legea nr.  10/2001, subzistă îndreptăţirea acesteia de a obţine măsuri reparatorii în echivalent, concretizate fie prin compensare cu bunuri oferite de entitatea investită cu soluţionarea retrocedării imobilului imposibil de restituit în natură, fie prin compensare cu puncte, aşa cum prevăd dispoziţiile art.1 alin.(2) din Legea nr.165/2013.

Hotărârea de Guvern nr.89/2014 ce completează normele de aplicare a Legii nr.165/2013 aprobate prin H.G. nr. 401/2013 menţionează în art.22 ind.1 că, măsura compensării constă în acordarea de bunuri, libere de sarcini, în echivalentul valoric, iar în art.22 ind.1 alin.(3)  prevede că o atare măsură se aplică de către entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 şi constă în acordarea de bunuri, libere de orice sarcini, în echivalent valoric, bunurile care pot face obiectul compensării, în condiţiile legii, fiind terenurile, cu sau fără construcţii, şi construcţiile finalizate sau nefinalizate, echivalenţa valorică între bunurile care au făcut obiectul cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 şi bunurile care se acordă în compensare stabilindu-se prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Practic, în absența unei limitări care să impună compensarea bunurilor în cadrul aceleiași categorii rezultă că este posibilă compensarea construcțiilor cu teren sau a terenului cu construcții,  intenția legiuitorului vizând in principal asigurarea echivalenței valorice între bunul care nu mai poate fi restituit în natură și cel oferit în compensare, fără a fi impusă condiția ca operațiunea de compensare să se realizeze numai între imobilele din aceeași categorie.

 În cauză s-a reţinut că, deşi reclamanta a optat pentru măsura compensării cu teren în echivalent, iar pârâta a făcut cunoscut instanţei că, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, deţine în acest sens o suprafaţă totală de 9568 mp situată în zona Banoviţa (filele 76-77), prin acţiune nu s-a putut stabili această formă de despăgubire tocmai pentru că, potrivit textul de lege enunţat, măsurile reparatorii se aplică de către entitatea competentă, aceasta având  obligația de a respecta dispozițiile legale ce guvernează procedura de restituire și de a asigura acoperirea prejudiciului suferit de fostul proprietar, printr-o  justă echivalare valorică a bunului expropriat cu bunul oferit spre compensare.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal şi motivat au declarat apel reclamanta Marcu Ana şi pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În apelul său pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin, a arătat că  sentinţa a fost dată cu interpretarea eronată  a probelor administrative.

Reclamanta Marcu Ana  a formulat notificare, în termen legal, în baza Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945-22 dec.1989, fiind înregistrată cu nr.257/N/2001.

În dovedirea cererii reclamanta nu a depus la dosar acte care să ateste calitatea de moştenitor după Marcu Ion şi nu a completat în  termenul legal de 120 zile dosarul, cu documentele solicitate, deşi aceasta a fost înştiinţată prin adresa nr.1498/17.01.2018, aceasta susţinând că această adresă de completare  cu numărul de mai sus, ce conţinea notificarea 257/N/2001, nu i-a fost comunicată.

Reclamantei  i-a fost comunicată adresa de mai sus, intrând în posesia ei la data de  19.01.2018.

Ţinând cont de faptul că de la dosar lipseau declaraţia notarială cu despăgubirile primite, certificatul de deces Marcu Ion, copie carte identitate moştenitori, certificat căsătorie pentru  Marcu Ion cu Marcu Ana şi certificatul  de moştenitor după Marcu Ion şi de faptul că notificatoarea nu a depus în termenul legal documentele necesare soluţionării dosarului,  comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 a concluzionat că se impune respingerea notificării 257/N/2001, depus în baza acestei legi.

Aceste  documente au fost depuse în timpul  judecăţii dosarului nr.1999/101/2018, pe fond, iar termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale.

Potrivit art. 32 alin (2), termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana care se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.

 Potrivit art. 32 alin (3), cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) şi va fi însoţită de dovada demersurilor întreprinse.

 Potrivit art. 32 alin (4) instituţiile deţinătoare au obligaţia de a elibera, în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii, actele doveditoare solicitate.

Având în vedere cele enumerate mai sus a solicitat admiterea apelului şi modificarea hotărârii apelate în sensul respingerii acţiunii.

În drept s-au invocat dispoz. art.466 C. proc. civilă.

În motivele sale de apel apelanta Marcu Ana a  arătat  că, prin acţiunea precizată, a solicitat instanţei ca, raportat la prevederile art. 32 şi art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, să constate că nu s-a împlinit termenul de decădere instituit prin art. 32 din Legea nr. 165/2013 şi, prin urmare, să anuleze dispoziţia nr. 1799/14.08.2018, prin care i-a fost respinsă notificarea nr. 257/N/2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Drobeta Turnu - Severin, str. Tudor Vladimirescu, nr. 106, jud. Mehedinţi.

Totodată, reclamanta a solicitat să se constate existenta şi întinderea dreptului său de proprietate şi, pe cale de consecinţă, să fie obligată pârâta la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în condiţiile legii, constând în compensarea cu bunuri oferite în echivalent sau, în caz de imposibilitate, în compensarea prin puncte, urmare a expropierii bunului imobil situat în Drobeta Turnu- Severin, str. Tudor Vladimirescu, nr. 106, bun de care aceasta şi soţul său au fost deposedaţi, în mod abuziv, prin Decretul nr. 416/1986.

 Prin sentinţa civilă nr.10/04.03.2019, pronunţată în dosarul nr. 1999/101/2018, Tribunalul Mehedinţi a admis acţiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea dispoziţiei iu. 1799/14.08.2018, constatând, în acelaşi timp. că Marcu Ana este persoană îndreptăţită a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile Legii nr. 165/2013 pentru imobilul situat în Turnu Severin, str. Tudor Vladimirescu, nr, 106, compus din teren în suprafaţă de 165 mp şi construcţii (casă, anexe şi împrejmuire), ce a făcut obiectul expropierii în baza Decretului nr. 416/1986.

Astfel, a considerat  că prima instanţă a reţinut, în mod corect, că "soluţia de respingere a notificării ce a fost adoptată de către entitatea investită de lege se găseşte a fi una nelegală câtă vreme se fundamentează exclusiv pe sancţiunea decăderii reclamantei din dreptul de a-şi completa dosarul în această procedură, iar nu pe documentaţia deja existent la dosar la acel moment şi care relevă nu doar faptul că aceasta dovedea că este coproprietara imobilului la momentul exproprierii (celălalt coproprietar fiind defunctul său soţ Mar cu Ion), ci şi situaţia juridică a imobilului expropiat, respectiv care este actul normativ ce a dispus măsura expropierii (decretul 416/1986), fişa tehnică a imobilului şi cuantumul sumei primate la acea dată pentru construcţiile aflate pe teren (56653) lei".

În aceste condiţii, rezultă că, în raport de dispoziţiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, Tribunalul a procedat, în mod legal, la analiza, pe fond, a pretenţiei reclamantei de a cere despăgubiri pentru imobilul ce a făcut obiectul notificării 257/N/2001 cu referire inclusiv la înscrisurile administrate în faţa instanţei.

Aşadar, observând motivarea primei instanţe, rezultă că demersul său de a se pronunţa, la solicitarea reclamantei, asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, constatând că Marcu Ana este persoană îndreptăţită a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile Legii nr. 165/2013, este unul legal şi temeinic.

 Soluţia Tribunalului Mehedinţi este însă susceptibilă de critici din următorul motiv.

 În ciuda faptului că s-a subliniat, în considerentele hotărârii, că "în raport de dispoziţiile art. 1 şi 3 din Legea 10/2001, subzistă îndreptăţirea acesteia (n.n., a reclamantei) de a obţine măsuri reparatorii în echivalent, concretizate fie prin compensare cu bunuri oferite de entitatea investită cu soluţionarea retrocedării imobilului imposibil de restituit în natură, fie prin compensare cu puncte, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea 165/2013".

Tribunalul a considerat, în mod eronat, că "deşi reclamanta a optat pentru măsura compensării cu teren în echivalent, iar pârâta a făcut cunoscut instanţei că, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, deţine în acest sens o suprafaţă totală de 9568 mp situată în zona Banoviţa (filele 76 - 77), prin prezenta nu se poate stabili această formă de despăgubire tocmai pentru că, potrivit textului de lege eneunţat, măsurile reparatorii se aplică de către entitatea competentă (...)".

În aceste împrejurări, văzând faptul că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la acordarea, printr-o nouă dispoziţie, a măsurii reparatorii constând în compensarea cu teren în echivalent, coroborat cu aspectul că pârâta UAT Municipiul Drobeta Turnu - Severin a învederat că deţine o suprafaţă în acest sens, rezultă că interpretarea dată de prima instanţă textelor legale este greşită, sentinţa atacată fiind nelegală din această perspectivă.

Constatarea faptului că o persoană este îndreptăţită a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent, fără a se dispune, în acelaşi timp, şi obligarea entităţii competente la acordarea, prin emiterea unei noi dispoziţii, a formei de despăgubire cerute, lipseşte de efectivitate posibilitatea instanţei de judecată de a analiza în mod complet, potrivit art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, o cerere de natura celei ce face obiectul prezentului dosar.

De asemenea, o soluţie precum cea pronunţată prin sentinţa apelată nu poate conduce decât la tergiversarea soluţionării, mai departe, pe cale administrativă, a notificării reclamantei, în condiţiile în care aplicarea măsurilor reparatorii este lăsată la latitudinea UAT Mun. Dr. Tr. Severin, aceasta din urmă putând oricând emite o dispoziţie cu nerespectarea prevederilor art. 1 din Legea nr. 165/2013, optând pentru măsura compensării prin puncte, deşi deţine teren ce ar putea fi oferit în echivalent.

  A solicitat  admiterea apelului, schimbarea, în parte a hotărârii apelate,  admiterea în integralitate  a acţiunii precizate a reclamantei, în sensul obligării pârâtei la acordarea, prin emiterea unei noi dispoziţii, de măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensarea cu bunuri oferite în echivalent sau, în caz de imposibilitate, în compensarea prin puncte, urmare a exproprierii bunului imobil situat în Drobeta Turnu  Severin, str. Tudor Vladimirescu, nr. 106

În drept, s-au invocat disp. art. 466 şi urm. C. proc. civ., art. 1, 2, 35 din Legea nr. 165/2013 etc.

La data de 16.05.2019 apelanta pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin a depus întâmpinare la motivele de apel ale reclamantei prin care a solicitat  respingerea apelului ca neîntemeiat şi lipsit de interes.

Examinând sentinţa atacată, prin  prisma criticilor invocate, în limitele efectului devolutiv prevăzute la art.477-478 C pr. civ., Curtea apreciază  că este nefondat apelul UAT Dr. Tr. Severin, iar apelul reclamantei este fondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, se va reţine în prealabil că, prin prisma limitelor caracterului devolutiv al apelului, consacrat de dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., în apel instanţa analizează legalitatea sentinţei doar sub aspectul motivelor de nelegalitate şi netemeinicie invocate prin cererea de apel.

Or, prin motivele de apel UAT Drobeta Turnu Severin au fost invocate critici de netemeinicie şi nelegalitate a sentinţei doar în ceea ce priveşte interpretarea eronată a probelor administrate, respectiv faptul că reclamanta Marcu Ana nu a depus acte care să ateste calitatea de moştenitor a autorului Marcu Ion, în termenul legal de 120 de zile, acestea fiind depuse în cursul soluţionării fondului.

Nu sunt întemeiate  aceste critici în condiţiile în care instanţa a reţinut corect că soluţia entităţii învestită de lege a fost nelegală, cât timp s-a întemeiat exclusiv pe sancţiunea decăderii, şi  nu pe documentaţia existentă la dosar  din care rezulta cu certitudine că este coproprietara imobilului la momentul exproprierii, (celălalt coproprietar fiind defunctul său soţ Marcu Ion), precum  şi situaţia juridică a imobilului expropriat, respectiv care este actul normativ ce a dispus măsura exproprierii (Decretul 416/1986), fişa tehnică a imobilului şi cuantumul sumei primite la acea dată pentru construcţiile aflate pe teren( 56653 lei).

Instanţa a făcut o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor legale relevante (art. 35 alin. (3) din Legea nr.165/2013), reţinând că reclamanta este persoană îndreptăţită a beneficia de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situate în Turnu Severin, str. Tudor Vladimirescu nr. 106 compus din teren în suprafaţă de 165 mp şi construcţii (casă, anexe şi împrejmuire) care a fost expropriate prin Decretul nr.416/1986.

În acest sens, Curtea Constituţională(Decizia nr.338/23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 683/19 august 2019) a statuat: “…că termenele introduse prin prevederile art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, prezentând în acelaşi timp un scop legitim.

Acestea sunt termene pe care legiuitorul şi le-a asumat şi pe care trebuie să le respecte, fără a interveni pentru amânarea aplicării lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conţinut dreptul consacrat de norma criticată şi s-ar anula însuşi scopul legii. Ca atare, Curtea a constatat existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia”.

În ceea ce priveşte art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că acestea se referă la dreptul de a se adresa instanţelor judecătoreşti împotriva neîndeplinirii de către entităţile învestite de lege a obligaţiei de a emite deciziile în termenele prevăzute de art. 33 şi art. 34. Prin numeroase decizii, ca, de exemplu, Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din  4 februarie 2015, sau Decizia nr. 757 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 5 martie 2019 (paragrafele 18 - 21), Curtea Constituţională a constatat că acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33 şi art. 34, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, respectiv cu soluţionarea dosarelor privind propunerile de acordare de despăgubiri şi emiterea unor decizii reprezentând titluri de despăgubire. Curtea a observat că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiţiei pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile unite nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii prin care recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, în prezent prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost normativizată această posibilitate consacrată anterior doar pe cale jurisprudenţială, stabilindu-se un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 şi având în vedere şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu împotriva României.

Aşadar, nefiind întemeiate criticile apelantei în temeiul art. 480 alin. (1) C. proc. civ. apelul formulat  de aceasta va fi respins ca nefondat.

În schimb criticile reclamantei Marcu Ana care privesc fondul  pricinii sunt întemeiate în condiţiile în care în prealabil, va retine Curtea că prin prisma limitelor caracterului devolutiv al apelului consacrat de dispoziţiile  art 477 alin. (1) C. proc. civ., în apel instanta analizează  legalitatea sentinţei doar sub aspectul motivelor de nelegalitate şi netemeinicie invocate prin cererea de apel.

Art. 477 şi 478 C. proc. civ reglementează efectul devolutiv al apelului, care constă în aceea că instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit  de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea de hotărâre care a fost atacată.

Efectul devolutiv al acestei căi ordinare de atac este o consecinţă a principiului disponibilităţii părţii în procesul civil, limitele rejudecării în această fază procesuală fiind determinate prin voinţa titularului căii de atac.

Prin motivele de apel, s-a criticat hotărârea primei instanţe  în ceea ce priveste reţinerea eronată, că "deşi reclamanta a optat pentru măsura compensării cu teren în echivalent, iar pârâta a făcut cunoscut instanţei că, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, deţine în acest sens o suprafaţă totală de 9568 mp situată în zona Banoviţa (filele 76 - 77), prin prezenta nu se poate stabili această formă de despăgubire tocmai pentru că, potrivit textului de lege enunţat, măsurile reparatorii se aplică de către entitatea competentă (...)".

Analizând criticile din apel, se constată că în mod greşit prima instanţă  a reţinut că măsurile reparatorii se aplică de către entitatea competentă, fără a avea în vedere acordul persoanei îndreptăţite în acest sens, astfel că au fost interpretate  şi aplicate greşit dispoziţiilor legale.

Astfel, chiar dacă în condiţiile H.G. nr. 401/2013  (art.22 ind.1), măsura compensării constă în acordarea de bunuri, libere de sarcini, în echivalentul valoric, iar în temeiul  art.22 ind.1 alin.(3) o atare măsură se aplică de către entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, în raport de propunerea făcută în pricina dedusă judecăţii  de aceasta şi acordul exprimat de reclamantă, nu se poate aprecia că instanţa nu poate dispune compensarea.

Potrivit art. 16 din Legea  nr. 165*) din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:  “Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7”).

În acest sens, Curtea Constituţională(Decizia nr.599/20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 947/24.11.2016)  a statuat: ”În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin.(6) din Legea nr. 165/2013, care prevăd că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi şi că valoarea obţinută se exprimă în puncta, un punct având valoarea de un leu, Curtea a reţinut, de pildă prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, că scopul legiuitorului a constat în introducerea, prin noul act normative, a unui system unitary şi previzibil de evaluare a imobilelor, astfel încât atât imobilele din Fondul national al terenurilor Agricole şi al altor immobile, cât şi imobilele ce fac obiectul cererilor de restituire nesoluţionate să fie evaluate prin raportare la acelaşi system, respective prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a acestei legi.

Curtea a observant că, prin intermediul acestui nou sistem de calcul, este posibil ca valoarea despăgubirilor acordate, sub formă de puncta, să fie inferioară celei rezuiltate prin aplicarea legislaţiei anterioare în materie- Legea nr.10/2001 şi Legea nr. 247/2005 – referitoare la stabilirea valorii de piaţă a imobilului de la data notificării, prin aplicarea standardelor internaţionale de evaluare. Dar legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalităţi prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul communist, având oblşigaţia ca măsurile adoptate să respecte principiul proporţionalităţii.

Or, dacă printre exemplele oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, menite să conducă la eficientizarea mecanismului intern de restituire a proprietăţilor, se numără plafonarea despăgubirilor (paragraful 235), statul roman a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând însă doar sistemul de referinţă al evaluării”.

În pricina dedusă judecăţii, a rezultat că entitatea învestită de lege, UAT Drobeta Turnu Severin a comunicat instanţei că prin H. C. L. nr.328/13.12.2018, terenul în suprafaţă de 9568 mp. situate în zona Banoviţa, a fost destinat  punerii în aplicare a Legii nr. 10/2001 şi constituie rezervă pentru soluţionarea notificărilor depuse în temeiul acestei mlegi (filele 76-77 dosar fond), astfel că faţă de acordul părţilor instanţa putea dispune compensarea solicitată.

Potrivit expertizei  tehnice specialitatea topografie dispusă din oficiu în apel, a rezultat  că valoarea imobilului expropriat în raport de grila notarilor publici din anul 2013 este de 105 390 lei, valoarea terenului în suprafaţă de 9568 mp-Banoviţa în raport de aceeaşi grilă este de 334 880 lei, iar valoarea totală a imobilului expropriat, după scăderea despăgubirilor primite este de 79 333 lei, conform cursului de referinţă leu/dolar din 30.08.2019, astfel că se va dispune compensarea imobilului teren şi construcţii pentru care s-a formulat notificarea257/N/2001 cu terenul în suprafaţă de 3681 mp. din totalul suprafeţei de 9568 mp. situat în pct. Banoviţa.

Pe cale de consecinţă, în temeiul  art. 480  alin. (2)  Cod procedură civilă  Curtea va admite apelul, va schimba în parte sentinţa, în sensul că va  dispune compensarea imobilului teren si constructii pentru care s-a formulat notificarea 257/N/2001 cu teren în suprafata de 3681 m.p. din totalul suprafetei de 9568 mp. situat în punctul Banovita şi va menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Domenii speta

Spete similare