Apel-Contestaţie la executare împotriva unei executări silite întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 207/2015

Decizie *** din 19.12.2018


Prin Sentinţa civilă nr. .../ZZ.LL.2018 pronunţată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria Satu Mare a admis contestaţia la executare formulată de contestatorii A şi B, în contradictoriu cu intimata ANAF ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE SATU MARE; a dispus anularea procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 1 din data de ZZ.LL.2018 şi a actelor de executare ulterioare, emise în dosarele de executare nr. 2 şi nr. 3 ale intimatei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare; a dispus încetarea executării silite faţă de cei doi contestatori; a obligat intimata la plata către contestatori a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel intimata Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinţei civile apelate şi în consecinţă respingerea contestaţiei la executare şi menţinerea actelor de executare ca fiind temeinice şi legale.

În motivarea căii de atac exercitate (filele 2-5), apelanta-intimată arată că procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.1/ZZ.LL.2018, emis în dosarele de executare nr. 2 şi 3 a fost întocmit în baza art.242 alin. (5) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare şi nu este o măsură asiguratorie, fiind întocmit în urma unei Decizii de instituire a măsurilor executorii.

În urma solicitării documentelor de comunicare, de la ..., apelanta-intimată face dovada comunicării legale, în temeiul art.47 alin.1-4 din Legea nr.207/2015, a deciziilor din data de ZZ.LL.2017, ZZ.LL.2017, ZZ.LL.2016, precum şi a titlurilor executorii şi a somaţiilor din data de ZZ,LL.2017 şi din data de ZZ.LL.2017, emise pe numele debitorului A, precum şi a deciziilor din data de ZZ.LL.2016, ZZ.LL.2017, ZZ.LL.2017 şi a titlurilor executorii din data de ZZ.LL.2016 şi ZZ.LL.2017 emise pe numele debitoarei B.

Prin urmare, consideră că actele administrativ fiscale, au fost comunicate legal, în temeiul art. 47 alin. 1-4, prin poşta cu confirmare de primire, iar retururile în urma întocmirii Anunţului Colectiv au fost postate pe site-ul ANAF, fiind considerate a fi comunicate după 15 zile de la postare.

De asemenea, învederează apelanta-intimată, contestaţia la executare este acel mijloc procedural, specific fazei de executare silită, prin care persoana interesată solicita instanţei de judecată desfiinţarea actelor de executare nelegale, ori contestatoarea pe calea prezentei invocă nelegalitatea titlului de creanţă.

Mai mult, arată că rezultă din economia dispoziţiilor art.172 alin.1 şi 3 din Legea nr.134/2010 coroborat cu art.712 din Codul de procedură civilă, faptul că nu poate fi primită o contestaţie la executare care antamează motive de fapt şi de drept privitoare la titlu executoriu însuşi pe care contestatorul le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.

Menţionează că din economia dispoziţiilor invocate rezultă că obiectul executării silite constă în obligaţia stabilită prin titlul în baza căruia s-a născut raportul juridic creditor-debitor în cadrul căruia creditorul este titularul dreptului recunoscut prin titlu iar debitorul este titularul obligaţiei corelative.

Or, în considerarea faptului că părţi în procedura de executare silita sunt creditorul şi debitorul şi în cadrul contestaţiei la executare litisconsorţiul este acelaşi.

Învederează că potrivit dispoziţiilor art.9 alin.2 lit.d) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, "când urmează să se ia măsuri de executare silită, audierea contribuabilului nu este obligatorie".

Arată că în baza art.226(4) din Legea 207/2015 "Titlul de creanţă devine titlu executoriu la dată la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege ".

Astfel, motivele invocate de către contestatori privesc nelegalitatea titlului de creanţă şi nu nelegalitatea măsurilor de executare silită, motive a căror temeinicie nu pot fi dezbătute în cadrul prezentei.

Solicită apelanta-intimată să se constate că forţa probantă a actelor de executare silită nu a fost înlăturată, bucurându-se în continuare de certitudinea legalităţii şi temeiniciei instituită de lege în favoarea sa.

Cu privire la capătul de cerere, privind acordarea cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 lei, apelanta-intimată solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat.

Astfel, cheltuielile de judecată, trebuiesc suportate de către partea din vina căreia s-a promovat acţiunea în justiţie. În acest sens, art.453 pct.(l) Cod de procedură civilă, prevede în mod expres că: „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile de judecată ocazionate de proces, însă pentru aceasta trebuie să se reţină culpa sa procesuală respectiv faptul că prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, partea care a pierdut să fi determinat aceste cheltuieli.

Arată că o altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită să fi câştigat în mod irevocabil procesul, or în cauza de faţă, arată apelanta-intimată, nu ne aflăm în această situaţie. De asemenea, nici aspecte privind reaua credinţă, comportarea neglijenta sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu poate fi reţinută în sarcina sa, arată apelanta-intimată, pentru a putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Faţă de cele arătate mai sus, apelanta-intimată solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondat.

Din considerentele arătate mai sus, apelanta-intimată solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.

În drept, invocă dispoziţiile legale invocate în prezentul apel.

Prin întâmpinare intimaţii – contestatori au solicitat respingerea apelului ca nefondat .

În motivare (filele 48- 51), intimaţii-contestatori arată că apelanta critică hotărârea instanţei de fond pentru că a reţinut că procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.1/ZZ.LL.2018 a fost întocmit ca urmare a măsurii asigurătorii, iar apelanta susţine că sechestrul aplicat "nu este o măsură asiguratorie, fiind întocmit în urma unei Decizii de instituire a măsurilor executorii". Însă, arată că aplicarea sechestrului definitiv implică, în aceeaşi măsură, comunicarea titlurilor executorii către debitori. Iar instanţa de fond a dispus anularea procesului verbal de sechestru şi a actelor de executare ulterioare acestuia tocmai pentru că nu au fost comunicate titlurile executorii. De altfel, arată că instanţa de fond a precizat, la pag.7 alin.(2) din hotărârea apelată, care sunt deciziile şi titlurile executorii care nu le-au fost comunicate lor.

De asemenea, apelanta precizează, la pag.2 alin.2 din cererea de apel, că urmare a solicitării pe care făcut-o la "..." poate face dovada comunicării deciziilor şi titlurilor executorii menţionate în hotărârea apelată ca nefiind comunicate lor, anexând aceste dovezi de comunicare cererii de apel. Solicită intimaţii-contestatori a se observa însă că au fost anexate cererii de apel dovezi de comunicare doar pentru o parte dintre deciziile şi titlurile executorii identificate în sentinţa civilă nr..../ZZ.LL.2018 ca nefiind comunicate. Arată că nu au fost anexate documente doveditoare privind comunicarea deciziilor din data de ZZ.LL.2017 (fila 63 din dosar fond) şi din data de ZZ.LL.2017 (fila 68) pe numele A, respectiv deciziile din data de ZZ.LL.2017 (fila 129) şi din data de ZZ.LL.2017 (fila 133) emise pe numele B.

Precizează intimaţii-contestatori faptul că este total nefondată critica apelantei potrivit căreia ei nu au solicitat desfiinţarea actelor de executare ci au invocat pe calea contestaţiei la executare doar nelegalitatea titlului de creanţă. Dimpotrivă, arată intimaţii-contestatori, aşa cum rezultă din contestaţia la executare, arată că au solicitat anularea actului de executare - "Proces verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr.1 din ZZ.LL.2018"- arătând că a fost emis cu încălcarea prevederilor art.227 alin.(8) din Codul de procedură fiscală - Legea nr.207/2015. Mai arată că, deşi în procesul verbal de sechestru sunt indicate sume stabilite de către apelantă cu titlu de accesorii ale creanţei fiscale - dobânzi şi penalităţi - apelanta nu le-a comunicat procesele verbale de calcul al accesoriilor ce constituie titluri executorii, încălcând dispoziţia art.227 alin.(8) din Codul de procedură fiscală - Legea nr.207/2015. Precizează că au arătat, de asemenea, că din dosarul de executare depus de către intimată rezultă că intimatei B apelanta i-a comuniat doar accesoriile calculate pentru anul 2015, nefiindu-i comunicate deciziile de calcul accesorii, ce constituie titluri executorii, pentru anii 2016, 2017 şi 2018, deşi în procesul verbal de sechestru sunt indicate aceste documente.

De altfel, arată intimaţii-contestatori, deşi a anexat şi cererii de apel o parte dintre documentele de comunicare ale deciziilor de calcul accesorii şi ale titlurilor executorii, nici de această dată nu a depus toate deciziile de calcul accesorii, cu dovada comunicării, fiind încălcate prevederile art.227 alin.(8) din Codul de procedură fiscală.

Contrar susţinerilor apelantei, intimaţii-contestatori arată că prin motivele din contestaţia la executare nu au "antamat" "motive de fapt şi de drept privitoare la titlu executoriu însuşi pe care contestatorul le-ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă" (?!). În acest fel ambiguu, arată că apelanta critică contestaţia la executare, nu hotărârea apelată. Dar, contrar susţinerilor apelantei, arată că nu au invocat în contestaţia la executare motive ce nu pot fi invocate pe calea contestaţiei la executare. Câtă vreme titlurile de creanţă devin titluri executorii la expirarea termenului de plată, iar sumele calculate cu titlu de accesorii ale creanţei sunt înscrise în procesul verbal de sechestru, deşi deciziile de calcul accesorii n-au fost comunicate, evident că actul de executare - procesul verbal de sechestru – este nelegal. Pe de altă parte, intimaţii-contestatori se întreabă cum ar fi putut ataca pe calea contenciosului administrativ deciziile de calcul accesorii necomunicate?

Arată intimaţii-contestatori că au invocat nelegalitatea titlurilor executorii emise pe baza deciziilor de calcul accesorii, arătând că apelanta a calculat accesorii cu încălcarea prevederilor art.174 alin.(4) lit.b), art.176 alin.(l) şi art.265 alin.(2) din Codul de procedură fiscală - Legea nr.207/2015, prevederi care stabilesc că pe perioada insolvabilităţii debitorului creanţa fiscală se trece din evidenţa curentă într-o evidenţă separată, calculul accesoriilor, urmând a fi reluat după trecerea creanţei din evidenţa separată în evidenţa curentă şi de executare silită. Aşa cum au arătat şi cum rezultă din cuprinsul celor două decizii de atragere a răspunderii lor solidare, ce constituie titluri executorii, apelanta a procedat la emiterea deciziilor ca urmare a declarării insolvabilităţii debitoarei SC C SRL. Prin urmare, arată intimaţii-contestatori, calculul accesoriilor de către apelantă încalcă prevederile legale menţionate, câtă vreme creanţa debitorului persoană juridică SC C SRL a fost trecută în evidenţa separată a debitorilor insolvabili. Creanţa a fost apoi trecută din nou în evidenţa curentă, pentru că apelanta a formulat cerere de admitere a creanţei în dosarul de insolvenţă al debitoarei. Or, în perioada în care creanţa fiscală asupra debitoarei SC C SRL a fost înscrisă în evidenţa separată, respectiv de la data de declarării insolvabilităţii până la data reînscrierii în evidenţa curentă, nu pot fi calculate accesorii ale creanţei debitorului insolvabil.

Învederează intimaţii-contestatori că au invocat şi încălcarea de către apelantă a principiul elementarele drept "electa una via non datur recursus ad alteram" (odată aleasă o cale nu se mai poate recurge la alta) pentru că a formulat cerere de admitere a creanţei în procedura insolvenţei debitoarei SC C SRL, concomitent cu executarea lor silită, pentru aceeaşi obligaţie fiscală. Astfel, arată că în dosarul nr..../.../2017 la Tribunalul Satu Mare, având ca obiect procedura insolvenţei la cererea debitoarei SC C SRL, apelanta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare a formulat cerere de admitere a creanţei pentru debitul în sumă totală de 53.452 lei. Prin urmare, intimaţii-contestatori arată că nu pot fi urmăriţi silit pentru această sumă cu care apelanta s-a înscris la masa credală a debitorului în faliment SC C SRL. Având în vedere incidenţa prevederilor Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, răspunderea lor, arată intimaţii-contestatori, va putea fi atrasă doar în condiţiile acestei legi, cu respectarea prevederilor art.75 alin.(l) din lege potrivit cărora: "De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor". Pe de altă parte, arată că executarea lor silită, concomitent cu participarea apelantei la procedura concursuală a falimentului debitoarei SC C SRL este nu doar contrară reglementărilor cuprinse în Legea nr.85/2014, dar va duce şi la îmbogăţirea fără justă cauză a apelantei.

Mai arată intimaţii-contestatori că cererea apelantei privind diminuarea cheltuielilor de judecată, respectiv respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, este, de asemenea, nefondată. Arată că apelanta susţine, printr-o interpretare cu totul originală a dispoziţiei art.453 alin.(1) NCPC, că partea care a pierdut procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată doar dacă se reţine culpa sa procesuală, "respectiv faptul că prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, partea care a pierdut să fi determinat aceste cheltuieli". Or, arată că apelanta se află în culpă procesuală câtă vreme contestaţia la executare a fost admisă. Şi, evident, apelanta a determinat aceste cheltuieli, pentru că a efectuat acte de executare silită cu încălcarea prevederilor legale.

De asemenea, intimaţii-contestatori arată că nu poate fi reţinută critica apelantei potrivit căreia pentru acordarea cheltuielilor de judecată este necesar ca partea care le solicită "să fi câştigat în mod irevocabil procesul". Arată că instanţa de fond nu putea lăsa nesoluţionată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, având în vedere vocaţia legală a oricărei soluţii date în primă instanţă de a rămâne definitivă prin neexercitarea căilor de atac.

Pentru motivele expuse, intimaţii-contestatori solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Analizând sentinţa civila atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, cât şi a dispoziţiilor art.476 şi 479 din Noul Cod.proc.civ., Tribunalul a apreciat următoarele:

Prin Sentinţa civilă apelată s-a admis contestaţia formulată, reţinându-se de către instanţa de fond pe baza actelor de la dosar că procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 1 din data de ZZ.LL.2018 a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor legale raportat la faptul că titlurile executorii emise pe seama contestatorilor şi care au stat la baza emiterii procesului verbal de sechestru menţionat, nu au fost legal comunicate către debitori.

Instanţa de apel analizând materialului probator administrat în cauză, apreciază ca neîntemeiată contestaţia la executare pentru următoarele considerente :

Potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

Având în vedere obiectul şi motivarea prezentei contestaţii, precum şi faptul că, în cauză, se contestă un titlu executoriu, înscris ce nu provine de la o instanţă de judecată sau organ jurisdicţional, urmează a se stabili dacă contestatorii aveau la îndemână alt mijloc procedural pentru a invoca apărări de fond, cu consecinţa respingerii cererii ca inadmisibilă, prin raportare la dispoziţiile legale anterior evocate.

În acest sens, instanţa apreciază că, în interpretarea sintagmei „altă procedură” trebuie să se înţeleagă orice posibilitate legală aflată la îndemâna contestatorilor în vederea clarificării titlului executoriu.

Astfel, în condiţiile art. 205 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii. Potrivit alin. 2, este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Iar, potrivit alin. 3, baza de impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.

În acest context se impune a fi realizată distincţia între titlul de creanţă, titlu executoriu şi actul administrativ fiscal. Titlul de creanţă fiscala este actul prin care se stabilesc drepturile patrimoniale ale statului si obligaţiile de plată corelative ale contribuabililor, ce rezultă din raporturile de drept material fiscal, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite potrivit legii.

Astfel, art. 41 din Codul de procedura fiscala, defineşte actul administrativ ca fiind „actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor si obligaţiilor fiscale”. Rezultă, deci, că noţiunea de act administrativ fiscal are o sferă mai larg decât cea a titlului de creanţă fiscală, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 205 alin. 1 Cod procedură fiscală care vorbesc de titluri de creanţă sau alte acte administrative.

În ceea ce priveşte noţiunea de „titlu executoriu”, art.226 alin. 4 ) din Legea nr. 207/2015 prevede că titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Pentru a se determina curgerea termenului şi, pe cale de consecinţă, ajungerea la scadenţă, este necesar ca actul administrativ fiscal să fie comunicat debitorului, care poate să conteste titlul în procedura specială prevăzută de cod. Aşadar, între cele două titluri, există un raport de determinare, sursa fiind titlul de creanţă a cărui modificare atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător, însă natura lor este diferită.

Prin urmare, evoluţia în timp a aceluiaşi titlu şi ajungerea la scadenţă, determină transformarea acestuia în instrument de executare silită, important fiind caracterul definitiv al titlului de creanţă în fond, în raport de cum acesta a fost contestat pe căile prevăzute de lege, în condiţiile în care a şi fost cunoscut de către debitor, fiind îndeplinită cerinţa comunicării titlului.

Necontestarea titlului de creanţă comunicat potrivit legii atrage definitivarea sa pe fond, astfel că acesta va fi pus în executare, fără posibilitatea de a se mai ataca conţinutul acestuia în faţa instanţei de executare.

În acest sens, instanţa reţine că în cauză executarea silită a fost demarată în baza titlurilor de creanţă ce constă în acte administrative ce putea fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

Totodată reţine că, contrar celor susţinute de intimaţii – contestatori, din înscrisurile ataşate de apelantă la dosar s-a făcut dovada că titlurile executorii au fost comunicate contestatorilor cu respectarea dispoziţiilor legale.

Astfel, fiind în situaţia în care contestatorii nu preluau corespondenţa, s-a dat incidenţă dispoziţiilor art. 44 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, respectiv art. 47 din legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, şi titlurile executorii au fost publicate prin Anunţ colectiv.

Contestaţia la executare este acel mijloc procedural, specific fazei de executare silită, prin care persoana interesată solicita instanţei de judecată desfiinţarea actelor de executare nelegale. În acest sens, facem trimitere la dispoziţiile Codului de procedură fiscală care prevăd faptul că: „persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum si în cazul în care aceste organe refuza să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.

Astfel cum s-a arătat mai sus, contestaţia la executare este acel mijloc procedural, specific fazei de executare silita, prin care persoana interesata solicita instanţei de judecată desfiinţarea actelor de executare nelegale; or, contestatoarea invoca nelegalitatea titlului de creanţă, a actului administrativ fiscal, invocând printre motive că deciziile intimatei nu au fost comunicate în mod legal, motive ce pot fi analizate de către instanţa de contencios administrativ.

Prin urmare, prin prezenta acţiune si în acest cadru procesual, nu poate fi verificată legalitatea actelor administrative care constituie titlu executoriu. Nu sunt invocate sau reclamate de către contestatori cu probe pertinente, niciuna dintre premisele ce pot întruni potrivit textului de lege invocat mai sus condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei la executare.

Titlurile de creanţă în baza căruia s-a demarat procedura de executare silită privind instituirea sechestrului îl reprezintă Decizia de angajare a răspunderii solidare a celor doi contestatori emise de către apelantă, în temeiul art. 27 alin. 2 lit . c) şi d ) din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, rep. precum şi decizii de calcul accesorii.

Împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare a celor doi contestatori emise de către apelantă, contestatorii aveau la posibilitatea acţiunii în contencios administrativ, potrivit disp. art. 207 alin.1 din OG nr. 92/2003, astfel cum chiar este menţionat în cuprinsul respectivei decizii „împotriva prezentei decizii se poate formula contestaţie, în conformitate cu prevederile art. 207 alin. 1 ) din Ordonanţa guvernului nr. 92/2003, rep., în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia, sub sancţiunea decăderii. După soluţionarea contestaţiei pe cale administrativă, o nouă contestaţie poate fi depusă la sediul instanţei judecătoreşti competente, în conformitate cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.”

În acest sens este şi practica instanţelor de judecată, cu titlu de exemplu fiind depusă de apelantă Decizia nr.1389/CA /2018, pronunţată de curtea de apel Oradea, în dosar nr.1917/83/CA /2015*, în care instanţele de contencios administrativ au analizat legalitatea şi temeinicia Deciziei de angajare a răspunderii solidare în situaţia atragerii răspunderii solidare prev. de art. 27 alin. 2 lit. d din OG nr. 92/2003, emise de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

Analizând contestaţia la executare prin prisma materialului probator existent la dosarul cauzei, a obiectului contestaţiei care vizează nelegalitatea procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile şi a dispoziţiilor legale incidente în speţă, instanţa de apel constatată că este neîntemeiată, având în vedere că, în conformitate cu prevederile art.129 alin.1 şi 2 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală: (1) Masurile asiguratorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.

(2) Se dispun măsuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii şi sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum si asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta sa se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea”.

Totodată, întrucât contestaţia la executare este o cale de atac deschisă contra măsurilor de executare nelegale, instanţa învestită cu soluţionarea acesteia este ţinută a se limita să cerceteze dacă actele de executare se realizează cu respectarea dispoziţiilor legale privind executarea silită, neputând analiza existenţa şi întinderea obligaţiilor fiscale suplimentare constatate în sarcina contestatoarei. Prin urmare, criticile contestatorilor exced obiectului contestaţiei la executare şi pot fi invocate printr-o altă cale prevăzută de lege .

În acest sens, instanţa de apel reţine că măsurile asigurătorii nu trebuie confundate cu măsurile concrete de executare silită întreprinse de organele fiscale. Aplicarea sechestrului asupra bunurilor contestatorilor are drept consecinţă juridică limitarea dreptului lor de dispoziţie asupra bunului respectiv, importanţa acestei măsuri fiind de necontestat în vederea punerii în executare ulterioară a titlului executoriu.

Pe de altă parte, măsura sechestrului asigurător nu determină încetarea dreptului de proprietate, ci doar încetarea posesiei, bunul fiind indisponibilizat, la dispoziţia creditorului, până la achitarea datoriei. Apoi, critica contestatorilor cu privire la împrejurarea că organul fiscal nu a apreciat dacă există pericolul ca intimaţii - contestatori să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea creanţei, nu poate fi reţinută, în condiţiile în care datoriile menţionate de organul fiscal nu au fost achitate, deşi debitorilor li s-au comunicat în mod legal (contrar susţinerilor acestora) titlul executoriu şi deciziile de calcul accesorii .

Contestatorii, în prezentul litigiu, nu au contestat nici decizia de angajare a răspunderii solidare în vederea tragerii răspunderii solidare, prev. de art. 27 alin. 2 lit. c) şi d ) din OG nr.92/2003 privind codul de procedură fiscală, nici deciziile de calcul accesorii – acte ce au stat la baza demersurilor efectuate de creditor pentru recuperarea creanţei.

De asemenea, instanţa de apel reţine ca neîntemeiată susţinerea contestatorilor privind imposibilitatea recurgerii apelantei la executarea silită raportat la faptul că s-a înscris la masa credală. Creditorilor înscrişi la masa credală, în cadrul dosarului de insolvenţă pornit împotriva debitorilor nu le este interzisă posibilitatea legală de a încerca recuperarea creanţei pe care o deţin şi pe calea executării silite . În situaţia în care datoria se stinge pe această cale, în cadrul dosarului de insolvenţă, lichidatorul judiciar urmează să facă modificările cuvenite la tabelul creanţelor.

Pentru cele ce preced, instanţa va admite apelul declarat de apelanta, va schimba în tot sentinţa civilă apelată, în sensul că va respinge contestaţia la executare formulată de contestatorii A şi B, privind anularea procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. 1 din data de ZZ.LL.2018 şi a actelor de executare ulterioare, emise în dosarele de executare nr. 2 şi nr. 3 ale intimatei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

 În baza principiului disponibilităţii, nu va acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în apel.