Acordare imobile în compensare. Criteriile de evaluare.

Echivalenţa valorică între bunurile care au făcut obiectul cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi bunurile care se acordă în compensare se stabileşte prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Asupra apelului de faţă;

Constată că, prin sentinţa civilă nr. 62/25.04.2017, Tribunalul Braşov a dispus următoarele.

A respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul A.,  prin Primar şi S.C. B. S.R.L., invocate de aceştia prin întâmpinare.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii C. şi D. în contradictoriu cu pârâţii  S.C. B. S.R.L şi Municipiul A., prin Primar, şi, în consecinţă:

A obligat pârâtul Municipiul A., prin Primar, să emită dispoziţie, în temeiul Legii 10/2001, prin care să atribuie reclamanţilor, în compensare, imobilul teren în suprafaţă de 904 mp din terenul situat în A.., str. E. nr. xx, identificat în CF xxxx A., nr. top xxx7/1, pentru imobilele ce nu au putut fi restituite în natură dintre cele situate în A., str. E. nr. xx.

A respins cererea reclamanţilor având ca obiect revocarea art. 5 şi 8 din Decizia nr. 596 din 30.10.2007 emisă de pârâta S.C. B. S.R.L.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele.

Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții C. și D. au chemat în judecată pârâții S.C. B. S.R.L. și Municipiul A., solicitând obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. să revoce parțial art. 5 și 8 din Decizia nr. 569/2007, iar în subsidiar să se constate caducitatea parțială a  art. 5 și 8 din decizie, în urma apariției Legii nr. 368/2013; să fie obligați pârâții, în calitate de entități deținătoare, să dispună restituirea în echivalent în compensarea imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură ca urmare a înstrăinării, a cotelor părți deținute de pârâte asupra imobilelor libere și disponibile ce au fost enumerate în anexă la cererea de chemare în judecată, spațiile de restituit în echivalent făcând parte din același ansamblu de imobile situat în A., str. E. nr. xx; să fie obligate pârâtele să emită dispoziție respectiv decizie de restituire în echivalent a imobilelor indicate, conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013; cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 569/2007 emisă de S.C. B. S.R.L. s-au admis în parte notificările reclamanților formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru imobilul situat în A., str. E. nr. xx, înscris în CF xxxx A., nr. top xxx5 -xxx6, xxx7 și xxx8, în sensul că s-a dispus restituirea în natură, în cotă de ¼ reclamantului C. și în cotă de 1/20 reclamantului D., a apartamentelor 6, 7, 14 și 16 și a două spații cu altă destinație, iar pentru apartamentele nr. 1, 2, 3, 4, 5, 8, 13, 15, 17, 18, 19, 20 și 21 și pentru construcțiile demolate s-a propus acordarea de despăgubiri.

Prin decizia nr. 851/2010 emisă de pârâta S.C. B. S.R.L. s-a dispus restituirea către reclamanți, în natură, în aceleași cote, a imobilelor terenuri situate la aceeași adresă administrativă, evidențiate astfel: nr. top xxx7/2 în suprafață de 93,4 mp; nr. top xxx8/1 în suprafață de 806 mp; nr. top xxx8/2 în suprafață de 1048 mp.

Prin dispoziția de primar 473/2011 reclamanților li s-a restituit în natură, în aceleași cote, dreptul de proprietate asupra imobilului teren situat la aceeaşi adresă, cu nr. top xxx7/1, în suprafață de 2000 mp.

Prezenta acțiune vizează măsura acordării de despăgubiri pentru  apartamentele nr. 1, 2, 3, 4, 5, 8, 13, 15, 17, 18, 19, 20 și 21 și pentru construcțiile demolate, măsură dispusă prin decizia 569/2007 emisă de pârâta S.C. B. S.R.L..

Reclamanţii au solicitat ca pentru imobilele pentru care nu este posibilă restituirea în natură, să se dispună acordarea în compensare a unor cote de proprietate din imobilele asupra cărora li s-a reconstituit dreptul de coproprietate.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 165/2013, în situația în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea investită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr.  10/2001.

 Terenurile şi spaţiile de locuit solicitate a fi atribuite în compensare potrivit variantei 1 a notei de şedinţă depusă pentru termenul din data de 05.05.2016 sunt afectate de construcţii în ce priveşte terenurile sau de contracte în ce priveşte spaţiile cu destinaţie de locuinţă sau alte destinaţii (filele 100-137 vol. 2).

 Prin aceeaşi notă comunicată pârâţilor s-a indicat şi suprafaţa corespunzătoare a fi atribuită în compensare din cea de 2049 mp de sub nr. top xxx7/1, respectiv 993,76 mp, suprafaţă precizată în minus prin concluziile scrise la 904 mp.

După comunicarea către pârâţi a acestei note de şedinţă, pârâtul Municipiul A. a depus la rândul său o notă de şedinţă, la care a ataşat preţurile orientative din ghidul notarilor publici pentru zona A din Municipiul A., rezultând că pentru terenurile neconstruite dar construibile cu utilităţi, preţul este de 195 euro/mp.

Imposibilitatea admiterii primei variante de soluţionare determină admiterea celei de a doua, terenul de 904 mp solicitat corespunde ca valoare cu cea indicată de reclamanţi, în condiţiile în care pârâţii s-au rezumat să depună doar preţul orientativ al terenului respectiv, fără a critica valoarea indicată de reclamanţi cu privire la bunurile ce n-au putut fi restituite.

Astfel, valoarea totală a terenului de 904 mp, solicitat în compensare, se situează sub cea rezultată în raport de preţul de 195 euro/mp (fila 188 vol. 2).

Esenţial pentru soluţionarea cauzei, în maniera solicitată prin cererea de chemare în judecată şi precizările ulterioare, este existenţa unor bunuri la dispoziţia pârâţilor, libere de orice sarcini, pentru ca aceasta sau instanţa să poată acorda măsura reparatorie a compensării cu bunuri oferite în echivalent, potrivit prevederilor art. 22 ind. 1 din H.G. nr.  401/2013.

Existenţa contractelor de închiriere având ca obiect imobilele solicitate la acordare în echivalent semnifică atât existenţa locaţiunii ca sarcină asupra imobilelor menţionate, din perspectiva prevederilor speciale ale art. 23 alin. 2 lit. a din Legea nr. 7/1996, cât şi neîndeplinirea condiţiei legale ca astfel de imobile să fie „libere de orice sarcini” pentru a putea fi acordate în echivalent, justificată fiind varianta a doua care va fi admisă.

 Pentru aceste considerente, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii  S.C. B. S.R.L. şi Municipiul A. cu consecinţa obligării pârâtului Municipiul A., prin Primar, să emită dispoziţie, în temeiul Legii nr.  10/2001, prin care să atribuie reclamanţilor, în compensare, imobilul teren în suprafaţă de 904 mp din terenul situat în A., str. E. nr. xx, identificat în CF xxxx A., nr. top xxx7/1, pentru imobilele ce nu au putut fi restituite în natură dintre cele situate în A. la aceeaşi adresă administrativă.

Cât priveşte cererea de revocare a art. 5 şi 8 din Decizia nr. 596 din 30.10.2007 emisă de pârâta S.C. B. S.R.L., aceasta se dovedeşte neîntemeiată din perspectiva prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu cele ale Legii nr. 165/2013 şi nr. 368/2013 prin care s-a legiferat posibilitatea returnării dosarelor aflate în lucru la Comisia Centrală, în vederea acordării de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele imposibil de restituit în natură.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel în termen, motivat Municipiul A., prin Primar solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare in judecată.

Susţine că sentinţa este nelegală şi netemeinică şi  invocă următoarele critici:

În primul rând, instanţa, prin sentinţa pronunţată, nu a precizat pentru care imobile se face compensarea. Simpla referire la „imobilele ce nu au putut fi restituite în natură dintre cele situate în A., str. E. nr. xx” nu este suficientă.

Instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au solicitat să dispună restituirea în echivalent în compensarea imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natură ca urmare a înstrăinării, a cotelor părţi deţinute de pârâte asupra imobilelor libere şi disponibile ce au fost enumerate în anexă la cererea de chemare în judecată, pentru care s-au acordat despăgubiri prin Decizia nr. 569/2007 de către S.C. B. S.R.L..

Însă prin Decizia nr. 569/2007 s-au acordat despăgubiri doar pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 ( conform art. 3) şi pentru terenul construit şi neconstruit din CF xxxx cu nr. top iniţial xxx5-xxx6 totul/2 în suprafaţă de 964 mp (art. 5 alin.2) , iar pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 61/1991 s-a respins notificarea întrucât au fost construite din fondurile statului ulterior preluării imobilului de către Statul Roman (conform art. 4), ca de altfel şi pentru imobilul „casa de piatră” înscrisă iniţial în CF xxxx nr. top iniţial xxx5- xxx6 totul /2 întrucât a fost demolată, asupra acestuia fiind edificată o noua construcţie, proprietatea Statului Român, cu titlu de drept construire (conform art. 5 alin. 1).

În anexa cererii de chemare în judecată, dar şi în nota scrisă depusă de reclamanţi cu privire la imobilele solicitate în compensare şi valoarea acestora sunt incluse atât apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 61/1991 cât şi construcţia nouă, proprietatea Statului Român, cu titlu de drept construire înscrisă în CF xxxx nr. top xxx5-xxx6 totul/2.

Nu s-a făcut în primul rând o identificare clară a „imobilelor ce nu au putut fi restituite în natură dintre cele situate în A., str. E. nr. xx”, existând o neconcordanţă între imobilele ce nu au putut fi restituite în natură pentru care s-au acordat despăgubiri prin Decizia nr. 569/2007 de către S.C. B. S.R.L. şi imobilele solicitate în compensare prin anexa cererii de chemare în judecată şi în notele scrise depuse de reclamanţi.

Doar după identificarea corectă a acestor imobile se poate stabili o echivalenţă conform grilei notarilor publici a bunurilor,  şi anume valoarea bunurilor ce nu pot fi restituite în natură şi, respectiv, valoarea bunurilor ce pot fi acordate în compensare.

În al doilea rând, cu privire la terenul identificat în CF xxxx A., nr. top xxx7/1 în suprafaţă totală de 2049 mp, învederează instanţei de apel următoarele:

Pe rolul Judecătoriei Braşov, se află dosarul civil nr. xxxxx/197/2013 având ca reclamanţi pe D., C., pârâţii Municipiul A. prin Primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi având ca obiect stabilirea masei partajabile şi partajarea imobilelor situate în A., str. E. nr. xx, cu atribuirea către reclamanţi în proprietate exclusivă a lotului format din grădină de 2049 mp., înscris în CF xxxx A., nr. top xxx7/1 şi atribuirea către pârât în proprietate exclusivă a unui lot format din restul imobilelor.

În cadrul acestui dosar a fost întocmit raport de expertiză tehnică judiciară şi raport de expertiza topografie, cadastru, geodezie, prin care a fost identificat imobilul situat în A., str. E. nr. xx şi s-au făcut lotizări în concordanţă cu cererea de chemare în judecată, în sensul atribuirii către reclamanţi a terenului înscris în CF xxxx A, nr. top xxx7/1 în suprafaţă de 2049 mp. cu acordarea de sultă în favoarea Statului Român.

În măsură în care instanţa, în dosarul menţionat mai sus va admite acţiunea astfel cum a fost formulată, iar terenul înscris în CF xxxx A., nr. top xxx7/1 va fi atribuit reclamanţilor, Municipiul A. va fi în imposibilitate de a pune în aplicare sentinţa civilă nr.62/S/25.04.2017 pronunţată de către Tribunalul Braşov în prezentul dosar.

În situaţia în care rămân în vigoare atât dispoziţiile privind acordarea de despăgubiri cât şi atribuirea în compensare conform prevederilor Legii nr. 10/2001 coroborate cu cele ale Legii nr. 165/2013 şi nr. 368/2013, există riscul dublei: compensări, ceea ce ar duce la o sarcina nejustificată, nelegală şi împovărătoare asupra Statului Român.

Intimatul S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care solicită admiterea apelului aşa cum a fost formulat.

Cu privire la apelul formulat, intimaţii  C. şi D. au formulat întâmpinare prin care susţin respingerea apelului invocând următoarele apărări:

În ce priveşte pretinsa „construcţie nouă”, proprietatea Statului Român, cu titlu de drept construire înscrisă în CF xxxx, potrivit autorizaţiilor de construire nr.1484/08.12.1995 şi nr.319/16.06.1998, depuse la dosar, este vorba despre consolidarea, iar apoi supraetajarea şi mansardarea unei construcţii existente. Despăgubirile au fost solicitate şi acordate prin  Decizia nr. 569/30.10.2007 numai pentru partea din construcţie existentă  la data nominalizării, cu terenul aferent. Calculul intimaţilor a avut la bază doar suprafaţa parterului  clădirii vechi, pe care a stabilit-o în baza schiţei de carte funciară, care stabileşte amprenta la sol a clădirii, clădire ce a fost suspusă ulterior, conform celor două autorizaţii, consolidării şi mansardării. Nu are nicio relevanţă că această  clădire a fost ulterior demolată, deoarece solicitarea a fost legată de clădirea veche.

În ceea ce priveşte cele trei apartamente, „realizate conform Decretului Lege nr. 61/1991 din fondurile statului”, intimaţii au solicitat numai cota lor de 30% din terenul aferent acestora, ele fiind construite din imobilul proprietatea antecesorilor lor la mansardă, nu şi din  valoarea construcţiilor.

Dacă  pârâtă  apelantă consideră  că  hotărârea judecătorească  se cuvine a fi lămurită sau completată, are la dispoziţie proceduri specifice pentru lămurirea sau completarea hotărârilor, reglementate de art. 442 – 444 Cod procedură civilă.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelanta invocă următoarele susţineri care detaliază de fapt motivele de apel ce ţin de neidentificarea corespunzătoare a imobilelor pentru care se poate aplică compensarea în temeiul Legii nr. 368/2013: valoarea construcţiei demolate din conţinutul deciziei nr. 569/2007 nu poate fi alta decât suma de 110799 lei inserata tot în conţinutul deciziei cu titlu de despăgubire. Din moment ce decizia nu a fost contestată, nici această valoare nu poate fi modificată. Terenul aferent apartamentelor înstrăinate în baza Legii nr. 61/1991 nu a făcut obiectul deciziei nr.  569/2007 astfel că nu se poate pune problema compensării cu alte bunuri în baza Legii nr. 368/2013. Aşadar, prin stabilirea suprafeţei de 904 mp teren în compensare după calculul reclamanţilor ce rezultă din ultima nota de şedinţă, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece a identificat greşit imobilele ce au făcut obiectul deciziei nr. 569/2007 care nu s-au restituit în natura şi pentru care s-au acordat despăgubiri  şi care, în baza Legii nr. 368/2013 ar da dreptul intimaţilor la compensare cu terenul solicitat în suprafaţa totala de 2049 din top xxx7/1 din CF xxxx A..

În apel nu s-au invocat probe noi.

Analizând apelul formulat în limita motivelor de apel şi în raport de dispoziţiile art. 476 şi art. 477 Cod procedură civilă, instanţa constată ca apelul este fondat în parte,  relevante fiind motivele de apel ce vizează critica neidentificării corecte a imobilelor pentru care nu s-a dispus restituirea în natura, ci doar despăgubiri, prin decizia nr. 569/2007 şi pentru care intimaţii au urmat apoi procedura Legii nr. 165/2013 modificată prin Legea nr. 368/2013 solicitând compensarea cu alte bunuri  în varianta a II a  din notele de şedinţă depuse la fond.

Aşadar, apelanta nu critică varianta aleasă de instanţa de fond în ceea ce priveşte modalitatea de alegere a imobilului acordat în compensare, ci întinderea bunului acordat în compensare ca urmare a unei greşite evaluări şi identificări a bunurilor ce au făcut obiectul deciziei nr. 569/2007, dar care nu au putut fi restituite în natură, fiind acordate despăgubiri.

Cererea reclamanţilor este fondată pe dispoziţiile Legii nr. 368/2013 care prevede la art. II următoarele:

(1) Persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pot opta pentru returnarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor către entităţile învestite cu soluţionarea notificării, în vederea restituirii, în natură sau prin compensare cu alte bunuri, a imobilelor, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Intimaţii reclamanţi au formulat cerere prin care au solicitat returnarea dosarului înregistrat la secretariatul Comisiei Naţionale pentru compensarea imobilelor existând dovezi în acest sens, respectiv adresa nr. 10825/28949/53584/RG din 21.11.2014. Din conţinutul acesteia rezultă că procedura restituirii dosarului de la ANRP la emitentul deciziei de restituire iniţială a vizat doar decizia nr. 569/2007 emisă de S.C. B. S.R.L.. Prin urmare, în cauză, ambele părţi recunosc faptul că limitele în care trebuie efectuate verificările imobilelor care nu au putut fi restituite în natură, pentru care s-au acordat despăgubiri  şi care fac obiectul art. II din Legea nr. 368/2013, sunt date de dispoziţiile din decizia 569/2007- fila 47 vol. I dosar fond, ce conţine soluţionarea notificărilor celor doi reclamanţi cu privire la imobilul situat în str. E. nr. xx înscris în CF xxxx A., casa de piatră şi gradină cu structură şi identificarea pe nr. top descrisa în decizie. 

În raport de dispoziţiile din această decizie, reclamanţii au prezentat la instanţa de fond solicitarea pentru acordarea de bunuri în natură, în echivalent valoric celor pentru care în decizie s-au acordat despăgubiri, în două variante, evaluate conform notei de şedinţă din 05.05.2016- fila 166 vol. II dosar fond  şi conform notei de şedinţa de la fila 152. Trebuie remarcat faptul că în apel nu se contestă varianta aleasă de către instanţa de fond, respectiv aceea de compensare cu imobilul teren înscris în CF xxxxxx A. ( CF vechi xxxx) top xxx7/1, şi nici criteriul de evaluare al imobilului dat în compensare care este dat de lege, fiind raportat la valorile din grila notarilor publici pentru anul 2013.  Însăşi apelantul pârât Municipiul A., la prima  judecată în fond, înainte de pronunţarea deciziei nr. 1868/2016 de către Curtea de Apel Braşov a solicitat, referitor la modul de evaluare al imobilului cerut în compensare, ca evaluarea să ţină seama de grila notarială depusă pentru termenul din 02.06.2016. Prin acea decizie, Curtea de Apel Braşov, a stabilit că Municipiul A. prin Primar are calitate procesuală pasivă în cauză ca titular al dreptului de proprietate aspra imobilelor înscrise în CF yyyy şi xxxx A. care au făcut obiectul notificărilor reclamanţilor C. şi D..

Aşadar, reclamanţii, înainte de închiderea dezbaterilor au depus nota de şedinţa  de la fila 166 vol. II dosar fond prin care extrag din decizia 269/2007 emisă de S.C. B. S.R.L., imobilele pentru care s-au acordat despăgubiri faţă de care fac propunerile pentru acordare imobile în compensare. Pentru ca în acea notă de şedinţă evaluarea imobilului solicitat în compensare nu s-a calculat în temeiul grilei notariale, după ultimul termen de judecată, înainte de pronunţare, reclamanţii, prin concluziile scrise au adaptat aceleaşi variante de compensare cu valorile ce rezultau din grila notarială depusă chiar de reprezentanta pârâtului Municipiul A.. Aceste valori date de grila notarială de 78 euro /mp pentru terenul neconstruit aferent clădirilor si de 195 euro /mp pentru  terenul neconstruit dar construibil, cu utilităţi au ridicat valoarea despăgubirilor pentru imobilele nerestituite în natură identificate de reclamanţi şi au micşorat suprafaţa terenului cerut în compensare, în raport de prima variantă de calcul efectuată de reclamanţi  prin nota de şedinţa din 05.05.2016.

Instanţa de fond, la pronunţarea sentinţei ce face obiectul apelului se raportează la calculele efectuate de reclamanţi prin concluziile scrise, deci, cu valorificarea datelor din grila notariala, cea ce este corect ca si criteriu matematic de calcul, întrucât respecta prevederile art. 221 din H.G. nr. 401/2013, care conţin următoarea reglementare:

„ (1) Măsura reparatorie a compensării cu bunuri oferite în echivalent, prevăzută de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică de către entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi constă în acordarea de bunuri, libere de orice sarcini, în echivalent valoric.

(2) Bunurile care pot face obiectul compensării, în condiţiile legii, sunt terenurile, cu sau fără construcţii, şi construcţiile finalizate sau nefinalizate.

(3) Echivalenţa valorică între bunurile care au făcut obiectul cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi bunurile care se acordă în compensare se stabileşte prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare”.

Susţinerile apelantului din cadrul motivelor de apel relativ la întinderea despăgubirilor acordate intimaţilor prin decizia nr. 569/2007 sunt fondate. Astfel, la art. 1 şi 2 din decizie se identifică imobilele ce se restituie în natură, deci nu pot face obiectul prezentei compensări.

La art. 3  din decizie se propune acordarea de despăgubiri intimaţilor pentru cele 13 apartamente  din imobilul situat în str. E., înscris în CF xxxx, nr. top xxx5-xxx6 totul/1, vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, cât şi pentru cele doua apartamente din imobilul situat în str. E. nr. xx înscris în CF xxxx top xxx8/2, vândute tot în temeiul Legii nr. 112/1995 numiţilor F. şi G., ce fac parte dintr-o construcţie neintabulată în CF, situate la etaj.

Deci, în raport de prevederile art. 3 din Decizia nr. 569/2007, faţă de evaluarea efectuată de reclamanţi prin concluziile scrise pentru aceste 15 apartamente cu cotele de teren aferent, prin raportare la grila notarială şi la cotele de proprietate ale celor doi ( 1/20 D. + 5/20 C.= 6/20 echivalentul procentului de 30% din imobile, deci 30% din despăgubiri), se constată că sumele de 99.488,22 euro  de la pct. I.1 din calculul reclamanţilor – fila 152 vol. II şi de 5896,80 euro  pentru cele doua apartamente  neintabulate de la  pct. I.4 din acelaşi calcul vor fi avute în vedere pentru stabilirea echivalentului valoric al bunului oferit în compensare în varianta 2.

Nu vor fi avute în vedere la stabilirea valorii imobilului dat în compensare, sumele calculate de reclamanţi pentru cele trei apartamente vândute în temeiul Legii nr. 61/1991 evaluate de reclamanţi la valoarea de 5055,96 euro cu terenul aferent, la pct. I 2. din concluziile scrise fila 152 vol. II, deoarece despre aceste apartamente, emitentul deciziei nr. 569/2007 a dispus în sensul respingerii notificărilor celor doi reclamanţi, fără a se acorda despăgubiri, aşa cum rezultă din art. 4 din decizie, iar această dispoziţie nu a fost contestată.

În ceea ce priveşte includerea în totalul despăgubirilor în raport de care s-a calculat valoarea şi întinderea terenului oferit în compensare a sumei de 861,90 euro pentru cele două garaje cu teren aferent  identificate la pct. I 3 din concluziile scrise – fila 152 vol. II, instanţa constată că  despre acestea s-a făcut vorbire în decizia 569/2007 la pct. 5 litera d din capitolul „situaţia juridică a imobilului notificat” reţinându-se că sunt proprietatea numitului H., prin construire şi a numitului I., prin cumpărare şi că emitentul deciziei nu a dispus nimic în legătură cu acestea, iar decizia nu a fost contestată. A proceda la evidenţierea valorii acestora în cuantumul echivalentului valoric al bunului acordat în compensare, ar însemna ca instanţa să acorde mai mult decât limitele Deciziei nr. 569/2007 pentru care s-a aplicat art. II din Legea nr. 368/2013. Prin urmare şi aceasta valoare va fi exclusă din valoarea totală a despăgubirilor în funcţie de care reclamanţii au stabilit întinderea şi valoarea terenului acordat în compensare.

  In ceea ce priveşte includerea sumei de 64.969,20 euro de la pct. I 5 din concluziile scrise – fila 152 vol. II fond, în totalul despăgubirilor în raport de care reclamanţii şi-au evaluat bunul solicitat în compensare, instanţa constă că, într-adevăr, decizia nr. 569/30.10.2007 conţine la art. 5 din dispozitiv menţiunea de acordare de despăgubiri pentru imobilul casă de piatră (demolată) şi teren de 964 mp  din CF xxxx A., top xxx5-xxx6 totul /2 şi top xxx1/1/2 si top xxx1/2, fiind imposibil de restituit în natură. Cu toate acestea, valoarea despăgubirilor pentru aceste imobile nu poate depăşi valoarea stabilită în decizie la art. 5 de 110.779,09 lei, cu explicaţiile expuse la art. 5 din decizie, necontestate de reclamanţi în procedura prevăzută de art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001. Valoarea de 110799,09 lei  echivalează cu suma de 24.567 euro (paritatea leu/ euro fiind de 4,51  a cursul BNR din mai 2016 dată când reclamanţii au formulat concluziile scrise cu calculul despăgubirilor). Aşadar, această sumă va fi avută în vedere la pct. I.5 din concluziile scrise de la fila 152 vol. II dosar fond. Nu pot fi avute în vedere apărările intimaţilor din întâmpinarea formulata în cadrul apelului, deoarece s-ar ajunge ca pe această cale procedurală ce ţine de aplicarea Legii nr. 369/2013, instanţa să suplinească cererile intimaţilor pe care le-ar fi putut invoca în procedura art. 26 din Legea nr. 10/20101, a contestării deciziei 569/2007 de către notificatori.

  Aşadar, analizând motivul de apel referitor la greşita identificare a imobilelor nerestituite în natură pentru care au fost acordate despăgubiri prin decizia nr. 569/2007, instanţa găsindu-l întemeiat pentru considerentele exprimate mai sus, efectuând implicit şi o identificare a imobilelor care nu au putut fi restituite în natură despre care instanţa de fond face vorbire în dispozitivul sentinţei atacate fără a le enumera,  se identifica un total de 129.952 euro, în loc de 176.272,80 euro calculat de reclamanţi prin concluziile scrise de la fia 152 vol. II dosar fond,  cu titlu de despăgubiri cuvenite pentru cota de 30% a reclamanţilor din imobilele ce au făcut obiectul deciziei 569/2007, în raport de valorile din grila notarială – zona A din 2013, depusă la dosarul de fond. Urmând raţionamentul matematic, necontestat, efectuat de reclamanţi,  pentru imobilul solicitat în compensare, în varianta 2 ar rezulta că reclamanţii beneficiază de o suprafaţa de 666,42 mp din terenul de 2049 mp înscris în CF xxxxxx A., fosta CF xxxx- extras CF fila 98 dosar fond vol. I, echivalentă valoric cu valoarea despăgubirilor calculate de  reclamanţi prin concluziile scrise de la fila 152 dosar fond vol. II, aşa cum au fost cenzurate de instanţa in apel.

Reducerea suprafeţei acordate in compensare din imobilul teren înscris în CF xxxx top xxx7/1 de la 904 mp acordată iniţial prin sentinţa, la suprafaţa de 666,42 mp, se justifica prin cenzurarea valorilor despăgubirilor calculate de reclamanţi pentru imobile față de care decizia 569/2007 nu conţinea dispoziţii privind imposibilitatea restituirii în natura şi acordarea de despăgubiri în temeiul titlului VII din Legea nr. 247/2005.

În ceea ce priveşte critica apelantului din cererea de apel, expusă la pct. 2, instanţa constată că, nu este fondată. Situaţia litigiului ce face obiectul dosarului xxxxx/197/2013, nu influenţează soluţia din acest dosar, obiectele fiind diferite. De această data, argumentele intimaţilor invocate prin întâmpinare sunt veridice şi fondate legal, deoarece, în procesul de partaj şi ieşire din indiviziune este importantă stabilirea masei de partajat, iar întinderea dreptului de proprietate este  prioritară. Asupra terenului din care s-a acordat în compensare suprafaţa de 666,42 mp este proprietar intimatul C. cu cota de ¼ şi intimatul D. ca cetăţean german, cu drept de folosinţa specială în cota de 1/20, iar Statul Roman este proprietar în cota de ¾, cu titlu de naţionalizare. Asupra cotelor de proprietate a celor doi intimaţi din imobilul înscris în CF xxxx top xxx7/1 s-a dispus în temeiul Legii nr. 10/2001 de către Primăria Municipiului A., în sensul restituirii în natura şi instituirii dreptului special de folosinţă, prin dispoziţia nr. 473/05.01.2011 fila 62 vol. I fond. Aşadar, regimul juridic al acestui teren a fost stabilit deja în procedura Legii nr. 10/2001 prin acesta dispoziţie, necontestată, ceea ce întăreşte convingerea că acest teren poate face obiectul acordării în compensare, din moment ce prin dispoziţia 473/2011 s-a constatat că este restituibil în natură.

În ceea ce priveşte susţinerea apelantului de la pct. 3 din cererea de apel,  referitoare la o dublă compensare în situaţia în care s-ar păstra dispoziţiile art. 5 şi 8 din Decizia nr. 596/2007 a S.C. B. S.R.L.  şi s-ar acorda şi bun în compensarea despăgubirilor propuse conform titlului VII din Legea nr. 247/2005, instanţa constată că acest motiv de apel este nefondat.  Câtă vreme legiuitorul a prevăzut calea de urmat prin aplicarea prevederilor Legii nr. 163/2013 cu modificările din Legea nr. 368/2013, respectiv restituirea dosarului petenţilor înregistrat sub nr. xxxxx/CC la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru compensarea imobilelor din cadrul ANRP către emitentul deciziei nr. 569/2007 şi posibilitatea acordării de bunuri în compensare în locul despăgubirilor ce ar fi trebuit estimate şi acordate  de ANRP, este evident că prioritară este varianta compensării cu alte bunuri, lăsând fără obiect celelalte dispoziţii referitoare la propunere de despăgubiri. Pe de altă parte, Decizia nr. 569/2007 este definitivă, fiind necontestată. Se bucură de putere executorie, valorând titlu de proprietate pentru intimaţi, fiind înscrise şi în CF menţiunile privind restituirea în natură, astfel că orice modificări ale dispoziţiilor sale nu pot fi efectuate pe calea „revocării” cerute de reclamanţi. Argumentele instanţei de fond sunt corecte în ceea ce priveşte soluţionarea cererii reclamanţilor sub aspectul revocării art.5 şi 8 din Decizia nr.  596/2007, iar preluarea raţionamentului reclamanţilor de către apelantul Municipiul A., în cadrul apelului pentru a susţine de fapt ceea ce li s-a respins reclamanţilor este contrar dispoziţiilor art. 477 şi 478 Cod procedură  civilă şi principiului disponibilităţii procesului civil.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură  civilă, instanţa va admite în parte apelul formulat şi va schimba în parte sentinţa conform celor din dispozitivul prezentei. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare