Suspendarea executării actului administrativ-fiscal. Necesitatea verificării temeinice a îndeplinirii condiţiilor legale. Sarcina probei.

- art. 14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Suspendarea executării actului administrativ fiscal se poate dispune, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond, dacă cererea este formulată după sesizarea autorităţii publice care a emis actul şi dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii, care trebuie dovedite de reclamant: existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente. În plus, în materie fiscală, este necesară consemnarea unei cauţiuni de către reclamant.

Îndeplinirea condiţiilor legale trebuie verificată de către instanţă în mod real şi concret, doar o enumerare exemplificativă a susţinerilor reclamantei, fără analizarea acestora, nefiind suficientă.

Actul administrativ beneficiază de o prezumţie relativă de legalitate, iar sarcina probei în răsturnarea acestei prezumţii revine reclamantului care afirmă nelegalitatea actului respectiv.

Potrivit definiţiei legale a cazului bine justificat, conţinută în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a se reţine existenţa acestei condiţii trebuie dovedite împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută, aşadar, dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

În consecinţă, nu este suficient ca reclamantul să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu, serios după cum prevede legea, asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia de legalitate să fie răsturnată.

Prin sentinţa civilă nr. 885/CA/31.05.2017, pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în prezentul dosar: s-a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. şi, în consecinţă, s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiilor fiscale la persoane fizice nr. 7101/23.12.2016, a Deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. 62/09.01.2017 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. 7100/23.12.2016, toate emise de AJFP B., până la pronunţarea instanţei de fond; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 20 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B., solicitând admiterea acestui recurs, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendarea executării actelor administrativ-fiscale.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susţine că hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incidente prevederile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că instanţa de fond a avut în vedere numai apărările intimatei-reclamante, fără a avea în vedere motivele invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond nu a indicat în concret care sunt acele motive care se circumscriu noţiunii de „caz bine justificat”, ci a avut în vedere chestiuni generale, fără a indica în concret care este textul de lege încălcat, toate consideraţiile expuse fiind lipsite de relevanţă juridică faţă de obiectul cererii, neputând suplini motivele de nelegalitate avute în vedere de către legiuitor prin actul normativ.

Mai susţine recurenta că nu se poate vorbi de un caz bine justificat, atâta timp cât obligaţiile fiscale au fost stabilite pe baza dispoziţiilor legale în vigoare.

În ce priveşte paguba iminentă, recurenta susţine că simpla invocare a faptului că patrimoniul reclamantei va avea de suferit prin declanşarea procedurii de executare silită în vederea recuperării obligaţiilor fiscale nu este suficientă. Recurenta invocă, drept practică judiciară, Decizia nr. 1377/15.03.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a statuat că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată.

Recurenta arată că nu sunt îndeplinite în cauză condiţiile de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale, nefiind dovedite în cauză cazul bine justificat şi nici paguba iminentă.

În drept, recurenta a invocat, generic, aplicabilitatea dispoziţiilor Codului de procedură civilă, Codului de procedură fiscală şi Legii nr. 554/2004.

Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare (f. 13-18), prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimatul arată că astfel cum în mod legal şi temeinic a constatat prima instanţă, în cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea executării actelor administrativ-fiscale.

În acest sens, intimatul arată că paguba este iminentă, în condiţiile în care recurenta a emis deja acte de executare a obligaţiilor fiscale cuprinse în actele administrativ-fiscale atacate.

De asemenea, intimatul arată că în ce priveşte cerinţa cazului bine justificat Tribunalul Braşov a reţinut pe bună dreptate că împrejurările invocate în contestaţia administrativă referitoare la modalitatea de încadrare a reclamantului ca persoană fizică autorizată, modul de transformare al tranzacţiilor din patrimoniul personal în patrimoniu de afectaţiune şi modalitatea de stabilire a bazei de calcul, prin raportare la preţul tranzacţiilor, fără a se avea în vedere dreptul corelativ de diminuare a bazei impozabile prin scăderea din aceasta a cheltuielilor deductibile sunt de natură să creeze în mod evident o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

După o prezentare pe larg a motivelor de nelegalitate a actelor contestate, intimatul-reclamant trage concluzia că sunt îndeplinite cerinţele suspendării executării actelor administrativ fiscale şi că, pe cale de consecinţă, sentinţa primei instanţe în acest sens este legală.

Analizând sentinţa atacată în raport de ansamblul probatoriului administrat şi în limita motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:

Criticile din recurs invocate de recurenta-pârâtă se referă la aplicarea greşită a normelor care reglementează condiţiile de suspendare a executării actului administrativ-fiscal.

Aceste critici se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă şi sunt fondate.

În drept, suspendarea executării actului administrativ fiscal se poate dispune, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, până la pronunţarea instanţei de fond, dacă cererea este formulată după sesizarea autorităţii publice care a emis actul şi dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii, care trebuie dovedite de reclamant: existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente. În plus, în materie fiscală, este necesară consemnarea unei cauţiuni de către reclamant.

Pe de o parte, Curtea reţine că în mod corect a apreciat instanţa de fond că în speţă sunt întrunite atât condiţia de admisibilitate ca reclamanta să fi sesizat, anterior formulării cererii de suspendare, autoritatea publică ce a emis actul, cu o contestaţie, condiţie prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cât şi condiţia de consemnare a unei cauţiuni.

Pe de altă parte, însă, Curtea reţine că instanţa de fond nu a procedat la o verificare reală a cerinţei cazului bine justificat, întrucât nu a arătat în ce constă în concret acesta, ci s-a limitat la enumerarea exemplificativă a susţinerilor reclamantei.

Mai mult, Curtea apreciază că în mod greşit instanţa de fond a considerat că pentru a se constata existenţa cazului bine justificat este suficientă prezentarea de către reclamantă a unor critici asupra legalităţii actelor în cauză pentru ca pârâtei să îi revină sarcina de a proba legalitatea actelor pe care le-a emis.

În realitate, Curtea aminteşte că actul administrativ beneficiază de o prezumţie relativă de legalitate, iar sarcina probei în răsturnarea acestei prezumţii revine reclamantului care afirmă nelegalitatea actului respectiv.

Potrivit definiţiei legale a cazului bine justificat, conţinută în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a se reţine existenţa acestei condiţii trebuie dovedite împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ. Existenţa unui caz bine justificat poate fi reţinută, aşadar, dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

În consecinţă, nu este suficient ca reclamantul să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu, serios după cum prevede legea, asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia de legalitate să fie răsturnată.

În acelaşi timp, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

O astfel de verificare nu a fost efectuată de către instanţa de fond, care astfel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, drept pentru care, făcând aplicarea art. 496 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B. şi va casa în tot hotărârea atacată

Rejudecând cauza, în temeiul art. 501 alin. (3) Cod procedură civilă, Curtea reţine că în susţinerea existenţei cazului bine justificat reclamantul a invocat numai motive care ţin de fondul cauzei.

Astfel, reclamantul a susţinut nelegalitatea evidentă a diferenţelor de impozit anual de regularizat, în sensul că sub nicio formă nu se poate aprecia că a desfăşurat o afacere, ci doar că a efectuat tranzacţii constând în transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, ce nu sunt definite şi reîncadrate clar şi concis ca fiind incluse în descrierea veniturilor din activităţi independente, sens în care nici Legea nr. 571/2003 şi nici Legea nr. 227/2015 nu au fost şi nu sunt predictibile, clare şi neechivoce în definirea activităţii economice desfăşurate de o persoană fizică şi nici în ceea ce priveşte forma de funcţionare a persoanei fizice şi a patrimoniului său de afectaţiune.

Pentru a se stabili dacă activitatea desfăşurată de reclamant este o activitate economică sau nu şi stabilirea regimului fiscal aplicabil este necesară analiza pe fond a cauzei, precum şi administrarea şi aprecierea probelor specifice fondului cauzei, o analiză doar a împrejurărilor vădite de fapt şi de drept din cauză nefiind suficientă pentru a trage concluziile asupra acestei chestiuni. 

Totodată, reclamantul a invocat nelegalitatea stabilirii contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate regularizate, precum şi faptul că baza de calcul prin raportare la care s-a stabilit cuantumul sumelor imputate este eronat determinată.

Şi în cazul acestor critici este vizat fondul cauzei şi nu doar aparenta nelegalitate, astfel că aceste motive nu pot atrage concluzia existenţei cazului bine justificat, în acest scop fiind necesară o cercetare aprofundată a probelor administrate în legătură cu fondul cauzei, cercetare care nu este compatibilă cu procedura suspendării executării actelor administrativ-fiscale.

În aceeaşi situaţie se află şi restul criticilor ridicate de reclamant, niciuna dintre acestea nefiind aptă să producă o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrativ-fiscale contestate şi, prin urmare, nu poate întemeia concluzia îndeplinirii în cauză a cerinţei existenţei unui caz bine justificat.

În privinţa celei de-a doua condiţii, a prevenirii unei pagube iminente aşa cum este ea definită de art. 2 alin. 1 lit. ş) din lege, instanţa constată că aceasta este legată indisolubil de condiţia cazului bine justificat, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, aşa cum s-a reţinut mai sus, astfel că nici condiţia pagubei iminente nu este întrunită. De altfel, chiar dacă această a doua condiţie ar fi îndeplinită, nu ar fi suficient pentru a se dispune suspendarea executării actelor contestate.

 Legea nu permite instanţei să judece numai pe simple prezumţii de producere iminentă a pagubei pentru reclamantă, ci obligă la examinarea cererii pe baza probelor administrate în susţinerea cererii de suspendare, probe care, în cauză, lipsesc.

Instanţa are în vedere şi Recomandarea nr. R (89) 8 din 13.09. 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului, prejudiciu a cărui existenţă nu este însă probată în cazul de faţă.

În consecinţa considerentelor ce preced, rejudecând cauza, Curtea va respinge cererea formulată de către reclamantul A., de suspendare până la pronunţarea instanţei de fond a executării Deciziei de impunere privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiilor fiscale la persoane fizice nr. 7101/23.12.2016, Deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. 62/09.01.2017 şi Raportului de inspecţie fiscală nr. 7100/23.12.2016, toate emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B.

Domenii speta

Spete similare