Ordonaţă de plată. Conflict negativ de competenţă. Calitate de consumator

Prin cererea de chemare în judecată  înregistrată pe rolul  Judecătoriei Sector 6 Bucureşti la data de 12.12.2018, creditoarea TGPMS SRL a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea PA, obligarea acesteia la plata sumei de 5000 de euro reprezentând clauza penală datorată potrivit Contractului de impresariat şi a sumei de 1200 de euro reprezentând comisionul datorat Contractului de impresariat, sume ce urmează a fi plătite în lei la cursul de schimb valutar al BNR din ziua efectuării plăţii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că, la data de 31.03.2011, a încheiat cu debitoarea Contractul de Impresariat (Anexa 1) prin care s-a angajat să o promoveze, în vederea obţinerii de contracte artistice pentru aceasta.

Prin Contractul de Impresariat, pârâta îi oferea exclusivitate în promovarea şi angajarea sa, potrivit art. 9, art. 10 şi art. 11 şi se obliga ca pentru serviciile prestate de societatea creditoare să îi plătească un comision între 10% şi 20% din toate câştigurile şi plăţile potrivit art. 6 şi art. 7. Potrivit art. 25 din contractul menţionat pârâta era obligată să îi plătească creditoarei o clauză penală de 5000 (cinci mii) Euro în cazul nerespectării îndatoririlor sus-menţionate.

În baza Contractului de Impresariat, creditoarea a prestat servicii de impresariat şi a creat pentru pârâtă deschiderea şi posibilitatea unei cariere artistice internaţionale. A promovat pârâta, a negociat şi a intermediat angajarea acesteia la diferite societăţi în străinătate.

 De fiecare dată a încheiat cu pârâta şi câte un contract de comision în care erau stipulate condiţiile specifice. Astfel, a încheiat cu pârâta patru contracte de comision (Anexa 2).

În continuare, pentru anii 2015 şi 2016, creditoarea i-a oferit pârâtei contract la EP în Germania unde i-a intermediat contractele din 2013 şi 2014, dar aceasta a refuzat şi a refuzat şi alte oferte invocând diverse motive, aşa cum se poate observa în corespondenţa email cu pârâta şi cu EP.

Începând cu anul 2015, în timp ce era sub contract de exclusivitate cu creditoarea, pârâta nu a mai dat curs obligaţiilor sale contractuale şi a utilizat serviciile pentru care avea contract cu creditoarea în nume propriu şi s-a angajat la compania CC S.p.A, desfăşurând activităţi artistice pe vasul de croazieră CS.

În aceste condiţii pârâta îi datorează contravaloarea clauzei penale de 5000 (cinci mii) Euro, potrivit art. 25 din Contractul de Impresariat şi un comision de 1200 (o mie două sute) Euro calculat la nivelul de 120 ( o sută douăzeci) Euro lunar pe timp de 10 luni de activitate, sumă stabilită în baza veniturilor anterioare realizate de pârâtă în baza contractului menţionat.

Creditoarea a menţionat că, potrivit termenului Contractului de Impresariat, acesta expiră la data de 31.03.2016, dată la care datoriile susmenţionate au devenit scadente.

A notificat debitoarea, potrivit art.1014 c.pr.civ. însă aceasta nu a dat curs somaţiei.

În dovedirea cererii, creditoarea a solicitat proba cu înscrisuri, email-uri, planşe foto.

La data de 25.01.2019, debitoarea a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare, prin care a înţeles să invoce cu titlu prealabil excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, în temeiul art. 121 C.proc.civ., precum şi excepţia inadmisibilităţii cererii faţă de neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe fondul cauzei, susţine că acţiunea este neîntemeiată, întrucât nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Astfel, debitoarea arată că estimarea sumei de către creditoare s-a realizat în mod abuziv şi unilateral, pe baza unor contracte de comision anterioare şi distincte, în condiţiile în care cuantumul exact trebuia să facă obiectul unor contracte distincte ulterioare angajării.

În ceea ce priveşte clauza penală, debitoarea susţine că acest capăt de cerere presupune administrarea unor probatorii mai ample, nu doar proba cu înscrisuri.

De asemenea, debitoarea a invocat caracterul abuziv al clauzelor contractuale, precum şi încălcarea dreptului la muncă, ce nu poate fi restrâns prin convenţii de drept privat.

În probaţiune, a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul creditoarei şi proba cu martori.

Prin Sentinţa civilă nr. 644 din 31.01.2019, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, constatând incidenţa dispoziţiilor art. 121 C.proc.civ., a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, unde a fost înregistrată sub acelaşi număr, reţinând că în cauză debitoarea are calitatea de consumator, iar creditoarea, de profesionist.

Prin Concluziile scrise depuse la data de 22.04.2019, creditoarea a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, apreciind că debitoarea nu are calitatea de consumator în sensul OG nr. 21/1992, întrucât activitatea artistică este considerată activitate comercială, astfel încât în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 121 C.proc.civ., ci cele ale art. 126 C.proc.civ. privind alegerea de competenţă.

Analizând cererea introdusă pentru emiterea ordonanţei de plată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa, reţine cu titlu prealabil că debitoarea nu are calitatea de consumator în sensul Legii nr. 193/2000.

Astfel,  prin Decizia nr. 441 din 2 martie 2016 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatare clauze abuzive, Înalta Curte a hotărât că în sensul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, prin ,,consumator” se înţelege orice persoană fizică care, în cadrul contractelor care intră sub incidenţa directivei, acţionează în scopuri care se află în afara meseriei, a domeniului de afaceri sau a profesiunii sale. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa acestei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale sau liberale.

Or, în cazul de faţă, având în vedere natura şi obiectul contractului de impresariat încheiat între părţi, instanţa apreciază că scopul urmărit de debitoare se circumscrie activităţii sale profesionale, artistice.

În consecinţă, întrucât debitoarea nu are calitate de consumator, nu sunt incidente în cauză dispoziţiile speciale prevăzute de art. 121 şi ale art. 126 alin. (2) C.proc.civ, ci cele ale art. 126 alin. (1) C.proc.civ. coroborate cu cele ale art. 130 alin. (4) C.proc.civ.

Astfel, având în vedere că părţile au stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţelor de la sediul creditoarei, ţinând cont că în cauză este incidentă o necompetenţă de ordine privată care a fost invocată în conformitate cu dispoziţiile art. 130 alin. (4) C.proc.civ., instanţa va admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi şi va declina competența de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, va înainta dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Domenii speta

Spete similare