Pretenţii. Prescripţia dreptului material la acţiune. Momentul de la care curge termenul de prescripţie. Constituire parte civilă în cadrul procesului penal.

Prin cererea depusă la data de 11.06.2018 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, reclamanta ASOCIAŢIA a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii CE şi CC, obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 91420 lei reprezentând împrumut acordat prin cele 103 cereri de împrumut în perioada 14.02.2005-15.03.2005, a sumei de 46720 lei reprezentând contravaloare împrumut acordat prin cele 59 de cereri, fişe analitice de la 10001-15000 de către pârâta CE, 44700 lei reprezentând împrumut acordat prin cele 44 de cereri aparţinând caselor 1 şi 2, precum şi la plata dobânzilor recalculate aferente acestor împrumuturi, în cuantum de 137906,70 lei.

De asemenea, reclamanta a solicitat şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 5194,53 lei reprezentând debit şi dobânzi, suma totală solicitată cu titlu de dobândă fiind de 306921,53 lei.

În motivarea în fapt a cererii, se arată că pârâtul a fost trimis în judecată în Dosarul penal, în cadrul căruia s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de delapidare, constatându-se prescripţia răspunderii penale, acţiunea civilă fiind lăsată nesoluţionată.

Reclamanta susţine că pârâtul CC  a introdus acţiune civilă împotriva acesteia, cu privire la plata drepturilor băneşti, sporuri, dobânzi de la data suspendării din funcţia de contabil şef, acţiune înregistrată sub nr. X/99/2017 a Tribunalului Iaşi.

În ceea ce o priveşte pe pârâta CE, reclamanta arată că s-a dispus de asemenea încetarea procesului penal, existând prescripţia răspunderii penale, pentru infracţiunea de abuz în serviciu.

Pârâta CE a formulat în termenul legal întâmpinare, prin care a invocat cu titlu prealabil excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a arătat că nu a fost trimisă în judecată pentru vreo faptă penală, instanţa penală lăsând nesoluționată acţiunea civilă numai în ceea ce îl priveşte pe pârât.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât prescripţia răspunderii penale nu exonerează pârâta de răspunderea delictuală civilă, iar din actele dosarului rezultă în mod clar că aceasta se face vinovată de fapta ilicită constând în scoaterea din casierie a sumei de 100000000 rol, respectiv 12000000 rol şi 10000000 rol.

Cu referire la prescripţia dreptului material la acţiune, reclamanta arată că se încadrează la dispoziţiile art. 2537 pct. 3 C.civ. privind cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei, iar pe de altă parte, precizează că a promovat o primă acţiune împotriva pârâţilor înregistrată sub nr. X/245/2017/a1, în cadrul căruia s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată.

La data de 20.05.2019, a formulat întâmpinare şi pârâtul CC prin curatorul special desemnat în cauză să apere interesele acestuia, prin care a invocat de asemenea prescripţia dreptului material la acţiune, întrucât faptele ilicite au fost epuizate încă din data de 15.03.2015.

În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, proba testimonială şi proba cu interogatoriul pârâtei CE.

Din materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine că, prin rezoluţiile din data de 13.06.2005, s-a dispus şi confirmat începerea urmăririi penale faţă de numiţii CC şi CE pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, iar la data de 26.09.2006, s-a dispus  extinderea cercetărilor faţă de cei doi învinuiţi şi pentur săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Instanţa reţine, de asemenea că, prin Ordonanţa de clasare din data de 08.10.2010, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi continuarea cercetărilor faţă de aceştia pentru comiterea infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Prin Ordonanţa din data de 24.02.2014, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina suspectului CC, reţinându-se în sarcina acestuia infracţiunile de delapidare în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, iar în ceea ce o priveşte pe suspecta CE, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de delapidare în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor presoarelor în formă continuată.

La data de 24.02.2014, s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru comiterea de către inculpatul CC a infracţiunii de delapidare în formă continuată.

Sub aspectul laturii civile, instanţa reţine că, prin adresa nr. 1185 din 02.04.2014, reclamanta s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 234521,23 lei, din care suma de 91420 lei reprezintă sume de bani ce fac obiectul celor 103 cereri de împrumut ce au fost achitate de 2 ori, suma de 137906,7 lei dobânzi recalculate aferente acestor împrumuturi şi suma de 5194,53 lei debite privind alte împrumuturi şi dobânzi recalculate.

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi în Dosarul penal din data de 11.11.2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului CC pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, reţinându-se în sarcina acestuia că, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 14.02-15.03.2005, folosindu-se de calitatea de contabil şef pe care o deţinea, şi-a însuşit sumele de bani reprezentând creditele acordate mai multor membri ai reclamantei, producând patrimoniului acesteia un prejudiciu de 91420 lei la care se adaugă foloasele de care a fost lipsită persoana vătămată.

De asemenea, s-a dispus clasarea pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C.proc.pen..

În ceea ce o priveşte pe pârâta CE, s-a dispus clasarea pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C.proc.pen., precum şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, iar la termenul din data de 24.09.2015, instanţa a invocat din oficiu excepţia prescripţiei răspunderii penale, ulterior dispunând, prin Sentinţa penală nr. 169 din 29.01.2016, încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., definitivă prin respingerea apelului, fiind lăsată nesoluţionată acţiunea civilă.

Instanţa reţine că, la data de 21.05.2015, a început şi s-a terminat cercetarea judecătorească, în acord cu dispozițiile art. 376 şi urm. C.proc.pen..

Prin acțiunea înregistrată în anul 2017 pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamantul CC a chemat in judecata pârâta ASOCIAŢIA solicitând să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariate, a sporurilor si a dobânzilor aferente perioadei cuprinse intre 25.11.2005 - 07.11.2016, respectiv intre data suspendării sale din funcţie si data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 169 din data de 29.01.2016, data în dosarul X/245/2014 rămasă definitivă prin Decizia penala nr. 735 din 07.11.2016.

Reclamantul arată că la data de 03.04.1980 a fost incadrat la reclamantă, in funcţia de contabil sef, desfăşurând activitatea pana in anul 2005 cand, prin Decizia nr. 6 din 21.03.2005 s-a dispus desfacerea disciplinara a contratului de munca in temeiul prevedertilor art. 61 lit. a si art. 264 alin. 1 lit. f din vechiul Cod al muncii.

Prin Sentinţa civila 832 din data de 10.06.2005, Tribunalul Iasi a admis contestaţia formulată de CC şi a constatat nulitatea Deciziei de desfacere a contractului de munca. Ca urmare a acestei sentinţe rămasă definitivă, prin Decizia 494 din data de 18.10.2005 a Curţii de Apel Iasi, ASOCIAŢIA a dispus reintegrarea în funcţia deţinută anterior, prin Decizia nr. 14 din 18.11.2005.

Prin Sentinţa nr. 745 din 25.04.2018, Tribunalul Iaşi a respins actiunea formulata de reclamantul CC în contradictoriu cu pârâta ASOCIAŢIA, reţinând că, față de conținutul Sentinţei penale nr. 169 din data de 29.01.2016, data in dosarul 41604/245/2014 rămasa definitiva prin Decizia penala nr. 735 din 07.11.2016, instanța nu poate reține că prin această sentință s-ar constata nevinovăția reclamantului, deoarece răspunderea sa penală este înlăturată ca efect al prescripției răspunderii penale și nu ca efect al constatării nevinovăției.

De asemenea, instanţa reţine că, prin prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi în anul 2017, reclamanta a  formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii CE şi CC, solicitând obligarea pârâţilor la plata următoarelor sume: 91.420 lei, reprezentând împrumuturi acordate prin cele 103 cereri de împrumut în perioada 14.02.2015-15 martie 2005, şi  137.906 lei, reprezentând dobânzi recalculate aferente acestor împrumuturi, instanţa dispunând, prin Încheierea pronunţată la data de 04.08.2017, anularea cererii, în temeiul art. 200 alin. 3 Cod procedură Civilă.

Deliberând cu prioritate cu privire la excepţia prescripției dreptului material la acțiune, instanţa reţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile Decretului-lege nr. 167/1958.

Astfel, potrivit art. 8,

prescripţia dreptului la acțiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cit si pe cel care răspunde de ea.

Potrivit art. 16, prescripţia se întrerupe:

a)prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel in folosul căruia curge prescripţia.

b)prin introducerea unei cereri de chemare in judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost introdusa la o instanţa judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent.

De asemenea, potrivit art. 17, întreruperea șterge prescripţia începuta înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere, începe sa curgă o noua prescripție.

In cazul când prescripţia a fost întrerupta printr-o cerere de chemare in judecata ori de arbitrare sau printru-un act începător de executare, noua prescripție nu începe sa curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare.

În acest sens, instanţa constată că dreptul material la acţiune pentru recuperarea pagubei în cazul de faţă s-a prescris.

Astfel, chiar dacă s-ar aprecia, în consonanţă cu practica judiciară, că poate fi asimilată cererii de chemare în judecată în sensul art. 16 lit. a) din Decretul lege nr. 167/1958 de natură să conducă la întreruperea cursului prescripţiei dreptului material la acţiune constituirea de parte civilă în cursul procesului penal, instanţa ia act că, în Dosarul nr. X/P/2010, constituirea de parte civilă s-a realizat la data de 02.04.2014, mult după expirarea termenului de 3 ani ce a început să curgă cel mai târziu la data recunoaşterii de către pârâţi a faptelor, potrivit Procesului verbal nr. 13 din 18.03.2005, dată de la care reclamanta a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.

În consecinţă, instanţa reţine că prescripţia dreptului material la acţiune în cazul de faţă a început să curgă la data de 18.03.2005, odată cu recunoaşterea de către pârâţi, a faptelor, termenul de 3 ani prevăzut de lege fiind împlinit la data de 18.03.2008, fără a fi incidente cauze de natură a conduce la întreruperea cursului prescripţiei.

Astfel, reclamanta s-a constituit parte civilă în procesul penal la data de 02.04.2014.

De asemenea, instanţa ia act că cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi în anul 2017, chiar dacă ar fi fost formulată în cursul termenului de prescripţie, a fost anulată de către instanţă în temeiul art. 200 alin. (4) C.proc.civ..

 Or, potrivit art. 17 din Decretul lege nr. 167/1958, în cazul când prescripţia a fost întrerupta printr-o cerere de chemare în judecată ori arbitrare sau printru-un act începător de executare, noua prescripție nu începe sa curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă sau, în cazul executării, până la îndeplinirea ultimului act de executare.

În consecință, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 11.06.2018, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi va respinge acţiunea ca fiind prescrisă.

În temeiul art. 453 C.proc.civ., faţă de soluţia dispusă cu privire la capătul principal de cerere, instanţa va dispune obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 3000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Domenii speta

Spete similare