Cerere având ca obiect revendicare imobiliară, grăniţuire şi obligaţia de a face admisă de instanţa de fond. Soluţie modificată în apel

Prin sentinţa civilă nr. 1/ZZ.LL.2016 pronunţată de Judecătoria ... în dosar nr. unic de mai sus:

A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali şi, invocată de reclamanţii-pârâţi reconvenţionali C şi D faţă de cererea reconvenţională.

A fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de reclamanţii-pârâţi reconvenţionali C şi D faţă de cererea reconvenţională.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanţii C şi  D, prin avocat, în contradictoriu cu pârâţii A şi B, prin avocat, având ca obiect obligaţie de a face.

A fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi reconvenţionali A şi B, în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi reconvenţionali C şi D, având ca obiect acţiune în revendicare, grăniţuire, obligaţie de a face.

Reclamanţii-pârâţi reconvenţionali C şi D au fost obligaţi să predea pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali A şi B, în deplină proprietate, terenul în suprafaţă de 27 mp, care, conform celor statuate prin sentinţa civilă nr. 2/ZZ.LL.2013, pronunţată de Judecătoria ... în dosarul nr. 3/2012 (astfel cum a fost aceasta lămurită prin încheierea din data de ZZ.LL.2014), face parte din terenul de sub nr. top. 4.

A fost stabilită linia de hotar între terenurile în litigiu, înscrise în CF nr. 5, respectiv în Titlul de proprietate nr. 49/ZZ.LL.2013, pe aliniamentul 7 din anexa nr. 8 la raportul de expertiză întocmit în cauză de exp. E, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Reclamanţii-pârâţi reconvenţionali C şi D au fost obligaţi la demolarea gardului construit pe aliniamentul 9 din anexa nr. 8 la raportul de expertiză întocmit în cauză de exp. E şi refacerea acestuia pe aliniamentul 10 din acelaşi plan de amplasament.

Instanţa de fond a reţinut următoarele:

Conform extrasului de carte funciară nr. 5 (CF vechi nr. 11, nr. top. 12 – fila 13 vol. I dosar fond), reclamanţii D şi C sunt proprietari tabulari asupra imobilului situat în ... cu nr. cad. 5, constând în casă şi teren intravilan în suprafaţă de 971 mp (din acte – suprafaţa măsurată fiind de 926 mp), cu titlu juridic cumpărare (asupra imobilului de sub 14 - casă, dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 15/1995), respectiv atribuire (asupra imobilului de sub 14 – teren intravilan, dobândit prin lege, în baza Ordinului nr. 2511/2005).

Prin sentinţa civilă nr. 16/ZZ.LL.2011, pronunţată de Judecătoria ... în dosarul nr. 17/2009 (filele 20-21 dosar fond vol. I), rămasă definitivă potrivit deciziei civile nr. 20/ZZ.LL.2011, pronunţate de Tribunalul Satu Mare în acelaşi dosar (filele 22-23 dosar fond vol. I), respectiv potrivit deciziei civile nr. 21/ZZ.LL.2012, pronunţate de Curtea de Apel Oradea în acelaşi dosar (filele 24-25 dosar fond vol. I), a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii C şi D, în contradictoriu cu pârâţii A şi B, în sensul că s-a dispus obligarea pârâţilor să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul teren intravilan situat în ..., marcat pe planul de amplasament şi delimitare întocmit de ing. G, de segmentul 1-2-3 în suprafaţa de 30 mp, conform filei 77 de la dosar, plan care face parte integrantă din respectiva hotărâre. Totodată, pârâţii au fost obligaţi să refacă gardul pe segmentul 3-2, conform planului de amplasament şi delimitare întocmit de ing. G, de la fila 77 de la dosar. De asemenea, prin aceeaşi hotărâre, a fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâţii-reclamanţi A şi B, în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi C şi D, ca neîntemeiată. În considerentele acestei sentinţe, au fost reţinute următoarele: „[…] reclamanţii sunt proprietari tabulari ai imobilului arător intravilan cu casă, în suprafaţă de 971 mp, situate în ..., cuprins în CF 11, nr. top. 12 cu titlul juridic cumpărare prin contract autentificat nr. 15/1995 şi atribuire prin Ordinul Prefectului nr. 48/2005, conform filei 5 de la dosar. Conform planului de amplasament şi delimitare întocmit de ing. G, imobilul teren intravilan situat în ..., marcat de segmentul 1-2-3 în suprafaţă de 30 mp, conform filei 77 de la dosar, este ocupat de pârâţii A şi B, care au un drept de folosinţă pe durata existenţei construcţiilor pe segmentul B-C-F-E care, conform filei 71 de la dosar, nu se suprapune cu suprafaţa de 30 mp ocupată de la reclamanţi. Mai mult, însuşi apărătorul pârâţilor este de acord cu expertiza de la filele 71-77 de la dosar care face parte din prezenta hotărâre”.

Ulterior, prin Sentinţa civilă cu nr. 2/ZZ.LL.2013 pronunţată de Judecătoria ... în dosarul cu nr. 3/2012 (filele 70-71 dosar fond vol. I), a fost admisă cererea formulată de reclamanţii A şi B, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor şi Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar F în sensul că s-a dispus obligarea pârâtelor la emiterea titlului de proprietate în favoarea reclamanţilor conform Hotărârii Comisiei Judeţene nr. 22/ZZ.LL.2013 pentru suprafaţa de 723 mp astfel: 635 mp pe vechiul amplasament, conform documentaţiei întocmite de ing. G, respectiv 88 mp pe un amplasament disponibil aflat la dispoziţia comisiei locale. În considerentele acestei sentinţe, au fost reţinute următoarele: „Prin Hotărârea Comisiei Judeţene  nr. 23/2012, cererea reclamanţilor A şi B de constituire a dreptului de proprietate în privinţa imobilului teren aferent casei de locuit a fost admisă, fiind emisă anexa 2b în cuprinsul căreia s-a reţinut că aceştia au primit în proprietate suprafaţa de 0,723 ha, respectiv fiind întocmit procesul-verbal de punere în posesie nr. 24/ZZ.LL.2012 în privinţa terenului cu nr. cadastral 4 în suprafaţă de 723 mp. Hotărâre sus-menţionată a fost revocată de emitent ca urmare a erorilor materiale ce au făcut imposibilă emiterea de către OCPI a titlului de proprietate, iar la data de ZZ.LL.2013, Comisia Judeţeană a emis HCJ 22/2013 prin care cererea reclamanţilor de stabilire a dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 723 mp teren aferent casei de locui, a fost admisă. Cu acest prilej a fost întocmit şi procesul-verbal de punere în posesie nr. 25/ZZ.LL.2013 pentru suprafaţa de 723 mp teren cu nr. parcelă 4 (filele 74-79 dosar). Reclamanţii sunt, de asemenea, beneficiarii Ordinului de prefect nr. 26/2007, potrivit căruia aceştia au primit în proprietate suprafaţa de 248 mp respectiv parcela nr. 28 din ... . Imobilul deţinut de reclamanţi, aflat în litigiu a fost identificat extrajudiciar de ing. H, schiţele de plan întocmite de acesta fiind avizate de OCPI conform procesulu-verbal de recepţie nr. 29/2012 (f. 16 dosar). Într-un litigiu ce a făcut obiectul dosarului nr. 17/2009 (revendicare), reclamanţii au fost obligaţia la cererea numiţilor C şi D, să lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 30 mp din terenul aferent casei de locuit, conform sentinţei civile 16/2011, definitivă şi irevocabilă (f. 38-46 dosar). OCPI a refuzat emiterea titlului de proprietate întrucât planurile întocmite la scara 1:2880 nu corespund cu realitatea din teren, reţinând totodată că reclamanţii ar fi trebuit să primească în proprietate doar 605 mp, iar nu 723. Potrivit art. 27 şi 64 din Legea 18/1991, punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptăţiţi nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăţilor pe temeiul schiţei, amplasamentului stabilit şi întocmirea documentelor constatatoare prealabile. În cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeţeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială este situat terenul. „Dacă instanţa admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancţiunea plăţii de penalităţi în condiţiile prevăzute la art. 894 din Codul de procedură civilă”. Instanţa apreciază că sunt îndeplinite condiţiile necesare admiterii cererii reclamanţilor raportat la faptul că măsurătorile necesare au fost efectuate atât de către reprezentanţii comisiei locale cât şi de către topograful la care a apelat extrajudiciar. Cele reţinute de către OCPI în privinţa suprafeţei cuvenite reclamanţilor, respectiv o suprafaţă mai mică decât cea primită în proprietate, nu pot fi reţinute în cauză întrucât reclamanţii sunt beneficiarii unei hotărâri valabile emise de către Comisia Judeţeană ce a recunoscut dreptul lor de proprietate pentru suprafaţa de 723 mp. Întrucât amplasamentul disponibil menţionat în procesul verbal din LL.2013 este de 635 mp, se impune ca pentru diferenţă, reclamanţilor să li se ofere teren pe un alt amplasament”.

Această sentinţă a fost lămurită prin încheierea din data de ZZ.LL.2014, în sensul că s-a dispus obligarea pârâtelor, respectiv Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor şi Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar F la emiterea titlului de proprietate, în favoarea reclamanţilor A şi B, conform Hotărârii Comisiei Judeţene nr. 22/ZZ.LL.2013 pentru suprafaţa de 723 mp astfel: 635 mp, pe amplasamentul cu nr. top 4”, conform documentaţiei întocmite de ing G; 88 mp, pe un alt amplasament disponibil, aflat la dispoziţia comisiei locale. În considerentele acestei încheieri, s-a reţinut că, faţă de argumentele prezentate în considerentele hotărârii nr. 2/ZZ.LL.2013, dispozitivul acesteia stabileşte obligaţia pârâtelor la emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 635 mp pe vechiul amplasament, conform documentaţiei întocmite de ing. G şi confirmate de ing. H, pe amplasamentul cu nr. top. 4.

Astfel, în favoarea pârâţilor B şi A, a fost emis Titlul de proprietate nr. 6/ZZ.LL.2013 (fila 82 dosar fond vol. I), cu privire la terenul intravilan în suprafaţă de 635 mp, situat în comuna F – parcelele cu nr. 32 şi 33.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de exp. E, depus la dosar în data de ZZ.LL.2015 (filele 217-228 vol. I dosar fond), s-a reţinut că reclamanţii deţin imobilul înscris în CF nr. 5, , în suprafaţă de 971 mp (suprafaţa măsurată fiind de 926 mp), iar pârâţii sunt proprietari asupra imobilului cu nr. top. 32 şi 33, în suprafaţă de 635 mp, în baza Titlului de proprietate nr. 6/ZZ.LL.2013; totodată, aceştia sunt proprietari tabulari asupra terenului cu nr. top. 28, în suprafaţă de 248 mp, înscris în CF nr. 34. De asemenea, s-a mai reţinut că în CF nr. 35 nu este înscris nr. top. 36, acest număr topografic, în suprafaţă de 1 ha 1.701 mp, a fost dezmembrat în anul 1969 în 12 parcele şi transcrise în CF nr. 37 în favoarea Statului Român pe baza schiţei avizate de Consiliul Popular al Judeţului, nr. 38/1969. Expertul a prezentat Anexa 1 cu dimensiunile măsurate ale terenurilor conform situaţiei actuale şi cu dimensiunile conform schiţei de dezmembrare, iar situaţia se prezintă altfel: reclamanţii folosesc în prezent o suprafaţă de teren de 904 mp; suprafaţa terenului cu nr. top. 12, conform schiţei din anul 1969, este de 887 mp; dimensiunea la stradă, conform folosinţei actuale, este de 19,32 m lungime; dimensiunea la stradă, conform schiţei din anul 1969, era de 18,19 m lungime; pârâţii folosesc în prezent o suprafaţă de teren de 857 mp; suprafaţa terenului, conform schiţei din anul 1969, este de 953 mp; dimensiunea la stradă, conform folosinţei actuale, este de 17,29 m lungime; dimensiunea la stradă, conform schiţei din anul 1969, este de 18,64 m lungime. Parcelele cu nr. top. 39 şi 12 au luat naştere pe baza dezmembrării din anul 1969, având la data respectivă suprafaţa de 971 mp, respectiv 971 mp; după dezmembrare, s-au transcris în CF nr. 40 ; în anul 1969, terenul cu nr. top. 12 s-a transcris în CF nr. 11, cu suprafaţa nemodificată, în favoarea numitului I, ulterior, terenul şi casa intrând în posesia reclamanţilor cu titlu de cumpărare, iar terenul în baza Ordinului Prefectului; în anul 1969, terenul cu nr. top. 34 a fost transcris în CF nr. 41, cu suprafaţa nemodificată, ulterior înscriindu-se folosinţa veşnică în favoarea familiei J, ulterior şi proprietatea asupra casei de locuit; în anul 1989, a avut loc dezmembrarea terenului cu nr. top. 39 în nr. top. 28 (în suprafaţă de 248 mp) şi 4 (în suprafaţă de 723 mp), de unde nr. top. 28 s-a transcris în CF nr. 42, pârâţii dobândit dreptul de proprietate asupra casei şi dreptul de folosinţă asupra acestui teren. Prin sentinţa civilă nr. 16/2011, reclamanţii au dobândit o suprafaţă de teren de 30 mp. Expertul a reţinut că, „potrivit suprapunerii cu schiţa care a stat la baza acestei sentinţe”, suprafaţa de 30 mp aparţine în totalitate terenului de sub nr. top. 12. Constituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor, prin Ordinul Prefectului, s-a făcut pentru nr. top. 12. Totodată, „expertul a reţinut că terenurile cu nr. top. 32 şi 33, în suprafaţă de 635 mp, se suprapune peste amplasamentul cu nr. top. 4”; suprafaţa terenului de sub nr. top., conform înscrierilor din cartea funciară, este de 723 mp; suprafaţa terenului de sub nr. top. 12, înscrisă în CF nr. 5, este de 971 mp, iar, conform măsurătorilor din documentaţia de întabulare, este de 926 mp; dezmembrările conform planului de situaţie avizat sub nr. 38/1969 au fost prezentate în anexa 3, în care se poate observa că liniile nu sunt paralele, fiecare linie prezintă o rotire faţă de cealaltă – liniile albastre prezintă linii paralele; suprafaţa de 30 mp respectă aceste linii de dezmembrare, fiind o linie dreaptă, conform schiţei care stă la baza sentinţei civile menţionate. De asemenea, expertul a reţinut că gardul edificat de reclamanţi respectă aliniamentul stabilit prin sentinţa civilă mai sus-menţionată, în sensul că linia de hotar este o linie dreaptă continuă – aliniamentul 43 din anexa 1; gardul la frontul stradal depăşeşte cu 1,45 m limita de proprietate a acestora stabilit pe baza sentinţei civile nr. 44/2011.

Ulterior, respectiv prin suplimentul la raportul de expertiză, depus la dosarul cauzei în data de ZZ.LL.2016 (fila 246 vol. I dosar fond), expertul a arătat că fiecare parcelă din cele două, respectiv 12 şi 39, conform dezmembrării avizate sub nr. 38/1969 au o suprafaţă de 971 mp, însă în prezent parcela cu nr. 12 are 904 mp şi parcela cu nr. 39 are 857 mp, datorită întocmirii greşite a schiţei de dezmembrare avizată cu nr. 38/1969 - având în vedere că nu corespunde nici forma parcelelor, nici suprafaţa şi nici frontul la stradă (evidenţiate în anexa 1 şi anexa 3 din raportul de expertiză). Astfel, expertul a reţinut că diferenţa dintre suprafaţa de 971 şi suprafaţa măsurată cu ocazia efectuării expertizei (respectiv, 904 mp pentru reclamanţi şi 857 mp pentru pârâţi) se datorează erorilor de întocmire a schiţelor de dezmembrare nr. 38/1969. În ceea ce priveşte suprafeţele măsurate de 926 mp, respectiv 883 mp, expertul a arătat că acestea nu au fost măsurate de el, motiv pentru care nu are cunoştinţă de limitele măsurate la momentul stabilirii acestor suprafeţe, pentru a putea preciza diferenţele între măsurători.

Expertul a fost ascultat la termenul de judecată din data de ZZ.LL.2016 pentru a oferi lămuriri suplimentare, ocazie cu care acesta a precizat că apartenenţa suprafeţei de 30 mp la terenul de sub nr. top. 12 a fost stabilită printr-o sentinţă judecătorească, dar schiţa în baza căreia a fost pronunţată această sentinţă a fost prost întocmită întrucât „această suprafaţă de 30 mp nu aparţine în realitate de terenul cu nr. top. 12” (fila 247 vol. I dosar fond).

Ulterior, prin suplimentul la raportul de expertiză depus la dosarul cauzei în data de ZZ.LL.2016 (filele 17-21 vol. II dosar fond), faţă de contradicţiile invocate de reclamanţi cu privire la reţinerea din raportul de expertiză (în sensul că „suprafaţa de 30 de mp aparţine în totalitate nr. top. 127”) şi afirmaţiile făcute de expert în faţa instanţei (în sensul că „nr. top. 12 nu deţine suprafaţa”, expertul a arătat că nu există nicio contradicţie întrucât suprafaţa de 30 mp aparţine în totalitate nr. top. 12 conform schiţei şi sentinţei, dar în realitate nu deţine această suprafaţă de teren.

Sub acest aspect, instanţa reţine că, într-adevăr, nu pot fi primite obiecţiunile reclamanţilor întrucât cele reţinute de expert au fost pe deplin lămurite în cauză. Astfel, prin raportul de expertiză, s-a reţinut că reclamanţii au dobândit o suprafaţă de teren de 30 mp în baza sentinţei civile nr. 16/2011, iar expertul a reţinut că, „potrivit suprapunerii cu schiţa care a stat la baza acestei sentinţe”, suprafaţa de 30 mp aparţine în totalitate terenului de sub nr. top. 12. Aşadar, prin această constatare a expertului, nu s-a lămurit la acel moment apartenenţa suprafeţei de 30 mp potrivit aprecierii sale, ci s-a precizat că, în baza sentinţei civile nr. 16/2011, suprafaţa de 30 mp aparţine în totalitate terenului de sub nr. top. 12, ulterior expertul precizând în faţa instanţei că schiţa care a stat la baza acestei sentinţe este prost întocmită întrucât această suprafaţă de teren aparţine în fapt de terenul aflat în proprietatea pârâţilor. Totodată, prin acelaşi supliment la expertiză, expertul a lămurit şi ceea ce a înţeles prin calificarea schiţei ca fiind prost întocmită, respectiv a înţeles să reţină faptul că suprafeţele calculate nu corespund cu suprafeţele scriptice. Totodată, expertul a mai arătat că: „Dimensiunile precizate sunt date conform formei parcelelor din schiţa veche - prezentată în anexa 1 din expertiză, deci mărirea prezentată are la bază această variantă a schiţei de dezmembrare - unde se respectă forma parcelelor dezmembrate, dar nu şi suprafeţele. Deci, raportarea la schiţa veche este posibilă în varianta în care se respectă forma parcelelor - din momentul dezmembrării, pentru varianta în care ar trebui să se respecte suprafeţele, nu se poate folosi această dezmembrare”.

Cu ocazia interogatoriului administrat în cauză (filele 216-217 vol. I dosar fond), pârâtul A a susţinut că nu cunoaşte raportul de expertiză din dosarul nr. 17/2009, negând că ar fi „intrat pe terenul reclamanţilor” (contrar celor susţinute de reprezentantul pârâţilor în faţa instanţei în dosarul nr. 17/2009) ori faptul că ar fi asistat la punerea în executare a hotărârii pronunţate în acel dosar, respectiv la trasarea liniei de hotar între terenurile în litigiu prin punerea ţăruşilor de către ing. G. Pârâtul a negat şi faptul că ar fi procedat la ridicarea respectivilor ţăruşi şi a precizat că refuză să ridice gardul în litigiu întrucât acesta s-ar afla pe proprietatea sa. De asemenea, pârâta B (filele 218-219 vol. I dosar fond) a arătat că nu este de acord cu raportul de expertiză întocmit de ing. G în dosarul nr. 17/2009 şi a negat faptul că, prin reprezentant legal, în respectivul dosar, ar fi recunoscut că au „intrat pe terenul reclamanţilor cu 30 mp”. În schimb, pârâta a recunoscut că atât ea, cât şi soţul ei au fost de faţă la fixarea ţăruşilor de către ing. G, dar a precizat că nu au fost de acord, motiv pentru care nu au semnat procesul-verbal. Pârâta a mai arătat că nu i-a cerut nimeni să mute gardul de la stradă, însă nu are de gând să-l mute întrucât se află pe proprietatea sa, precizând că gardul l-a modificat în anul 2005 întrucât a fost spart ca urmare a unui accident de maşină şi nu au avut nevoie de autorizaţie deoarece aşa i-au spus cei de la Primărie.

Potrivit procesului-verbal de cercetare la faţa locului, întocmit în data de ZZ.LL.2015 (fila 222 vol. I dosar fond), în ceea ce priveşte gardul despărţitor dintre terenurile în litigiu, s-a reţinut că acesta a fost construit în anul 2014, după soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului nr. 17/2009 al Judecătoriei ..., pe segmentul 2-3 din schiţa întocmită de ing. G, aflată la fila 30 vol. I dosar fond. Totodată, instanţa de fond a reţinut că, prin construcţia gardului pe segmentul 2-3 din schiţa mai sus-indicată, se blochează deschiderea porţii pârâţilor în sensul că se blochează intrarea în curte cu maşina, conform planşei foto de la fila 39 din dosar.

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali A şi B, invocate de reclamanţii-pârâţi reconvenţionali C şi D faţă de cererea reconvenţională, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art. 36 C.proc.civ., „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond”. Raportat la aceste dispoziţii, instanţa de fond a constatat că este neîntemeiată excepţia invocată de reclamanţi întrucât prin aceasta se tinde la tranşarea unei chestiuni de fond – respectiv, constatarea faptului că nu pârâţii-reclamanţi reconvenţionali, ci reclamanţii-pârâţi reconvenţionali sunt proprietari asupra terenului în suprafaţă de 27 mp, revendicat prin cererea reconvenţională. Or, pentru a fi îndeplinită condiţia privind calitatea procesuală activă, se impune a fi analizată exclusiv o aparenţă de drept în favoarea reclamantului, cerinţă care se verifică în cauză sub aspectul cererii reconvenţionale în contextul în care pârâţii-reclamanţi reconvenţionali se prevalează, la rândul lor, de un titlu de proprietate cu privire la terenul revendicat. Pentru aceste motive, în temeiul art. 248 C.proc.civ., instanţa va respinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali A şi B, invocate de reclamanţii-pârâţi reconvenţionali C şi D faţă de cererea reconvenţională.

Asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată de reclamanţii-pârâţi reconvenţionali C şi D faţă de cererea reconvenţională, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art. 430 C.proc.civ., „(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”.

În ceea ce priveşte efectele lucrului judecat, art. 431, alin. (1) şi (2) C.proc.civ. prevede că „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă”.

Cu toate că obiectul cererii reconvenţionale este identic cu obiectul acţiunii din dosarul nr. 17/2009, iar părţile sunt aceleaşi (cu precizarea că pârâţii din dosarul nr. 17/2009 au calitatea de reclamanţi în prezenta cauză, în cadrul cererii reconvenţionale), instanţa de fond a constatat că este neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat întrucât diferă cauza celor două acţiuni.

Astfel, este de observat că pârâţii B şi A, în dosarul nr. 17/2009, nu erau proprietari asupra terenului în suprafaţă de 30 mp, fiind chemaţi în judecată în calitate de „ocupanţi” ai acestui teren întrucât aveau doar dreptul de folosinţă pe durata existenţei construcţiei asupra terenului cu nr. top. 39. În prezentul dosar, cauza cererii reconvenţionale este diferită în sensul că pârâţii, prevalându-se de un titlu de proprietate emis ulterior, au introdus acţiune în revendicare împotriva reclamanţilor. În acest sens, este de observat că, prin chiar memoriul tehnic justificativ întocmit de ing. G pentru dosarul nr. 45/2009 (fila 27), s-a reţinut că procesul privind stabilirea liniei de hotar vizează raporturile dintre C, D şi Statul Român întrucât pârâţii A şi B nu sunt proprietari tabulari asupra terenului de sub nr. top. 39, teren care în anul 1988 a fost dezmembrat în terenul de sub nr. top. 12 (în suprafaţă de 248 mp – proprietari K, L şi Statul Român) şi terenul de sub nr. top. 4, în suprafaţă de 723 mp (proprietatea Statului Român). Aşadar, instanţa de fond a reţinut că, la momentul soluţionării dosarului nr. 45/2009, pârâţii nu erau titularii dreptului de proprietate asupra terenului învecinat cu cel al reclamanţilor. Or, ulterior pronunţării acestei sentinţe, conform celor menţionate mai sus, în favoarea pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali a fost emis Titlul de proprietate nr. 49 (fila 82 vol. I dosar fond), cu privire la terenul intravilan în suprafaţă de 635 mp, situat în ... – parcelele cu nr. 32 şi 33, iar, în expertiza întocmită de exp. E s-a menţionat că terenul de sub nr. top. 32 şi 33 se suprapune cu terenul de sub nr. top. 4 (fila 223 vol. I dosar fond).

În ceea ce priveşte apărarea reclamanţilor-pârâţi reconvenţionali referitoare la faptul că pârâţii-reclamanţi reconvenţionali nu sunt înscrişi în cartea funciară ca proprietari, instanţa de fond a reţinut că această apărare nu poate fi primită întrucât respingerea documentaţiei s-a datorat tocmai existenţei unei suprapuneri reale între terenurile în litigiu, care urma să fie soluţionată de instanţa judecătorească (filele 72-73 vol. I dosar fond). Astfel, prin încheierea de respingere nr. 46, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, s-a reţinut că respingerea cererii pârâţilor de înscriere în cartea funciară s-a făcut având la bază referatul de respingere nr. 47/ZZ.LL.2014, prin care, în urma verificărilor, s-a constatat faptul că între imobilul cu nr. top. 32 şi 33, cuprins în Titlul de proprietate nr. 49, şi imobilul cu nr. cad. 5există suprapunere reală care se datorează identificării diferite a limitei comune, respectiv o suprafaţă de aproximativ 30 mp este revendicată de ambii proprietari.

Aşadar, în urma obţinerii de către pârâţi a Titlului de proprietate nr. 6, se impune a se face comparaţia de titluri, care nu poate avea loc decât în cadrul unei acţiuni în revendicare. Astfel, instanţa constată că, la momentul soluţionării dosarului nr. 45/2009, pârâţii aveau calitatea de posesori neproprietari ai terenului în litigiu întrucât nu deţineau la acel moment un titlu de proprietate. Or, în contextul în care acest titlu a fost obţinut ulterior, acţiunea în revendicare formulată de aceştia nu poate fi respinsă pe motivul autorităţii de lucru judecat întrucât situaţia de fapt s-a schimbat, iar comparaţia de titluri nu poate fi realizată decât în cadrul unei acţiuni în revendicare.

Pentru aceste motive, instanţa de fond a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de reclamanţii-pârâţi reconvenţionali C şi D faţă de cererea reconvenţională, în temeiul art. 248 şi art. 430 C.proc.civ., iar, în ceea ce priveşte excepţia puterii de lucru judecat, invocată de pârâţii-reclamanţi reconvenţionali, instanţa de fond a constatat că aceasta reprezintă în fapt o chestiune care ţine de fondul cauzei (respectiv, de temeinicia cererii reconvenţionale) întrucât puterea de lucru judecat a fiecăreia dintre hotărârile mai sus-menţionate se analizează pe fondul cauzei, în cadrul comparaţiei de titluri.

Astfel, pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că, pe de o parte, reclamanţii-pârâţi reconvenţionali se prevalează de un Ordin emis sub nr. 48/2005, înscris în cartea funciară (fila 10 vol. I dosar fond) şi de o sentinţă judecătorească pronunţată în contradictoriu cu pârâţii (în dosarul nr. 45/2009), însă la un moment în care aceştia din urmă nu deţineau un titlu de proprietate asupra terenului învecinat cu cel al reclamanţilor, în timp ce pârâţii-reclamanţi reconvenţionali se prevalează de un titlu de proprietate emis în baza unei sentinţe judecătoreşti pronunţate ulterior (în dosarul nr. 3/2012), însă prin care a fost lămurită situaţia amplasamentului terenului aflat în proprietatea pârâţilor şi întinderea acestuia.

În ceea ce priveşte reglementarea acţiunii în revendicare, instanţa de fond a reţinut faptul că, potrivit art. 563 C.civ., alin. (1) C.civ., „proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri dacă este cazul”. Referitor la capătul subsidiar de cerere al pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali, instanţa de fond a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 561 C.civ., orice proprietar poate să îşi îngrădească proprietatea, suportând, în condiţiile legii, cheltuielile ocazionate”.

Totodată, în ceea ce priveşte acţiunea introductivă (având ca obiect principal obligarea pârâţilor la ridicarea gardului edificat pe terenul proprietatea reclamanţilor, pe segmentul 1-3, conform schiţei întocmite de ing. topograf G), instanţa de fond a reţinut că analiza temeiniciei acesteia nu poate fi disociată de analiza temeiniciei cererii reconvenţionale întrucât, prin acţiune, se tinde la constatarea implicită a dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra terenului în suprafaţă de aproximativ 30 mp. Or, terenul revendicat de reclamanţii-pârâţi reconvenţionali, în suprafaţă de 27 mp, ţinând seama de concluziile expertizei efectuate în prezenta cauză, precum şi de cele statuate prin sentinţa civilă nr. 2/ZZ.LL.2013, pronunţată de Judecătoria ... în dosarul nr. 3/2012 (astfel cum a fost aceasta lămurită prin încheierea din data de ZZ.LL.2014), face parte din terenul de sub nr. top. 4 (care se suprapune cu parcelele cu nr. 32 şi 33, conform concluziilor expertizei tehnice judiciare efectuate în prezenta cauză – fila 223 vol. I dosar fond).

Astfel, raportat la titlul de proprietate emis în favoarea pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali în baza acestei sentinţe, ţinând seama şi de concluziile expertizei judiciare întocmite în prezenta cauză, linia de hotar între terenurile în litigiu, înscrise în CF nr. 5, respectiv în Titlul de proprietate nr. 49/ZZ.LL.2013, este pe aliniamentul 7 din anexa nr. 8 la raportul de expertiză întocmit în cauză de exp. M (fila 226 vol. I dosar fond).

În acest sens, instanţa de fond a constatat că titlul de proprietate al pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali asupra terenului revendicat prin cererea reconvenţională este mai caracterizat nu doar din perspectiva concluziilor raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză (în care s-a arătat că suprafaţa de 30 mp aparţine de terenul cu nr. top. 12, conform schiţei şi sentinţei nr. 16/2011, însă cu precizarea că schiţa care a stat la baza sentinţei este prost întocmită, iar această suprafaţă nu aparţine în realitate la acest număr topografic), ci şi din perspectiva faptului că sentinţa civilă nr. 2/ZZ.LL.2013, pronunţată de Judecătoria ... în dosarul nr. 3/2012, prin care s-a dispus emiterea titlului de proprietate în favoarea pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali, a fost pronunţată în urma analizării măsurătorilor efectuate de Comisia Locală, de expertul autorizat, respectiv în urma analizării inclusiv a actelor din dosarul nr. 45/2009 şi a hotărârii Comisiei Judeţene, nefiind reţinute ca întemeiate aspectele constatate de OCPI (filele 70 verso-71 vol. I dosar fond). Cu alte cuvinte, cât timp această din urmă hotărâre nu a fost revizuită (pe motiv că ar încălca puterea de lucru judecat a sentinţei pronunţate în dosarul nr. 17/2009), titlul de proprietate al pârâţilor-reclamanţi reconvenţionali este mai caracterizat în sensul că a fost emis după analiza tuturor documentaţiilor, inclusiv a celor din dosarul nr. 17/2009.

Mai mult, este de observat;6ă, în sentinţa civilă nr. 16/2011, pronunţată de Judecătoria ... în dosarul nr. 45/2009, s-a consemnat că reprezentantul pârâţilor şi-a însuşit expertiza extrajudiciară întocmită de ing. G, iar acest aspect a fost invocat şi cu ocazia administrării interogatoriului în prezenta cauză – or, cât timp, la acel moment, pârâţii nu deţineau un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, pretinsul lor acord din respectivul litigiu nu poate să producă efecte în prezenta cauză în raport cu situaţia acestui teren, respectiv nu este de natură să influenţeze apartenenţa suprafeţei de aproximativ 30 mp de terenul cu nr. top. 12 sau de terenul cu nr. top. 4.

Astfel, în urma pronunţării sentinţei din dosarul nr. 3/2012 (prin care a fost înlăturată ca neîntemeiată reţinerea OCPI cu privire la faptul că pârâţilor li s-ar cuveni 605 mp, iar nu 723 mp), rezultă că schiţa întocmită de ing. G pentru dosarul nr. 45/2009 (fila 30 vol. I dosar fond) nu mai poate fi avută în vedere pentru stabilirea liniei de hotar. Mai mult, lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 2/ZZ.LL/.2013 s-a făcut şi prin raportare la schiţa întocmită de ing. G. Prin urmare, în contextul în care hotărârea mai sus-menţionată nu a fost revizuită pe motiv că ar încălca puterea de lucru judecat a hotărârii pronunţate anterior în dosarul nr. 45/2009, cele statuate prin aceasta au intrat în puterea lucrului judecat, cu prevalenţă faţă de hotărârea judecătorească pronunţată înainte ca pârâţii să obţină titlul de proprietate mai sus-menţionat. Astfel, nu poate fi primită acţiunea reclamanţilor prin care se solicită a fi desfiinţat gardul edificat pe segmentul 1-3, conform schiţei întocmite de ing. topograf G întrucât această solicitare se întemeiază exclusiv pe o hotărâre judecătorească pronunţată împotriva pârâţilor înainte ca aceştia să dobândească un titlu de proprietate asupra terenului în litigiu. În schimb, instanţa de fond a constatat că este întemeiată cererea re convenţională, pentru motivele mai sus-expuse, ţinând seama atât de concluziile expertizei tehnice judiciare întocmite în cauză de exp. M, cât şi de cele statuate prin sentinţa civilă nr. 2/ZZ.LL.2013, pronunţată de Judecătoria ... în dosarul nr. 3/2012.

Raportat la considerentele expuse mai sus, ţinând seama de dispoziţiile art. 561 şi art. 563 C.civ., instanţa de fond a hotărât potrivit dispozitivului sentinţei civile nr. 1/2016.

Împotriva sentinţei civile nr. 1/2016, reclamanţii C şi D, prin avocat, au declarat apel, solicitând admiterea acestuia şi schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii cererii principale şi respingerii cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată efectuate în prima instanţa şi în apel.

În motivare, se arată că sentinţa apelată este şi nelegală şi neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Atât acţiunea principală, cât şi cererea reconvenţională analizate vin în siajul Sentinţei civile nr. 16/2011 pronunţată de Judecătoria ... în dosar nr. 17/2009. Prin urmare, este nevoie ca această hotărâre să fie pe deplin înţeleasă, în cuprinsul ei găsindu-se toate resorturile necesare dezlegării cauzei de faţă, ea reprezintă cheia acestui proces.

Prin Sentinţa civilă nr. 16/2011, Judecătoria ... a admis acţiunea apelanţilor reclamanţi formulată împotriva intimaţilor pârâţi A şi B, a stabilit linia de demarcaţie a proprietăţii pe aliniamentul 18 şi a obligat pârâţii să lase reclamanţilor în proprietate şi folosinţă porţiunea de teren în suprafaţă de 30 mp cuprinsă între punctele 1-2-3 din raportul de expertiză ce face parte integrantă din hotărâre.

Această decizie judiciară a fost pusă în executare conform procesului-verbal din data de ZZ.LL.2012 întocmit de N. Linia de demarcaţie a fost trasată la faţa locului prin fixarea unor ţăruşi.

Cererea principală din cadrul acţiunii de faţă a fost generată, în parte, de acţiunea pârâţilor constând în ridicarea ţăruşilor care delimitau proprietatea şi, în parte, de imposibilitatea apelanţilor reclamanţi, cauzată tot de către intimaţii pârâţi, de a realiza gardul stradal şi împrejmuirea proprietăţii, astfel cum acestea au fost autorizate de autoritatea administrativă competentă.

Efectele produse de hotărârea judecătorească anterioară, invocarea dispoziţiilor art. 555 alin. (1), art. 556, art. 1516, art. 1527 şi ale art. 1529 Cod civil şi argumentele expuse în fata primei instanţe conduc în chip necesar la soluţia admiterii cererii introductive de instanţă în sensul obligării intimaţilor pârâţi la ridicarea gardului construit fără autorizaţie, iar, în caz contrar, în sensul autorizării apelanţilor reclamanţi de a demola gardul, pe cheltuiala intimaţilor pârâţi.

Se menţionează că intimaţii pârâţi A și B şi-au construit apărarea faţă de cererea apelanţilor reclamanţi exclusiv pe temeiul acţiunii reconvenţionale formulată în cauză. Au pretins, pe această cale, să li se predea o porţiune de 27 mp din cei 30 mp pe care reclamanţii apelanţi i-au câştigat prin sentinţa anterioară şi, totodată, stabilirea liniei de demarcaţie acolo unde se termină suprafaţa revendicată.

Judecătoria ..., prin sentinţa apelată, a admis în întregime, ca întemeiată, cererea reconvenţională şi, exclusiv, pe acest considerent a respins acţiunea principală, Prin urmare, dacă dispar temeiurile admiterii cererii reconvenţionale, nu există nici un impediment în admiterea cererii principale,

Apelanţii sunt de părere că cererea reconvenţională promovată de intimaţii pârâţii A şi B trebuia respinsă pentru cel puţin două considerente.

Primul considerent constă în aceea că adversarii apelanţilor nu fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care-l revendica. Ei prezintă drept probă a dreptului afirmat titlul de proprietate emis de comisia de fond funciar. Acest titlu însă nu reprezintă în realitate o dovadă a dreptului real alegat, căci, în conformitate cu dispoziţiile art. 565 Cod civil., în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, iar terenul în litigiu formează indiscutabil obiect tabular, dovada dreptului de proprietate se face cu extrasul de carte funciară. Nu interesează aici care sunt motivele pentru care intimaţii pârâţi-reclamanţi nu au reuşit să-şi înscrie dreptul în cartea funciară. Dreptul de proprietate poate fi revendicat de la un terţ doar dacă este opozabil erga omnes şi devine opozabil tuturor doar dacă este intabulat. De aceea, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, legea recunoaşte o singură dovadă a dreptului, extrasul de carte funciară.

Al doilea considerent este reprezentat de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat pe care îl produce Sentinţa civilă nr. 16/2011 a Judecătoriei .... Spre deosebire de efectul negativ, când identitatea de materie litigioasa trebuie să fie totală, în cazul efectului pozitiv, invocarea autorităţii de lucru judecat presupune, dimpotrivă, o diferenţă de obiect sau de cauză. În sensul acestui efect, instanţa nu numai că nu poare refuza să ia în considerare hotărârea precedentă, ci trebuie să se sprijine pe ea. În asemenea cazuri, după cum sugestiv s-a afirmat în literatura de specialitate, lucrul deja judecat îşi întinde efectele asupra lucrului de judecat. Prin urmare, apelanţii apreciază că soluţia primei instanţe, de vreme ce îi obligă să predea intimaţilor pârâţi-reclamanţi-reconvenţional 27 mp din cei 30 mp câştigaţi anterior şi de vreme ce stabileşte o altă linie de demarcaţie decât cea fixată irevocabil anterior, contrazice în mod evident şi nepermis hotărârea judecătorească precedentă.

Pentru toate aceste raţiuni, apelanţii reclamanţi solicită, în temeiul art. 480 alin. (2) C.proc.civ. admiterea căii de atac promovate şi schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul admiterii cererii principale şi respingerii acţiunii reconvenţionale. Totodată, în baza art. 451, art. 452 şi art. 453 alin. (l) C.proc.civ. combinat cu art. 482 C.proc.civ., solicită obligarea intimaţilor pârâţi la plata cheltuielilor de judecată ocazionale în cele două etape procesuale.

În probaţiune solicită completarea raportului de expertiză efectuat în faţa primei instanţe sau efectuarea unei noi expertize.

Prin întâmpinare (filele 17-21 dosar), intimaţii pârâţi A şi B, prin avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond; solicită cheltuieli de judecată.

În motivare, intimaţii arată că, în fapt, apelanţii îşi încep construcţia juridică a considerentelor de netemeinicie şi nelegalitate a hotărârii instanţei de fond absolutizând aspectele statuate prin sentinţa civilă nr. 16/2011 a Judecătoriei ..., pronunţată în dosar nr. 17/2009, pe care le propun, printr-o interpretare proprie şi reducţionistă, altfel decât ceea ce s-a dezlegat prin aceasta.

Practic, apelanţii propun instanţei de apel să reconsidere raportul juridic, fără ca în prealabil să fi dezvoltat vreun motiv efectiv de netemeinicie sau nelegalitate a hotărârii judecătoreşti atacate, în afara de construcţia metaforică, ca şi cum instanţa de apel ar putea să-şi valorifice rolul devolutiv în afara anulării sau schimbării în tot sau în parte a acesteia, comportând aptitudinile literar-interpretative ale unui profesor de limba şi literatura română pe o poezie a Anei Blandiana, de exemplu.

Intimaţii susţin că în opinia apelanţilor, stabilirea liniei de demarcaţie pe aliniamentul 18 şi obligarea pârâţilor să îi lase în proprietatea şi folosinţa terenului în suprafaţă de 30 mp, cuprinsă între punctele 1-2-3, din raportul de expertiză, înlătura orice discuţie ulterioară cu privire la existenţa dreptului acestora, justificând petitul acţiunii ce a fost respinsă, cu atât mai mult cu cât punerea în aplicare a hotărârii judecătoreşti s-a făcut prin procesul verbal al N, printr-o procedură de executare silită.

Continuând în nota iniţială, apelanţii propun o altă stare de fapt justificativă pentru demersul lor judiciar prin această acţiune, susţinând că au acţionat faţă de demersul intimaţilor pârâţi de a fi ridicat ţăruşii de demarcaţie stabiliţi prin executarea silită şi faţă de imposibilitatea în care se află de a realiza gardul stradal şi împrejmuirea proprietăţii, astfel cum au fost autorizate de autoritatea administrativă competentă.

Desigur că, verificând dosarul de fond, instanţa de apel va sesiza că nu a fost niciodată vorba de vreun demers al intimaţilor pârâţi de ridicare a ţăruşilor de demarcaţie, atât timp cât, în baza autorizaţiei emise de autoritatea administrativă competentă, aceeaşi cu cea care le-a eliberat titlul de proprietate pentru suprafaţa de 30 mp litigioasă, apelanţii au construit pe aliniamentul ţăruşilor de demarcaţie împrejmuirea pentru care i-ar fi acţionat.

În ceea ce priveşte efectuarea gardului stradal, pe aliniamentul rezultat prin stabilirea apartenenţei suprafeţei de 30 mp top 12, pe acel aliniament nu s-a realizat prin executarea silită o delimitare prin ţăruşare, deoarece exista construit gardul de delimitare a proprietăţii părţilor, gard construit cu mult timp înainte de data când apelanţii au dobândit proprietatea imobilului înscris în CF 11.

Pe de altă parte, apelanţii propun instanţei de apel o abordare exclusivă a raportului juridic procesual din perspectiva sentinţei civile nr. 16/2011, pentru a distrage acesteia atenţia de la existenţa sentinţei civile nr. 2/2013 lămurită prin încheierea din ZZ.LL.2014, pronunţată în dosar nr. 3/2012 de Judecătoria ..., rămasă definitivă după apelare. Procedând astfel, vin apoi să susţină că existenţa dreptului real de proprietate nu se putea face cu un titlul de proprietate emis la legile proprietăţii, ci doar cu cartea funciară, or cartea funciară relevă un drept real doar în favoarea apelanţilor.

În opinia intimaţilor pârâţi, cartea funciară nu constituie titlu de proprietate, ci o modalitate de facere publică a unui drept real, în vederea opozabilităţii lui faţă de terţi, motiv pentru care, în cazul apelanţilor, titlul de proprietate îl constituie Ordinul prefectului nr. 48/2005, cel prin care a fost constituit dreptul de proprietate al acestora asupra terenului aferent nr. top 12 din CF 11, din care s-a apreciat că face parte şi terenul în suprafaţă de 30 mp deţinut de intimaţi în plus faţă de suprafaţa de 248 mp ce le-a fost constituită în baza Ordinului prefectului nr. 26/2007, din nr. top 28, când, în realitate, la data pronunţării sentinţei civile nr. 16/2011, terenul litigios aparţinea nr. top 4 şi-l avea ca şi proprietar înscris în cartea funciară pe Statul Român.

Autoritatea de lucru judecat, chiar şi din perspectiva nouă a prevederilor art. 430 C.proc.civ., presupune îndeplinirea cerinţei vechii reglementări a art. 1201 Cod civil, în sensul operabilităţii ei numai în cazurile în care poate fi definită prezenţa triplei identităţi, de părţi obiect şi cauză,

Elementul statuării asupra unei probleme de drept ţine de puterea de lucru judecat şi nu presupune tripla identitate.

Autoritatea de lucru judecat a fost invocată cu privire la cererea reconvenţională, pe motiv că ar exista o triplă identitate, de părţi, obiect, cauză cu soluţia pronunţată irevocabil în dosar nr. 17/2009, prin sentinţa civilă nr. 16/2011 a Judecătoriei ....

În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 16/2011, ea s-a pronunţat între aceleaşi părţi şi a avut ca obiect obligarea la lăsarea în deplină proprietate şi posesie a unei suprafeţe de teren intravilan de aproximativ 10 mp, invocându-se ca şi titlu de către revendicatori Ordinul Prefectului nr. 48/2005, cu privire la terenul înscris în CF nr. 11, top 12.

A și B a fost chemată în judecată pe motiv că, fiind titularii dreptului de proprietate, în baza Ordinului Prefectului nr. 26/2007 asupra nr. top 12, rezultat din dezmembrarea nr. top vechi 39, ar poseda mai mult decât suprafaţa de 248 mp corespunzătoare acestui nr. topografic, respectiv suprafaţa de 30 mp din nr. top 12 proprietatea reclamanţilor.

Ulterior acestui litigiu, în dosar nr. 3/2012, prin sentinţa civilă nr. 2/2013, lămurită prin încheierea din ZZ.LL.2014, s-au statuat următoarele:

- A și B este îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate, conform Hotărârii Comisiei Judeţene nr. 19/2013, pentru suprafaţa de 635 mp pe amplasamentul nr. top 4 proprietatea Statului Român, dezmembrat din nr. top vechi 39;

- A și B a beneficiat de atribuirea suprafeţei de 248 mp prin Ordinul Prefectului nr. 26/2007, asupra terenului aferent casei de locuit, de sub nr. top 28, dezmembrat din acelaşi nr. top vechi 39;

- A și B, din nr. top vechi 39, dezmembrat în nr. top 28 şi 4, este îndreptăţită la proprietatea asupra terenului în suprafaţa de 883 mp.

La data litigiului din dosar nr. 17/2009, nu se cunoştea amplasamentul şi întinderea în spaţiu a terenului în suprafaţă de 248 mp de sub nr. top 28, care, ulterior s-a stabilit că nu are limită de hotar cu nr. top 12 proprietatea C și D. Mai mult s-a stabilit că terenul proprietatea C și D are limită de hotar în zona celor 30 mp litigioşi cu nr. top 4, care, la data procesului, era proprietatea Statului Român. Dacă proprietatea era a Statului Român, este evident că nu avea cum să se determine în contradictoriu cu A și B compararea titlurilor, aceştia putând fi cel mult presupuşi că folosesc o suprafaţă de teren mai mare decât cea de sub nr. top 28, de 248 mp.

Relevant în analiza excepţiei autorităţii de lucru judecat, din perspectiva soluţiei pronunţate prin sentinţa civilă nr. 16/2011, este cauza acesteia, titlul invocat de către revendicatori, respectiv Ordinul nr. 48/2005, din perspectiva căruia predarea posesiei şi folosinţei ţinea de dreptul dobândit asupra terenului de sub nr. top 12, fără ca soluţia pronunţată să verifice existenţa dreptului comparativ cu situaţia nr. top 4, proprietatea Statului Român la data procesului.

Din această perspectivă, neexistând nicio îngrădire din perspectiva sentinţei civile nr. 16/2011, care a statuat, faţă de o eventuală întindere a dreptului conferit de nr. top 12 în comparaţie cu nr. top 28, prin sentinţa civilă nr. 2/ZZ.LL.2013, s-a statuat că terenul în suprafaţă de 30 de mp nu aparţine nr. top 28, ci nr. top 4 şi că, fiind proprietatea Statului Roman, acesta prin Hotărârea Comisiei Judeţene de Fond Funciar nr. 22/2013, i se atribuie Ași B.

În baza sentinţei civile nr. 2/2013 şi a Hotărârii Comisiei Judeţene de Fond Funciar nr. 22/2013, Comisia Locală de Fond Funciar Botiz a procedat la întocmirea planului parcelar, dând numerelor top vechi 4 nr. cadastral 32 cu teren în suprafaţă de 537 mp şi nr. cadastral 33 cu teren în suprafaţă de 98 mp, respectiv pentru întreaga suprafaţă de 635 mp a nr. top 28. Potrivit acestor demersuri, Comisia Judeţeană de Fond Funciar a emis Titlul de proprietate nr. 49/2013, act care nu a fost atacat în justiţie şi este un act constituitiv al dreptului de proprietate valabil.

Prin acţiunea reconvenţională din dosar nr. 50/2014, considerând Titlul de proprietate nr. 49/2013, ca şi cauză a pretenţiei intimaţilor de a le fi predată posesia şi folosinţa terenului deţinut de C și D din nr. cadastrale 32 şi 33, intimaţii consideră că s-a generat o situaţie litigioasă specifică şi distinctă sub aspectul cauzei, decât cea din dosar nr. 17/2009, motiv pentru care nu este prezentă autoritatea de lucru judecat.

Dacă este să se raporteze la concluziile raportului de expertiză, intimaţii solicită ase observa că expertul a clarificat o situaţie cât ce poate de clară, anume aceea că, ambele parcele, ar trebui să aibă suprafaţa de 971 mp, dar parcela C și D are 904 mp în prezent, iar cea a A și B 357 mp, datorită întocmirii greşite a schiţei de dezmembrare avizată sub nr. 38/1969.

Expertul a mai clarificat un aspect, respectiv pe acela că suprafaţa de 30 mp aparţine în totalitate nr. cadastrale 32 şi 33 şi că orice neclaritate se datorează erorilor de întocmire a schiţelor de dezmembrare din 1969, deoarece, potrivit acestor schiţe, A și B ar trebui să aibă un front la stradă de 18,64 ml, iar C și D de 13,19 ml, ori în realitate, C și D are frontul de 19,32 ml şi A și B de 17,29 ml, ceea ce dovedeşte că nu se respectă nici măcar schiţa din 1969.

Intimaţii susţin că instanţa va trebui să considere şi actul de procedură întocmit de instanţă ca urmare a cercetării la faţa locului, din care rezultă, cât se poate de clar şi vizual, că actualmente C și D a intrat în curtea A și B, închizându-le accesul în curtea proprie cu mijloace de transport, că, procedând astfel, C și D a generat situaţia conflictuală de acum, pretinzând demolarea gardului ce era construit până la limita dintre proprietăţi şi a ridicării instalaţiilor de apă canal construite pe acea porţiune de teren.

Fiind statuat în dosar nr. 3/2012 irevocabil că parcela top 51 are suprafaţa de 635 mp, conform expertizei lui G, cea care a stat şi la baza emiterii Sentinţei 16/2011, că aceasta provine din top 39 şi trebuie cuprinsă această suprafaţă în titlul de proprietate al A și B.

În acest dosar s-a mai statuat irevocabil un aspect esenţial, acela că A și B, din top vechi 39, este îndreptăţită la suprafaţa de 883 mp, din care a primit suprafaţa de 248 mp prin Ordinul Prefectului 26/2007 pentru terenul de sub nr. top 28, urmând să i se elibereze diferenţa de 635 mp pe top 4.

Caracterul definitiv al acestor dezlegări date de instanţa de judecată este concretizat prin emiterea Titlului de proprietate nr. 49 din ZZ.LL.2013, motiv pentru care, atât timp cât apelanţii reclamanţi-pârâţi reconvenţionali nu au pretins anularea titlului intimaţilor pârâţi reclamanţi reconvenţional, nu pot solicita beneficiul autorităţii de lucru judecat, stând în picioare în schimb puterea luciului judecat invocat de aceştia din urmă.

Intimaţii consideră că instanţa de fond a soluţionat corect cu respingere acţiunea reclamanţilor, atât timp cât gardul edificat de A și B se află pe terenul de sub nr. top vechi 4, actualmente sub nr. cadastrale 32 și 33, teren dobândit în proprietate prin Titlul de proprietate nr. 49/ZZ.LL.2013, act juridic a cărui valabilitate şi legalitate nu a fost înlăturată pe cale administrativă sau judiciară,

Atât timp cât C și D pretinde dreptul subiectiv dedus judecăţii din perspectiva apartenenţei acelei suprafeţe de teren nr. top 12, intimaţii reiterează că acest aspect a fost stabilit faţă de proprietarii nr. top 28 și nu faţă de proprietarul nr. top 4, care era Statul Român, iar acesta, prin Hotărârea nr. 22/2013, consfinţită prin hotărârea judecătorească irevocabilă nr. 2, a atribuit suprafaţa de 635 mp a top 4. A și B, nu poate fi vorba de obligarea intimaţilor la demolarea construcţiilor amplasate pe terenul în suprafaţă de 635 mp de sub nr. top 52, cadastral 32 și 33, în afară de cazul în care s-ar obţine în prealabil anularea titlului lor de proprietate.

În egală măsură, pentru a admite cererea reconvenţională, instanţa de fond a reţinut că, atâta timp cât Titlul de proprietate nr. 49 există, dreptul A și B de a pretinde asigurarea posesiei şi folosinţei întregii suprafeţe de 635 mp este de necontestat, cu atât mai mult cu cât prin sentinţa civilă nr. 2, atunci când s-a dispus asupra suprafeţei de 635 mp în favoarea lor, s-au avut în vedere apărările Comisiei locale, cele privind existenta Sentinţei nr. 16, ceea ce presupune întâietatea ultimei hotărâri judecătoreşti pronunţate.

În drept, intimaţii invocă art. 205 C.proc.civ.

 Excepţia autorităţii de lucru judecat a fost în mod corect respinsă de prima instanţă, lipsind identitatea de cauză, deoarece prin acţiunea pendinte pârâţii reclamanţi reconvenţional nu mai acţionează ca simpli posesori, ci se prevalează la rândul lor de un titlu de proprietate.

 Excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor reconvenţional nu poate fi admisă strict întemeiat pe lipsa înscrierii dreptului lor în cartea funciară. Evident, această înscriere le-a fost refuzată ca urmare a constatării unor suprapuneri de terenuri, prin acţiune urmărindu-se compararea de titluri, în caz contrar, prin admiterea excepţiei s-ar refuza reclamanţilor reconvenţional accesul la justiţie, drept care se impune a fi recunoscut cu prioritate din perspectiva art.3, 6 C.proc.civ.

 Apelul este fondat.

 Prin sentinţa civilă nr. 16 a Judecătoriei ..., definitivă şi irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat aşa cum se susţine şi în apel, s-a stabilit că terenul intravilan în suprafaţa în litigiu, de 30 mp, se află în proprietatea reclamanţilor, aparţinând parcelei cu nr.top.12, schiţa efectuată cu acea ocazie de ing. G făcând parte integrantă din sentinţă. Schiţa a fost întocmită prin suprapunerea cu schiţa de dezmembrare întocmită în anul 1969 (filele 27 - 29). La baza pronunţării soluţiei a stat faptul că pârâţii nu s-au putut prevala de un titlu de proprietate asupra terenului, au fost de acord cu expertiza extrajudiciară şi au recunoscut că ocupă o parte din terenul reclamanţilor.

 În prezenta cauză, pe calea acţiunii reconvenţionale, pârâţii invocă în favoarea cererii lor în revendicare, un titlu de proprietate pe care l-au obţinut ulterior primului proces, acesta fiind capătul principal de cerere, de a cărui soluţionare depinde în mod necesar soluţia ce se va da capătului de cerere privind grăniţuirea.

 Titlul exhibat este eliberat în condiţiile legii fondului funciar, într-o procedură la care reclamanţii nu au participat, iar înscrierea dreptului în cartea funciară nu a putut fi operată ca urmare a constatării unor suprapuneri de teren, aşa cum rezultă din referatul OCPI.

 Refuzul întabulării titlului a condus la formularea unei cereri de lămurire a sentinţei civile nr. 2 având ca obiect fond funciar/punere în posesie (filele 196, 197).

 Din raportul de expertiză întocmit în cauza pendinte, supliment la expertiză, precum şi din răspunsurile date de expert, chemat fiind în instanţă (pag.247), reţinem că:

 Pârâţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren de 723 mp, dar numai asupra 635 mp pe amplasamentul redat de nr.top.4. Dreptul le-a fost acordat în baza legii fondului funciar, la fel ca şi reclamanţilor, conform Hotărârii nr.22/2013 a Comisiei Judeţene fiind trecuţi în anexa 2b, anexă destinată celor ce întrunesc condiţiile de a obţine teren în baza art.19 din lege.

 În final, titlul de proprietate nr.49 din ZZ.LL.2013 (fila 82) a fost emis pentru suprafaţa de 635 mp teren intravilan, din care 98 mp sunt în categoria curţi construcţii.

 Instanţa care a pronunţat în acest sens sentinţa civilă nr.2, a avut în vedere suprafaţa de 723 mp ce ar fi fost recunoscută reclamanţilor A şi B printr-o hotărâre a comisiei judeţene de fond funciar, ca diferenţă dintre 971 mp menţionaţi în cartea funciară şi 248 mp atribuiţi anterior.

Trebuie precizat însă că, în realitate, niciuna dintre parcelele 39 şi 12 nu are suprafaţa măsurată de 971 mp.

 Prin Încheierea din ZZ.LL.2014 pronunţată în dosarul nr.3/2012 (fila 85), se lămureşte dispozitivul sentinţei nr.2, în sensul că cei 635 mp se reconstituie în parcela 4 conform documentaţiei întocmite de ing. G, iar diferenţa de 88 mp se reconstituie pe orice alt amplasament aflat la dispoziţia comisiei locale.

 Prin schiţa efectuată de ing. G precum şi din întreg memoriul tehnic justificativ (filele 27 -30) se determină fără echivoc că suprafaţa nr.top.4 ce rămâne în proprietatea statului este în realitate de 605 mp.

 Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul ing. M, parcelele 39 şi 12 au rezultat din dezmembrarea unui teren în anul 1969, dezmembrare operată în cartea funciară, ambele parcele având în acest sistem de evidenţă întinderea de 971 mp (fila 32).

 Parcela 12 a ajuns în folosinţa lui I şi apoi în posesia (1995) şi proprietatea reclamanţilor prin ordin al prefectului (2005), iar parcela 39 a ajuns iniţial în folosinţa veşnică a numitei J.

 În anul 1988, s-a dezmembrat nr.top.39 în parcelele nr.top.28 de 248 mp şi nr.top.4 de 723 mp, după care nr.top. 28 se transcrie în Cf 42 unde pârâţii se înscriu ca proprietari doar asupra casei şi cu drept de folosinţă asupra terenului. În anul 2007 au obţinut proprietatea asupra parcelei 28 în suprafaţă de 248 mp, parcela 4 rămânând în proprietatea statului.

 Expertul arată fără echivoc că suprafaţa de 30 mp, în litigiu în anul 2011 şi faţă de care s-a impus lămurirea sentinţei din 2013, aparţine în totalitate nr.top.12, adică terenului aflat în proprietatea reclamanţilor, în timp ce suprafaţa de 635 mp din titlul de proprietate se suprapune peste nr.top.4. Mai mult, atribuirea suprafeţei de 30 mp prin sentinţa 16 a respectat dezmembrarea efectuată prin linii drepte paralele conform planului de situaţie avizat sub nr. 38/ZZ.LL.1969, linia de hotar acolo stabilită respectă schiţa de dezmembrare, precum şi gardul edificat de reclamanţi respectă aliniamentul stabilit prin sentinţă. În schimb, gardul stradal ridica fără autorizaţie de reclamanţii reconvenţional depăşeşte limita de proprietate a acestora la frontul străzii cu 1,45 m.

 Ulterior formulării succesive de obiecţiuni de către părţi, expertului i s-a cerut să răspundă dacă suprafaţa de 30 mp aflată în litigiu este cuprinsă în parcelele 32 și 33, menţionate în titlul de proprietate al pârâţilor reclamanţi reconvenţional.

 Expertul a arătat că, potrivit suprapunerii cu planul cadastral de punere în posesie suprafaţa aparţine parcelei 33. Această parcelă este cuprinsă la rândul său în nr.top.4.(fila 247 verso)

 Constatând inadvertenţe în susţinerile expertului s-au formulat noi obiecţiuni de către reclamanţi şi s–a întocmit raportul tehnic supliment depus la dosar la fila 18 vol. II.

 Expertul E precizează că nu e vorba de nicio contradicţie, că „suprafaţa de 30 mp aparţine în totalitate nr.top.12 conform schiţei şi sentinţei, dar în realitate nu deţine această suprafaţă de teren.”

 În apel, s-a încuviinţat efectuarea unui supliment la expertiză, expertul subliniind cu acesta ocazie că suprafaţa de 30 mp aparţine în totalitate nr.top.12 şi că suprafaţa de 27 mp din sentinţa apelată se suprapune în totalitate peste suprafaţa de 30 mp din sentinţa civilă 16. Aceste concluzii se raportează la schiţa din anul 1969.

 Obiecţiunile la expertiză, formulate de intimaţi la ultimul termen de judecată în apel, nu sunt întemeiat, nefiind necesare lămuriri, întrucât, pe de o parte, proba s-a încuviinţat la cererea apelanţilor, intimaţii neformulând obiective la expertiză, pe de altă parte, cea ce se solicită a fi lămurit a fost deja precizat de expert în repetate rânduri în faţa primei instanţe, toate explicaţiile fiind consemnate în lucrarea depusă şi suplimentul efectuat, precum şi cu ocazia audierii sale.

 În concluzie, la dezmembrarea parcelei nr. 39 în alte două parcele (schiţa din 1989), acestea nu puteau să se suprapună cu 12 rezultat dintr-o dezmembrare anterioară şi care nu a suferit modificări la dezmembrarea din anul 1988 (fila 31). Altfel spus, dacă parcela nr.top.4 s-a creat mult după nr.top.12 şi nu a rezultat din dezmembrarea acestuia, ci din terenul învecinat, delimitat şi măsurat prin aceeaşi operaţiune de cadastru şi prin aceeaşi schiţă ca 12, teoretic nu se putea ajunge ca terenul din 4 şi cel din 12 să se suprapună.

 Cu toate acestea, atât din expertiză cât şi din referatul OCPI, rezultă că există o suprapunere de terenuri, între schiţa care a stat la baza înscrierii în cartea funciară în anul 1969 şi planurile cadastrale, efectuate mult mai târziu,existând neconcordanţe, de vreme ce parcela cu nr. cadastral 332 este cuprinsă în 4, dar ar cuprinde şi cei 30 mp, care s-ar fi socotit a fi incluşi în nr.top.12 după schiţa nr.38 din anul 1969, luată în considerare la cartea funciară.

 Expertul arată că această din urmă schiţă este greşită, dar instanţa nu o poate înlătura ca pe o probă în proces care nu se coroborează cu celelalte probe administrate, respectiv cu expertiza (raport tehnic supliment fila 296), întrucât schiţa stă la baza înscrierilor în cartea funciară a parcelelor şi a suprafeţei iniţiale de 971 mp, întindere în raport de care s-a calculat inclusiv suprafaţa ce s-ar cuveni pârâţilor ca diferenţă de la cea atribuită anterior, cu menţiunea că niciuna dintre parcele nu  are această întindere.

Mai mult, în răspunsul la obiecţiuni formulat de expert, depus la fila 19 din dosar vol.II, pentru a lămuri în ce constă afirmaţia că schiţa din 1969 este greşită, acesta arată că „raportarea la schiţa veche este posibilă în varianta în care se respectă forma parcelelor din momentul dezmembrării, pentru varianta în care să se respecte suprafeţele nu se poate folosi această dezmembrare”.

În consecinţă, reţinem până că niciuna dintre părţi nu a folosit de-a lungul timpului exact 971 mp şi  că forma parcelelor a rămas neschimbată după sentinţa pronunţată în 2011.

Trebuie observat însă că nici după planurile cadastrale nu se asigură respectarea suprafeţelor pentru ambele părţi, întrucât în acest caz, este afectată întinderea terenului reclamanţilor.

Reţinând aşadar existenţa suprapunerii, instanţa este obligată să compare titlurile de proprietate, ambele fiind în fiinţă la momentul judecăţii. Procedând la comparare, apreciem, în dezacord cu judecătoria, că titlul preferabil, mai caracterizat, este cel al reclamanţilor, pentru următoarele argumente care ar fi trebuit avute în vedere şi de prima instanţă:

 Reclamanţii au dobândit posesia parcelei nr.top.12 prin cumpărarea construcţiei aferente în anul 1995, apoi, conform înscrierilor de carte funciară, publice şi opozabile erga omnes, asupra terenului s-a emis ordinul prefectului de atribuire în proprietate (anul 2005).

 Terenul din care s-au dezmembrat cele 12 parcele, printre care şi 39 şi 12, a aparţinut Statului Român, astfel că titlurile celor două părţi asupra imobilului provin de la acelaşi autor.

 De la momentul pronunţării sentinţei civile nr.16, intrată în puterea lucrului judecat, starea de fapt nu s-a schimbat, doar situaţia juridică, diferenţa constând în aceea că pârâţii au primit un titlu de proprietate asupra terenului înscris în cartea funciară sub nr.4, care la momentul soluţionării pricinii anterioare era încă în proprietatea statului. Prin urmare, pârâţii ar fi trebuit să primească în proprietate exact terenul pe care-l deţineau de la stat, întrucât nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are în patrimoniu. Conform măsurătorilor la faţa locului, suprafaţa îngrădită a C și D este de 905 mp, iar cea a A și B de 856 mp, în condiţiile în care,”din acte”, suprafaţa pârâţilor este de 883 mp, iar a reclamanţilor de 971mp.(fila 75 dosar fond, referat 46/2014)

Potrivit schiţei care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a parcelelor dezmembrate, acest topografic nu se poate suprapune cu topograficul 12, născându-se deodată şi din aceeaşi dezmembrare.

 Ceea ce se suprapune este însă parcela cu nr. cadastral 33 care face parte din 4 dar, mai mult, ar include şi cei 30 mp, după expertiza ing. E, la această concluzie ajungându-se ca urmare a operaţiunii de suprapunere cu planul cadastral de punere în posesie.

 Punerea în posesie potrivit planurilor cadastrale este însă consecinţa unui proces în care reclamanţii nu au fost parte, hotărârea pronunţată nefiindu-le opozabilă.

Prin urmare, suprafaţa aparţine reclamanţilor după schiţa cărţii funciare şi pârâţilor după planurile cadastrale. Subliniem că în prezenta cauză nu se discută titlurile părţilor, decât din perspectiva principiilor aplicabile în compararea de titluri.

 În lămurirea dispozitivului hotărârii, se face trimitere la documentaţia întocmită de G, acelaşi care a precizat însă că cei 30 mp se cuvin reclamanţilor, se includ în nr.top.12 (schiţa întocmită făcând parte integrantă din sentinţa civilă 16), iar „la actualizarea bazei cadastrale a imobilului cu nr.top.12 nu a fost inclusă nicio suprafaţă din nr.top.4” aşa cum rezultă din Încheierea de respingere nr.28339 a OCPI – BCPI (fila 73 dosar fond, pag.3 din referat).

 Expertul numit în cauza pendinte, a arătat că suprafaţa de 30 mp, respectiv atribuirea sa topograficului 12, conform sentinţei civile 16, respectă dezmembrarea, liniile de dezmembrare conform planului de situaţie avizat sub nr. .../ZZ.LL.1969. De asemenea, a mai arătat că linia de hotar stabilită prin sentinţa civilă nr. 44/2011 respectă schiţa de dezmembrare menţionată anterior (fila 224 dosar fond).

 În acest context, instanţa de apel apreciază că preferabil este titlul celui care a obţinut cu prioritate dreptul şi l-a înscris în cartea funciară, care se află şi în prezent în posesia de bună credinţă a terenului (in pari causa, melior est causa possidentis), întemeindu-se pe conţinutul cărţii funciare, a dezmembrării iniţiale, pe care trebuie să se justifice în mod necesar orice dezlipire ulterioară.

 Drept urmare, instanţa va admite apelul şi va schimba sentinţa apelată, în sensul că va respinge cererea reconvenţională în întregul său, urmând ca, în temeiul art. 1516,1527 şi 1529 Cod civil să admită acţiunea principală şi să oblige pârâţii A şi B să ridice gardul edificat pe terenul reclamanţilor pe segmentul 1-3 identificat conform schiţei întocmite de ing. topograf G, în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei decizii, în caz contrar, va autoriza reclamanţii să demoleze gardul pe acelaşi segment, pe cheltuiala pârâţilor.

În baza art.453 C.proc.civ., va obliga intimaţii să plătească apelanţilor suma de 3660 lei cheltuieli de judecată.

Domenii speta

Spete similare