Ajutor de stat. Restituirea diferenţei dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor – în caz de documentaţii incomplete, autoritatea trebuie să le returneze în vederea ..

Decizie 421/R din 04.05.2017


Ajutor de stat. Restituirea diferenţei dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor – în caz de documentaţii incomplete, autoritatea trebuie să le returneze în vederea completării, neputând să respingă cererile pentru acest motiv.

- Art. 14 din Hotărârea Guvernului nr. 537/2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 537/2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, cererile care nu corespund condiţiilor legale, inclusiv cele care nu au anexate toate actele necesare se returnează solicitanţilor pentru a fi completate corespunzător.

Prin urmare, recurenta-pârâtă avea obligaţia returnării cererii reclamantei, în vederea completării, şi nu putea să respingă această cerere de plano, pentru nedepunerea unui act.

Măsura adoptată de recurentă, de respingere a cererii intimatei pe motiv că a depus o documentaţie incompletă a fost disproporţionată faţă de situaţia de fapt existentă, având în vedere şi soluţionarea de către recurentă a cererii reclamantei cu depăşirea termenului legal.

Nu poate fi privită ca fondată susţinerea recurentei în sensul că reclamanta avea posibilitatea de a-şi completa documentaţia, atât timp cât dispoziţiile normative citate mai sus prevăd obligaţia recurentei de a returna documentaţia cu indicaţia completării lipsurilor acesteia, obligaţie pe care recurenta nu şi-a îndeplinit-o.

Prin sentinţa civilă nr. 1075/25.11.2016, Tribunalul Covasna – Secţia civilă: a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtei Autoritatea Rutieră Română; a anulat decizia nr. 583/21.03.2016 de respingere a cererii de restituire a accizelor formulată de reclamantă, precum şi actul cu nr. 9767/19.04.2015 de soluţionare a plângerii prealabile – ambele emise de Autoritatea Rutieră Română; a dispus restituirea către reclamantă a sumei de 25.228,98 lei cu titlu de ajutor de stat reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, aferent trimestrului IV al anului 2014. 

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Autoritatea Rutieră Română, care a solicitat admiterea acestui recurs, casarea în tot a sentinţei atacate şi reţinerea cauzei spre rejudecare şi respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă invocă dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 3 şi 8 Cod procedură civilă.

Raportat la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 Cod procedură civilă, recurenta învederează că în mod eronat s-a respins excepţia necompetenţei materiale prin încheierea din data de 25.10.2016, întrucât competenţa trebuie stabilită raportat la emitentul deciziei contestate şi nu la criteriul valoric.

În acest sens, recurenta arată că este instituţie publică centrală cu personalitate juridică, astfel că aparţinea curţii de apel soluţionarea pe fond a cauzei.

În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta susţine că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a H.G. nr. 537/2014.

În acest sens, recurentul arată că în mod eronat instanţa de fond a considerat că răspunsul la plângerea prealabilă este un act administrativ şi nu o simplă adresă, singurul act administrativ fiind decizia nr. 583/21.03.2016.

De asemenea, recurenta mai arată că în mod eronat instanţa de fond a reţinut că cererea de restituire acciză a fost respinsă doar pe un considerent formal şi fără a da nicio posibilitate operatorului de a complini omisiunea, deşi din cuprinsul deciziei contestate reiese fără dubiu că cererea reclamantei a fost respinsă atât pentru condiţii de formă, cât şi pentru condiţii de fond, întrucât cererea nefiind însoţită de certificatul de atestare fiscală eliberat de organul fiscal competent din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală valabil la data depunerii cererii de restituire, nu a făcut dovada respectării condiţiei de eligibilitate pentru restituirea de accize prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. c), pct. (iii), condiţie prevăzută şi la pct. 7 lit. d) din Anexa 4 la H.G. nr. 537/2014.

Recurenta mai arată că legiuitorul, în H.G. nr. 537/2014 nu a prevăzut ca în cazul în care un agent economic nu are toate documentele valabile la momentul depunerii cererii de restituire accize, să îi fie returnate pentru a completa cererea de restituire şi a depune din nou unele valabile ori în termen, ci a instituit această măsură a returnării doar pentru a se completa condiţiile de fond, respectiv ca cererile să fie corect şi complet întocmite pentru a fi înregistrate.

Recurenta mai învederează că a respectat termenul de soluţionare a cererii în condiţiile în care, potrivit extrasului din sistemul informatic pentru restituirea de accize al ARR, data închiderii sesiunii de încărcare a documentelor a fost data de 27.11.2015, iar în data de 02.12.2015 Autoritatea Rutieră Română a comunicat intimatei decizia nr. 26 prin care a fost înscrisă în Registrul vehiculelor şi al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize. 

De asemenea, recurenta subliniază că faptul că intimata a înţeles să închidă sesiunea de încărcare a documentelor după mai mult de patru luni de la data înregistrării cererii iniţiale, nu se poate reţine că operatorului nu i s-a acordat nicio posibilitate de a-şi îndrepta eroarea şi de a-şi complini lipsurile ori că termenul de 15 zile de soluţionare a cererii nu ar fi fost respectat.

Recurenta mai arată că în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. 15 din Anexa la OMFP nr. 1449/2014, plăţile către beneficiarii legali ai sumelor determinate conform deciziilor de aprobare a cererilor de restituire a accizei, se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală Trezorerie şi Contabilitate Publică, după verificarea deciziilor pentru conformitate cu dispoziţiile legale incidente şi nu de către Autoritatea Rutieră Română.

Recursul a fost timbrat cu 100 lei taxă judiciară de timbru (f. 3).

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare (f. 41-53), prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea în totalitate a hotărârii atacate, întrucât motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare (f. 60-67), prin care a reluat susţinerile sale.

Analizând actele si lucrările dosarului, sentinţa atacată, faţă de motivele invocate, Curtea reţine următoarele:

Recurenta-pârâtă critică sentinţa instanţei de fond pentru încălcarea competenţei materiale şi pentru aplicarea greşită a normelor de drept material, critici care se circumscriu motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 Cod procedură civilă, dar nu sunt fondate.

Primul motiv de casare formulate de recurentă vizează încălcarea competenţei materiale a curţilor de apel, prin judecarea de către Tribunalul Covasna a acţiunii reclamantei.

În acest sens, recurenta consideră că în cauză este incident criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ atacat, şi nu criteriul valoric aplicat de instanţa de fond.

Cu privire la acest aspect, Curtea constată că, pentru stabilirea competenţei materiale în cauzele de contencios administrativ, legea – în art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 – instituie două criterii pentru stabilirea competenţei materiale în judecarea în fond a cauzelor: criteriul rangului autorităţii emitente şi criteriul valoric.

În cauzele care au ca obiect taxe, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora se aplică criteriul valoric, iar în celelalte cauze se aplică criteriul rangului autorităţii emitente.

Prezenta cauză are drept obiect refuzul autorităţii de a restitui sume reprezentând accize, astfel că, chiar dacă aceste sume sunt solicitate la restituire cu titlu de ajutor de stat, trebuie avut în vedere că accizele fac parte din impozitele, taxele şi contribuţiile reglementate de Codul fiscal (art. 2 alin. 1 lit. g din Codul fiscal adoptat prin Legea nr. 571/2003, aplicabil în cauză).

Prin urmare, având în vedere că suma solicitată la restituire este inferioară plafonului stabilit de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului, aşa cum în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond.

În consecinţă, Curtea apreciază că motivul de casare invocat de reclamant şi întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 Cod procedură civilă este nefondat.

În ce priveşte motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea constată că instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt şi a aplicat corespunzător normele legale incidente, fiind la adăpost de orice critici.

Într-adevăr, în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurenta-pârâtă a procedat nelegal când a respins cererea reclamantei de restituire a accizelor pe motiv de nedepunere a certificatului de atestare fiscală, încălcând astfel dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 537/2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, potrivit cărora cererile care nu corespund condiţiilor legale, inclusiv cele care nu au anexate toate actele necesare se returnează solicitanţilor pentru a fi completate corespunzător.

Prin urmare, recurenta-pârâtă avea obligaţia returnării cererii reclamantei, în vederea completării, şi nu putea să respingă această cerere de plano, pentru nedepunerea unui act.

De asemenea, Curtea apreciază că în mod întemeiat a reţinut instanţa de fond şi faptul că măsura adoptată de recurentă a fost disproporţionată faţă de situaţia de fapt existentă, având în vedere şi soluţionarea de către recurentă a cererii reclamantei cu depăşirea termenului legal.

Nu poate fi privită ca fondată susţinerea recurentei în sensul că reclamanta avea posibilitatea de a-şi completa documentaţia, atât timp cât dispoziţiile normative citate mai sus prevăd obligaţia recurentei de a returna documentaţia cu indicaţia completării lipsurilor acesteia, obligaţie pe care recurenta nu şi-a îndeplinit-o.

În consecinţa celor ce preced, Curtea apreciază că şi motivul de casare întemeiat de recurentă pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă este nefondat.

Faţă de considerentele care preced, Curtea constată că toate criticile aduse de recurenta-reclamantă sentinţei instanţei de fond sunt în totalitate nefondate, drept pentru care, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 496, alin. (1) Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat şi va menţine sentinţa atacată, ca fiind legală şi temeinică.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 494 comb. cu art. 453 Cod procedură civilă, Curtea va obligă pe recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română să plătească intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată dovedite în recurs.