Accident de circulaţie ce a avut ca urmare moartea victimei, comis cu intenţie. Încadrarea juridică a faptelor. Existenţa şi limitele răspunderii civile a baar, în condiţiile în care vehiculul implicat în accident nu beneficia de răspundere civilă auto ob

Rezumat

Conducătorul auto care, aflat la volanul unui autoturism în mişcare, accidentează cu intenţie o persoană, iar ulterior aceasta decedează datorită leziunilor de impact, comite infracţiunea de omor (şi nu pe cea de ucidere din culpă).

Chiar dacă accidentul auto a fost comis cu intenţie, revine BAAR obligaţia de plată a despăgubirilor civile cauzate prin fapta culpabilă a inculpatului, cu excepţia celor suportate de unităţile sanitare ce au acordat asistenţă medicală victimei, ce vor fi achitate nemijlocit de către autorul infracţiunii de omor.

Hotărârea:

Prin sentinţa penală nr. 135 din data de 07.10.2019 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. ..., în temeiul art. 32 şi art. 86 C.pr.pen. rap. la art. 33 alin. (1) din Legea nr. 132/2017, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România privind lipsa calităţii sale de parte responsabilă civilmente în cauză.

A fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- omor, prev. de art. 188 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C.pr.pen., la pedeapsa de 13 ani închisoare;

- conducere a unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C.pr.pen., la pedeapsa de 1 an închisoare;

- conducere a unui vehicul purtând număr fals de înmatriculare, prev. de art. 334 alin. (2) C.pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C.pr.pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare;

- conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C.pr.pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare;

- părăsire a locului accidentului, prev. de art. 338 alin. (1) C.pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) C.pr.pen., la pedeapsa închisorii de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b C.pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin sentinţă şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.

În temeiul art. 19 rap. la art. 397 C.pr.pen., art. 1357, art. 1391 alin. (2) C.civ., art. 32 şi art. 86 C. pr. pen., rap. la art. 11 alin.2  lit.a, art. 33 alin.1 lit. a şi alin. 7 din Legea nr. 132/2017, art.12 din Norma nr. 20/2017 a Autorităţii de Supraveghere Financiară din România, s-a admis în parte acţiunea civilă a cauzei, iar în consecinţă:

A fost obligată partea responsabilă civilmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România să plătească în locul inculpatului A. daune părţilor civile, după cum urmează: B., soţia supravieţuitoare a victimei C., suma de 30.500 lei, cu titlu de daune materiale plus dobânzile legale calculate de la data decesului 13 februarie 2019 şi până la achitarea integrală a debitului şi suma 30.000 euro, cu titlu de daune morale plus dobânzile legale începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului;  minorului D., năsut la (...), reprezentat prin mama sa B., fiul victimei C., suma de 30.000 euro cu titlu de daune morale plus dobânzile legale începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului;  minorei E., năsută la (...), reprezentată prin mama sa B., fiica acesteia din afara căsătoriei cu victima C., suma 30.000 euro, cu titlu de daune morale plus dobânzile legale începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului;  minorei F., fiică a victimei C., născută la (...), reprezentată prin mama sa B., suma 30.000 euro, cu titlu de daune morale plus dobânzile legale începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului;  G., tatăl victimei C., suma de 1500 euro, cu titlu de daune materiale plus dobânzile legale calculate de la data decesului 13 februarie 2019 şi până la achitarea integrală a debitului şi suma de 30.000 euro cu titlu de daune morale plus dobânzile legale începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului; H., mama victimei C., suma de 30.000 euro, cu titlu de daune morale plus dobânzile legale începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului;  I., sora victimei C., suma de 10.000 euro, cu titlu de daune morale plus dobânzile legale începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului;  J., sora a victimei C., suma de 10.000 euro, cu titlu de daune morale plus dobânzile legale începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului; Spitalul Judeţean de Urgenţă .., suma de 1224,09 lei cheltuieli ocazionate de spitalizarea victimei C., cu dobânda legală de la data debitului, 2 februarie 2019 şi până la achitarea integrală a acestuia, iar Serviciului de Ambulanţă Judeţean  ... suma de 419 de lei, reprezentând cheltuieli de transport, cu dobânda legală de la data debitului, 2 februarie 2019 şi până la achitarea integrală a acestuia; Spitalul Clinic de Urgenţă ... suma de 10918,78 lei cheltuieli ocazionate de spitalizarea victimei C., plus dobânda legală, sume actualizate cu rata de inflaţie la data plăţii, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.

S-au respins celelalte pretenţii civile formulate în cauză, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut prima instanţă, în esenţă, că la data de 02.02.2019, ora 19:20, deşi nu poseda permis de conducere, a condus autoturismul marca N..., neînmatriculat în circulaţie şi purtând tăbliţe cu un număr fals de înmatriculare (xxx), pe DC 61, pe raza localităţii K., comuna L., pe sensul de deplasare înspre M., iar când a ajuns în dreptul Şcolii Gimnaziale a surprins şi accidentat intenţionat pe victima, părăsind apoi locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Ca urmare a leziunilor suferite la data de 13.02.2019, ora 22.00, victima C. a decedat.

În fapt, pe baza actelor şi probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut că este real şi exact că în ziua de 2 februarie 2019, în jurul orelor 19:20, inculpatul A., deşi nu poseda permis de conducere, a condus autoturismul marca N.., neînmatriculat în circulaţie şi purtând tăbliţe cu un număr fals de înmatriculare (xxx), pe DC 61, pe raza localitatea K., comuna L., pe sensul de deplasare înspre M., iar, când a ajuns în dreptul Şcolii Gimnaziale, a surprins şi accidentat intenţionat pe victima C., părăsind apoi locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. Ca urmare a leziunilor suferite, la data de 13.02.2019, ora 22.00, victima C. a decedat.

Aşa cum rezultă din fotografiile judiciare de la dosar, la locul accidentului se aşternuse ambianţa specifică nopţii, faţă de data calendaristică la a avut loc accidentul, dar locul era luminat public de la stâlpii de iluminat din jurul magazinului unde s-au consumat faptele, aşa cum de altfel arată şi martorii din lucrări şi după cum se deduce în mod logic din peisajul nocturn din fotografii.

Inculpatul împreună cu alte persoane a fost prezent anterior acestei date şi ore la magazinul din localitatea de mai sus, în interiorul căruia se situa victima împreună cu soţia sa, care lucra la acel magazin, iar tot anterior, între inculpat şi soţia victimei a avut loc o ceartă în legătură cu modul în care inculpatul a parcat maşina cu care venise în acel loc, soţia victimei susţinând că nu trebuie să parcheze în preajma magazinului unde lucra, iar inculpatul susţinând că el poate să parcheze într-un loc public.

După cum rezultă tot din declaraţiile martorilor, anterior săvârşirii accidentului, inculpatul a consumat alcool, bere şi ţuică, dar prin rechizitoriu nu este trimis în judecată pentru conducere sub influenţa alcoolului, situaţia fiind reţinută de către instanţă ca o împrejurare care caracterizează celelalte infracţiuni. Real este faptul că şi această stare a inculpatului a provocat cearta cu soţia victimei.

Inculpatul conducea autoturismul în cauză, care nu era înmatriculat, avea numere false de înmatriculare şi nu era asigurat RCA, lucru care nici nu putea fi posibil de vreme ce nu era înmatriculat, iar inculpatul nu deţinea permis de conducere, fapte pe care acesta le recunoaşte ca atare şi a contestat în faţa instanţei doar faptul că în cadrul accidentului nu a acţionat cu intenţia de a omorî victima.

A mai reţinut instanţa că după discuţia contradictorie arătată mai sus, inculpatul pleacă din faţa magazinului la volanul autoturismului în cauză însoţit de martorul (...), în direcţia de mers K., ar la un moment dat întoarce autoturismul spre direcţia opusă, în sensul de mers K. – M. şi ajunge cu o viteză de 62 km/h în preajma magazinului, unde între timp victima a ieşit din magazin cu o bancă în mână, s-a postat în mijlocul şoselei alături de bancă, cu intenţia vădită de a-l opri pe inculpat.

Inculpatul nu evită partea vătămată, deşi putea şi trebuia să o evite dacă nu circula cu viteză, dacă era diligent şi nu consuma alcool, întrucât iluminarea locului îi permitea acest lucru, rezultând că în final loveşte în mod direct victima, care era aşezată în mijlocul străzii lângă bancă, pe care le proiectează în aer, victima ajungând pe asfalt, iar banca fiind proiectată în martorul O., aflat pe stânga şoselei în direcţia de mers a inculpatului, alături de mama sa P.

Mai mult, inculpatul nu frânează în mod brusc aşa cum ar fi trebuit să facă, ci accelerează şi îşi continuă drumul împreună cu martorul din dreapta sa, şi ajung cu maşina la locuinţa tatălui său unde o abandonează, după ce în prealabil o acoperă cu nişte coceni de porumb, după care, fuge şi se sustrage de urmărirea penală.

Rezultă din ansamblul probelor administrate că inculpatul cel puţin cu intenţie indirectă, dacă nu chiar cu intenţie directă, a lovit cu maşina partea vătămată în cadrul accidentului, provocându-i leziunile corporale arătate în expertiza medico-legală, care au condus la deces două săptămâni mai târziu la 13 februarie 2019, după ce în prealabil a fost transportată la Spitalul de Urgenţă şi re-transportată la un Spital Clinic de Urgenţă, unde a avut loc şi decesul.

Dinamica accidentului este descrisă în expertiza criminalistică de la dosar, din care rezultă şi faptul că inculpatul circula cu viteză peste limita legală şi că putea să evite accidentul.

În legătură cu încadrarea juridică a infracţiunii de omor, pentru care inculpatul este trimis în judecată şi cu susţinerile acestuia din faţa instanţei, cum că a acţionat vără vinovăţie în timpul săvârşirii acestei infracţiuni, instanţa a reţinut următoarele:

Elementul material al infracţiunilor de omor, pentru care inculpatul au fost trimis în judecată, se realizează prin activitatea sa de a ucide ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale pentru efectuarea unei anumite activităţi.

Este vorba de nerespectarea prevederilor art. 45 - 51 din OUG nr.195/2002 ce reglementează condiţiile în care se poate conduce un vehicul pe drumurile publice, cât şi a modului în care se poate desfăşura o asemenea activitate astfel încât să nu fie pusă în pericol siguranţa traficului rutier, cât şi de nerespectarea art. 334 alin. (1) şi (2), art. 335 alin. (1) C.pen. şi art. 338 alin. (1) C.pen.

Inculpatul a nesocotit dispoziţiile legale enunţate anterior prin aceea că a condus autoturismul cu o viteză excesivă de 62 km/h prin mijlocul localităţii K., în timpul nopţii, pe o stradă luminată public, - neavând relevanţă dacă traficul era aglomerat sau nu - peste limita legală de viteză admisă de 50 km/h în interiorul localităţilor şi situându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, aşa cum au arătat martorii arătaţi în cauză.

Între activitatea desfăşurată de inculpat şi decesul victimei accidentate există o legătură directă, rezultată din modul de producere a evenimentului şi care este confirmată şi de raportul de expertiză criminalistică întocmit în cursul urmăririi penale prin care s-a stabilit dinamica producerii evenimentului, precum şi rapoartele de expertiză medico-legale întocmite în cauză cu privire la persoana accidentată arătată mai sus, cât şi a inculpatului.

S-a constatat că acţiunea inculpatului de a conduce autoturismul în împrejurările relatate a avut drept consecinţă decesul victimei.

Sub aspect subiectiv, instanţa a reţinut că infracţiunea a fost comisă cu intenţie cel puţin indirectă, dacă nu cu intenţie directă, formă de vinovăţie prevăzută de art.16 alin. (3) lit. b C.pen. în vigoare.

În calitate de persoană majoră cu capacitate deplină de folosinţă şi exerciţiu, fără permis de conducere, inculpatul putea să prevadă consecinţele faptelor lui şi deşi nu le-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lor, după cum a acceptat şi posibilele consecinţe ale unei acţiuni imprudente manifestate în timpul activităţii de conducere pe drumurile publice, prin centrul unei localităţi, în timpul nopţii, pe o stradă luminată, cu viteză excesivă şi sub influenţa alcoolului

Apărătorul inculpatului a arătat la dosar că inculpatul nu se poate face vinovat de infracţiunea de omor, întrucât nu poate fi admis că la momentul comiterii faptei a urmărit direct sau a acceptat posibilitatea morţii victimei.

A reţinut instanţa fondului că, în speţă, potrivit probelor de la dosar şi situaţiei de fapt descrisă mai sus, se prefigurează existenţa unei infracţiuni de omor, întrucât inculpatul putea să prevadă că circulând fără permis prin mijlocul unei localităţi, circulând cu viteze de deplasare mai mari decât cea legală şi conducând autoturismul sub influenţa alcoolului putea să omoare persoanele din jur în formă consumată sau puteau să provoace o tentativă de omor asupra acestora, identică cu o trece pe culoarea roşie a semaforului.

Persoana accidentată a decedat ca urmare a evenimentului provocat de inculpat la 13 februarie 2019, la circa două săptămâni după producerea accidentului.

Din punct de vedere subiectiv, inculpatul a recunoscut doar faptul că a ucis pe victimă, dar nu că a făcut această faptă cu intenţie.

Or, inculpatul a urmărit sau cel puţin a acceptat producerea unui rezultat letal. În cauză nu este vorba despre nicio eroare în care s-ar fi aflat inculpatul, întrucât el putea şi trebuia să-şi dea seama de consecinţele comportamentului său, întrucât conduita sa se caracterizează sub aspect subiectiv ca fiind săvârşită cu intenţia indirectă de a ucide, iar nu cu intenţia de ucidere sau de vătămare din culpă a integrităţii corporale, prin depăşirea intenţiei făptuitorului.

Logica desfăşurării unor asemenea evenimente impune reţinerea infracţiunilor ca fiind săvârşite din culpă doar în condiţiile în care inculpatul ar fi avut permis,  nu ar fi fost sub influenţa alcoolului, ar fi condus autoturismul cu viteza legală prevăzută pentru interiorul localităţilor de 50 km/h, ar fi manifestat toată atenţia în timpul condusului pentru evitarea oricărui pericol, nu s-ar fi preocupat în timpul condusului de alte activităţi.

În condiţiile sus-arătate, instanţa a constatat că infracţiunea de omor s-a consumat la frontiera dintre ucidere şi ucidere din culpă, cât şi la frontiera dintre intenţia indirectă şi culpă.

Existenţa unei eventuale provocări a victimei nu este dată în cauză, deoarece inculpatul a fost sub influenţa alcoolului, a depăşit viteza legală de deplasare, nu a fost atent în timpul condusului, situându-se la volan fără permis de conducere şi la bordul unui autoturism neînmatriculat, aşa încât putea şi trebuia să-şi dea seama de consecinţele faptelor sale, fiind o persoană sănătoasă din punct de vedere fizic şi psihic.

Drept urmare, instanţa a înlăturat toate susţinerile inculpatului în legătură cu intenţia sa de a săvârşi infracţiunea de omor, cât şi în legătură cu faptul provocării sale de către victimă, procedând în consecinţă.

Ca privire la latura civilă a cauzei, s-a reţinut că atât fostul Fond, cât şi actualul BAAR a avut şi are calitate procesuală de parte responsabilă civilmente, aşa cum s-a statuat prin Decizia de recurs în interesul Legii nr. 3 din 15 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care este valabilă şi în prezent întrucât dispune asupra aceleiaşi situaţii juridice a acestor două persoane. 

Împotriva sentinţei arătate au declarat apel inculpatul, părţile civile (...) şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi partea responsabilă civilmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Prin decizia penală nr. 167 din data de 13.02.2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, s-au dispus, printre altele, următoarele:

„În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admite apelurile declarate de inculpatul A., părţile civile (...), partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean şi partea responsabilă civilmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România împotriva sentinței penale nr. 135 din 07.10.2019 pronunțată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. ...

Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în totalitate încheierea de omisiune vădită din data de 10.10.2019 şi în rejudecare:

Înlătură din sentinţă dispoziţia de aplicare a art.38 alin. (1), 39 alin. (1) lit.b C.pen. şi de aplicare a pedepselor accesorii.

Înlătură din sentinţă dispoziţia de obligare a părţii responsabile civilmente Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata de despăgubiri către părţile civile Spitalul Judeţean de Urgenţă .. şi Spitalul Clinic de Urgenţă ...

Condamnă pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art.188 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare (în loc de 13 ani închisoare).

Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat, prev. de art. 334 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen., la pedeapsa de 9 luni închisoare (în loc de 1 an închisoare).

Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul purtând număr fals de înmatriculare, prev. de art. 334 alin. (2) C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen., la pedeapsa de 1 an închisoare (în loc de 1 an şi 6 luni închisoare).

Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art.335 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen., la pedeapsa de 1 an închisoare (în loc de 1 an şi 6 luni închisoare).

Condamnă pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, prev. de  338 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare (în loc de 2 ani închisoare).

În temeiul art. 38 alin. (1) C.pen. rap. la art.39 alin. (1) lit. b C.pen., contopeşte pedepsele mai sus stabilite în sarcina inculpatului şi aplică acestuia pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care adaugă o treime din cuantumul celorlalte pedepse, respectiv 17 luni închisoare, urmând ca, în final, să execute o pedeapsă de 11 ani şi 5 luni închisoare.

Pedeapsă rezultantă de executat: 11 ani şi 5 luni închisoare.

În temeiul art. 19 rap. la art. 397 alin. (1) C.pr.pen., art.1357 C.civ., art.33 alin. (4) din Legea nr.132/2017, obligă inculpatul să plătească părţilor civile: Serviciul de Ambulanţă Judeţean suma de 419 de lei, reprezentând cheltuieli de transport, cu dobânda legală de la data debitului, 2 februarie 2019 şi până la achitarea integrală a acestuia; Spitalul Judeţean de Urgenţă .., suma de 1224,09 lei cheltuieli ocazionate de spitalizarea victimei C., cu dobânda legală de la data debitului, 2 februarie 2019 şi până la achitarea integrală a acestuia; Spitalul Clinic de Urgenţă ... suma de 10918,78 lei cheltuieli ocazionate de spitalizarea victimei C., plus dobânda legală, sume actualizate cu rata de inflaţie la data plăţii, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la achitarea integrală a debitului.”

Pentru a decide astfel, a reţinut, curtea, printre altele, că:

„Inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, pe care le-a recunoscut ca fiind corect descrise în rechizitoriu, dar în legătură cu infracţiunea de omor, a arătat că nu a săvârşit-o cu intenţie şi că nu a urmărit moartea victimei.

Inculpatul a formulat cereri de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art.188 alin. (1) C.pen. în cea prev. de art.192 alin. (2) C.pen., respectiv cea prev. de art.195 C.pen., cereri apreciate de instanţa de control judiciar ca fiind neîntemeiate. Au fost analizate pe larg criteriile distinctive ale celor două infracţiuni, justificat reţinându-se că fapta inculpatului de a impacta intenţionat pe victima C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor.

Şi jurisprudenţa în materie este constantă în acest sens, stabilindu-se că fapta unei persoane de a încerca să lovească victima cu autoturismul pe care îl conducea, lovind-o în viteză, constituie infracţiunea de omor.

Inculpatul putea să prevadă că circulând fără permis, cu o viteză care o depăşeşte pe cea legală, putea să ucidă o persoană aflată pe partea carosabilă a drumului. Deşi a observat, fără dubiu, victima, nu a înţeles să o evite, lovind-o în final.

Contrar susţinerilor inculpatului, nu este dată în cauză existenţa unei eventuale provocări din partea victimei. Atitudinea acesteia din urmă, de a se aşeza în mijlocul drumului, chiar cu intenţia vădită de a-l opri pe inculpat, nu poate fi privită ca o acţiune declanşatoare în producerea evenimentului, în condiţiile în care avea posibilitatea dirijării autovehiculului pe spaţiul de pe şosea rămas liber, ocolind-o.

Acţiunea inculpatului nu ar putea fi pusă nici pe seama unei eventuale atitudini a victimei, respectiv aceea de a ridica banca cu intenţia de a lovi maşina, aşa cum a susţinut la un moment dat, deoarece nu a fost atent în timpul condusului, a depăşit viteza legală de deplasare, urcându-se la volan fără permis, aşa încât putea şi trebuia să-şi dea seama de consecinţele faptelor sale.

Împrejurările reale ale săvârşirii faptelor sunt cele reţinute prin sentinţa apelată, probele administrate în faţa instanţei de fond şi a celei de control judiciar relevând faptul că inculpatul, cu intenţie, fie ea şi indirectă, a lovit victima, neputându-se vorbi aşadar de o lovire accidentală. Chiar în primele depoziţii, acesta recunoaşte că a zărit victima, însă s-a pierdut şi a pus mâna la ochi. Impactul putea fi evitat de către inculpat prin frânare sau prin ocolirea victimei, neputându-se reţine în sarcina acesteia fapte sau atitudini declanşatoare de pericol şi sub imperiul cărora să fi acţionat în modalitatea imputată.

În concluzie, cum în cauză au fost identificate probe certe cu privire la stabilirea intenţiei, ca formă de vinovăţie, în mod corect prima instanţă a dat faptelor reținute în sarcina acestuia încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.”

„Relativ la criticile aduse modului de soluţionare a laturii civile a cauzei, acestea sunt întemeiate în parte.

Partea responsabilă civilmente BAAR a solicitat a se constata lipsa calităţii procesuale active a sa, cu consecinţa respingerii pretenţiilor civile formulate în cauză. În subsidiar, a solicitat reconsiderarea cuantumului daunelor morale acordate părţilor civile moştenitori ai defunctului C., reconsiderarea cuantumului daunelor materiale, înlăturarea obligării de la plata cheltuielilor de spitalizare şi a cheltuielilor judiciare către părţile civile.

Cu privire la primul motiv de apel, BAAR a arătat că riscurile acoperite de asigurator sunt precizate în art. 11 din Legea nr.132/2017 şi se referă la prejudiciile produse din culpa conducătorului auto. Per a contrario, este exclus evenimentul produs cu intenţie, astfel încât, în opinia sa, răspunderea civilă aparţine în mod exclusiv inculpatului.

Susţinerile părţii responsabile civilmente BAAR nu vor fi reţinute.

Prin Decizia de recurs în interesul Legii nr. 3 din 15 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care îşi păstrează valabilitatea, s-a statuat că, în procesul penal, Fondul de protecție a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.

BAAR a preluat întregul patrimoniu al fostului Fond de Protecţie al Victimelor Străzii constituit în temeiul prevederilor legale anterioare. Este un organism de plată a despăgubirilor care trebuie plătite în cazul accidentelor de circulaţie, persoanelor prejudiciate, pentru despăgubiri izvorâte din accidente în cadrul cărora sunt implicate autovehicule neasigurate RCA, cum este cazul în speţă, inclusiv a cheltuielilor de judecată efectuate de acestea (lit.e a art. 11 din Legea nr.13/2017).

A susţinut partea responsabilă civilmente că unul din caracterele definitorii ale contractului de asigurare este cel aleatoriu, expunerea la riscul unei pierderi depinzând de un eveniment viitor şi incert, şi anume riscul asigurat. Riscurile acoperite de asigurător sunt precizate în art.11 din Legea nr.132/2017 şi se referă la prejudiciile produse din culpa conducătorului auto. Per a contrario, este exclus evenimentul produs cu intenţie. Cum nu suntem în prezenţa unei infracţiuni din culpă, tipică unui accident de circulaţie, a susţinut că, în opinia sa, răspunderea civilă pentru fapta ilicită aparţine exclusiv inculpatului.

Potrivit art. 75 din OUG nr.195/2002, accidentul de circulaţie este evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc;

b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale;

c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.

Aşa cum reiese din dispoziţiile de mai sus, legiuitorul nu a prevăzut expres că evenimentul produs în condiţiile descrise mai sus poate fi comis doar din culpă, neexcluzând aşadar posibilitatea producerii lui şi cu intenţie.

În sprijinul acestei concluzii vin şi dispoziţiile art. 25 lit. a din Legea nr.132/2017, potrivit cărora asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în cazul în care accidentul a fost produs cu intenţie.”

„Potrivit art. 33 alin. (4) din Legea nr.132/2017, nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele prejudiciate sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, inclusiv servicii medicale, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul să solicite de la BAAR recuperarea cheltuielilor efectuate.

Aceste prevederi normative trebuie coroborate cu cele ale art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată”.

Aşa fiind, în dezacord cu prima instanţă, curtea constată că inculpatul trebuie obligat la achitarea acestor cheltuieli în cuantumul solicitat de părţile civile Serviciul de Ambulanţă Judeţean.., Spitalul Judeţean de Urgenţă .., Spitalul Clinic de Urgenţă .., în condiţiile în care sunt date, în persoana sa, condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie reglementate de art. 1357 Cod civil.”

Comentariu

Pornind de la analiza definițiilor date cuvântului „accident”, potrivit cărora conducătorul auto nu-și orientează conștiința și voința pentru producerea decesului unei alte persoane, această urmare survenind doar în mod neprevăzut și neplanificat, cu preponderență doctrina și jurisprudenţa vorbesc despre incidentele rutiere având ca urmare moartea victimei ca fiind bazate pe culpă (cu prevedere). S-a apreciat că această formă de vinovăţie nu poate fi înlocuită cu intenția indirectă, atunci când conștiința și voința făptuitorului nu sunt orientate spre producerea rezultatului, fiind vorba o evaluare eronată a riscului de realizare a evenimentului. Astfel, el își orientează conștiința și voința doar asupra actului de conducere, conștientizând numai posibilitatea de producere a evenimentului, și aceasta în mod abstract, dar nu și pe cea a producerii urmării imediate, manifestând voință numai pentru conduită, nu și pentru consecințele conduitei.

Însă nu orice conduită a persoanei aflate la volanul unui autovehicul implicat într-un accident rutier stă sub semnul încălcării normelor rutiere, al neatenţiei ori a altor circumstanţe de natură a-i atribui un caracter culpabil.

Conceptul „accident de circulație” apare şi în art. 75 din OUG nr. 109/2002 privind circulația pe drumurile publice, însă acesta are un sens mult mai amplu decât definițiile date până în prezent, fiind un eveniment negativ, dăunător, de obicei involuntar și imprevizibil, determinat, de cele mai multe ori, de un comportament uman inadecvat, care încalcă normele legale, care tulbură mersul normal al traficului rutier, provocând vătămări sau pagube lucrurilor, persoanelor ori animalelor.

Astfel, potrivit art. 75 din OUG nr.195/2002, accidentul de circulaţie este evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc;

b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale;

c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.

Aşa cum reiese din dispoziţiile de mai sus, legiuitorul nu a prevăzut expres că evenimentul produs în condiţiile descrise mai sus poate fi comis doar din culpă, neexcluzând aşadar posibilitatea producerii lui şi cu intenţie.

În sprijinul acestei concluzii, îmbrăţişată de instanţa de control judiciar în speţa supusă analizei, vin şi dispoziţiile art. 25 lit. a din Legea nr.132/2017, potrivit cărora asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în cazul în care accidentul a fost produs cu intenţie.

Aşadar, există situații în care cel aflat la volanul mașinii atrage asupra sa, prin modul concret de acțiune cumulat cu circumstanțele desfășurării evenimentului, o conduită care excedează sfera culpei și pătrunde în cea a intenției.

În jurisprudența recentă, datorită identității de factor intelectiv ce caracterizează atât forma de vinovăție a intenției indirecte, cât și pe cea a culpei cu prevedere, în materia accidentelor de circulație având ca urmare moartea victimei, date fiind, pe de o parte, conduita anterioară, împrejurări/circumstanțe de timp și loc (viteză excesivă, vreme nefavorabilă, conducător aflat sub influenţa băuturilor alcoolice ori a substanțelor interzise, ora producerii evenimentului), iar pe de altă parte, conduita ulterioară (părăsirea locului accidentului), au apărut opinii potrivit cărora în atare situație ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor, săvârșit cu intenție eventuală (indirectă), și nu ale infracțiunii de ucidere din culpă, cum s-a statornicit până acum în lucrările de specialitate.

În ambele forme de vinovăție, atât culpă, cât și intenție indirectă, segmentul reprezentării este similar, făptuitorul prefigurând realizarea evenimentului ca posibil sau probabil. Diferența este că, în primul caz, acesta acceptă riscul producerii rezultatului, în timp ce, în cazul culpei, acționează cu încrederea datorată că rezultatul nu se va produce.

În speța supusă analizei s-a pus problema reținerii vinovăției conducătorului auto care, deşi nu era posesor al unui permis de conducere, circula cu o viteză care o depăşea pe cea legală, şi chiar dacă a observat, fără dubiu, victima, nu a înţeles să o evite, accelerând și lovind-o în plin cu autoturismul pe care îl conducea. Ulterior, acesta a părăsit apoi locul accidentului, victima decedând, ca urmare a leziunilor suferite, la circa două săptămâni după producerea evenimentului.

Chestiunea încadrării faptei în omor cu intenție indirectă s-a justificat, contrar celor susţinute de apărare, întrucât inculpatul a conştientizat posibilitatea de producere a evenimentului, dar şi pe cea a producerii urmării imediate, manifestând voinţă nu numai pentru conduită, ci şi pentru consecinţele ei.

Că inculpatul a acceptat posibilitatea de producere a urmării periculoase rezultă din împrejurările în care a săvârşit fapta, respectiv pe fondul unui conflict, fără a poseda permis de conducere şi sub influența băuturilor alcoolice, circulând cu o viteză peste cea prevăzută de lege, şi deşi putea să efectueze o manevră de evitare a victimei sau de reducere a vitezei, a lovit-o din plin.

De asemenea, prezența conflictului poate reprezenta un indiciu pentru determinarea formei de vinovăție, căci culpa devine exclusă odată cu apariția dorinţei inculpatului de a aplica o corecţie victimei, intervenind astfel o dorință de răzbunare. Crucială este conduita autorului de a părăsi locul faptei, dând dovadă de indiferență față de consecințele acțiunilor sale, deși au reprezentat un adevărat pericol pentru viața victimei.

A accepta că posibilitatea de producere a unui accident ce are ca urmare moartea victimei presupune automat neacceptarea urmării socialmente periculoase ar însemna că în nicio situaţie nu s-ar putea reţine în sarcina unui conducător auto săvârşirea infracţiunii de omor, consumată sau rămasă în faza tentativei, prin implicarea într-un accident rutier (cu utilizarea vehiculului ca instrument vulnerant), concluzie inacceptabilă.

Se poate vorbi de o culpă cu prevedere doar atunci când inculpatul socoteşte fără temei că rezultatul nu se va produce, având la baza rațiunii anumite elemente de ordin obiectiv care îi justifică această imposibilitate închipuită de producere a consecințelor (vizibilitatea bună, condițiile meteorologice favorabile, experiența în condus, cunoașterea traseului, viteza de reacție a mașinii la comenzi ori alte performanțe ale mașinii etc.). Este suficient ca aprecierea inculpatului la momentul comiterii faptei să fie în sensul că aceste elemente sunt suficiente să îl ferească de producerea rezultatului, neavând relevanța că ele s-ar dovedi insuficiente la o analiză obiectivă.

Dacă însă neproducerea rezultatului nu este o convingere bazată pe astfel de împrejurări de factură obiectivă, ci o simplă speranță, dependentă de hazard, vom fi în prezența unei intenții indirecte. În sensul reținerii acestei forme de vinovăţie vine și argumentul că dacă pericolul creat este prea mare, el nu ar mai putea intra sub protecția împrejurărilor arătate.

În speța propusă spre studiu nu putem considera în mod rezonabil că inculpatul nu a acceptat producerea unui deznodământ care să implice decesul victimei, nicio circumstanță nefiindu-i favorabilă pentru a acoperi riscul creat.

În concluzie, conducătorul auto care, aflat la volanul unui autoturism în mişcare, accidentează cu intenţie o persoană, care ulterior decedează datorită leziunilor de impact, comite infracţiunea de omor (şi nu pe cea de ucidere din culpă), în concurs cu cea de părăsire a locului accidentului.

Sub aspectul acțiunilor civile devoluate prin constituirea persoanelor vătămate ca părți civile în procesul penal și prin constituirea ca părți civile a unităților care au acordat asistență medicală și îngrijire victimei, în condiţiile în care vehiculul implicat în accident nu era asigurat de răspundere civilă auto obligatorie, obligaţia de plată a despăgubirilor civile cauzate prin fapta culpabilă a inculpatului revine BAAR doar în cazul celor dintâi.

Nu au fost primite apărările formulate de BAAR, în sensul că riscurile acoperite de asigurător se referă doar la prejudiciile produse din culpa conducătorului auto.

În argumentarea acestei soluţii au fost avute în vedere dispoziţiile art. 75 din OUG nr. 195/2002, care nu exclud posibilitatea producerii unui accident şi cu intenţie, concluzie întărită şi de dispoziţiile art. 25 lit. a din Legea nr.132/2017, potrivit cărora asigurătorul are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în cazul în care accidentul a fost produs cu intenţie.

Relativ la pretenţiile unităţilor sanitare, potrivit art. 33 alin. (4) din Legea nr.132/2017, nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele prejudiciate sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, inclusiv servicii medicale, în baza unor contracte încheiate ori în baza legii, nu are dreptul să solicite de la BAAR recuperarea cheltuielilor efectuate.

Aceste prevederi normative trebuie coroborate cu cele ale art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată (...) Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată”.

Aşadar, obligaţia de plată a despăgubirilor civile, reprezentând cheltuieli  suportate de unităţile sanitare ce au acordat asistenţă medicală victimei, vor fi achitate nemijlocit de către autorul infracţiunii de omor.

Domenii speta

Spete similare