Contestaţie

Hotărâre 13 din 13.11.2019


R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA  DOSAR NR. ……..

SECŢIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 13

Şedinţa publică din 13 noiembrie 2019

Complet de judecată contestaţii  în cameră preliminară şi în cursul judecăţii CC2

PREŞEDINTE:  …………………………

JUDECĂTOR:  ……………..

GREFIER:  ……………………

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror ……………….. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.

Pe rol fiind soluţionarea contestaţiei formulată de petentul M.N., împotriva încheierii nr. 20 din 11 septembrie 2019 a Judecătoriei Întorsura Buzăului, pronunţată în dosarul nr. ...........

Dezbaterile asupra cauzei de faţă s-au desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile art. 369 alin. 1 C.pr.pen., în sensul că au fost înregistrate pe suport audio computerizat.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi, se prezintă intimata M.L., asistată de apărătorul ales, av. M.I., lipsă fiind  contestatorul - petent M.N..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care arată că, se află ataşate la prezenta cauză dosarul de urmărire penală nr. 312/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului şi lucrarea nr. 10/II/2/2019 al prim procurorului aceluiaşi parchet.

Apărătorul ales al intimatei, av. M.I. depune la dosar împuternicirea avocaţială seria BV nr. 141350/13.11.2019.

Preşedintele completului întreabă procurorul şi apărătorul intimatei dacă au cereri de formulat în prealabil.

Reprezentantul Ministerului Public invocă inadmisibilitatea contestaţiei formulată de către petentul M.N., având în vedere că judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Întorsura Buzăului a pronunţat încheierea penală nr. 20 din 11 septembrie 2019 cu privire la o soluţie adoptată de procuror.

Arată că încheierea a fost pronunţată în temeiul art. 341 alin. 6 lit. a Cod procedură penală, fiind respinsă plângerea formulată de către petent, şi în temeiul art. 341 alin. 8 Cod procedură penală această hotărâre este definitivă.

În atare situaţie, contestaţia formulată de către petent este inadmisibilă, motiv pentru care, solicită să se dispună în consecinţă.

Instanţa pune în discuţie excepţia inadmisibilităţii invocate.

Apărătorul ales al intimatei M.L., av. M.I. arată că înţelege să formuleze aceleaşi concluzii de inadmisibilitate, având în vedere că s-a contestat o hotărâre definitivă, respectiv o încheiere prin care s-a respins plângerea împotriva unei soluţii de clasare.

 Aşadar, hotărârea nu mai suportă căi de atac, şi în consecinţă, solicită respingerea contestaţiei, ca inadmisibilă, fără cheltuieli de judecată. 

 

T R I B U N A L U L 

Deliberând, constată următoarele:

A. Prin încheierea penală nr. 20 din data de 11.09.2019, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Întorsura Buzăului în baza art. 341 alin.6 lit. a Cod procedură penală, a respins plângerea formulată în temeiul art.340 Cod procedură penală, de către petentul M.N., împotriva ordonanţei de clasare dată la 23.05.2019 în dosar UP nr.312/P/2017 de  Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului, menţinută prin ordonanţa nr.10/II/2/2019 din 05.07.2019 dată de Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului.

A menţinut soluţia dată prin ordonanţa de clasare din data de 23.05.2019 dată în dosar UP nr.312/P/2017 de  Parchetul de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului.

Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul de cameră preliminară de la prima instanţă a reţinut că:

În fapt, analizând întregul material probator administrat de organele de cercetare penală în dosarul de urmărire penală nr.312/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului,judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Întorsura Buzăului a reţinut că sub nr.35645 la data de 16.10.2017  la Poliţia oraşului Întorsura Buzăului, petentul M.N. a formulat o plângere penală şi a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatei din prezenta cauză M.L. cu privire la săvârşirea infracțiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 224 al. 1 din Codul penal, a infracțiunii de tulburare de posesie, faptă prevăzută și pedepsită de art. 256 al. 1 din Codul penal şi a infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. d din Codul penal.

Petentul M.N.  a reclamat faptul că după decesul mamei sale M.A. din data de 06.05.1995 cu acordul tuturor fraţilor a încuiat camera de oaspeţi, cheia rămânând la el, urmând să se înţeleagă ulterior în privinţa moştenirii. După o perioadă fratele său M.C. a refuzat să îi permită accesul în casa părintească, iar după decesul acestuia M.L.- soţia,  i-a interzis în continuare accesul în imobil. În data de 02.08.2017, cu prilejul cercetării la faţa locului realizată întru-un litigiu civil, a constatat că acea cameră de oaspeţi este descuiată şi din interior lipsesc o serie de bunuri, respectiv lada de zestre cu bunurile aflate în aceasta, bufetul de vase, un pat şi o canapea, două icoane pictate pe sticlă, cuverturi, aragazul şi butelia rusească.

În continuare se arată că, petentul M.N. în calitate de reclamant a investit Judecătoria Întorsura Buzăului, cu o cerere privitor la dezbaterea succesiunii antecesoarei lui, înregistrată sub nr………….., în prezent fiind în soluţionarea căii de atac la Tribunalul Covasna.

Se mai arată că  urmare a plângerii penale formulate, în dosarul UP nr.312/P/2017 au fost efectuate  următoarele cercetări: a fost audiată în calitate de martor M.L.,  au fost audiaţi martorii B. M.,  B. V. G., B. V., M. I., P. I., persoana vătămată M.N. şi s-a procedat la efectuarea unei cercetări locale, urmare a celor dispuse de judecătorul de cameră preliminară prin încheierea nr.20 pronunţată la data de 09.10.2018 în dosar nr. ……….. al Judecătoriei Întorsura Buzăului.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Întorsura Buzăului arată sub un prim aspect că urmare a plângerii penale formulate de petent, iniţial, procurorul de caz a pronunţat o ordonanţă de clasare la data de 24.05.2018 ce însă a fost desfiinţată parţial prin încheierea nr.20 pronunţată la data de 09.10.2018 de judecătorul de cameră preliminară  în dosar nr……………. al Judecătoriei Întorsura Buzăului sub aspectul soluţiilor de clasare dispuse privind infracțiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 224 al. 1 din Codul penal şi a infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. d din Codul penal.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut în esenţă în fapt, că în comuna …………….., locul denumit popular „Peste Vale”,  nr…..,  judeţul Covasna, se găseşte un imobil casă de locuit, ce a aparţinut părinţilor petentului M.N., respectiv soţului intimatei M.L. – M.C. acesta decedat în anul 2012.

Se va mai reţine că ulterior decesului mamei petentului – M.A. – între acesta şi familia intimatei au intervenit neînţelegeri cu privire la partajarea bunurilor ce fac parte din masa succesorală a părinţilor inclusiv cu privire la imobilul casă anterior enunţat.

Se arată în continuare că până la pronunţarea ordonanţei de clasare, nu s-a făcut dovada că imobilul situat în comuna …………….., locul denumit popular „Peste Vale” nr……. judeţul Covasna, ce a aparţinut părinţilor petentului M.N. şi soţului intimatei M.L., a făcut obiectul partajului şi că petentului i s-ar fi atribuit camera „aşa zisă de oaspeţi”.

Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Întorsura Buzăului în continuare arată că în drept, potrivit art.224 alin.1 Cod penal, constituie infracţiune de violare de domiciliu, „Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, ori refuzul de a le părăsi la cererea acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Structura infracţiunii de violare de domiciliu şi deci conţinutul său juridic este alcătuit dintr-o situaţie premisă şi un conţinut constitutiv.

Sub aspectul conţinutului constitutiv, ca la orice infracţiune, conţinutul  infracţiunii de violare de domiciliu este alcătuit dintr-o latură obiectivă şi una subiectivă. Latura obiectivă este formată din elementul material, două cerinţe esenţiale, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că o primă cerinţă pe care trebuie să o îndeplinească acţiunea făptuitorului pentru a întregi latura obiectivă a infracţiunii de violare de domiciliu, este ca acţiunea să fie săvârşită „ fără drept”.

Se arată în continuare că intimata M.L. a pătruns în imobilul situat în comuna …………, locul denumit „Peste Vale”, nr…….,  judeţul Covasna şi implicit în camera ce petentul a susţinut că i-ar aparţine şi era încuiată, în temeiul calităţii sale de moştenitor - soţie supravieţuitoare a lui M.C. – soţ – şi care şi acesta la rândul lui, alături de petentul M.N. şi ceilalţi fraţi, sunt succesori în drepturi ai  antecesoarei lor M.A. – mama, petentului şi a soţului intimatei M.L..

Nu există nici o dovadă cum că imobilul sau camera ce petentul a susţinut că-i aparţine, este proprietatea petentului ca urmare a dezbaterii moştenirii antecesorului M.A. – mama iar intimata nu ar mai fi avut vreun drept asupra acestuia, fiind evident, astfel cum chiar petentul a indicat în conţinutul declaraţiei date, că pe rolul Judecătoriei Întorsura Buzăului, se găseşte spre soluţionare din anul 2015, un dosar ce are ca obiect dezbaterea succesiunii după defuncta mamă M.A. iar acesta, intimata şi alte persoane, au calitate de părţi în acest dosar.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut că sub aspectul infracţiunii de violare de domiciliu, soluţia de clasare dată de procurorul de caz la data de 23.05.2019 şi menţinută de Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului prin ordonanţa nr.10/II/2/2019 este legală şi temeinică.

În continuare se arată cu privire la infracţiunea de furt calificat prevăzută şi pedepsită de art.228 alin.(1), art.229 alin.1 lit. d Cod penal că în conţinutul plângerii, petentul a contestat şi soluţia procurorului de caz de disjungere cu privire la infracţiunea de furt calificat, susţinând că se impunea a fi trasă la răspundere penală intimata M.L..

Se mai arată că soluția de disjungere este atributul exclusiv al procurorului de caz, de gestionare eficientă a urmăririi penale, în funcție de situația de fapt și de materialul probator administrat în cauză. Art.63 alin.1 din Codul de procedură penală raportat la art.46 alin.1 din Codul de procedură penală, îndrituie  procurorul să  dispună  pentru motive temeinice privind mai buna desfășurare a urmăririi penale, disjungerea acesteia cu privire la unele persoane sau cu privire la unele dintre infracțiuni iar în cauza de față, procurorul de caz a invocat faptul că sunt necesare verificări suplimentare cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat faptă prevăzută și pedepsită de art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit. d din Codul penal, cercetările urmând a fi efectuate față de autori necunoscuți.

Judecătorul de cameră preliminară a reţinut împrejurarea că, pe calea plângerii împotriva soluţiei de neurmărire/netrimitere în judecată prevăzută de art.340 Cod procedură penală, nu are competenţă în a cenzura soluţia de disjungere.

B. Împotriva încheierii penale de mai sus, a formulat contestaţie contestatorul M.N., solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la parchet, susţinând că doreşte aplicarea corectă a legilor penale şi doreşte să fie îndreptăţită.

C. Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, judecătorii de cameră preliminară reţin următoarele:

Conform art. 341 Cod procedură penală: „ (6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;

 b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

 (8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7^1) este definitivă.”

Potrivit alin. 8 al aceluiaşi articol, încheierea pronunţată în materie este definitivă.

Faţă de dispoziţiile legale invocate mai sus, întrucât legiuitorul nu a prevăzut nicio cale de atac împotriva încheierii pronunţate de judecător în urma analizării legalităţii şi temeiniciei soluţiei de clasare a cauzei penale, se va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată împotriva încheierii nr. 20 din data de 11.09.2019 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Întorsura Buzăului.

 În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen., contestatorul va fi obligat să plătească suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

 PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 341 alin. 8 Cod procedură penală, respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul M.N. cu domiciliul în ……………………, împotriva încheierii nr. 20 din data de 11 septembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Întorsura Buzăului în dosarul nr. .........., pe care o menţine.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă petentul să plătească statului suma de 50 lei cheltuielile judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 noiembrie 2019.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

NOTĂ: După dezbateri s-a prezentat în arhiva instanţei, petentul M.N., şi a depus la  dosar următoarele înscrisuri: un memoriu conţinând 4 file, încheiere de îndrumare la proces (în original), sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale (în copie xerox), ordonanţa prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Întorsura Buzăului nr. 10/II/2/2019 din 05.07.2019 + adresa cu care a fost comunicată (în original), ordonanţa de clasare nr. 312/P/2017 din 23.05.2019 + adresa cu care a fost comunicată (în original), două chitanţe, în original, emise de Direcţia Fiscală Braşov în valoare de 5 respectiv 50 lei, precum şi un memoriu cu situaţia cheltuielilor de la data de 26.09.2017 până la data de 13.11.2019 în dosarul nr. .........., 3 file, la care se află anexată în două plicuri dovezile referitoare la cheltuieli.