Civil.contestaţie la executare. declaraţia de impunere, titlu de creanţă ce sta la baza emiterii titlului executoriu

CONTESTAŢIE LA EXECUTARE. DECLARAŢIA DE IMPUNERE, TITLU DE CREANŢĂ CE STA LA BAZA EMITERII TITLULUI EXECUTORIU

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acțiunea promovată la data de 20.08.2019 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. .../200/2019 contestatorul ... SRL a solicitat în contradictoriu cu Mun. ...- Direcția Finanțe Publice Locale anularea somației nr. ... formulată în dosarul de executare nr. ..., anularea titlului executoriu nr. ...  precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, s-a arătat că a primit somație precum și titlu executoriu prin care sunt somați să achite suma de 35292 lei cu titlu de impozit pe clădiri precum și accesorii în sumă de 1411,68 lei.

Decizia de impunere prin care se majorează cota de impunere privind impozitul pe clădiri de la 1% la 10% nu le-a fost comunicată niciodată.

In acest sens arată că intimata a încălcat disp. art. 110 alin. 3 C.proc.fiscală precum și art. 226 C.proc.fiscală.

Arată că decizia de impunere, ca titlu de creanță, poate fi contestat potrivit disp. art. 272 C.proc.civ însă nu există dovada comunicării.

Arată că în luna martie societatea a dispus efectuarea unui raport de evaluare pentru impozitare, respectiv pentru determinarea valorii impozabile a clădirilor.

Acest raport a fost înregistrat în contabilitatea societății. Dupa efectuarea acestui raport, la data de 29.03.2019 a achitat impozitul potrivit raportului de evaluare.

Învederează că art. 253 alin. 6 C.fiscal reglementează majorarea cotei de impunere prin hotărâre a Consiliului local dacă nu s-a efectuat evaluarea cladirilor însă chiar dacă s-a depus cu întârziere la primărie documentele declarative, nedepunerea în termen a acestor declaratii sau mențiuni se sancționeză cu amenda contravențională potrivit art. 189 alin. 1 lit. a și b din OG 92/2003 aplicabil în cauză și nu majorarea impozitului.

În drept, invocă disp. art. 260 art. 261 C.proc.fiscală.

În probatoriu, depune înscrisuri.

Contestația la executare a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 1000 lei potrivit art. 10 alin. 2 din OUG 80/2013.

La data de 06.09.2019 intimata a depus intâmpinare solicitând respingerea contestației la executare.

În motivare arată că, potrivit disp. art. 230 C.proc.fiscală, prin somația nr. ... din data de 24.07.2019 debitoarea a fost înstiințată că figurează cu suma de plată de 35292 lei cu titlu de impozit pe clădiri precum și accesorii în sumă de 141,68 lei pentru care s-a început executarea silită în temeiul titlului executoriu nr. ... din data de 24.07.2019.

Aceste acte de executare au fost comunicate în data de 29.07.2019 așa cum recunoaște și reclamanta.

Prin decizia de impunere contestată și care a fost comunicată, nu s-a majorat cota de impunere privind impozitul pe clădiri de la 1% la 10% așa cum afirmă contestatoarea.

Contestatoarea nu are o cotă de impozitare majorată pentru clădiri nerezidențiale aparținând persoanelor juridice, aceasta fiind de 1,3 % așa cum rezultă din decizia de impunere.

Obligațiile de plată față de bugetul local au fost stabilite în conformitate cu prevederile legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a HG 1/2016 privind normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal și legii nr. 207/2015.

Mai arată că art. 110 alin. 3 C.proc.fiscală stabilesc prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale iar raportul de evaluare a fost depus în luna august, peste termenul prevăzut de lege astfel încât nu poate produce efecte pentru anul 2019.

Prevederile de sancționare la care face referire contestatoarea nu mai sunt în vigoare, calcul fiind realizat potrivit disp. art. 460 alin 2, alin. 5, alin. 10  C.fiscal precum și prin raportare la prevederile art. 489 alin. 1 din legea nr. 227/2015 și art. 2 din HCL 294/2018.

În dovedire, depune înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 08.10.2019 instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri potrivit disp. art. 255, art. 258 și art. 265 C.proc.civ. apreciind a fi o probă admisibilă și de natură să ducă la soluționarea litigiului.

Analizând întregul material probatoriu administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin somația nr. ... din data de 24.07.2019 intimatul Municipiul ..., prin primar a pus în vedere contestatoarei ... SRL să achite suma de 35292 lei cu titlu de impozit pe clădiri la care se adaugă și suma de 1411,68 lei cu titlu de accesorii calculate până la data de 24.07.2019.

Totodată, s-a emis și titlu executoriu nr. ... purtând aceiași dată.

Ambele înscrisuri au fost comunicate contestatoarei la data de 29.07.2019, prin scrisoare recomandată și confirmare de primire.

Instanța reține și faptul că imobilele clădiri ce se află în proprietatea contestatoarei au fost supuse unei reevaluări, potrivit raportului de evaluare pentru impozitare depus la dosarul  cauzei (f. 17-42).

Așa cum susțin ambele părți, instanța reține faptul că raportul de evaluare a fost depus de către contestatoare, la sediul intimatei, în luna august 2019.

Revenind la raport, s-a stabilit valoarea totală a construcțiilor 1a suma de  1.667.899 lei.

Mai departe, ulterior depunerii raportului, respectiv la data de 26.08.2019, s-a emis o decizie de impunere potrivit valorilor clădirilor specificate în cuprinsul raportului de evaluare, respectiv la suma de 1.667.899 lei

 În drept, instanța reține că potrivit art. 226 C.proc.fiscală (1) executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30. (2) În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanţele fiscale, principale şi accesorii, neachitate la scadenţă, stabilite şi individualizate în titluri de creanţă fiscală întocmite şi comunicate în condiţiile legii, precum şi creanţele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. (...) (4) Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul de plată prevăzut de lege.

Totodată, potrivit art. 1 pct. 18 C.proc.fiscală declaraţie de impunere reprezintă actul întocmit de contribuabil/plătitor care se referă la: b) impozitele, taxele şi contribuţiile sociale colectate, în cazul în care plătitorul are obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a plăti sau, după caz, de a colecta şi de a plăti impozitele, taxele şi contribuţiile sociale; c) bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea prevede declararea acestora.

Conform art. 93 C.proc.fiscală (1) stabilirea creanţelor fiscale reprezintă activitatea de determinare a materiei impozabile, de calculare a bazei de impozitare şi a creanţelor fiscale.(2) Creanţele fiscale se stabilesc astfel: a) prin declaraţie de impunere, în condiţiile art. 95 alin. (4) şi art. 102 alin. (2); art. 95 C.proc.fiscală (1) decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. (2) Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta stabileşte sau modifică baza de impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecţii fiscale ori a unei verificări a situaţiei fiscale personale, efectuate în condiţiile legii.(3) Decizia de impunere se emite, dacă este necesar, şi în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impozitare potrivit art. 99. (4) Declaraţia de impunere întocmită potrivit art. 102 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia. (5) În situaţia în care legea nu prevede obligaţia de calculare a impozitului, declaraţia de impunere este asimilată unei decizii referitoare la baza de impozitare.(6) Decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii constituie şi înştiinţări de plată, de la data comunicării acestora, în condiţiile în care se stabilesc sume de plată. 

Din economia textelor de lege mai sus menționate se deduce faptul că titlul de creanță, in ipoteza în care se urmărește impozite datorate pe clădiri este reprezentat tocmai de declarația de impunere, declarație de impunere care se completează de către contribuabil la momentul înregistrării, ca și proprietar, la unitatea administrativ teritorială.

Așadar, instanța nu va reține apărarea contestatoarei vis-a-vis de lipsa titlului de creanță întrucât acesta este reprezentat tocmai de declarația de impunere pe care a completat-o la momentul înregistrării imobilelor la Direcția Finanțelor Publice Locală ... declarație care, ținând seama că se completează de însuși contestatoarea, nu este supusă vreunei comunicări.

Instanța mai are în vedere și faptul că, în speță, contestatoare nu a invocat faptul că nu ar exista o asemenea declarație cu atât mai mult cu cât aceasta a plătit pentru toate clădirile, în anii anteriori, impozit aferent.

Astfel, declarația de impunere este suficientă pentru emiterea unui titlu executoriu și a unei somații în procedura urmăririi silite a impozitului datorat, ca și proprietar, pe clădiri.

În ceea ce privește majorarea cotei de impozitare de la 1% la 10%  în urma emiterii somației și titlului  executoriu instanța reține faptul că, în cauză, contestatoarea nu a dovedit, cu certitudine, că a avut loc această mărire a impozitului, nepropunând nicio probă care să dovedească, fără putință de tăgadă, că s-a realizat acest lucru.

Astfel, instanța va aprecia ca fiind pertinente apărările intimatei cu privire la acest aspect, respectiv faptul că nu s-a realizat această majorare a impozitului, de fapt cota de majorare de 10% fiind aplicată cotei de 1.3 % potrivit hotărârii Consiliului Local, procedură care s-a realizat inclusiv anul trecut.

Astfel, instanța reține că pentru bunurile contestatoarei, în calcularea impozitului, sunt aplicabile disp. art. 460 C. fiscal potrivit căruia (2) pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea sau deţinute de persoanele juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2% - 1,3%, inclusiv, asupra valorii impozabile a clădirii.

(5) Pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri, valoarea impozabilă a clădirilor aflate în proprietatea persoanelor juridice este valoarea de la 31 decembrie a anului anterior celui pentru care se datorează impozitul/taxa şi poate fi: a) ultima valoare impozabilă înregistrată în evidenţele organului fiscal; b) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării; (...)(6) Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 3 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referinţă,  (8) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 3 ani anteriori anului de referinţă, cota impozitului/taxei pe clădiri este 5%. (10) Cota impozitului/taxei pe clădiri prevăzută la alin. (1) şi (2) se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Totodată, art. 2 din HCL 294/201 stabileşte că art. 489 alin. 1 și 2 din legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal s-a stabilit la 10 % majorarea anuală și se aplică la impozitul/taxa rezultată prin aplicarea cotelor nivelurilor prevăzute în anexele nr. 1-6 la hotărâre.

După cum se observă din centralizatorul depus de către intimată, anul trecut impozitul calculat pentru contestatoare a fost în cotele de 1,3 % la care se adăuga aceiași majorare de 10% stabilită printr-o Hotărâre de Consiliu Local anterioară.

Așadar, așa cum instanța a menționat anterior, contestatoarea nu a realizat dovada afirmațiilor sale privind creșterea impozitului cu 10%.

Totodată, nu se vor reține nici apărările potrivit cărora intimata ar fi trebuit să calculeze impozitul prin raportare la raportul de evaluare.

Potrivit textului legal mai sus menționat, calcularea impozitului prin raportare la o nouă valoare de piață a clădirilor se realizează prin depunerea raportului de evaluare până la primul termen de plată din anul de referință ori contestatoarea a depus raportul de evaluare în luna august iar primul termen de plată din anul de referință este 31.03.2019.

Așadar, în mod corect nu s-a ținut seama, în calcularea impozitului pe clădiri, de noua evaluare a acestora, contestatoarea depunând cu întârziere raportul de evaluare.

Acest aspect golește de conținut inclusiv susținerea potrivit căreia ar fi trebuit emisă și comunicată decizie de impunere întrucât aceasta trebuia emisă doar în ipoteza în care contestatoarea ar fi depus raportul de evaluare în termen și s-ar fi născut obligația organului fiscal, potrivit art. 95 alin. 2 C.proc. fiscală de a emite decizie, urmare a modificării bazei de impozitare.

În ceea ce privește sancțiunea depunerii cu întârziere a raportului de evaluare, din punct de vedere fiscal, aceasta nu este sancționarea contravențională, așa cum menționează contestatoarea, textele de lege invocate fiind abrogate, ci calcularea impozitului potrivit ultimei valori impozabile înregistrate în evidențele organului fiscal  și eventual, aplicarea procentului de 5%(în cazurile reglementate de textul de lege).

Așadar, contestatoarei nu i se poate calcula, pe baza unui raport de evaluare depus cu întârziere, obligații fiscale actualizate.

În virtutea argumentelor mai sus expuse instanța va respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată.

Domenii speta

Spete similare