Acţiunea în grăniţuire. - art. 584 Cod civil, art. 304 pct. 5 şi pct. 8 Cod procedură civilă

Probele necesare pentru stabilirea liniei de hotar între proprietăţile părţilor aflate în litigiu pot fi similare cu cele specifice acţiunii în revendicare imobiliară.

Stabilirea liniei de hotar în situaţia în care proprietarii vecini nu sunt de acord cu privire la amplasamentul acesteia presupune administrarea probelor din care să rezulte voinţa reală a părţilor referitoare la delimitarea celor două proprietăţi.

Asupra cauzei de faţă;

Prin sentinţa civilă nr. 1374 din 13.11.2010, pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul civil nr. xx/338/2010, a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C. şi în consecinţă s-a stabilit linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamantei, înscris în CF nr. xxxx26 comuna D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xx8 N D.E. nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/2, xxx7/1/1/a/1/1/2, xxx8/2/1/1/a/1/1/2 – format din teren de 1504 mp., faţă de imobilul proprietatea pârâţilor înscris în CF nr. xxxx65 comuna D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xx8 N D.E.) nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/1, xxx7/1/1/a/1/1/1, xxx8/2/1/1/a/1/1/1 – format din teren de 17.629 mp., pe aliniamentul punctelor 160 – 161 – 162- 163 – 250 potrivit raportului de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert F., avizat de către OCPI prin procesul-verbal de recepție nr. 1767/2013, care face parte integrantă din hotărâre.

De asemenea, pârâţii au fost obligaţi la plata către reclamantă a sumei de 3920 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Actul de dezmembrare și contract de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea de autentificare nr. xxx din 21.07.2005 dată de BNP G. (f. 3-4) pârâții B. și C., proprietari asupra imobilului situat în comuna D., sat D.E., județul H., înscris în CF  nr. x6 a localității D.E., la A+15 nr. top. xxx6/1/1/a/1/1, xxx7/1/1/a/1/1, xxx8/2/1/1/a/1/1, constituit din două corpuri de clădire și teren în suprafață de 19.232 mp, au dezmembrat imobilului după cum urmează:

-nr. top. nou xxx6/1/1/a/1/1/1, xxx7/1/1/a/1/1/1, xxx8/2/1/1/a/1/1/1, nr. cadastral xx5 – lotul nr. 1 – două corpuri de clădire și teren în suprafață de 17.629,01 mp;

-nr. top. nou xxx6/1/1/a/1/1/2, xxx7/1/1/a/1/1/2, xxx8/2/1/1/a/1/1/2, nr. cadastral xx6 – lotul nr. 2 – teren în suprafață de 1504,07 mp;

-nr. top. nou xxx6/1/1/a/1/1/3, xxx7/1/1/a/1/1/3, xxx8/2/1/1/a/1/1/3, nr. cadastral xx7 – lotul nr. 3 – teren în suprafață de 98,92 mp.

Această dezmembrare s-a realizat conform documentației cadastrale întocmită de expert I., care face parte integrantă din acest act.

Prin același act, pârâții au vândut reclamantei A., fostă J., loturile nr. 2 și nr. 3 rezultate din dezmembrarea de mai sus, înscrise în CF nr. x6 a localității D.E., cu nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/2, xxx7/1/1/a/1/1/2, xxx8/2/1/1/a/1/1/2, nr. cadastral xx6 - teren în suprafață de 1504,07 mp. și nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/3, xxx7/1/1/a/1/1/3, xxx8/2/1/1/a/1/1/3, nr. cadastral xx7 – teren în suprafață de 98,92 mp.

Potrivit situației actuale de carte funciară, imobilul proprietatea pârâților B. și C. este înscris în CF nr. xxxx65 comuna D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xx8 N D.E.) nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/1, xxx7/1/1/a/1/1/1, xxx8/2/1/1/a/1/1/1 – format din două corpuri de clădire și teren de 17.629 mp. (f. 46), iar imobilele proprietatea reclamantei sunt înscrise în CF nr. xxxx26 comuna D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xx8 N D.E.) nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/2, xxx7/1/1/a/1/1/2, xxx8/2/1/1/a/1/1/2 – format din teren de 1504 mp. (f. 43) și CF nr. xxxx30 comuna D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xx8 N D.E.) nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/3, xxx7/1/1/a/1/1/3, xxx8/2/1/1/a/1/1/3 – format din teren de 99 mp. (f. 45).

A fost depusă la dosar întreaga documentație cadastrală realizată de ing. I., care a stat la baza dezmembrării imobilului proprietatea pârâților și înstrăinării către reclamantă (f. 67-75), după care trebuie să fie stabilită și linia de graniță dintre imobilele proprietatea părților, această documentație fiindu-le opozabilă.

Instanța a constatat că doar imobilul proprietatea reclamantei A. înscris în CF nr. xxxx26 comuna D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xx8 N D.E.) nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/2, xxx7/1/1/a/1/1/2, xxx8/2/1/1/a/1/1/2 – format din teren de 1504 mp se învecinează cu imobilul proprietatea pârâților B. și C. înscris în CF nr. xxxx65 comuna D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xx8 N D.E.) nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/1, xxx7/1/1/a/1/1/1, xxx8/2/1/1/a/1/1/1 – format din două corpuri de clădire și teren de 17.629 mp. Imobilul proprietatea reclamantei înscris în CF nr. xxxx30 comuna D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xx8 N D.E.) nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/3, xxx7/1/1/a/1/1/3, xxx8/2/1/1/a/1/1/3 – format din teren de 99 mp se află după celălalt lot cumpărat de către reclamantă, învecinându-se tot cu imobilul proprietatea reclamantei. Ori granița se stabilește doar între imobilele aparținând altor persoane și între care există litigiu cu privire la linia de hotar.

Instanța nu a avut în vedere raportul de expertiză nr. 606001/2011 (f. 34-52) întocmit de expert K., față de plângerea penală formulată de către reclamantă împotriva d-lui expert.

Din raportul de expertiză refăcut (f. 206-240) care a fost avizat de către OCPI prin procesul-verbal de recepție nr. 1767/2013 (f. 4 – 9 vol. II) realizat de expert F., rezultă că prin suprapunerea dintre măsurătorile efectuate de către d-nul expert și schița care a stat la baza dezmembrării imobilului realizată de ing. I. s-a ajuns la concluzia că ori măsurătorile au fost executate eronat ori planul a fost întocmit greșit de către PFA I..

D-nul expert pentru identificarea imobilelor a luat în calcul câteva repere fixe din teren, care apar și în planul de dezmembrare realizat de către ing. I.. Astfel s-a avut în vedere un gard de lemn pe latura de vest, care a fost stabilită limită în partea de vest și pe schița de dezmembrare. Instanța a constatat că potrivit schiței de dezmembrare (f. 220) în partea opusă față de partea care se învecinează cu imobilul care a rămas în proprietatea pârâților, imobilele proprietatea reclamantei se delimitează prin gard și un drum de acces. Instanța a mai constatat că d-nul expert F. a avut în vedere la stabilirea imobilelor proprietatea reclamantei acest gard de lemn și ulița. Totodată s-au luat în considerare la identificarea imobilelor și un izvor de apă identificat sub nr. 343 care se regăsește și în schița dezmembrării din 2005. Instanța a constatat că în schița de dezmembrare din 2005 este arătată ca dimensiune a frontului la strada L. – 5 ml și dimensiunea laturii din partea opusă a imobilului cu nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/2, xxx7/1/1/a/1/1/2, xxx8/2/1/1/a/1/1/2 de 31 ml. De la gardul lemn din partea de vest, față de schița din raportul de expertiză, care reprezintă fără discuții limita avută în vedere de părți, potrivit documentației de dezmembrare, s-au calculat dimensiunile de 5 ml la stradă și 31 ml în partea opusă, și s-a identificat, față de suprafața imobilului proprietatea reclamantei de 1504 mp, granița cu imobilul proprietatea pârâților, pe partea de est a imobilului proprietatea reclamantei.

În drept, potrivit art. 584 Cod civil grăniţuirea este operaţiunea de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre proprietăţile învecinate, fiind menită să apere dreptul de proprietate, putând fi solicitată şi dispusă atât în cazul inexistentei unei delimitări între proprietăţi, dar şi în situaţia existentei unor semne exterioare, dar care sunt contestate de părţi. Astfel, acţiunea în grăniţuire, reglementată de art. 584 Cod civil, este acţiunea reală prin care proprietarul unui teren solicită, în contradictoriu cu vecinul său, stabilirea limitelor materiale ale dreptului lui.

Instanța a reţinut ca reprezentând voința părților și identificarea corectă a imobilelor, cea realizată prin raportul de expertiză refăcut (f. 206-240) care a fost avizat de către OCPI prin procesul-verbal de recepție nr. 1767/2013 (f. 4 – 9 vol. II) realizat de expert F., față de faptul că s-au avut în vedere aceleași repere care au stat la baza dezmembrării imobilului potrivit documentației realizate de ing. I. în 2005. Instanța a constatat că nu se poate avea în vedere acea documentație în integralitatea ei față de faptul că această cuprinde erori cu privire la identificarea imobilului. Or, așa cum se arată în raportul de expertiză refăcut (f. 206-240) față de respingerea avizării în prima fază, s-a procedat la verificarea în teren a măsurătorilor efectuate de d-nul expert F., în prezența unui inspector de cadastru de la OCPI și a PFA I., care a realizat documentația de dezmembrare, ajungându-se la concluzia că lucrarea a fost întocmită corect din punct de vedere tehnic, ceea ce rezultă și din avizarea ulterioară a acesteia. Important la stabilirea liniei de graniță este voința părților din momentul realizării actului de dezmembrare dar și identificarea corectă a imobilelor, ori din coroborarea punctelor fixe avute în vedere și în documentația de dezmembrare, instanța a constatat că imobilele au fost identificate în mod corect de către expert F. prin lucrarea efectuată în prezenta cauză.

Prin urmare, în ceea ce priveşte graniţa dintre proprietatea părţilor, instanţa a stabilit linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamantei, înscris în CF nr. xxxx26 comuna D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xx8 N D.E.) nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/2, xxx7/1/1/a/1/1/2, xxx8/2/1/1/a/1/1/2 – format din teren de 1504 mp., faţă de imobilul proprietatea pârâţilor înscris în CF nr. ….65 comuna D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xx8 N D.E.) nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/1, xxx7/1/1/a/1/1/1, xxx8/2/1/1/a/1/1/1 – format din teren de 17.629 mp., pe aliniamentul punctelor 160 – 161 – 162- 163 – 250 potrivit raportului de expertiză specialitatea topografie întocmit de expert F., avizat de către OCPI prin procesul-verbal de recepție nr. 1767/2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, instanța a avut în vedere în primul rând că cheltuielile de grăniţuire trebuie suportate de către ambele părţi. Instanța nu a obligat pârâții la plata onorariului de expert pentru prima lucrare de expertiză, realizată de expert K., față de faptul că a fost nevoită să numească un alt expert față de plângerea penală formulată de către reclamantă împotriva acestuia, iar până la soluționarea prezentei cauze nu a fost depusă nici o soluție dată în dosarul penal împotriva d-lui expert. Față de principiul prezumției de nevinovăție, dacă cele susținute de către reclamantă se vor dovedi reale are posibilitatea în dosarul penal, ca și latură civilă, ori pe cale separată să solicite obligarea d-nul expert la restituirea onorariului achitat de reclamantă.

În ceea ce privește chitanțele de combustibil, având în vedere că reclamanta are domiciliul în M., a admis în parte cheltuielile cu privire la transport doar pentru chitanțele de combustibil care sunt din preajma termenelor de judecată, fiind depuse și chitanțe de combustibil care nu se pot justifica față de termenele de judecată acordate. Prin urmare s-au considerat ca și cheltuieli de transport sumele rezultând din bonurile de combustibil: de 150 lei din 29.02.2012, 200 lei din 04.04.2013, 100 lei din 29.05.2013 și 150 lei din 11.09.2013, în total suma de 700 lei. Instanța a avut în vedere la stabilirea cheltuielilor și cheltuielile cu expertul consilier, în sumă de 1500 lei, potrivit chitanțelor de la filele 22, 23 vol. II.

Prin urmare instanţa a dispus obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 3920 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (10 lei – jumătate din taxa judiciară de timbru, 1710 lei – jumătate din onorariu de expert, 700 lei – cheltuieli de transport și 1500 lei – onorariu expert consilier).

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, ce a fost recalificat drept apel, pârâţii B. şi C..

Prin decizia civilă nr. 1446/Ap/31 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia I civilă, în dosarul nr. xx/338/2010 a fost admis apelul formulat de apelanţii pârâţi B. şi C. în contradictoriu cu intimata reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1374 din 13.11.2013, pronunţate de Judecătoria Zărneşti în dosarul civil nr. xx/338/2010, pe care a schimbat-o în parte şi în consecinţă:

 A stabilit linia de hotar dintre imobilul proprietatea reclamantei, înscris în CF nr. xxxx26 comuna D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xx8 N D.E.) nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/2, xxx7/1/1/a/1/1/2, xxx8/2/1/1/a/1/1/2 – format din teren de 1504 mp., faţă de imobilul proprietatea pârâţilor înscris în CF nr. xxxx65 comuna D. (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. xx8 N D.E.) nr. top. xxx6/1/1/a/1/1/1, xxx7/1/1/a/1/1/1, xxx8/2/1/1/a/1/1/1 – format din teren de 17.629 mp., pe aliniamentul punctelor 22 – 201 – 243- 303 - 304 – 92 potrivit raportului de expertiză specialitatea topografie nr. 7/2015, întocmit de comisia de experţi formată din N., O. şi P., avizat de către OCPI prin procesul verbal de recepție nr. 1982/2016, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

A obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 1720 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în prima instanţă. A compensat între părţi restul cheltuielilor de judecată.

A păstrat dispoziţia referitoare la admiterea în parte a acţiunii.

A obligat intimata la plata către apelanţii pârâţi a sumei de 7784,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

În principiu grăniţuirea reprezintă o operaţiune de determinare prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăţi vecine, acţiune exercitată cu scopul stabilirii traseului real pe care ar trebui să-l urmeze  hotarul, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 584 Cod civil.

Prin urmare, grăniţuirea, menită să apere dreptul de proprietate, se poate dispune atât în cazul inexistenţei unei delimitări între proprietăţi, cât şi în situaţia în care astfel de semne exterioare există, dar sunt contestate de părţi.

Totodată, este necesar ca o grăniţuire, dispusă prin hotărâre judecătorească, să rezolve contestaţiile şi pretenţiile părţilor cu caracter revendicativ, dar şi să ţină seama de eventualele transformări produse în configuraţia terenurilor din  cauze care nu le sunt imputabile, pentru a se asigura o folosinţă utilă proprietăţilor.

Tocmai de aceea, cu ocazia judecării apelului, instanţa a dispus efectuarea unei noi expertize de către o comisie formată din 3 experţi tehnici specialitatea topografie, cu posibilitatea ca la măsurători să asiste şi câte un expert consilier pentru fiecare dintre părţi. Astfel, a fost întocmit raportul de expertiză tehnică topografică nr. 7/2015 avizat de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară H., în urma completărilor impuse de aplicarea Ordinului nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară, prin procesul verbal de recepţie nr. 1982/19.07.2016.(filele 168-210 vol. I şi 57-81 din vol. II al dosarului de apel)

La trasarea liniei de graniţă, aşa cum s-a stabilit şi prin obiectivul nr. 2 la expertiză încuviinţat de către instanţă, experţii desemnaţi în cauză au avut în vedere şi documentaţia cadastrală de dezmembrare întocmită de expertul I. şi care constituie anexa la actul de dezmembrare şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. xxx/21.06.2005 de BNP G. (f. 3-5 vol. I dosar de fond).

Aceasta însă nu a putut fi preluată în integritatea pentru a stabili linia de graniţă în litigiu, forma terenului dezmembrat cu nr. cadastral xx6 nr. top xxx6/1/1/a/1/1/2, xxx7/1/1/a/1/1/2, xxx8/2/1/1/a/1/1/2 neputând fi reconstituită întocmai conform schiţei de dezmembrare, deoarece nu corespunde ca formă şi amplasament cu situaţia reală identificată în teren, motiv pentru care experţii au propus două variante de suprapunere, având ca reper comun drumul din partea de N, L., respectiv o porţiune din gardul din partea de V. (filele 174 şi 196-197 din vol. I dosar apel).

Dată fiind această situaţie, comisia de experţi desemnată în cauză a fost obligată să propună o variantă de expertiză care să se apropie cât mai mult de schiţa de dezmembrare, dar care să respecte întocmai extrasele şi schiţele de carte funciară, experţii având îndatorirea de a stabili hotarul care desparte terenurile părţilor în proces prin determinări tehnice exacte, iar nu în  mod arbitrar.

De menţionat este că şi expertul tehnic consilier Q. - care a asistat la măsurători din partea intimatei-reclamante A.- a concluzionat, după ce a arătat că dimensiunile unor laturi ale terenului şi unghiul dintre acestea nu corespund, că „este cunoscut faptul că toate aceste erori sunt rezultatul executării documentaţiei de dezmembrare nr. 3368/08.07.2005 de către PFA I. fără efectuarea măsurătorilor topografice corecte pe întreaga limită materializată a trenului”.( f. 4 vol. II)

În acest context, s-a apreciat că nu se poate reproşa comisiei de experţi că nu a avut în vedere întocmai dimensiunile tuturor laturilor sau unghiurilor redate pe schiţa de dezmembrare, cu atât mai mult cu cât părţile nu au contestat limita sinuoasă de proprietate din partea de est, dată de o potecă şi care nu a fost redată întocmai în documentaţia de dezmembrare, potecă ce exista  şi la momentul dezmembrării şi vânzării terenului în litigiu.

Mai mult decât atât, experţii desemnaţi în această etapă procesuală au avut în vedere şi singurul punct de reper fix de pe latura de vest pe care toate părţile l-au recunoscut cu ocazia efectuării cercetării locale şi despre care au afirmat că a fost bătut la momentul încheierii convenţiei, un ţăruş aflat în apropierea unui troliu şi materializat pe schiţa întocmită de experţi sub nr. 201.( f. 98 vol. I şi 73 vol. II).

De asemenea, se arată că atât cu ocazia cercetării la faţa locului, cât şi la întocmirea noului raport de expertiză s-a constatat că pe terenurile părţilor litigante există două izvoare, deşi  pe schiţa de dezmembrare întocmită de PFA I. este materializat un singur izvor.

Totodată, în actul de dezmembrare şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxx/21.07.2005 de BNP G. s-a menționat că se constituie un drept de servitute de trecere cu piciorul, pe o lungime de 15 ml și lăţime de 1 ml, în favoarea lotului nr. 1, cu nr. top xxx6/1/1/a/1/1/1, xxx7/1/1/a/1/1/1, xxx8/2/1/1/a/1/1/1, nr. cadastral xx5, ca imobil dominant, asupra lotului nr. 2, cu nr. top xxx6/1/1/a/1/1/2, xxx7/1/1/a/1/1/2, xxx8/2/1/1/a/1/1/2, nr. cadastral xx6, ca imobil dominat, loturi rezultate din dezmembrare. (f. 3-4 vol. I dosar fond)

Deşi părţile nu au materializat pe schiţa de dezmembrare traseul acestei servituţi de trecere cu piciorul, din întregul material probator şi din susţinerile părţilor, instanţa a reţinut că această servitute a fost instituită pentru ca apelanţii pârâţi să aibă acces de la bazinul de apă la izvorul de captare.

De altfel, în raportul de expertiză tehnică întocmit în această etapă procesuală, în răspunsul la obiectivul 3 al expertizei s-a arătat că izvorul indicat cu nr. xx6 se regăseşte pe schiţa de dezmembrare, fiind situat pe terenul cu nr. top. xxx6/1/3, xxx7/1/3, xxx8/2/3 cu  suprafaţa de 9 mp, ca fiind „izvor captare”. S-a constatat pe teren că apele captate de acest izvor alimentează bazinul de apă indicat cu  77-78-79-80, şi că  imobilul cu numărul de mai sus este înconjurat de terenul cu nr. cadastral xx6, drept pentru care  s-a instituit servitutea de trecere din CF ( fila 174 vol. 1 ).

Este evident în acest context că voinţa părţilor la încheierea actului de vânzare-cumpărare a fost să înstrăineze izvorul indicat cu nr. xx6, iar nu cel cu nr. x46,  pentru că altfel nu ar mai fi avut sens înţelegerea de instituire a unui drept de servitute. Considerăm că apelanţii pârâţi nu au avut în vedere la încheierea actului, necesitatea de a avea acces la un izvor pentru a-şi procura apă, ci aceea de a întreţine izvorul de captare care alimenta bazinul de apă aflat pe terenul lor. Dată fiind această situaţie, nu poate fi primită susţinerea intimatei reclamante în sensul că nu se mai justifica necesitatea constituirii dreptului de servitute al apelanţilor pârâţi la un izvor neamenajat, cât timp ar aveau  acces la unul propriu  amenajat.

Totodată, constatarea că dacă distanţa de la izvorul cu nr. xx6 la limita de proprietate măsurată pe direcţia bazinului de apă este de 22,21 m (faţă de 15 m cât s-a indicat în act), distanţa măsurată pe aceeaşi direcţie faţă de izvorul cu nr. x46 ar fi cu mult mai mare.

Prin urmare, este evident că izvorul avut în vedere de părţi la momentul încheierii actului a fost cel indicat în raportul de expertiză la punctul xx6.

În concluzie, instanţa a apreciat că linia de hotar care corespunde cel mai bine intenţiei părţilor şi actului perfectat de acestea este cea materializată pe aliniamentul 22-201-243-303-304-92 din raportul de expertiză specialitatea topografie nr. 7/2015, întocmit de comisia de experţi formată din N., O. şi P. şi avizată de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară H. prin procesul verbal de recepţie nr. 1982/2016.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată stabilite de prima instanţă, dat fiind faptul că suntem în prezenţa unei acţiuni ce are caracterul unui iudicium duplex, cheltuielile grăniţuirii urmând a se face pe jumătate, tribunalul a considerat că instanţa de fond trebuia să împartă în mod egal doar cheltuielile strict legate de acţiunea în grăniţuire, respectiv taxa de timbru şi onorariul experţilor, urmând ca fiecare dintre părţi să suporte cheltuielile pe care le-a făcut cu deplasarea la instanţă şi angajarea unor consilieri. Astfel, suma pe care pârâţii ar fi trebuit să o plătească reclamantei ar fi fost de 1720 lei, celelalte cheltuieli urmând a se compensa între părţi.

Faţă de toate considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul dedus judecăţii şi a schimbat în parte sentinţa atacată, conform dispozitivului.

Dată fiind această soluţie, intimata reclamantă a fost obligată să plătească apelanţilor pârâţi suma de 7784,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând jumătate din onorariul de expertiză achitat în această etapă procesuală doar de către apelanţi, respectiv 5775 lei, jumătate din taxa judiciară de timbru şi onorariul avocaţial de 2000 lei (filele 102-103), intimata nefăcând dovezi  privind plata unui onorariu avocaţial şi căzând în pretenţii în această etapă procesuală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta A. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în rejudecare respingerea apelului şi păstrarea sentinţei civile nr.1374/13.11.2013 a Judecătoriei Zărneşti.

În motivare, recurenta a arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, invocând dispoziţiile art.105 alin.2 şi art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta a precizat că instanţa de apel a depăşit limitele principiului rolului activ prevăzut de art.129 alin.4 teza finală şi alin.6 şi art.298 Cod procedură civilă, încălcând principiul imutabilităţii litigiului şi a dreptului la un proces echitabil.

Instanţa de apel a fost învestită, după recalificarea căii de atac, cu cererea de apel a pârâţilor B. şi C. prin care se tindea la rejudecarea în fond a acţiunii în grăniţuire, invocându-se, în esenţă, modul eronat de stabilire faptică a hotarului dintre imobilele părţilor de către prima instanţă.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel, din oficiu, direct în calea de atac şi fără a pune în dezbaterea părţilor, cu încălcarea art. 294 alin.1 teza I Cod procedură civilă a examinat chestiuni de fapt şi de drept specifice unei acţiuni în revendicare, deşi niciuna dintre părţi nu a formulat o asemenea cerere în primă instanţă.

Recurenta a menţionat că acţiunea în grăniţuire are ca scop doar delimitarea materială, faptică a imobilelor părţilor, conform obiectului contractului de vânzare-cumpărare nr. xxx/21.07.2005, autentificat de BNP G., câtă vreme părţile nu au contestat existenţa sau întinderea dreptului de proprietate rezultat din convenţia lor.

Aceasta a precizat că instanţa de apel a încălcat dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 alin. 1 din CEDO, sub aspectul respectării principiului contradictorialităţii, ca o garanţie implicită a desfăşurării procedurii unui proces echitabil.

Recurenta a apreciat că prin nesocotirea acestor principii fundamentale ale procesului civil a fost vătămată, instanţa de apel pronunţând o hotărâre prin care a avut în vedere chestiuni de fapt şi de drept, circumscrise unei veritabile acţiuni în revendicare, deşi părţile nu şi-au contestat drepturile de proprietate.

Recurenta a mai arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât instanţa de apel interpretând greşit obiectul actului juridic dedus judecăţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, invocând dispoziţiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă.

Aceasta a susţinut că instanţa de apel interpretând eronat obiectul vânzării a primit expertiza tehnică judiciară din apel, aceasta fiind în contradicţie cu înţelegerea părţilor exprimată la momentul vânzării, încălcând dispoziţiile art.969 din Codul civil anterior.

Recurenta a apreciat că prin decizia atacată a fost schimbat obiectul vânzării, mai precis dimensiunile, configuraţia şi coordonatele stereo ale terenului dezmembrat în anul 2005.

Din analiza documentaţiei cadastrale de dezmembrare a imobilului, efectuată de I. în luna iulie 2005, confirmată de părţi prin semnătură olografă şi înregistrată la OCPI H. sub nr.909/2005, care face parte integrantă din actul de vânzare-cumpărare încheiat de părţi, rezultă că pe teren anterior şi ulterior dezmembrării nu a existat decât un singur izvor amenajat, având dimensiunea de 9 m.p.

Izvorul identificat  a fost reprezentat grafic doar în lotul de teren dezmembrat de intimaţi şi vândut recurentei, pentru care şi-au constituit un drept de servitute cu piciorul la acest izvor pe o distanţă de 15 m liniari asupra terenului vândut recurentei.

În privinţa acestui izvor, instanţa de apel însuşindu-şi eronat raportul de expertiză efectuat de N., O. şi P., a reţinut că este cel evidenţiat grafic la 3,21 metri liniari de acelaşi hotar.

Recurenta a susţinut că este evident că limitele de hotar ale terenului stabilit de expertiza efectuată în apel, nu corespund cu cele din documentaţia cadastrală de dezmembrare, inadvertenţa fiind dată de săparea de către intimaţii pârâţi a celui de al doilea izvor, în scopul creării unei confuzii.

Aceasta a subliniat că obiectul vânzării a fost reliefat de expertiza tehnică judiciară efectuată în primă instanţă de expertul F. şi avizată de OCPI H. prin procesul-verbal nr.1767/2013.

Recurenta a mai invocat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art.969 şi art.480 Cod civil, precum şi art.1 din Protocolul Adiţional nr.1 la CEDO.

Prin stabilirea liniei de hotar între proprietăţile părţilor, în contradicţie cu obiectul actului juridic civil translativ de proprietate încheiat de părţi, instanţa de apel a nesocotit dreptul de proprietate al recurentei asupra terenului cumpărat.

Recurenta a susţinut că stabilind un alt hotar între imobilele părţilor, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art.1337 şi art.1339 din Codul civil anterior care reglementează obligaţia legală a vânzătorului contra evicţiunii.

Intimaţii B. şi C. au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, susţinând că nu se poate reţine o depăşire nepermisă a limitelor rolului activ al instanţei de apel şi nici o interpretare greşită a obiectului actului juridic dedus judecăţii.

Aceştia au precizat că fiecare cerere şi demers din cadrul procesului desfăşurat în apel a fost făcut cu respectarea principiului contradictorialităţii.

Având în vedere că prin apel s-a criticat părerea unui singur expert, raportat la problemele documentaţiei tehnice întocmite de expert I., în apel s-a dispus efectuarea unei expertize de către trei experţi.

Intimaţii au susţinut că este tendenţioasă afirmaţia recurentei referitoare la săparea unui alt izvor, având în vedere concluziile pe care instanţa de apel le-a putut trage cu ocazia cercetării la faţa locului.

Intimaţii au precizat că instanţa de apel nu a modificat obiectul convenţiei părţilor, administrând toate probele necesare lămuririi întinderii şi obiectului convenţiei.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, instanţa de control judiciar constată că recursul promovat împotriva deciziei civile nr. 1446/Ap/31 octombrie 2016 a Tribunalului Braşov este nefondat.

Primul motiv de recurs invocat, circumscris dispoziţiilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, ce vizează depăşirea limitelor rolului activ şi a principiilor disponibilităţii şi contradictorialităţii de către instanţa de apel este neîntemeiat.

Prezenta acţiune are ca obiect grăniţuirea imobilelor învecinate aflate în proprietatea reclamantei şi a pârâţilor.

Date fiind neînţelegerile dintre părţi, expuse prin cererea de apel, astfel cum a fost recalificată, şi prin întâmpinarea formulată, instanţa de apel a procedat, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi oralităţii, la punerea în discuţie, încuviinţarea şi administrarea probelor necesare pentru a stabili cu exactitatea starea de fapt, respectiv pentru a identifica linia de hotar între proprietăţile părţilor aflate în litigiu.

Stabilirea liniei de hotar în situaţia în care proprietarii vecini nu sunt de acord cu privire la amplasamentul acesteia presupune administrarea probelor din care să rezulte voinţa reală a părţilor referitoare la delimitarea materială între cele două proprietăţi.

În aceste împrejurări susţinerile recurentei potrivit cărora instanţa de apel a avut în vedere chestiuni de fapt şi de drept specifice unei acţiuni în revendicare sunt neîntemeiate. Probele administrate în apel, expertiza efectuată de către cei trei experţi desemnaţi de instanţă şi cercetarea la faţa locului, au fost încuviinţate după punerea în discuţia contradictorie a părţilor şi au fost administrate în condiţiile respectării principiului contradictorialităţii, părţile fiind prezente personal sau prin reprezentant, la cercetarea la faţa locului şi respectiv prin expert consilier la efectuarea expertizei topografice.

Neînţelegerile dintre părţi cu privire la amplasarea liniei de hotar deşi nu vizează aspecte referitoare la întinderea suprafeţelor de teren învecinate presupun dezlegarea motivelor care au dat naştere la prezentul litigiu referitoare la delimitarea celor două proprietăţi.

Al doilea motiv de recurs invocat, în considerarea dispoziţiilor art.304 pct.8 Cod procedură civilă, potrivit cărui instanţa de apel, interpretând greşit obiectul actului juridic dedus judecăţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, este de asemenea neîntemeiat.

Prin stabilirea liniei de hotar astfel cum a rezultat în urma administrării probelor care au conturat starea de fapt pe de o parte şi voinţa părţilor pe de altă parte, nu s-a schimbat obiectul vânzării, respectiv dimensiuni, configuraţie şi coordonate stereo.

Criticile recurentei referitoare la interpretarea probelor nu se încadrează în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, astfel că nu pot fi puse în discuţie şi reanalizate în recurs.

Curtea constată că nici al treilea motiv de recurs invocat de recurentă, prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, referitor la încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art.969 şi art.480 Cod civil, precum şi art.1 din Protocolul Adiţional nr.1 la CEDO nu este fondat.

Opiniile contradictorii dintre părţi cu privire la delimitarea celor două proprietăţi învecinate se impun a fi clarificate prin stabilirea voinţei reale a părţilor la încheierea contractului de vânzare cumpărare, neputând fi invocată de către cumpărător garanţia împotriva evicţiunii. De altfel, toate aceste aspecte şi susţineri ale părţilor au fost analizate de instanţa de apel, motivele de recurs invocate vizând aspecte de netemeinicie ale hotărârii şi nu de nelegalitate, ori potrivit dispoziţiilor art. 304 din vechiul Cod de procedură civilă, aplicabil în speţă, recursul vizează numai motive de nelegalitate.

Pentru aceste considerente, Curtea constatând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 1446/Ap/31 octombrie 2016 a Tribunalului Braşov.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă va obliga recurenta A. să plătească intimaţilor B. şi C. suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial.

Domenii speta

Spete similare